REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ RACR-LPAN-PPBL din 3 iunie 2015"Licenţierea personalului aeronatic navigant - piloţi planoare şi piloţi baloane libere", ediţia 1/2015
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 18 iunie 2015



     +  PREAMBUL (1) Activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul aerian civil), prin legislaţia comunitară aplicabilă, prin acte normative interne din domeniu, precum şi prin prevederile Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte. (2) În conformitate cu prevederile Codului aerian civil şi în scopul reglementării domeniului aviaţiei civile, Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul aviaţiei civile, emite reglementări aeronautice civile române care au caracter obligatoriu pentru toţi participanţii la activităţile aeronautice civile şi conexe, precum şi pentru persoanele care desfăşoară activităţi în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă. (3) Autoritatea Aeronautică Civilă Română este autoritate delegată de Ministerul Transporturilor pentru asigurarea aplicării reglementărilor aeronautice civile naţionale, precum şi pentru supravegherea respectării lor de către persoanele juridice şi fizice, române sau străine, care furnizează servicii sau produse pentru aviaţia civilă din România, realizând astfel funcţia de supraveghere a siguranţei în domeniul aviaţiei civile. (4) Reglementările aeronautice civile române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile şi recomandările Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte, astfel încât să se asigure un caracter unitar, coerent şi modern procesului de elaborare şi dezvoltare a sistemului naţional de reglementări aeronautice civile române. (5) În conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate naţională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) îşi poate exercita competenţele care i-au fost delegate direct sau prin persoane fizice ori juridice autorizate corespunzător de către aceasta şi care îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea, controlul şi responsabilitatea AACR. În acest sens, Ordinul ministrului transporturilor nr. 262/2007 privind exercitarea de către Aeroclubul României a unor atribuţii de certificare în domeniul aviaţiei civile prevede exercitarea de către Aeroclubul României a unor atribuţii de certificare în domeniul aviaţiei civile, inclusiv atribuţii privind licenţierea piloţilor de planoare, planoare motorizate şi de baloane libere. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 262/2007, exercitarea atribuţiilor mai sus menţionate se efectuează de Aeroclubul României numai pe perioada şi în condiţiile autorizării corespunzătoare de către AACR. (6) Aplicarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la licenţierea piloţilor de planor şi a piloţilor de balon, precum şi a celor referitoare la organizaţiile de pregătire a acestor categorii de piloţi a fost iniţial stabilită prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 208/2013 privind măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011, cu începere din aprilie 2015, cu excepţia certificării medicale, care se efectuează, începând cu data de 8 aprilie 2013, în conformitate cu prevederile anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (7) În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Ordinul ministrului transporturilor nr. 208/2013, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.038/2003 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-LPAN 2/Licenţierea personalului aeronautic navigant (Piloţi planoare/Piloţi baloane libere), ediţia 2/2003, a fost abrogat începând cu data de 8 aprilie 2015. (8) În baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011, cu modificările şi completările ulterioare, incluzând dispoziţiile art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2015/445 al Comisiei din 17 martie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 în ceea ce priveşte cerinţele tehnice şi procedurile administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă, România a notificat Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), prin Adresa de notificare a Ministerului Transporturilor nr. 13.112 din 6 aprilie 2015, asupra deciziei de a utiliza opţiunea de amânare a aplicării cerinţelor de licenţiere a piloţilor de planoare şi baloane, prevăzute de anexele I, VI şi VII la Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 8 aprilie 2018. (9) Drept consecinţă, Reglementare aeronautică civilă română, RACR-LPAN-PPBL, ediţia 1/2015, reprezintă transpunerea în cadrul reglementat naţional a standardelor şi practicilor recomandate prevăzute de anexa 1 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională în domeniul licenţierii piloţilor de planoare şi de baloane libere, aplicabilă până la data de 8 aprilie 2018 sau o dată ulterioară, acceptată de Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei.  +  Capitolul 1 Generalităţi1.1. ScopScopul prezentei reglementări aeronautice civile îl reprezintă stabilirea cadrului reglementat la nivel naţional necesar pentru certificarea personalului aeronautic navigant - piloţi planoare şi piloţi baloane libere.1.2. Documente de referinţă (1) Anexa 1 "Licenţierea personalului" la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională semnată la Chicago la 7 decembrie 1944. (2) Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate naţională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional. (5) Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare. (7) Ordinul ministrului transporturilor nr. 208/2013 privind măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviaţia civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 290/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.178/2011. (8) Notificarea Ministerului Transporturilor nr. 13.112 din 6 aprilie 2015 adresată Comisiei Europene şi Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) "Notifications of measures to be taken by ROMÂNIA, following Commission Regulation (EU) No 2.015/445, amending the Commission Regulation (EU) No 1.178/2011 laying down technical requirements and administrative procedures related to civil aviation aircrew pursuant to regulation (EC) No 216/2008 of the European Parliament and of the Council". (9) Ordinul ministrului transporturilor nr. 262/2007 privind exercitarea de către Aeroclubul României a unor atribuţii de certificare în domeniul aviaţiei civile.1.3. Definiţii (1) Atunci când sunt folosiţi, termenii de mai jos vor avea următorul înţeles:(i) aprobat corespunzător - aprobat de Autoritate;(ii) autoritate de stat - Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor;(iii) autoritatea de certificare - autoritatea desemnată de un stat contractant în calitate de responsabil pentru acordarea de licenţe de personal;(iv) Autoritate - Autoritatea Aeronautică Civilă Română;(v) avion - o aeronavă mai grea decât aerul, cu aripa fixă, propulsată de motor, care se menţine în zbor datorită reacţiunilor dinamice ale aerului asupra aripilor sale;(vi) balon - o aeronavă mai uşoară decât aerul, fără mijloc propriu de propulsie;(vii) credit - scutire pe baza recunoaşterii experienţei sau calificărilor anterioare;(viii) elicopter - o aeronavă mai grea decât aerul, susţinută în zbor de reacţiile aerului pe unul sau mai multe rotoare şi care este acţionată de motor pe axe verticale;(ix) noapte - perioada de timp dintre sfârşitul crepusculului civil şi începutul răsăritului civil sau o altă perioadă similară între apus şi răsărit, astfel cum este prevăzut de autoritatea competentă;(x) planor - o aeronavă care se ridică în aer în principal prin reacţii aerodinamice pe suprafeţele care rămân fixe în condiţiile date de zbor;(xi) pilot comandant - pilot desemnat de operator sau, în cazul aviaţiei generale, de proprietarul aeronavei, ca fiind la comandă şi însărcinat cu conducerea în siguranţă a aeronavei pe durata zborului;(xii) sistem de calitate - acea parte a sistemului de management al organizaţiei, orientată către obţinerea rezultatelor, în raport cu obiectivele calităţii, pentru satisfacerea necesităţilor, aşteptărilor şi cerinţelor părţilor interesate;(xiii) teren de zbor - teren, altul decât un aerodrom civil certificat, pe care o aeronavă civilă cu masa maximă la decolare mai mică de 5.700 kg, care execută un zbor intern VFR pe timp de zi, încadrat în categoria operaţiunilor aeriene civile de lucru aerian sau aviaţie generală, poate ateriza şi decola. (2) Definiţiile utilizate în prezenta reglementare, altele decât cele menţionate mai sus, sunt specificate în Codul aerian civil.1.4. Acronime (1) Atunci când sunt folosite, acronimele de mai jos vor avea următorul înţeles:(i) AACR - Autoritatea Aeronautică Civilă Română;(ii) AIP - publicaţie de informare aeronautică (Aeronautical Information Publication);(iii) AIS - Serviciu de informare aeronautică (Aeronautical Information Service);(iv) AUM - aeronavă uşoară motorizată;(v) BPL - licenţă de pilot de balon (Ballon Pilot Licence);(vi) CMO - conţinut minim obligatoriu;(vii) EASA - Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (European Aviation Safety Agency);(viii) NOTAM - mesaj de informare a piloţilor (Notices to Airmen);(ix) OACI - Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale;(x) PART-MED - Partea Medicală, respectiv cap. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.178/2011, cu modificările şi completările ulterioare;(xi) PIC - pilot comandant;(xii) TPR - timp de pregătire recomandat;(xiii) VFR - reguli de zbor la vedere (Visual Flight Rules);(xiv) SPL - licenţă de pilot de planor (Sailplane Pilot Licence)  +  Capitolul 2 Licenţierea piloţilor de planoare  +  Secţiunea 1 Generalităţi2.1. Aplicabilitate (1) Prevederile prezentului capitol se aplică de AACR şi persoanele fizice şi juridice interesate pentru:(i) obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de pilot de planor;(ii) obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificărilor de clasă, calificărilor superioare şi a autorizărilor corespunzătoare licenţei de pilot de planor;(iii) autorizarea şi reautorizarea examinatorilor care efectuează examinările practice, la sol şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor;(iv) validarea licenţelor de pilot de planor emise de alte autorităţi naţionale competente;(v) desfăşurarea activităţii de pregătire şi autorizarea organizaţiilor de pregătire.2.2. Condiţii de conformareToate activităţile menţionate în cadrul paragrafului 2.1 se desfăşoară numai cu respectarea strictă a prevederilor specifice aplicabile cuprinse în prezenta reglementare.2.3. Calitatea de membru al echipajului de conducere - licenţe naţionale (1) O persoană este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un planor numai dacă deţine o licenţă, emisă de Autoritate, în termen de valabilitate, care demonstrează conformarea cu cerinţele specificate din prezenta reglementare şi care este corespunzătoare atribuţiilor pe care persoana în cauză trebuie să le îndeplinească la bord. (2) Deţinătorul unei licenţe de pilot de planor este obligat să poarte asupra sa licenţa şi certificatul medical asociat, ori de câte ori se află la bordul unui planor în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin în calitate de membru al echipajului de conducere. (3) Calificările de clasă pentru piloţii de planoare sunt obligatorii pentru a avea privilegiul de a opera categoria respectivă şi sunt următoarele:(i) planor;(ii) planor motorizat. (4) În plus faţă de calificările de clasă se pot acorda calificări superioare, autorizări pentru metoda de lansare, precum şi autorizări speciale, după cum urmează:(i) calificări superioare: a) instructor; b) încercător;(ii) autorizări pentru metoda de lansare: a) remorcaj automosor; b) remorcaj avion; c) autolansare;(iii) autorizări speciale: a) zbor acrobatic; b) zbor de noapte; c) zbor în nori; d) zbor de recepţie şi control. (5) Autorizările speciale acordate sunt emise pe un formular separat de licenţa de pilot de planor. (6) Permisiunea de a transporta pasageri şi de a efectua zboruri comerciale se consemnează în carnetul de zbor.2.4. Calitatea de membru al echipajului de conducere - licenţe străine (1) O persoană deţinătoare a unei licenţe de pilot de planor străine emise în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un planor înmatriculat în România numai dacă deţine un certificat de validare, emis de Autoritate, în termen de valabilitate, care demonstrează conformarea cu cerinţele specificate în prezenta reglementare şi care este corespunzător atribuţiilor pe care persoana în cauză trebuie să le îndeplinească la bord. (2) O persoană deţinătoare a unei licenţe de pilot de planor străine emise, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un stat membru EASA este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un planor înmatriculat în România numai dacă deţine un certificat medical clasa 2 conform PART-MED. (3) Deţinătorul certificatului de validare emis de Autoritate pentru o licenţă de pilot de planor este obligat să poarte asupra sa certificatul de validare, licenţa corespunzătoare, precum şi certificatul medical asociat, ori de câte ori se află la bordul unui planor înmatriculat în România, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care îi revin în calitate de membru al echipajului de conducere.2.5. Valabilitate (1) Valabilitatea licenţei de pilot de planor este de 36 de luni de la data promovării examinării practice, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:(i) certificatul medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, este în termen de valabilitate; şi(ii) certificatul de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională este în termen de valabilitate. (2) Valabilitatea certificatului de validare emis de Autoritate, pentru licenţa de pilot de planor eliberată, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, nu trebuie să depăşească 1 an de la data validării, cu condiţia ca licenţa de bază să rămână valabilă.2.6. PrivilegiiDeţinătorul licenţei de pilot de planor sau al certificatului de validare emis în conformitate cu prevederile prezentei reglementări are dreptul să exercite, în limita calificărilor şi a autorizărilor deţinute, funcţia de pilot comandant şi de personal tehnic al oricărui planor care desfăşoară activităţi de zbor comerciale şi necomerciale.2.7. CoerciţieAutoritatea poate, în orice moment, să limiteze privilegiile acordate, să suspende sau să revoce orice licenţă de pilot de planor sau certificat de validare emis în conformitate cu prevederile prezentei reglementări, dacă solicitantul sau deţinătorul nu mai îndeplineşte condiţiile relevante aplicabile specificate în prezenta reglementare.  +  Secţiunea a 2-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de pilot de planor2.8. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea licenţei de pilot de planor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 16 ani împliniţi la data efectuării solicitării; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.9. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea licenţei de pilot de planor, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 2.8, solicitantul trebuie:(i) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs, aprobat corespunzător, de pregătire teoretică specifică, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs de pregătire practică, la sol şi în zbor, aprobat corespunzător, cu un pilot de planor, deţinător al calificării de instructor, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(iii) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1); şi(iv) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de un examinator autorizat corespunzător.2.10. Examinarea teoretică (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor. (4) În procesul de licenţiere pentru obţinerea licenţei de pilot de planor nu sunt recunoscute rezultatele examinării/ examinărilor teoretice desfăşurate în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică. (5) Prin derogare de la prevederile paragrafului (4), în cazuri bine justificate, Autoritatea poate recunoaşte, în cadrul procesului de licenţiere, rezultatul/rezultatele examinării teoretice la disciplina "Cunoaşterea planorului" desfăşurate în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate.2.11. Pregătirea teoretică specifică (1) Cursul de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor trebuie aprobat corespunzător şi trebuie să cuprindă următoarele discipline:(i) Legislaţie aeronautică şi reglementări- CMO: a) reguli şi reglementări relevante pentru deţinătorul unei licenţe de pilot de planor; b) regulile aerului; c) proceduri şi practici de trafic aerian aplicabile;- TPR: 5 ore;(ii) Cunoaşterea planorului- CMO: a) principii de operare a sistemelor şi instrumentelor planorului; b) limitări operaţionale pentru planoare; c) informaţii operaţionale relevante din Manualul de zbor sau alte documente similare; d) operaţiuni de verificare, întreţinere şi reparaţii curente, periodice şi generale ale planoarelor;- TPR: 12 ore;(iii) Performanţele de zbor şi planificarea zborului- CMO: a) efectele încărcăturii şi distribuţiei maselor asupra caracteristicilor de zbor; b) consideraţii privind cântărirea şi centrajul; c) utilizarea şi aplicarea practică a datelor privind lansarea, aterizarea şi alte performanţe; d) planificarea zborului înainte de zbor şi pe rută în condiţii de operare VFR; e) proceduri de trafic aerian relevante; f) proceduri de calare a altimetrului; g) operaţiuni în zone cu trafic intens;- TPR: 8 ore;(iv) Performanţe umane- CMO: a) performanţe umane relevante pentru pilotul de planor;- TPR: 3 ore.NOTĂ:Pentru tratarea acestui subiect se poate utiliza, ca material de ghidare, documentul OACI Doc. 9683 - Human Factors Training Manual (Manual de pregătire factori umani);(v) Meteorologie- CMO: a) noţiuni elementare de meteorologie aeronautică; b) utilizarea şi procedurile de obţinere a informaţiilor meteorologice; c) altimetrie;- TPR: 8 ore;(vi) Navigaţie- CMO: a) aspecte practice privind navigaţia aeriană observată şi estimată; b) utilizarea hărţilor aeronautice;- TPR: 8 ore;(vii) Proceduri operaţionale- CMO: a) utilizarea documentaţiei aeronautice (AIP, NOTAM, coduri aeronautice, abrevieri); b) diferite metode de lansare şi proceduri asociate; c) proceduri de urgenţă, inclusiv măsuri ce trebuie luate pentru a evita condiţiile meteorologice defavorabile, zonele cu turbulenţă, precum şi alte situaţii neprevăzute;- TPR: 6 ore;(viii) Principiile zborului- CMO: a) principiile zborului aplicabile planoarelor;- TPR: 8 ore;(ix) Comunicaţii- CMO: a) frazeologia standard aplicabilă operaţiunilor VFR;- TPR: 2 ore. (2) Cursul de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor are o durată minimă de 60 de ore şi se poate desfăşura numai în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate. (3) Organizaţia de pregătire teoretică specifică, autorizată sau recunoscută de Autoritate, eliberează absolvenţilor cursului de pregătire teoretică un certificat/atestat corespunzător, într-o formă agreată de Autoritate.2.12. Pregătire practică, la sol şi în zbor (1) Un cursant acceptat pentru instruire practică trebuie să posede un certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate. (2) Cursul de pregătire practică, la sol şi în zbor, are o durată minimă de 15 ore de zbor, incluzând:(i) minimum 6 ore de instruire în zbor în dublă comandă; şi(ii) minimum 2 ore de zbor în simplă comandă şi 20 de lansări în simplă comandă;(iii) un raid de minimum 50 km în simplă comandă sau 100 km în dublă comandă. (3) Pentru clasa planor motorizat, cursul de pregătire practică, la sol şi în zbor, are o durată minimă recomandată majorată cu 50% faţă de cerinţele paragrafului (2). (4) Cursul de pregătire practică, la sol şi în zbor, se desfăşoară sub conducerea şi supravegherea unui pilot de planor deţinător al calificării de instructor pe clasa de planor pe care se realizează instruirea, în cadrul unei organizaţii de pregătire practică în zbor autorizate sau recunoscute de Autoritate. (5) Pe parcursul desfăşurării cursului, solicitantul trebuie să acumuleze experienţă în operarea planorului cel puţin în următoarele domenii:(i) operaţiuni de verificare, întreţinere etc. şi operaţiuni înainte de zbor, inclusiv asamblarea şi inspecţia planorului;(ii) tehnici şi proceduri specifice metodei de lansare utilizate, inclusiv limitări corespunzătoare ale vitezelor de zbor, proceduri de urgenţă şi semnale utilizate;(iii) operarea în concordanţă cu procedurile de trafic aerian, proceduri şi precauţii pentru evitarea coliziunilor aeriene;(iv) pilotarea planorului folosind repere vizuale externe;(v) operarea în domeniul anvelopei de zbor;(vi) recunoaşterea şi recuperarea din angajare şi vrie (fază iniţială şi finală);(vii) lansări normale şi cu vânt lateral, apropieri şi aterizări;(viii) raiduri folosind repere vizuale şi navigaţie estimată;(ix) proceduri de urgenţă. (6) Pe parcursul desfăşurării cursului, solicitantul poate efectua o parte din pregătirea practică în zbor pentru clasa planor/planor motorizat la bordul celeilalte clase, respectiv planor motorizator/planor, dar nu mai mult de 50% din timpul recomandat instruirii în zbor în dublă comandă, conform paragrafelor (2) şi (3). (7) Organizaţia de pregătire practică la sol şi în zbor, autorizată sau recunoscută de Autoritate, eliberează absolvenţilor cursului de pregătire practică la sol şi în zbor un certificat/atestat corespunzător, într-o formă agreată de Autoritate. (8) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate folosind o altă metodă de lansare decât metoda de bază în care a fost instruit conform paragrafelor (2) şi (3), solicitantul trebuie să efectueze suplimentar, sub supravegherea unui instructor:(i) minimum 15 decolări, la trecerea de la remorcajul de automosor/avion la cel de avion/automosor;(ii) minimum 20 de decolări, la trecerea de la remorcajul de automosor/avion la autolansare, cu obţinerea totodată şi a calificării de clasă planor motorizat şi invers. (9) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate pe timp de noapte, solicitantul trebuie să efectueze, suplimentar faţă de prevederile paragrafelor (2) şi (3), cel puţin 2 ore de zbor pe timp de noapte, dintre care 1 oră în simplă comandă, incluzând cel puţin 15 decolări şi 15 aterizări, sub supravegherea unui instructor autorizat corespunzător. (10) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate în cursul zborurilor acrobatice sau al zborurilor în nori, solicitantul trebuie să efectueze, suplimentar faţă de prevederile paragrafelor (2) şi (3), o pregătire specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor, sub supravegherea unui instructor şi să deţină o experienţă de zbor ca PIC pe planoare de minimum 40 de ore, incluzând minimum 120 de lansări în simplă comandă. (11) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate în cursul zborurilor de recepţie şi control, solicitantul trebuie să efectueze, suplimentar faţă de prevederile paragrafelor (2) şi (3), o pregătire specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor, sub supravegherea unui instructor şi să deţină o experienţă de zbor pe planoare de minimum 500 de ore. (12) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate în cursul zborurilor cu pasager la bord, pilotul trebuie să deţină o experienţă de zbor ca PIC pe planoare de minimum 30 de ore şi 150 de lansări şi să susţină o verificare a competenţei în zbor cu un examinator. (13) Dacă privilegiile licenţei de pilot de planor urmează a fi exercitate în cursul zborurilor comerciale, pilotul trebuie să aibă minimum 18 ani, să deţină o experienţă de zbor ca PIC pe planoare de minimum 75 de ore şi 200 de lansări şi să susţină o verificare a competenţei în zbor cu un examinator.2.13. Credite acordate (1) Pregătire teoretică(i) Pentru un solicitant care deţine o licenţă de pilot de avion/elicopter, în termen de valabilitate, Autoritatea poate credita până la 40 de ore din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor.(ii) Un solicitant care deţine o licenţă de pilot - avion/elicopter trebuie examinat teoretic în scris la disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (ii), (iii), (vii) şi (viii). Baremul de promovare este de 75% pentru fiecare disciplină. (2) Pregătire practică în zborUn solicitant care deţine o licenţă de pilot de avion/elicopter în termen de valabilitate trebuie să efectueze un curs de pregătire practică în zbor de minimum 5 ore ca pilot de planor, incluzând:(i) minimum 3 ore de instruire în zbor în dublă comandă; şi(ii) minimum 1,5 ore de zbor în simplă comandă; şi(iii) minimum 20 de lansări în dublă comandă şi 10 lansări în simplă comandă. (3) Un solicitant care deţine o licenţă de pilot de aeronave ultrauşoare motorizate (AUM) sau de pilot sportiv planoare ultrauşoare triax (PUU triax), în termen de valabilitate, trebuie să satisfacă cerinţele specificate în cadrul paragrafelor (1) şi (2). (4) Pentru un solicitant care deţine o licenţă de pilot de balon, în termen de valabilitate, Autoritatea poate credita până la 30 de ore din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor.2.14. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea licenţei de pilot de planor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.15. Condiţii specifice (1) Revalidarea licenţei de pilot de planor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.14, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a efectuat, în perioada de valabilitate a licenţei, minimum 6 ore de zbor şi minimum 20 de lansări în calitate de PIC pe planoare; şi(ii) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, 2 zboruri cu un instructor, zboruri ce se consemnează în carnetul de zbor. (2) La fiecare a doua revalidare, solicitantul trebuie să promoveze un test de verificare a competenţei în zbor, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, cu un examinator autorizat corespunzător.2.16. Condiţii echivalente de revalidare (1) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile privind experienţa de zbor conform prevederilor paragrafului 2.15 (1), el trebuie:(i) să promoveze un test de verificare a competenţei în zbor cu un examinator autorizat corespunzător, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei; sau(ii) să realizeze timpul de zbor suplimentar ori decolările şi aterizările suplimentare, zburând în dublă sau simplă comandă sub supravegherea unui instructor, pentru a respecta cerinţele de la paragraful 2.15 (1).2.17 Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea licenţei de pilot de planor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.18. Condiţii specifice (1) Reînnoirea licenţei de pilot de planor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.17, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un curs de pregătire teoretică specifică pentru reînnoirea licenţei, aprobat corespunzător, în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea licenţei, aprobat corespunzător, executat cu un pilot de planor, deţinător al calificării de instructor, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea licenţei (inclusiv numărul de lansări şi aterizări) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere şi cuprinde minimum 3 ore de zbor, incluzând 15 lansări şi 15 aterizări; şi(iii) a promovat examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i), (vi), (vii) şi (viii), la care se adaugă şi pct. (v) în cazul în care perioada de întrerupere a fost mai mare de 36 de luni; baremul de promovare este de 75% pentru fiecare disciplină; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător. (2) Dacă solicitantul deţine o licenţă de pilot de avion, elicopter, aeronavă ultrauşoară motorizată, balon liber sau de pilot sportiv de planoare ultrauşoare triax (PUU triax), în termen de valabilitate, trebuie să susţină examinarea teoretică la disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (vii) şi (viii).2.19. Curs de pregătire teoretică pentru reînnoirea licenţei de pilot de planor - durată şi conţinutDurata şi conţinutul cursului de pregătire teoretică specifică pentru reînnoirea licenţei de pilot de planor sunt stabilite de Autoritate în funcţie de perioada de întrerupere, fără a depăşi însă durata şi conţinutul cursului de pregătire teoretică pentru obţinerea licenţei de pilot de planor, conform celor specificate în cadrul paragrafului 2.11 (1).2.20. Ordinea examinărilorTestul de verificare a competenţei în zbor pentru reînnoirea licenţei de pilot de planor se desfăşoară numai după promovarea examinării teoretice, în conformitate cu prevederile paragrafului 2.18 (1) pct. (iii).  +  Secţiunea a 3-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de instructor pentru piloţii de planor2.21. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.22. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea calificării de instructor, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 2.21, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de planor în termen de valabilitate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program aprobat de pregătire teoretică, cu o durată minimă de 30 de ore, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(iii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program aprobat corespunzător de instruire practică, la sol şi în zbor, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata minimă a cursului de instruire practică, la sol şi în zbor, este de 6 ore; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i), (ii), (iii), (vii) şi (viii), la care se adaugă disciplina "Metodologia instruirii la sol şi în zbor"; şi(v) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de către un examinator autorizat corespunzător de Autoritate; şi(vi) să aibă o experienţă minimă de 150 de ore de zbor în calitate de pilot de planor sau pilot sportiv de planor, minimum 300 km zbor distanţă, să deţină autorizarea de acrobaţie şi să fie posesorul insignei "C" de argint.NOTĂ:Condiţiile pentru obţinerea insignei "C" de argint sunt în conformitate cu cele ale Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI).2.23. Examinarea teoretică - calificarea de instructor (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de instructor este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de instructor se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor. (4) În procesul de licenţiere pentru obţinerea calificării de instructor nu sunt recunoscute rezultatele examinării/ examinărilor teoretice desfăşurate în cadrul organizaţiei de pregătire teoretică autorizate de Autoritate.2.24. AbilităţiPentru obţinerea calificării de instructor solicitantul trebuie să demonstreze abilitatea de a organiza şi a desfăşura instruirea la sol şi în zbor, în toate etapele conexe procesului de instruire.2.25. Privilegii (1) Deţinătorul calificării de instructor are dreptul de a organiza şi a desfăşura instruirea teoretică şi practică, la sol şi în zbor, a personalului navigant, în vederea obţinerii/reînnoirii/ revalidării licenţelor/calificărilor/autorizărilor până la nivelul deţinut de el însuşi. (2) Deţinătorul calificării de instructor este instructor restricţionat până când parcurge, cu cel puţin un elev-pilot, întreaga programă de pregătire necesară eliberării unei SPL, care să cuprindă minimum 15 ore de zbor şi minimum 50 de lansări de instruire, şi are privilegii limitate după cum urmează:(i) poate desfăşura instruirea numai sub supravegherea unui instructor de planor desemnat de organizaţia de pregătire;(ii) nu poate autoriza elevii-piloţi să efectueze primele 10 zboruri în simplă comandă şi primele 2 zboruri în raid în simplă comandă.2.26. ValabilitateValabilitatea calificării de instructor este de 36 luni de la data examinării teoretice, cu condiţia ca licenţa de pilot de planor să fie în termen de valabilitate.2.27. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.28. Condiţii specifice (1) Revalidarea calificării de instructor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.27, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că îndeplineşte cel puţin 2 dintre următoarele 3 condiţii:(i) a parcurs, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un program de reîmprospătare a pregătirii teoretice specifice, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate;(ii) a efectuat, în perioada de valabilitate a calificării de instructor, minimum 30 de ore de zbor sau minimum 60 de lansări în calitate de instructor;(iii) a promovat, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i) şi (vii), baremul de promovare fiind de 75% pentru fiecare disciplină, şi a fost declarat "ADMIS" la testul de verificare a competenţei în zbor, susţinut cu un examinator autorizat corespunzător.2.29. Condiţii de revalidare a calificării de instructorLa fiecare a treia revalidare solicitantul trebuie să susţină, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, o examinare teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i) şi (vii), baremul de promovare fiind de 75% pentru fiecare disciplină, şi să fie declarat "ADMIS" la testul de verificare a competenţei în zbor, susţinut cu un examinator autorizat corespunzător.2.30. Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.31. Condiţii specifice (1) Reînnoirea calificării de instructor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.30, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de pregătire teoretică specifică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de instructor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de instructor (inclusiv numărul de lansări şi aterizări) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere, şi cuprinde minimum 3 ore de zbor, incluzând 15 lansări şi 15 aterizări; şi(iii) a promovat examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i), (vi), (vii) şi (viii), la care se adaugă şi pct. (v) în cazul în care perioada de întrerupere a fost mai mare de 36 de luni; baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 4-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de încercător pentru piloţii de planor2.32. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 23 de ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.33. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea calificării de încercător, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 2.32, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de planor în termen de valabilitate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, care include disciplina "Metode şi proceduri de încercare", specific pentru calificarea de încercător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(iii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs de instruire practică, la sol şi în zbor, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de încercător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate: durata minimă recomandată a cursului de instruire practică, la sol şi în zbor, este de 10 ore; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă organizată de Autoritate, la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (i), (ii), (iii), (vii), (viii) şi la disciplina "Metode şi proceduri de încercare"; şi(v) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de un examinator autorizat corespunzător; şi(vi) să aibă o experienţă minimă de 1.000 de ore de zbor în calitate de pilot de planor sau pilot sportiv de planor.2.34. Examinarea teoretică şi practică - calificarea de încercător (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de încercător este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de încercător se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor.2.35. AbilităţiSolicitantul pentru obţinerea calificării de încercător trebuie să demonstreze abilitatea de a efectua verificările, la sol şi în zbor, ale planoarelor în toate etapele procesului de încercare.2.36. PrivilegiiDeţinătorul calificării de încercător are dreptul de a desfăşura operaţiunile de verificare, la sol şi în zbor, a planoarelor în vederea obţinerii/prelungirii valabilităţii documentelor de navigabilitate ale acestora.2.37. ValabilitateValabilitatea calificării de încercător este de 36 de luni de la data examinării teoretice, cu condiţia ca licenţa de pilot de planor să fie în termen de valabilitate.2.38. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.39. Condiţii specifice (1) Revalidarea calificării de încercător se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.38, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a parcurs, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un program de reîmprospătare a pregătirii teoretice specifice aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, minimum 1 zbor în calitate de încercător; şi(iii) a promovat, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (ii), (iii) şi (vii); baremul de promovare este de 75%; şi(iv) a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un test de verificare a competenţei în zbor cu un examinator autorizat corespunzător.2.40. Condiţii echivalente de revalidare a calificării de încercător (1) Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţia specificată în cadrul paragrafului 2.39 (1) pct. (ii), pentru revalidarea calificării de încercător, este necesar să efectueze un program specific de reantrenare practică, la sol şi în zbor, aprobat de Autoritate, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate, care cuprinde minimum 1 oră de zbor cu planorul, incluzând cel puţin 3 lansări. (2) Testul de verificare a competenţei în zbor specificat în cadrul paragrafului 2.39 (1) pct. (iv) trebuie să se desfăşoare numai după finalizarea programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor.2.41. Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.42. Condiţii specifice (1) Reînnoirea calificării de încercător se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 2.41, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii, un curs de pregătire teoretică specifică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de încercător, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de încercător (inclusiv numărul de lansări) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere, şi cuprinde minimum 2 ore de zbor, incluzând cel puţin 6 lansări; şi(iii) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor pct. (i) şi (ii), examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 2.11 (1) pct. (ii), (iii), (vii) şi (viii); baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, şi îndeplinirii cerinţelor pct. (iii), un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 5-a Autorizarea şi reautorizarea examinatorilor care efectuează examinările practice, la sol şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de planor2.43. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea autorizării de examinator, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 21 de ani; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.44. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea autorizării de examinator, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 2.43, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de planor în termen de valabilitate; şi(ii) să deţină calificarea de instructor, în termen de valabilitate, şi să îşi fi exercitat privilegiile aferente acestei calificări în ultimele 36 de luni fără întrerupere; şi(iii) să deţină o experienţă practică totală de instruire, în zbor, de minimum 200 de ore, incluzând 1.000 de lansări; şi(iv) să demonstreze că a absolvit, în cadrul Autorităţii, în ultimele 6 luni faţă de data înregistrării cererii, un curs de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, specific pentru obţinerea autorizării de examinator; şi(v) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă organizată de Autoritate; şi(vi) să fie declarat "ADMIS", în urma testului de acceptare ca examinator, de un examinator autorizat de Autoritate.2.45. AbilităţiSolicitantul pentru obţinerea autorizării de examinator trebuie să demonstreze abilitatea de a desfăşura examinarea practică, la sol şi în zbor, în toate etapele conexe procesului de examinare.2.46. PrivilegiiDeţinătorul autorizării de examinator are dreptul de a desfăşura examinarea practică, la sol şi în zbor, a personalului navigant în vederea obţinerii/revalidării/reînnoirii/validării licenţelor/calificărilor/autorizărilor până la nivelul deţinut de el însuşi.2.47. Valabilitatea autorizării de examinatorValabilitatea autorizării de examinator este de 36 de luni de la data examinării teoretice cu condiţia ca licenţa naţională de pilot de planor şi calificarea de instructor să fie în termen de valabilitate.2.48. Restricţionarea privilegiilorDeţinătorul autorizării de examinator nu poate efectua examinarea practică, la sol şi în zbor, a unui solicitant cu care a efectuat instruirea, cu excepţia cazului în care este împuternicit special de Autoritate, în acest sens.2.49. Condiţii generale (1) Pentru reautorizarea ca examinator, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 21 de ani; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.50. Condiţii specifice (1) Pentru reautorizarea ca examinator, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 2.49, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de planor în termen de valabilitate; şi(ii) să deţină calificarea de instructor, în termen de valabilitate, şi să îşi fi exercitat privilegiile aferente acestei calificări în ultimele 36 de luni fără întrerupere; şi(iii) să demonstreze că a absolvit în cadrul Autorităţii, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un curs de pregătire teoretică (reîmprospătare), aprobat corespunzător, specific pentru reautorizarea ca examinator; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă, specifică pentru reautorizarea ca examinator, organizată de Autoritate; şi(v) să fie declarat "ADMIS", în urma testului de acceptare ca examinator, de un examinator autorizat corespunzător; testul de acceptare ca examinator se desfăşoară cu maximum 6 luni înainte de data înregistrării cererii de reautorizare; şi(vi) să demonstreze că a efectuat cel puţin 6 examinări practice, în zbor, pe parcursul ultimelor 36 de luni (minimum 2 pe an), iar una dintre examinările practice desfăşurate în ultimele 12 luni trebuie să se fi efectuat sub supravegherea unui examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 6-a Validarea licenţelor de pilot de planor emise de alte autorităţi naţionale competente2.51. Condiţii de validare (1) Autoritatea poate valida o licenţă de pilot de planor emisă, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, dacă solicitantul demonstrează că:(i) licenţa de bază deţinută este în termen de valabilitate;(ii) a obţinut minimum 75% la examinarea teoretică organizată de Autoritate; disciplinele de examinare sunt stabilite de Autoritate de la caz la caz, în funcţie de documentele privind pregătirea teoretică şi practică deţinută, prezentate de solicitant;(iii) a promovat examinarea practică, la sol şi în zbor, desfăşurată cu un examinator autorizat de Autoritate;(iv) este deţinător al unui certificat medical clasa 2 emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI;(v) este deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.2.52. Valabilitatea certificatului de validareValabilitatea certificatului de validare, emis de Autoritate, pentru licenţa de pilot de planor emisă în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat membru OACI, nu trebuie să depăşească un an de la data validării, cu condiţia ca licenţa de bază să rămână valabilă.  +  Secţiunea a 7-a Desfăşurarea activităţii de pregătire2.53. GeneralităţiDesfăşurarea activităţii de pregătire se poate efectua numai în cadrul unei organizaţii de pregătire autorizate sau recunoscute corespunzător de Autoritate, care oferă instruire teoretică şi practică, la sol şi în zbor, după caz, pe baza unor cursuri/programe specifice aprobate de Autoritate, în scopul obţinerii, revalidării şi reînnoirii licenţelor de pilot de planor, a calificărilor şi autorizărilor specifice.2.54. Condiţii de autorizare (1) O organizaţie de pregătire care doreşte să ofere o pregătire aprobată pentru a satisface cerinţele RACR-LPAN trebuie să obţină autorizarea Autorităţii, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:(i) sediul înregistrat şi locul principal de desfăşurare a activităţilor să fie situate în România;(ii) organizaţia de pregătire să satisfacă toate cerinţele prezentului capitol. (2) În vederea desfăşurării activităţii specifice de pregătire trebuie prezentate Autorităţii, spre aprobare, următoarele documente:(i) manualul de instruire (teoretică şi practică, după caz); şi(ii) manualul operaţional; şi(iii) manualul de calitate aferente autorizării solicitate.2.55. Valabilitatea autorizaţiei (1) Autorizarea iniţială se acordă pentru o perioadă de 12 luni. (2) Autorizările ulterioare se acordă pentru o perioadă de maximum 36 de luni. (3) Autorizarea este modificată, suspendată sau revocată de Autoritate, dacă oricare dintre cerinţele de autorizare sau standardele impuse încetează să mai fie menţinute la nivelul minim aprobat.2.56. Obţinerea aprobării (1) O organizaţie de pregătire care solicită o aprobare trebuie să adreseze Autorităţii o cerere însoţită de manualele prevăzute în cadrul paragrafului 2.54 (2). Organizaţia de pregătire trebuie să stabilească proceduri acceptate de Autoritate care să garanteze conformarea cu toate cerinţele prezentei reglementări. Procedurile trebuie să includă un sistem de calitate funcţional în cadrul organizaţiei de pregătire. În vederea obţinerii aprobării, organizaţia de pregătire va fi supusă unui audit de evaluare. (2) Toate cursurile de pregătire trebuie să fie aprobate de Autoritate. (3) Autoritatea monitorizează standardele cursurilor prin inspecţii, pe parcursul cărora organizaţia de pregătire trebuie să asigure accesul la înregistrările referitoare la instruire, formularele de autorizare, documentele tehnice ale aeronavelor, prelegerile şi notele de studiu. O copie a raportului rezultat ca urmare a inspecţiei este pus la dispoziţia respectivei organizaţii de pregătire de către Autoritate. (4) Orice solicitări cu privire la schimbarea cursurilor desfăşurate sau manualelor de pregătire trebuie să obţină aprobarea Autorităţii înainte ca modificările să devină efective. Organizaţia de pregătire nu trebuie să anunţe Autoritatea privind schimbările minore în operaţiunile de zi cu zi. (5) Organizaţia de pregătire poate să desfăşoare activităţile de pregătire în colaborare cu alte organizaţii de pregătire sau să folosească aerodromuri/terenuri de zbor de bază sau alternative prin contractare ca parte a procesului ei general de instruire, dacă acestea au fost aprobate în prealabil de Autoritate.2.57. Resurse financiareOrganizaţia de pregătire trebuie să dovedească, în cadrul auditului, că dispune de suficiente fonduri care să-i permită efectuarea pregătirii la standardele aprobate.2.58. Conducerea şi personalul (1) Structura de conducere a organizaţiei de pregătire trebuie să asigure supravegherea personalului implicat în pregătire prin persoane cu experienţă şi calităţi necesare pentru asigurarea menţinerii unor standarde ridicate de instruire. (2) Organizaţia de pregătire trebuie să probeze nivelul de calificare şi competenţa personalului de pregătire, corespunzător cursurilor solicitate spre aprobare. Două persoane din personalul organizaţiei de pregătire trebuie angajate cu contract cu normă întreagă, în următoarele posturi:(i) Şeful activităţilor de pregătire are responsabilitatea globală pentru asigurarea integrării satisfăcătoare a pregătirii în zbor şi a pregătirii teoretice şi pentru supravegherea progresului individual al cursanţilor. Această persoană trebuie să aibă o experienţă vastă şi relevantă în domeniul aeronautic şi să posede o evidentă capacitate de conducere. Acesta trebuie să deţină sau să fi deţinut, trei ani anterior numirii ca şef al activităţilor de pregătire, licenţa de pilot.(ii) Instructorul-şef de zbor este responsabil pentru supravegherea instructorilor de zbor şi pentru standardizarea întregii instruiri în zbor. Acesta trebuie: a) să deţină cea mai înaltă licenţă de pilot corespunzătoare cursurilor de instruire în zbor pe care le conduce; b) să deţină calificările corespunzătoare cursurilor de instruire în zbor pe care le conduce; şi c) să deţină calificarea de instructor de zbor pentru cel puţin un tip de aeronavă folosită pentru cursuri.(iii) Instructorul-şef de sol este responsabil pentru supravegherea tuturor instructorilor de sol şi pentru standardizarea instruirii teoretice. Instructorul-şef de sol trebuie să aibă experienţă practică în domeniul aviaţiei şi trebuie să fi absolvit un curs de instruire tehnică sau să fi avut experienţă anterioară în instruirea teoretică. (3) Pentru cursurile de pregătire modulare, aceste posturi pot fi combinate şi ocupate de una sau două persoane, angajate cu normă întreagă sau parţială, depinzând de amploarea pregătirii oferite. Cel puţin una dintre aceste persoane trebuie să fie angajată cu normă întreagă. (4) Numărul instructorilor angajaţi cu normă parţială trebuie acceptat de Autoritate, în funcţie de amploarea instruirii oferite.2.59. Instructorii de zbor (1) Instructorii de zbor trebuie să deţină:(i) licenţă de pilot şi calificările corespunzătoare cursurilor de pregătire în zbor pe care sunt desemnaţi să le conducă;(ii) o calificare de instructor corespunzătoare cursului pe care urmează să îl conducă.2.60. Instructorii teoretici de solInstructorii teoretici de sol trebuie să deţină experienţa necesară în domeniul aviaţiei şi trebuie, în vederea acceptării, să îşi dovedească competenţa prin susţinerea unei testări bazate pe materialele ce vor fi prezentate la cursurile de instruire.2.61. Înregistrări (1) Organizaţia de pregătire trebuie să arhiveze şi să păstreze pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, folosind metode şi personal administrativ corespunzător, următoarele categorii de înregistrări:(i) detaliile despre instruirea individuală la sol şi în zbor a cursanţilor;(ii) rapoartele evoluţiei detaliate şi periodice ale instructorilor incluzând evaluările şi rezultatele obţinute la testele de zbor şi examinările de sol; şi(iii) date personale - copii certificate medicale, documente de calificare. (2) Formularele de înregistrare referitoare la instruirea cursanţilor trebuie să fie cuprinse în manualul de instruire.2.62. Programa de instruireFiecare tip de curs înaintat spre aprobare trebuie să aibă o programă corespunzătoare prezentei reglementări. Instruirea teoretică trebuie să fie organizată de aşa manieră încât să asigure cursanţilor abilitatea de a folosi pregătirea teoretică asimilată la sol pentru exerciţiile de zbor. Conţinutul şi succesiunea fazelor de instruire cuprinse în programă trebuie să fie menţionate în manualul de instruire şi aprobate de către Autoritate.2.63. Aeronave de instruire (1) Structura flotei de instruire trebuie să fie corespunzătoare scopului propus. (2) În cadrul organizaţiei de pregătire trebuie folosite, pentru instruire, doar aeronavele aprobate de Autoritate.2.64. Aerodromuri (1) Aerodromul/Terenul de zbor de bază, precum şi orice aerodrom/teren de zbor alternativ de pe care se desfăşoară instruirea în zbor trebuie să fie dotate cu cel puţin următoarele facilităţi:(i) cel puţin o pistă sau o suprafaţă de decolare care să permită decolarea/aterizarea aeronavelor conform manualelor de zbor, în condiţiile respectării eşalonărilor prevăzute în Reglementarea aeronautică civilă română RACR-RA - Regulile aerului;(ii) indicatorul de direcţie a vântului la sol trebuie să fie vizibil de la orice capăt al pistei;(iii) iluminarea electrică permanentă a pistei pentru cazurile de instruire de noapte;(iv) un serviciu de informare sau control al traficului aerian, după caz, exceptând cazul când, ca urmare a unei aprobări a AACR, cerinţele de instruire pot fi satisfăcute în condiţii de siguranţă a zborului prin alte mijloace de comunicare sol/aer.2.65. Infrastructura pentru zbor (1) Pentru activitatea de zbor sunt necesare următoarele:(i) o încăpere destinată planificării zborului, având următoarele facilităţi: a) hărţi geografice şi de navigaţie actualizate; b) informaţii AIS actualizate pe suport hârtie sau electronic; c) acces la informaţii meteorologice actualizate; d) sală de comunicaţii cu serviciile de informare sau de control al traficului aerian (ATC), după caz; e) alte materiale referitoare la siguranţa zborului;(ii) săli destinate operaţiunilor de briefing adecvate ca dimensiuni şi număr de locuri;(iii) birouri pentru personalul de instruire în zbor necesare completării rapoartelor privind cursanţii şi efectuării înregistrărilor.2.66. Manualele organizaţiei de pregătireO organizaţie de pregătire trebuie să întocmească şi să menţină la zi un manual de instruire, un manual operaţional şi un manual de calitate conţinând informaţiile şi instrucţiunile care să permită personalului să îşi îndeplinească sarcinile şi să ofere cursanţilor un ghid util pentru îndeplinirea cerinţelor de instruire. Organizaţia de pregătire trebuie să pună la dispoziţia personalului şi cursanţilor informaţiile conţinute în aceste manuale, aprobate în prealabil de Autoritate. Procedurile de amendare ale manualelor trebuie precizate şi urmărite în mod adecvat.2.67. Facilităţi pentru instruirea teoretică (1) Pentru instruirea teoretică sunt necesare următoarele facilităţi:(i) săli de clasă dotate adecvat pentru instruirea cursanţilor;(ii) echipament şi materiale de informare pentru instruirea teoretică;(iii) dotări pentru instruire şi testare pentru radiotelefonie;(iv) bibliotecă, cuprinzând bibliografia de referinţă în conformitate cu programa oferită;(v) birouri pentru personalul de instruire.  +  Capitolul 3 Licenţierea piloţilor de baloane libere  +  Secţiunea 1 Generalităţi3.1. Aplicabilitate (1) Prevederile prezentului capitol se aplică de către AACR şi persoanele interesate pentru:(i) obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de pilot de balon liber;(ii) obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificărilor de clasă, calificărilor superioare şi a autorizărilor corespunzătoare licenţei de pilot de balon liber;(iii) autorizarea şi reautorizarea examinatorilor care efectuează examinările practice, la sol şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber;(iv) validarea licenţelor de pilot de balon liber emise de alte autorităţi naţionale competente;(v) desfăşurarea activităţii de pregătire şi autorizarea organizaţiilor de pregătire.3.2. Condiţii de conformareToate activităţile menţionate în cadrul paragrafului 3.1 se desfăşoară numai cu respectarea strictă a prevederilor specifice aplicabile cuprinse în prezenta reglementare.3.3. Calitatea de membru al echipajului de conducere - licenţe naţionale (1) O persoană este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un balon liber, numai dacă deţine o licenţă, emisă de Autoritate, în termen de valabilitate, care demonstrează conformarea cu cerinţele specificate în prezenta reglementare şi care este corespunzătoare atribuţiilor pe care persoana în cauză trebuie să le îndeplinească la bord. (2) Deţinătorul unei licenţe de pilot de balon liber este obligat să poarte asupra sa licenţa şi certificatul medical asociat ori de câte ori se află la bordul unui balon liber, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care-i revin în calitate de membru al echipajului de conducere. (3) Calificările de clasă pentru piloţii de baloane libere sunt obligatorii pentru a avea privilegiul de a opera categoria respectivă şi sunt următoarele:(i) baloane cu gaz;(ii) baloane cu aer cald;(iii) baloane cu gaz cu anvelopa presurizată;(iv) baloane cu gaz şi arzător aeropurtat. (4) În plus faţă de calificările de clasă, se pot acorda calificări superioare şi autorizări speciale, după cum urmează:(i) calificări superioare: a) instructor; b) încercător;(ii) autorizări speciale: a) zbor de noapte. (5) Autorizarea specială acordată pentru zbor de noapte este emisă pe un formular separat de licenţa de pilot de balon liber. (6) Permisiunea de a transporta pasageri şi de a efectua zboruri comerciale se consemnează în carnetul de zbor.3.4. Calitatea de membru al echipajului de conducere - licenţe străine (1) O persoană deţinătoare a unei licenţe de pilot de balon liber străine, emise în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat membru OACI, este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un balon liber înmatriculat în România dacă deţine un certificat de validare, emis de Autoritate, în termen de valabilitate, care demonstrează conformarea cu cerinţele specificate în prezenta reglementare şi care este corespunzătoare atribuţiilor pe care persoana în cauză trebuie să le îndeplinească la bord. (2) O persoană deţinătoare a unei licenţe de pilot de balon liber străine, emise în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un stat membru EASA, este autorizată să acţioneze ca membru al unui echipaj de conducere pentru un balon liber înmatriculat în România numai dacă deţine un certificat medical clasa 2, în conformitate cu PART-MED. (3) Deţinătorul certificatului de validare, emis de Autoritate, pentru o licenţă de pilot de balon liber este obligat să poarte asupra sa certificatul de validare, licenţa corespunzătoare, precum şi certificatul medical asociat ori de câte ori se află la bordul unui balon liber, înmatriculat în România, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care-i revin în calitate de membru al echipajului de conducere.3.5. Valabilitate (1) Valabilitatea licenţei de pilot balon liber este de 36 de luni de la data promovării examinării practice, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:(i) titularul licenţei este deţinătorul unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) titularul licenţei este deţinătorul unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională în termen de valabilitate. (2) Valabilitatea certificatului de validare, emis de Autoritate, pentru licenţa de pilot de balon liber eliberată, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, nu trebuie să depăşească un an de la data validării, cu condiţia ca licenţa de bază să rămână valabilă.3.6. PrivilegiiDeţinătorul licenţei de pilot de balon liber sau al certificatului de validare emis în conformitate cu prevederile prezentei reglementări are dreptul să exercite, în limita calificărilor de clasă şi a autorizărilor speciale deţinute, funcţia de pilot comandant şi de personal tehnic de întreţinere şi reparaţie al oricărui balon liber care desfăşoară activităţi de zbor comerciale şi necomerciale.3.7. CoerciţieAutoritatea poate, în orice moment, să limiteze privilegiile acordate, să suspende sau să revoce orice licenţă naţională de pilot de balon liber sau certificat de validare emis în conformitate cu prevederile prezentei reglementări dacă solicitantul sau deţinătorul nu mai îndeplineşte condiţiile relevante aplicabile specificate în prezenta reglementare.  +  Secţiunea a 2-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de pilot de balon liber3.8. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea licenţei de pilot de balon liber, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 16 ani împliniţi la data efectuării solicitării; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.9. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea licenţei de pilot de balon liber, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 3.8 solicitantul trebuie:(i) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 de luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program aprobat corespunzător de pregătire teoretică specifică, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizată sau recunoscută de Autoritate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs de pregătire practică, la sol şi în zbor, aprobat corespunzător, cu un pilot de balon liber, deţinător al calificării de instructor, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizată sau recunoscută de Autoritate; şi(iii) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1); şi(iv) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de un examinator autorizat corespunzător.3.10. Examinarea teoretică (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor. (4) În procesul de licenţiere pentru obţinerea licenţei de pilot de balon liber nu sunt recunoscute rezultatele examinării/ examinărilor teoretice desfăşurate în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică. (5) Prin derogare de la prevederile paragrafului (4), în cazuri bine justificate, Autoritatea poate recunoaşte, în cadrul procesului de licenţiere rezultatul/rezultatele examinării teoretice la disciplina "Cunoaşterea balonului" desfăşurate în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizată sau recunoscută de Autoritate.3.11. Pregătirea teoretică specifică (1) Cursul de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber trebuie aprobat corespunzător şi cuprinde următoarele discipline corespunzătoare clasei considerate:(i) Legislaţie aeronautică şi reglementări- CMO: a) reguli şi reglementări relevante pentru deţinătorul unei licenţe de pilot de balon liber; b) regulile aerului; c) proceduri şi practici de trafic aerian aplicabile;- TPR: 5 ore;(ii) Cunoaşterea balonului- CMO: a) principii de operare a sistemelor şi instrumentelor balonului liber; b) limitări operaţionale pentru baloanele libere; c) informaţii operaţionale relevante din Manualul de zbor sau alte documente similare; d) proprietăţi fizice şi aplicaţii practice ale gazelor folosite în baloanele libere; e) operaţiuni de verificare, întreţinere şi reparaţii curente, periodice şi generale ale baloanelor libere;- TPR: 10 ore;(iii) Performanţe de zbor şi planificarea zborului- CMO: a) efectele încărcăturii asupra caracteristicilor de zbor; calcularea maselor; b) utilizarea şi aplicarea practică a datelor privind lansarea, aterizarea şi alte performanţe, incluzând efectul temperaturii; c) planificarea zborului înainte de zbor şi pe rută în condiţii de operare VFR; d) proceduri de trafic aerian relevante; e) proceduri de calare a altimetrului; f) operaţiuni în zone cu trafic intens;- TPR: 6 ore;(iv) Performanţe umane- CMO: a) performanţe umane relevante pentru pilotul de balon liber;- TPR: 3 ore;NOTĂ: PENTRU TRATAREA ACESTUI SUBIECT SE POATE UTILIZA, CA MATERIAL DE GHIDARE, DOCUMENTUL OACI DOC. 9683 - HUMAN FACTORS TRAINING MANUAL (MANUAL DE PREGĂTIRE FACTORI UMANI);(v) METEOROLOGIE- CMO: a) noţiuni elementare de meteorologie aeronautică; b) utilizarea şi procedurile de obţinere a informaţiilor meteorologice; c) altimetrie;- TPR: 8 ore;(vi) Navigaţie- CMO: a) aspecte practice privind navigaţia aeriană observată şi estimată; b) utilizarea hărţilor aeronautice;- TPR: 6 ore;(vii) Proceduri operaţionale- CMO: a) utilizarea documentaţiei aeronautice (AIP, NOTAM, coduri aeronautice, abrevieri); b) proceduri preventive şi de urgenţă, inclusiv măsuri ce trebuie luate pentru a evita condiţiile meteorologice defavorabile, zonele cu turbulenţă, precum şi alte situaţii neprevăzute;- TPR: 5 ore;(viii) Principii de zbor- CMO: a) principii de zbor aplicabile baloanelor libere;- TPR: 5 ore;(ix) Comunicaţii- CMO: a) frazeologia standard aplicabilă operaţiunilor VFR;- TPR: 2 ore. (2) Cursul de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber are o durată minimă de 50 de ore şi se poate desfăşura numai în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; (3) Organizaţia de pregătire teoretică specifică autorizată sau recunoscută de Autoritate eliberează absolvenţilor cursului de pregătire teoretică un certificat/atestat corespunzător, într-o formă agreată de Autoritate.3.12. Pregătire practică, la sol şi în zbor (1) Un cursant acceptat pentru instruire practică trebuie să deţină un certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate. (2) Programul de pregătire practică, la sol şi în zbor, are o durată minimă de 16 ore de zbor ca pilot de balon liber, incluzând:(i) minimum 12 ore de instruire în zbor în dublă comandă;(ii) minimum 10 gonflări şi 20 de decolări şi aterizări;(iii) minimum un zbor supravegheat în simplă comandă cu durata minimă de 30 de minute. (3) Dacă privilegiile licenţei de pilot balon liber urmează a fi exercitate pe timp de noapte, solicitantul trebuie să efectueze, suplimentar faţă de prevederile paragrafelor (2) şi (3), cel puţin două zboruri de noapte (fiecare incluzând decolarea şi operaţiuni pe timp de noapte) cu durata de minimum o oră fiecare, sub supravegherea unui instructor autorizat corespunzător. (4) Dacă privilegiile licenţei de pilot de balon liber urmează a fi exercitate în cursul zborurilor comerciale sau zborurilor cu pasageri la bord, pilotul trebuie să aibă minimum 18 ani, să deţină o experienţă de zbor ca PIC pe baloane libere de minimum 50 de ore cu minimum 50 de decolări şi aterizări şi să susţină o verificare a competenţei în zbor cu un examinator. (5) Programul de pregătire practică, la sol şi în zbor, se desfăşoară sub conducerea şi supravegherea unui pilot de balon liber deţinător al calificării de instructor de balon liber pe care se realizează instruirea, în cadrul unei organizaţii de pregătire practică, autorizată sau recunoscută de Autoritate; (6) Pe parcursul desfăşurării programului, solicitantul trebuie să acumuleze experienţă în operarea balonului liber, cel puţin în următoarele domenii:(i) operaţiuni de verificare, întreţinere şi reparaţii curente, periodice şi generale ale balonului liber;(ii) operaţiuni înainte de zbor, inclusiv montarea, demontarea, reglarea, umflarea, ancorarea şi verificarea balonului liber;(iii) tehnici şi proceduri specifice pentru decolare şi ascensiune, inclusiv limitări, proceduri de urgenţă şi semnale utilizate;(iv) precauţii privind evitarea coliziunilor aeriene;(v) pilotarea balonului liber folosind repere vizuale externe;(vi) recunoaşterea şi recuperarea din coborâri rapide;(vii) raiduri folosind repere vizuale şi navigaţie estimată;(viii) apropieri şi aterizări, inclusiv deservirea la sol;(ix) proceduri de urgenţă. (7) Organizaţia de pregătire teoretică autorizată sau recunoscută de Autoritate eliberează absolvenţilor programului de pregătire practică, la sol şi în zbor, un certificat/atestat corespunzător, într-o formă agreată de Autoritate.3.13. Credite acordate (1) Pregătire teoretică:(i) pentru un solicitant care deţine o licenţă de pilot de balon ultrauşor în termen de valabilitate, Autoritatea poate credita întreaga pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber;(ii) un solicitant care deţine o licenţă de pilot de balon ultrauşor în termen de valabilitate trebuie să fie examinat teoretic în scris la disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (ii), (iii) şi (vii). Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;(iii) pentru un solicitant care deţine o licenţă de pilot, în termen de valabilitate, alta decât cele prevăzute în cadrul pct. (i), Autoritatea poate credita până la 30 de ore din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber;(iv) un solicitant care deţine o licenţă de pilot, în termen de valabilitate, alta decât cele prevăzute în cadrul pct. (i), trebuie să fie examinat teoretic în scris la disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (ii), (iii), (vii) şi (viii). Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină. (2) Pregătire practică în zbor:(i) pentru un solicitant care deţine o licenţă de pilot de balon ultrauşor în termen de valabilitate, Autoritatea poate credita întreaga pregătire practică specifică, la sol şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber.3.14. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea licenţei de pilot de balon liber, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională sau atestatul corespunzător emis de o organizaţie recunoscută de Autoritate, în termen de valabilitate.3.15. Condiţii specifice (1) Revalidarea licenţei de pilot balon liber se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.14, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a efectuat, în perioada de valabilitate a licenţei, minimum 9 ore de zbor în calitate de pilot de balon liber, incluzând cel puţin 15 decolări şi aterizări; şi(ii) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, un zbor cu un instructor, ce se consemnează în carnetul de zbor. (2) La fiecare a doua revalidare, solicitantul trebuie să promoveze un test de verificare a competenţei în zbor, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, cu un examinator autorizat corespunzător.3.16. Condiţii echivalente de revalidare (1) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile privind experienţa de zbor conform prevederilor paragrafului 3.15 (1), el trebuie:(i) să promoveze un test de verificare a competenţei în zbor cu un examinator autorizat corespunzător, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei; sau(ii) să realizeze timpul de zbor suplimentar sau decolările şi aterizările suplimentare, zburând în dublă sau simplă comandă sub supravegherea unui instructor, pentru a respecta cerinţele de la paragraful 3.15 (1).3.17. Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea licenţei de pilot de balon liber, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.18. Condiţii specifice (1) Reînnoirea licenţei de pilot de balon liber se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.17, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un curs de pregătire teoretică specifică pentru reînnoirea licenţei, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea licenţei, aprobat corespunzător, executat cu un pilot de balon liber, deţinător al calificării de instructor, în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea licenţei (inclusiv numărul de ascensiuni) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere şi cuprinde minimum 4 ore de zbor, incluzând cel puţin 5 ascensiuni; şi(iii) a promovat examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (i), (vi), (vii) şi (viii), la care se adaugă şi pct. (v) din acelaşi paragraf în cazul în care perioada de întrerupere a fost mai mare de 36 de luni; baremul de promovare este de 75% pentru fiecare disciplină; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător. (2) Dacă solicitantul deţine o licenţă de pilot de avion, elicopter, aeronavă ultrauşoară motorizată, planor, sau de pilot de balon ultrauşor, în termen de valabilitate, trebuie să susţină examinarea teoretică la disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (vii) şi (viii).3.19. Curs de pregătire teoretică pentru reînnoirea licenţei de pilot de balon liber - durată şi conţinutDurata şi conţinutul cursului de pregătire teoretică specifică pentru reînnoirea licenţei de pilot de balon liber sunt stabilite de Autoritate în funcţie de perioada de întrerupere, fără a depăşi însă durata şi conţinutul programului de pregătire teoretică pentru obţinerea licenţei de pilot de balon liber, conform celor specificate în cadrul paragrafului 3.11.3.20. Ordinea examinărilorTestul de verificare a competenţei în zbor pentru reînnoirea licenţei de pilot de balon liber se desfăşoară numai după promovarea examinării teoretice, în conformitate cu prevederile paragrafului 3.18 (1) pct. (iii).  +  Secţiunea a 3-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de instructor pentru piloţii de balon liber3.21. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.22. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea calificării de instructor, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 3.21, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot balon liber în termen de valabilitate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program de pregătire teoretică, cu o durată minimă de 30 de ore, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de instructor, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(iii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii, un program de instruire practică, la sol şi în zbor, aprobat corespunzător, în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata minimă a programului de instruire practică, la sol şi în zbor, este de 4 ore; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă, la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (i), (ii), (iii), (vii) şi (viii), la care se adaugă disciplina "Metodologia instruirii la sol şi în zbor"; şi(v) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de către un examinator autorizat corespunzător; şi(vi) să aibă o experienţă minimă de 100 ore de zbor în calitate de pilot de balon liber, pilot sportiv de balon liber sau pilot de balon ultrauşor.3.23. Examinarea teoretică - calificarea de instructor (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de instructor este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de instructor se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor. (4) În procesul de licenţiere pentru obţinerea calificării de instructor nu sunt recunoscute rezultatele examinării/ examinărilor teoretice desfăşurate în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică.3.24. AbilităţiSolicitantul pentru obţinerea calificării de instructor trebuie să demonstreze abilitatea de a desfăşura instruirea practică, la sol şi în zbor, în toate etapele procesului de instruire.3.25. Privilegii (1) Deţinătorul calificării de instructor are dreptul de a organiza şi desfăşura instruirea teoretică şi practică, la sol şi în zbor, a personalului navigant în vederea obţinerii/reînnoirii/ revalidării licenţelor/calificărilor/autorizărilor până la nivelul deţinut de el însuşi. (2) Deţinătorul calificării de instructor este instructor restricţionat până când acoperă, cel puţin cu un elev pilot, întreaga programă de pregătire necesară eliberării unei BPL şi are privilegiile limitate după cum urmează:(i) poate desfăşura instruirea numai sub supravegherea unui instructor de balon liber desemnat de organizaţia de pregătire;(ii) nu poate autoriza elevii piloţi să efectueze primele zboruri în simplă comandă şi primele zboruri în raid în simplă comandă.3.26. ValabilitateValabilitatea calificării de instructor este de 36 de luni de la data examinării teoretice, cu condiţia ca licenţa de pilot balon liber să fie în termen de valabilitate.3.27. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.28. Condiţii specifice (1) Revalidarea calificării de instructor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.27, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că îndeplineşte cel puţin două dintre următoarele 3 condiţii:(i) a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un program de reîmprospătare a pregătirii teoretice specifice, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate;(ii) a efectuat, în perioada de valabilitate a calificării de instructor, minimum 9 ore de zbor în calitate de instructor;(iii) a promovat, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (i) şi (vii), baremul de promovare fiind de 75% pentru fiecare disciplină, şi a fost declarat "ADMIS" la testul de verificare a competenţei în zbor, susţinut cu un examinator autorizat corespunzător.3.29. Condiţii echivalente de revalidare a calificării de instructorLa fiecare a treia revalidare solicitantul trebuie să susţină, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, o examinare teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (i) şi (vii), baremul de promovare fiind de 75% pentru fiecare disciplină, şi să fie declarat "ADMIS" la testul de verificare a competenţei în zbor, susţinut cu un examinator autorizat corespunzător.3.30. Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională în termen de valabilitate.3.31. Condiţii specifice (1) Reînnoirea calificării de instructor se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.30, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de pregătire teoretică specifică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de instructor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de instructor (inclusiv numărul de ascensiuni) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere, şi cuprinde minimum 4 ore de zbor, incluzând cel puţin 5 ascensiuni; şi(iii) a promovat examinarea teoretică pentru reînnoirea calificării de instructor, baremul de promovare fiind de 75%; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, şi îndeplinirii cerinţelor pct. (iii), un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 4-a Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de încercător pentru piloţii de balon liber3.32. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.33. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea calificării de încercător, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 3.32, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de balon liber în termen de valabilitate; şi(ii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, care include disciplina "Metode şi proceduri de încercare", specific pentru calificarea de încercător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(iii) să demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un program de instruire practică, la sol şi în zbor, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de încercător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata minimă recomandată a programului de instruire practică, la sol şi în zbor, este de 20 de ore; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă organizată de Autoritate, la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (i), (ii), (iii), (vii) şi (viii) şi la disciplina "Metode şi proceduri de încercare"; şi(v) să fie declarat "ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor, de către un examinator autorizat corespunzător; şi(vi) să aibă o experienţă minimă de 200 de ore de zbor în calitate de pilot de balon liber sau pilot sportiv de balon liber sau pilot de balon ultrauşor.3.34. Examinarea teoretică şi practică - calificarea de încercător (1) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de încercător este organizată de Autoritate. (2) Examinarea teoretică în vederea obţinerii calificării de încercător se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor. (3) Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor.3.35. AbilităţiSolicitantul pentru obţinerea calificării de încercător trebuie să demonstreze abilitatea de a efectua verificările, la sol şi în zbor, ale baloanelor libere în toate etapele procesului de încercare.3.36. PrivilegiiDeţinătorul calificării de încercător are dreptul de a desfăşura operaţiunile de verificare, la sol şi în zbor, a baloanelor libere în vederea obţinerii/prelungirii valabilităţii documentelor de navigabilitate ale acestora.3.37. ValabilitateValabilitatea calificării de încercător este de 36 de luni de la data examinării teoretice, cu condiţia ca licenţa de pilot de balon liber să fie în termen de valabilitate.3.38. Condiţii generale (1) Pentru revalidarea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională în termen de valabilitate.3.39. Condiţii specifice (1) Revalidarea calificării de încercător se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.38, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, minimum un zbor în calitate de încercător; şi(ii) a efectuat, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (ii), (iii) şi (vii); baremul de promovare este de 75%; şi(iii) a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un test de verificare a competenţei în zbor cu un examinator autorizat corespunzător.3.40. Condiţii echivalente de revalidare a calificării de încercător (1) Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţia specificată în cadrul paragrafului 3.39 (1) pct. (i), pentru revalidarea calificării de încercător, este necesar să efectueze un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, aprobat de Autoritate, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate, care include cel puţin un zbor cu balonul liber cuprinzând minimum 5 ascensiuni. (2) Testul de verificare a competenţei în zbor specificat în cadrul paragrafului 3.39 (1) pct. (iii) trebuie să se desfăşoare numai după finalizarea programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor.3.41. Condiţii generale (1) Pentru reînnoirea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.42. Condiţii specifice (1) Reînnoirea calificării de încercător se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor paragrafului 3.41, dacă solicitantul demonstrează, într-o manieră acceptabilă Autorităţii, că:(i) a absolvit, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de pregătire teoretică specifică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire teoretică autorizate sau recunoscute de Autoritate; şi(ii) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de încercător, aprobat corespunzător, desfăşurat în cadrul unei organizaţii de pregătire practică autorizate sau recunoscute de Autoritate; durata programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor, pentru reînnoirea calificării de încercător (inclusiv numărul de ascensiuni) este stabilită, de la caz la caz, de Autoritate, în funcţie de perioada de întrerupere şi cuprinde minimum două ore de zbor, incluzând cel puţin 5 ascensiuni; şi(iii) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor pct. (i) şi (ii), examinarea teoretică scrisă la fiecare dintre disciplinele menţionate în cadrul paragrafului 3.11 (1) pct. (ii), (iii), (vii) şi (viii); baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină; şi(iv) a promovat, ulterior finalizării programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor şi îndeplinirii cerinţelor pct. (iii), un test de verificare a competenţei cu un examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 5-a Autorizarea şi reautorizarea examinatorilor care efectuează examinările practice, la sol şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de balon liber3.43. Condiţii generale (1) Pentru obţinerea autorizării de examinator, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 21 de ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, şi care este în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.44. Condiţii specifice (1) Pentru obţinerea autorizării de examinator, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 3.43, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot de balon liber în termen de valabilitate; şi(ii) să deţină calificarea de instructor, în termen de valabilitate, şi să îşi fi exercitat privilegiile aferente acestei calificări în ultimele 36 de luni fără întrerupere; şi(iii) să deţină o experienţă practică totală de instruire, în zbor, de minimum 200 de ore de zbor, incluzând 200 de ascensiuni; şi(iv) să demonstreze că a absolvit, în cadrul Autorităţii, în ultimele 6 luni faţă de data înregistrării cererii, un program de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, specific pentru obţinerea autorizării de examinator; şi(v) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă organizată de Autoritate; şi(vi) să fie declarat "ADMIS", în urma testului de acceptare ca examinator, de un examinator autorizat de Autoritate.3.45. AbilităţiSolicitantul pentru obţinerea autorizării de examinator trebuie să demonstreze abilitatea de a desfăşura examinarea practică, la sol şi în zbor, în toate etapele procesului de examinare.3.46. PrivilegiiDeţinătorul autorizării de examinator are dreptul de a desfăşura examinarea practică la sol şi în zbor a personalului navigant în vederea obţinerii/revalidării/reînnoirii/validării licenţelor/calificărilor/autorizărilor până la nivelul deţinut de el însuşi.3.47. Valabilitatea autorizării de examinatorValabilitatea autorizării de examinator este de 36 de luni de la data examinării teoretice, cu condiţia ca licenţa naţională de pilot de balon liber şi calificarea de instructor să fie în termen de valabilitate.3.48. Restricţionarea privilegiilorDeţinătorul autorizării de examinator nu poate efectua examinarea practică, la sol şi în zbor, a unui solicitant cu care a efectuat instruirea, cu excepţia cazului în care este împuternicit special de Autoritate, în acest sens.3.49. Condiţii generale (1) Pentru reautorizarea ca examinator, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:(i) să aibă vârsta de 21 ani împliniţi; şi(ii) să fie deţinător al unui certificat medical clasa 2, emis în conformitate cu cerinţele reglementărilor aplicabile, în termen de valabilitate; şi(iii) să fie deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.50. Condiţii specifice (1) Pentru reautorizarea ca examinator, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în cadrul paragrafului 3.49, solicitantul trebuie:(i) să deţină licenţă de pilot-balon liber în termen de valabilitate; şi(ii) să deţină calificarea de instructor, în termen de valabilitate şi să îşi fi exercitat privilegiile aferente acestei calificări în ultimele 36 de luni fără întrerupere; şi(iii) să demonstreze că a absolvit în cadrul Autorităţii, în ultimele 6 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, un program de pregătire teoretică (reîmprospătare), aprobat corespunzător, specific pentru reautorizarea ca examinator; şi(iv) să obţină minimum 75% la examinarea teoretică scrisă, specifică pentru reautorizarea ca examinator, organizată de Autoritate; şi(v) să fie declarat "ADMIS", în urma testului de acceptare ca examinator, de un examinator autorizat corespunzător; testul de acceptare ca examinator trebuie să se desfăşoare cu maximum 6 luni înainte de data înregistrării cererii de reautorizare; şi(vi) să demonstreze că a efectuat cel puţin 6 examinări practice, la sol şi în zbor, pe parcursul ultimelor 36 de luni (minimum 2 pe an), iar una dintre examinările practice desfăşurate în ultimele 12 luni trebuie să se fi efectuat sub supravegherea unui examinator autorizat corespunzător.  +  Secţiunea a 6-a Validarea licenţelor de pilot de balon liber emise de alte autorităţi naţionale competente3.51. Condiţii de validare (1) Autoritatea poate valida o licenţă de pilot de balon liber emisă, în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, dacă solicitantul demonstrează că:(i) licenţa de bază deţinută este în termen de valabilitate;(ii) a obţinut minimum 75% la examinarea teoretică organizată de Autoritate; disciplinele de examinare sunt stabilite de Autoritate, de la caz la caz, în funcţie de documentele privind pregătirea teoretică şi practică deţinută, prezentate de solicitant;(iii) a promovat examinarea practică, la sol şi în zbor, desfăşurată cu un examinator autorizat de Autoritate;(iv) este deţinător de certificat medical clasa 2 emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI;(v) este deţinător al unui certificat de radiotelefonist eliberat de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în termen de valabilitate.3.52. Valabilitatea certificatului de validareValabilitatea certificatului de validare, emis de Autoritate, pentru licenţa de pilot de balon liber emisă în conformitate cu prevederile specifice aplicabile ale Anexei 1 OACI, de o autoritate naţională competentă dintr-un alt stat, membru OACI, nu trebuie să depăşească un an de la data validării, cu condiţia ca licenţa de bază să rămână valabilă.  +  Secţiunea a 7-a Desfăşurarea activităţii de pregătire3.53. GeneralităţiDesfăşurarea activităţii de pregătire se poate efectua numai în cadrul unei organizaţii de pregătire autorizată sau recunoscută corespunzător de Autoritate, care oferă instruire teoretică şi practică, la sol şi în zbor, după caz, pe baza unor cursuri/programe specifice aprobate de Autoritate, în scopul obţinerii, revalidării şi reînnoirii licenţelor de pilot de balon liber, a calificărilor şi autorizărilor specifice.3.54. Condiţii de autorizare (1) O organizaţie de pregătire care doreşte să ofere o pregătire aprobată în condiţiile prezentei reglementări trebuie să obţină autorizarea Autorităţii, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:(i) sediul înregistrat şi locul principal de desfăşurare a activităţilor să fie situate în România;(ii) organizaţia de pregătire să satisfacă toate cerinţele prezentului capitol. (2) În vederea desfăşurării activităţii specifice de pregătire trebuie prezentate Autorităţii, spre aprobare, următoarele documente:(i) manualul de instruire (teoretică şi practică, după caz); şi(ii) manualul operaţional; şi(iii) manualul de calitateaferente autorizării solicitate.3.55. Valabilitatea autorizaţiei (1) Autorizarea iniţială se acordă pentru o perioadă de 12 luni. (2) Autorizările ulterioare se acordă pentru o perioadă de maximum 36 de luni. (3) Autorizarea este modificată, suspendată sau revocată de Autoritate, dacă oricare dintre cerinţele de autorizare sau standardele impuse încetează să mai fie menţinute la nivelul minim aprobat.3.56. Obţinerea aprobării (1) O organizaţie de pregătire care solicită o aprobare trebuie să adreseze Autorităţii o cerere însoţită de manualele prevăzute în cadrul paragrafului 2.54 (2). Organizaţia de pregătire trebuie să stabilească proceduri acceptate de Autoritate care să garanteze conformarea cu toate cerinţele prezentei reglementări relevante. Procedurile trebuie să includă un sistem de calitate funcţional în cadrul organizaţiei de pregătire. În vederea obţinerii aprobării, organizaţia de pregătire va fi supusă unui audit de evaluare. (2) Toate cursurile de pregătire trebuie să fie aprobate de Autoritate. (3) Autoritatea monitorizează standardele cursurilor prin inspecţii, pe parcursul cărora organizaţia de pregătire trebuie să asigure accesul la înregistrările referitoare la instruire, formularele de autorizare, documentele tehnice ale aeronavelor, prelegerile şi notele de studiu. O copie a raportului rezultat ca urmare a inspecţiei este pus la dispoziţia respectivei organizaţii de pregătire de către Autoritate. (4) Orice solicitări cu privire la schimbarea cursurilor desfăşurate sau manualelor de pregătire trebuie să obţină aprobarea Autorităţii înainte ca modificările să devină efective. Organizaţia de pregătire nu trebuie să anunţe Autoritatea privind schimbările minore în operaţiunile de zi cu zi. (5) Organizaţia de pregătire poate să desfăşoare activităţile de pregătire în colaborare cu alte organizaţii de pregătire ca parte a procesului ei general de instruire, dacă acestea au fost aprobate în prealabil de Autoritate.3.57. Resurse financiareOrganizaţia de pregătire trebuie să dovedească în cadrul auditului că dispune de suficiente fonduri care să-i permită efectuarea pregătirii la standardele aprobate.3.58. Conducerea şi personalul (1) Structura de conducere a organizaţiei de pregătire trebuie să asigure supravegherea personalului implicat în pregătire prin persoane cu experienţă şi calităţi necesare pentru asigurarea menţinerii unor standarde ridicate de instruire. (2) Organizaţia de pregătire trebuie să probeze nivelul de calificare şi competenţa personalului de pregătire, corespunzător cursurilor solicitate spre aprobare. Organizaţia de pregătire trebuie să aibă doi angajaţi cu contract cu normă întreagă, pentru următoarele posturi:(i) Şeful activităţilor de pregătire are responsabilitatea globală pentru asigurarea integrării satisfăcătoare a pregătirii în zbor şi a pregătirii teoretice şi pentru supravegherea progresului individual al cursanţilor. Această persoană trebuie să aibă o experienţă vastă şi relevantă în domeniul aeronautic şi să posede o evidentă capacitate de conducere. Acesta trebuie să deţină sau să fi deţinut, trei ani anterior numirii ca şef al activităţilor de pregătire, licenţa de pilot.(ii) Instructorul-şef de zbor este responsabil pentru supravegherea instructorilor de zbor şi pentru standardizarea întregii instruiri în zbor. Acesta trebuie: a) să deţină cea mai înaltă licenţă de pilot corespunzătoare cursurilor de instruire în zbor pe care le conduce; b) să deţină calificările corespunzătoare cursurilor de instruire în zbor pe care le conduce; şi c) să deţină calificarea de instructor de zbor pentru cel puţin un tip de aeronavă folosită pentru cursuri.(iii) Instructorul-şef de sol este responsabil pentru supravegherea tuturor instructorilor de sol şi pentru standardizarea instruirii teoretice. Instructorul-şef de sol trebuie să aibă experienţă practică în domeniul aviaţiei şi trebuie să fi absolvit un curs de instruire tehnică sau să fi avut experienţă anterioară în instruirea teoretică. (3) Pentru cursurile de pregătire modulare, aceste posturi pot fi combinate şi ocupate de una sau două persoane, angajate cu normă întreagă sau parţială, depinzând de amploarea pregătirii oferite. Cel puţin una din aceste persoane trebuie să fie angajată cu normă întreagă. (4) Numărul instructorilor angajaţi cu normă redusă trebuie acceptat de Autoritate, în funcţie de amploarea instruirii oferite.3.59. Instructorii de zbor (1) Instructorii de zbor trebuie să deţină:(i) licenţă de pilot şi calificările corespunzătoare cursurilor de pregătire în zbor pe care sunt desemnaţi să le conducă;(ii) o calificare de instructor corespunzătoare cursului pe care urmează să îl conducă.3.60. Instructorii teoreticiInstructorii teoretici de sol trebuie să deţină experienţa necesară în domeniul aviaţiei şi trebuie, în vederea acceptării, să îşi dovedească competenţa prin susţinerea unei testări bazate pe materialele ce vor fi prezentate la cursurile de instruire.3.61. Înregistrări (1) Organizaţia de pregătire trebuie să arhiveze şi să păstreze, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, folosind metode şi personal administrativ corespunzător, următoarele categorii de înregistrări:(i) detalii referitor la instruirea individuală la sol şi în zbor a cursanţilor;(ii) rapoartele evoluţiei detaliate şi periodice ale instructorilor incluzând evaluările şi rezultatele obţinute la testele de zbor şi examinările de sol; şi(iii) date personale - copii ale certificatelor medicale şi documentelor de calificare. (2) Formularele de înregistrare referitoare la instruirea cursanţilor trebuie să fie cuprinse în manualul de instruire.3.62. Programa de instruireFiecare tip de curs înaintat spre aprobare trebuie să aibă o programă corespunzătoare prezentei reglementări. Instruirea teoretică trebuie organizată de aşa manieră încât să asigure cursanţilor abilitatea de a folosi pregătirea teoretică asimilată la sol pentru exerciţiile de zbor. Conţinutul şi succesiunea fazelor de instruire cuprinse în programă trebuie să fie menţionate în manualul de instruire şi aprobate de Autoritate.3.63. Aeronave folosite pentru instruire (1) Structura flotei folosite pentru instruire trebuie să fie corespunzătoare scopului propus. (2) În cadrul organizaţiei de pregătire trebuie folosite doar aeronavele aprobate pentru instruire de Autoritate.3.64. Terenuri alese pentru decolare şi aterizareAvând în vedere specificul procedurilor operaţionale aplicate baloanelor libere, terenurile alese pentru efectuarea decolărilor şi aterizărilor trebuie să fie suficient de mari pentru a permite întinderea anvelopei pe sol şi corespunzător obstacolate în funcţie de caracteristicile momentane ale vântului.3.65. Infrastructura pentru zbor (1) Pentru activitatea de zbor sunt necesare următoarele:(i) o încăpere destinată planificării zborului, având următoarele facilităţi: a) hărţi geografice şi de navigaţie actualizate; b) informaţii AIS actualizate pe suport hârtie sau electronic; c) acces la informaţii meteorologice actualizate; d) sală de comunicaţii cu serviciile de informare sau de control al traficului aerian (ATC), după caz; e) alte materiale referitoare la siguranţa zborului;(ii) săli destinate operaţiunilor de briefing adecvate ca dimensiuni şi număr de locuri;(iii) birouri pentru personalul de instruire în zbor, necesare completării rapoartelor privind cursanţii şi efectuării înregistrărilor.3.66. Manualele organizaţiei de pregătireO organizaţie de pregătire trebuie să întocmească şi să menţină la zi un manual de instruire, un manual operaţional şi un manual de calitate conţinând informaţiile şi instrucţiunile care să permită personalului să îşi îndeplinească sarcinile şi să ofere cursanţilor un ghid util pentru îndeplinirea cerinţelor de instruire. Organizaţia de pregătire trebuie să pună la dispoziţia personalului şi cursanţilor informaţiile conţinute în aceste manuale, aprobate în prealabil de Autoritate. Procedurile de amendare ale manualelor trebuie să fie precizate şi urmărite în mod adecvat.3.67. Facilităţi pentru instruirea teoretică (1) Pentru instruirea teoretică sunt necesare următoarele facilităţi:(i) săli de clasă adecvat dotate pentru instruirea cursanţilor;(ii) echipament şi materiale de informare pentru instruirea teoretică;(iii) dotări pentru instruire şi testare pentru radiotelefonie;(iv) bibliotecă, cuprinzând bibliografia de referinţă în conformitate cu programa oferită;(v) birouri pentru personalul de instruire.  +  Capitolul 4 Autorizarea entităţilor calificate4.1. Generalităţi (1) Entitatea calificată este un agent aeronautic (persoană juridică), autorizat de autoritatea de certificare, ce operează într-un mediu corespunzător şi care efectuează în numele, sub supravegherea, controlul şi responsabilitatea autorităţii de certificare activităţi în scopul aplicării prezentei reglementări. (2) Activităţile care pot fi delegate sunt:(i) organizarea examinărilor teoretice;(ii) organizarea examinărilor practice în zbor;(iii) gestiunea registrului de licenţe;(iv) emiterea documentelor de calificare;(v) supervizarea activităţilor de pregătire specificate în prezenta reglementare.4.2. Condiţii de autorizare (1) Agentul aeronautic care solicită autorizarea de entitate calificată pentru efectuarea activităţilor de certificare în domeniul piloţilor de planor şi de balon trebuie să îndeplinească următoarele:(i) să deţină documentul de înfiinţare împreună cu organigrama, atribuţiile structurilor compartimentelor care desfăşoară activităţile supuse autorizării;(ii) să deţină personalul necesar, calificat corespunzător activităţilor de certificare pentru care se solicită autorizarea;(iii) să deţină proceduri pentru desfăşurarea activităţilor ce urmează a fi autorizate;(iv) să deţină un sistem de evidenţă a documentelor/ certificatelor ce vor fi emise;(v) să deţină reglementările specifice domeniului certificării piloţilor de planor şi de balon, aplicabile activităţilor ce urmează a fi autorizate;(vi) să existe separare definită la nivel funcţional între compartimentele care asigură efectuarea de activităţi de certificare în numele autorităţii de certificare şi celelalte compartimente (dacă este cazul), astfel încât personalul de conducere al acesteia şi personalul însărcinat cu efectuarea activităţilor de certificare să nu se afle sub influenţa niciunei presiuni sau niciunui stimulent, în special de natură financiară, care le-ar putea influenţa judecata sau rezultatul inspecţiilor, provenind de la persoane sau grupuri de persoane afectate de rezultatele activităţilor de certificare. (2) Agentul aeronautic care solicită autorizarea în calitate de entitate calificată pentru efectuarea activităţilor de certificare, conform procedurii de aplicare a prezentei reglementări, este auditat de autoritatea de certificare în maximum 60 de zile lucrătoare de la depunerea cererii însoţite de documentele aferente. (3) Entitatea calificată autorizată pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon primeşte un certificat (autorizaţie) corespunzător care trebuie să cuprindă:(i) numele şi sediul persoanei juridice autorizate;(ii) perioada de autorizare;(iii) activităţile autorizate.4.3. Perioada de valabilitate a autorizaţieiAutorizaţia pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi balon se eliberează pe termen nelimitat, cu menţinerea condiţiilor de autorizare.4.4. Obligaţiile deţinătorului autorizaţiei de entitate calificată pentru efectuarea activităţii de certificare a piloţilor de planor şi de balon (1) Entitatea calificată autorizată pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon:(i) nu va putea delega efectuarea activităţilor de certificare pentru care a fost autorizată;(ii) răspunde direct în faţa autorităţii de certificare de respectarea cerinţelor conţinute în reglementările aplicabile, de calitatea şi obiectivitatea activităţilor efectuate;(iii) trebuie să permită accesul nestingherit al inspectorilor autorităţii de certificare la auditurile efectuate în vederea verificării conformării cu cerinţele de autorizare;(iv) va transmite, la solicitarea autorităţii de certificare, orice date sau informaţii care au legătură cu activităţile efectuate în baza autorizaţiei deţinute;(v) trebuie să desemneze inspectorii/examinatorii pe care îi împuterniceşte să efectueze inspecţii/ examinări/controale conform autorizaţiei deţinute.4.5. Responsabilităţile deţinătorului autorizaţiei de entitate calificată pentru efectuarea activităţii de certificare a piloţilor de planor şi de balon (1) Deţinătorul autorizaţiei de entitate calificată pentru efectuarea activităţii de certificare a piloţilor de planor şi de balon are următoarele responsabilităţi:(i) să colaboreze cu autoritatea de certificare privind activitatea de supraveghere;(ii) să notifice evenimentele raportabile conform Reglementării aeronautice civile române privind raportarea evenimentelor de aviaţie civilă RACR-REAC;(iii) să cunoască şi să aplice prevederile reglementărilor specifice domeniului zborului cu planorul şi balonul;(iv) să răspundă solicitărilor autorităţii de certificare şi să colaboreze cu aceasta la eventualele inspecţii de siguranţa zborului;(v) să asigure desfăşurarea activităţilor pentru care a fost autorizată în mod transparent şi nediscriminatoriu.4.6. Înregistrări (1) Entitatea calificată, deţinătoare a autorizaţiei pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon, trebuie să păstreze în mod adecvat următoarele înregistrări:(i) certificatele acordate împreună cu documentaţia aferentă;(ii) evidenţa inspectorilor/examinatorilor care desfăşoară activităţile autorizate;(iii) alte documente prevăzute în reglementările/ procedurile specifice aplicabile.4.7. Revocarea autorizaţiei de entitate calificată pentru efectuarea activităţii de certificare a piloţilor de planor şi de balon (1) Autorizaţia de entitate calificată pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon, emisă în baza prezentei reglementări, poate fi revocată de autoritatea de certificare în următoarele cazuri:(i) la solicitarea scrisă a deţinătorului autorizaţiei;(ii) la constatarea, de către autoritatea de certificare, a faptului că persoana juridică autorizată nu mai îndeplineşte condiţiile de eligibilitate sau pe cele iniţiale de autorizare;(iii) în urma constatării unor deficienţe majore legate de nerespectarea reglementărilor şi procedurilor specifice aplicabile domeniului zborului cu planorul şi balonul, de natură a prejudicia siguranţa zborului. (2) Măsura revocării autorizaţiei este comunicată entităţii calificate în termen de 3 zile calendaristice de la luarea deciziei de revocare şi intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data comunicării, perioadă în care autoritatea de certificare ia măsurile pentru autorizarea altei persoane juridice care să desfăşoare activităţile care au făcut obiectul autorizaţiei revocate.4.8. Contestaţii (1) Contestaţia împotriva deciziei de neacordare a autorizaţiei pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon se depune de solicitant, în scris, la autoritatea de certificare, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de neacordare. (2) În situaţia în care nu este satisfăcut de modul de soluţionare a contestaţiei, solicitantul se poate adresa autorităţii de stat, în termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului la contestaţie, ataşând totodată acel răspuns. (3) Măsura de revocare a autorizaţiei pentru efectuarea activităţilor de certificare a piloţilor de planor şi de balon poate fi contestată, în scris, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în vigoare. (4) Beneficiarul activităţilor efectuate de entitatea calificată autorizată conform prezentei reglementări, care constată abateri ale acesteia de la reglementările aplicabile, se poate adresa, în scris, printr-o contestaţie, respectivei entităţi calificate. (5) În situaţia în care nu este satisfăcut de modul de soluţionare a contestaţiei, acesta se poate adresa autorităţii de certificare, în termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului----