DECIZIE nr. 897 din 17 decembrie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3), art. 64, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 28 martie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3), art. 64, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Elena Andreca şi Adrian Lili Andreca în Dosarul nr. 8.958/63/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.047D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 28 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.958/63/2014, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3), art. 64, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Elena Andreca şi Adrian Lili Andreca într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale ale art. 3 alin. (3), art. 64, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la imparţialitatea justiţiei, deoarece permit judecătorului de cameră preliminară de a judeca aceeaşi cauză în fond şi în căile de atac. De aceea, participarea aceluiaşi judecător la judecata pe fond ridică o umbră de îndoială cu privire la imparţialitatea cerută de lege şi se încalcă principiul separării funcţiilor judiciare. În plus, există o asimetrie de reglementare între dispoziţiile din Codul de procedură penală, deoarece judecătorul de cameră preliminară care se pronunţă asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac, pe când judecătorul de cameră preliminară care se pronunţă asupra soluţiei de trimitere în judecată poate participa în aceeaşi cauză la judecata în fond sau în căile de atac.6. De asemenea, autorii susţin că dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt neconstituţionale, deoarece sintagma "documente [...], inexacte sau incomplete" nu este definită în mod clar prin lege. Aşa fiind, sunt valabile mutatis mutandis aceleaşi raţiuni pe care Curtea Constituţională le-a avut în vedere când a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, întrucât acolo legea nu definea noţiunea de "impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" (a se vedea Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015).7. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) cu denumirea marginală Separarea funcţiilor judiciare, art. 64 cu denumirea marginală Incompatibilitatea judecătorului, art. 346 alin. (7) cu denumirea marginală Soluţiile judecătorului de cameră în procedura camerei preliminare şi art. 347 alin. (2) cu denumirea marginală Contestaţia, toate din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut:- Art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală: "În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.";- Art. 64 din Codul de procedură penală: "(1) Judecătorul este incompatibil dacă: a) a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; c) a fost expert sau martor, în cauză; d) este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal; e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată; f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. (2) Nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal. (3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii. (4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. (5) Judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. (6) Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate participa la soluţionarea contestaţiei.";- Art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală: "(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.";- Art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală: "(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.";- Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000: "(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi."12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) referitor la imparţialitatea justiţiei.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală, Curtea constată că art. 3 alin. (3) consacră incompatibilitatea exercitării în cadrul aceluiaşi proces penal a două funcţii judiciare, cu excepţia funcţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) referitoare la verificarea legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată care este compatibilă cu funcţia de judecată. Totodată, dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Codul de procedură penală stabilesc că judecătorul care a exercitat funcţia de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată nu poate participa la judecata în fond sau în căile de atac, iar art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală permit judecătorului de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii să exercite şi funcţia de judecată. Excepţia a fost ridicată într-un dosar având ca obiect judecata pe fond a unei cauze penale.14. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta comportă două etape procesuale. Astfel, una are în vedere exercitarea funcţiei judiciare de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată, iar cealaltă are în vedere exercitarea funcţiei judiciare de verificare a legalităţii trimiterii în judecată.15. Referitor la teza referitoare la verificarea legalităţii netrimiterii în judecată, Curtea constată că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, care, aşa cum s-a arătat, vizează procedura consacrată de art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală, rechizitoriul fiind deja întocmit. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti care au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, deoarece dispoziţiile legale criticate fac trimitere la procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată reglementată de art. 340-341 din Codul de procedură penală, prevederi care nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.16. Cu privire la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra verificărilor, după trimiterea în judecată, de a exercita şi funcţia de judecată, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prilej cu care s-a statuat că o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei. De altfel, o soluţie contrară celei criticate de autorul excepţiei ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).17. De asemenea, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragrafele 19 şi 20, Curtea a statuat că soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată este constituţională, prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală nefiind altceva decât o aplicaţie a acestora din urmă.18. De asemenea, prin Decizia nr. 292 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 18 iunie 2015, paragraful 15, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva încheierilor pronunţate, conform art. 346 din acelaşi cod, de către judecătorul de cameră preliminară, prevăzând că acestea sunt soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate, iar când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii. Or, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25).19. În consecinţă, ţinând seama de jurisprudenţa mai sus arătată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza întâi şi teza a doua, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare. Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Codul de procedură penală, care reglementează cu privire la cazurile de incompatibilitate a judecătorului.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.21. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că sintagma referitoare la "documente [...], inexacte sau incomplete" nu este definită în mod clar prin lege. În acest sens se face trimitere la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, prin care Curtea Constituţională a cenzurat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 întrucât nu defineau noţiunea de "impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă".22. În primul rând, o astfel de critică nu poate fi reţinută, deoarece examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.23. În al doilea rând, Curtea constată că art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză.24. Astfel, cu privire la critica referitoare la absenţa din conţinutul reglementării a exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 869 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011, că textul are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat.25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.26. Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 36, a statuat că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996 pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).27. În concluzie, sintagma criticată de autor nu lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, deoarece, din analiza sa, se poate desprinde cu uşurinţă înţelesul contestat care presupune că documentele în cauză sunt eronate/greşite ori le lipseşte una sau mai multe părţi care compun un întreg, au lipsuri, prezentând într-un mod denaturat situaţia de fapt reală/existentă. Prin urmare, Curtea nu identifică deficienţe de claritate, fiind redactate într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă consecinţele care decurg din nerespectarea lor.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, excepţie ridicată de Elena Andreca şi Adrian Lili Andreca în Dosarul nr. 8.958/63/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza întâi şi teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, art. 64, art. 346 alin. (7) şi art. 347 alin. (2), toate din Codul de procedură penală, şi art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Afrodita Laura Tutunaru
    -------