DECRET nr. 974 din 30 decembrie 1965privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului sanitar de stat
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 30 decembrie 1965



     +  Capitolul 1  +  Articolul 1Se înfiinţează Inspectoratul sanitar de stat, care are sarcina de a controla, îndrumă şi lua măsuri pentru aplicarea unitară a normelor şi instrucţiunilor de igiena şi antiepidemice, precum şi de a investiga factorii de mediu care pot influenţa starea de sănătate a populaţiei.  +  Articolul 2Normele şi instrucţiunile de igiena şi antiepidemice se stabilesc de ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale şi sînt obligatorii pentru orice persoane fizice şi juridice de pe cuprinsul tarii.  +  Capitolul 2  +  Articolul 3Inspectoratul sanitar de stat are următoarele atribuţii: a) controlează respectarea normelor de igiena şi antiepidemice privind:- nocivitatile de natura chimica, fizica sau biologica, la locurile în care se desfăşoară procese de muncă;- protecţia sanitară a aerului, a solului şi a apei folosite în scop potabil, din localităţi şi alte colectivităţi;- construirea şi sistematizarea obiectivelor economice sau social-culturale de orice fel;- funcţionarea organizaţiilor socialiste de orice fel şi activitatea desfăşurată în acestea;- exploatarea mijloacelor destinate transportului în comun;- funcţionarea instituţiilor de copii şi adolescenti, precum şi regimul de activitate şi de odihnă din aceste instituţii;- producţia şi circulaţia alimentelor destinate consumului public;- producţia şi manipularea obiectelor, materialelor şi substanţelor care, prin natura sau modul lor de utilizare, pot influenţa sănătatea populaţiei;- prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile; controlează aplicarea măsurilor ce urmează a fi luate în acest scop, a măsurilor de protecţie sanitară a frontierelor de stat, precum şi a sarcinilor ce decurg din convenţiile şi acordurile internaţionale cu privire la bolile transmisibile;- prevenirea şi combaterea bolilor profesionale; controlează aplicarea măsurilor ce urmează a fi luate în acest scop, precum şi înregistrarea şi evidenta acestor boli; b) efectuează investigaţii asupra potenţialului epidemiologic al teritoriului, asupra factorilor de mediu şi de muncă şi a influentei acestora asupra stării de sănătate a populaţiei; c) avizează, în vederea asigurării condiţiilor de igiena:- amplasarea obiectivelor economice sau social-culturale, precum şi a oricăror alte obiective;- proiectele de sistematizare a centrelor populate şi a teritoriului, precum şi orice proiecte tip şi normative de proiectare;- proiectele de construcţii, transformare sau sistematizare a obiectivelor economice sau social-culturale, pentru care nu sînt stabilite norme de igiena;- proiectele de standarde de stat şi de norme interne pentru orice fel de obiecte, materiale sau substanţe care, prin natura sau modul lor de utilizare, pot influenţa sănătatea populaţiei;- folosirea de noi substanţe sau introducerea de noi procese tehnologice pentru care nu sînt stabilite norme de igiena; d) autoriza din punct de vedere sanitar:- intrarea în funcţiune a obiectivelor economice sau social-culturale de orice fel;- introducerea în practica a preparatelor biologice folosite în diagnosticul, profilaxia şi tratamentul bolilor transmisibile.  +  Articolul 4Inspectoratul sanitar de stat, în realizarea atribuţiilor sale, are următoarele drepturi: a) sa ceara unităţilor controlate înlăturarea deficienţelor de igiena constatate, fixind termene de executare şi de comunicare pentru realizarea acestora; b) sa dispună oprirea sau limitarea temporară a activităţii în organizaţiile socialiste de orice fel, atunci cînd, prin nerespectarea normelor de igiena sau antiepidemice, acea activitate constituie un pericol iminent pentru sănătatea angajaţilor sau a populaţiei, instiintind totodată organul ierarhic superior al unităţii controlate pentru a lua măsurile corespunzătoare; c) sa dispună oprirea parţială sau totală a lucrărilor de construcţii în cazul cînd acestea se executa fără respectarea normelor de igiena sau a avizelor Inspectoratului sanitar de stat ; în cazul organizaţiilor socialiste această măsură se comunică organului ierarhic superior al unităţii constructoare, precum şi băncii finanţatoare pentru a suspenda finanţarea lucrărilor respective; d) sa oprească sau sa condiţioneze darea în consum public a alimentelor care nu corespund normelor de igiena, precum şi folosirea obiectelor, materialelor sau substanţelor care, prin natura sau modul lor de utilizare, periclitează sănătatea populaţiei; e) sa recolteze probe pentru analize de control sau expertiza, probe biologice în vederea controlului medical profilactic, precum şi pentru investigaţiile privind potenţialul epidemiologic al teritoriului, potrivit instrucţiunilor ministrului sănătăţii şi prevederilor sociale; f) sa dispună măsuri speciale privind bolnavii, suspectii şi contactii de boli transmisibile sau purtatorii de germeni de boli transmisibile, precum şi alte măsuri cu caracter obligatoriu pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile sau profesionale; g) sa oprească folosirea preparatelor biologice de diagnostic, profilaxie sau tratament al bolilor transmisibile, care se dovedesc necorespunzătoare sau nocive; h) sa ceara unităţilor controlate documente sau informaţii necesare cu privire la condiţiile de igiena şi măsurile antiepidemice; i) sa ceara aplicarea de sancţiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă, celor vinovaţi pentru nerespectarea măsurilor de igiena şi antiepidemice; j) să constate şi sa sanctioneze, potrivit dispoziţiilor legale, contravenţiile de la normele şi instrucţiunile de igiena şi antiepidemice.  +  Articolul 5Atribuţiile şi drepturile prevăzute la art. 3 şi 4 se exercită de Inspectoratul sanitar de stat central, regional, raional sau orasenesc, prin inspectorii sanitari de stat, în limita competentei materiale şi teritoriale stabilite de ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale.Inspectorii sanitari de stat au dreptul să între oricînd în obiectivele de orice fel din raza lor de activitate, iar în locuinţe numai între orele 8-20, cu învoirea celor ce ocupa locuinta, iar în caz de opunere, cu autorizarea procurorului, pentru efectuarea controlului sanitar sau instituirea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, în baza legitimatiei eliberate de ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale. Celălalt personal de specialitate din Inspectoratul sanitar de stat intră în obiectivele din raza lor de activitate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în baza unei delegaţii eliberate de inspectorul sanitar de stat şef regional sau al oraşelor Bucureşti şi Constanta.  +  Articolul 6Organele de control ale Comitetului de Stat pentru Protecţia Muncii, precum şi orice alte organe cu atribuţii de inspecţie, care pot contribui la realizarea sarcinilor Inspectoratului sanitar de stat, vor acorda acestuia sprijinul de specialitate necesar pentru asigurarea controlului condiţiilor de igiena şi antiepidemice.  +  Articolul 7Atribuţiile Inspectoratului sanitar de stat se exercită în unităţile Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Afacerilor Interne de către organele medico-sanitare proprii ale acestor ministere, după normele şi instrucţiunile ministrului sănătăţii şi prevederilor sociale.  +  Capitolul 3  +  Articolul 8Inspectoratul sanitar de stat se organizează după cum urmează: a) la Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, Inspectoratul sanitar de stat central; b) la regiuni şi la oraşele Bucureşti şi Constanta, Inspectoratul sanitar de stat regional şi al oraşelor Bucureşti şi Constanta; c) la raioane şi oraşe regionale, Inspectoratul sanitar de stat raional sau orasenesc.Inspectoratul sanitar de stat regional, raional şi orasenesc este subordonat comitetului executiv al sfatului popular respectiv; d) pentru raioanele şi oraşele regionale la care nu sînt organizate inspectorate sanitare de stat, ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale - cu acordul comitetului executiv al sfatului popular regional respectiv - va stabili inspectoratele sanitare de stat care vor acţiona şi pe teritoriul acestor raioane sau oraşe.  +  Articolul 9Numirea, transferarea şi eliberarea din funcţie a inspectorilor sanitari de stat regionali, raionali sau orăşeneşti se face de către ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale, la propunerea comitetului executiv al sfatului popular regional respectiv sau al oraşelor Bucureşti ori Constanta.  +  Articolul 10Normele de organizare şi funcţionare a Inspectoratului sanitar de stat central, regional, raional şi orasenesc se stabilesc de către ministrul sănătăţii şi prevederilor sociale.  +  Capitolul 4  +  Articolul 11Organizaţiile socialiste sînt obligate sa prevadă, în planurile lor, fondurile şi mijloacele proprii necesare pentru:- efectuarea controlului respectării normelor de igiena şi antiepidemice la apa potabilă furnizată populaţiei, la reţinerea sau neutralizarea nocivitatilor eliminate în mediul extern, la fabricarea sau importul produselor alimentare şi a altor obiecte, materiale sau substanţe care, prin natura sau modul lor de utilizare, pot influenţa sănătatea populaţiei;- aplicarea măsurilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică, precum şi pentru îndeplinirea oricăror alte obligaţii decurgind din normele de igiena şi antiepidemice.  +  Articolul 12Organizaţiile de proiectare sînt obligate să aplice normele de igiena la elaborarea studiilor şi proiectelor.Consiliile tehnico-ştiinţifice şi comisiile tehnice interne sînt obligate sa verifice dacă la elaborarea proiectelor au fost respectate normele de igiena sau avizele Inspectoratului sanitar de stat.Comitetul de Stat al Planificarii şi Comitetul de Stat pentru Construcţii, Arhitectura şi Sistematizare vor aviza numai proiectele pentru care consiliul tehnico-ştiinţific al organizaţiei socialiste menţionează că s-au respectat normele de igiena şi pentru care sînt asigurate mijloacele financiare şi materiale necesare.  +  Articolul 13Organizaţiile socialiste vor pune la dispoziţia Inspectoratului sanitar de stat specialiştii solicitati de acesta şi, după caz, mijloacele necesare, pentru efectuarea de expertize sau investigaţii legate de condiţii de igiena specifice unor anumite procese de producţie.-----------