CRITERII din 28 ianuarie 2016de autorizare a funcţionării unităţilor emitente de tichete sociale pentru grădiniţă
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 3 februarie 2016



    În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (5) din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, unităţile emitente de tichete sociale pentru grădiniţă sunt obligate să solicite autorizaţie de funcţionare, care se acordă de către Ministerul Finanţelor Publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:1. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete sociale pentru grădiniţă trebuie să dovedească faptul că funcţionează legal pe teritoriul României şi că în actul de înfiinţare au prevăzut la obiectul de activitate operaţiuni privind emiterea şi gestionarea tichetelor sociale pentru grădiniţă, având cod CAEN 1812 - "Alte activităţi de tipărire n.c.a.".2. Capitalul social subscris şi vărsat de către unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete sociale pentru grădiniţă trebuie să reprezinte echivalentul în lei a cel puţin cinci sute de mii euro, luându-se în calcul cursul de schimb la data înfiinţării societăţii sau la data ultimei majorări a capitalului social, înregistrată la oficiul registrului comerţului sau în actul constitutiv, după caz.Pentru unităţile solicitante care deţin autorizaţie de funcţionare pentru emiterea unuia sau mai multor tipuri de tichete prevăzute de prezentul ordin, condiţia de existenţă a unei valori minime a capitalului social sau de dotare, după caz, subscris şi vărsat la data solicitării se aplică cumulativ cu nivelul minim prevăzut pentru unităţile emitente de tichete sociale pentru grădiniţă.3. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete sociale pentru grădiniţă trebuie să dovedească faptul că dispun de un ansamblu de măsuri de securitate care să garanteze buna funcţionare a sistemului tichetelor sociale pentru grădiniţă sau externalizează acest ansamblu de măsuri, după cum urmează: a) asigurarea cu personal de specialitate, angajat de către unitatea emitentă şi/sau de furnizorii acesteia, şi dotarea cu echipament software şi alte echipamente deţinute sau utilizate de către unitatea emitentă şi/sau de către furnizorii acesteia, necesare emiterii tichetelor sociale pentru grădiniţă; b) utilizarea de suport tehnic special (hârtie pentru imprimat) cu particularităţi distincte care să nu permită falsificarea tichetelor sociale pentru grădiniţă (cel puţin cerneală fluorescentă care îşi schimbă culoarea în cazul în care tichetul este fotocopiat, microlinii care nu se disting la fotocopiere, bandă cu reflexe variabile, codul de bare al unităţii emitente, care conţine cel puţin următoarele elemente: seria tichetului, anul de valabilitate şi valoarea nominală a acestuia); c) existenţa spaţiilor distincte necesare producerii, depozitării, ambalării, rambursării şi distrugerii tichetelor sociale pentru grădiniţă. Activitatea în aceste spaţii trebuie să se desfăşoare de către personalul autorizat în condiţiile de siguranţă prevăzute de legislaţia în vigoare (cel puţin mijloace tehnice de supraveghere a spaţiilor de producţie şi de depozitare, mijloace tehnice de siguranţă, sisteme de alarmă); d) conducerea evidenţei tehnico-operative şi contabile a tichetelor sociale pentru grădiniţă distinct de a celorlalte valori materiale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile formularelor tipizate cu regim special; e) mijloacele tehnice necesare (reţea de calculatoare) şi personalul specializat care să permită urmărirea informatizată a fiecărui tichet social pentru grădiniţă, pe tot circuitul său (execuţie, păstrare, eliberare şi utilizare), inclusiv a celor ce urmează să fie distruse, astfel încât să se poată evita sustragerea şi utilizarea frauduloasă a acestora; f) mijloacele de transport speciale utilizate pentru transportul biletelor de valoare şi asigurarea protecţiei transportului tichetelor sociale pentru grădiniţă; g) asigurarea transportului tichetelor sociale pentru grădiniţă neutilizate, în condiţii de securitate.4. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete sociale pentru grădiniţă nu pot fi autorizate în situaţia în care înregistrează obligaţii restante la bugetul general consolidat, aşa cum acestea sunt definite de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.5. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare ca unităţi emitente de tichete sociale pentru grădiniţă nu pot fi autorizate în situaţia în care acestea/administratorul/directorul economic şi/sau financiar înregistrează fapte în cazierul fiscal.6. Autorizaţia de funcţionare se eliberează pe o perioadă de doi ani. Unităţile emitente de tichete sociale pentru grădiniţă vor solicita reautorizarea cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data expirării autorizaţiei de funcţionare.7. În situaţia în care o unitate deţine autorizaţie de funcţionare ca unitate emitentă de tichete sociale pentru grădiniţă pentru o locaţie şi solicită, în cadrul termenului de valabilitate a autorizaţiei, completarea acesteia cu alte locaţii, va depune la organul emitent o cerere de autorizare suplimentară, însoţită de documentele prevăzute la pct. 13, fiind necesar să facă şi dovada îndeplinirii ansamblului de măsuri de securitate prevăzute la pct. 3.8. În situaţia prevăzută la pct. 7, comisia va emite o autorizaţie de completare care va avea acelaşi termen de valabilitate cu autorizaţia iniţială şi pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizaţie de funcţionare", cuvântul "completare".9. Unităţile care îşi schimbă sediul social sau denumirea ori renunţă la un punct de lucru au obligaţia de a solicita modificarea autorizaţiei de funcţionare în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării. Comisia va emite o nouă autorizaţie de funcţionare care va avea acelaşi termen de valabilitate cu autorizaţia iniţială şi pe care se va înscrie, sub sintagma "Autorizaţie de funcţionare", cuvântul "modificare".10. Constatarea abaterilor se face de către organele cu atribuţii de control din cadrul Ministerul Finanţelor Publice sau de către echipa de specialişti prevăzută la pct. 13 lit. f), care informează de îndată comisia în vederea suspendării autorizaţiei de funcţionare sau retragerii acesteia, după caz.11. Comisia poate dispune ridicarea sancţiunii de suspendare a activităţii dacă unitatea emitentă în cauză face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancţiunii. Constatarea remedierii se efectuează de către echipa de specialişti prevăzută la pct. 13 lit. f).12. În situaţia în care, la data expirării termenului de suspendare, unitatea emitentă nu face dovada remedierii cauzelor care au condus la aplicarea sancţiunii, comisia dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare. Retragerea autorizaţiei de funcţionare îşi produce efectele de la data comunicării deciziei.13. Unităţile care solicită autorizaţie de funcţionare depun la direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice dosarul de autorizare, cu următorul conţinut: a) cererea de autorizare ca unitate emitentă de tichete sociale pentru grădiniţă; b) copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor legale în vigoare; c) adeverinţa emisă de către unitatea bancară, din care să rezulte că unitatea emitentă a deschis un cont sau subcont de plăţi distinct, prin care se vor derula încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor sociale pentru grădiniţă; d) angajamentul unităţii emitente, conform căruia prin contul sau subcontul de plăţi distinct prin care se vor derula încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor sociale pentru grădiniţă nu vor fi utilizate alte instrumente financiare, cu excepţia viramentului bancar; e) cazierul judiciar al administratorului/administratorilor şi al directorului economic şi/sau financiar, însoţit de declaraţia pe propria răspundere a acestora că ocupă această funcţie în cadrul societăţii; f) nota de constatare, care conţine propunerea de acordare sau neacordare a autorizaţiei de funcţionare din perspectiva respectării cerinţelor prevăzute la pct. 1-3, întocmită de o echipă de specialişti, compusă din:- un reprezentant al Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;- un reprezentant al Direcţiei de legislaţie şi reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;- un reprezentant al Direcţiei generale juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;- un reprezentant al Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;- un reprezentant al Direcţiei generale coordonare inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;- un reprezentant al organului fiscal competent cu administrarea contribuabilului;- un reprezentant al Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.Nota de constatare va fi semnată de ambele părţi.-----