REGULAMENT din 24 noiembrie 2014privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 2 decembrie 2014



     +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prezentul regulament reglementează gestionarea, completarea şi eliberarea actelor de studii în sistemul naţional de învăţământ superior.  +  Articolul 2 (1) Actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate şi titluri şi/sau calificări dobândite. (2) Actele de studii conferă titularilor acestora drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia în vigoare. (3) Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, foaia matricolă şi suplimentul la diplomă.  +  Articolul 3 (1) Registrele matricole şi registrele de evidenţă a actelor de studii sunt, de asemenea, documente cu regim special. (2) Cataloagele, registrele matricole şi registrele de evidenţă a actelor de studii, precum şi alte documente care privesc şcolaritatea vor fi reglementate prin ordin al ministrului, la propunerea instituţiilor de învăţământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, şi de Academia Română, denumite în continuare instituţii.  +  Articolul 4 (1) Denumirile şi conţinutul actelor de studii se stabilesc în conformitate cu legislaţia în vigoare, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, aducându-se la cunoştinţa instituţiilor. (2) Conceperea şi tehnoredactarea modelelor de referinţă ale formularelor actelor de studii se realizează de Ministerul Educaţiei Naţionale, în baza consultării cu instituţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (3) Datele de pe actele de studii sunt înscrise în limba română. (4) Prin excepţie, pe acelaşi act de studii, datele înscrise în limba română pot fi înscrise, după caz, în condiţiile legii, şi în una sau mai multe limbi de circulaţie internaţională.  +  Articolul 5 (1) Instituţiile pot gestiona, completa şi elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condiţiile legii. (2) Rectorul instituţiei de învăţământ superior/preşedintele Academiei Române este responsabil pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de gestionare, completare şi eliberare a actelor de studii de către instituţie. (3) Desemnarea compartimentelor şi a personalului la nivel de instituţie şi de facultate/departament pentru a desfăşura activităţi de gestionare, completare şi eliberare a actelor de studii se aprobă de conducerea instituţiei şi se numesc prin decizie a rectorului/preşedintelui Academiei Române. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea şi eliberarea actelor de studii. (4) Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat şi persoanele care le-au semnat.  +  Articolul 6La sfârşitul fiecărui an universitar se întocmeşte un raport privind gestionarea, completarea şi eliberarea actelor de studii, la nivelul fiecărei instituţii, care se aprobă de conducerea acesteia şi se arhivează cu termen permanent.  +  Capitolul II Gestionarea actelor de studii  +  Articolul 7Formularele tipizate ale actelor de studii sunt tipărite, în condiţiile legii, de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., care poartă întreaga răspundere pentru comenzile primite de la Ministerul Educaţiei Naţionale şi pentru asigurarea securităţii tipăririi şi păstrării formularelor până la ridicarea acestora.  +  Articolul 8 (1) Formularele tipizate ale actelor de studii se ridică de către instituţii, pe baza comenzilor avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, conform reglementărilor legale în vigoare. (2) Este interzisă expedierea prin poştă sau pe altă cale a formularelor actelor de studii.  +  Articolul 9Formularele actelor de studii sunt preluate în cadrul instituţiei, în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat între delegatul instituţiei şi persoana cu atribuţii în acest sens din cadrul instituţiei, completându-se în mod corespunzător registrele de evidenţă.  +  Articolul 10 (1) Cataloagele, registrele matricole, formularele actelor de studii, actele de studii completate, duplicatele actelor de studii completate şi registrele de evidenţă a actelor de studii se gestionează astfel încât să se realizeze protecţia acestora în condiţii de securitate deplină, cu termen permanent. (2) Cataloagele şi registrele matricole se pot semna şi arhiva electronic, dacă instituţia respectivă dispune de mijloacele necesare, cu respectarea prevederilor legale. (3) Păstrarea formularelor actelor de studii necompletate, a actelor de studii completate, dar neridicate de titulari, a celor anulate, a registrelor de evidenţă, precum şi a documentelor (împuterniciri, delegaţii, procese-verbale) privind primirea, predarea şi eliberarea formularelor şi actelor de studii se realizează în condiţii de securitate deplină. (4) Registrele de evidenţă a formularelor actelor de studii - de primire, predare, eliberare - se paginează, se parafează cu sigiliul instituţiei şi primesc numere de inventar.  +  Capitolul III Completarea formularelor actelor de studii  +  Articolul 11 (1) Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parţiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea, prin ordin al ministrului, a titlului de doctor - în cazul diplomelor de doctor. (2) Un act de studii dintr-un carnet cu matcă (cotor) şi matca în cauză sunt completate identic, matca rămânând în arhiva instituţiei cu termen permanent.  +  Articolul 12Un act de studii care confirmă studii parţiale, în conformitate cu reglementările din instituţie, se completează numai la cererea titularului, în baza aprobării acesteia de către conducerea instituţiei.  +  Articolul 13 (1) Completarea unui act de studii se efectuează computerizat sau prin scriere de mână cu tuş ori cu cerneală de culoare neagră, citeţ şi fără ştersături, răzuiri, acoperiri cu pastă corectoare. (2) În actele de studii datele se înscriu fără prescurtări sau abrevieri, în conformitate cu terminologia oficială în vigoare. (3) Numele titularului, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut) şi prenumele titularului actului de studii se scriu cu majuscule format de tipar, în ordinea înscrisă în certificatul de naştere. (4) Pe un act de studii prevăzut cu "Loc pentru fotografie" se lipeşte fotografia titularului - realizată recent, pe hârtie fotografică, color, format 3 x 4 cm - astfel încât să acopere chenarul locului respectiv. (5) Actele de studii se semnează cu stilou sau cu pix de culoare albastră/neagră, nefiind admisă aplicarea parafei. (6) Timbrul sec (T.S.) al instituţiei, cu înscrisurile în clar, se aplică pe actul de studii, în locul marcat. (7) Sigiliul instituţiei, cu înscrisurile în clar, se aplică pe "Locul pentru sigiliu" (L.S.), în stânga semnăturii.  +  Articolul 14 (1) Înainte de a se trece la completarea unui act de studii, se verifică existenţa şi corectitudinea înscrisurilor imprimate - în raport cu modelele de referinţă, precum şi a datelor ce urmează a fi înscrise - prin confruntare cu datele din documentele oficiale în cauză. (2) La completarea unui act de studii, datele care se înscriu pe acesta sunt cele din registrul matricol şi din alte documente oficiale. (3) Numele, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut) şi prenumele titularului, care se înscriu în registrul matricol şi în actele de studii, sunt cele din certificatul de naştere. În cazul în care, la înmatriculare sau în perioada studiilor, un/o student/studentă depune cerere pentru modificarea sau completarea numelui, însoţită de copii legalizate ale documentelor oficiale din care rezultă numele nou - în raport cu numele iniţial din certificatul de naştere, pe baza aprobării cererii în cauză de către conducerea instituţiei, se procedează la modificarea sau completarea solicitată în registrul matricol şi, ulterior, în actele de studii. Cererea în cauză trebuie să cuprindă, printre altele, declaraţia studentului/studentei, autentificată la notariat, că nu va mai solicita un alt act de studii, în cazul modificării ulterioare a numelui. (4) Denumirea localităţii de naştere care se înscrie în registrul matricol şi, ulterior, în actele de studii, este aceea din certificatul de naştere sau, după caz, noua denumire oficială în vigoare.  +  Articolul 15Nu se admite modificarea numelui, prenumelui, iniţialei sau a localităţii de naştere ale titularului în registrul matricol, respectiv în actele de studii, dacă schimbarea în cauză s-a produs după data de absolvire a anilor de studii.  +  Articolul 16Formularele actelor de studii completate cu greşeli, ştersături, adăugări, cu sigiliul necorespunzător sau murdare, parţial deteriorate se anulează, scriindu-se cuvântul "ANULAT" pe toată diagonala imprimatului, atât pe actul de studii, cât şi pe matcă (cotor), cu menţiune în registrul de evidenţă. În astfel de cazuri, conducerea instituţiei dispune anularea acestora şi întocmirea altora corespunzătoare.  +  Articolul 17 (1) În vederea completării actelor de studii, secretariatele facultăţilor/departamentelor întocmesc tabele nominale cu studenţii/absolvenţii care urmează să primească actele de studii respective, pe domenii, programe de studii şi forme de învăţământ, în termen de maximum 60 de zile de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor sau de la înregistrarea cererii - în cazul actelor de studii care se referă la studii parţiale finalizate; la înscrierea în aceste tabele a datelor prevăzute în formularele actelor de studii se au în vedere instrucţiunile din articolele anterioare privind completarea actelor de studii; tabelele în cauză vor purta semnătura decanului facultăţii/directorului departamentului şi a secretarului-şef. (2) Tabelele şi dosarele absolvenţilor se înaintează compartimentului de specialitate, în termen de 60 de zile de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor în cauză. (3) Dosarul absolventului/absolventei va conţine următoarele: actul de studii şi anexele respectivului act de studii în baza cărora absolventul a fost admis la concurs/studii (copii legalizate), certificatul de naştere, certificatul de căsătorie sau alte acte care modifică/completează numele absolventului/ absolventei (copii legalizate), două fotografii realizate recent, pe hârtie fotografică, color, format 3 x 4 cm, fişa de lichidare întocmită conform reglementărilor instituţiei.  +  Capitolul IV Eliberarea actelor de studii  +  Articolul 18Instituţiile fac publice, prin afişare sau/şi pe pagina web, condiţiile de eliberare a actelor de studii.  +  Articolul 19 (1) Titularii sau împuterniciţii acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate după maximum 12 luni de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor, respectiv după maximum două luni de la acordarea titlului de doctor. (2) Un act de studii referitor la studii complete sau parţiale finalizate se eliberează titularului. (3) În situaţii bine motivate, când titularul nu se poate prezenta, actul de studii poate fi eliberat împuternicitului acestuia, cu aprobarea conducerii, pe baza unei procuri care să menţioneze în mod expres faptul că împuternicitul poate ridica acte de studii, autentificată la notariat. În cazul cetăţenilor români sau străini cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, procura notarială va fi supralegalizată sau apostilată (apostila de la Haga), conform convenţiilor internaţionale, de către autorităţile competente din ţara respectivă. (4) Procura notarială, în original, se păstrează, cu termen permanent, în arhiva instituţiei care eliberează actul de studii.  +  Articolul 20 (1) Înainte de a fi eliberate titularilor/ împuterniciţilor, actele de studii prevăzute cu "Loc pentru timbru sec" (T.S.) se supun aplicării timbrului sec al instituţiei. (2) Un act de studii completat se eliberează titularului/ împuternicitului după verificarea de către titular/împuternicit a datelor înscrise în actul de studii, pe baza prezentării documentului de identitate (carte de identitate sau paşaport valabile) de către acesta şi, după caz, a "Fişei de lichidare", din care rezultă că titularul nu are datorii faţă de instituţie. (3) Titularul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute pentru semnătura titularului. Împuternicitul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute pentru semnătura titularului, mai puţin pe actul de studii; operaţiunea de eliberare se consemnează în registrul de evidenţă a actelor de studii; numele şi prenumele, calitatea şi numărul documentului se trec în rubrica "Menţiuni" din registrul de evidenţă a actelor de studii.  +  Articolul 21 (1) Actele de studii completate şi neridicate de titulari/împuterniciţi se păstrează în arhiva instituţiei, cu termen permanent. (2) Actele de studii completate şi neridicate din cauza decesului titularului pot fi eliberate unui membru al familiei titularului (ascendent ori descendent de gradul I sau II), în baza unei cereri aprobate de conducerea instituţiei, însoţită de copie legalizată a certificatului de deces şi de o declaraţie pe propria răspundere privind motivele invocate pentru ridicarea acestor acte de studii. (3) Unei persoane cu reşedinţa în străinătate, care adresează cererea menţionată în alin. (2), i se pot elibera actele de studii solicitate prin intermediul ambasadei (consulatului) ţării respective în România sau al ambasadei (consulatului) României din ţara de reşedinţă a acesteia.  +  Articolul 22În registrul de evidenţă a actelor de studii eliberate se consemnează: numărul de ordine dat de instituţie; seria şi numărul formularului; numele, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei, în cazul în care tatăl este necunoscut) şi prenumele titularului; locul şi data naşterii titularului; tipul actului de studii eliberat; numele şi prenumele persoanei care a eliberat actul de studii; semnătura de primire a actului de studii de către titular/împuternicit; menţiuni.  +  Capitolul V Întocmirea şi eliberarea duplicatelor actelor de studii  +  Articolul 23În cazul pierderii, distrugerii complete, deteriorării parţiale sau plastifierii unui act de studii, se poate elibera un duplicat al acestuia dacă în arhiva instituţiei se găsesc matca actului respectiv şi/sau alte documente legale din care rezultă situaţia studiilor titularului sau, dacă arhiva a fost distrusă în condiţii de forţă majoră (calamităţi naturale, incendii etc.), prin reconstituirea situaţiei şcolare de către instituţie.  +  Articolul 24 (1) Pentru eliberarea duplicatului unui act de studii, titularul adresează, în scris, conducerii instituţiei o cerere, însoţită, după caz, de următoarele documente: declaraţie scrisă a titularului actului, autentificată la notariat, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare şi împrejurările în care actul a fost pierdut, distrus complet, deteriorat parţial sau plastifiat; copie legalizată a certificatului de naştere; două fotografii - realizate recent, pe hârtie fotografică, color, format 3 x 4 cm - ale titularului actului; dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a pierderii, distrugerii, deteriorării sau plastifierii actului de studii respectiv; dovada plăţii taxei pentru eliberarea duplicatului. (2) Depunerea la instituţie a documentelor prevăzute la alin. (1) se poate efectua de către titularul actului de studii în cauză sau de împuternicitul acestuia. (3) Pentru publicarea pierderii unui act de studii, titularul acestuia se adresează Regiei Autonome "Monitorul Oficial", anunţul urmând să cuprindă următoarele date: denumirea actului de studii original; numele, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei), prenumele titularului; anul finalizării studiilor în cauză; seria şi numărul actului respectiv, numărul şi data la care a fost înregistrat în registrul de evidenţă a eliberării actelor de studii; denumirea instituţiei emitente. (4) Actele de studii deteriorate parţial sau plastifiate se anulează şi se păstrează în arhiva instituţiei, în vederea casării în conformitate cu prevederile prezentului regulament. (5) Toate aprobările date pentru eliberarea de duplicate se păstrează în arhiva instituţiei, cu termen permanent.  +  Articolul 25 (1) Duplicatul actului de studii se realizează pe un formular identic sau similar celui original, eliberat titularului, sau prin scriere după modelul de referinţă al actului original - dacă nu mai există formular similar celui original; completarea datelor şi eliberarea duplicatului se efectuează după procedurile prevăzute la actele originale, cu menţiunea că datele care se înscriu sunt cele existente în documentele specifice (matca actului original, registre matricole, cataloage etc.) din arhiva instituţiei. (2) Completarea duplicatului unui act de studii se efectuează după procedura generală prevăzută la actele originale, cu următoarele înscrisuri suplimentare: într-un spaţiu corespunzător - DUPLICAT (scris cu tuş sau cu cerneală de culoare roşie); în partea de sus - seria şi numărul actului original eliberat; în locurile pentru semnăturile corespunzătoare celor de pe actul original - (ss); în partea de jos, dreapta - Nr. ... (numărul de înregistrare acordat de instituţie din registrul de eliberări)... din ... (data) ...; pe verso - "Acest DUPLICAT este eliberat conform deciziei rectorului/preşedintelui Academiei Române ... (denumirea instituţiei)........, nr. .... din ... (data) ......... . Confirmăm autenticitatea înscrisurilor cuprinse în prezentul act de studii.", text care este urmat de funcţiile (Rector, Secretar-şef etc., după caz) care sunt înscrise pe actele de studii similare celui în cauză, la data completării duplicatului, şi de semnăturile persoanelor care ocupă funcţiile respective.  +  Articolul 26 (1) Titularul duplicatului unui act de studii îşi poate ridica duplicatul respectiv în termen de o lună de la aprobarea cererii. (2) Duplicatele completate şi neridicate se păstrează conform prevederilor prezentului regulament.  +  Articolul 27 (1) Eliberarea duplicatelor actelor de studii se efectuează în condiţiile practicate la eliberarea actelor originale. (2) În registrul de evidenţă a actelor de studii şi pe matca actului de studii original (când actul de studii s-a eliberat din carnet cu matcă) se înscriu seria şi numărul duplicatului eliberat.  +  Articolul 28 (1) Duplicatul unui act de studii se eliberează, de regulă, o singură dată. (2) Dacă duplicatul unui act de studii a fost pierdut sau distrus complet în condiţii de forţă majoră (calamităţi naturale, incendii etc.), titularului i se poate elibera, o singură dată, un alt duplicat, la cerere şi pe baza aprobării acesteia, în condiţiile prezentate mai sus şi cu menţiunea că pe acesta se înscriu, suplimentar, seria şi numărul duplicatului anterior, precum şi data la care acesta a fost eliberat.  +  Capitolul VI Dispoziţii finale  +  Articolul 29 (1) În cazul în care titularul constată greşeli în actul de studii/duplicat după o perioadă de timp de la primirea acestuia, titularul se adresează în scris conducerii instituţiei care l-a eliberat, în vederea eliberării unui nou act de studii/duplicat, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, pe care se scrie, la subsol, nota: "Prezentul/a ... (act de studii/duplicat) ... înlocuieşte ... (actul de studii/duplicatul) ... cu seria ... şi nr. ..., precum şi cu nr. de înregistrare ... (acordat de instituţie din registrul de eliberări) ... din ... (data) ..., deoarece acesta (aceasta) conţinea unele greşeli." (2) Prin decizia rectorului instituţiei/preşedintelui Academiei Române documentul greşit se anulează şi se arhivează, cu termen permanent.  +  Articolul 30 (1) În cazurile în care unele instituţii au fost reorganizate sau desfiinţate, actele de studii originale sau duplicate ale acestora se gestionează, se completează şi se eliberează de către instituţiile care păstrează arhiva; pe actele eliberate se înscrie şi: "Menţiune: Acest act de studii este eliberat de ... (denumirea instituţiei) ..., care deţine arhiva ... (denumirea instituţiei reorganizate/desfiinţate) ... unde titularul a finalizat studiile respective." (2) Instituţiile care păstrează arhiva trebuie să fie instituţii de învăţământ superior acreditate, care să poată gestiona, completa şi elibera actele de studii originale sau duplicate ale acestora, precum şi celelalte documente oficiale cu regim special.  +  Articolul 31Studenţilor români sau străini care au finalizat studii parţiale la instituţii de învăţământ superior din străinătate şi care solicită continuarea studiilor în instituţii din România li se pot recunoaşte studiile/actele de studii în cauză, în baza procedurilor legale de recunoaştere a studiilor.  +  Articolul 32Actele de studii eliberate absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior din România pot fi vizate, la cerere, de către Centrul Naţional de Echivalare şi Recunoaştere a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia, la cererea titularilor - în vederea utilizării actelor de studii respective în străinătate.  +  Articolul 33Actele de studii eliberate de instituţiile de învăţământ superior din străinătate pot fi supuse procesului de evaluare, recunoaştere/echivalare de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, la cererea titularilor, în vederea utilizării actelor de studii respective în România.  +  Articolul 34 (1) În cazurile în care se constată de către instituţiile/organele abilitate că un act de studii eliberat se referă la studii care nu au fost efectuate de către titular, respectiv că actul de studii este un fals, instituţia care l-a eliberat dispune anularea acestuia. (2) Anularea unui act de studii în condiţiile alin. (1) este făcută publică, de către instituţia care l-a eliberat, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.  +  Articolul 35Formularele actelor de studii care nu mai sunt valabile sau care nu au fost folosite timp de 10 ani de la achiziţionarea lor se pot casa.  +  Articolul 36Pentru eliberarea duplicatelor actelor de studii, instituţiile pot percepe taxe, în condiţiile stabilite de conducerea instituţiei, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.  +  Articolul 37 (1) După promovarea examenului de finalizare a studiilor absolvenţilor li se eliberează o adeverinţă de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. (2) Adeverinţa de absolvire a studiilor conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi diploma şi este necesar să conţină funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor responsabile din instituţia de învăţământ superior, precum şi informaţiile următoare: a) domeniul de studii universitare; b) programul de studii/specializarea; c) perioada de studii; d) media de finalizare a studiilor; e) statutul de acreditare/autorizare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz). (3) În caz de pierdere sau de distrugere, eliberarea unei noi adeverinţe urmează procedurile legale privind eliberarea duplicatelor actelor de studii. (4) Absolvenţii care nu promovează examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, un certificat de studii universitare, care va fi realizat de instituţia respectivă şi care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia lit. d), care se va înlocui cu mediile de promovare a anilor de studii.  +  Articolul 38Pentru absolvenţii înmatriculaţi în anul I de studii înainte de anul universitar 2010-2011 se vor aplica reglementările în vigoare de la data înmatriculării.----