DECIZIE nr. 15 din 8 iunie 2016privind interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din Codul penal
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 21 iulie 2016



    Dosar nr. 1.623/1/2016 Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Cristina Rotaru Radu - judecător la Secția penală Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală Rodica Cosma - judecător la Secția penală Marius Dan Foitoș - judecător la Secția penală Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală Mariana Ghena - judecător la Secția penalăS-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Încheierea din 28 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15.388/212/2015, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept, respectiv: "Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operațiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune concurentă săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptelor."Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La ședința de judecată a participat doamna Ioana Niculae, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.623/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Cluj, care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate. Deopotrivă, a arătat că răspunsurile Curții de Apel Alba Iulia, Curții de Apel Iași, Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel Suceava și Curții de Apel Târgu Mureș cuprind doar mențiunea neidentificării în jurisprudența acestora ori a instanțelor din circumscripție a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.S-a mai arătat că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie pronunțate de Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Judecătoria Zărnești, Judecătoria Craiova, Judecătoria Constanța, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Săveni, Judecătoria Babadag, Judecătoria Măcin, precum și hotărâri în care problema de drept - obiect al sesizării - nu a fost examinată explicit.De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți din cadrul facultăților de drept ale Universităților din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara, precum și din cadrul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmis un singur punct de vedere de către domnul prof. dr. Viorel Pașca din cadrul Universității de Vest din Timișoara.În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care, la data de 18 mai 2016, a fost comunicat procurorului și părților (inculpatul P.I. și partea civilă S.C. G.F.R. - S.A.), potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar acestea nu au depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.La data de 19 mai 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus Adresa nr. 813/C2/980/III-5/2016, prin care s-a adus la cunoștință că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse și concluzii scrise, în sensul admiterii sesizării Curții de Apel Constanța, fără însă a se propune o soluție.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în dosarul nr. 1.623/1/2016.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. 15.388/212/2015, arătând, pe de o parte, că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt incidente în cauză, întrucât pluralitatea de infracțiuni cu care a fost învestită instanța nu este din cele avute în vedere de textul de lege menționat, iar, pe de altă parte, că ceea ce se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă în realitate o problemă de drept, ci aplicarea în concret a dispozițiilor legale mai favorabile în speța dedusă judecății, împrejurare ce excedează competenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Mai mult, a arătat că modul de aplicare a dispozițiilor art. 5 din Codul penal într-o situație dată a fost deja stabilit prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.Reprezentantul parchetului a apreciat că instanța care a sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție a identificat greșit problema dedusă judecății, pornind de la premisa că încadrarea juridică este deja stabilită în cauză, determinarea legii penale mai favorabile fiind necesară doar în privința concursului de infracțiuni. În acest context, a precizat că obiectul judecății îl reprezintă stabilirea încadrării juridice, care se realizează ținând seama de toate instituțiile incidente în mod global, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni fiind doar unul dintre criteriile în baza cărora se stabilește, într-o cauză dată, legea penală mai favorabilă. Așadar, legea penală mai favorabilă nu trebuie aplicată cu ocazia determinării tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, ci chiar la momentul stabilirii încadrării juridice a faptelor. Ca atare, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni trebuie stabilit în funcție de legea determinată ca fiind mai favorabilă în mod global în cauza dată.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din 28 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15.388/212/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:"Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operațiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune concurentă săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptelor."II. Expunerea succintă a cauzei și soluția propusă de instanța care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și JustițieII.1. Prin Rechizitoriul nr. 1.332/P/2013 din 2 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (3) lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Codul penal, reținându-se că, în perioada 23 decembrie 2011-24 februarie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, acesta a sustras cabluri SCB de pe relația CF 817 Capu Midia-Năvodari, în scopul dezgolirii cablului de cupru din interior, pe care, ulterior, l-a vândut la diferite centre de colectare din municipiul Constanța contra unor sume de bani.În urma parcurgerii procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, constatând întemeiată acuzația penală, Judecătoria Constanța, prin Sentința penală nr. 1.403 din 24 noiembrie 2015, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în baza art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (3) lit. f) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 5 din Codul penal și art. 375 din Codul de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.În baza art. 40 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, a fost contopită pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1.054 din 14 octombrie 2014 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă la data de 24 februarie 2015, cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, inculpatul P.I. urmând a executa în total pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție, potrivit art. 60 din Codul penal.În baza art. 40 alin. (3) din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada executată din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1.054/2014 a Judecătoriei Constanța, începând de la data de 3 martie 2015 la zi.S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1.803/2014 emis la 24 februarie 2015 și emiterea formelor noi de executare.În baza art. 397 și art. 25 din Codul de procedură penală, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G.F.R. - S.A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 34.355,95 lei daune materiale către partea civilă.În baza art. 274 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei.Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, fără a-l motiva, pe rolul Curții de Apel Constanța constituindu-se dosarul penal cu nr. 15.388/212/2015.În ședința publică din 24 martie 2016, Curtea de Apel Constanța a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, respectiv: "Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operațiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul Noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune concurentă săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptelor", iar, prin Încheierea din 28 martie 2016, dată stabilită pentru deliberarea și pronunțarea asupra sesizării, această instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.Astfel, s-a arătat că atât infracțiunea de furt calificat dedusă judecății, cât și infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 1.054/2014 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 170/P din 24 februarie 2015 a Curții de Apel Constanța, au fost săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969, prima infracțiune fiind comisă în intervalul decembrie 2011-februarie 2012, iar cea de-a doua la data de 22 ianuarie 2012.Având în vedere că cele două fapte au primit încadrarea juridică din legea nouă, considerată mai favorabilă, s-a pus problema determinării legii penale mai favorabile sub aspectul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, inculpatului fiindu-i aplicate pedepse în temeiul Codului penal actual, dar prin două hotărâri judecătorești distincte. Astfel, existența concursului de infracțiuni decurge din săvârșirea infracțiunii deduse judecății în intervalul decembrie 2011-februarie 2012, așadar mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea celei de-a doua infracțiuni, faptele constituind obiectul unor cauze penale separate.În această situație, s-a apreciat că operațiunea de contopire a pedepselor aplicate prin hotărârea penală anterioară și sentința penală apelată poate fi cea prevăzută de dispozițiile art. 39-40 din Codul penal, identificat ca lege penală mai favorabilă sub aspectul încadrării juridice a celor două fapte, sau aceea prevăzută de art. 34-36 din Codul penal din 1969, sub imperiul căruia concursul de infracțiuni s-a consumat și care instituie un tratament sancționator mai favorabil inculpatului. În mod evident, rezultatul operațiunii de contopire este unul diferit, de vreme ce legea penală nouă instituie un spor obligatoriu de pedeapsă, prin dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal, pe când Codul penal din 1969, prin dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b), instituie un spor de pedeapsă facultativ.În raport cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, instanța de apel a apreciat admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în calea de atac a apelului; de lămurirea modului de rezolvare a problemei de drept în discuție depinde soluționarea în fond a laturii penale a cauzei, apelul inculpatului devoluând atât latura penală, cât și latura civilă, iar stabilirea tratamentului sancționator al concursului putând forma obiect de intervenție din partea instanței de control judiciar, care, în cadrul acestor limite, are obligația să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 din Codul de procedură penală; problema de drept pusă în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.Din această ultimă perspectivă, Curtea a reținut că rezolvarea oferită unei alte probleme, prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, privește o situație diferită de cea dedusă judecății, prin această ultimă decizie stabilindu-se că, în procedura de contopire a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.S-a arătat că ceea ce diferențiază cele două ipoteze este tocmai faptul că, spre deosebire de situația avută în vedere prin decizia anterior menționată, în situația de speță, operațiunea de contopire a pedepselor, care s-a solicitat la instanța de fond și cu privire la care aceasta s-a pronunțat, are loc în cursul judecății și nu în faza de executare, ambele pedepse fiind stabilite în temeiul Codului penal actual, dar cu privire la două infracțiuni săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969.Așa cum s-a arătat și în cuprinsul aceleiași decizii, aplicarea concretă a dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni aduce o schimbare cu privire la pedeapsa rezultantă, aceste norme, având caracterul unor norme de drept substanțial, potrivit criteriilor enunțate prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, făcând ca în cauză să devină incident principiul de drept mitior lex.II.2. Punctele de vedere ale părțilorReprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât ambele pedepse au fost aplicate inculpatului în temeiul Codului penal actual, astfel încât faptele, primind încadrarea juridică nouă, sunt supuse tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni din legea nouă.Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme întrucât chestiunea de drept pusă în discuție nu a primit încă o dezlegare, iar problema este similară celei analizate în cuprinsul Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, fapt ce ar impune determinarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 din Codul penal, infracțiunile ce intră în alcătuirea concursului fiind săvârșite sub legea veche și supuse succesiunii legii în timp.II.3. Punctul de vedere al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familiePotrivit Încheierii de ședință din 28 martie 2016, dată stabilită pentru deliberarea și pronunțarea asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în cadrul completului de judecată nu a existat un punct de vedere comun asupra problemei de drept puse în discuție, fiind conturate două opinii, împărtășite de fiecare dintre cei doi membri ai completului.Într-o primă opinie s-a arătat, în esență, că, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, sunt aplicabile numai în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, când tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni va fi, obligatoriu, cel prevăzut de art. 39 și 40 din Codul penal. Aceste dispoziții instituie însă o condiție imperativă impusă de lege și care nu este lăsată la aprecierea judecătorului, a cărei neîndeplinire face ca pluralității de infracțiuni să nu îi fie aplicabilă legea nouă atunci când niciuna dintre faptele din structura pluralității nu a fost săvârșită sub noua codificare, cum este situația în speță.S-a apreciat că prin aceasta nu se încalcă principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, consfințit prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, deoarece acest principiu presupune aplicarea întocmai a legii penale cu privire la faptele aflate în curs de judecată, așa cum o arată chiar art. 5 din Codul penal, în cazul operațiunii de contopire a pedepselor stabilite prin hotărâri judecătorești diferite realizându-se o judecată distinctă de aceea a faptelor concurente.În egală măsură s-a apreciat că, recurgând la un asemenea mecanism, judecătorul nu se substituie legiuitorului, creând o nouă lege, prin combinarea unor norme din legile penale succesive, întrucât dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal reprezintă voința legiuitorului, împiedicându-l pe judecător să dea eficiență tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni atunci când faptele din structura pluralității s-au consumat integral sub legea veche.De asemenea, împrejurarea că stabilirea încadrării juridice a faptei, potrivit legii penale mai favorabile, reprezintă o chestiune distinctă de aceea a stabilirii tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni este demonstrată și de recenta dezlegare în drept oferită prin Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016, prin care s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralității de infracțiuni, constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.În plus, s-a apreciat că, în rezolvarea acestei probleme de drept, nu se poate face abstracție de principiul previzibilității legii, așa cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sporul obligatoriu de pedeapsă din legea nouă având caracterul unei sancțiuni pe care inculpatul nu o putea anticipa și care nu poate fi aplicat retroactiv, cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, în același sens fiind și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită. Or, de vreme ce sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa ce nu se execută este impus judecătorului prin legea nouă, fără a fi lăsat la aprecierea sa, precum în legea veche, această sancțiune, distinctă de pedepsele aplicate infracțiunilor concurente, reprezintă o nouă pedeapsă, care, nefiind prevăzută de lege la data săvârșirii faptelor, nu poate fi aplicată în mod retroactiv.În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, în cauzele Puhk contra Estoniei, Welch contra Marii Britanii, G contra Franței, Kokkinakis contra Greciei și altele, că supunerea unui condamnat la un regim mai sever decât cel care era în vigoare la data săvârșirii faptelor constituie o încălcare a prevederilor art. 7 din Convenție, care reglementează principiul nulla poena sine lege.Potrivit celei de-a doua opinii, în ipoteza dedusă judecății, plecând de la încadrarea juridică a faptei potrivit noului Cod penal, operațiunea de contopire a pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa aplicată anterior printr-o altă hotărâre definitivă nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de art. 39 din Codul penal, fiind exclusă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 34 din Codul penal din 1969.Astfel, dispozițiile art. 5 din Codul penal consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea cauzei, principiu ce trebuie interpretat în lumina Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a decis că "dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile", în considerentele acesteia dezvoltându-se motivele pentru care s-a apreciat în sensul necesității aplicării globale a legii penale mai favorabile, iar forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, astfel cum s-a decis prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, principiu reluat ulterior în numeroase decizii ale instanței de contencios constituțional.Judecătorul a apreciat că rezolvarea problemei de drept ce face obiectul sesizării trebuie să pornească de la înțelesul principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, lege care trebuie determinată după analiza tuturor instituțiilor de drept penal incidente, plecând de la condițiile de incriminare, continuând cu tragerea la răspundere penală și sfârșind cu cele privind stabilirea pedepsei, în cauză prezentând interes dispozițiile referitoare la încadrarea juridică și limitele speciale de pedeapsă, pe de o parte, și dispozițiile privind stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, pe de altă parte. Așadar, în urma evaluării acestor criterii, determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se realizeze în funcție de rezultatul final mai favorabil pentru inculpat.S-a arătat totodată că, în cazul în care, în determinarea legii penale mai favorabile, se analizează exclusiv condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și sancționare, dar nu și cele privind concursul de infracțiuni, în realitate se ajunge la o soluție de aplicare a legii penale pe instituții juridice, iar nu global, încălcându-se Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin combinarea prevederilor mai favorabile din legile penale succesive.În plus, s-a precizat că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu prezintă interes în rezolvarea chestiunii de drept decât indirect, având în vedere interpretarea per a contrario a textului de lege.Astfel, în considerentele Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, s-a reținut, cu referire la interpretarea acestor dispoziții, că "per a contrario, în situația în care niciuna dintre infracțiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior - care, în acest caz, este legea penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabilește în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă". Această interpretare reținută de Curte are în vedere ipoteza în care Codul penal anterior este reținut drept legea penală mai favorabilă, dar atunci când aceasta este stabilită ca fiind actualul Cod penal, concluzia ar trebui să fie aceea că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi cel prevăzut de Codul penal în vigoare, în considerarea aplicării globale a legii penale mai favorabile.Suplimentar, interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale menționate conduce la concluzia că, atunci când niciuna din infracțiunile din structura pluralității nu a fost comisă sub legea nouă, aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni se determină în condițiile art. 5 din Codul penal, conform interpretării date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Cu alte cuvinte, dacă în urma evaluării globale se apreciază că legea penală mai favorabilă este vechea reglementare, se vor aplica dispozițiile art. 34 din Codul penal din 1969, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 39 din Codul penal.În concluzie, în cea de-a doua opinie s-a apreciat că operațiunea de contopire a pedepselor nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de art. 39 din Codul penal, dat fiind faptul că, în speță, sancțiunea s-a stabilit în temeiul noului Cod penal, aplicarea dispozițiilor art. 34 din Codul penal din 1969 fiind posibilă numai în cazul în care și încadrarea juridică și pedeapsa ar fi stabilite în cauză potrivit vechii reglementări.III. Opinia instanțelor judecătorești și jurisprudența națională relevantăÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Cluj, care, după caz, au făcut referire și la punctele de vedere ale unor dintre instanțele arondate.Răspunsurile Curții de Apel Alba Iulia, Curții de Apel Iași, Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel Suceava (care a înaintat doar Sentința nr. 589 din 9 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Săveni în Dosarul nr. 682/297/2014, definitivă prin neapelare) și Curții de Apel Târgu Mureș cuprind doar mențiunea neidentificării în jurisprudența acestora ori a instanțelor din circumscripție a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.III.1. Într-o primă opinie, majoritară, exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București (o parte dintre magistrați), Curtea de Apel Galați (o parte dintre magistrați), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timișoara (o parte dintre magistrați), Tribunalul Olt, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui și instanțele arondate, Judecătoria Novaci, Judecătoria Balș, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărnești, Judecătoria Brașov, Judecătoria Constanța, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Măcin, Judecătoria Oradea, Judecătoria Luduș, Judecătoria Reghin, s-a susținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât niciuna dintre infracțiunile ce compun structura pluralității nu a fost comisă sub incidența legii noi și nici deciziile nr. 29/2015 și nr. 7/2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care sunt aplicabile în faza de executare a pedepselor. S-a apreciat că, în speță, în primul rând, se impune identificarea corectă a legii penale mai favorabile, în raport cu dispozițiile art. 5 din Codul penal și ale Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, trebuind avute în vedere condițiile de incriminare, cele de tragere la răspundere penală și criteriul pedepsei, aceasta urmând a fi aplicată și pentru tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.Ca atare, întrucât în cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă legea nouă, încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită sub imperiul vechiului Cod penal fiind stabilită potrivit dispozițiilor noului Cod penal, acestea se aplică și pentru concursul de infracțiuni, respectându-se astfel atât principiul respectării autorității de lucru judecat a hotărârii definitive prin care a fost judecată infracțiunea concurentă cu cea în curs de judecată, cât și principiul aplicării legii penale mai favorabile în mod global, statuat prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.În sprijinul acestei opinii au fost înaintate Sentința nr. 589 din 9 decembrie 2014 a Judecătoriei Săveni (Dosar nr. 682/297/2014), definitivă prin neapelare, Sentința penală nr. 72 din 28 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Babadag în Dosarul penal nr. 308/179/2015, Sentința penală nr. 43 din 23 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Măcin în Dosarul penal nr. 1.061/253/2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 267/P din 4 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 1.061/253/2013, Sentința penală nr. 97 din 12 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Măcin în Dosarul penal nr. 637/253/2014, Sentința penală nr. 272 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Zărnești în Dosarul nr. 2.932/338/2012, Sentința penală nr. 1.344 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 4.061/215/2015, Decizia penală nr. 734/P din 7 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 6.146/256/2013, Sentința penală nr. 57 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 44.177/212/2014, Sentința penală nr. 137 din data de 5 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. 7.318/1.748/2014, Sentința penală nr. 129 din data de 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 10.611/300/2014, Decizia penală nr. 1.103 din data de 15 septembrie 2015, pronunțată de Secția I penală a Curții de Apel București în Dosarul nr. 173/269/2015, Sentința penală nr. 149 din data de 24 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Bolintin-Vale în Dosarul nr. 2.746/192/2014*.III.2. Într-o a doua opinie, minoritară, exprimată de magistrații Curții de Apel Pitești, Tribunalului Covasna, Judecătoriei Brăila, Judecătoriei Însurăței, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și Judecătoriei Toplița, s-a apreciat că, în problema de drept dedusă dezbaterii, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la data, respectiv datele săvârșirii infracțiunilor ce alcătuiesc pluralitatea, arătându-se că această soluție rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și din aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 5 din Codul penal. Nu a fost înaintată jurisprudență relevantă în susținerea acestei opinii.III.3. Într-o a treia opinie, minoritară, exprimată de magistrații Tribunalului Brașov și Tribunalului Bihor și Judecătoriei Galați, s-a apreciat că, în speță, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire. Nu a fost înaintată jurisprudență relevantă în susținerea acestei opinii.III.4. Potrivit unei alte opinii (exprimată de o parte dintre magistrații Curții de Apel București, de o parte dintre magistrații Curții de Apel Galați, Tribunalului Dolj și instanțelor arondate acestuia, Tribunalului Gorj) s-a apreciat că, în speță, trebuie aplicată legea penală mai favorabilă stabilită cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni. În plus, Tribunalul Gorj a arătat că a i se aplica inculpatului, în mod automat, prevederile legii noi pentru tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, în condițiile în care niciuna dintre aceste infracțiuni nu a fost comisă sub imperiul noii reglementări, constituie o retroactivitate a legii penale noi, permisă doar în măsura în care aceasta este mai favorabilă inculpatului, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Trebuie, de asemenea, avut în vedere faptul că prevederile legii noi nu erau previzibile pentru inculpat la momentul săvârșirii infracțiunilor și că întârzierea în judecata acestora, la momentul adecvat și în integralitate, nu poate să îi fie imputată acestuia. S-a arătat că, într-adevăr, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, legea penală mai favorabilă se analizează în ansamblu, cu privire la situația inculpatului, însă ipoteza prezentată exclude o astfel de aplicare a legii, ca urmare a puterii de lucru judecat a hotărârii de condamnare, rămasă definitivă, pentru una dintre infracțiunile din structura pluralității.III.5. Opinii singulare au fost transmise de Tribunalul Maramureș, care a apreciat că problema de drept pusă în discuție a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, situațiile premisă fiind similare, vizând modalitatea de contopire a pedepselor aplicate pentru fapte comise anterior datei de 1 februarie 2014 (deci înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal), caz în care se impune determinarea legii penale mai favorabile inculpatului conform art. 5 din Codul penal, nefiind obligatorie aplicarea tratamentului specific concursului de infracțiuni la data efectuării operațiunii de contopire, și de Tribunalul Constanța (Sentința penală nr. 592 din 28 noiembrie 2014) care, pornind de la opinia majoritară în sensul aplicării art. 5 din Codul penal, a nuanțat-o, apreciind că, în speța de față, se impune contopirea pedepselor potrivit noii reglementări, însă, în situația în care unele infracțiuni sunt încadrate conform vechii codificări, iar celelalte potrivit noului Cod penal, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se realizează în conformitate cu legea penală în baza căreia sa aplicat cea mai grea pedeapsă.IV. Examenul jurisprudențeiIV.1. Jurisprudența relevantă a Curții ConstituționalePrin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.Instanța de contencios constituțional a statuat, în esență, că interpretarea care permite instanței, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile din Codul penal din 1969 cu cele din actualul Cod penal contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, viciul de neconstituționalitate putând fi înlăturat doar prin interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei.Prin Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, arătându-se, în esență, că, în ipoteza reglementată de acest text de lege, în aplicarea pedepsei rezultante, nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014 (paragraful 16).Prin Decizia Curții Constituționale nr. 234 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 11 iunie 2015, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, apreciindu-se că dispozițiile criticate, care prevăd tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă ulterior datei de 1 februarie 2014, nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată, aceasta având ca obiect săvârșirea în concurs ideal de către inculpat, anterior datei de 1 februarie 2014, a infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub influența alcoolului, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. b) din Codul penal din 1969.IV.2. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penalăPrin Decizia nr. 29/2015 pronunțată la data de 19 noiembrie 2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, s-a stabilit că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.Prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată la data de 2 martie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.IV.3. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penalăNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.IV.4. Jurisprudență relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiÎn cauzele Puhk contra Estoniei, Welch contra Regatului Unit, Mihai Toma împotriva României și altele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că supunerea unui condamnat la un regim mai sever decât cel care era în vigoare la data săvârșirii faptelor constituie o încălcare a prevederilor art. 7 din Convenție, care reglementează principiul nulla poena sine lege, aplicarea retroactivă a legii penale, dacă ea ar produce efecte în detrimentul condamnatului, fiind interzisă.V. Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți din cadrul facultăților de drept ale universităților din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara, precum și din cadrul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmis un singur punct de vedere.Astfel, prof.dr. Viorel Pașca din cadrul Universității de Vest din Timișoara a transmis opinia acestei instituții, în sensul că cererea este inadmisibilă, întrucât ceea ce se solicită nu este o hotărâre de principiu care să soluționeze o chestiune de drept, ci o soluție de caz, problema pusă în discuție fiind soluționată anterior prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și prin Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, prin care s-a stabilit că aplicarea simultană a prevederilor mai favorabile din legi penale succesive este exclusă, întrucât s-ar ajunge la crearea unei a treia legi, ceea ce reprezintă o legiferare din partea organului judiciar, operațiune interzisă de art. 61 din Constituția României, ce prevede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.În plus, prin Decizia nr. 5/2014 dată în rezolvarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare ale infracțiunii în formă continuată.Totodată, s-a arătat că art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este în concordanță cu prevederile Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, privind aplicarea unitară a legii noi sub care s-a comis ultimul act al pluralității de infracțiuni, și cu Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008 dată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, dispozițiile sale nevizând aplicarea legii penale în situații tranzitorii, ci exprimând principiul activității legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, ce reclamă aplicarea legii noi atât infracțiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanța juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situația pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după 1 februarie 2014.Ca atare, s-a apreciat că, în cazul unei operațiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune concurentă săvârșită tot sub imperiul Codului penal din 1969, nu se pot combina prevederile noului Cod penal privind pedepsele aplicate cu dispozițiile privind regimul sancționator al concursului prevăzut de vechiul Cod penal, sub imperiul căruia s-au comis infracțiunile, deoarece s-ar crea o lex terția.VI. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de dreptParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 813/C2/980/III-5/2016 din 19 mai 2016, a formulat concluzii scrise în sensul admiterii sesizării Curții de Apel Constanța, arătând că obiectul judecății îl reprezintă o infracțiune și pluralitatea în care aceasta se află într-o ipoteză de succesiuni de legi penale, ceea ce face ca aspectele susceptibile să ridice problema aplicării legii penale mai favorabile să fie reprezentate atât de infracțiunea dedusă judecății, condițiile de existență ale pluralității de infracțiuni/concurs, cât și de regimul sancționator al acesteia, în contextul Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, identificarea legii penale mai favorabile neputându-se realiza decât în mod global. În consecință, s-a arătat că instanța trebuie să procedeze la un examen concret și global al aspectelor susceptibile de aplicare a legii penale mai favorabile pentru a identifica care dintre legile care s-au succedat are un asemenea caracter, însă s-a apreciat că instanța supremă, învestită cu dezlegarea chestiunii de drept, nu se poate substitui instanței de trimitere în realizarea acestui examen concret pentru a decide efectiv care dintre legile succesive este mai favorabilă.Cu ocazia dezbaterilor, însă, reprezentantul Ministerului Public a apreciat inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, arătând, în esență, că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu sunt incidente în cauză și că nu se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept, ci aplicarea în concret a dispozițiilor legale mai favorabile în speța dedusă judecății, împrejurare ce excedează competenței acesteia.În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul P.I. și partea civilă SC G.F.R. - S.A. nu au formulat un punct de vedere scris privind chestiunile de drept supuse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.VII. Dispoziții legale incidenteCodul penal (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare)Art. 3. Activitatea legii penaleLegea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.Ar. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. [...]....................................................Art. 39. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:[...]b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; [...]...................................................Art. 40. Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente(1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 39.[...]Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioareArt. 10Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.Codul penal din 1969 (Legea nr. 15/1968, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare)Art. 34. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni săvârșite de persoana fizicăÎn caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:[...]b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani; [...]Art. 36. Contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizicăDacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35. [...]VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiOpinia judecătorului-raportor este în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea întrebării prealabile, întrucât soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Astfel, s-a apreciat că nu există o problemă de interpretare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în aplicarea art. 5 din Codul penal, ci doar de stabilire a legii penale mai favorabile, aspect ce nu poate fi soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece aceasta ar însemna o soluționare pe fond a cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanța.IX. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."Se observă astfel că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a mai multor cerințe, respectiv: instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.Or, în speță nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate, respectiv aceea ca de lămurirea sesizării să depindă soluționarea pe fond a cauzei.În acest sens se constată că, deși în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menționează expres, cu ocazia verificării admisibilității sesizării trebuie analizată și existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție.Așadar, este necesar ca sesizarea să tindă la obținerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015).Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că problema cu care Curtea de Apel Constanța a învestit-o este o falsă chestiune de drept, această instanță solicitând interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în aplicarea art. 5 din Codul penal, deși acestea nu sunt incidente în cauză, dat fiind că ipotezele de la care pleacă textul de lege nu se regăsesc în speța analizată.Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, "tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă". Titularul sesizării este învestit cu apelul declarat într-o cauză în care prima instanță, Judecătoria Constanța, l-a condamnat pe inculpat în baza dispozițiilor noului Cod penal pentru o infracțiune de furt comisă sub regimul legii vechi, constatând că acesta mai fusese anterior condamnat printr-o sentință penală a aceleiași judecătorii, rămasă definitivă la 24 februarie 2015, sentință în care au fost, de asemenea, aplicate dispozițiile noii codificări, considerate mai favorabile, deși fapta se săvârșise sub imperiul vechii reglementări. Așadar, niciuna din faptele ce formează pluralitatea, nici cea definitiv judecată și nici cea dedusă judecății în cauza aflată pe rolul Curții de Apel Constanța nu a fost săvârșită sub imperiul legii noi, astfel cum cere textul de lege menționat.Pe de altă parte, Curtea de Apel Constanța pune problema stabilirii legii aplicabile tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni în speța dedusă judecății (noul Cod penal sau Codul penal din 1969), pornind de la ipoteza că legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea dedusă judecății (cea de furt) este legea penală nouă.Or, potrivit Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a arătat că "dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile", legea penală mai favorabilă într-o cauză trebuie determinată după analiza tuturor instituțiilor de drept penal incidente, plecând de la condițiile de incriminare, continuând cu tragerea la răspundere penală și sfârșind cu cele privind stabilirea pedepsei. Așadar, stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să țină cont atât de limitele de pedeapsă pentru infracțiunea sau infracțiunile deduse judecății, cât și de regimul sancționator al concursului de infracțiuni, chiar în condițiile în care concursul nu este determinat de fapte penale ce sunt deduse judecății în aceeași cauză.În consecință, chiar dacă pentru una din infracțiunile ce face obiectul concursului s-a stabilit o lege penală mai favorabilă și s-a aplicat o pedeapsă printr-o hotărâre anterioară rămasă definitivă, aceasta nu are relevanță pentru stabilirea globală a legii penale mai favorabile în prezenta cauză. Analiza legii penale mai favorabile trebuie realizată în cauza dedusă judecății, ca atare, ea trebuie să vizeze instituțiile incidente în respectiva cauză (stabilirea unei pedepse pentru infracțiunea dedusă judecății și regimul sancționator al concursului de infracțiuni), altfel s-ar încălca dispozițiile Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, care impun o analiză globală a legii penale mai favorabile, fără combinarea prevederilor din legi penale succesive. Aceasta însă nu înseamnă, așa cum au concluzionat unele instanțe, că, în mod automat, concursului de infracțiuni din speță trebuie să îi fie aplicat tratamentul sancționator prevăzut de noul Cod penal pentru că încadrarea juridică a infracțiunii deduse judecății a fost făcută în baza acestui cod. Instanța învestită cu soluționarea apelului inculpatului trebuie să facă o analiză a întregii cauze deduse judecății (în care trebuie să aibă în vedere și obligativitatea aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni), și nu să stabilească mai întâi legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea din speță, iar apoi să încerce să detecteze textul de lege aplicabil concursului de infracțiuni.Se constată astfel că problema cu care a fost sesizată Înalta Curte nu este o veritabilă chestiune de drept, deoarece în cauză nu există o neclaritate în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și în aplicarea art. 5 din Codul penal, ci o problemă de stabilire a legii penale mai favorabile într-o speță dată, aspect care este atributul exclusiv al judecătorului/completului de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. 15.388/212/2015 și excedează competenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, căruia, potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, nu îi este permis să antameze fondul cauzei.Prin urmare, inexistența chestiunii de drept care să reclame o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție determină respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 și 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE    În numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie prin Încheierea din 28 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 15.388/212/2015, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv:"Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operațiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul Noului Cod penal, pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracțiune concurentă săvârșită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptelor."Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2016.
    PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A
    ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    judecător Mirela Sorina Popescu
    Magistrat-asistent,
    Ioana Niculae    ------