DECIZIE nr. 245 din 7 aprilie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) şi ale art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Fabian Niculae - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 şi ale art. 374 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Paul Ionescu în Dosarul nr. 1.972/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.174D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.972/30/2014, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 şi ale art. 374 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Paul Ionescu într-un dosar având ca obiect judecarea unei cauze penale în primă instanţă.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 344 alin. (4) încalcă principiul contradictorialităţii prin aceea că răspunsul parchetului la cererile şi excepţiile formulate de inculpat nu este comunicat acestuia din urmă. Astfel, atât cererile şi excepţiile formulate de inculpat, cât şi cererile şi excepţiile invocate din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară sunt aduse la cunoştinţa parchetului, fără a exista însă obligaţia instanţei de a trimite inculpatului memoriul parchetului sau cererile şi excepţiile invocate din oficiu de către instanţă.7. De asemenea, prin modul imperativ în care este reglementat art. 374 din Codul de procedură penală se ajunge la situaţia în care judecătorul cauzei să nu mai administreze nicio probă în faza de cercetare judecătorească, fără să aibă vreun criteriu clar, juridic, în baza căruia să poată stabili el însuşi dacă proba administrată în cursul urmăririi penale, deşi administrată în mod legal în faza iniţială a procesului penal, are un caracter obiectiv sau subiectiv şi dacă poate să ţină cont de aceasta probă la pronunţarea hotărârii de condamnare.8. În acest fel, se creează o limitare evidentă a dreptului la apărare al persoanei cercetate, care pe durata întregului proces penal poate să se afle în imposibilitatea de a interoga, în mod direct, în condiţii de imparţialitate un martor sau să conteste un înscris, tocmai din cauza prevederilor art. 374 din Codul de procedură penală. Mai mult, ca urmare a eliminării instituţiei prezentării materialului de urmărire penală, în opinia autorului excepţiei, se pot ivi situaţii (generate de prevederile criticate) în care inculpatul să fie condamnat, fără să cunoască probele administrate în acuzare şi fără să poată formula apărări.9. Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală trebuie respinsă ca devenită inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. În ceea ce priveşte aceste din urmă dispoziţii, Guvernul arată că ele prevăd faptul că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale şi nu au fost contestate de către părţi urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor. De asemenea, art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă art. 374 alin. (7), precum şi orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Revine judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului cauzei să aprecieze, în concret şi de la caz la caz, care probe este necesar să fie administrate. De aceea, elemente de fapt, respectiv faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătoreşti, a uneia sau a mai multora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, nu pot conduce la concluzia ca dispoziţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală ar fi neconstituţionale, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil din Constituţie.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 344 şi ale art. 374 din Codul de procedură penală. În realitate, având în vedere critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 344 alin. (4) şi ale art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, şi care au următorul cuprins:- Art. 344 alin. (4): "La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.";- Art. 374 alin. (7) teza întâi: "Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare."15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Totodată, se invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Prin această decizie, Curtea a apreciat că inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a formula comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente, Curtea a reţinut că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părţilor de a avea cunoştinţă şi de a dezbate excepţiile ridicate din oficiu şi susţinerile parchetului, plasându-le într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.17. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, instanţa constituţională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. Or, Curtea a observat că normele ce reglementează procedura camerei preliminare se rezumă la a indica drept persoane participante în această fază procesuală doar pe procuror şi pe inculpat, contrar art. 131 alin. (1) din Constituţie.18. Având în vedere prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", precum şi faptul că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată anterior publicării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prezenta excepţie de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate prevăd nereadministrarea în cursul cercetării judecătoreşti a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi care nu au fost contestate. Autorul excepţiei a criticat aceste prevederi, deoarece înlătură dreptul judecătorului de a readministra probele în cursul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea constată că legiuitorul a impus o singură condiţie cu privire la incidenţa normei procesul penale, respectiv absenţa unei manifestări exprese de voinţă a părţii interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale.20. Faptul că instanţa de judecată, fără a readministra probele în condiţiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ţine seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării întregului probatoriu administrat în cauză. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obţinute în faza instrucţiei penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunţată în Cauza Saidi împotriva Franţei, paragraful 43 şi 44 şi Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunţată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 şi 54.) De aceea, utilizarea unei probe aşa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susţine că prin dispoziţiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deşi a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituţionalitatea unui text, deoarece obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluţionarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanţa de judecată în faţa acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerinţa ca elementele de probă să fie administrate întotdeauna în faţa persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situaţii particulare, de excepţie, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată şi suficientă de a contesta proba şi de a solicita refacerea ei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).21. Totodată, Curtea constată că, întrucât legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conţinute, servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil s-ar putea pune în discuţie dacă, în pofida faptului că părţile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în faţa unui judecător anterior cercetării judecătoreşti, probele nu sunt readministrate.22. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea constată că aceste aspecte sunt verificate de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, iar acesta în baza art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din acelaşi cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. După începerea judecăţii, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, în faţa instanţei de judecată pot fi puse în discuţie numai aspecte ce ţin de temeiniciei probelor, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată şi care, raportat la acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanţă.23. Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea reţine alineatul 5 al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia "Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.24. În sfârşit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, "Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii."25. În aceste condiţii, având în vedere argumentele prezentate mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Paul Ionescu în Dosarul nr. 1.972/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae------