HOTĂRÂRE nr. 931 din 11 noiembrie 2015privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Serviciului Român de Informaţii în administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Ministerului Public
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 848 din 16 noiembrie 2015



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre..  +  Articolul 1 (1) Se aprobă transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Serviciului Român de Informaţii în administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Ministerului Public, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) După preluare, imobilul prevăzut la alin. (1) va avea destinaţia de sediu al Serviciului Teritorial Piteşti.  +  Articolul 2Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 3Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU INTERIMAR

    SORIN MIHAI CÎMPEANU

    Contrasemnează:

    --------------

    p. Ministrul justiţiei, interimar,

    Liviu Stancu,

    secretar de stat

    Directorul Serviciului Român de Informaţii,

    Eduard Raul Hellvig

    p. Viceprim-ministru, ministrul

    afacerilor interne, interimar,

    Ilie Botoş,

    secretar de stat

    Ministrul finanţelor publice, interimar,

    Eugen Orlando Teodorovici
    Bucureşti, 11 noiembrie 2015.Nr. 931.  +  AnexăDATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul public al statului,care se transmite din administrareaServiciului Român de Informaţii în administrareaDirecţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Ministerului Public*Font 7*┌───────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬───────────────┐│Locul unde este│Persoana juridică │Persoana juridică │ Număr M.F.P./ │ Caracteristicile tehnice ale imobilului │ Valoarea de ││situat imobilul│ de la care se │ la care se │Cod de clasificare├─────────┬─────────┬──────────────────────────┤ inventar ││ │transmite imobilul│transmite imobilul│ │Nr. carte│Suprafaţa│ Suprafaţa │ ││ │ │ │ │funciară │terenului│ construcţiilor │ ││ │ │ │ │ şi nr. │ │ │ ││ │ │ │ │cadastral│ │ │ │├───────────────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────┼──────────────────────────┼───────────────┤│Municipiul │Statul român, din │Statul Român, în │ 147.204/8.29.10 │Cartea │2.602 m²,│Imobil compus din │ 3.017.451 lei││Piteşti, calea │administrarea │administrarea │ │funciară │din care │6 construcţii: │ ││Câmpulung │Serviciului Român │Direcţiei │ │nr. 87915│suprafaţă│- corp C1, cu regimul de │ ││nr. 127, │de Informaţii │Naţionale │ │nr. │totală │înălţime D + P + 1E, având│ ││judeţul Argeş │(CUI 4204305) │Anticorupţie │ │cadastral│constru- │Sc = 136 m² şi │ ││ │ │(CIF 14838148) │ │87915 │ită teren│Sd = 408 m²; │ ││ │ │ │ │ │642 m² │- corp C2, cu regimul de │ ││ │ │ │ │ │ │înălţime P, având │ ││ │ │ │ │ │ │Sc = 41 m² şi Sd = 41 m²; │ ││ │ │ │ │ │ │- corp C3, cu regimul de │ ││ │ │ │ │ │ │înălţime P, având │ ││ │ │ │ │ │ │Sc = 46 m² şi Sd = 46 m²; │ ││ │ │ │ │ │ │- corp C4, cu regimul de │ ││ │ │ │ │ │ │înălţime P + M, având │ ││ │ │ │ │ │ │Sc = 235 m² şi Sd = 470 m²│ ││ │ │ │ │ │ │- corp C5, cu regimul de │ ││ │ │ │ │ │ │înălţime P, având │ ││ │ │ │ │ │ │Sc = 46 m² şi Sd = 46 m²; │ ││ │ │ │ │ │ │- corp C6, cu regimul de │ ││ │ │ │ │ │ │înălţime P, având │ ││ │ │ │ │ │ │Sc = 138 m² şi Sd = 138 m²│ │└───────────────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────┴──────────────────────────┴───────────────┘------