REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE din 3 iunie 2010 (*actualizat*)a Consiliului Naţional de Vânătoare(actualizat până la data de 1 iunie 2016*)
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR




  • ---------- Notă

    ──────────

    *) Aprobat de ORDINUL nr. 862 din 3 iunie 2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 408 din 18 iunie 2010.

    ──────────
     +  Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Vânătoare  +  Articolul 1Consiliul Naţional de Vânătoare, denumit în continuare Consiliul, este organismul de avizare şi consultare în domeniul cinegetic, care funcţionează pe lângă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.  +  Articolul 2Consiliul este condus de un preşedinte ales prin vot din rândul membrilor săi, cu majoritatea simplă a acestora. El este ajutat de un vicepreşedinte şi de un secretar, aleşi în aceleaşi condiţii.  +  Articolul 3Secretarul Consiliului este unul dintre reprezentanţii autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, ajutat de două persoane din cadrul Direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră, fără drept de vot în cadrul Consiliului.  +  Articolul 4Calitatea de membru al Consiliului încetează în următoarele situaţii: a) instituţia care l-a desemnat face propunere de înlocuire a reprezentantului său; b) prin renunţarea unilaterală.  +  Articolul 5Data, locul şi ordinea de zi ale şedinţei Consiliului se comunică în scris fiecărui membru al Consiliului, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, prin grija secretarului Consiliului.  +  Capitolul II Atribuţiile Consiliului  +  Articolul 6Consiliul avizează proiectele de regulamente, instrucţiuni şi reglementări tehnice elaborate şi promovate de organismul specializat în domeniul cinegetic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.  +  Articolul 7 (1) Preşedintele Consiliului are în principal următoarele atribuţii: a) conduce şedinţele Consiliului; b) semnează avizele adoptate de Consiliu. (2) În lipsa preşedintelui, atribuţiile acestuia sunt preluate de vicepreşedinte. (3) Atribuţiile secretarului Consiliului sunt următoarele: a) asigură, împreună cu reprezentanţii Direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră, în timp util, materialele ce fac obiectul şedinţelor Consiliului; b) asigură, împreună cu reprezentanţii Direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră, condiţiile tehnico-organizatorice pentru desfăşurarea lucrărilor Consiliului; c) asigură legătura operativă cu preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului.  +  Capitolul III Organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului  +  Articolul 8 (1) Materialele care urmează să fie supuse dezbaterii în cadrul şedinţelor Consiliului vor fi centralizate şi multiplicate pentru fiecare membru al Consiliului. (2) Secretarul Consiliului împreună cu reprezentanţii Direcţiei generale de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră au obligaţia să transmită fiecărui membru al Consiliului, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte, materialele care urmează să fie supuse dezbaterii.  +  Articolul 9 (1) Şedinţele Consiliului se pot desfăşura numai în prezenţa a jumătate plus unu din membri săi, iar deciziile acestuia se adoptă cu votul majorităţii simple a celor prezenţi. (2) Membrii Consiliului pot transmite votul lor prin fax la Direcţia generală de regim silvic şi cinegetic şi dezvoltare forestieră, în cazul în care Consiliul nu se poate întruni ori în caz de absenţă motivată a oricăruia dintre membrii Consiliului.  +  Articolul 10 (1) Preşedintele Consiliului prezintă materialele de pe ordinea de zi, care vor fi supuse analizei membrilor acestuia. (2) Membrii Consiliului analizează şi emit puncte de vedere care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei Consiliului.  +  Articolul 11 (1) În termen de 15 zile de la desfăşurarea şedinţei Consiliului, secretarul acestuia redactează avizul Consiliului şi îl înaintează pentru semnare preşedintelui. (2) Avizul Consiliului se comunică organismului specializat în domeniul cinegetic care a elaborat şi promovat proiectele de regulamente, instrucţiuni şi reglementări tehnice din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.------