ORDIN nr. 3.649 din 15 decembrie 2015privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 952 din 22 decembrie 2015
Având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul 1 (1) Începând cu data de 1 februarie 2016, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, prin administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul acestora, denumite în continuare administraţii pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, administrează un număr maxim de 22.000 de contribuabili, persoane juridice române, înfiinţate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv entităţile rezultate în urma fuziunii cu alţi contribuabili şi sucursalele contribuabililor persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, precum şi regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile comerciale cu capital majoritar sau integral de stat, inclusiv institutele naţionale de cercetare-dezvoltare organizate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au domiciliul fiscal în raza teritorială a judeţelor aparţinând regiunii sau a municipiului Bucureşti, după caz, denumiţi în continuare contribuabili mijlocii, selectaţi descrescător potrivit criteriului de selecţie prevăzut la alin. (4). (2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în categoria contribuabililor mijlocii intră şi contribuabilii nerezidenţi pentru care contribuabilii mijlocii au calitatea de reprezentanţi sau reprezentanţi fiscali, potrivit titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, precum şi membrii aparţinând grupului fiscal unic definit potrivit prevederilor art. 269 alin. (9) din Codul fiscal, indiferent dacă aceştia îndeplinesc sau nu criteriul de selecţie prevăzut la alin. (4), şi al cărui reprezentant este contribuabil mijlociu. (3) Criteriul de selecţie a contribuabililor mijlocii prevăzut la alin. (4) se poate actualiza anual, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (4) Contribuabilii mijlocii definiţi conform alin. (1) sunt selectaţi potrivit criteriului de bază reprezentat de cifra de afaceri raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui în care se efectuează actualizarea. (5) Pentru contribuabilii care nu au depus, până la data actualizării listelor, situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie a anului anterior celui în care se efectuează actualizarea, cifra de afaceri se calculează pe baza datelor înscrise în deconturile de taxă pe valoarea adăugată depuse de contribuabili în anul anterior celui în care se efectuează actualizarea. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), instituţiile publice, precum şi contribuabilii în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuabilii declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, nu vor fi selectaţi drept contribuabili mijlocii. + Articolul 2 (1) Lista nominală a contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (2) Sediile secundare ale contribuabililor mijlocii sunt administrate de către administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii şi de către Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul care le-a înfiinţat. (3) Lista nominală a sediilor secundare ale contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. + Articolul 3 (1) Contribuabilii rezultaţi în urma divizării/ reorganizării unui contribuabil mijlociu vor fi administraţi în continuare în condiţiile prezentului ordin. (2) Contribuabilul nou-rezultat din fuziunea/reorganizarea unui contribuabil mijlociu cu un alt contribuabil va fi administrat de către administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii şi de Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz. (3) Dacă un contribuabil care nu se înscrie în categoria contribuabililor mijlocii absoarbe prin fuziune/reorganizare un contribuabil mijlociu, acesta va fi preluat spre administrare de administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii sau de către Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz, în termen de 10 zile de la data înregistrării acestei operaţiuni la registrul comerţului. + Articolul 4 (1) Contribuabilii mijlocii aflaţi în procedura insolvenţei în conformitate cu prevederile legislaţiei privind insolvenţa vor fi scoşi din administrarea administraţiilor pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii sau de către Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sentinţa prin care a fost deschisă procedura insolvenţei a rămas definitivă şi vor fi predaţi spre administrare, pe bază de protocol de predare-primire, organelor fiscale centrale care au competenţă în administrarea acestora. (2) În situaţia în care, de la data actualizării listelor şi până la data de 1 ianuarie a anului următor, sentinţa prin care a fost deschisă procedura insolvenţei a rămas definitivă pentru unii dintre contribuabilii care urmează a fi preluaţi în administrare de administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii sau de către Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz, aceştia vor rămâne în administrarea fostului organ fiscal central. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul contribuabililor aflaţi în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cazul contribuabililor declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul de procedură fiscală. (4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru contribuabilii pentru care sentinţa prin care a fost deschisă procedura insolvenţei a rămas definitivă în perioada dintre data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin şi până la data de 1 februarie 2016, pentru contribuabilii declaraţi în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, precum şi pentru contribuabilii declaraţi inactivi în aceeaşi perioadă. + Articolul 5 (1) Contribuabilii mijlocii care nu mai îndeplinesc criteriul de selecţie prevăzut la art. 1 alin. (4) vor fi scoşi din administrarea administraţiilor pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii sau a Administraţiei fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, după caz, după 3 ani consecutivi în care nu mai îndeplinesc acest criteriu de selecţie, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (2) Administraţiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul regiunii şi Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor publice Bucureşti, după caz, vor notifica contribuabilii prevăzuţi la alin. (1), prevederile art. 47 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător. (3) Lista contribuabililor se actualizează anual prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform criteriului de selecţie prevăzut la art. 1 alin. (4). (4) Lista contribuabililor mijlocii prevăzută la alin. (3) şi la art. 3 se întocmeşte până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (5) Lista nominală a sediilor secundare ale contribuabililor mijlocii prevăzuţi la art. 1 se actualizează anual şi se publică, până la data de 30 noiembrie, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. + Articolul 6 (1) Predarea-primirea între organele fiscale centrale implicate se face pe bază de protocol. (2) Pentru contribuabilii selectaţi conform prevederilor art. 1 şi pentru sediile secundare ale acestora, informaţiile aflate în sistemul informatic de administrare a creanţelor fiscale vor fi transferate în format electronic între organele fiscale centrale implicate în procedura de predare-primire, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii ianuarie a anului pentru care se efectuează selecţia. (3) Până la data de 20 ianuarie a anului pentru care se realizează selecţia se va finaliza protocolul de predare-primire a dosarelor fiscale ale contribuabililor mijlocii şi ale sediilor secundare ale acestora. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru contribuabilii mijlocii administraţi începând cu data de 1 februarie 2016 de structurile de specialitate prevăzute la art. 1 alin. (1), transferul între organele fiscale implicate în procedura de predare-primire al informaţiilor aflate în sistemul informatic de administrare a creanţelor fiscale se va efectua până la data de 5 februarie 2016, iar finalizarea protocolul de predare-primire a dosarelor fiscale ale contribuabililor mijlocii şi ale sediilor secundare ale acestora se va efectua până cel târziu la data de 20 februarie 2016. + Articolul 7 (1) Predarea-primirea dosarelor fiscale ale contribuabililor mijlocii şi ale sediilor secundare ale acestora între organele fiscale centrale implicate se realizează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (2) Procedura de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii prevăzuţi în prezentul ordin este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 468/2015 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare. + Articolul 8Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi organele fiscale centrale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 9La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se abrogă. + Articolul 10Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 februarie 2016.Preşedintele Agenţiei Naţionalede Administrare Fiscală,Gelu-Ştefan DiaconuBucureşti, 15 decembrie 2015.Nr. 3.649.-----
EMITENT |