LEGE nr. 133 din 8 iunie 2015pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. - (1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră, inclusiv cele neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii, constituie, indiferent de forma de proprietate, fondul forestier naţional."2. La articolul 1 alineatul (2), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;"3. La articolul 1 alineatul (2), literele i), j) şi k) se abrogă.4. La articolul 2 alineatul (2), literele a), c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) terenurile cu folosinţă pădure cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în condiţiile legii;............................................................. c) terenurile pe care sunt instalate jnepenişurile; d) terenurile acoperite cu păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;"5. La articolul 2 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1)."6. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Dovada deţinerii în administrare a terenurilor forestiere proprietate publică de către administrator se face potrivit legii şi pe baza amenajamentelor silvice, în condiţiile regimului silvic."7. La articolul 5, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) şi m), cu următorul cuprins:"l) gestionarea pădurilor pe principiul teritorialităţii; m) atenuarea consecinţelor produse de schimbările climatice asupra pădurilor, precum şi adaptarea pădurilor la schimbările climatice."8. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură se înfiinţează pentru suprafaţa minimă de fond forestier, după cum urmează: a) 60.000 ha în zona de câmpie; b) 120.000 ha în zona de deal; c) 180.000 ha în zona de munte."9. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 10. - (1) Este obligatorie administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului deţinut de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», administrarea se realizează de către structurile din cadrul acestuia. (2) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri: a) ocoale silvice de stat - din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi din structura Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care administrează fond forestier proprietate publică a statului şi care sunt înfiinţate de acestea; Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», poate asigura administrarea prin bazele experimentale, care se asimilează ocoalelor silvice de stat, dar numai pentru fondul forestier proprietate publică a statului pentru care are calitatea de administrator, potrivit legii; b) ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în proprietate fond forestier ori de asociaţii constituite de către acestea. (3) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (2) sunt de interes public şi pot administra sau asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi forestiere, pe bază de contracte, care constituie titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către proprietar pentru administrarea sau asigurarea serviciilor silvice, după caz, cu excepţia ocolului silvic propriu al Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care poate asigura administrarea sau serviciile silvice numai pentru fondul forestier pe care îl are în administrare proprie. (4) În formele asociative de proprietate la care statul deţine în indiviziune terenuri cu vegetaţie forestieră, statul este reprezentat în drepturile sale de către Ministerul Finanţelor Publice."10. La articolul 11, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 11. - (1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu constituit în condiţiile legii........................................................... (3) Fondul forestier proprietate publică a statului nu poate fi concesionat, cu următoarele excepţii: a) terenurile aferente activelor care se vând, în condiţiile legii, de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, pe durata existenţei construcţiilor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de concesiune; b) terenurile aferente obiectivelor construite înainte de anul 1990, altele decât cele prevăzute în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe durata de funcţionare a obiectivelor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de concesiune, cu condiţia menţinerii obiectivului."11. La articolul 11 alineatul (7), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) administrarea fondului forestier al altor proprietari decât statul sau prestarea de servicii pentru fondul forestier al altor proprietari, închirierea de bunuri, în condiţiile legii;............................................................. e) contravaloarea serviciilor ecosistemelor forestiere asigurate prin menţinerea funcţiilor de protecţie a pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcţi sau indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, metodologia de cuantificare a funcţiilor de protecţie a pădurilor şi procedura de decontare a acestora se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;"12. La articolul 11 alineatul (7), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:"f^1) 20% din chiriile pentru ocupările temporare de terenuri din fondul forestier proprietate publică a statului;"13. La articolul 11, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (9) şi (10), cu următorul cuprins:"(9) În litigiile referitoare la dreptul de administrare a fondului forestier proprietate publică, titularul acestui drept va sta în instanţă în nume propriu. (10) În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate publică a statului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestor obligaţii."14. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice de regim, care funcţionează ca regii autonome de interes local, sau pe bază de contracte cu ocoale silvice de stat, aşa cum este reglementat la art. 10 alin. (2) şi (3). (2) Ocoalele silvice de regim care nu funcţionează ca regii autonome de interes local pot asigura servicii silvice pentru fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale."15. La articolul 13, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, administrarea şi/sau serviciile silvice se realizează prin ocoale silvice de regim, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor sau ca societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale silvice. (2) Ocoalele silvice de regim prevăzute la alin. (1) se pot constitui atât de proprietari, cât şi de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona în subordinea unor structuri silvice de rang superior."16. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) Ocoalele silvice de regim prevăzute la art. 12 şi 13 au personalitate juridică, întocmesc balanţă, bilanţ contabil propriu, au buget anual de venituri şi cheltuieli distinct, de care dispun."17. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Ocolului silvic care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (2), până la data de 31 martie a anului în curs, după notificarea prealabilă făcută de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, i se suspendă dreptul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat cu amprentă rotundă, până la îndeplinirea condiţiei."18. La articolul 14, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Conducerea şi reprezentarea legală a ocolului silvic de regim sunt asigurate de şeful de ocol silvic, numit de proprietarul unic, consiliul local, consiliul de administraţie ori de adunarea generală, după caz, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Conducerea ocolului silvic de stat este asigurată de către şeful de ocol, care este numit în funcţie prin concurs, de către conducerea unităţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. (4) Şefii ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) şi conducătorii structurilor silvice de rang superior sunt angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi trebuie să aibă vechimea de minimum 5 ani, respectiv 8 ani, ca ingineri cu studii superioare silvice în domeniul silviculturii, conform reglementărilor în vigoare."19. La articolul 14, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Ocolului silvic al cărui şef nu este numit în condiţiile alin. (3) şi (4) i se retrage, după o perioadă de 45 de zile de la data neîndeplinirii condiţiilor, autorizaţia de funcţionare emisă de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură."20. La articolul 15 alineatul (5), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) contravaloarea serviciilor ecosistemelor forestiere asigurate prin menţinerea funcţiilor de protecţie a pădurilor, care se suportă de către beneficiarii direcţi sau indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;"21. La articolul 15 alineatul (5), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:"i) valorificarea creditelor de carbon."22. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea principiului teritorialităţii. (2) Ocolul silvic se constituie, funcţionează şi asigură administrarea şi/sau serviciile silvice pentru suprafeţe de fond forestier aflate în limitele teritoriale ale judeţului în care acestea au sediul social şi în judeţele limitrofe acestuia, cu respectarea principiului teritorialităţii. (3) Face excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarul unic care are în proprietate fond forestier şi în alte judeţe decât judeţul în care ocolul silvic îşi are sediul social şi în judeţele limitrofe acestuia, care poate constitui un ocol silvic de regim, cu respectarea prevederilor prezentei legi. (4) Ocolul silvic care administrează şi/sau asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafeţe de fond forestier proprietate publică sau privată a unei unităţi administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice este obligat să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului. (5) În situaţia fondului forestier pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, la preluarea acestora pentru administrare, respectiv pentru asigurarea serviciilor silvice, se realizează control de fond de către ocolul silvic care urmează să încheie contract de administrare sau servicii silvice, după caz."23. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 17. - (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier."24. La articolul 17 alineatul (2), literele a) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii;................................................................ i) să aibă delimitat fondul forestier aflat în proprietate, în conformitate cu actele de proprietate sau cu documentele cadastrale, după caz, prin semne de hotar, şi să le menţină în stare corespunzătoare;"25. La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) În cazul administrării fondului forestier prin ocoale silvice autorizate, obligaţiile prevăzute la alin. (2) aparţin acestora, cu excepţia celei prevăzute la alin. (2) lit. i)."26. La articolul 18, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 18. - Proprietarii vegetaţiei forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier au următoarele obligaţii:"27. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 19. - (1) Modul de gestionare a fondului forestier naţional se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate şi a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului."28. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. - (1) Amenajamentul silvic se elaborează pe unităţi de producţie şi/sau de protecţie, cu respectarea normelor tehnice de amenajare. Reglementarea procesului de producţie pentru pădurile de pe proprietăţile cu suprafeţe mai mici de 100 ha, incluse în unităţi de producţie/protecţie constituite în teritoriul aceleiaşi comune, respectiv aceluiaşi oraş sau municipiu, se face la nivel de arboret, cu condiţia asigurării continuităţii la acest nivel, aplicând tratamente adecvate."29. La articolul 20, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:"(1^1) Întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha.(1^2) Proprietarul care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier al unei proprietăţi cu suprafaţa de maximum 10 ha poate recolta un volum de maximum 3 mc/an/ha de pe această proprietate forestieră, în funcţie de caracteristicile structurale ale arboretului."30. La articolul 20, alineatele (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Normele tehnice prevăzute la alin. (1) se elaborează şi se aprobă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», cu alte instituţii de specialitate şi organizaţii neguvernamentale, cu respectarea următoarelor principii: a) principiul continuităţii şi al permanenţei pădurilor; b) principiul eficacităţii funcţionale; c) principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii; d) principiul economic.................................................................. (5) În situaţia în care amenajamentul silvic include mai multe proprietăţi, la solicitarea proprietarilor, societatea specializată autorizată pentru lucrări de amenajare a pădurilor eliberează un extras de amenajament, cu informaţiile corespunzătoare fiecărei proprietăţi."31. La articolul 20, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:"(8) Exploatarea masei lemnoase în baza unui amenajament silvic se face pe baza autorizaţiilor de exploatare, eliberate de şeful ocolului silvic, care cuprind obligaţii referitoare la condiţiile din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru desfăşurarea activităţii şi măsurile pentru monitorizarea acesteia."32. La articolul 21, alineatul (3) litera b) şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) proprietar, pentru suprafeţe de fond forestier mai mari de 10 ha sau administrator în cazul în care proprietarul are înfiinţat ocol silvic de regim şi care administrează fondul forestier al acestuia. (4) Cheltuielile privind elaborarea amenajamentelor silvice se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, pentru suprafaţa de maximum 10 ha/proprietate, indiferent dacă aceasta este sau nu cuprinsă într-o asociaţie, cel puţin autentificată notarial."33. La articolul 22, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Anual, în perioada 1-31 ianuarie, ocoalele silvice sunt obligate să transmită structurilor silvice teritoriale din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură situaţia comparativă dintre prevederile amenajamentului silvic şi lucrările silviculturale efectiv realizate în anul anterior, la nivel de unitate de producţie."34. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 23. - (1) Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetaţie forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier naţional, devin fond forestier naţional şi se integrează în unităţi de producţie şi/sau de protecţie existente ori se constituie în unităţi de producţie şi/sau de protecţie noi, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor."35. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24. - (1) În cazul vegetaţiei forestiere de pe terenuri din afara fondului forestier, aşa cum este definită în prezentul cod, şi a oricăror altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier naţional, situaţie în care se întocmeşte amenajament silvic sau se includ într-un amenajament silvic existent."36. La articolul 25, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) În vederea cuantificării volumului de lemn nerecoltat ca urmare a instituirii măsurilor de protecţie, pentru pădurile încadrate în grupa I funcţională, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, amenajamentul silvic va prevedea distinct şi reglementarea procesului de producţie pentru acestea, considerându-le încadrate în grupa a II-a funcţională."37. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) Pentru conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se vor lua în considerare cele 4 forme ale acesteia: genetică, a speciilor, ecosistemică, peisagistică. (2) Constituirea de arii naturale protejate în fondul forestier se realizează potrivit legislaţiei specifice în vigoare, cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (3) Pădurile virgine şi cvasivirgine vor fi strict protejate şi se vor include în «Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine», constituit ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include, după caz, în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiinţifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale sau naturale. (4) Conservarea şi ameliorarea biodiversităţii se realizează prin: a) conservarea peisajului forestier mozaicat prin menţinerea luminişurilor, poienilor, terenurilor pentru hrana şi liniştea faunei sălbatice şi a habitatelor marginale; b) crearea de arborete cu structuri diversificate, având compoziţii conforme tipului natural fundamental de pădure şi aplicând tratamente intensive, precum şi alte practici silvice favorabile conservării şi ameliorării biodiversităţii şi regenerării naturale a arboretelor; c) conservarea în limitele ecologice necesare a lemnului mort aflat pe sol şi pe picior."38. La articolul 29, alineatele (1), (2), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 29. - (1) Tăierile rase sunt admise numai în arboretele de molid cu structură echienă şi relativ echienă, pin, plop euramerican, salcie selecţionată, precum şi în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), mărimea suprafeţei de pădure parcurse cu tăieri rase este de maximum 3 ha, cu excepţia arboretelor de plop euramerican şi salcie selecţionată, amplasate în incintele îndiguite, care necesită pregătirea mecanizată a terenului, situaţie în care suprafaţa este de maximum 5 ha. Între suprafeţele parcurse cu tăieri rase se va păstra o distanţă de minimum două înălţimi de arbori............................................................. (4) Realizarea într-un arboret a unei tăieri rase prin alăturare cu o altă tăiere rasă este permisă numai după închiderea stării de masiv în suprafaţă tăiată anterior. Dacă starea de masiv nu este încheiată într-o perioadă de 7 ani de la prima tăiere rasă, este permisă alăturarea, cu condiţia asigurării împăduririi integrale a suprafeţei tăiate anterior. Executarea într-un arboret a unei tăieri rase, unice, este permisă numai în situaţia în care arboretele perimetral vecin are asigurată starea de masiv. (5) Tăierile rase în parcurile naţionale şi parcurile naturale sunt interzise, cu excepţia arboretelor în care nu se poate asigura regenerarea naturală prin altfel de tăieri."39. La articolul 30, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 30. - (1) Lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă. (2) Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile stabilite prin amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate."40. La articolul 30, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:"(5) Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi plantaţiilor, precum şi de îngrijire a arboretelor se realizează de ocoale silvice sau de către persoane juridice atestate în condiţiile legii. (6) Regulamentul şi criteriile de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu consultarea asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale."41. La articolul 32, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau tacit prin necontestare de proprietar, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru executarea lucrărilor de regenerare."42. La articolul 33 alineatul (2), literele a), c), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier proprietate publică a statului, în cazul în care nu se oferă teren în compensare;............................................................ c) 30% din cuantumul chiriei, pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului;............................................................ f) 10-25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale I, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, respectiv de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», şi de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabileşte de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b); g) sumele reprezentând cheltuielile de instalare/reinstalare a vegetaţiei forestiere pentru terenurile care fac obiectul compensării/ocupării temporare, precum şi cheltuielile necesare până la realizarea stării de masiv pentru terenurile din fondul forestier naţional;"43. La articolul 33 alineatul (3), literele c), g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"c) reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier naţional;............................................................. g) efectuarea lucrărilor de degajări şi curăţiri; h) cumpărarea de terenuri cu destinaţie agricolă sau forestieră, în condiţiile legii;"44. La articolul 33 alineatul (3), după litera h) se introduc trei noi litere, literele i), j) şi k), cu următorul cuprins:"i) gospodărirea pădurilor cu funcţii speciale de protecţie, în condiţiile în care nu este reglementat procesul de producţie lemnoasă; j) efectuarea studiilor şi lucrărilor de protecţie a pădurilor; k) împrejmuirea terenurilor pe care sunt instalate regenerări naturale şi a plantaţiilor."45. La articolul 33, alineatele (4) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(4) Constituirea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor pentru resursele prevăzute la alin. (2) lit. f) se face la data valorificării acestora. Alimentarea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor se face la data la care resursele prevăzute la alin. (2) devin exigibile...................................................................... (7) În cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru destinaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile se restituie, la cerere, proprietarului."46. La articolul 36, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti. (3) Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional."47. La articolul 36, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Prin excepţie de la alin. (2), reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 mp, pentru realizarea unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne."48. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 37. - (1) Pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de lucrări şi obiective: a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 - Legea minelor, cu modificările şi completările ulterioare; b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult, obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii; c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice; d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva; e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice şi de piscicultură; f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze naturale sau energie electrică. (2) Amplasarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane; b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m² în cazul proprietăţilor forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m², dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha. (3) Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) lit. e), al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii definitive. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru suprafeţele mai mici de 50 m², beneficiarul scoaterii definitive poate să nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de 5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv. (5) Taxa procentuală prevăzută în anexa nr. 2 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică la calculul obligaţiilor băneşti, este 100, în cazul scoaterilor definitive cu compensare a terenurilor din fondul forestier naţional. (6) Terenurile cu care se realizează compensarea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie numai din afara fondului forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de stepă, alpină şi subalpină. (7) Pentru terenurile prevăzute la alin. (6) sunt obligatorii înscrierea în amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum două sezoane de vegetaţie. (8) În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ. (9) Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii. (10) Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier şi sunt permise numai în situaţia în care realizarea amenajărilor nu implică tăieri de arbori sau defrişări. (11) Autorizarea construcţiilor la distanţe mai mici de 50 m de liziera pădurii, în afara fondului forestier, se face cu avizul structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentaţii depuse cu localizarea în coordonate stereografice 1970."49. La articolul 39, alineatele (1), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prevăzute la art. 36 şi la art. 37 alin. (1) lit. e) şi f) şi cu asigurarea plăţii anticipate a obligaţiilor băneşti de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier naţional pentru obiectivul respectiv............................................................... (4) În cazul în care, pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 36 şi art. 37 alin. (1) lit. a), b) şi c), sunt necesare şi alte terenuri adiacente celor scoase definitiv şi numai pentru organizarea de şantier, acestea vor putea fi ocupate temporar, pe o perioadă egală cu perioada de realizare a investiţiei. (5) Perioada pentru care se aprobă ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional, care au categoria de folosinţă pădure sau clasa de regenerare, include şi perioada necesară executării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiţii apte de a fi împădurite."50. La articolul 39, după alineatul (7) se introduc patru noi alineate, alineatele (8)-(11), cu următorul cuprins:"(8) În situaţia în care terenul care a făcut obiectul ocupării temporare este încadrat în alte categorii de folosinţă forestieră decât cele prevăzute la alin. (5), beneficiarul are obligaţia de a preda terenul în condiţiile stabilite în actul de aprobare. (9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), terenul ocupat temporar se poate reprimi cu o altă categorie de folosinţă decât cea iniţială, cu condiţia aprobării schimbării categoriei de folosinţă în interiorul termenului de ocupare temporară. (10) În cazul în care la sfârşitul perioadei aprobate de ocupare temporară terenul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (5), (8) şi (9), garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă se reţin în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. (11) Garanţia depusă şi dobânda bancară aferentă prevăzută la alin. (10) se transmit ocolului silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, la solicitarea acestuia, în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, pentru execuţia lucrărilor necesare aducerii terenului la condiţiile prevăzute în actul de aprobare, conform devizului de lucrări întocmit de ocolul silvic şi avizat de structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."51. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 40. - (1) Solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier naţional, în condiţiile prevăzute la art. 36-39, cu acordul proprietarului şi avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice, în cazul proprietăţii private şi proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv cu avizul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» sau al ocolului silvic înfiinţat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, se aprobă de către: a) conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafeţe de până la un ha; b) conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii de specialitate, pentru suprafeţe de la un ha până la 10 ha inclusiv şi pentru situaţia prevăzută la art. 39 alin. (7); c) Guvernul, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, cu avizul structurii teritoriale de specialitate, pentru suprafeţe de peste 10 ha, precum şi pentru alte situaţii prevăzute de lege. (2) Ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional pentru intervenţii cu caracter urgent privind remedierea unor deranjamente sau avarii la liniile de telecomunicaţii, de transport sau de distribuţie a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare, gaze, precum şi la alte instalaţii similare, se aprobă de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei solicitări emise de autorităţile competente, în condiţiile legii, pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fără a mai fi necesară plata garanţiei pentru ocuparea temporară de fond forestier. (3) Beneficiarul ocupării temporare, în condiţiile alin. (2), a terenului din fondul forestier naţional este obligat să achite contravaloarea prejudiciilor produse, a pierderii de creştere a arborilor, precum şi a lucrărilor necesare aducerii terenului la starea iniţială, stabilită pe bază de deviz, întocmit în condiţiile legii de către ocolul silvic care asigură administrarea şi/sau serviciile silvice şi avizat de conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, devizul constituind titlu executoriu. (4) Contravaloarea prevăzută la alin. (3) se achită, în termen de 30 de zile de la comunicarea devizului prevăzut la alin. (3), către beneficiar."52. La articolul 41 alineatul (1), partea introductivă şi literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 41. - (1) Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti sunt următoarele: a) taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitivă şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; b) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier naţional, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, iar pentru terenurile proprietate publică a statului, acestea se achită administratorilor pădurilor proprietate publică a statului, făcându-se venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor; suma prevăzută la art. 37 alin. (4), care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;"53. La articolul 41, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional."54. La articolul 41, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Predarea-primirea terenului pentru care există aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional se face în prezenţa reprezentantului structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, numai după achitarea obligaţiilor băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e)."55. La articolul 42 alineatul (1), partea introductivă şi literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 42. - (1) Pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiile băneşti sunt următoarele: a) garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură; b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;"56. La articolul 42, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier naţional."57. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."58. La articolul 45, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 45. - (1) Administratorii fondului forestier proprietate publică iau măsuri de lichidare a enclavelor şi de corectare a perimetrului fondului forestier şi de comasare a terenurilor proprietate publică prin schimburi de terenuri pe bază de acte autentice. (2) Terenurile care fac obiectul schimbului dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le schimbă, acestea având destinaţie forestieră. (3) Metodologia de dobândire prin cumpărare, schimb sau prin donaţie, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi prin ceilalţi administratori ai fondului forestier proprietate publică, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."59. La articolul 45, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Evaluarea terenurilor şi a vegetaţiei forestiere de pe terenurile care fac obiectul schimbului se realizează în baza metodologiei prevăzute la art. 43, aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."60. La articolul 46, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 46. - (1) Pentru realizarea schimbului de terenuri în situaţiile în care unul dintre terenuri este proprietate publică, schimbul trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:................................................................. (2) Schimbul de terenuri prevăzut la alin. (1) se iniţiază de administratorul fondului forestier proprietate publică sau de proprietar, în cazul fondului proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."61. La articolul 46, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) În situaţia în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului, schimbul de terenuri se poate realiza doar în cadrul aceluiaşi judeţ."62. La articolul 47, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Schimbarea categoriei de folosinţă silvică a terenurilor cu destinaţie forestieră de la folosinţa «pădure» la altă categorie de folosinţă silvică se face cu plata unei taxe echivalente cu taxa de scoatere definitivă din fondul forestier naţional, care se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) terenurile destinate construcţiei de drumuri forestiere, realizării de lucrări de corectare a torenţilor, terenurile destinate înfiinţării de pepiniere silvice cu o suprafaţă de maximum 0,5 ha, constituirii culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat, cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat. (4) Schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor pentru constituirea culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, a celor destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, precum şi a celor destinate realizării unor centre de antrenament se face la solicitarea instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică."63. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 48. - Proprietarii terenurilor forestiere, ai perdelelor forestiere de protecţie şi ai terenurilor degradate pe care s-au realizat lucrări de împădurire, precum şi ocoalele silvice care asigură servicii silvice sau administrarea acestora sunt obligaţi să aplice şi să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."64. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 50. - Persoanele fizice care constată incendii în fondul forestier naţional sunt obligate să le anunţe imediat la numărul unic de urgenţă şi să participe la stingerea lor."65. La articolul 51, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, precum şi constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege."66. La articolul 53, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 53. - (1) Se interzice păşunatul în fondul forestier, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.............................................................. (5) Trecerea animalelor domestice prin fondul forestier spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului fondului forestier, pe trasee delimitate şi în perioade precizate. Pentru fondul forestier proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către conducătorii structurilor prevăzute la art. 10 alin. (2)."67. La articolul 54, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul: a) şefului ocolului silvic, în cazul administrării; b) proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice."68. La articolul 58 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) trufe şi alte ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia;"69. La articolul 58, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier naţional se fac/se face pe baza autorizaţiilor emise de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, conform instrucţiunilor aprobate prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, precum şi pe baza autorizaţiei de recoltare/achiziţionare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului."70. La articolul 58, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:"(6) În cazul fondului forestier care nu se află în administrarea unui ocol silvic, autorizaţiile prevăzute la alin. (5) se vor emite doar în baza acordului scris al proprietarului fondului forestier."71. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 59. - (1) Volumul maxim de lemn care se recoltează ca produse principale într-o unitate de gospodărire nu poate depăşi posibilitatea acestora, stabilită prin amenajamentul silvic, pentru perioada de valabilitate a acestuia. (2) Volumul maxim de lemn prevăzut la alin. (1), care se recoltează anual ca produse principale într-o unitate de gospodărire, nu poate depăşi posibilitatea anuală. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se poate depăşi posibilitatea anuală, în următoarele situaţii: a) dacă reglementarea procesului de producţie lemnoasă se realizează la nivel de arboret; b) cu volumul de lemn nerecoltat, până la nivelul posibilităţii anuale, în anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare. (4) Suprafaţa arboretelor prevăzută în amenajamentul silvic a fi parcursă cu lucrări de îngrijire şi de conducere este minimală. (5) Volumul prevăzut prin amenajamentul silvic pentru extragere, prin lucrările de îngrijire şi conducere, este orientativ şi se recoltează cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice şi în funcţie de starea arboretelor. (6) Produsele accidentale se recoltează integral. În ariile naturale protejate se respectă legislaţia specifică protecţiei mediului. (7) Volumul produselor accidentale I înregistrate în unităţi de gospodărire în care se reglementează procesul de producţie lemnoasă, precum şi volumul arborilor tăiaţi ilegal se precomptează din posibilitatea de produse principale. (8) Precomptarea se realizează în cadrul aceleiaşi proprietăţi. (9) Se interzice compensarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamentul silvic din unităţi amenajistice inaccesibile, cu volume echivalente din unităţi amenajistice situate în zone accesibile, cu excepţia situaţiilor apariţiei produselor accidentale I. (10) În situaţia în care volumul masei lemnoase afectate de factori biotici şi/sau abiotici este mai mare decât posibilitatea anuală, aceasta poate fi depăşită în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (11) Volumul masei lemnoase prevăzut la alin. (10), care depăşeşte posibilitatea anuală, se precomptează în anul sau anii următori de aplicare a amenajamentului silvic, în funcţie de volumul cu care s-a depăşit."72. La articolul 60, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:"(4) Valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică se face potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului. (5) În elaborarea regulamentului prevăzut la alin. (4) se au în vedere următoarele principii: a) valorificarea superioară a masei lemnoase; b) sprijinirea dezvoltării rurale prin prelucrarea locală a masei lemnoase; c) valorificarea masei lemnoase pe picior se face doar către operatori economici atestaţi; un operator economic/grup de operatori economici poate cumpăra la licitaţie sau negociere, după caz, materiale lemnoase rezultate din produse principale sau accidentale I, sub formă de lemn rotund fasonat la drum auto, doar în cazul în care asigură prin capacitatea proprie procesarea a cel puţin 40% din materialul lemnos achiziţionat; d) prioritatea alocării resurselor de materiale lemnoase din pădurile proprietate publică, necesare încălzirii locuinţelor populaţiei; e) transparenţa vânzării şi comercializării masei lemnoase; f) un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate; g) asigurarea cu prioritate de masă lemnoasă pentru producătorii din industria mobilei din păduri proprietate publică a statului sub formă de lemn fasonat, pe baza necesarului anual estimat; aceştia au drept de preempţiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preţ şi în condiţii egale de vânzare."73. La articolul 62, alineatele (1), (2), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 62. - (1) Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare. (2) Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestaţi de către comisia de atestare, care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier recunoscută la nivel naţional. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane fizice, care pot exploata, fără atestare, din proprietatea lor un volum de până la 20 mc/an, în condiţiile legii................................................................. (4) Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa comisiei prevăzute la alin. (2), precum şi criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea instituţiilor, organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu, a reprezentanţilor naţionali ai proprietarilor de pădure şi a structurilor asociative ale autorităţilor locale."74. La articolul 62, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Autorizaţia de exploatare se eliberează de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice."75. La articolul 69 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) ofiţeri, subofiţeri şi agenţi din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române; c) personalul cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."76. La articolul 71, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Materialele lemnoase confiscate conform prevederilor alin. (3) se restituie proprietarilor, dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale care au impus confiscarea, sau se valorifică potrivit legii."77. La articolul 72, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Pentru evitarea degradării, materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se pot valorifica. Contravaloarea acestora se consemnează într-un cont special până la soluţionarea definitivă a cauzei."78. Articolul 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 74. - Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină prin programe activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din domeniu şi urmăreşte folosirea eficientă a rezultatelor obţinute, în vederea fundamentării tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor."79. Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 75. - (1) Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice care se reorganizează, prin hotărâre a Guvernului, în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea», în coordonarea autorităţii publice centrale pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare ca institut naţional cu personalitate juridică, precum şi prin alte persoane juridice de drept public şi privat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniu. (2) Activitatea de dezvoltare tehnologică pentru fondul forestier proprietate publică a statului se realizează prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea». Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva acordă direct realizarea de servicii pentru activitatea de dezvoltare tehnologică Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice. (3) Avizarea şi aprobarea proiectelor de amenajare a pădurilor şi a altor proiecte referitoare la fondul forestier naţional se realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură."80. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 76. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» administrează prin baze experimentale fondul forestier proprietate publică a statului deţinut, în care se efectuează cercetări în vederea generalizării rezultatelor în practica silvică."81. La articolul 78, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 78. - (1) Autoritatea publică centrală pentru educaţie, cu consultarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, va include în curricula de la formele de învăţământ obligatorii noţiuni privitoare la păduri, la conservarea acestora, precum şi la rolul şi importanţa lor în cadrul biosferei şi în viaţa omenirii, în general."82. La articolul 83, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 83. - (1) Mărirea gradului de accesibilizare a fondului forestier naţional constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea prevederilor planurilor de management aprobate în condiţiile legii, în cazul ariilor naturale protejate."83. Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 84. - Construirea drumurilor forestiere se realizează după aprobarea schimbării categoriei de folosinţă forestieră, în condiţiile art. 47 alin. (1), la solicitarea proprietarului sau administratorului, după caz, după cum urmează: a) pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier proprietate publică a statului, de administratorul acestora; b) pentru drumurile forestiere care se realizează în fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, de către proprietar."84. La articolul 87, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Modul de utilizare şi transportul pe drumurile auto forestiere se reglementează prin metodologie aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."85. La articolul 88, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 88. - (1) Dezvoltarea fondului forestier naţional şi extinderea suprafeţelor de pădure constituie o obligaţie a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi o prioritate naţională, în vederea asigurării echilibrului ecologic la nivel local, naţional şi global, şi se realizează prin Programul naţional de împădurire."86. La articolul 88, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:"(4) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva poate să achiziţioneze terenuri în vederea împăduririi, cu prioritate terenuri degradate, astfel încât suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului să crească. (5) Finanţarea acţiunilor prevăzute la alin. (4) se asigură din: fonduri proprii ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, precum şi de la bugetul de stat."87. La articolul 90, alineatele (3) şi (4) se abrogă.88. La articolul 95, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Proprietatea formelor asociative prevăzute la alin. (1) este garantată, indivizibilă şi inalienabilă, acesteia fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."89. La articolul 97 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) refacerea pădurilor, dacă sumele constituite la nivelul maxim din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor sunt insuficiente, şi a căilor forestiere de transport afectate de calamităţi naturale sau de incendii, cu autor necunoscut;"90. La articolul 97, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Impunerea de restricţii proprietarilor de păduri, prin amenajamente silvice, prin regulamente ale parcurilor naţionale, naturale, rezervaţiilor biosferei şi ale siturilor Natura 2000 ori prin alte norme, inclusiv cele care stabilesc diferite tipuri de grupe funcţionale, se poate face fie cu acordul proprietarului, fie cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri, plătită anual, care să compenseze integral veniturile nerealizate de proprietarul de pădure, persoană fizică sau juridică."91. Articolul 105 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 105. - (1) Prejudiciul adus fondului forestier naţional, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii. (2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), cauzat prin fapte care constituie infracţiuni sau contravenţii, în pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcţională, se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii. (3) În situaţiile în care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea fondului forestier, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se recuperează, în baza procesului-verbal, actului de control de fond forestier/parţial întocmit de personalul silvic, de către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor juridice. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat, iar pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice de către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local."92. La articolul 109 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional."93. Articolul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 117. - Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106, 108-110 şi 114 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române."94. Articolul 123 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 123. - Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."95. La articolul 127 alineatul (9), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) pentru stimularea personalului silvic care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale silvice ale acesteia; b) 50% pentru stimularea personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi ocoalelor silvice private, iar 50% pentru investiţii legate de paza fondului forestier şi susţinerea financiară a unor acţiuni în instanţă iniţiate de persoana juridică."96. La articolul 135, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care noii proprietari sunt obligaţi să-şi asigure administrarea/serviciile silvice în condiţiile prezentei legi."97. La articolul 135, alineatul (4) se abrogă.98. La articolul 136, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 136. - (1) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva plăteşte administratorului sau ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru suprafeţele de fond forestier retrocedate sumele din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor aferente valorii masei lemnoase recoltate prin tăieri de produse principale şi accidentale I, diminuate cu sumele cheltuite pentru regenerare pentru perioada de la validare, cu stabilirea amplasamentului, până la punerea în posesie a suprafeţei."99. Articolul 137 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 137. - Suprafeţele de fond forestier, altele decât cele proprietate publică, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă, cele certificate, precum şi cele cu arborete cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe şi impozite."100. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege. + Articolul II (1) Autorizaţiile de funcţionare a ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, emise anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile. (2) Prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se aplică ocoalelor silvice autorizate. (3) Obligaţia coordonării acţiunii de identificare a pădurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, până la momentul amenajării lor în conformitate cu prevederile prezentei legi, revine structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei fundamentări realizate de către persoane juridice autorizate pentru amenajarea pădurilor şi a instituţiilor de învăţământ cu specific silvic, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (4) Prevederile art. 42 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, se aplică ocupărilor temporare aprobate după intrarea în vigoare a prezentei legi. (5) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sumele prevăzute la art. 136 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se plătesc pentru suprafeţele de pădure neregenerate sau care nu au realizat starea de masiv. (6) Contravaloarea surplusului de unităţi de reţinere prin sechestrare-RMU aferente Sectorului "Utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură" din cadrul Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie forestieră, beneficiari fiind proprietarii de terenuri forestiere. Stabilirea cadrului instituţional privind administrarea, valorificarea, utilizarea şi gestionarea surplusului de unităţi de reţinere prin sechestrare se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi autorităţii publice centrale pentru mediu şi schimbări climatice. (7) Strategia Forestieră Naţională se elaborează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (8) Se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Silvicultură ca organizaţie profesională, fără personalitate juridică. Înfiinţarea şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (9) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, ocoalele silvice private, prevăzute la art. 12 şi 13 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, devin ocoale silvice de regim. (10) Sursa de finanţare prevăzută la art. 11 alin. (7) lit. f^1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se achită începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi. (11) Structurile silvice de rang superior, prevăzute la art. 13 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, care au dobândit personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, îşi păstrează personalitatea juridică astfel dobândită. (12) Sancţiunea prevăzută la art. 14 alin. (2^1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin prezenta lege, se aplică începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi. (13) Şefii ocoalelor silvice care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt numiţi în funcţie fără respectarea prevederilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, sunt obligaţi să obţină avizul de numire în funcţie, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (14) În cazul ocoalelor silvice care se regăsesc în situaţia prevăzută la alin. (13), termenul prevăzut la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungeşte cu 90 de zile. (15) Ocoalele silvice care au dobândit calitatea de persoană juridică în condiţiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează această calitate şi după intrarea în vigoare a acesteia. (16) Contractele de administrare sau servicii silvice prevăzute la art. 16 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile în condiţiile legale în vigoare la momentul încheierii acestora. (17) Amenajamentele silvice prevăzute la art. 20 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea până la data intrării în vigoare a actului ce reglementează aplicarea prevederilor unui nou amenajament silvic întocmit în condiţiile prezentei legi. (18) Prevederile art. 33 alin. (2) lit. a), c), f) şi g) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se aplică începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi. (19) Restituirea sumelor prevăzute la art. 33 alin. (7) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se face la finele anului fiscal în care a avut loc ultima recepţie de executare a lucrărilor prevăzute la art. 33 alin. (3) lit. a)-d) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege. (20) Documentaţiile de scoatere definitivă sau ocupare temporară din fondul forestier naţional, depuse anterior intrării în vigoare a prezentei legi, dar care nu au fost aprobate, se vor reface cu respectarea prevederilor art. 36 alin. (4) şi art. 37 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege. (21) Aprobările privind scoaterea definitivă sau ocuparea temporară din fondul forestier naţional emise în condiţiile legale existente la data emiterii acestora, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile. (22) Metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti, prevăzută la art. 43 şi 45 alin. (3) şi (4^1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta lege, se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la aprobarea acestei metodologii se va utiliza Metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti aflată în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi. (23) Normele specifice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute la art. 48 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se aprobă prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la aprobarea normelor rămân în vigoare normele legale existente la data intrării în vigoare a prezentei legi. (24) Multiplicarea de două ori a valorii prejudiciilor, prevăzute la art. 105 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, în pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcţională, se va aplica, după intrarea în vigoare a prezentei legi, numai dacă prejudiciul a rezultat ca urmare a unor fapte care constituie infracţiuni sau contravenţii. (25) Orice referire din actele normative în vigoare la ocoalele silvice private va fi considerată a fi făcută la ocoalele silvice de regim. + Articolul IIILa data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă: a) Hotărârea Guvernului nr. 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică, către agenţii economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 10 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) pct. 8 al art. 202 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare. + Articolul IVLegea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare. + Anexă(Anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic)DEFINIŢII1. Administrarea pădurilor - totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice de regim şi de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic2. Amenajament silvic - studiul de bază în gestionarea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric, juridic şi economic, fundamentat ecologic.În elaborarea amenajamentului silvic este obligatorie parcurgerea următoarelor etape: a) şedinţa de preavizare a temei de proiectare - Conferinţa I de amenajare, cu participarea:1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;4. reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului;5. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia; b) recepţia lucrărilor de teren care se realizează în ultimul an de aplicare a amenajamentului silvic, premergător anului de organizare a şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţei a II-a de amenajare, cu participarea:1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;3. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia; c) şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţa a II-a de amenajare se organizează în anul următor anului în care se realizează recepţia lucrărilor de teren, cu participarea:1. şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate autorizate;2. şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi, după caz, a proprietarului;3. administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;4. reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului;5. reprezentantului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură sau, după caz, al structurii teritoriale de specialitate a acesteia; d) analiza şi avizarea în Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.Până la aprobarea amenajamentului silvic, elaborat în condiţiile prezentei legi, se aplică prevederile şedinţei de preavizare a soluţiilor tehnice. Neavizarea amenajamentului silvic în Comisia de avizare pentru silvicultură în acelaşi an în care se organizează şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice determină suspendarea aplicării prevederilor amenajamentului silvic până la data la care acesta este avizat.Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puţin o dată la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.3. Amenajarea pădurilor - ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc şi este activitate de dezvoltare tehnologică4. Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc - Amenajările permise în pădurile-parc sunt: a) alei realizate din materiale ecologice, cu lăţimea de maximum 2 m sau piste pentru biciclete; b) bănci; c) iluminat; d) puncte de informare; e) toalete ecologice; f) construcţii provizorii din lemn cu suprafaţa construită de maximum 15 m². În pădurile-parc se pot realiza împăduriri cu specii care nu sunt din tipul natural fundamental în locul arborilor extraşi.Pădurile-parc se vor constitui la solicitarea proprietarului/administratorului, în baza unor studii de specialitate, cu avizul Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură.5. Arboret - porţiunea omogenă de teren forestier, atât din punctul de vedere al fitocenozei de arbori, cât şi al condiţiilor staţionale, în care se aplică aceeaşi lucrare silviculturală6. Arboretum - suprafaţa de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific sau educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti7. Beneficiari direcţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere - persoanele care beneficiază nemijlocit de efectele de protecţie pe care le generează ecosistemele forestiere8. Beneficiari indirecţi ai serviciilor ecosistemelor forestiere - persoanele care beneficiază în mod indirect de efectele de protecţie pe care le generează ecosistemele forestiere, prin întreruperea unui beneficiar direct9. Circulaţia materialelor lemnoase - acţiunea de transport al materialelor lemnoase între două locaţii, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport, şi/sau transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase10. Compoziţie-ţel - combinaţia de specii urmărită a se realiza de un arboret care îmbină în mod optim, atât prin proporţie, cât şi prin gruparea lor, exigenţele biologice cu obiectivele multiple, social-economice ori ecologice11. Consistenţa - gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului. Consistenţa se exprimă prin următorii indici: a) indicele de desime; b) indicele de densitate; c) indicele de închidere a coronamentului; d) indicele de acoperire.12. Control de fond - totalitatea acţiunilor efectuate în fondul forestier, în condiţiile legii, de către personalul silvic care asigură administrarea pădurilor sau controlul regimului silvic, în scopul: a) verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice; b) verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirii cauzelor care le-au produs; c) verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate; d) identificării lucrărilor silvice necesare; e) verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective; f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia; g) stabilirii pagubelor şi/sau daunelor aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a acestora.Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare şi necontestarea acestuia în termen de 15 zile.13. Defrişare - acţiunea de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului14. Deţinător - proprietarul, administratorul, prestatorul de servicii silvice, transportatorul, depozitarul, custodele, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică în temeiul unui titlu legal de fond forestier sau de materiale lemnoase15. Dispozitiv special de marcat - ciocănele silvice de marcat, instrumentele folosite de personalul silvic pentru marcarea arborilor, a cioatelor şi a materialului lemnos16. Ecosistem forestier - unitatea funcţională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populaţia de arbori şi staţiunea în care se află aceasta17. Exploatare forestieră - procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile prevăzute de regimul silvic18. Gestionarea durabilă a pădurilor - administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme19. Management forestier durabil - administrarea şi utilizarea pădurilor şi terenurilor cu vegetaţie forestieră astfel încât să îşi menţină şi să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global fără a crea prejudicii altor ecosisteme20. Masă lemnoasă - totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi, întregi sau părţi din aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră21. Materiale lemnoase - lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată, precum şi lemnul cioplit. Această categorie cuprinde şi arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită şi puieţi; materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.22. Material forestier de reproducere - materialul biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere; aceste specii şi aceşti hibrizi se stabilesc prin lege specială.23. Ocol silvic - unitatea silvică înfiinţată în scopul administrării sau asigurării serviciilor pentru fondul forestier naţional, având suprafaţa minimă de constituire după cum urmează: a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier; b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier; c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier.Ocoalele silvice de regim pot fi înfiinţate de: a) proprietari persoane fizice sau juridice sau de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona ca asociaţii şi fundaţii sau ca societăţi comerciale; b) de unităţi administrativ-teritoriale sau de asociaţii ale acestora şi pot funcţiona ca regii de interes local; c) asociaţii între unităţi administrativ-teritoriale şi/sau persoane fizice şi/sau juridice şi pot funcţiona ca asociaţii şi fundaţii sau ca societăţi comerciale; pentru proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, aceste ocoale silvice pot asigura numai servicii silvice.La constituirea şi funcţionarea ocoalelor silvice se iau în calcul numai suprafeţele de fond forestier aflate în proprietate sau a proprietarilor/asociaţiei de proprietari care au solicitat constituirea ocolului silvic.Se exceptează de la condiţia minimă de suprafaţă prevăzută de prezenta lege ocolul silvic înfiinţat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.24. Ocupare temporară a terenului - schimbarea temporară a folosinţei unui teren cu destinaţie forestieră în scopuri şi pe perioade stabilite în condiţiile legii25. Parchet - suprafaţa de pădure în care se efectuează recoltări de masă lemnoasă în scopul realizării unei tăieri de îngrijire, a unui anumit tratament, a lucrărilor de conservare sau a extragerii produselor accidentale sau de igienă26. Parc recreativ/tematic/educaţional - amenajările cu caracter permanent sau nepermanent, care se execută în scopul desfăşurării activităţilor recreative, cu sau fără defrişarea vegetaţiei forestiere, de tipul: a) pergole şi/sau locuri de joacă pentru copii; b) aventura parc sau instalaţii pentru căţărare sau iniţiere în alpinism; c) terenuri pentru paintball; d) piste pentru biciclete sau pentru role; e) căi de acces aferente; f) acţiunile tematice şi educaţionale.Parcurile recreative/tematice/educaţionale se constituie, cu avizul Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură, la solicitarea proprietarului/administratorului, în baza unor studii de specialitate realizate pentru păduri cu funcţii de recreere, zonate corespunzător prin amenajamentul silvic.27. Precomptare - acţiunea de înlocuire a volumului de lemn prevăzut a fi recoltat din arboretele incluse în planurile decenale de recoltare a produselor principale cu volume rezultate din exploatarea masei lemnoase din arborete afectate integral de factori biotici sau abiotici ori din arborete cu vârste mai mari de 1/2 din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectate parţial de factori biotici sau abiotici ori provenite din defrişări legale şi tăieri ilegale28. Perdele forestiere de protecţie - formaţiunile cu vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv, cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatică, economică şi estetico-sanitară a terenurilor29. Perimetru de ameliorare - terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecţiei solului, al regimului apelor, al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi al diversităţii biologice30. Plantaj - cultura forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat31. Posibilitate - volumul de lemn care poate fi recoltat ca produse principale dintr-o unitate de gospodărire, în baza amenajamentului silvic, pe perioada de aplicare a acestuia32. Posibilitate anuală - volumul de lemn care poate fi recoltat ca produse principale dintr-o gospodărire, rezultat ca raport între posibilitate şi numărul anilor de aplicabilitate a amenajamentului silvic33. Prejudiciu - efectul unei acţiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot afecta fondul forestier: a) în mod direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal; b) în mod indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatării de resurse naturale, cu identificarea relaţiei cauză-efect certificate prin studii realizate de organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum şi neasigurarea dotării minime pentru intervenţie în caz de incendiu. Prejudiciul produs prin lucrările de exploatare forestieră, stabilit conform instrucţiunilor tehnice, nu reprezintă prejudiciu adus pădurii.34. Prestaţie silvică - lucrări cu caracter tehnic silvic efectuate de ocoale silvice pe bază de contract35. Principiul teritorialităţii - efectuarea administrării şi serviciilor silvice, după caz, pe bază de contract, pentru fondul forestier aparţinând persoanelor fizice, juridice şi unităţilor administrativ-teritoriale care nu şi-au constituit ocol silvic de regim, de către unul din ocoalele silvice autorizate care administrează fondul forestier aflat în limitele teritoriale ale judeţului sau în judeţele limitrofe în raza cărora se afla proprietatea36. Produse accidentale I - arborii dintr-un arboret afectaţi integral de factori biotici şi/sau abiotici, arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mare de 1/2 din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectaţi parţial de factori biotici şi/sau abiotici sau arbori/arborete pentru care sunt aprobări legale de defrişare37. Produse accidentale II - arborii dintr-un arboret cu vârsta mai mică sau egală cu 1/2 din vârsta exploatabilităţii tehnice, afectaţi parţial de factori biotici şi/sau abiotici38. Provenienţa materialelor lemnoase - sursa localizată de unde acestea au fost obţinute în mod legal, respectiv: a) parchetele autorizate şi predate spre exploatare, constituite în fondul forestier naţional sau în vegetaţia forestieră de pe terenuri din afara acestuia; b) depozite, centre de sortare şi prelucrare a materialelor lemnoase; c) pieţele, târgurile, oboarele şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase; d) statele membre ale Uniunii Europene; e) statele din afara Uniunii Europene.39. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă - preţul mediu de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la nivel naţional, determinat pe baza datelor statistice din anul anterior, comunicate de Institutul Naţional de Statistică40. Regimul codrului - modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea din sămânţă41. Regimul crângului - modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe regenerarea vegetativă42. Regimul silvic - sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile43. Schimbarea categoriei de folosinţă - schimbarea folosinţei terenului cu menţinerea destinaţiei forestiere, în scopul executării de lucrări şi realizării de obiective necesare administrării şi gestionării durabile a fondului forestier44. Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional - schimbarea destinaţiei forestiere a unui teren din fondul forestier naţional în altă destinaţie, în condiţiile legii45. Sezon de vegetaţie - perioada din an cuprinsă între intrarea în vegetaţie şi repausul vegetativ al unui arboret46. Servicii silvice - activităţile cu caracter tehnic desfăşurate de ocoalele silvice de regim sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării pazei şi supravegherii stării de sănătate a pădurilor şi stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea regimului silvic; executarea lucrărilor silvice stabilite se face în regie proprie, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice ori prin prestări de servicii, în condiţiile legii.47. Silvicultura - ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor sale, precum şi organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare durabilă a pădurii48. Spaţii de depozitare a materialelor - spaţiile delimitate, în care deţinătorul materialelor lemnoase are dreptul să realizeze depozitarea acestora în vederea expedierii pentru transport, a prelucrării primare şi industriale, a comercializării, precum şi platformele primare de la locul de recoltare a masei lemnoase pe picior49. Stare de masiv - stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente ale acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri50. Subunitate de gospodărire - diviziunea unei unităţi de producţie/protecţie, constituită ca urmare a grupării arboretelor din unitatea de producţie şi/sau protecţie în funcţie de ţelul de gospodărire51. Teren aferent activelor vândute - suprafaţa de teren din documentaţia tehnică aprobată pentru vânzarea unui activ al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în condiţiile legii. Suprafaţa din documentaţia tehnică nu poate depăşi suprafaţa unităţii amenajistice pe care este amplasat activul.52. Teren neproductiv - terenul în suprafaţă de cel puţin 0,1 ha, care nu prezintă condiţii staţionale care să permită instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii forestiere53. Terenuri degradate din afara fondului forestier naţional - terenurile care prin eroziune, poluare sau acţiunea distructivă a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire, şi anume: a) terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă; b) terenurile cu eroziune de adâncime - ogaşe, ravene, torenţi; c) terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase; d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă; e) terenurile cu aglomerări de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale; f) terenurile cu exces permanent de umiditate; g) terenurile sărăturate sau puternic acide; h) terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe; i) terenurile ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale sau menajere, gropi de împrumut; j) terenurile neproductive, dacă acestea nu se constituie ca habitate naturale; k) terenurile cu nisipuri mişcătoare, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea acestora; l) terenurile din oricare dintre categoriile menţionate la lit. a)-k), care au fost ameliorate prin plantaţii silvice şi de pe care vegetaţia a fost înlăturată.54. Tip funcţional - totalitatea categoriilor funcţionale care necesită acelaşi regim de gestionare55. Unitate de producţie/protecţie - suprafaţa de fond forestier pentru care se elaborează un amenajament silvic. La constituirea unei unităţi de producţie/protecţie se au în vedere următoarele principii: a) se pot constitui pe bazine sau pe bazinete hidrografice sau proprietăţi; b) delimitarea se realizează prin limite naturale, artificiale permanente, pe limitele unităţilor administrativ-teritoriale sau pe limita proprietăţii forestiere, după caz; c) suprafaţa minimă a unităţii de producţie/protecţie pentru care se elaborează un amenajament silvic este de 100 ha; d) se includ într-o unitate de producţie şi/sau protecţie proprietăţi întregi, nefragmentate; proprietăţile se pot fragmenta numai dacă suprafaţa acestora este mai mare decât suprafaţa maximă stabilită de normele tehnice pentru o unitate de producţie/protecţie.56. Vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional - vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii: a) plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole; b) vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4; c) fâneţele împădurite: arbori situaţi în fâneţe; d) arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare; e) arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi a canalelor; f) zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri; g) arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri; h) aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi comunicaţie.57. Zonă deficitară în păduri - judeţul în care suprafaţa fondului forestier reprezintă mai puţin de 30% din suprafaţa totală a acestuiaAceastă lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 8 iunie 2015.Nr. 133.-------
EMITENT |