DECIZIE nr. 273 din 10 mai 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 7 iulie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 600/2/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.172 D/2015.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, reprezentat de domnul avocat Corneliu Liviu Popescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia.4. În acest sens se arată, mai întâi, că excepţia este admisibilă prin raportare la pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 589 din 1 octombrie 2015, neexistând autoritate de lucru judecat. Se susţine că excepţia este ridicată de aceeaşi parte şi are, parţial, acelaşi obiect, ca şi cea soluţionată de instanţa de contencios constituţional prin decizia ante-referită, dar că a fost invocată într-o contestaţie la executare diferită de cea în care a fost ridicată cea dintâi excepţie, contestaţie la executare ce face obiectul unui dosar diferit înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.5. Pe fond se solicită modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv a soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, în sensul de a constata că, dacă prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt interpretate ca fiind aplicabile doar în cazul pedepselor, nu şi în cel al măsurilor de siguranţă, acestea sunt neconstituţionale, încălcând dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală. Se arată că procedura de contestare, despre care se face vorbire în Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, poate avea ca obiect doar actele de executare a măsurii de siguranţă, nu şi titlul executoriu prin care aceasta este dispusă. Se susţine că, în timp ce, în cazul pedepselor penale normele procesual penale prevăd dreptul de a formula contestaţie atât împotriva modului de executare, cât şi împotriva hotărârii puse în executare, măsurile de siguranţă pot fi contestate doar sub aspectul actelor de executare, ceea ce creează discriminare între persoanele în privinţa cărora s-au pronunţat măsuri de siguranţă şi cele condamnate la pedepse penale. Se susţine că art. 600 din Codul de procedură penală, la care Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015 face referire, prevede aceeaşi diferenţă, reglementând, la alin. (1), contestaţia împotriva titlului executoriu, iar, la alin. (3), contestaţia privind actele propriu-zise de executare, stabilind competenţe diferite de soluţionare a unor astfel de acţiuni, a instanţei penale, în primul caz, şi, a instanţei civile, în cel de-al doilea. Se arată că, în cazul măsurilor de siguranţă, dispoziţiile Codului de procedură civilă coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală reglementează, în realitate, doar contestaţia împotriva actelor de executare. Se susţine că, dacă legiuitorul dă posibilitatea contestaţiei la executare, atunci el trebuie să o dea în mod nediscriminatoriu. În acest sens este subliniat faptul că, atât în cazul pedepselor penale, cât şi în cazul obligaţiilor civile, acesta a prevăzut atât posibilitatea de a formula contestaţie cu privire la titlul executoriu, cât şi posibilitatea de a formula contestaţie cu privire la actele de executare şi că, numai în cazul măsurilor de siguranţă, care constituie o categorie intermediară de măsuri ce pot fi dispuse de către instanţa penală, legiuitorul a prevăzut doar dreptul de a contesta modalitatea lor de executare.6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că autorul excepţiei nu invocă motive noi faţă de cele deja analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015. Se observă că autorul susţine, în continuare, lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispun măsuri de siguranţă, dar că, aşa cum însăşi instanţa de contencios constituţional a statuat, prin decizia anterior arătată, o astfel de contestaţie ţine de latura civilă a cauzei, întrucât presupune un transfer de proprietate din patrimoniul persoanei în cauză în patrimoniul statului şi că jurisprudenţa constantă arată că într-o astfel de situaţie poate fi formulată contestaţie conform art. 600 din Codul de procedură penală. Se conchide că, pentru aceste motive, textul criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.7. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că lipsa dreptului de a formula contestaţie împotriva hotărârii prin care este dispusă măsura de siguranţă este demonstrat şi de respingerea, de către ambele instanţe de judecată, a contestaţiilor formulate, în acest sens, ca inadmisibile. Se susţine că, dacă o astfel de cale de atac ar fi existat, instanţele în cauză ar fi recalificat acţiunile formulate sau şi-ar fi declinat competenţa în favoarea unor eventuale instanţe competente să soluţioneze cererile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Sentinţa penală nr. 843/F din 25 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 600/2/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Copos, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor cărora le-au fost aplicate prin hotărâri judecătoreşti doar măsuri de siguranţă, întrucât nu le dă şi acestora posibilitatea de a formula contestaţie la executare împotriva hotărârilor în cauză, limitând sfera de aplicare a instituţiei anterior referite la hotărârile judecătoreşti prin care sunt aplicate pedepse. Se susţine, totodată, că textul criticat creează discriminare între persoanele cărora le-au fost aplicate pedepse penale, care au dreptul de a promova contestaţie la executare şi cele cărora le sunt aplicate doar măsuri de siguranţă, care nu beneficiază de acest drept.10. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispunerea unei măsuri de siguranţă nu este echivalentă cu dispunerea unei pedepse penale şi nu este întotdeauna consecinţa unei astfel de pedepse, măsurile de siguranţă putând fi dispuse şi faţă de persoane care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, care nu constituie infracţiuni. Se susţine că, pentru acest motiv, persoanele cărora li s-au aplicat pedepse penale nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele cărora li sau aplicat doar măsuri de siguranţă, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Se arată, de asemenea, că persoanele cărora nu le-au fost aplicate pedepse penale au posibilitatea de a formula contestaţie la executare, conform prevederilor art. 598 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. Se susţine, în acest sens, că textul criticat este în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate de către părţi şi de către Ministerul Public în condiţiile legii. Se face, totodată, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt conforme cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări. Nu în ultimul rând, se arată că autorul este nemulţumit, în realitate, de faptul că nu poate formula contestaţie în anulare şi în alte cazuri decât cele expres prevăzute la art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, astfel, completarea legii, atribuţie ce aparţine însă Parlamentului, conform art. 61 din Legea fundamentală.13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că persoanele cărora le sunt aplicate pedepse se află în situaţii juridice diferite de cele cărora le sunt aplicate măsuri de siguranţă, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine, totodată, că contestaţia la executare este o garanţie a realizării dreptului de acces liber la justiţie şi că stabilirea de către legiuitor a unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale, cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Se conchide că prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu îngrădesc accesul liber la justiţie.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente la dezbateri, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...] d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei?.17. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la admisibilitatea acesteia, Curtea constată că, prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 40.607/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107, art. 108 lit. d) şi art. 112 din Codul penal şi ale art. 598 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor, într-o cauză având un obiect similar. Referitor la această excepţie, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate este admisibilă, neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât cele două excepţii de neconstituţionalitate au un obiect parţial identic şi au fost invocate de acelaşi autor, însă în cauze diferite cu privire la soluţionarea unor contestaţii la executare.19. Prin Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, Curtea a reţinut că, potrivit art. 108 din Codul penal, măsurile de siguranţă sunt obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială şi confiscarea extinsă. În privinţa obligării la tratament medical şi a internării medicale, dispoziţiile art. 109 şi 110 din Codul penal prevăd că acestea pot fi dispuse până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Mai mult, art. 245 şi art. 246 alin. (1)-(8) şi, respectiv, art. 247 şi art. 248 alin. (1)-(10) din Codul de procedură penală reglementează aplicarea cu caracter provizoriu a celor două măsuri pe parcursul desfăşurării procesului penal, iar art. 246 alin. (9)-(12) şi, respectiv, art. 248 alin. (11)-(13) din Codul de procedură penală prevăd cu privire la ridicarea lor. Referitor la interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, conform art. 111 alin. (2) din Codul penal, măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.20. În privinţa confiscării speciale şi a confiscării extinse, dispoziţiile penale şi cele procesual penale nu conţin norme care să reglementeze expres modalităţi de contestare a acestora nici pe parcursul desfăşurării procesului penal şi nici după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare.21. Art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează cazurile în care se poate formula contestaţie împotriva executării hotărârii penale, respectiv: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.22. Curtea a constatat că, în cauză, autorul excepţiei invocă, pe baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale drept cauză de micşorare a măsurii de siguranţă, criticând faptul că dispoziţiile procesual penale anterior arătate fac referire doar la cauzele de stingere sau micşorare a pedepsei, nu şi a măsurilor de siguranţă, fiind vizată în speţă măsura confiscării speciale dispusă asupra unor sume de bani.23. Referitor la această critică, Curtea a reţinut că noţiunea de cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei din cuprinsul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală nu are în vedere o revizuire a cuantumului pedepsei dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, deoarece aceasta ar echivala cu o încălcare a autorităţii de lucru judecat, ci micşorarea sau stingerea pedepsei astfel dispuse ca urmare a intervenirii unor cauze, cum este, cu titlu de exemplu, plata integrală sau parţială de către persoana condamnată a obligaţiei stabilite în sarcina sa.24. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală referitor la executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse, atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare. Potrivit dispoziţiei legale anterior citate, executarea confiscării speciale a sumelor de bani care nu au fost consemnate la unităţi bancare urmează a fi făcută de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care constituie, potrivit art. 2 alin. (2), procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, procedură care se completează, conform alin. (3) al aceluiaşi art. 2, cu prevederile Codului de procedură civilă. Aşa fiind, executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, în situaţia invocată de autorul excepţiei, se realizează potrivit dispoziţiilor cap. VIII din Codul de procedură fiscală, ce reglementează stingerea creanţelor fiscale prin executare silită.25. Prin urmare, contestaţia la executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale având ca obiect sume de bani neconsemnate la unităţi bancare poate fi formulată conform procedurii reglementate la art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, care, potrivit art. 2 alin. (3) din acest cod, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită. Rezultă că persoana interesată poate să formuleze contestaţie la executare împotriva măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispuse în condiţiile din prezenta cauză şi îşi va întemeia cererea pe dispoziţiile art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 712 şi următoarele din Codul de procedură civilă.26. Acest mecanism juridic, bazat pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, este, de altfel, justificat de caracterul patrimonial al măsurii confiscării, indiferent de natura bunurilor care fac obiectul acesteia, caracter rezultat din faptul că de natura confiscării este trecerea bunurilor supuse acesteia din proprietatea persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală în proprietatea statului.27. În sensul celor de mai sus, Curtea a reţinut, de asemenea, că titlul V al părţii speciale a Codului de procedură penală, intitulat "Executarea hotărârilor penale", reglementează, la cap. II "Punerea în executare a hotărârilor", punerea în executare a pedepselor principale (art. 555-561 din Codul de procedură penală), punerea în executare a pedepselor complementare (art. 562-565 din Codul de procedură penală), punerea în executare a măsurilor de siguranţă (art. 566-574 din Codul de procedură penală), punerea în executare a altor dispoziţii (art. 575-576 din Codul de procedură penală), punerea în executare a amenzilor judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 577-578 din Codul de procedură penală) şi punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâri (art. 579-581 din Codul de procedură penală). Cap. IV al aceluiaşi titlu, care prevede cu privire la contestaţia la executarea hotărârilor penale, conţine dispoziţii referitoare la promovarea contestaţiei privind executarea dispoziţiilor penale ale cauzei (art. 598-599 din Codul de procedură penală), la contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile (art. 600 din Codul de procedură penală) şi la contestaţia privitoare la amenzile judiciare (art. 601 din Codul de procedură penală). Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual penale mai sus enumerate, Curtea reţine că contestaţiile privind executarea măsurii de siguranţă a confiscării se încadrează în categoria contestaţiilor ce au ca obiect executarea dispoziţiilor civile prevăzute la art. 600 din Codul de procedură penală.28. În aceste condiţii, Curtea a constatat că persoanele în privinţa cărora sunt pronunţate hotărâri penale definitive prin care nu sunt aplicate pedepse, dar este menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale, se află în situaţii juridice diferite de cele condamnate la pedepse penale definitive şi care ar putea invoca o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Această diferenţă justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit în privinţa posibilităţii de a contesta măsura de siguranţă a confiscării speciale, faţă de cel al contestării executării hotărârilor penale sub aspectul pedepselor penale aplicate. Or, cu privire la principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).29. Având în vedere aceste argumente, Curtea a reţinut că textele criticate reprezintă opţiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere a acestuia, precum şi o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 129 care fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.30. Pentru aceleaşi motive, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă accesul liber la justiţie al persoanelor interesate să promoveze contestaţie împotriva executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale atunci când aceasta este dispusă prin hotărâre penală definitivă. Pe de o parte, aşa cum s-a arătat mai sus, persoanele în cauză au posibilitatea de a formula contestaţie la executare împotriva unor astfel de hotărâri, potrivit prevederilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură fiscală şi ale art. 712 şi următoarele din Codul de procedură civilă.31. În consecinţă, Curtea nu a putut reţine încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, acest drept putând fi exercitat prin aplicarea reglementărilor legale specifice măsurii ce urmează a fi executată.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gherghe Copos în Dosarul nr. 600/2/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Cristina Teodora Pop
    ----