HOTĂRÎRE nr. 307 din 25 aprilie 1991cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 10 mai 1991



    În baza prevederilorLegii salarizarii nr. 14/1991,Guvernul României hotărăşte:  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Salarizarea personalului din unităţile bugetare se face ţinînd seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unităţi de învăţămînt, unităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală şi avansată şi de proiectare, unităţi de informatica, unităţi sanitare şi de asistenţa socială, unităţi de cultura, unităţi de sport, precum şi alte unităţi finanţate de la bugetul public naţional.  +  Articolul 2 (1) Salariile personalului din unităţile prevăzute la art. 1 cuprind:- salariul de baza, care se stabileşte în raport cu răspunderea şi complexitatea sarcinilor, precum şi cu nivelul de pregătire necesar funcţiei ocupate;- sporuri la salariul de baza: pentru vechimea în munca şi în funcţie de rezultatele obţinute; pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea; pentru munca desfăşurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopţii; pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de baza;- premii pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea individuală, precum şi un premiu anual pentru contribuţia la realizarile pe ansamblul instituţiei;- premii speciale stabilite în valoare fixa, pe 2-3 marimi de premii, în raport cu valoarea sau cu importanţa realizarilor obţinute. (2) Pe lîngă drepturile de salarii, personalul unităţilor bugetare mai poate beneficia şi de alte drepturi ce se acordă în natura - masa gratuita, transport de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, suportate integral sau parţial de unitate, locuinta de serviciu şi altele asemenea, reglementate prin acte normative specifice.  +  Capitolul 2 Salarii de baza  +  Articolul 3 (1) Salariile de baza pentru personalul de execuţie sînt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul fiecărei funcţii, pe grade profesionale sau trepte profesionale. Salariile de baza pentru fiecare grad sau treapta profesională sînt stabilite pe 3-4 gradatii, iar în învăţămînt, pe transe de vechime. (2) Salariile de baza pentru personalul de conducere - şef birou, şef serviciu, director şi director general, adjunctii şi asimilaţii acestora prevăzuţi în anexele la prezenta hotărîre - sînt cele corespunzătoare funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale şi gradatiei deţinute, la care se adauga o indemnizaţie de conducere care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, cu mărimea unităţilor şi subunitatilor, precum şi cu ponderea muncii de conducere faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează. Indemnizaţia de conducere face parte din salariul de baza şi în cazul în care funcţia de conducere este îndeplinită la o alta unitate bugetară decît aceea la care s-a stabilit funcţia de execuţie de baza. Atribuţiile funcţiei de execuţie se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi, sub forma unor obligaţii minime, prin statute, regulamente sau norme proprii pe domenii de activitate. Indemnizaţia de conducere se stabileşte anual de conducătorul unităţii sau, după caz, al organului care îl numeşte în funcţia de conducere, în raport cu rezultatele obţinute, cu mărimea unităţii şi cu răspunderea ce îi revine în anul următor. (3) Personalul de execuţie care primeşte sarcina de a coordona realizarea unor programe, studii complexe şi altele asemenea poate fi încadrat temporar, pe perioada respectiva, pe o funcţie de conducere stabilită în raport cu complexitatea sarcinii primite, beneficiind de indemnizaţia prevăzută la alin. (2). (4) Ponderea funcţiilor de conducere, inclusiv a celor prevăzute la alin. (3), nu poate depăşi 15% din totalul personalului din unitatea respectiva şi se stabileşte de ministru, conducătorul organului central, al instituţiilor asimilate acestora sau de prefect, după caz.  +  Articolul 4 (1) Salariile de baza pentru funcţiile de specialitate din unităţile de învăţămînt, cercetare şi proiectare, sanitare şi de asistenţa socială, de informatica, de cultura şi sport, precum şi din alte unităţi finanţate de la bugetul public naţional sînt prevăzute în anexele nr. 1-10. Pentru funcţiile de conducere şi de execuţie din unităţile prevăzute în anexele nr. 1-10, salariile de baza sînt prevăzute în anexa nr. 11. (2) Salariile de baza prevăzute în anexele menţionate la alin. (1) sînt valabile pentru anul 1991. (3) Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, personalul încadrat pe funcţii de specialitate poate primi un salariu de merit mai mare cu pînă la 15% faţă de cel prevăzut la gradatia în care este încadrat. Persoanele care beneficiază de astfel de salarii, ca şi nivelul concret al salariului, în limita prevăzută mai sus, se stabilesc de consiliul de administraţie sau, după caz, de organele de conducere similare din instituţia respectiva, pe baza criteriilor elaborate de către fiecare minister, organ central sau prefectura. Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul personalului de specialitate pe total minister, organ central sau prefectura. Activitatea persoanelor respective se analizează în fiecare an şi, în raport cu rezultatele obţinute, se stabileşte menţinerea sau retragerea salariului de merit.  +  Articolul 5 (1) Trecerea personalului în gradatia imediat superioară se face o dată pe an pentru întregul personal, de regula la începutul anului bugetar, la propunerea şefului compartimentului din care face parte personalul respectiv, cu aprobarea conducătorului unităţii. Pentru persoanele care ocupa funcţii de conducere, trecerea în gradatia imediat superioară se face de organul care aproba numirea în aceste funcţii. (2) La trecerea în gradatia imediat superioară se tine seama de calităţile personale, concretizate prin rezultatele obţinute în activitatea profesională, notate cu calificativul "bun" sau "foarte bun" în anul precedent. Vechimea minima necesară pentru trecerea în gradatia imediat superioară este de 2 ani. (3) Avansarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale se face prin concurs, în raport cu competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 12. Încadrarea la avansare se face în toate cazurile la gradatia 1, cu excepţia cadrelor didactice la care încadrarea se face pe transe de vechime. Vechimea minima în grad sau treapta profesională pentru avansarea în gradul sau treapta imediat superioară este de cel puţin 2 ani. Fac excepţie de la aceasta prevedere persoanele încadrate în funcţiile prevăzute în anexele la prezenta hotărîre, cu salariu de debutant. (4) În mod excepţional, pentru cadre de o deosebită valoare, ministrul sau conducătorul organului central sau prefectul, pentru unităţile subordonate, poate aproba nominal prezentarea la concurs pentru avansare în gradul sau treapta profesională imediat superioară, fără îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute la alineatul precedent. (5) Stabilirea concretă a vechimii minime pentru avansarea în grade sau trepte profesionale pe funcţii, precum şi a altor cerinţe suplimentare pentru avansare - doctorat, cursuri postuniversitare, cunoaşterea unor limbi străine, specializări, atestări şi altele - se face de către ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi pentru activităţile unităţilor organizate în structura acestora. (6) Trecerea personalului didactic într-o transa de vechime superioară se face începînd cu data de 1 a lunii următoare celei în care cadrul didactic a împlinit vechimea prevăzută. (7) Avansarea personalului didactic din învăţămîntul preuniversitar se face în baza reglementărilor proprii privind definitivarea în învăţămînt sau obţinerea gradelor didactice II sau I.  +  Articolul 6Activitatea profesională se apreciază anual de către conducătorul unităţii, la propunerea şefului ierarhic, şi se acordă calificativele: "foarte bun", "bun", "satisfăcător" sau "slab".  +  Capitolul 3 Sporuri la salariul de baza  +  Articolul 7 (1) Pentru vechimea în munca şi rezultatele obţinute salariaţii beneficiază de un spor de vechime de pînă la 15%, calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru, astfel:
         
      Tranşe de vechime în muncăCota din salariul de bază
      între 3 şi 5 ani3%
      de la 5 la 10 ani6%
      de la 10 la 15 ani9%
      de la 15 la 20 ani12%
      peste 20 ani15%
    (2) Pentru personalul încadrat în unităţi bugetare, după data aplicării prezentei hotărîri, conducerea unităţii poate aproba, la data angajării, luarea în considerare pentru acordarea sporului de vechime în munca şi perioadele lucrate în alte sectoare de activitate decît cele bugetare, dacă se apreciază ca experienta dobîndită în perioada respectiva este utila realizării sarcinilor şi atribuţiilor ce-i revin. (3) Trecerea într-o transa superioară de vechime în munca pentru acordarea sporului se face numai în cazul persoanelor care în ultimii 2 ani au obţinut cel puţin calificativul "bun". (4) În vechimea în munca ce se ia în considerare pentru acordarea sporului de vechime nu se includ perioadele cît persoana respectiva a obţinut calificativul "slab". (5) Sporul corespunzător vechimii în munca, calculat potrivit prevederilor alin. (2)-(4), se plăteşte cu începere de la data de 1 a lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în munca prevăzută la transa respectiva şi se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă.
     +  Articolul 8În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de pînă la 15% din salariul de baza corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiţii deosebit de periculoase, vătămătoare sau nedorite, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărîre.Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu consultarea sindicatelor; b) pentru activităţi ce solicita o incordare psihică foarte ridicată sau se desfăşoară în condiţii deosebite de muncă, un spor de pînă la 15% din salariul de baza pentru personalul de specialitate din unele activităţi medicale, cum ar fi: neurochirurgie, chirurgie cardiovasculara, ortopedie-traumatologie, arsi, chirurgie plastica şi reparatorie, anestezie şi terapie intensiva, hemodializa; institute şi centre medicale, clinici universitare, precum şi alte unităţi sanitare cu condiţii deosebite, nominalizate de Ministerul Sănătăţii; personalul sanitar din staţiile de salvare, personalul mediu şi auxiliar sanitar din unităţile şi compartimentele de pediatrie, obstetrica-ginecologie, de ocrotire şi cel care lucrează în trei ture.De prevederile de mai sus beneficiază şi personalul care se ocupa de îngrijirea sau educarea specială a copiilor, de calificarea şi ocrotirea invalizilor şi deficientilor, personalul didactic care asigura predarea simultană la doua-patru clase de elevi în învăţămîntul primar sau îndrumarea practicii psihopedagogice şi perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatoarelor.Mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale; c) pentru condiţii grele de muncă, un spor de pînă la 15% din salariul de baza corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi, cu consultarea sindicatelor; d) pentru activitatea desfăşurată în mediul rural, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de pînă la 20% din salariul de baza. Pentru condiţii deosebit de grele desfăşurate în mediul rural, la altitudine, în condiţiile unor cai de acces dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărîre. Zonele, localităţile, unităţile, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc anual de către ministere şi celelalte organe centrale interesate, cu acordul prefecturilor; e) pentru activitatea desfăşurată de nevăzători, un spor de 15% din salariul de baza brut pentru cei încadraţi în gradul I de invaliditate. Nevazatorii încadraţi în gradele I şi II de invaliditate beneficiază, potrivit legii, de scutire de impozit; f) pentru activitatea în imersiune, o indemnizaţie de scufundare de 75 lei/ora de scufundare.  +  Articolul 9 (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza astfel: a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămînal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul instituţiei respective, fără a se depăşi 120 ore anual. În cazuri cu totul deosebite, ministerele, celelalte organe centrale sau prefecturile pot aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 ore anual. Aprobarea efectuării orelor suplimentare se face cu consultarea sindicatelor.  +  Articolul 10Munca prestată în unităţile sanitare în sîmbăta libera, în ziua de duminica sau în zilele de sarbatori legale, în cadrul schimbului normal de muncă stabilit potrivit graficului de lucru, se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de baza.  +  Articolul 11Personalul care îşi desfăşoară activitatea în schimbul de noapte între orele 22-6 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor de 25% din salariul de baza, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul de lucru.  +  Articolul 12 (1) Pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de baza, cum ar fi: profesor-diriginte de clasa, sora-sefa şi altele, personalul beneficiază de un spor stabilit în suma fixa care se adauga la salariul de baza şi face parte din acesta conform celor prevăzute în anexele la prezenta hotărîre. Pentru îndeplinirea unor activităţi în afară funcţiei de baza (expertize medicale, tehnico-economice şi altele asemenea), plata muncii se face pe bază de tarife sau sume fixe care nu fac parte din salariul de baza, conform prevederilor din anexele la prezenta hotărîre. (2) Personalul didactic medical sau farmaceutic care asigura activitatea integrată de învăţămînt medico-farmaceutic va beneficia, pe lîngă salariul funcţiei didactice, şi de o indemnizaţie clinica de pînă la 50% din salariul de baza lunar al funcţiei medicale sau farmaceutice îndeplinite, în care este confirmat prin ordinul ministrului sănătăţii.
     +  Capitolul 4 Premii  +  Articolul 13Unităţile bugetare pot constitui un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de pînă la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al acestora. Din acest fond, consiliul de administraţie sau alte organe similare de conducere ale unităţilor pot acorda premii în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate din acest fond pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.  +  Articolul 14 (1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul din unităţile bugetare beneficiază, după caz, la sfîrşitul anului calendaristic, anului şcolar, stagiunii etc., de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata. (2) Consiliul de administraţie sau, după caz, organele de conducere similare pot reduce sau anula premiul anual în cazul salariaţilor care în cursul anului au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare ori au avut abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar.  +  Articolul 15Unităţile bugetare care realizează prin efort propriu venituri suplimentare peste cele alocate de organul ierarhic superior, prin activităţi suplimentare faţă de cele finanţate de la buget, cum ar fi: lucrări de cercetare, expertize, analize de laborator şi altele similare, executate pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice sau persoane fizice din ţara şi străinătate, sau care obţin economii faţă de subvenţia stabilită, pot acorda premii speciale personalului care a contribuit la acestea, în limita a 30% din totalul veniturilor nete suplimentare sau al economiilor bugetare realizate.Criteriile şi condiţiile de acordare a acestor premii se stabilesc de către ministere, celelalte organe centrale şi prefecturile interesate, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Finanţelor.  +  Articolul 16 (1) Pentru realizari deosebit de valoroase sau de importanţa naţionala din cultura şi din cercetarea ştiinţifică şi tehnologică, indiferent de unitatea în care se realizează, se pot acorda o dată pe an premii speciale, după cum urmează: a) 10 premii a 100.000 lei; b) 15 premii a 75.000 lei; c) 20 premii a 50.000 lei. (2) Sumele necesare acordării premiilor se aproba, în condiţiile prevăzute de lege, din fondul de rezerva la dispoziţia Guvernului. Premiile individuale se aproba, după caz, de ministrul culturii, de preşedintele Academiei Române, de ministrul învăţămîntului şi ştiinţei şi, respectiv, de preşedinţii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi Academiei de Ştiinţe Medicale.  +  Capitolul 5 Alte drepturiA. Plata cu ora  +  Articolul 17 (1) În anumite domenii de activitate, unde sarcinile ce revin unor posturi ai căror titulari lipsesc temporar din unitate nu pot fi aminate şi nici nu pot fi distribuite, în cadrul programului normal de lucru, între ceilalţi salariaţi încadraţi pe funcţii similare, pentru realizarea acestora se vor putea folosi persoane din aceeaşi unitate sau din alte unităţi, care să realizeze sarcinile respective în afară programului lor de lucru. Pe perioadele respective se va utiliza plata cu ora, în limita fondurilor care se disponibilizeaza prin absenta persoanelor titulare sau, cu avizul Ministerului Finanţelor, în limita fondurilor disponibilizate pe total unitate. Activităţile şi locurile de muncă unde se poate aproba plata cu ora în sensul prevederilor de mai sus se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale sau prefecturi. (2) Plata cu ora se poate aplica şi pentru îndeplinirea unor activităţi pentru care volumul de muncă este sub jumătate din cel al unui post cu norma întreaga. Aceste fracţiuni de norma vor fi prevăzute ca atare în statul de funcţii. (3) Calculul tarifului orar se face luînd în considerare salariul de baza cu care este încadrat titularul înlocuit şi numărul mediu lunar de ore stabilit pentru programul normal de lucru. În situaţiile prevăzute la alin. (2), se ia în considerare salariul de baza prevăzut în statul de funcţii. Pentru personalul care prestează activităţi didactice cu ora în învăţămînt, calculul tarifului orar se face în raport cu norma didactica de predare săptămînală, cu funcţia didactica îndeplinită şi cu vechimea recunoscută în învăţămînt. (4) Personalul sanitar cu pregătire superioară, care efectuează garzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afară normei legale de muncă şi a programului de lucru de la funcţia de baza, se salarizeaza cu salariul orar al funcţiei de baza.  +  Articolul 18Totalul sumelor încasate lunar pentru orele suplimentare efectuate, precum şi pentru munca remunerată prin plata cu ora, potrivit art. 9 şi art. 17 alin. (1), nu poate depăşi un salariu de baza lunar corespunzător încadrării fiecăruia.B. Salarizarea în cazul cumulului de funcţii  +  Articolul 19 (1) Pentru acoperirea unor posturi vacante pot fi angajate prin concurs, cu respectarea prevederilor legale, persoane care se salarizeaza la nivelul gradatiei 1 a funcţiei, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcţii. (2) În învăţămîntul de toate gradele, posturile vacante care nu au putut fi ocupate prin concurs pînă la începutul anului şcolar (universitar), cît şi cele temporar vacante pot fi ocupate prin cumul şi de către persoane din aceeaşi unitate. Persoanele care cumulează vor fi salarizate corespunzător funcţiei didactice îndeplinite, vechimii recunoscute în învăţămînt şi gradului didactic obţinut (în cazul cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar). (3) Angajarea personalului prin cumul de funcţii se face cu acordul conducerii unităţii la care persoana în cauza are funcţia de baza, dacă o parte din programul funcţiei cumulate se suprapune celui de la funcţia în care este încadrat; în acest caz se va asigura decalarea programului respectiv.C. Numirea temporară, delegarea, detasarea sau trecerea temporară în alta munca  +  Articolul 20Persoanele numite temporar într-un post de conducere vacant care nu a putut fi ocupat prin concurs sau în locul unei persoane cu funcţie de conducere care lipseşte temporar din unitate o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi care nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva primesc, pe lîngă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sînt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau. Numirile temporare pe posturi de conducere vacante se pot face pentru o perioadă de cel mult 6 luni, în cadrul căreia se vor organiza noi concursuri pentru ocuparea acestor posturi.  +  Articolul 21 (1) Pe durata delegării, detaşării sau trecerii temporare într-o alta munca, persoana în cauza îşi păstrează funcţia, gradul sau treapta profesională şi salariul avute anterior. (2) Cînd detasarea sau trecerea temporară în alta activitate se face la o munca la care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. (3) Pe perioada detaşării sau trecerii temporare în alta munca, salariaţii primesc, pe lîngă salariul de baza stabilit potrivit alin. (1) sau (2), şi celelalte drepturi ce se acordă personalului de la locul de muncă respectiv. (4) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau trecerii temporare în alta munca se suporta de unitatea unde personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea. Face excepţie personalul detaşat în perioada de sezon în staţiunile balneoclimaterice, la care plata drepturilor se face de unitatea de la care a fost detaşat.D. Drepturi în cazul mutării în alta localitate şi alte drepturi  +  Articolul 22 (1) Personalul mutat, în cadrul aceleiaşi unităţi, în alta localitate are dreptul la: a) rambursarea costului transportului pentru el şi membrii familiei sale, precum şi pentru gospodăria sa; b) plata unei indemnizaţii egale cu salariul de baza lunar; c) plata unei indemnizaţii egale cu 1/4 din salariul sau de baza lunar, pentru fiecare membru de familie; d) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa. (2) Mutarea în alta localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea suprafeţei locative corespunzătoare. (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele solicitate să fie transferate în alta unitate situata într-o localitate diferita decît cea de domiciliu, dacă în documentul de solicitare a transferului s-a făcut aceasta menţiune. Plata drepturilor respective se suporta de unitatea la care se face transferul.  +  Articolul 23 (1) La încadrarea într-o unitate din alta localitate decît cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalenta cu un salariu de baza corespunzător funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; în cazul medicilor şi farmacistilor, indemnizaţia de instalare se acordă după terminarea stagiului de internat. (2) Indemnizaţia de instalare poate fi echivalenta cu doua salarii de baza pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate, stabilite de ministere şi celelalte organe centrale, împreună cu prefecturile, şi avizate de Ministerul Finanţelor. (3) Persoanele care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior au demisionat sau li s-a desfăcut contractul de muncă din motive imputabile înainte de împlinirea unui an de la instalare vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia primită, calculată proporţional cu perioada rămasă pînă la expirarea termenului de un an.  +  Capitolul 6 State de funcţii  +  Articolul 24 (1) În limita fondului destinat plăţii salariilor, aprobat prin bugetul administraţiei centrale şi locale de stat, fiecare minister sau organ central şi prefectura defalca fondul respectiv pentru aparatul propriu şi pentru unităţile organizate în structura acestora. (2) Fiecare unitate bugetară îşi întocmeşte statul de funcţii, care cuprinde denumirea funcţiei, gradul sau treapta profesională, numărul de posturi, nivelul studiilor şi nivelul salariilor de baza pe gradatii. Pe baza statelor de funcţii se întocmeşte statul de personal, care cuprinde numărul maxim de posturi pe grupe de funcţii şi fondul de salarii corespunzător. (3) Statele de personal ale unităţilor, centralizate de ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi, se aproba de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor. Statele de funcţii pentru unităţile organizate în structura ministerelor şi celorlalte organe centrale şi prefecturilor se aproba de către acestea.  +  Capitolul 7 Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 25 (1) La aplicarea prezentei hotărîri, conducerea unităţii bugetare va proceda la reincadrarea întregului personal pe noile funcţii, grade şi trepte profesionale, precum şi pe gradatii, astfel ca noul salariu de baza sa nu fie inferior salariului tarifar avut. La reincadrare, conducerea unităţii va ţine seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute pînă la data reincadrarii. (2) În unităţile de învăţămînt, sănătate şi cercetare ştiinţifică, la care gradele profesionale au fost obţinute pe bază de examen sau concurs, desfăşurate potrivit reglementărilor proprii, încadrarea la aplicarea prezentei hotărîri se va face cu menţinerea gradului profesional obţinut. În cazurile în care prin menţinerea gradului profesional ar rezultă salarii necorelate cu cele ce s-ar putea acorda celorlalte categorii de personal din unitatea respectiva, în limita fondului de salarii alocat pe total unitate, în mod temporar se pot stabili salarii de baza cu pînă la 15% mai mici decît cele prevăzute la gradatia 1, iar pentru unităţile de învăţămînt, faţă de cele prevăzute la transa de vechime corespunzătoare. (3) Prevederile alin. (2) referitoare la stabilirea unor salarii de baza mai mici cu pînă la 15%, în mod temporar, se pot aplica şi celorlalte categorii de salariaţi, inclusiv celor încadraţi pe trepte profesionale, pentru a se asigura cresteri corelate ale salariilor cu ocazia reincadrarii personalului. (4) Prevederile art. 13, 14 şi 15 se vor aplica începînd cu anul 1992. Pentru anul 1991 se vor acorda premii anuale în limita unui fond de 3% din fondul de salarii realizat.  +  Articolul 26 (1) Sumele necesare pentru plata salariilor de baza stabilite în urma reincadrarii personalului, împreună cu sporurile, premiile şi celelalte drepturi, trebuie să se încadreze în alocaţiile bugetare stabilite cu aceasta destinaţie. (2) Creşterea medie a salariilor pe ansamblul fiecărui organ central sau local, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărîri, poate fi de cel mult 60% . În acest scop, se majorează cu 35% alocaţiile bugetare aprobate cu aceasta destinaţie, iar diferenţa se va asigura de către fiecare ordonator principal de credite bugetare prin reducerea cheltuielilor de personal, precum şi prin utilizarea veniturilor proprii realizate. (3) În anul 1991, veniturile de la unele instituţii publice, realizate după data de 1 aprilie la nivelul fiecărui ordonator principal de credite care aplica prevederile prezentei hotărîri, vor fi reţinute integral de aceştia pentru finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli, potrivit normelor legale.  +  Articolul 27 (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradatiilor, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărîri este de competenţa consiliului de administraţie sau, după caz, a altor organe de conducere similare, a organului ierarhic superior fiecărei unităţi bugetare, respectiv a consiliului de administraţie al ministerului, organului central sau prefecturii, pentru aparatul propriu. (2) Contestaţiile vor fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţa. (3) Organele prevăzute la alin. (1) vor lua măsuri de soluţionare a contestaţiilor în termen de 30 de zile. (4) Împotriva măsurii unităţii de modificare unilaterala a salariilor stabilite potrivit prevederilor prezentei legi, cei interesaţi se pot adresa cu contestaţie la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data cînd au luat cunoştinţa de măsura contestată.  +  Articolul 28Persoanele încadrate în funcţiile prevăzute în anexele la prezenta hotărîre, cu salariul de debutant, vor fi salarizate astfel pînă la expirarea perioadei de proba şi avansare, pe bază de concurs, în gradul sau treapta profesională imediat superioară.  +  Articolul 29Prevederile din prezenta hotărîre se aplică şi instituţiilor publice a căror finanţare se face din mijloace extrabugetare.  +  Articolul 30Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizaţiilor sau altor parteneri externi pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele, beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 13.  +  Articolul 31Se recomanda ca salariile pentru unităţile de cult să fie stabilite, la propunerea acestora, de către Secretariatul de Stat pentru Culte, în limita fondurilor proprii şi a contribuţiei din partea statului acordată cu aceasta destinaţie unităţilor de cult.  +  Articolul 32Ministerele, celelalte organe centrale şi prefecturile vor putea include în statele de funcţii pentru unităţi şi unele funcţii care nu sînt specifice acestora, dar care se dovedesc a fi necesare şi unităţilor respective, prin preluarea acestor funcţii din celelalte anexe la prezenta hotărîre.  +  Articolul 33Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Finanţelor, în aplicarea prezentei hotărîri, pot da îndrumări metodologice şi avizează, la propunerea ministerelor, celorlalte organe centrale, altor instituţii asimilate acestora şi prefecturilor, ponderea personalului care poate fi încadrat la gradele profesionale superioare, utilizarea unor niveluri de salarizare, echivalarea unor funcţii şi a condiţiilor de ocupare a acestora, forme specifice de salarizare, tarife sau sume fixe, sporuri şi adaosuri la salarii, pentru unităţi bugetare sau extrabugetare. În mod similar se procedează şi în cazul reorganizării unor unităţi bugetare sau extrabugetare.  +  Articolul 34Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta hotărîre atrage, după caz, răspunderea disciplinara, materială sau penală, potrivit legii.  +  Articolul 35Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor, ca organe de specialitate, controlează în toate unităţile bugetare modul de aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la salarizare şi stabilesc măsurile ce se impun pentru eliminarea deficienţelor constatate şi informează Guvernul.  +  Articolul 36 (1) Dispoziţiile prezentei hotărîri intră în vigoare de la data de 1 aprilie 1991, data pînă la care rămîn aplicabile reglementările privind salarizarea în vigoare la 1 martie 1991. (2) Salariile din prezenta hotărîre nu cuprind suma fixa acordată sub forma de indexare şi compensaţiile pentru creşterea preţurilor. (3) Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezenta hotărîre. (4) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri îşi încetează aplicabilitatea hotărîrile Guvernului şi alte reglementări cu privire la nivelul salariilor, stabilirea gradatiilor, sporurile şi mărimea acestora, precum şi orice dispoziţii contrare acestei hotărîri.PRIM-MINISTRUPETRE ROMANOPIS------ Pagina
      Anexa nr. 1- Unităţi de învăţămînt ....................................................9-12
      Anexa nr. 2- Unităţi sanitare şi de asistenţă socială .................................12-14
      Anexa nr. 3- Unităţi de cercetare fundamentală şi avansată şi proiectare ..............14-15
      Anexa nr. 4- Unităţi de informatică ...................................................16
      Anexa nr. 5- Unităţi de cultură .......................................................16-19
      Anexa nr. 6- Unităţi sportive .........................................................20-21
      Anexa nr. 7- Unităţi teritoriale din structura Direcţiei Generale a Vămilor ...........21
      Anexa nr. 8- Unităţi navale şi căpitănii de porturi ...................................21-23
      Anexa nr. 9- Unităţi: sanitar-veterinare; cadastru şi organizarea teritoriului; protecţia plantelor şi carantina fitosanitară; reproducţie şi selecţie a animalelor; calitatea seminţelor şi materialului săditor, nutreţurilor şi alimentaţia animalelor; controlul alimentelor de origine animală, produselor biologice şi medicamentelor de uz veterinar Agenţii de supraveghere şi protecţie a mediului; Rezervaţia biosferei "Delta Dunării"; Corpul de pază şi inspecţie Tulcea .............................23-24
      Anexa nr. 10- Alte unităţi (instituţii) din structura unor organe centrale sau locale, altele decît cele prevăzute în anexele nr. 1-9 ...........................24-25
      Anexa nr. 11- Activitatea de administraţie (contabilitate, financiar, aprovizionare, investiţii proprii, contencios etc.), de secretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire din unităţile pentru care salariile de bază ale funcţiilor de specialitate sînt prevăzute în anexele nr. 1-10 .........................................................25-27
      Anexa nr. 12- Condiţii privind angajarea şi avansarea personalului în funcţii ..........28-29
      Anexa nr. 13- Drepturile care se acordă personalului de specialitate trimis în străinătate, pe contul organizaţiilor sau la invitaţia altor parteneri externi, pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele ...................................................................
     +  Anexa 1UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÎNT
      I. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate A. Învăţămîntul superior
      Nr. crt.FuncţiaVechimea în învăţămînt
      pînă la 3 ani3-6 ani6-10 ani10-15 ani15-20 ani20-25 aniPeste 25 ani
      1.Profesor universitar--11.90012.35012.85013.35013.850
      2.Conferenţiar universitar-9.90010.30010.70011.10011.50011.900
      3.Şef de lucrări (lector) universitar-8.5508.8509.2009.5509.90010.300
      4.Asistent universitar6.8507.1007.3507.6507.9508.2508.550
      5.Preparator6.600------
                           
      B. Învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorVechimea în învăţămînt
      pînă la 2 ani2-6 ani6-10 ani10-14 ani14-18 ani18-22 ani22-25 aniPeste 25 ani
      6.ProfesorS*)                
        cu grad didactic I   --8.5508.8509.2009.5509.90010.300
        cu grad didactic II   -7.1007.3507.6507.9508.2508.5508.850
        definitiv   -6.1006.3506.6006.8507.1007.3507.650
        debutant   5.900-------
      7.ProfesorI.P. 3**)                
        cu grad didactic I   --7.6507.9508.2508.5508.8509.200
        cu grad didactic II   -6.3506.6006.8507.1007.3507.6507.950
        definitiv   -5.5005.7005.9006.1006.3506.6006.850
        debutant   5.300-------
      8.Institutor IS*)                
        cu grad didactic I   --7.9508.2508.5508.8509.2009.550
        cu grad didactic II   -6.6006.8507.1007.3507.6507.9508.250
        definitiv   -5.7005.9006.1006.3506.6006.8507.100
        debutant   5.500-------
      9.Institutor III.P. 3*)                
        cu grad didactic I   --7.1007.3507.6507.9508.2508.550
        cu grad didactic II   -5.9006.1006.3506.6006.8507.1007.350
        definitiv   -5.1005.3005.5005.7005.9006.1006.350
        debutant   4.900-------
      10.Învăţător, educatoare,                  
        educator, maistruM                
        instructor                  
        cu grad didactic I   --6.8507.1007.3507.6507.9508.250
        cu grad didactic II   -5.7005.9006.1006.3506.6006.8507.100
        definitiv   -4.9005.1005.3005.5005.7005.9006.100
        debutant   4.750-------
      11.Profesor, învăţător,                  
        educator, educatoare,M4.4504.6004.7504.9005.1005.3005.5005.700
        maistru-instructor cu                  
        studii de nivel liceal                  
        fără pregătire de                  
        specialitate                  
                   
      II. Salarii de bază pentru funcţii auxiliare din învăţămînt
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a)Funcţii de execuţie pe grade profesionale          
      1.Secretar I***)S8.5508.8509.2009.550
      2.Secretar IIS7.3507.6507.9508.250
      3.Secretar IIIS6.3506.6006.8507.100
      4.Secretar IVS5.7005.9006.100-
      5.Secretar debutantS5.500---
      b)Funcţii de execuţie pe trepte profesionale          
      6.Şef atelier şcoală IM6.3506.6006.8507.100
      7.Şef atelier şcoală IIM5.5005.7005.9006.100
      8.Şef atelier şcoală IIIM4.7504.9005.1005.300
      9.Secretar IM5.7005.9006.1006.350
      10.Secretar IIM4.9005.1005.3005.500
      11.Secretar IIIM4.3004.4504.6004.750
      12.Secretar debutantM4.150---
      13.Laborant I, pedagog şcolar I*), instructor IM4.4504.6004.7504.900
      14.Laborant II, pedagog şcolar II*), instructor IIM3.8504.0004.1504.300
      15.Laborant debutantM3.700---
      16.Pedagog şcolar, supraveghetor noapteG3.8504.0004.1504.300
      17.Pedagog şcolar, supraveghetor noapte debutantG3.700---
             
      III. Funcţii de conducere
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere maximă
      a)Învăţămînt superior    
      1.RectorSalariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite4.500
      2.Prorector4.000
      3.Decan3.200
      4.Secretar ştiinţific al senatului   3.200
      5.Prodecan   2.900
      6.Secretar ştiinţific al consiliului profesoral   2.100
      7.Şef catedră   1.900
      8.Director educativ de cămine studenţeşti   1.500
      9.Secretar şef   1.500
      b)Învăţămîntul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi de maiştri    
      10.DirectorSalariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite sau gradului didactic2.900
      11.Director adjunct2.100
      12.Secretar I şef**)1.000
    *)Studii universitare cu durata de 4-6 ani, învăţămînt de zi, sau 5-6 ani, învăţămînt seral.**)Studii superioare cu durata de 2-3 ani, învăţămînt de zi, sau 3-4 ani, învăţămînt seral.***)Se poate utiliza numai la instituţiile de învăţămînt superior de categoria cea mai mare.
         
      IV. Sporuri pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei didactice de bază, care fac parte din salariul de bază
      Învăţămîntul gimnazial, profesional, liceal şi de maiştriSpor maxim
      - Profesor-diriginte400
                   
      V. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din centre de perfecţionare, calificare şi recalificare
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a)Funcţii de execuţie pe grade profesionale          
      1.Expert I***)S10.30010.70011.10011.500
      2.Expert IIS8.8509.2009.5509.900
      3.Expert III****)S7.6507.9508.2508.550
      4.Expert IV****)S6.6006.8507.1007.350
      5.Expert debutant****)S6.350---
    *)Pedagogul şcolar, absolvent al şcolii normale (liceul pedagogic), se salarizează corespunzător funcţiei de învăţător, iar cel cu studii superioare, ca institutor I sau II, după caz.**)Se utilizează la centre bugetare, grupuri şcolare sau la unităţi şcolare, stabilite de Ministerul Învăţămîntului şi Ştiinţei.***)Funcţia de expert I se utilizează numai în cazul în care peste 50% din norma de predare se realizează pentru cursanţi cu pregătire superioară.****)Se utilizează şi la Casa agronomului.
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      1.DirectorSalariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie3.600
     +  Anexa 2UNITĂŢI SANITARE ŞI DE ASISTENŢA SOCIALĂ
      I. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a)Funcţii de execuţie pe grade profesionale          
      1.Medic primar gradul IS12.35012.85013.35013.850
      2.Medic primar gradul IIS10.70011.10011.50011.900
      3.Medic primar gradul IIIS8.8509.2009.5509.900
      4.Medic specialistS7.6507.9508.2508.550
      5.Medic secundarS6.8507.1007.350-
      6.MedicS6.8507.1007.350-
      7.Medic internS6.600---
      8.Farmacist gradul I*)S10.70011.10011.50011.900
      9.Farmacist gradul IIS9.2009.5509.90010.300
      10.Farmacist gradul IIIS7.9508.2508.5508.850
      11.Farmacist specialistS7.1007.3507.650-
      12.Farmacist secundarS6.3506.6006.850-
      13.FarmacistS6.3506.6006.850-
      14.Farmacist internS6.100---
      15.Biolog, biochimist, chimist, psiholog, logoped, sociolog, fizician, profesor C.F.M., asistent social gradul IS9.2009.5509.90010.300
      16.Biolog, biochimist, chimist, psiholog, logoped, sociolog, fizician, profesor C.F.M., asistent social gradul IIS7.9508.2508.5508.850
      17.Biolog, biochimist, chimist, psiholog, logoped, sociolog, fizician, profesor C.F.M., asistent social gradul IIIS6.8507.1007.3507.650
      18.Biolog, biochimist, chimist, psiholog, logoped, sociolog, fizician, profesor C.F.M., asistent socialS6.1006.3506.600-
      19.Biolog, biochimist, chimist, psiholog, logoped, sociolog, fizician, profesor C.F.M., asistent social debutantS5.900---
                   
      b)Funcţii de execuţie pe trepte profesionale        
      20.Dentist, profesor C.F.M.; IÎnvăţămînt superior de 3 ani7.9508.2508.5508.850
      21.Dentist, profesor C.F.M.; IIÎnvăţământ superior de 3 ani6.8507.1007.3507.650
      22.Dentist, profesor C.F.M.; IIIÎnvăţămînt superior de 3 ani6.1006.3506.600-
      23.Dentist, profesor C.F.M.Învăţămînt superior de 3 ani5.5005.7005.900-
      24.Dentist, profesor C.F.M.; debutantÎnvăţămînt superior de 3 ani5.300---
      25.Asistent medical I**) Tehnician dentar IM7.1007.3507.650-
      26.Asistent medical II**) Tehnician dentar IIM6.3506.6006.850-
      27.Asistent medical III**) Tehnician dentar IIIM5.7005.9006.100-
      28.Asistent medical**), tehnician dentarM5.1005.3005.500-
      29.Asistent medical debutant**) Tehnician dentar debutantM4.900---
      30.Soră medicală cu liceu sanitar I***)M6.8507.1007.350-
      31.Soră medicală cu liceu sanitar II***)M6.1006.3506.600-
      32.Soră medicală cu liceu sanitar III***)M5.5005.7005.900-
      33.Soră medicală cu liceu sanitar***)M4.9005.1005.300-
      34.Soră medicală cu liceu sanitar debutantă***)M4.750---
                   
      35.Soră medicală I****)Şcoala sanitară5.9006.1006.600-
      36.Soră medicală II****)Şcoala sanitară5.3005.5005.700-
      37.Soră medicală****)Şcoala sanitară4.7504.9005.100-
      38.Soră medicală debutantă****)Şcoala sanitară4.600---
      39.Infirmieră IG4.4504.6004.7504.900
      40.Infirmieră IIG3.8504.0004.1504.300
      41.Infirmieră debutantăG3.700---
      42.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare; IG4.3004.4504.6004.750
      43.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare; IIG3.7003.8504.0004.150
      44.Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare; debutantG3.550---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      45.Medic (farmacist) directorSalariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite3.600
      46.Medic (farmacist) director adjunct3.200
      47.Medic şef (policlinică, staţie salvare, centru recoltare sînge şi altele similare)   2.900
      48.Medic (farmacist, biolog, biochimist, chimist, psiholog) şef secţie, laborator şi altele similare   2.100
    *)Se poate utiliza numai în unităţi sanitare umane.**)Se aplică şi funcţiilor de tehnicieni sanitari din profilele: utilaje medicale, optician, protezare ortopedică, protezare auditivă, precum şi funcţiilor de asistenţi sociali.***)Se aplică şi funcţiilor: oficiant medical, laborant, cu liceu sanitar; dentist, instructor de cultură fizică medicală, instructor de educaţie, instructor de ergoterapie, statistician medical, asistent social.****)Se aplică şi funcţiilor: oficiant medical, moaşă, laborant, maseur, cu şcoală sanitară; registrator medical, gipsar, autopsier, asistent social.
           
      II. a) Sporuri pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază
        Spor maxim
      1.100
      1.Farmacist diriginte
         
      2.Asistent medical (tehnician sanitar, soră medicală, oficiant medical, moaşă, laborant şi altele similare) şef 1.000
        b) Indemnizaţii pentru activităţi prestate în afara obligaţiilor funcţiei de bază şi care nu fac parte din salariul de bază
           
      1.Membrii comisiilor de avizare medico-legală, ai comisiilor de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă şi ai comisiei medicaleLei/şedinţă
      500-1.000
      (dar nu mai mult de 20% în cursul unei luni din salariul de bază al funcţiei îndeplinite)
    NOTĂ:1. Funcţiile şi salariile de baza din anexa se aplică şi la alte unităţi din sectorul sanitar stabilite de Ministerul Sănătăţii.2. Pentru condiţii deosebit de periculoase, stabilite de Ministerul Sănătăţii - leprozerii, anatomie patologica, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea - cuantumul sporului poate fi de pînă la 100% din salariul de baza şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 8 lit. a) din hotărîre.3. Pentru dispensarele medicale cu condiţii deosebite de muncă - izolare, dispersare, altitudine, cai de acces dificile - sporul poate fi de pînă la 60% din salariul de baza şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 8 lit. d) din hotărîre.4. Personalul care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiatii sau generatori de radiatii beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase de pînă la 30%, diferenţiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a, 30% la categoria a IV-a.
     +  Anexa 3UNITĂŢI DE CERCETARE FUNDAMENTALĂ ŞI AVANSATĂ ŞI PROIECTARE
      I. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din cercetarea fundamentală şi avansată A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
                   
        a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Cercetător principal gradul IS12.35012.85013.35013.850
      2.Cercetător principal gradul IIS10.70011.10011.50011.900
      3.Cercetător principal gradul IIIS8.8509.2009.5509.900
      4.CercetătorS7.6507.9508.2508.550
      5.Cercetător asistentS6.8507.1007.350-
      6.Cercetător stagiarS6.660---
                   
        b) Funcţii de execuţie auxiliare cercetări pe grade profesionale
      7.Asistent de cercetare IS8.2508.5508.8509.200
      8.Asistent de cercetare IIS7.1007.3507.6507.950
      9.Asistent de cercetare IIIS6.1006.3506.6006.850
      10.Asistent de cercetare stagiarS5.900---
                   
        c) Funcţii de execuţie auxiliare cercetării pe trepte profesionale
      11.Asistent IM6.6006.8507.1007.350
      12.Asistent IIM5.7005.9006.1006.350
      13.Asistent IIIM4.9005.1005.3005.500
      14.Asistent IVM4.3004.4504.6004.750
      15.Asistent stagiarM4.150---
             
        B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      16.Director institutSalariul de bază corespunzător funcţiei şi gradului profesional3.200
      17.Director adjunct ştiinţific2.100
      18.Secretar ştiinţific, director centru   1.900
      19.Şef secţie   1.500
      20.Şef laborator, atelier   1.100
    NOTĂ:1. Prezenta anexa se aplică şi la unităţile şi subunitatile (secţii, laboratoare, colective) de cercetare fundamentală şi avansată, precum şi la alte activităţi de cercetare-dezvoltare care, potrivit legii, sînt finanţate integral de la bugetul de stat sau bugetele locale.2. Studenţii de la institutele de învăţămînt superior, cursuri de zi, din ultimii ani, care sînt cooptati în activitatea de cercetare ştiinţifică, pot fi angajaţi cu contract individual de muncă de unităţile şi subunitatile prevăzute la pct. 1 din prezenta nota, urmînd a fi salarizaţi cu salariul de baza pentru cercetatorul stagiar, diminuat astfel:- cu 30% pentru studenţii din ultimul an de studii;- cu 50% pentru studenţii din penultimul an de studii, dar nu mai puţin de salariul de baza minim pe ţara.
                   
      II. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din proiectare A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Proiectant gradul IS10.30010.70011.10011.500
      2.Proiectant gradul IIS8.8509.2009.5509.900
      3.Proiectant gradul IIIS7.6507.9508.2508.550
      4.Proiectant gradul IVS6.6006.8507.1007.350
      5.Proiectant debutantS6.350---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Tehnician proiectant IM6.1006.3506.6006.850
      7.Tehnician proiectant IIM5.3005.5005.7005.900
      8.Tehnician proiectant IIIM4.6004.7504.9005.100
      9.Tehnician proiectant IVM4.0004.1504.3004.450
      10.Tehnician proiectant debutantM3.850---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      11.Director institutSalariul corespunzător funcţiei de execuţie3.000
      12.Director adjunct institut, secretar ştiinţific institut2.000
      13.Director centru   1.800
      14.Şef secţie   1.400
      15.Şef atelier   1.100
     +  Anexa 4UNITĂŢI DE INFORMATICASalarii de baza pentru funcţiile de execuţie pentru personalul de cercetare-proiectare, implementare sisteme informatice şi exploatare echipamente de calcul şi auxiliare
      A. Funcţii de specialitate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Analist, programator, inginer de sistem IS10.30010.70011.10011.500
      2.Analist, programator, inginer de sistem IIS8.8509.2009.5509.900
      3.Analist, programator, inginer de sistem IIIS7.6507.9508.2508.550
      4.Analist, programator, inginer de sistem IVS6.6006.8507.1007.350
      5.Analist, programator, inginer de sistem debutantS6.350---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Analist (programator) ajutor IM6.1006.3506.6006.850
      7.Analist (programator) ajutor IIM5.3005.5005.7005.900
      8.Analist (programator) ajutor IIIM4.6004.7504.9005.100
      9.Analist (programator) ajutor IVM4.0004.1504.3004.450
      10.Analist (programator) ajutor debutantM3.850---
      11.Operator, controlor date IM5.9006.1006.3506.600
      12.Operator, controlor date IIM5.1005.3005.5005.700
      13.Operator, controlor date IIIM4.4504.6004.7504.900
      14.Operator, controlor date IVM3.8504.0004.1504.300
      15.Operator, controlor date debutantM3.700---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      1.DirectorSalariul de bază corespunzător funcţiei şi gradului profesional2.900
      2.Director adjunct tehnic1.900
      3.Şef secţie, laborator, oficiu (cercetare, proiectare, implementare, exploatare etc.)1.100
      4.Şef atelier (proiectare, implementare, exploatare, pregătire şi control date etc.)1.000
     +  Anexa 5UNITĂŢI DE CULTURAI. Salarii de baza pentru funcţiile de specialitate din unităţile teatrale, muzicale şi de cinematografie-------------------------------------------------------------------------------Nr. Nivelul Salariul de bazacrt. Funcţia studiilor Gradatia                                                 ------------------------------                                                     1 2 3 4-------------------------------------------------------------------------------    a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale1. Regizor artistic, dirijor, solist   (vocal, balet, concertist, instrumentist),   actor, pictor scenograf, consultant   artistic S            I *) |11.900|12.350|12.850|13.350|            II |10.300|10.700|11.100|11.500|            III | 8.850| 9.200| 9.550| 9.900|            IV | 7.650| 7.950| 8.250| 8.550|            V | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            debutant | 6.350| - | - | - |---------------------------    *) Se poate utiliza numai la unităţile de importanta naţionala stabilite de Ministerul Culturii.2. Maestru (balet-dans, cor,   corepetitor), concert maestru S            I *) |11.500|11.900|12.350|12.850|            II | 9.900|10.300|10.700|11.100|            III | 8.550| 8.850| 9.200| 9.550|            IV | 7.350| 7.650| 7.950| 8.250|            V | 6.350| 6.600| 6.850| 7.100|3. Dirijor cor, instrumentist şef   partida, instrumentist, şef   orchestra, instructor canto,   instructor balet, secretar literar   (muzical), operator imagine (sunet) S            I *) |11.100|11.500|11.900|12.350|            II | 9.550| 9.900|10.300|10.700|            III | 8.250| 8.550| 8.850| 9.200|            IV | 7.100| 7.350| 7.650| 7.950|            V | 6.100| 6.350| 6.600| 6.850|            debutant | 5.900| - | - | - |4. Artist liric**), balerin, dansator,   acompaniator, corepetitor,   minuitor papusi, sufleur, artist   plastic, machior, peruchier,   monteur imagine S            I *) | 9.200| 9.550| 9.900|10.300|            II | 7.950| 8.250| 8.550| 8.850|            III | 6.850| 7.100| 7.350| 7.650|            IV | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            V | 5.100| 5.300| 5.500| 5.700|            debutant | 4.900| - | - | - |5. Maestru (balet-dans, corepetitor),   concert maestru, instructor balet M            I | 7.350| 7.650| 7.950| 8.250|            II | 6.350| 6.600| 6.850| 7.100|            III | 5.500| 5.700| 5.900| 6.100|            IV | 4.750| 4.900| 5.100| 5.300|6. Dirijor, solist (vocal, balet, concertist,   instrumentist), actor, instrumentist şef   partida, instrumentist, şef orchestra            I M | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            II | 5.700| 5.900| 6.100| 6.350|            III | 4.900| 5.100| 5.300| 5.500|            IV | 4.300| 4.450| 4.600| 4.750|            debutant | 4.150| - | - | - |7. Maestru artist circ, artist circ            I *) |10.300|10.700|11.100|11.500|            II | 8.850| 9.200| 9.550| 9.900|            III | 7.650| 7.950| 8.250| 8.550|            IV | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            V | 5.700| 5.900| 6.100| 6.350|            VI | 4.900| 5.100| 5.300| 5.500|            debutant | 4.750| - | - | - |8. Corist, balerin, dansator, corepetitor,   minuitor papusi, sculptor papusi,   sufleur, artist plastic, machior,   peruchier, monteur imagine M            I | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            II | 5.700| 5.900| 6.100| 6.350|            III | 4.900| 5.100| 5.300| 5.500|            IV | 4.300| 4.450| 4.600| 4.750|            debutant | 4.150| - | - | - |--------------    *) Se poate utiliza numai la unităţile de importanta naţionala, stabilite de        Ministerul Culturii.    **) Se vor încadra persoanele cu studii superioare care au ocupat funcţia de        corist.    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale9. Regizor scena, culise, secretar   platou M            I | 6.350| 6.600| 6.850| 7.100|            II | 5.500| 5.700| 5.900| 6.100|            III | 4.750| 4.900| 5.100| 5.300|            debutant | 4.600| - | - | - |10. Supraveghetor sala, controlor    bilete, garderobier, plasator M;G            I | 3.850| 4.000| 4.150| 4.300|            II | 3.250| 3.400| 3.550| 3.700|            debutant | 3.150| - | - | - |II. Salarii de baza pentru funcţiile de execuţie din presa, edituri, informare documentară, muzee, biblioteci, case de cultura, cămine culturale şi alte instituţii de cultura-------------------------------------------------------------------------------Nr. Nivelul Salariul de bazacrt. Funcţia studiilor Gradatia                                                 ------------------------------                                                     1 2 3 4-------------------------------------------------------------------------------    a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale11. Publicist comentator, corespondent    în străinătate, redactor de rubrica,    redactor, lector S            I |10.300|10.700|11.100|11.500|            II | 8.850| 9.200| 9.550| 9.900|            III | 7.650| 7.950| 8.250| 8.550|            IV | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            debutant | 6.350| - | - | - |12. Reporter (fotoreporter,    corespondent local), şef    agenţie publicitate S            I | 9.200| 9.550| 9.900|10.300|            II | 7.950| 8.250| 8.550| 8.850|            III | 6.850| 7.100| 7.350| 7.650|            IV | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            debutant | 5.700| - | - | - |13. Muzeograf, restaurator,    conservator, bibliotecar*) S            I **) | 9.200| 9.550| 9.900|10.300|            II | 7.950| 8.250| 8.550| 8.850|            III | 6.850| 7.100| 7.350| 7.600|            III | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            debutant | 5.700| - | - | - |14. Referent*), secretar (tehnic) de    redactie, documentarist, traducător,    caricaturist, desenator artistic,    corector, tehnoredactor, translator emisie***)            I S | 8.850| 9.200| 9.550| 9.900|            II | 7.650| 7.950| 8.250| 8.550|            III | 6.600| 6.850| 7.100| 7.350|            IV | 5.700| 5.900| 6.100| 6.350|            debutant | 5.500| - | - | - |15. Muzeograf, restaurator, conservator,    bibliotecar, referent, redactor I.P.3            I **) | 7.950| 8.250| 8.550| 8.850|            II | 6.850| 7.100| 7.350| 7.650|            III | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            IV | 5.100| 5.300| 5.500| 5.700|            debutant | 4.900| - | - | - |    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale16. Restaurator, conservator, trezorier,    gestionar custode sala M            I **) | 6.850| 7.100| 7.350| 7.650|            II | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            III | 5.100| 5.300| 5.500| 5.700|            IV | 4.450| 4.600| 4.750| 4.900|            debutant | 4.300| - | - | - |--------------    *) La funcţiile de bibliotecar şi referent se poate utiliza gradul sautreapta I numai în unităţile de importanta naţionala stabilite de MinisterulCulturii sau, după caz, de Academia Romana.    **) Se poate utiliza numai la unităţile de importanta naţionala stabilitede Ministerul Culturii.    ***) Funcţia de translator emisie se utilizează la Agenţia naţionala depresa "Rompres".17. Bibliotecar*), redactor, referent*),    secretar (tehnic) de redactie,    documentarist, traducător, caricaturist,    desenator artistic, corector,    tehnoredactor, translator emisie**)            I M | 6.850| 7.100| 7.350| 7.650|            II | 5.900| 6.100| 6.350| 6.600|            III | 5.100| 5.300| 5.500| 5.700|            IV | 4.450| 4.600| 4.750| 4.900|            V | 3.850| 4.000| 4.150| 4.300|            debutant | 3.700| - | - | - |18. Operator            I M | 4.600| 4.750| 4.900| 5.100|            II | 4.000| 4.150| 4.300| 4.450|            debutant | 3.850| - | - | - |19. Laborant foto, retusor foto,    fotograf M            I | 5.990| 6.100| 6.350| 6.600|            II | 5.100| 5.300| 5.500| 5.700|            III | 4.450| 4.600| 4.750| 4.900|            IV | 3.850| 4.000| 4.150| 4.300|            debutant | 3.700| - | - | - |20. Supraveghetor muzeu, minuitor    carte M            I | 4.450| 4.600| 4.750| 4.900|            II | 3.850| 4.000| 4.150| 4.300|            III | 3.250| 3.400| 3.550| 3.700|            debutant | 3.150| - | - | - |-------------------------------------------------------------------------------NOTA:Persoanele din unităţile de cultura, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, cu aprobarea nominală a ministrului, funcţii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.III. Funcţii de conducere------------------------------------------------------------------------------Nr. Funcţia Indemnizaţia de conducerecrt. maxima-------------------------------------------------------------------------------    a) Din unităţile de cultura1. Director general Salariul 3.6002. Director general adjunct corespunzător 3.2003. Director, redactor-şef funcţiei de execuţie 3.0004. Director adjunct, redactor-şef adjunct 2.8005. Şef redactie, secretar general de redactie 1.8006. Şef serviciu, şef secţie 1.5007. Şef birou, şef oficiu 1.100-------------------------------------------------------------------------------    b) Din cadrul Agenţiei naţionale de presa "Rompres"1. Secretar general de agenţie Salariul 3.2002. Redactor şef corespunzător 3.0003. Redactor şef adjunct funcţiei de execuţie 2.8004. Secretar general de redactie 1.800------------------------------------------------------------------------------------- Notă *) La funcţiile de bibliotecar şi referent se poate utiliza gradul sau treapta I numai în unităţile de importanta naţionala stabilite de Ministerul Culturii sau, după caz, de Academia Romana. Notă **) Funcţia de translator emisie se utilizează la Agenţia naţionala de presa "Rompres".  +  Anexa 6UNITĂŢI SPORTIVE
      I. FEDERAŢII SPORTIVE
      Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor*)Salariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Secretar federaţie, antrenor federal, gradul I   10.30010.70011.10011.500
      2.Secretar federaţie, antrenor federal, gradul II   8.8509.2009.5509.900
      3.Secretar federaţie, antrenor federal, gradul III, instructor sportiv I   7.6507.9508.2508.550
      4.Secretar federaţie, antrenor federal, gradul IV, instructor sportiv II   6.6006.8507.1007.350
      5.Secretar federaţie, antrenor federal, gradul V, instructor sportiv III   5.7005.9006.1006.350
      6.Instructor sportiv debutant   5.500---
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      7.Instructor sportiv I, referent I   5.3005.5005.7005.900
      8.Instructor sportiv II, referent II   4.6004.7504.9005.100
      9.Instructor sportiv III, referent III   4.0004.1504.3004.450
      10.Instructor sportiv debutant   3.850---
           
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere maximă
      11.Preşedinte federaţie3.600
      12.Vicepreşedinte federaţie2.900
      13.Secretar general federaţie**)2.100
                   
      II. ALTE UNITĂŢI SPORTIVE
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilor*)Salariul de bază Gradaţia
      1234
      Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare***)
      1.Antrenor (lot naţional) I   8.8509.2009.5509.900
      2.Antrenor categoria II   7.6507.9508.2508.550
      3.Antrenor categoria III   6.6006.8507.1007.350
      4.Antrenor categoria IV   5.7005.9006.1006.350
      5.Antrenor categoria V   4.9005.1005.3005.500
      6.Antrenor debutant   4.750---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      1.Preşedinte club, complex sportivSalariul corespunzător funcţiei de execuţie de la I, exclusiv gradul profesional I, sau de la II1.500
      2.Vicepreşedinte club, complex sportiv1.100
      3.Contabil şef club, complex sportiv1.100
    Notă *) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului. Notă **) Se poate utiliza numai la federaţiile de gradul I. Notă **) Categoria de clasificare de antrenor, în sensul prezentei hotărîri, corespunde gradului profesional.
     +  Anexa 7UNITĂŢI TERITORIALE DIN STRUCTURA DIRECŢIEI GENERALE A VAMILORSalarii de baza pentru funcţiile de specialitate
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Controlor generalS8.2508.5508.8509.200
      2.Controlor vamal gradul IS7.1007.3507.6507.950
      3.Controlor vamal gradul IIS6.1006.3506.6006.850
      4.Controlor vamal debutantS5.900---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      5.Controlor vamal IM6.1006.3506.6006.850
      6.Controlor vamal IIM5.3005.5005.7005.900
      7.Controlor vamal IIIM4.6004.7504.9005.100
      8.Controlor vamal IVM4.0004.1504.3004.450
      9.Controlor vamal debutantM3.850---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      10.Şef vamăSalariul corespunzător funcţiei de execuţie3.200
      11.Şef vamă adjunct   2.900
     +  Anexa 8UNITĂŢI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
      I. UNITĂŢI NAVALE
      Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      1.Comandant instructorS9.2009.5509.90010.300
      2.Şef mecanic instructorS9.2009.5509.90010.300
                   
      a) Funcţii de execuţie pe nave maritime
      3.ComandantS9.5509.90010.30010.700
      4.Şef mecanicS9.2009.5509.90010.300
      5.Căpitan secund, şef mecanic secund, şef electricianS7.9508.2508.5508.850
      6.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician; IIS6.8507.1007.3507.650
      7.Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician; IIIS5.9006.1006.3506.600
      8.Ofiţer aspirantS5.700---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
      9.CăpitanM7.1007.3507.6507.950
      10.Şef mecanicM6.6006.8507.1007.350
      11.Ofiţer punteM5.9006.1006.3506.600
      12.Ofiţer mecanic, ofiţer electricianM5.7005.9006.1006.350
                   
      c) Funcţii de execuţie comune pe nave
      13.Şef staţie RTGM5.9006.1006.3506.600
      14.Ofiţer RTG IM5.9006.1006.350-
      15.Ofiţer RTG IIM5.1005.3005.5005.700
      16.Şef echipaj   5.7005.9006.100-
      17.Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanicM5.1005.3005.500-
      18.Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar   4.6004.7504.900-
      19.Electrician, motorist, motopompist, marinar; debutant   4.450---
      20.Scafandru autonom   6.3506.6006.850-
      21.Scafandru greu   5.7005.9006.100-
      22.Scafandru debutant   5.500---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      23.Şef grup scafandriSalariul corespunzător funcţiei de execuţie1.500
                     
      II. CĂPITANII DE PORTURI
      Salarii de bază pentru funcţiile de execuţie
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Căpitan de port, specialistS10.70011.10011.50011.900
      2.Căpitan de port gradul IS8.8509.2009.5509.900
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      3.Căpitan de port gradul IIM6.8507.1007.3507.650
      4.Ofiţer de port gradul IM5.9006.1006.3506.600
      5.Ofiţer de port gradul IIM5.1005.3005.5005.700
      6.Ofiţer de port debutantM4.900---
             
        B. Funcţii de conducere  
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      7.Director (căpitănii coordonatoare)Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie3.600
      8.Contabil şef2.900
      9.Căpitan şef port   2.100
      10.Şef serviciu   1.900
      11.Şef birou   1.500
     +  Anexa 9UNITĂŢI: SANITAR-VETERINARE; CADASTRU ŞI ORGANIZAREA TERITORIULUI; PROTECŢIA PLANTELOR ŞI CARANTINA FITOSANITARA; REPRODUCŢIE ŞI SELECŢIE A ANIMALELOR; CALITATEA SEMINŢELOR ŞI MATERIALULUI SĂDITOR, NUTRETURILOR ŞI ALIMENTAŢIA ANIMALELOR; CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINARAGENŢII DE SUPRAVEGHERE ŞI PROTECŢIE A MEDIULUI; REZERVATIA BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII"; CORPUL DE PAZA ŞI INSPECŢIE TULCEA
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Medic primar veterinarS10.30010.70011.10011.900
      2.Medic veterinar, inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IS8.5508.8509.2009.550
      3.Medic veterinar, inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IIS7.3507.6507.9508.250
      4.Medic veterinar, inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul IIIS6.3506.6006.8507.100
      5.Medic veterinar, inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); debutantS6.100---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Asistent veterinar IM6.3506.6006.8507.100
      7.Asistent veterinar II, tehnician veterinar (hidrolog), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IM5.5005.7005.9006.100
      8.Asistent veterinar III, tehnician veterinar (hidrolog) II, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IIM4.7504.9005.1005.300
      9.Asistent veterinar IV, tehnician veterinar (hidrolog) III, observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) IIIM4.1504.3004.4504.600
      10.Asistent veterinar, tehnician veterinar (hidrolog), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog) debutantM4.000      
      11.Agent veterinar IŞc. prof.4.4504.6004.7504.900
      12.Agent veterinar IIŞc. prof.3.8504.0004.1504.300
      13.Agent veterinar debutantŞc. prof.3.700---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      14.Guvernator**)Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie4.000
      15.Director***)3.600
      16.Director adjunct****)3.200
      17.Inginer şef*****)   2.100
      18.Şef atelier, şef staţie, şef birou, şef fermă, şef centru, şef circumscripţie, şef laborator   1.900
    Notă *) Se utilizează numai la Rezervatia biosferei "Delta Dunării". Notă **) La Inspectoratul pentru protecţia plantelor şi carantina fitosanitara se utilizează funcţia de inspector şef, iar la Oficiul de reproducţie şi selecţie a animalelor se utilizează funcţia de şef de oficiu. Notă ***) La direcţiile de ape se utilizează funcţia de director exploatare. Notă ****) La agenţiile de supraveghere şi protecţie a mediului se utilizează funcţia de inspector şef, iar la direcţiile de ape se utilizează funcţia de hidrometeorolog şef.NOTĂ:1. Pentru condiţii deosebit de periculoase stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - epizootii deosebit de grave şi altele asemenea - cuantumul sporului poate fi de pînă la 25% din salariul de baza şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 8 lit. a) din prezenta hotărîre.2. Pentru dispensarele medicale cu condiţii deosebite de muncă - izolare, dispersare, cai de acces dificile - sporul poate fi de pînă la 50% din salariul de baza şi se acordă în condiţiile prevăzute la art. 8 lit. d) din prezenta hotărîre.
     +  Anexa 10ALTE UNITĂŢI (INSTITUŢII) DIN STRUCTURA UNOR ORGANE CENTRALE SAU LOCALE, ALTELE DECÎT CELE PREVĂZUTE ÎN ANEXELE Nr. 1-9Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Consilier, expert, inspector de specialitate; gradul IS10.30010.70011.10011.500
      2.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IIS3.8509.2009.5509.900
      3.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IIIS7.6507.9508.2508.550
      4.Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IVS6.6006.8507.1007.350
      5.Referent, inspector; debutantS6.350---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      6.Referent IM6.6006.8507.1007.350
      7.Referent IIM5.7005.9006.1006.350
      8.Referent IIIM4.9005.1005.3005.500
      9.Referent IVM4.3004.4504.6004.750
      10.Referent debutantM4.150---
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      11.Director generalSalariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie3.600
      12.Director general adjunct3.200
      13.Director, inspector şef   3.000
      14.Director adjunct, inspector şef adjunct   2.800
      15.Şef serviciu, şef secţie   1.900
      16.Şef birou   1.500
    NOTĂ:1. Funcţiile şi nivelul de salarizare din prezenta anexa se utilizează la Direcţia muzeelor şi colectiilor, Direcţia monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, Direcţia pentru prestări editoriale "ROMLIBRI", Direcţia pentru presa, publicaţii, tiparituri, precum şi la alte instituţii finanţate de la bugetul public naţional.2. În funcţiile de consilier, expert, inspector de specialitate, referent de specialitate, pe grade profesionale prevăzute în prezenta anexa, vor fi încadraţi ingineri, economişti, jurişti, chimisti, fizicieni şi alţi specialişti, absolvenţi ai învăţămîntului superior de nivel universitar, care sînt încadraţi în compartimentele de baza din specialitatea unităţii respective.3. În funcţiile de referent, pe trepte profesionale prevăzute în prezenta anexa, vor fi încadraţi tehnicieni, contabili, statisticieni, şi alţi specialişti cu studii liceale şi postliceale, încadraţi în compartimentele de baza din specialitatea unităţii respective.
     +  Anexa 11ACTIVITATEA DE ADMINISTRAŢIE (CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII PROPRII, CONTENCIOS ETC.), DE SECRETARIAT-ADMINISTRATIV, GOSPODĂRIRE, ÎNTREŢINERE-REPARAŢII ŞI DE DESERVIRE DIN UNITĂŢILE PENTRU CARE SALARIILE DE BAZA ALE FUNCŢIILOR DE SPECIALITATE SÎNT PREVĂZUTE ÎN ANEXELE Nr. 1-10
                   
      A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
      1.Inginer specialist*)S9.2009.5509.90010.300
      2.Inginer, economist, referent, administrator publicaţii, administrator editură; gradul IS7.9508.2508.5508.850
      3.Inginer, economist, referent, administrator publicaţii, administrator editură; gradul IIS6.8507.1007.3507.650
      4,Inginer, economist, referent, administrator publicaţii, administrator editură; gradul IIIS5.9006.1006.3506.600
      5.Inginer, economist, referent, administrator publicaţii, administrator editură; debutantS5.700---
      6.Subinginer I, conductor arhitect I, arhivist IS. ing.; I.P.37.1007.3507.6507.950
      7.Subinginer II, conductor arhitect II, arhivist IIS. ing.; I.P.36.1006.3506.6006.850
      8.Subinginer III, conductor arhitect III, arhivist IIIS. ing.; I.P.35.3005.5005.7005.900
      9.Subinginer, conductor arhitect, debutantS. ing.; I.P.35.100---
                   
      b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
      10.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IM5.9006.1006.3506.600
      11.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIM5.1005.3005.5005.700
      12.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IIIM4.4504.6004.7504.900
      13.Tehnician, merceolog, contabil, referent; IVM4.0004.1504.300-
      14.Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant M   3.850---
      15.Administrator IM6.8507.1007.3507.650
      16.Administrator IIM5.9006.1006.3506.600
      17.Administrator IIIM5.1005.3005.5005.700
      18.Secretar, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IM4.6004.7504.9005.100
      19.Secretar, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; IIM4.0004.1504.3004.450
      20.Secretar, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutantM3.850---
      21.Funcţionar IM5.1005.3005.5005.700
      22.Funcţionar IIM4.4504.6004.7504.900
      23.Funcţionar IIIM3.8504.0004.1504.300
      24.Funcţionar debutantM3.700---
      25.Casier, şef depozit, magaziner, arhivar; IM5.1005.3005.5005.700
      26Casier, şef depozit, magaziner, arhivar; IIM; G4.4504.6004.7504.900
      27.Casier, magaziner, arhivar; IIIM; G3.8504.0004.1504.300
      28.Casier, magaziner, arhivar; debutantM; G3.700---
      29.Şef formaţie pază-pompieri, portar, paznic, pompier, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; I   3.8504.0004.150-
      30.Portar, paznic, pompier, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; II   3.4003.5503.700-
      31.Curier I   3.5503.7003.850-
      32.Curier II   3.1503.2503.400-
      33.Maistru I   6.6006.8507.1007.350
      34.Maistru II   5.7005.9006.1006.350
      35.Maistru III   4.9005.1005.3005.500
      36.Muncitor P*)   6.3506.6006.850-
      37.Muncitor II**)   5.7005.9006.100-
      38.Muncitor III**)   5.1005.3005.500-
      39.Muncitor IV**)   4.6004.7504.900-
      40.Muncitor V**)   4.1504.3004.450-
      41.Muncitor VI**)   3.7003.8504.000-
      42.Muncitor necalificat   3.4003.5503.700-
             
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.Funcţia   Indemnizaţia de conducere maximă
      43.DirectorSalariul corespunzător funcţiei de execuţie3.600
      44.Director adjunct   2.900
      45.Contabil şef   2.100
      46.Inginer şef   2.100
      47.Şef serviciu, şef secţie   1.900
      48.Şef birou, şef atelier   1.500
                   
      SERVICII DE CONTENCIOS Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate A. Funcţii de execuţie
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază Gradaţia
      1234
      1.Consilier juridic gradul IS7.9508.2508.5508.850
      2.Consilier juridic gradul IIS6.8507.1007.3507.650
      3.Consilier juridic gradul IIIS5.9006.1006.3506.600
      4.Consilier juridic debutantS5.700---
           
      B. Funcţii de conducere
      Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia de conducere maximă
      1.Şef serviciu1.500
      2.Unităţi bugetare, indiferent de nivelul lor, în care serviciul de contencios este încadrat cu un singur consilier juridic1.000
    Notă *) Se utilizează numai în unităţile dotate cu aparatura de înaltă complexitate şi tehnicitate, cu avizul ministerului sau organului central de care aparţine unitatea. Notă **) Muncitorii vor fi încadraţi pe trepte profesionale în raport cu complexitatea lucrărilor şi răspunderea în munca, iar în cazul soferilor, ţinînd seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit indicatorului tarifar de calificare elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. NOTĂ:S.ing. = învăţămînt superior de subingineri sau conductori arhitecti.I.P.3 = învăţămînt pedagogic de 3 ani.
     +  Anexa 12CONDIŢIIprivind angajarea şi avansarea personalului în funcţii1. Angajarea personalului într-o unitate bugetară se face prin concurs, pe un post vacant. La concurs pot participa persoane din unitate sau din afară unităţii.2. În vederea participării la concurs, persoanele care urmează să se angajeze trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:- să fie cetăţean român. În anumite domenii de activitate, conducerile ministerelor, celorlalte organe centrale interesate sau instituţiilor asimilate pot aproba, de la caz la caz, în funcţie de necesitate, angajarea unor specialişti, cetăţeni străini;- sa nu fi suferit vreo condamnare pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează;- să prezinte o recomandare de la ultimul loc de muncă sau de la unitatea de învăţămînt, pentru absolvenţii care se angajează prima data. Recomandarea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional şi moral al persoanei care se angajează;- să prezinte curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfăşurată.3. În cadrul fiecărei unităţi bugetare, conducerea unităţii constituie o comisie de examinare care verifica îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, precum şi competenţa profesională a candidaţilor.Din comisie fac parte, în mod obligatoriu, şeful compartimentului în care urmează să se facă angajarea, conducătorul ierarhic al acestuia şi, dacă este cazul, 2-3 specialişti din învăţămîntul superior de specialitate, din unităţi de cercetare de profil, ori din ministerul, organul central sau local coordonator. Reprezentanţii numiţi în comisie din afară unităţilor bugetare vor fi desemnaţi de conducătorul instituţiei unde sînt încadraţi. Comisia va fi condusă de un preşedinte desemnat de membrii comisiei şi un secretar ce va fi numit de conducătorul unităţii. Secretarul răspunde de buna organizare şi desfăşurare a concursului, de respectarea de către fiecare candidat a condiţiilor de studii şi a altor condiţii prevăzute de lege.4. Toate posturile vacante la unităţile bugetare vor fi scoase la concurs, o dată pe an, la o dată fixa stabilită de conducerea acestora, publicarea facindu-se printr-un ziar central sau local şi prin afişarea acestora la sediul unităţilor respective.5. În mod excepţional, dacă ministerele, celelalte organe centrale sau prefecturile considera strict necesar ca unele posturi vacante să fie ocupate cu titulari înainte de data stabilită pentru publicarea anuală a posturilor vacante, acestea se vor putea publică în presa centrala sau locală şi se vor afişa la sediul unităţii cu cel puţin 30 de zile înainte de data sustinerii concursului.6. O dată cu publicarea posturilor vacante în presa se vor publică şi data şi locul sustinerii concursului, precum şi modalităţile de informare privind condiţiile de participare prevăzute la pct. 2 şi tematica de concurs pentru posturile publicate.7. Tematica pentru concurs se va întocmi de organele de specialitate din fiecare minister, organ central sau prefectura şi va fi avizată de o comisie specială de angajare, pregătire şi avansare a personalului ce se organizează la nivelul fiecărui minister, organ central sau prefectura, în condiţiile stabilite de ministru, conducătorul organului central sau de prefect.8. Concursul consta într-o proba scrisă şi o proba orala.Probele scrise şi orale vor fi notate cu note de la 1 la 10 de fiecare membru al comisiei de examinare. Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină la fiecare proba cel puţin nota 7. Rezultatul concursului se va consemna într-un proces-verbal semnat de toţi membrii comisiei de examinare. Pe baza notelor obţinute, comisia de examinare va stabili ordinea reusitei la concurs.La medii egale obţinute la probele scrise şi orale, comisia va stabili candidatul reuşit în raport cu datele personale cuprinse în recomandări sau cele referitoare la nivelul studiilor de baza sau suplimentare (doctorat, aspirantura, cursuri postuniversitare şi altele).Pentru funcţiile de paza, de deservire şi de întreţinere a curăţeniei, stabilite de conducătorul unităţii, concursul va consta dintr-o proba practica.9. Dosarele cuprinzînd notele obţinute de candidaţi la concurs, împreună cu toate actele acestora, vor fi depuse la preşedintele comisiei de angajare, pregătire şi avansare din ministerul, organul central sau prefectura în structura cărora se afla unitatea. Verificarea dosarelor se va face în termen de 5 zile de la primirea acestora. Rezultatul verificării se comunică unităţii, care va afişa lista candidaţilor admişi la concurs. În termen de 3 zile de la afişare se pot face eventualele contestaţii. Contestaţiile se analizează şi se soluţionează de conducerea ministerului sau organului central şi se comunică în termen de 5 zile petitionarului.După confirmarea de către ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi a rezultatelor obţinute la concurs, se fac comunicările către candidaţii reusiti şi către persoanele care urmează să fie angajate.10. Candidaţii cărora li s-a aprobat angajarea sînt obligaţi să se prezinte la post în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţa. În cazul neprezentarii la post, la termenul stabilit, postul este declarat vacant, urmînd să se comunice următoarei persoane declarata reusita la concurs posibilitatea de a se angaja pe postul respectiv.11. Condiţiile prevăzute la pct. 9 şi 10 se aplică şi specialiştilor angajaţi pentru anumite obiective, programe sau lucrări de importanţa deosebită pentru o perioadă determinata, în situaţia în care unitatea nu are asemenea specialişti sau nu pot fi executate cu angajaţii unităţii.12. Persoanele angajate pe funcţii de conducere vor fi supuse unei perioade de proba, potrivit legii.Dacă, la sfîrşitul perioadei de proba, persoana angajata s-a dovedit corespunzătoare, angajarea va fi definitivata de la data începerii perioadei de proba. Definitivarea se acordă pe baza notarilor şefului ierarhic, ale conducătorului unităţii sau organului ierarhic superior, potrivit legii. După expirarea acestei perioade, dacă persoana nu corespunde sarcinilor ce-i revin, rămîne sau va fi trecută pe un post de execuţie vacant potrivit pregătirii şi competentei sau, după caz, i se desface contractul de muncă.13. (1) Ocuparea funcţiilor de director general, director, respectiv a celor de adjunct şi asimilatele acestora, se face prin numire de către ministrul sau conducătorul organului central respectiv, din rindul specialiştilor care sînt încadraţi în gradul profesional I, II sau III. Prevederile pct. 12 se aplică în mod corespunzător şi acestor funcţii. (2) Prevederile de mai sus se aplică şi în cazul conducătorilor unităţilor de învăţămînt, cercetare, sanitare, de cultura şi a altor unităţi, care ar urma să fie aleşi sau numiţi, conform statutelor sau altor reglementări specifice domeniilor respective. (3) Criteriile pentru angajarea şi avansarea în grade şi trepte profesionale, precum şi pentru promovarea în funcţii superioare a personalului de specialitate din unităţile de învăţămînt, cercetare, sanitare, de cultura şi organele administraţiei de stat, se stabilesc prin statute sau alte reglementări specifice acestor instituţii.  +  Anexa 13DREPTURILEcare se acordă personalului de specialitate trimis în străinătate, pe contul organizaţiilor sau la invitaţia altor parteneri externi, pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele1. Personalului trimis în străinătate pentru o perioadă de pînă la 3 luni i se acordă, în ţara, salariul integral şi celelalte drepturi aferente, în lei.În cazul deplasarilor care depăşesc 3 luni, personalul respectiv beneficiază în ţara de o indemnizaţie lunară în lei calculată în raport cu salariul de baza şi sporul de vechime, corespunzător funcţiei şi gradului profesional, după cum urmează:- 25% pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreţinerea locuinţei;- 25% pentru fiecare copil sau părinte, aflaţi în întreţinere legală, sau soţ (sotie) care nu realizează venituri proprii.Suma acordată potrivit celor de mai sus nu poate depăşi 100% din salariul de baza şi sporul de vechime avute în ultima luna anterioară plecării în străinătate.Alocaţia de stat pentru copii se va plati în continuare, potrivit legii.2. Perioada deplasarii în străinătate se considera vechime în munca.3. Conducerea unităţii trimitatoare poate aproba: a) suportarea, din bugetul de venituri şi cheltuieli, a costului în lei a biletului de călătorie (dus-întors), pînă la destinaţie, pentru transportul internaţional cu trenul clasa I, vagon de dormit, cu loc în cuseta de 2-4 locuri sau cu avionul la clasa economică; b) acordarea, din fondurile valutare proprii, a unei sume minime în valută - în situaţia în care unităţile dispun de asemenea fonduri - rambursabila la înapoierea din deplasare, necesară pentru asigurarea unor cheltuieli imediate la sosirea în străinătate (taxe aeroport, transport urban etc.).4. Personalul trimis în străinătate, care realizează venituri în valută pe bază de contracte ori în mod intimplator, sub forma de onorarii din conferinţe sau consultanţa, drepturi de autor, premii sau alte drepturi similare din activitatea ştiinţifică, culturală, artistică, sportiva, publicistica sau de alta natura, are obligaţia ca în termen de 10 zile de la data înapoierii din străinătate sau de la data încasării veniturilor în ţara sa declare aceste venituri la unitatea trimitatoare şi la Banca Română de Comerţ Exterior, în scopul recuperării cheltuielilor efectuate de unitatea trimitatoare. Persoanele care nu declara în termen de 15 zile de la înapoierea în ţara sumele încasate vor suporta în valută cheltuielile efectuate de unitatea trimitatoare, majorate cu 0,05% pentru fiecare zi de întîrziere.Bursele sau sumele în valută acordate de partenerul extern în vederea acoperirii cheltuielilor de hrana, cazare, şcolarizare şi transport, precum şi a altor cheltuieli uzuale nu sînt supuse obligaţiei de declarare.5. Prevederile prezentei anexe se aplică următoarelor acţiuni: a) documentare, schimb de experienta, burse sau cursuri şi stagii de specializare sau perfecţionare; b) studii de învăţămînt postuniversitar şi efectuarea doctoratului; c) participarea la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte forme de reuniuni şi manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele; d) primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizari ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele; e) desfăşurarea unei activităţi temporare ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele, fără dobindirea calităţii de salariat al partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator.6. Trimiterea în străinătate pentru acţiunile prevăzute la pct. 5 se aproba de ordonatorul principal de credite.Atunci cînd partenerii externi nu au stabilit nominal persoana invitata şi exista mai mulţi candidaţi care îndeplinesc condiţiile pentru participarea la acţiunea respectiva, selecţia candidaţilor se va realiza prin concurs organizat, potrivit prevederilor din anexa nr. 12 la prezenta hotărîre, de unitatea care a primit invitaţia organizatorilor din străinătate.7. Personalul aflat în străinătate pentru acţiunile de la pct. 5 lit. a), b) şi e) primeşte aceste drepturi de la data trimiterii în străinătate.---------------------