DECIZIE nr. 41 din 31 decembrie 1992privind acordarea licenţelor de emisie pentru radiodifuziune/televiziune transmisă prin cablu, sesiunea 1992
EMITENT
  • CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 8 aprilie 1993



    În temeiul art. 8 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992, comunicatia audiovizuala în domeniile radiodifuziunii şi televiziunii se face în baza licenţei de emisie şi a deciziei de autorizare, eliberate în condiţiile acestei legi.Potrivit art. 22 alin. (1) din legea menţionată, licenta de emisie pentru radiodifuziune sau pentru televiziune, transmisă prin cablu, se emite cu respectarea criteriilor pentru departajarea participanţilor, prevăzute de art. 12 alin. (4).Pe de altă parte, la atribuirea licenţei de emisie se au în vedere criteriile cuprinse în Decizia nr. 3 a C.N.A. din 4 august 1992, anexa nr. 4.În urma dezbaterilor publice desfăşurate, conform art. 32 alin. (3) din Legea audiovizualului, în sesiunea 1992, constatând îndeplinite condiţiile şi criteriile prevăzute de lege şi de deciziile elaborate de C.N.A. în aplicarea legii, C.N.A. deliberează, în baza art. 29 din lege şi, prin vot secret,DECIDE:  +  Articolul 1Acorda licenta de emisie pentru radiodifuziune/televiziune transmisă prin cablu următorilor solicitanţi:
      Denumirea societăţii comerciale sau a regiei autonomeDosarulSediulDenumirea staţieiLocalitatea
      "ELECTROSIM" - S.R.L.63Alba IuliaHorea, Cloşca şi CrişanAlba Iulia
      "IMSAT" - S.A.10BucureştiIMSATAlexandria
      "INTERSAT" - S.R.L.19AradINTERSATArad
      "SATLINE" - S.R.L.15AradSatlineArad
      "SATBA" - S.R.L.40BacăuSATBABacău
      "CANAL 7" - S.R.L.22Baia MareCanal 7Baia Mare
      "CRD" - S.R.L.27Baia MareCRDBaia Mare
      "IMSAT" - S.A.42BucureştiIMSATBraşov
      "TVS-HOLDING" - S.R.L.60OradeaTVS-HOLDINGBraşov
      "ROMTELECOM" - R.A.67BucureştiROM CABLE TVBucureşti
      "AREXIM LINE" - S.R.L.45BucureştiArexim LineBucureşti
      "IMSAT" - S.A.4BucureştiIMSATBucureşti
      "INTERNATIONAL SCP EXIM" - S.R.L.41BucureştiINTERNATIONAL SCPBucureşti
      "MANDAMUS" - S.R.L.66CraiovaCablu BucureştiBucureşti
      "TELEREX IMPEX" - S.R.L.33BucureştiStaţia 1 UniriiBucureşti
      "TELECOMUNICATIONS ROMÂNIA" - S.R.L.68BucureştiTelecomunicationsBucureşti
      "APARATURĂ ELECTRONICĂ SELTRON" - S.R.L.7Cluj-NapocaSELTRONCluj-Napoca
      "PORTAL EXPORT-IMPORT" - S.R.L.37Cluj-NapocaPORTALCluj-Napoca
      "PELLIN" - S.R.L.5ConstanţaPELLINConstanţa
      "SOTI CABLE NEPTUN" - S.R.L.20ConstanţaSOTI NeptunConstanţa
      "BENIX" - S.R.L.35Curtea de ArgeşArgeş TV-SatCurtea de Argeş
      "DEVASAT" - S.R.L.17DevaDevasat Ca TV LINEDeva
      "DIPLOMATIC COMIMPEX" -58FocşaniCATV 1000Focşani
      S.R.L.     ATLAS  
      "IMSAT" - S.A.12BucureştiIMSATGăeşti
      "SYNTAX" - S.A.6GheorgheniSYNTAXGheorgheni
      "OCCO SILHOUETTE" - S.R.L.56IaşiI'M TMIaşi
      "ERMIS TV" - S.R.L.1LugojErmisLugoj
      "KAHO-PHOENIX" - S.R.L.44Miercurea-CiucStaţia de retransmisie TVCMiercurea-Ciuc
      "U-TV" - S.R.L.3Odorheiu SecuiescC-UTVOdorheiu Secuiesc
      "IMSAT" - S.A.11BucureştiIMSATOneşti
      "TVS ORADEA" - S.R.L.30OradeaTVSOradea
      "CONTROL" - S.A.47PloieştiControlPloieşti
      "ELECTROPLUS" - S.R.L.64PloieştiElectroplusPloieşti
      "TERRA-SAT COMP." - S.R.L.8ReşiţaTERRA-SATReşiţa
      "TOUR IMEX" - S.R.L.9Rîmnicu VîlceaVideo-satRîmnicu Vîlcea
      "IMSAT" - S.A.13BucureştiIMSATRoşiori de Vede
      "EUROSAT-M" - S.R.L.14Satu MareEurosat-MSatu Mare
      "SAMTEL" - S.R.L.59Satu MareSAMTELSatu Mare
      "SELECTRONIC" - S.R.L.24Sfîntu GheorgheTeleviziune prin cabluSfîntu Gheorghe
      "CRD" - S.R.L.28Baia MareCRDSibiu
      "ANDY ASTRA PAPP" - S.R.L.43Şimleu SilvanieiAndy-Astra PappŞimleu Silvaniei
      "NOVEL" - S.R.L.52SlatinaNovel CATVSlatina
      "AGAPIA" - S.R.L.34SuceavaSTV SuceavaSuceava
      "ANALOG" - S.R.L.25TimişoaraAnalog CATV ITimişoara
      "ANALOG" - S.R.L.26TimişoaraAnalog CATV IITimişoara
      "HI-FI QUADRAL" - S.R.L.2TimişoaraQuadralTimişoara
      "TVS-HOLDING" - S.R.L.61OradeaTVS-HoldingTimişoara
      "MINISAT" - S.R.L.31TîrgovişteMINISATTîrgovişte
      "ANTENA SERV" - S.R.L.39TîrnăveniAntenaTîrnăveni
      "TERRA-SAT COMP." - S.R.L.32ReşiţaTerra-satDrobeta-Turnu Severin
      "D 56 CATV" - S.R.L.53ZalăuD 56 CATVZalău
     +  Articolul 2În temeiul art. 32 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 48/1992, dispune publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României.Preşedintele C.N.A.,prof.univ.dr. Titus Raveica --------------