HOTĂRÂRE nr. 530 din 8 iulie 2015privind trecerea unor construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 15 iulie 2015



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, şi al art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Se aprobă trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, în condiţiile legii.  +  Articolul 3Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU INTERIMAR

    GABRIEL OPREA

    Contrasemnează:

    ----------------

    p. Viceprim-ministru,

    ministrul afacerilor interne,

    Ilie Botoş,

    secretar de stat

    Ministrul finanţelor publice,

    Eugen Orlando Teodorovici
    Bucureşti, 8 iulie 2015.Nr. 530.  +  Anexa 1DATELE DE IDENTIFICAREa imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrareaMinisterului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei deFrontieră Timişoara, a cărui valoare de inventar se modifică,ca urmare a reevaluării*Font 9*┌───────┬────────┬─────────────┬──────────────────────┬─────────────────────┬──────────────┐│Număr │Codul de│ Denumirea │Persoana juridică ce │ Adresa imobilului │ Valoarea de ││M.F.P. │clasifi-│ │administrează imobilul│ │ inventar ││ │caţie │ │ CUI │ │ (valoare ││ │ │ │ │ │reactualizată)││ │ │ │ │ │ - lei - │├───────┼────────┼─────────────┼──────────────────────┼─────────────────────┼──────────────┤│104.797│ 8.19.01│Imobil 49-299│MAI - Inspectoratul │Localitatea Moraviţa,│ 7.258.446,60││ │ │ │Teritorial al Poliţiei│ judeţul Timiş │ ││ │ │ │de Frontieră Timişoara│ │ ││ │ │ │CUI 4250638 │ │ │└───────┴────────┴─────────────┴──────────────────────┴─────────────────────┴──────────────┘  +  Anexa 2DATELE DE IDENTIFICAREa construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne -Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, care trec dindomeniul public al statului în domeniul privat al acestuia învederea scoaterii din funcţiune şi casării*Font 7*┌────────┬────────┬─────────┬─────────────┬──────────────────────┬───────────────────────────┬────────────┬──────────┬────────────┐│Număr de│Codul de│Denumirea│ Adresa │ Persoana juridică ce │ Caracteristicile tehnice │ Valoare │Valoarea │ Valoarea ││identi- │clasifi-│ │ imobilului │administrează imobilul│ ale imobilului │ contabilă │contabilă │ finală a ││ficare │caţie │ │ │ CUI │ │ totală │a părţilor│ imobilului ││al │ │ │ │ │ │ (lei) │care ies │ care rămâne││imobi- │ │ │ │ │ │ │din dome- │ în domeniul││lului │ │ │ │ │ │ │niul │ public al ││atribuit│ │ │ │ │ │ │public │ statului ││ de │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ (lei) ││ M.F.P. │ │ │ │ │ │ │ │ │├────────┼────────┼─────────┼─────────────┼──────────────────────┼───────────────────────────┼────────────┼──────────┼────────────┤│104.797 │ │Imobil │Localitatea │MAI - Inspectoratul │C2 = magazii (Sc = 142 mp);│7.258.446,60│ 4.670,87│7.253.775,73││parţial │ 8.19.01│49-299 │Moraviţa, │Teritorial al Poliţiei│C3 = şopron (Sc = 34 mp); │ │ │ ││ │ │ │judeţul Timiş│de Frontieră Timişoara│C5 = bordei (Sc = 62 mp); │ │ │ ││ │ │ │CF nr. 400616│CUI 4332061 │C7 = grajd (Sc = 64 mp); │ │ │ ││ │ │ │ │ │C8 = adăpost câini │ │ │ ││ │ │ │ │ │(Sc = 18 mp); │ │ │ ││ │ │ │ │ │C9 = cocină porci │ │ │ ││ │ │ │ │ │(Sc = 33 mp) │ │ │ ││ │ │ │ │ │CF nr. 400616 │ │ │ │└────────┴────────┴─────────┴─────────────┴──────────────────────┴───────────────────────────┴────────────┴──────────┴────────────┘----