ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 28 iunie 2016pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 30 iunie 2016
Având în vedere necesitatea completării cadrului legislativ necesar pentru asigurarea îndeplinirii de către România a obiectivelor politicii Uniunii Europene în materie de deşeuri şi politici de mediu, necesitatea identificării şi implementării unor modalităţi eficiente de impunere în sarcina operatorilor economici responsabili care să stimuleze îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje statuate prin directivele Uniunii Europene,observând că, potrivit art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în cazul în care consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, Comisia Europeană emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, iar, dacă statul membru nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,date fiind consecinţele negative ale neadoptării în regim de urgenţă a actului normativ, generate, în primul rând, de riscul de avansare a procedurii de infringement şi de impunere a unor sancţiuni pecuniare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene,ţinând cont de faptul că deşeurile de echipamente electrice şi electronice reprezintă unul dintre domeniile-ţintă care trebuie reglementate, iar, ca o consecinţă imediată a neadoptării măsurilor stabilite prin prezentul act normativ, sunt afectate, pe de o parte, interesele şi obiectivele politicii de mediu privind conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, precum şi a sănătăţii umane, iar, pe de altă parte, îndeplinirea condiţionalităţii ex-ante 6.2 pentru Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020,ţinând seama de faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care transpune Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), este instituită obligaţia producătorilor de echipamente electrice şi electronice ca începând cu data de 1 ianuarie 2016 să realizeze rate de colectare minime de până în 40% pentru anul 2016, de 45% pentru perioada 2017-2020 şi de 65% începând cu anul 2021, sens în care se impune luarea de măsuri aferente urmăririi operatorilor economici care nu declară corect cantitatea de echipamente electrice şi electronice introdusă pe piaţă în România,având în vedere faptul că o prioritate majoră a Guvernului o constituie îmbunătăţirea planificării bugetare şi prioritizarea proiectelor de investiţii publice semnificative, inclusiv a proiectelor de mediu, în vederea creării spaţiului fiscal şi a susţinerii creşterii economice,ţinând cont de consecinţa negativă imediată asupra bugetului Fondului pentru mediu, respectiv asupra bugetului general consolidat şi, implicit, asupra finanţării mai multor categorii de programe şi proiecte pentru protecţia mediului,totodată, neadoptarea soluţiei legislative preconizate ar avea drept consecinţă negativă întârzierea valorificării sumelor reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate de către furnizorii şi producătorii de energie electrică, prevăzuţi la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu realizează cota obligatorie anuală de achiziţie de certificate verzi, iar, pe cale de consecinţă, diminuarea sumelor destinate finanţării de investiţii în producerea de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care realizează capacităţi energetice cu putere instalată de până la 100 kW.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (3), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:"h) desfăşoară activităţi de control, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la operatorii economici autorizaţi în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi la operatorii economici autorizaţi în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, care se aplică în mod corespunzător;"2. La articolul 3 alineatul (3), după litera h) se introduc cinci noi litere, literele i)-m), cu următorul cuprins:"i) desfăşoară activităţi de evidenţă a contribuabililor la bugetul Fondului pentru mediu; j) desfăşoară inspecţii fiscale şi controale inopinate la contribuabilii/plătitorii la Fondul pentru mediu, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare; k) colectează veniturile la bugetul Fondului pentru mediu; l) asigură servicii de asistenţă şi de îndrumare a contribuabililor/plătitorilor la bugetul Fondului pentru mediu, precum şi cu privire la metodologia de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu; m) previne evaziunea fiscală în ceea ce priveşte taxele şi contribuţiile la Fondul pentru mediu."3. La articolul 5 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) câte un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale pentru finanţe, al autorităţii publice centrale pentru economie, autorităţii publice centrale pentru transporturi, autorităţii publice centrale pentru sănătate, autorităţii publice centrale pentru agricultură, doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale pentru dezvoltare regională şi administraţie publică, precum şi un reprezentant al autorităţii publice centrale pentru energie, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort;".4. La articolul 9 alineatul (1), literele a), p), ş) şi v) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, obţinute de către generatorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică. Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;........................................................................... p) o contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea efectiv depozitată şi cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior;........................................................................... ş) sumele încasate ca urmare a aplicării penalităţii de 100 euro, echivalentă în lei la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, plătită de către operatorul sau operatorul de aeronave care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior, penalitate care creşte anual în conformitate cu indicele european al preţurilor de consum, potrivit prevederilor legale în vigoare;........................................................................... v) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile;".5. La articolul 9 alineatul (1), după litera v) se introduc trei noi litere, literele w)-y), cu următorul cuprins:"w) o contribuţie în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice, astfel:1. de la data de 1 ianuarie 2017 până la data de 31 decembrie 2017, pentru diferenţa dintre cantităţile de echipamente electrice şi electronice declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind introduse pe piaţa naţională;2. de la data de 1 ianuarie 2018, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, şi cantităţile efectiv colectate; x) o contribuţie de 4 lei/kg de baterii şi acumulatori portabili, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională baterii şi acumulatori portabili, astfel:1. de la data 1 ianuarie 2017 până la data de 31 decembrie 2017, pentru diferenţa dintre cantităţile de baterii şi acumulatori portabili declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind introduse pe piaţa naţională;2. de la data de 1 ianuarie 2018, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile efectiv colectate; y) o contribuţie în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv o contribuţie de 4 lei/kg de baterii şi acumulatori portabili, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv colectate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile;".6. Articolul 9^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9^1. - Administraţia Fondului gestionează un cont separat la Trezoreria Statului, în care se încasează, de la producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de la organizaţiile colective, sumele reprezentând garanţia constituită conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice."7. La articolul 10, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Contribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i), w) şi x) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de valorificare a deşeurilor de ambalaje, de gestionare a anvelopelor uzate, de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare cantităţilor de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, respectiv baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională, pentru care nu au predat responsabilitatea unor operatori economici autorizaţi sau pe care nu le-au declarat în cadrul unor contracte de preluare de responsabilitate, iar cele prevăzute la lit. v) şi y) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de valorificare a deşeurilor de ambalaje, de gestionare a anvelopelor uzate, de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi de colectare de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare cantităţilor de ambalaje, anvelope, deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi baterii şi acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilitatea. (3) Operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. d), i), w) şi x) sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, respectiv baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, cantităţile de anvelope uzate gestionate, cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate, respectiv cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate."8. La articolul 10, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (3^1)-(3^4), cu următorul cuprins:"(3^1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. v) sunt obligaţi să declare semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantităţile de ambalaje şi anvelope, respectiv cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate şi cantităţile de anvelope uzate gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.(3^2) Operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. y) sunt obligaţi să declare semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare, cantităţile de echipamente electrice şi electronice, respectiv baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate, respectiv cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.(3^3) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) vor fi stabilite în baza informaţiilor şi documentelor furnizate de autoritatea competentă referitoare la operatorii şi operatorii de aeronave care nu au restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră în condiţiile legii, a informaţiilor privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceştia şi a metodologiei de calcul prevăzută la art. 17.(3^4) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ţ) vor fi stabilite în baza înştiinţării emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cu privire la operatorii economici debitori şi sumele datorate de aceştia."9. La articolul 11, alineatele (2) şi (2^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i), j), p), v), w) şi x) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.......................................................................(2^2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) şi ţ) se stabilesc prin decizie şi se plătesc în funcţie de data comunicării deciziei, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv."10. La articolul 11, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins:"(2^3) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. y) se declară şi se plătesc anual de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, respectiv de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor."11. La articolul 12, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Administrarea contribuţiilor, taxelor, penalităţilor şi a altor sume ce constituie venituri ale Fondului pentru mediu, inclusiv declararea, stabilirea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor, precum şi îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi procedura de executare silită se realizează de Administraţia Fondului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. (3) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitori a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare."12. La articolul 12, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, informaţiile şi/sau copiile simple/certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat sunt eliberate Administraţiei Fondului fără plata tarifului, pe baza protocoalelor de colaborare încheiate."13. La articolul 13 alineatul (1), literele p), u) şi x) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"p) efectuarea de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice extreme, precum şi de alţi factori vătămători, în condiţiile legii;......................................................................... u) Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti în mediul urban şi periurban;......................................................................... x) efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice."14. La articolul 13 alineatul (1), litera z) se abrogă.15. La articolul 13 alineatul (1), după litera y) se introduc două noi litere, literele aa) şi bb), cu următorul cuprins:"aa) Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei naţionale de supraveghere a radioactivităţii mediului; bb) Programul de evaluare, caracterizare şi încadrare a deşeurilor."16. La articolul 13, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Categoriile de beneficiari şi metodologia de finanţare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor-pilot şi programele-pilot pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului pentru Mediu şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."17. La articolul 13, alineatele (2), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Din Fondul pentru mediu sunt finanţate proiectele-pilot şi programele-pilot şi proiectele şi programele din categoriile prevăzute la alin. (1), prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi, stabilite prin actele normative emise în conformitate cu dispoziţiile alin. (1^1), (4) şi (5): a) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare nerambursabilă; b) cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau alte fonduri internaţionale, inclusiv cofinanţarea Programului LIFE.......................................................................... (4) Categoriile de beneficiari şi metodologia de finanţare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor şi/sau programelor pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1) lit. a)-l), n), q)-s), u), w)-z) se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului pentru Mediu şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (5) Categoriile de lucrări şi/sau proiecte pentru protecţia mediului care se pot finanţa conform prevederilor alin. (1) lit. m), o), p), t), v), aa) şi bb), precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului."18. La articolul 13, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:"(8^1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului să aprobe prin ordin efectuarea de virări de credite de angajament şi credite bugetare cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, care va fi comunicat Ministerului Finanţelor Publice în termen de 5 zile."19. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) Nu sunt consideraţi eligibili solicitanţii proiectelor depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu care se încadrează în oricare dintre următoarele situaţii: a) au fost condamnaţi pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; b) înregistrează obligaţii fiscale restante administrate de organul fiscal central şi de organul fiscal local, definite potrivit art. 1 pct. 31 şi 32 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare; c) înregistrează obligaţii fiscale restante administrate de către Administraţia Fondului pentru Mediu."20. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 17. - Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-f), i), j), p), q), s), ş), ţ), v)-y) se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.21. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, având cuprinsul prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul II (1) Prevederile art. 9 alin. (1) lit. y), art. 10 alin. (3^2) şi art. 11 alin. (2^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019. (2) Prevederile art. 9 alin. (1) lit. w) şi x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. (3) Prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu se aplică nici sesiunilor de finanţare deschise, nici contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul IIILegea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 12, alineatul (5) se abrogă.2. La articolul 12, alineatul (6) va avea următorul cuprins:"(6) Suma rezultată din aplicarea prevederilor alin. (2) este utilizată de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării investiţiilor în producerea de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care realizează capacităţi energetice cu putere instalată de până la 100 kW."*Reglementările tehnice cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă respectă procedura de notificare prevăzută de Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 241 din 17 septembrie 2015.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
---------------
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Cristiana Paşca Palmer
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
şi administraţiei publice,
Vasile Dîncu
Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului
şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore Borc
Ministrul energiei,
Victor Vlad Grigorescu
Ministrul transporturilor,
Dan Marian Costescu
Ministrul sănătăţii,
Vlad Vasile Voiculescu
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Achim Irimescu
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana DraguBucureşti, 28 iunie 2016.Nr. 39. + Anexă(Anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005)Contribuţia pentru echipamentele electrice şi electronice┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐│Categoria de echipamente electrice şi electronice (conform anexei│Contribuţie││ nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind │ (lei/kg) ││ deşeurile de echipamente electrice şi electronice) │ │├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│Categoriile 1-4, 6-10 până la 14.08.2018, respectiv categoriile │ 4 ││1-2, 4-5 de la 15.08.2018 │ │├─────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤│Categoria 5 până la 14.08.2018, respectiv categoria 3 de la │ 20 ││15.08.2018 │ │└─────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘-------
EMITENT |