LEGE nr. 87 din 3 mai 2016privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 31 octombrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Valabilitatea atestatului de producător este de un an de la data emiterii. Formularele tipărite şi aflate în stoc îşi menţin valabilitatea până la epuizarea stocului."2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 4 (1) Atestatul de producător se eliberează de către primari în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite conform legii şi organizate la nivel local/zonal/ judeţean/regional/naţional, care se înregistrează la primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti şi care nominalizează cel puţin un reprezentant în acest scop, sau de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sau de către consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz."3. La articolul 4, alineatul (2) se abrogă.4. La articolul 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) În vederea înregistrării, structurile asociative profesionale/ patronale/sindicale din agricultură depun la primăriile la care solicită înregistrarea următoarele documente: a) certificatul de identificare fiscală; b) hotărârea judecătorească definitivă de constituire; c) statutul, care să prevadă exercitarea de atribuţii privind furnizarea de servicii de consultanţă, informare şi certificarea calităţii de producător a fermierilor."5. La articolul 4 alineatul (3), literele d) şi e) se abrogă.6. La articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Primarii asigură obţinerea avizului consultativ din partea structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz."7. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 11 (1) Pe durata transportului produselor achiziţionate de la producători agricoli pe baza carnetului de comercializare, cumpărătorul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii, cu excepţia achiziţiei acestor produse din pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante."8. La articolul 13, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:"(4) Producătorii agricoli organizaţi în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, care comercializează doar producţia obţinută în propria fermă/gospodărie, care deţin cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/producţie, pot ocupa spaţii de vânzare care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui atestat de producător şi ale unui carnet de comercializare. În acest caz, producătorii agricoli organizaţi în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prezintă obligatoriu administratorului pieţei extrasul din Registrul agricol emis de către primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află ferma/gospodăria proprie, din care să rezulte suprafaţa de teren agricol şi/sau efectivele de animale pe care le deţine/exploatează. (5) În situaţia în care producătorii agricoli menţionaţi la alin. (4) desfăşoară acte de comerţ cu alte produse decât cele obţinute din propria fermă/gospodărie, aceştia nu mai beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (4)."9. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 15Pentru vânzările zilnice cu amănuntul efectuate în pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante, producătorii agricoli au obligaţia să înscrie la sfârşitul fiecărei zile/perioade, în fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol prevăzută la art. 11 alin. (2), produsele agricole şi cantităţile totale vândute în ziua/perioada respectivă."10. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 20 (1) După 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se interzice utilizarea următoarelor documente la cumpărarea produselor agricole de la producători agricoli persoane fizice: a) borderoul de achiziţie (de la producători individuali) (cod 14-4-13/b) prevăzut la punctul VII, partea IV - Grupa a IV-a - Mijloace băneşti şi decontări, din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 bis din 23 decembrie 2008, cu completările ulterioare; b) borderoul de achiziţie prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.027/2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 26 iunie 2006. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) produsele agricole reprezentând plata în natură a arendei/redevenţei primite de producătorii agricoli pentru suprafeţele de teren agricol arendate/concesionate, precum şi strugurii de vin."  +  Articolul IILa data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.027/2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 26 iunie 2006.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

    FLORIN IORDACHE

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    Bucureşti, 3 mai 2016.Nr. 87.-----