ORDIN nr. 54 din 19 mai 2015pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 26 mai 2015
Văzând Referatul de aprobare nr. 111.888 din 10 iulie 2014 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, ale Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea,având în vedere prevederile Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015,având în vedere comunicarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură către Comisia Europeană nr. 37.002 din 29 octombrie 2014 privind creşterea raportului dintre suprafaţa terenurilor utilizate ca pajişti permanente şi suprafaţa agricolă totală declarate de fermieri în anul 2014,în temeiul art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al art. 6^6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul mediului, apelor şi pădurilor şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emit prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă normele privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2În sensul prezentului ordin se aplică definiţiile prevăzute la art. 2 şi art. 91 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, la art. 2 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii şi la art. 64 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea. + Articolul 3 (1) Normele privind ecocondiţionalitatea sunt obligatorii pentru: a) fermierii care solicită plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii; b) beneficiarii primelor anuale în cadrul măsurilor pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, plăţi de agromediu şi climă, sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică, sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică, plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, plăţi pentru angajamente de silvomediu şi măsuri de sprijin în sectorul pomicol; c) fermierii care solicită sprijin prin măsura de restructurare/ reconversie plantaţii viticole cu soiuri de struguri pentru vin; d) fermierii care solicită plăţi prin alte scheme şi măsuri de sprijin din fonduri europene sau din bugetul naţional pentru care trebuie respectate normele privind ecocondiţionalitatea, în conformitate cu reglementările în vigoare. (2) Normele privind ecocondiţionalitatea cuprind cerinţele legale în materie de gestionare, denumite în continuare SMR, şi standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, denumite în continuare GAEC, referitoare la următoarele domenii: mediu, schimbări climatice şi bunele condiţii agricole ale terenurilor; sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor; bunăstarea animalelor. (3) Pentru anii 2015 şi 2016 normele privind ecocondiţionalitatea cuprind şi obligaţia păstrării raportului dintre suprafaţa terenurilor utilizate ca pajişti permanente şi suprafaţa agricolă totală, declarate de fermieri în anul 2007, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013. + Articolul 4 (1) Orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 alin. (1) trebuie să respecte normele privind ecocondiţionalitatea. (2) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, sunt responsabile de implementarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 alin. (1), în raport cu domeniul de competenţă. + Articolul 5 (1) APIA este autoritatea responsabilă de coordonarea activităţii de control privind respectarea normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri. (2) Organismele responsabile cu efectuarea controlului privind respectarea de către fermieri a normelor de ecocondiţionalitate, în raport cu domeniul de competenţă, sunt: a) APIA efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind apa şi biodiversitatea (SMR 1-3), utilizarea produselor de protecţie a plantelor (SMR 10) şi bunele condiţii agricole şi de mediu privind apa, solul, peisajul şi nivelul minim de întreţinere a terenurilor (GAEC 1-7) din anexă; b) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, prin unităţile din subordine, efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare privind siguranţa alimentară (SMR 4 şi 5), identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6-8), bolile animalelor (SMR 9) şi bunăstarea animalelor (SMR 11-13) din anexă. (3) Garda Naţională de Mediu, denumită în continuare GNM, participă la elaborarea procedurilor de control pentru normele de ecocondiţionalitate privind mediul şi schimbările climatice (SMR 1-3 şi GAEC 1 şi 3), asigură instruirea inspectorilor APIA în vederea efectuării controlului pe teren şi informează APIA despre neconformităţile constatate în cadrul acţiunilor proprii de inspecţie şi control, pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu APIA. (4) Autoritatea Naţională Fitosanitară, denumită în continuare ANF, participă la elaborarea procedurilor de control pentru cerinţele privind utilizarea produselor de protecţie a plantelor (SMR 10), asigură instruirea inspectorilor APIA în vederea efectuării controlului pe teren şi informează APIA în legătură cu neconformităţile constatate în cadrul acţiunilor proprii de inspecţie şi control cu privire la depozitarea, manipularea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor, în baza unui protocol de colaborare încheiat cu APIA. (5) În scopul efectuării controlului privind respectarea cerinţelor referitoare la siguranţa alimentară, identificarea şi înregistrarea animalelor, bolile animalelor şi bunăstarea animalelor, conform prevederilor alin. (2) lit. b), APIA încheie un acord de delegare cu ANSVSA, în care stabileşte planificarea acţiunilor de control pe teren, tipul controalelor ce trebuie efectuate, lista de verificare a cerinţelor obligatorii, completarea şi transmiterea rapoartelor de control, precum şi alte condiţii privind realizarea controlului, conform legislaţiei în vigoare. (6) Controlul respectării normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin prevăzute la art. 3 se realizează pe eşantioanele de control şi supracontrol pentru ecocondiţionalitate stabilite de APIA şi se finalizează prin completarea rapoartelor de control şi supracontrol. ANSVSA asigură transmiterea rapoartelor de control şi supracontrol către APIA, în condiţiile stabilite în acordul de delegare, conform prevederilor alin. (5). (7) ANSVSA are obligaţia de a raporta către APIA toate neconformităţile în materie de ecocondiţionalitate constatate în timpul acţiunilor de inspecţie şi control, atât în cadrul eşantionului de control şi supracontrol pentru ecocondiţionalitate, cât şi în afara acestuia, în structura de date agreată în acordul de delegare. (8) APIA se asigură de îndeplinirea condiţiilor actului delegat, conform prevederilor pct. 1 lit. (C) din anexa 1 la Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro. + Articolul 6 (1) Nerespectarea normelor privind ecocondiţionalitatea, ca urmare a unei acţiuni sau a unei omisiuni direct imputabile fermierului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin menţionate la art. 3 alin. (1) în anul calendaristic în cauză, conduce la aplicarea sancţiunilor administrative, conform prevederilor art. 91 şi 97 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentul menţionat. (2) Aplicarea sancţiunilor administrative de reducere a plăţilor sau de excludere de la plată în cazul nerespectării cerinţelor prevăzute în anexă se realizează astfel: a) AFIR elaborează, în colaborare cu organismele implicate în activitatea de control, sistemul de sancţiuni pentru măsurile de sprijin privind dezvoltarea rurală, asigură aplicarea sancţiunilor în cadrul măsurilor de sprijin pe care le gestionează în mod direct şi se asigură de aplicarea corespunzătoare a sancţiunilor în cadrul măsurilor de sprijin delegate către APIA, prin acţiuni de supracontrol; b) APIA elaborează, în colaborare cu organismele implicate în activitatea de control, sistemul de sancţiuni pentru plăţile directe, ajutoarele naţionale tranzitorii şi măsurile de piaţă, aplicând sancţiunile în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pe care le gestionează. (3) În ceea ce priveşte cerinţele legale în materie de gestionare privind bunăstarea animalelor (SMR 11-13), conform prevederilor art. 98 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, sancţiunile administrative pentru nerespectarea acestora de către fermieri se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1)-(3), sancţiunile administrative pentru nerespectarea normelor privind ecocondiţionalitatea nu se aplică fermierilor care participă la schema de plată pentru micii fermieri, în conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013. + Articolul 7Informarea fermierilor cu privire la normele de ecocondiţionalitate intră în responsabilitatea următoarelor instituţii: APIA, AFIR, ANF, ANSVSA, direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, camerele agricole judeţene, precum şi alte structuri de specialitate care funcţionează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. + Articolul 8La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147/2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 18 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2.155/42/2011 pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 28 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,George Octavian Turtoi,secretar de statp. Ministrul mediului,apelor şi pădurilor,Mihail Fâcă,secretar de statPreşedinteleAutorităţii Naţionale Sanitare Veterinareşi pentru Siguranţa Alimentelor,Dumitru Băiculescu + AnexăNORMA 19/05/2015
EMITENT |