HOTĂRÂRE nr. 766 din 4 septembrie 2014privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/2007 privind interoperabilitatea sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 10 septembrie 2014



    Având în vedere prevederile art. 19 din Decizia Comisiei Europene 2009/750/CE din 6 octombrie 2009 privind definirea serviciului european de taxare rutieră electronică şi a elementelor tehnice ale acestuia,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2007 privind interoperabilitatea sistemelor electronice de tarifare pentru utilizarea infrastructurii rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 157/2009,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Dispoziţiile prezentei hotărâri constituie cadrul general pentru înfiinţarea Registrului electronic naţional al serviciului european de tarifare rutieră electronică, denumit în continuare Registrul SETRE, şi pentru stabilirea procedurilor de înregistrare în România a domeniilor SETRE aflate pe teritoriul naţional şi a furnizorilor serviciului european de tarifare rutieră electronică, stabiliţi în România. (2) Prin prezenta hotărâre se creează cadrul legal general pentru implementarea prevederilor art. 3, 6, 19 şi ale anexei I la Decizia Comisiei Europene 2009/750/CE din 6 octombrie 2009 privind definirea serviciului european de taxare rutieră electronică şi a elementelor tehnice ale acestuia, denumită în continuare Decizia Comisiei 2009/750/CE, în legătură cu cerinţele care trebuie îndeplinite pentru înfiinţarea Registrului SETRE. (3) Prezenta hotărâre nu se aplică domeniilor SETRE aflate pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, şi furnizorilor serviciului european de tarifare rutieră electronic, stabiliţi şi înregistraţi într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România.  +  Articolul 2În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) domeniu SETRE - un domeniu de tarifare care intră sub incidenţa Directivei 2004/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică pentru utilizarea infrastructurii rutiere în cadrul Comunităţii; b) domeniu de tarifare - o zonă din teritoriul României, o parte din reţeaua de drumuri europene sau un element al infrastructurii rutiere, precum un tunel, un pod sau infrastructura de acces la un feribot, unde se percepe un tarif rutier; c) furnizor SETRE - o persoană juridică ce îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 3 din Decizia Comisiei 2009/750/CE, stabilită în România şi înregistrată în Registrul SETRE, care acordă accesul la SETRE unui utilizator SETRE; d) utilizator SETRE - persoana fizică sau juridică ce încheie un contract cu un furnizor SETRE pentru a obţine accesul la SETRE; e) tarif - un tarif rutier sau o obligaţie de plată percepută în legătură cu un autovehicul sau un ansamblu de vehicule într-un domeniu de tarifare; f) informaţii privind tariful - datele definite de autoritatea care impune tariful, necesare pentru stabilirea sumelor datorate pentru circulaţia unui autovehicul sau ansamblu de vehicule pe un anumit domeniu de tarifare şi pentru tranzacţiile legate de plata tarifului; g) autoritate care impune tariful - o organizaţie publică sau privată care impune tarife pentru circulaţia autovehiculului sau ansamblului de vehicule într-un domeniu SETRE.  +  Capitolul II Registrul SETRE  +  Articolul 3 (1) Se înfiinţează Registrul SETRE, care se întocmeşte, se administrează şi se actualizează de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., denumită în continuare A.R.R., aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. (2) Registrul SETRE conţine următoarele date: a) domeniile SETRE aflate pe teritoriul României, inclusiv informaţii cu privire la:(i) autorităţile care impun tarife rutiere;(ii) tehnologiile de tarifare electronică utilizate;(iii) informaţii privind tarifele rutiere;(iv) declaraţia privind domeniul SETRE;(v) furnizorii de servicii care deţin contracte SETRE cu autorităţile care impun tarifele rutiere şi care îşi desfăşoară activitatea în sfera lor de competenţă; b) furnizorii SETRE stabiliţi în România cărora li se acordă înregistrarea.  +  Articolul 4 (1) În vederea înregistrării domeniilor SETRE în Registrul SETRE, fiecare autoritate care impune tarife rutiere şi are în responsabilitatea sa unul sau mai multe domenii SETRE depune la A.R.R. un dosar care conţine informaţiile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a). (2) Înregistrarea în România a domeniilor SETRE se realizează în conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 1.  +  Articolul 5 (1) În vederea înregistrării în Registrul SETRE în calitate de furnizor SETRE, fiecare persoană juridică interesată, stabilită în România, depune la A.R.R. un dosar care conţine informaţiile necesare prin care să facă dovada că îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 3 din Decizia Comisiei 2009/750/CE. (2) Înregistrarea în România a furnizorilor SETRE se realizează în conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 2.  +  Articolul 6 (1) Datele aferente furnizorilor SETRE sunt accesibile publicului, în conformitate cu dispoziţiile relevante prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) A.R.R. asigură accesul publicului la datele înregistrate, aferente domeniilor SETRE şi furnizorilor SETRE, prin afişarea conţinutului Registrului SETRE pe site-ul propriu.  +  Capitolul III Dispoziţii finale  +  Articolul 7 (1) A.R.R. reprezintă punctul naţional de contact responsabil de schimbul de informaţii cu Comisia Europeană, cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu utilizatorii SETRE, cu autorităţile care impun tarifarea rutieră şi cu orice alte autorităţi/instituţii implicate, privind înregistrarea în România a domeniilor SETRE şi a furnizorilor SETRE. (2) Până la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic, A.R.R. comunică autorităţilor omoloage din statele membre ale Uniunii Europene şi Comisiei Europene datele actualizate aferente furnizorilor SETRE înregistraţi în Registrul SETRE.  +  Articolul 8Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:─────────────────Viceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionaleşi administraţiei publice,Nicolae-Liviu DragneaMinistrul transporturilor,Ioan RusDepartamentul pentru Proiectede Infrastructură, Investiţii Străine,Parteneriat Public-Privatşi Promovarea Exporturilor,Alexandru Năstase,secretar de statMinistrul pentru societatea informaţională,Alexandru-Răzvan Cotoveleap. Ministrul afacerilor externe,George Ciamba,secretar de statBucureşti, 4 septembrie 2014.Nr. 766.  +  Anexa 1PROCEDURA 04/09/2014  +  Anexa 2PROCEDURA 04/09/2014