DECIZIE nr. 265 din 23 aprilie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 15 iunie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 4.567/89/2012 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 980D/2014.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care înţelege să invoce o problemă prealabilă. În acest sens arată că nu a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 6 din Legea nr. 255/2013. Dimpotrivă, în faţa Tribunalului Vaslui a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 raportat la art. 6 şi art. 3 din Legea nr. 255/2013. Pe fondul excepţiei autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 7 raportat la art. 6 şi art. 3 din Legea nr. 255/2013 sunt neconstituţionale, deoarece în situaţii juridice egale se aplică tratamente diferite. Or, prin aplicarea art. 7 din Legea nr. 255/2013, acesta, spre deosebire de situaţiile persoanelor cercetate în cauze în care cercetarea judecătorească nu s-a început, dar care au săvârşit faptele tot sub imperiul vechilor norme penale şi procedural penale, a pierdut dreptul la o cale de atac, respectiv cea reglementată de procedura camerei preliminare. În susţinerea excepţiei depune concluzii scrise.4. Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, autorul a invocat în faţa instanţei de fond doar neconstituţionalitatea art. 6 din Legea nr. 255/2013, fiind nemulţumit de împrejurarea că i-a fost respinsă cererea de trimitere a cauzei în procedura camerei preliminare. Indiferent din ce perspectivă ar fi privite textele criticate, reprezentantul Ministerului Public susţine că acestea sunt norme de procedură, de imediată aplicare şi sunt guvernate de principiul activităţii legii penale. În concret, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 reprezintă norme tranzitorii şi nu fac altceva decât să dea eficienţă aplicării în timp a normelor procedural penale, realizând o conciliere între principiul activităţii legii penale, pe de o parte, şi ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, pe de altă parte. Pentru aceste motive solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 3 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.567/89/2012, Tribunalul Vaslui - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Cătălin Ursu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate îi afectează dreptul la un proces echitabil şi îl discriminează, deoarece, spre deosebire de el, inculpaţilor cercetaţi pentru infracţiuni similare în alte cauze nu "s-au pus sechestre cu deposedare, nu s-au sechestrat conturile, nu s-a blocat activitatea economică a societăţilor comerciale." Totodată, este nemulţumit de împrejurarea că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 împiedică trimiterea cauzei la camera preliminară, acest lucru fiind posibil numai în cazul în care nu s-a început cercetarea judecătorească.7. Tribunalul Vaslui - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Deşi cu prilejul dezbaterilor autorul excepţiei a învederat faptul că, în realitate, ar fi invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 raportat la art. 6 şi art. 3 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Legea fundamentală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea se poate dispune numai de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial prin încheiere. De asemenea, autorul excepţiei nu poate să invoce în faţa Curţii neconstituţionalitatea altor prevederi legale, întrucât aceasta ar avea semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei, ceea ce este inadmisibil (a se vedea Decizia nr. 71 din 5 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994). Aşa fiind, Curtea, judecând în limitele sesizării, constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013, care au următorul conţinut:"(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente."12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 sunt norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situaţia reglementată de acestea este una tranzitorie şi priveşte cauzele penale în curs de judecată în primă instanţă şi în care, la data intrării în vigoare a legii noi - 1 februarie 2014 -, nu s-a început cercetarea judecătorească. În acest sens, legiuitorul a stabilit că acestea se vor trimite judecătorului de cameră preliminară şi se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege. Între aceste dispoziţii contestate şi dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.14. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al legii procesual penale, a fost consacrat principiul activităţii acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând şi cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Plecând de la aceste premise, se desprinde concluzia că, în materie penală, în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, prin dispoziţiile de lege tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni şi asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală. În această împrejurare, se poate constata că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei a instanţelor judecătoreşti, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).15. De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica fundamentată pe existenţa unei discriminări între persoanele care, deşi au săvârşit faptele sub imperiul vechilor norme penale şi procesual penale, sunt tratate diferit în funcţie de începerea sau nu în cauză a cercetării judecătoreşti, deoarece, pe de o parte, cele două categorii de persoane nu se află în aceeaşi situaţie juridică, cercetarea judecătorească fiind începută pentru unele, iar pentru celelalte nu, şi, pe de altă parte, procedura camerei preliminare nu are semnificaţia unei căi de atac, ci a unei etape procesuale distincte, situată între faza de urmărire penală şi faza de cercetare judecătorească. Este firesc ca, odată începută cercetarea judecătorească, aceasta să rămână în competenţa instanţei respective, iar împrejurarea că o astfel de cauză nu poate fi trimisă în procedura camerei preliminare nu are semnificaţia unei privări de drepturi a autorului câtă vreme aspectele legate ce ţin de această procedură au fost deja dezlegate şi câtă vreme, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită şi funcţia de judecată în cauză. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia din 12 aprilie 2007 cu privire la Cererea nr. 20.402/03 - Martelli împotriva Italiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reţinut că tratamentul diferit rezultat din aplicarea dispoziţiilor tranzitorii în materia folosirii probelor are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi răspunde unui criteriu de proporţionalitate, diferenţa de tratament în privinţa justiţiabililor care s-au putut şi a celor care nu s-au putut prevala de noile dispoziţii procesual penale bazându-se pe cerinţa reglementării punerii în aplicare a unei noi legi procedurale în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 4.567/89/2012 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru-----