HOTĂRÂRE nr. 482 din 6 iulie 2016privind înscrierea imobilului "Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial" de pe Masivul Caraiman în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 8 iulie 2016
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867-869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului "Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial" de pe Masivul Caraiman, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Buşteni nr. 54 din 26 februarie 2016. + Articolul 2Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
-----------------
Ministrul apărării naţionale,
Mihnea Ioan Motoc
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Vasile Dîncu
Ministrul culturii,
Corina Şuteu
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana DraguBucureşti, 6 iulie 2016.Nr. 482. + AnexăDATELE DE IDENTIFICAREale imobilului "Crucea comemorativă a eroilor români dinPrimul Război Mondial", de pe Masivul Caraiman care se înscrie îninventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statuluişi se dă în administrarea Ministerului Apărării Naţionale*Font 7*┌───┬────────┬───────────────────┬──────────────┬─────────────────────────────┬────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┐│Nr.│Codul de│ │Adresa/ Carte │Elementele-cadru de descriere│Valoarea de inventar│Persoana juridică│Persoana juridică ││MFP│clasifi-│ Denumirea bunului │ funciară/ │ tehnică │a bunului care se │de la care se │la care se ││ │care │ │Nr. cadastral │ │înregistrează în │transmite │transmite imobilul/││ │ │ │ │ │inventarul bunurilor│imobilul/CUI │CUI ││ │ │ │ │ │din domeniul public │ │ ││ │ │ │ │ │ al statului aflate │ │ ││ │ │ │ │ │în administrarea │ │ ││ │ │ │ │ │ Ministerului │ │ ││ │ │ │ │ │Apărării Naţionale │ │ ││ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │├───┼────────┼───────────────────┼──────────────┼─────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┤│ * │ 8.22.03│"Crucea │Judeţul │1. Construcţii: │ 1.406.100 │Domeniul public │Statul român, în ││ │ │comemorativă a │Prahova, │- Suprafaţă construită = │ │al oraşului │administrarea ││ │ │eroilor români din │oraşul Buşteni│ 101 mp │ │Buşteni, judeţul │Ministerului ││ │ │Primul Război │CF nr. 24178 │- Suprafaţă desfăşurată = │ │Prahova │Apărării Naţionale ││ │ │Mondial", de pe │Buşteni Nr. │ 192,40 mp │ │CUI - 2845729 │CUI - 4183229 ││ │ │Masivul Caraiman │cad. 24178 │- Suprafaţă construită │ │ │ ││ │ │ │24178 - C1 │ terasă = 356 mp │ │ │ ││ │ │ │ │- Înălţime = 39,4 m │ │ │ ││ │ │ │ │- Valoare contabilă = │ │ │ ││ │ │ │ │ 1.250.000 lei │ │ │ ││ │ │ │ │2. Suprafaţa terenului = │ │ │ ││ │ │ │ │ 0,1 ha │ │ │ ││ │ │ │ │- Valoarea contabilă = │ │ │ ││ │ │ │ │ 156.100 lei │ │ │ │└───┴────────┴───────────────────┴──────────────┴─────────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┘ Notă
──────────
*) Nr. MFP se acordă de către Ministerul Finanţelor Publice la înregistrarea bunului imobil în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
──────────----
| EMITENT |

Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari