ORDONANȚĂ nr. 20 din 18 august 2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2010



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 138/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta ordonanță stabilește unele măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, în legătură cu evaluarea conformității produselor și supravegherea pieței.*)  +  Articolul 2(1) În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) autoritate competentă - organ al administrației publice centrale, responsabil pentru asigurarea măsurilor necesare aplicării legislației Uniunii Europene de armonizare din domeniul său de competență;b) cod de bună practică - documentul care recomandă practici sau proceduri pentru proiectarea, fabricarea, instalarea, întreținerea sau utilizarea echipamentelor, structurilor sau produselor;c) infrastructura calității - infrastructura ce privește domeniile metrologiei, standardizării, acreditării și evaluării conformității, inclusiv certificarea; (la 03-02-2012, Litera c) a alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012. ) d) legislația Uniunii Europene de armonizare - orice legislație a Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor;e) notificare - procedura prin care o autoritate competentă informează Comisia Europeană și celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la organismul de evaluare a conformității aflat sub jurisdicția română, desemnat pentru a îndeplini, ca parte terță, sarcini specifice în legătură cu evaluarea conformității, în aplicarea prevederilor legislației Uniunii Europene de armonizare.(2) Termenii «acreditare», «specificație tehnică» și «standard armonizat», precum și expresiile «autoritate de supraveghere a pieței», «evaluare a conformității», «organism național de acreditare», «organism de evaluare a conformității» și «supraveghere a pieței» au semnificațiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93. (la 23-03-2015, Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 19 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 20 martie 2015. ) (3) Termenul «standard» are semnificația stabilită de Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului. (la 23-03-2015, Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 19 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 20 martie 2015. )  +  Capitolul II Evaluarea conformității  +  Articolul 3(1) În situația în care în legislația Uniunii Europene de armonizare se face referire la standarde armonizate sau la alte specificații tehnice, ghiduri sau coduri de bună practică, de referință la nivel european, acestea se adoptă ca documente de referință române.(2) Autoritățile competente asigură anual de la bugetul de stat finanțarea adoptării, în limba română, a standardelor armonizate și a celorlalte documente de referință prevăzute la alin. (1). (la 23-03-2015, Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 19 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 20 martie 2015. ) (3) În situația în care în aplicarea legislației Uniunii Europene de armonizare datele de identificare ale documentelor de referință europene se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, lista documentelor de referință române prin care se adoptă aceste documente se aprobă prin ordin al conducătorului autorității competente; ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se actualizează ori de câte ori este necesar.  +  Articolul 4(1) În situația în care legislația Uniunii Europene de armonizare impune ca evaluarea conformității să fie realizată de organisme de evaluare a conformității notificate, autoritățile competente dobândesc calitatea de autorități de notificare și sunt responsabile de instituirea și îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea, desemnarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității, precum și de monitorizarea organismelor notificate.(2) Dacă legislația Uniunii Europene de armonizare nu prevede altfel, autoritățile competente pot stabili ca evaluarea și monitorizarea prevăzute la alin. (1) să se efectueze de către:a) un organism național de acreditare, în sensul și în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 765/2008; saub) prin excepție de la lit. a), de către:– autoritatea competentă însăși; sau– un organism care nu reprezintă o entitate guvernamentală, persoană juridică română, ce face dovada respectării următoarelor cerințe:(i) este instituit astfel încât să nu existe conflicte de interes cu organismele de evaluare a conformității;(ii) este organizat și funcționează în așa fel încât să garanteze obiectivitatea și imparțialitatea activităților sale;(iii) decizia cu privire la rezultatul evaluării organismului de evaluare a conformității este luată de o persoană competentă/de persoane competente, alta/altele decât cea/cele care a/au efectuat evaluarea;(iv) nu realizează activități pe care le prestează organismele de evaluare a conformității și nici servicii de consultanță în condiții comerciale sau concurențiale;(v) garantează confidențialitatea informațiilor obținute;(vi) dispune de personal competent suficient în vederea îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor sale;(vii) are încheiate acorduri/înțelegeri prin care asigură acoperirea responsabilităților ce decurg din activitățile sale.(3) Autoritatea competentă își asumă întreaga răspundere pentru sarcinile îndeplinite de organismul prevăzut la alin. (2) lit. b) a doua liniuță.(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile competente stabilesc, după caz, prin ordin al conducătorului autorității competente:a) entitatea, conform alin. (2), responsabilă pentru evaluarea organismelor de evaluare a conformității și monitorizarea organismelor notificate;b) procedura privind desemnarea organismelor de evaluare a conformității ce se notifică și de notificare a acestora Comisiei Europene și celorlalte state membre ale Uniunii Europene.(5) Procedura prevăzută la alin. (4) lit. b) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 23-03-2015, Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 19 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 20 martie 2015. )  +  Articolul 5(1) Autoritățile competente desemnează, prin ordin al conducătorului lor, organismele de evaluare a conformității ce se notifică. Aceste ordine se actualizează ori de câte ori este necesar.(2) Autoritățile competente desemnează în scopul notificării numai organisme de evaluare a conformității care respectă cerințele/criteriile aplicabile organismelor notificate stabilite în legislația Uniunii Europene de armonizare și, atunci când este cazul, în actele normative de punere în aplicare a acestei legislații.(3) Ordinele de desemnare a organismelor de evaluare a conformității ce se notifică, prevăzute la alin. (2), se emit distinct în aplicarea fiecărui act al Uniunii Europene de armonizare ce prevede notificarea organismelor care evaluează conformitatea în temeiul actelor normative de punere în aplicare a acestei legislații. Aceste ordine trebuie să conțină, lipsit de orice echivoc, în principal:a) datele de referință ale legislației Uniunii Europene de armonizare și, după caz, ale actului normativ de punere în aplicare a acestei legislații, în baza căreia organismele de evaluare a conformității ce fac obiectul desemnării urmează să efectueze activități de evaluare a conformității, ca organisme notificate;b) informații privind denumirea completă, adresa sediului social și datele de contact pentru fiecare organism ce se desemnează pentru a fi notificat;c) sarcinile specifice în legătură cu evaluarea conformității pe care fiecare organism desemnat are dreptul să le efectueze în aplicarea legislației Uniunii Europene de armonizare, inclusiv produsele ori grupele de produse, a căror evaluare poate fi realizată de către acestea, în calitate de organism notificat.  +  Articolul 6(1) Autoritățile competente notifică organismele desemnate prevăzute la art. 5 alin. (2), folosind instrumentul de notificare electronică dezvoltat și gestionat de către Comisia Europeană.(2) Autoritățile competente, la solicitarea Comisiei Europene, trebuie să prezinte acesteia toate informațiile referitoare la procesul ce a stat la baza deciziei de notificare sau la menținerea competenței organismului de evaluare a conformității în cauză.(3) În situația în care autoritățile competente stabilesc să nu se folosească de acreditare pentru evaluarea și monitorizarea organismelor de evaluare a conformității notificate, acestea trebuie să furnizeze Comisiei Europene și celorlalte state membre toate dovezile documentare necesare pentru verificarea competenței organismelor în cauză, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.  +  Articolul 7(1) În situația în care un organism de evaluare a conformității notificat nu mai respectă cumulativ cerințele care au stat la baza deciziei privind notificarea lui ori în cazul în care acesta nu își îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de organism notificat, autoritatea competentă restricționează, suspendă sau retrage desemnarea acestuia, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Autoritatea competentă informează imediat Comisia Europeană și statele membre cu privire la respectiva măsură întreprinsă.(2) În caz de restricționare, suspendare sau retragere a desemnării unui organism notificat sau în situația în care organismul notificat își încetează activitatea, autoritatea competentă trebuie să se asigure că dosarele organismului respectiv sunt fie procesate de un alt organism notificat, fie sunt puse la dispoziția sa și a autorităților de supraveghere a pieței responsabile, la cerere.(3) Restricționarea, suspendarea sau retragerea desemnării unui organism notificat nu afectează valabilitatea rapoartelor de încercări, a certificatelor sau a altor documente care atestă conformitatea, emise de către organismul în cauză anterior acestei decizii. Rapoartele de încercări, certificatele sau alte documente își pierd valabilitatea și se retrag numai dacă se dovedește că această măsură trebuie întreprinsă.  +  Articolul 8În situația în care legislația Uniunii Europene de armonizare impune ca evaluarea conformității produselor să se realizeze de către autorități publice, autoritățile competente sunt responsabile pentru instituirea și îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea și monitorizarea organismelor de evaluare a conformității utilizate pentru realizarea evaluărilor tehnice din cadrul activității de evaluare a produselor. Procedurile pentru evaluarea și monitorizarea organismelor de evaluare a conformității se aprobă prin ordin al conducătorului autorității competente și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Capitolul III Supravegherea pieței  +  Articolul 9(1) Activitatea de supraveghere a pieței este în responsabilitatea autorităților competente.(2) Autoritățile competente trebuie să asigure un sistem eficient și efectiv de supraveghere a pieței pentru produsele reglementate în temeiul legislației Uniunii Europene de armonizare.(3) Autoritățile competente nominalizează autoritățile de supraveghere a pieței în actele normative de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene de armonizare.  +  Articolul 10(1) Autoritățile de supraveghere a pieței prevăzute la art. 9 alin. (3) trebuie să dețină resursele și autoritatea necesare pentru exercitarea activităților de supraveghere a pieței, să asigure competența și integritatea profesională a personalului lor și să acționeze independent și nediscriminatoriu.(2) Resursele necesare pentru exercitarea activității de supraveghere a pieței se asigură anual de la bugetul de stat, de către autoritățile competente prevăzute la art. 9 alin. (3), în calitate de ordonatori principali de credite. (la 23-03-2015, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 50 din 19 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 20 martie 2015. )  +  Articolul 11(1) Încălcarea prevederilor legislației Uniunii Europene de armonizare atrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați.(2) Autoritățile competente prevăd, în actul normativ de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene de armonizare, faptele care trebuie considerate contravenții și sancțiunile aferente aplicabile, cu respectarea principiului proporționalității.(3) Autoritățile de supraveghere a pieței constată contravențiile și aplică sancțiunile stabilite în actele normative prevăzute la alin. (2).(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul IV Dispoziții finale  +  Articolul 12Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului coordonează domeniul infrastructurii calității, precum și activitățile de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008. În acest scop, în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului funcționează o structură corespunzătoare. (la 28-03-2015, Art. 12 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 55 din 24 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 25 martie 2015, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012.. )  +  Articolul 13În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba prin hotărâre unele măsuri privind supravegherea pieței produselor reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora.  +  Articolul 14Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:a) Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 4 iunie 2008, cu completările ulterioare;b) Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum și a organismelor de certificare și de inspecție care realizează evaluarea conformității produselor din domeniile reglementate prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006;c) Hotărârea Guvernului nr. 71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modulele utilizate în diferite faze ale procedurilor de evaluare a conformității produselor din domeniile reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată, și a regulilor de aplicare și utilizare a marcajului european de conformitate CE, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006;d) Hotărârea Guvernului nr. 891/2004 privind stabilirea unor măsuri de supraveghere a pieței din domeniile reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul economiei,
    comerțului și mediului de afaceri,
    Adriean Videanu
    Șeful Departamentului
    pentru Afaceri Europene,
    Bogdan Mănoiu
    București, 18 august 2010.Nr. 20.-------