LEGE nr. 288 din 19 noiembrie 2015privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 19 noiembrie 2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1Prezenta lege reglementează exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. + Articolul 2În sensul prezentei legi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: a) alegător - cetăţeanul român cu drept de vot, având domiciliul sau reşedinţa în străinătate, conform legii; b) exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă - alternativă echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezenţa la secţia de votare, în care se utilizează serviciile poştale. + Articolul 3 (1) Dreptul de vot poate fi exercitat prin corespondenţă numai cu respectarea caracterului egal, secret, direct şi liber exprimat al votului, conform legii. (2) Alegătorul îşi poate exercita dreptul de vot prin corespondenţă o singură dată, la fiecare scrutin, sub sancţiunea legii penale. (3) Alegătorul care a confirmat primirea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, prevăzute la art. 10 alin. (1), nu îşi poate exercita dreptul de vot la acel scrutin în cadrul secţiei de votare. (4) Dacă alegătorul care a solicitat dreptul de vot prin corespondenţă constată că cererea nu fost înregistrată în Registrul electoral, poate transmite o altă cerere în termenul prevăzut la art. 4 alin. (4). (5) Alegătorul are obligaţia, sub sancţiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opţiunii de vot exprimate prin corespondenţă către alte persoane fiind interzisă. (6) Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă este personală. Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă în numele sau în locul altui alegător este interzisă, sub sancţiunea legii penale. (7) Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă se face numai în baza liberului consimţământ al alegătorului. (8) Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă este gratuită, în condiţiile legii. + Capitolul II Înregistrarea alegătorilor care votează prin corespondenţă + Articolul 4 (1) Alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care doreşte să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă la alegerile generale pentru Senat şi Camera Deputaţilor, trebuie să se înscrie în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă, în baza unei cereri scrise, datate şi semnate, depuse personal sau transmise prin poştă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă, la care anexează o copie a paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, conform art. 83 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate. (2) Modelul cererii prevăzute la alin. (1) este stabilit prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente. (3) Cererea prevăzută la alin. (1) conţine următoarele elemente obligatorii: a) numele şi prenumele, precum şi numele anterior căsătoriei; b) codul numeric personal; c) toate elementele de identificare a adresei de domiciliu sau reşedinţă, după caz; d) codul poştal al adresei de domiciliu sau reşedinţă, după caz; e) adresa de e-mail; f) data; g) semnătura olografă a solicitantului. (4) Perioada de înscriere în Registrul electoral al alegătorului cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă la alegerile generale pentru Senat şi Camera Deputaţilor este cea prevăzută la art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015. (5) Actele de identitate prevăzute la alin. (1) trebuie să fie valabile, conform legii. (6) Înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă nu este condiţionată de înscrierea anterioară în Registrul electoral, prevăzută la art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015. + Articolul 5 (1) În cel mult 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 4 alin. (4), misiunile diplomatice şi oficiile consulare, prin persoanele autorizate conform legii, asigură verificarea datelor furnizate de către alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, conform art. 4 alin. (1), precum şi înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. (2) Verificarea datelor furnizate de către alegător conform art. 4 se realizează prin compararea acestora cu datele existente deja în Registrul electoral. (3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), alegătorul are dreptul să verifice on-line înscrierea sa în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. (4) Prevederile privind Registrul electoral din Legea nr. 208/2015 se aplică în mod corespunzător. (5) Înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă este valabilă numai pentru scrutinul pentru care s-a solicitat înscrierea. (6) În cazul în care datele furnizate conform art. 4 alin. (1) sunt eronate sau incomplete, alegătorul nu este înscris în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. + Articolul 6 (1) În termen de 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la art. 5 alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte şi tipăreşte listele electorale pentru votul prin corespondenţă, pe baza datelor şi informaţiilor din Registrul electoral. Acestea cuprind alegătorii, ordonaţi alfabetic pe state, care au solicitat transmiterea documentelor necesare votării la adresa de domiciliu sau reşedinţă din străinătate. (2) Autoritatea Electorală Permanentă pune listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondenţă la dispoziţia biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în termen de 3 zile de la data constituirii acestuia. (3) În termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă pune listele electorale pentru votul prin corespondenţă la dispoziţia Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. (4) Alegătorul pentru care Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă dovada primirii documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, prevăzute de art. 10 alin. (1), nu va figura în listele electorale permanente întocmite pentru scrutinul respectiv. + Articolul 7Lista electorală pentru votul prin corespondenţă cuprinde tipul scrutinului, numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, după caz, seria şi numărul actului de identitate, codul poştal al domiciliului sau al reşedinţei, precum şi rubrici pentru data înregistrării plicului exterior şi data introducerii plicului interior în urna de vot care vor fi completate de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă competent, conform prezentei legi. + Capitolul III Birourile electorale pentru votul prin corespondenţă + Articolul 8 (1) Constituirea şi completarea birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 15 din Legea nr. 208/2015. (2) Birourile electorale pentru votul prin corespondenţă au sediul în România şi funcţionează pe lângă şi în subordinea biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. (3) Se înfiinţează câte un birou electoral pentru votul prin corespondenţă pentru fiecare 10.000 de alegători. În situaţia în care în străinătate au optat să voteze prin corespondenţă mai puţin de 10.000 de alegători se înfiinţează un singur birou electoral pentru votul prin corespondenţă. (4) Birourile electorale pentru votul prin corespondenţă sunt constituite, în cazul îndeplinirii criteriilor prevăzute de prezenta lege, cu 15 zile înaintea datei votării. (5) Arondarea alegătorilor la birourile electorale pentru votul prin corespondenţă se face în ordine alfabetică, cu asigurarea unei repartiţii proporţionale, de către biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. (6) Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea, precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri. (7) Contestaţiile se depun la biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi se soluţionează de acesta, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 208/2015, în termen de cel mult două zile de la data înregistrării. + Articolul 9 (1) Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) asigură înregistrarea plicurilor exterioare transmise de către alegători; b) asigură desigilarea plicurilor exterioare transmise sau depuse de către alegători şi verificarea existenţei documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c); c) asigură introducerea în urna de vot a plicurilor interioare, până la sfârşitul zilei anterioare alegerilor; d) asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor, respectiv după ora 21,00, desigilarea plicurilor interioare, numărarea voturilor şi consemnarea rezultatelor votului prin corespondenţă în procesele-verbale prevăzute de prezenta lege; e) înaintează procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votului prin corespondenţă biroului electoral ierarhic superior; f) soluţionează, prin decizie, întâmpinările referitoare la propria activitate; g) îndeplineşte orice alte atribuţii ce îi revin potrivit prezentei legi. (2) Programul şi sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă sunt aduse la cunoştinţa publică, prin orice mijloc de publicitate, prin grija Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Externe. (3) În ziua de joi, din săptămâna în care este stabilită ziua votării, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă îşi desfăşoară activitatea între ora 7,00 şi ora 24,00. + Capitolul IV Procedura de exercitare a dreptului de vot prin corespondenţă + Secţiunea 1 Confecţionarea şi transmiterea plicurilor exterioare către alegători + Articolul 10 (1) Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă care sunt transmise alegătorului sunt următoarele: a) un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior şi certificatul de alegător; b) un plic interior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opţiunea sau opţiunile de vot, după caz. Plicul interior va conţine un autocolant cu menţiunea "VOTAT", prevăzut cu elemente de siguranţă stabilite prin hotărâre a Guvernului. Alegătorul lipeşte autocolantul pe opţiunea acestuia din buletinul de vot prin corespondenţă; c) certificatul de alegător; d) instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, în care se indică şi termenul în care alegătorul trebuie să depună în cutia poştală sau la oficiul poştal documentele prevăzute la art. 14 alin. (5), astfel încât acestea să fie livrate biroului electoral competent, în termenul prevăzut de lege; e) buletinul de vot prin corespondenţă. (2) Plicul exterior este autoadresat şi este prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia. (3) Pe plicul exterior sunt imprimate numele şi prenumele alegătorului, adresa de corespondenţă a alegătorului, adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, conform prezentei legi, precum şi un cod de bare care asigură identificarea unică a alegătorului. (4) Confecţionarea documentelor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi transmiterea tuturor documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă către alegători sunt asigurate de către Compania Naţională "Poşta Română" - S.A., în conformitate cu prevederile art. 12 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă sunt introduse într-un alt plic şi transmise la adresa de domiciliu sau reşedinţă a alegătorului indicată în lista electorală pentru votul prin corespondenţă, pusă la dispoziţie de către Autoritatea Electorală Permanentă. (6) Transmiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă către alegători se poate realiza în sistem de viteză prioritar sau expres, pentru care se va solicita dovada primirii. (7) Confecţionarea tuturor documentelor prevăzute la alin. (1), precum şi transmiterea acestora se desfăşoară sub supravegherea biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. + Articolul 11 (1) Certificatul de alegător este un document prevăzut cu elemente de siguranţă, care atestă faptul că persoana care îl deţine este cea care şi-a exercitat dreptul de vot prin corespondenţă. (2) Certificatul de alegător cuprinde numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa din străinătate, după caz, seria şi numărul actului de identitate, precum şi declaraţia pe propria răspundere a alegătorului privind exercitarea în mod liber, direct şi secret a dreptului de vot, datată şi semnată olograf. În conţinutul declaraţiei se vor menţiona tipul şi data scrutinului. (3) Certificatul de alegător se semnează olograf de către alegător şi poate fi utilizat o singură dată, la scrutinul pentru care a fost emis. (4) Alegătorul este obligat să comunice de îndată Autorităţii Electorale Permanente pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-c) şi e), din motive neimputabile acestuia, precum şi situaţiile în care aceste documente nu i-au parvenit până cel mai târziu cu 20 de zile înaintea datei votării. (5) Alegătorul aflat în situaţia de la alin. (4) îşi va putea exercita dreptul de vot la secţia de votare, conform legii. + Articolul 12Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. asigură trimiterea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) către alegători până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. + Secţiunea a 2-a Votarea + Articolul 13Buletinele de vot prin corespondenţă prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) vor avea acelaşi format cu buletinele de vot utilizate în cadrul secţiilor de votare organizate în străinătate şi vor avea imprimat pe prima pagină menţiunea "Buletin de vot prin corespondenţă". Imprimarea buletinelor de vot prin corespondenţă este asigurată prin grija prefectului municipiului Bucureşti, de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", în termen de 3 zile de data stabilirii machetelor buletinelor de vot. + Articolul 14 (1) Alegătorul introduce buletinul de vot ce conţine opţiunea sa de vot în plicul interior, pe care îl sigilează. (2) Alegătorul completează, datează şi semnează olograf certificatul de alegător. (3) Alegătorul introduce plicul interior sigilat conform alin. (1) şi certificatul de alegător completat conform alin. (2) în plicul exterior, pe care îl sigilează. (4) Plicul exterior sigilat conform alin. (3) poate fi depus la orice oficiu poştal sau în orice cutie poştală. Plicul exterior sigilat conform alin. (3) poate fi depus de către alegător la orice operator de curierat pe cheltuiala sa. (5) Plicurile exterioare sigilate conform alin. (3) trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă. (6) Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. asigură predarea plicurilor exterioare sigilate conform alin. (3), pe bază de borderou de predare-primire, biroului electoral pentru votul prin corespondenţă. (7) Plicurile exterioare sigilate livrate după expirarea termenului prevăzut la alin. (5) sunt anulate fără a mai fi desigilate. + Articolul 15 (1) Birourile electorale pentru votul prin corespondenţă asigură verificarea codurilor de bare imprimate pe plicurile exterioare şi înregistrarea primirii acestora. (2) După înregistrarea plicurilor exterioare, preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, locţiitorul sau membrul desemnat de către preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă verifică starea sigiliului plicului exterior. (3) În cazul în care plicul exterior este desigilat sau deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondenţă, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă anulează prin decizie plicul exterior, acesta nemaifăcând obiectul procedurii de desigilare, verificare a certificatului de alegător şi extragere a plicului interior şi introducerea acestuia în urna de vot. (4) Plicurile exterioare sigilate, înregistrate conform alin. (1), sunt desigilate de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, care va proceda la verificarea certificatelor de alegător şi la verificarea integrităţii plicurilor interioare şi a sigiliilor acestora. (5) Plicurile exterioare care nu conţin certificatul de alegător sunt anulate prin decizie a biroului electoral pentru votul prin corespondenţă. (6) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care plicul interior este desigilat sau deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondenţă. (7) Certificatele de alegător se grupează pe pachete, separat de celelalte materiale. (8) Plicurile interioare sigilate sunt introduse în urne de vot, care sunt sigilate la sfârşitul fiecărei zile de activitate şi desigilate, dacă este cazul, la începutul fiecărei zile de activitate. (9) Urnele de vot sunt păstrate de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă în condiţii de siguranţă şi sub pază asigurată de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. + Capitolul V Numărarea voturilor şi consemnarea rezultatelor votării + Articolul 16 (1) În ziua votării după ora 21,00, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă desigilează urnele de vot una câte una şi desigilează plicurile interioare. (2) Situaţiile în care în plicul interior nu se găseşte niciun buletin de vot sunt consemnate în procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării. (3) Opţiunile de vot sunt grupate pe tipuri de buletine de vot, pe candidaţi şi liste de candidaţi, după caz. (4) În cazul în care în acelaşi plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot, acestea sunt declarate nule de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă. + Articolul 17 (1) La încheierea operaţiunilor prevăzute la art. 16, biroul electoral pentru votul prin corespondenţă consemnează rezultatul votului prin corespondenţă într-un proces-verbal, pentru fiecare tip de scrutin, încheiat în două exemplare originale, care va cuprinde: a) numărul total al alegătorilor arondaţi; b) numărul total al plicurilor exterioare primite de la alegători, din care: b1) numărul total al plicurilor exterioare valabile; b2) numărul total al plicurilor exterioare nule; c) numărul total al plicurilor interioare, din care: c1) numărul plicurilor interioare valabile; c2) numărul plicurilor interioare nule; d) numărul total al voturilor, din care: d1) numărul voturilor valabil exprimate; d2) numărul voturilor nule; e) numărul voturilor valabil exprimate obţinute de fiecare candidat sau listă de candidaţi; f) numărul voturilor contestate; g) expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a modului de soluţionare a lor, precum şi a contestaţiilor înaintate biroului electoral ierarhic superior. (2) Procesul-verbal semnat de preşedinte, de locţiitorul acestuia, precum şi de membrii biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, purtând ştampila de control a acestuia, se va înainta biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în cel mult 24 de ore de la data votării. (3) Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării asigură centralizarea datelor prevăzute la alin. (1) şi includerea acestora în procesele-verbale privind consemnarea şi centralizarea rezultatelor votării, pe care le întocmesc conform prevederilor legale aplicabile. (4) Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării predă Biroului Electoral Central un exemplar original al proceselor-verbale prevăzute la alin. (2) în cel mult 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (2). (5) Procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sunt publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, în cel mult 24 de ore de la data primirii acestora conform alin. (4). + Articolul 18 (1) În timpul operaţiunilor de deschidere a plicurilor exterioare şi a plicurilor interioare, precum şi în ceea ce priveşte numărarea voturilor se pot face întâmpinări de către persoanele care asistă la aceste operaţiuni, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea, precum şi de către candidaţii independenţi. (2) Întâmpinările se soluţionează pe loc, prin decizie, de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă. (3) Întâmpinările se depun la preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă. Acestea se formulează în scris în două exemplare, din care unul, semnat şi ştampilat de preşedinte, rămâne la contestator. (4) Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale dintre acestea, precum şi candidaţii independenţi pot formula contestaţii privind deciziile prevăzute la alin. (2), precum şi alte operaţiuni efectuate de biroul electoral pentru votul prin corespondenţă. (5) Contestaţiile prevăzute la alin. (4) se depun la biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi se soluţionează de acesta, prin decizie definitivă, în termen de cel mult două zile de la data înregistrării. + Articolul 19La toate operaţiunile efectuate de către biroul pentru votul prin corespondenţă pot asista, în afara personalului tehnic auxiliar al acestora, şi persoanele acreditate conform legii. + Articolul 20 (1) Plicurile exterioare, certificatele de alegător, plicurile interioare şi buletinele de vot valabile, nule şi contestate sunt predate, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului ierarhic superior de către preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, urmând a fi arhivate conform prevederilor legale. (2) Cererile de înregistrare a alegătorilor în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă sunt păstrate conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată. + Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale + Articolul 21 (1) Cheltuielile privind votul prin corespondenţă se suportă de la bugetul de stat, conform legii. (2) Guvernul asigură sediile şi dotarea birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă. (3) Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Externe organizează şi derulează campanii de informare a cetăţenilor români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate privind modalitatea de exercitare a dreptului de vot prin corespondenţă. (4) Pe perioada cât funcţionează birourile electorale pentru votul prin corespondenţă, membrii acestora şi personalul tehnic auxiliar se consideră detaşaţi şi primesc o indemnizaţie pentru activitatea efectuată, stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente. (5) Pentru indemnizaţiile prevăzute la alin. (4) se reţine, se datorează şi se virează numai impozitul pe venit, potrivit legii. + Articolul 22 (1) Modelele, dimensiunile şi condiţiile de confecţionare a documentelor prevăzute la art. 10 sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili, prin hotărâre, următoarele: a) ordonatorul de credite cu care Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. va încheia contractul privind confecţionarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă şi a serviciilor poştale aferente procesului electoral; b) tipurile de servicii şi produse poştale utilizate pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă; c) tipurile de cheltuieli aferente votului prin corespondenţă; d) modalitatea de plată a serviciilor ce vor face obiectul contractului prevăzut la lit. a), conform tarifelor poştale în vigoare aferente fiecărui tip de serviciu şi produs. (3) Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. va proceda la achiziţionarea serviciilor şi produselor necesare îndeplinirii obligaţiilor care îi revin potrivit prezentei legi, prin derogare de la prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice. (4) Termenul de elaborare şi adoptare a actelor normative prevăzute la art. 4 alin. (2) şi art. 21 alin. (4) este de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. + Articolul 23Prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 208/2015. + Articolul 24Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 33, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(4) În plus faţă de datele menţionate la alin. (1), pentru fiecare alegător cu domiciliul în România care şi-a stabilit reşedinţa în străinătate se pot înscrie adresa de reşedinţă din străinătate, opţiunea pentru votul prin corespondenţă şi codul poştal al adresei de reşedinţă din străinătate. (5) În plus faţă de datele menţionate la alin. (1), pentru fiecare alegător cu domiciliul în străinătate care şi-a stabilit reşedinţa în altă ţară se pot înscrie adresa de reşedinţă din străinătate, opţiunea pentru votul prin corespondenţă şi codul poştal al adresei de domiciliu sau al adresei de reşedinţă din străinătate."2. La articolul 49, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc şi se tipăresc de către Autoritatea Electorală Permanentă şi se transmit biroului electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 23 alin. (6)."3. La articolul 52, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:"(1^1) Listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării se depun la biroul electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, până cel mai târziu cu 60 de zile înaintea datei alegerilor.(1^2) Listele de candidaţi propuse de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, conform art. 54 alin. (4), se depun la Biroul Electoral Central, până cel mai târziu cu 60 de zile înaintea datei alegerilor."4. La articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 60. - (1) La data expirării termenelor de depunere a candidaturilor, la care se adaugă termenele prevăzute la art. 59 alin. (1), (2), (7) şi (8), după caz, birourile electorale de circumscripţie şi Biroul Electoral Central încheie câte un proces-verbal prin care constată rămânerea definitivă a candidaturilor."5. La articolul 84 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) opreşte de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării, persoana care şi-a pierdut drepturile electorale şi persoana care a optat să voteze prin corespondenţă;"6. La articolul 95, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Procesele-verbale întocmite de biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cuprind, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), următoarele date: a) numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale pentru votul prin corespondenţă; b) numărul total al alegătorilor care au votat prin corespondenţă, înscrişi în listele electorale pentru votul prin corespondenţă; c) numărul plicurilor exterioare expediate; d) numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate."7. La articolul 96 alineatul (1), literele a), b), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care:- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente;- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale suplimentare;- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale pentru votul prin corespondenţă; b) numărul total al alegătorilor care au votat, înscrişi în listele electorale, din care:- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente;- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale suplimentare;- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale pentru votul prin corespondenţă;................................................................. f) numărul buletinelor de vot primite de secţiile de votare şi numărul plicurilor exterioare expediate către alegători; g) numărul buletinelor de vot neîntrebuinţate şi anulate, precum şi numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate;"Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 19 noiembrie 2015.Nr. 288.-----
EMITENT |