REGULAMENT din 20 ianuarie 2005 (*republicat*)(*actualizat*)privind transportul pe căile ferate din România*)(actualizat până la data de 1 septembrie 2014*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 septembrie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDONANŢA nr. 26 din 28 august 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor___________*) Republicat în temeiul art. II din Legea nr. 110/2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005.  +  Titlul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Obiectul şi sfera de aplicare (1) Prezentul regulament are ca obiect stabilirea normelor cu privire la drepturile, obligaţiile şi răspunderile administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar şi ale beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România. (2) Prezentul regulament se aplică expediţiilor, transporturilor publice de călători, de mărfuri şi alte bunuri pe căile ferate din România, precum şi activităţilor accesorii acestora. (3) Prezentul regulament se aplică, după caz, şi transporturilor pe căile ferate din România, efectuate în interes propriu, precum şi activităţilor accesorii acestora. (4) Transporturile publice feroviare se execută pe bază de contract de transport. (5) În traficul intern, contractul de transport se încheie şi se execută în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale altor reglementări în vigoare. (6) În traficul internaţional, contractul de transport se încheie şi se execută şi în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. (7) Efectuarea unui transport militar se desfăşoară pe baza unei convenţii care va fi încheiată între operatorul de transport feroviar şi autoritatea respectivă din domeniul apărării naţionale. (8) Dacă siguranţa naţională, siguranţa circulaţiei feroviare şi interesul public o cer, administratorul/gestionarii infrastructurii feroviare şi/sau operatorul de transport feroviar, conform dispoziţiilor autorităţilor competente, potrivit legii, pot decide ca: a) traficul şi/sau serviciul să fie suspendate pe anumite rute, total sau parţial; b) unele expediţii să fie excluse de la transport sau primite numai în anumite condiţii, prestabilite; c) anumite expediţii să se bucure de prioritate; d) transporturile militare să fie executate neîntrerupt în caz de necesitate. (9) Măsurile prevăzute la alin. (8) trebuie aduse la cunoştinţă celor interesaţi sau făcute publice, în prealabil, după caz.  +  Articolul 2TermeniÎnţelesul termenilor folosiţi este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.  +  Articolul 3Răspunderea administratorului/gestionarilor infrastructurii feroviare şi a operatorilor de transport feroviar pentru agenţii lor (1) Operatorii de transport feroviar şi administratorul/ gestionarii infrastructurii feroviare sunt răspunzători de încălcările prevederilor regulamentare sau contractuale ori de abuzurile comise de agenţii aflaţi în serviciul acestora, precum şi de către alte persoane care au atribuţii, din dispoziţia lor, în executarea transportului. (2) În cazul în care agenţii aflaţi în serviciul operatorilor de transport feroviar, al administratorului/gestionarilor infrastructurii feroviare prestează servicii pentru efectuarea transporturilor publice de călători, de mărfuri şi alte bunuri, precum şi servicii conexe şi adiacente acestora, pentru care nu sunt împuterniciţi de operatorii de transport feroviar sau de administratorul/gestionarii infrastructurii feroviare, se consideră că aceştia lucrează în contul şi pe răspunderea persoanei interesate pentru care fac aceste servicii. (3) Operatorul de transport feroviar nu răspunde de bagajele încredinţate în staţii şi trenuri unor persoane care nu fac parte din categoria celor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 4Tarife de transport (1) Stabilirea sau modificarea tarifelor de transport feroviar de călători se face conform reglementărilor legale în vigoare. (2) Tarifele de transport feroviar de marfă se formează liber pe piaţă. (3) Tarifele de transport feroviar intră în vigoare după publicare şi/sau, în cazul tarifelor de transport feroviar de călători, după afişare la casele de bilete şi la celelalte puncte unde se vând legitimaţii de călătorie. (4) Preţul prestaţiei de transport se stabileşte conform tarifelor operatorilor de transport feroviar în vigoare în momentul încheierii contractului de transport. (5) Tarifele de transport feroviar se publică. Tarifele de transport feroviar de călători sunt aduse la cunoştinţă publică prin afişare în locurile unde se vând legitimaţii de călătorie şi pot fi aduse la cunoştinţă şi prin mijloace de informare în masă. Condiţiile de publicare se vor stabili prin Normele uniforme. (6) Operatorii de transport feroviar pot acorda facilităţi sau reduceri tarifare pe baza prevederilor unor acte normative numai dacă autoritatea, agentul, respectiv persoana juridică ce a solicitat facilitatea sau reducerea asigură compensările aferente. (7) În scopuri comerciale, pe baza unor convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar şi clienţi, se pot acorda reduceri tarifare sau se pot practica alte tarife decât cele publicate, cu excepţia transportului feroviar de călători. Publicarea acestora nu este obligatorie. (8) Operatorii de transport feroviar de marfă sunt în drept să perceapă şi alte sume, neprevăzute în tarife, ca urmare a unor costuri suplimentare care cad în sarcina clienţilor. Aceste sume se înscriu distinct pe documentul de transport şi trebuie justificate cu acte doveditoare. (9) Tarifele, normele şi instrucţiunile de serviciu nu pot deroga de la prevederile prezentului regulament. (10) Operatorii de transport feroviar de călători sunt în drept să perceapă şi alte sume, calculate pe bază de deviz, pentru prestaţii la cererea clientului. Aceste sume se încasează pe bază de factură sau de alte documente financiare în uz.  +  Articolul 5Cursul de schimb al monedelorPentru încasarea, conform legii, în altă monedă decât cea în care sunt exprimate tarifele, operatorii de transport feroviar trebuie să facă publice cursul de schimb la care efectuează convertirea sumelor şi acceptarea la plată a monedelor străine.  +  Articolul 6Sesizări (1) Fiecare operator feroviar de călători va stabili modul în care se primesc sesizările publicului călător şi va afişa aceste reguli în loc vizibil, în fiecare staţie de cale ferată în care îşi desfăşoară activitatea. (2) Operatorii de transport feroviar de călători vor răspunde în scris la orice sesizare adresată în scris, în termen de maximum 30 de zile.  +  Articolul 7Răspunderea în caz de accident nuclearOperatorul de transport feroviar este scutit de răspunderea ce îi revine potrivit prezentului regulament, când paguba a fost cauzată de un accident nuclear şi dacă, în aplicarea legilor şi regulamentelor care reglementează răspunderea în domeniul energiei nucleare, cel care exploatează o instalaţie nucleară sau o altă persoană care îl substituie este răspunzător de această pagubă.  +  Titlul II Transportul călătorilor şi bagajelor  +  Capitolul I Transportul călătorilor  +  Articolul 8Condiţiile de acceptare la transportOperatorul de transport feroviar efectuează transporturile de călători conform prezentului regulament, atât timp cât: a) transportul este posibil cu agenţii şi mijloacele de transport disponibile, care permit satisfacerea solicitărilor de transport; b) transportul nu este împiedicat de împrejurări pe care operatorul de transport feroviar nu le poate evita şi a căror înlăturare nu depinde de el.  +  Articolul 9Admiterea la transport. Persoane excluse de la transport. Admiterea condiţionată (1) Sunt admişi la transport călătorii care posedă legitimaţii de călătorie valabile la trenul, ruta şi clasa alese pentru călătorie. (2) Sunt excluşi de la transport călătorii care nu respectă prezentul regulament şi dispoziţiile operatorului de transport feroviar, făcute publice. (3) În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate: a) persoanele care, prin comportare, perturbă ordinea publică, contravin normelor de conduită publică şi bunelor moravuri ori care produc vătămări materialului rulant aparţinând operatorului de transport feroviar sau care nu respectă prevederile prezentului regulament. Aceste persoane nu au dreptul nici la restituirea contravalorii călătoriei; b) persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători, în afară de cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs şi care necesită intervenţii de urgenţă trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute la art. 21; c) persoanele care insultă sau agresează agenţii operatorului de transport feroviar sau ai administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare aflaţi în timpul serviciului. (4) Transportul bolnavilor contagioşi se reglementează prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului sănătăţii publice.  +  Articolul 10Mersul trenurilor de călători şi suspendarea circulaţiei trenurilor (1) Călătorii sunt transportaţi cu trenuri prevăzute în Mersul trenurilor de călători, publicat şi afişat în staţii, şi cu trenuri suplimentare. La solicitare, călătorii pot fi transportaţi cu trenuri sau vagoane special comandate, cu achitarea tarifelor aferente cererii. (2) Operatorul de transport feroviar şi/sau administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare, după caz, trebuie să aducă la cunoştinţă publicului suspendarea sau anularea unor trenuri ori a circulaţiei trenurilor, prin mass-media şi afişare în staţii. (3) Întârzierea trenurilor se aduce de îndată la cunoştinţă publicului de către administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare, prin afişare în staţii şi/sau prin instalaţiile de avizare, precum şi prin informarea verbală a călătorilor de către agenţi, după caz. (4) Condiţiile în care se pot efectua călătoriile şi serviciile oferite călătorilor sunt prevăzute în Mersul trenurilor de călători şi, după caz, în Normele uniforme sau în reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar. (5) Când, din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură prevăzut pentru continuarea călătoriei, pentru care posedă legitimaţie de călătorie, operatorul de transport feroviar este obligat să îl transporte cu bagajele sale, fără a percepe noi tarife, cu primul tren de acelaşi rang sau de rang inferior, pe aceeaşi rută sau pe altă rută, astfel încât acesta să ajungă la destinaţie cu întârzierea cea mai mică, cu respectarea prevederilor Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar. (6) În cazul suspendării circulaţiei unui tren, dacă acest fapt nu a fost făcut cunoscut înainte de plecarea din staţia de pornire, iar călătorul nu doreşte să continue călătoria cu alte trenuri sau pe alte rute, operatorul de transport feroviar este obligat să îl aducă înapoi la staţia de plecare, cu primul tren în circulaţie, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite pentru transportul neefectuat. (7) Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei unui tren a fost anunţată în ziua anterioară plecării din staţia de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare. (8) În cazul în care circulaţia trenurilor de călători se întrerupe ca urmare a stării necorespunzătoare a infrastructurii feroviare, administratorul/gestionarii infrastructurii feroviare vor organiza, în condiţiile tehnice existente, un serviciu de transport pentru călători şi bagaje cu alte vehicule, pe cheltuiala lor, până la destinaţie sau până la primul punct de legătură pentru continuarea călătoriei cu trenul. După constatarea cauzei care a condus la întreruperea circulaţiei, administratorul/gestionarii infrastructurii feroviare îşi vor recupera cheltuielile cu transportul călătorilor şi al bagajelor acestora de la cei responsabili de deteriorarea infrastructurii. (9) Călătorul poate amâna călătoria dacă prezintă legitimaţia pentru viza de amânare în termenul prevăzut în Normele uniforme. Dacă se utilizează un tren sau servicii cu tarife mai mari, călătorul va plăti diferenţa de tarif. (10) Călătorul poate renunţa la călătorie dacă prezintă legitimaţia pentru viza de neutilizare în termenul prevăzut în Normele uniforme. (11) Prin aceste dispoziţii nu se prelungeşte durata legitimaţiilor de călătorie al căror timp de întrebuinţare este determinat prin Normele uniforme.  +  Articolul 11Legitimaţiile de călătorie şi durata valabilităţii lor (1) Orice legitimaţie de călătorie trebuie să conţină menţiunile prevăzute în Normele uniforme. (2) Legitimaţiile de călătorie se obţin de la staţii, agenţii, de la agenţi autorizaţi, de la agenţii operatorilor de transport din trenuri sau prin mijloace electronice, în condiţiile stabilite de operatorul de transport feroviar. (3) Tarifele pentru legitimaţiile de călătorie obţinute de la agenţii operatorilor de transport din trenuri pot fi mai mari decât cele de la casele de bilete din staţii, în condiţiile stabilite de operatorul de transport feroviar. (4) Călătorul trebuie să verifice pe loc, la primirea legitimaţiei de călătorie, dacă aceasta corespunde cererii sale. (5) Revânzarea legitimaţiilor de călătorie de către persoane neautorizate nu este permisă. Legitimaţiile de călătorie găsite în aceste cazuri vor fi anulate, iar călătorii vor fi consideraţi fără legitimaţie de călătorie şi trataţi corespunzător. Persoanele neautorizate care revând legitimaţii de călătorie vor fi tratate drept contraveniente. (6) Cedarea legitimaţiilor de călătorie nominale sau cu tarife reduse altor persoane care nu au dreptul la acestea este interzisă. Persoanele care cedează legitimaţiile de călătorie sunt considerate contraveniente. Legitimaţiile găsite în această situaţie sunt reţinute de personalul de tren, iar călătorii în cauză vor fi consideraţi fără legitimaţie de călătorie şi trataţi corespunzător. (7) Operatorul de transport feroviar va face publice normele de utilizare şi duratele de valabilitate a legitimaţiilor de călătorie.  +  Articolul 12Ocuparea şi rezervarea locurilor (1) Călătorul poate ocupa loc în tren, respectând dreptul la clasă şi serviciile asigurate prin legitimaţia sa de călătorie. (2) La trenurile cu regim de rezervare a locurilor, călătorul poate ocupa numai locurile înscrise în legitimaţia de călătorie. (3) Modalităţile de rezervare a locurilor în trenuri sunt reglementate de operatorul de transport feroviar şi aduse la cunoştinţă publicului călător prin Mersul trenurilor de călători. (4) În condiţiile stabilite prin Normele uniforme sau prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar, călătorul poate să utilizeze un loc la o clasă superioară, servicii superioare ori un tren de categorie superioară celor indicate pe legitimaţia de călătorie sau poate cere să i se modifice itinerarul, cu achitarea diferenţelor tarifare. (5) Călătorul care nu poate obţine loc şi nu consimte să călătorească în picioare are dreptul să ceară restituirea contravalorii legitimaţiei de călătorie pentru parcursul neefectuat, amânarea călătoriei sau să plătească diferenţa pentru călătoria la o clasă superioară, conform prevederilor Normelor uniforme ori ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar. (6) În cazul în care călătorul nu poate ocupa locul rezervat potrivit legitimaţiei de călătorie, agentul operatorului de transport feroviar este obligat să îi asigure alt loc, în limita locurilor disponibile din tren, conform prevederilor Normelor uniforme sau reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar. În cazul în care nu i se poate asigura loc, se va restitui tariful tichetului de rezervare. Cererea de restituire a tarifului se adresează operatorului de transport feroviar, care suportă şi cheltuielile de transmitere a acestuia prin poştă. (7) La trenurile fără regim de rezervare, în condiţiile Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar, se pot rezerva compartimente întregi.  +  Articolul 13Reduceri din tarifele de călători (1) Copiii până la vârsta de 5 ani împliniţi, pentru care nu se cere un loc separat, se transportă gratuit, fără legitimaţie de călătorie. (2) Copiii până la vârsta de 10 ani împliniţi plătesc 50% din tariful de transport şi din suplimentul de tren, având drept la loc separat. La trenurile cu locuri rezervate plătesc şi tariful integral al tichetului. (3) Operatorul de transport feroviar poate acorda reduceri comerciale, reglementate prin tarife şi aduse la cunoştinţă publicului călător prin publicare, conform art. 4 alin. (5). (4) Nicio reducere acordată de operatorul de transport feroviar nu se mai poate aplica legitimaţiilor de călătorie care se bucură deja de o reducere din tariful întreg. (5) Călătorii care beneficiază de reduceri trebuie să prezinte, la cererea agentului operatorului de transport feroviar, dovada că pot beneficia de reducerile respective. Călătorii care nu fac dovada că pot beneficia de reducerile respective vor fi consideraţi contravenienţi şi vor fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale.  +  Articolul 14Dreptul la transport (1) Călătorul trebuie să posede o legitimaţie de călătorie valabilă la data, trenul, clasa şi serviciul utilizate, obţinută conform reglementărilor în vigoare. Celor care contravin acestei prevederi operatorul de transport feroviar nu le recunoaşte niciun drept şi nu răspunde de eventualele daune suferite de aceştia. (2) Călătorul este obligat să păstreze legitimaţia de călătorie asupra sa în tot timpul călătoriei şi să o prezinte pentru verificare, la cerere, agentului operatorului de transport feroviar împuternicit în acest scop. (3) Legitimaţiile de călătorie care prezintă modificări necertificate, conform prevederilor Normelor uniforme sau ale reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar, nu sunt valabile şi sunt retrase de agenţii operatorului de transport feroviar. (4) Călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, este considerat contravenient şi tratat potrivit legii. (5) Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-verbal de contravenţie se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu unde acestea există, pentru identificare şi sancţionare. (6) Verificarea legitimaţiilor de călătorie în tren, în timpul staţionării în staţii, se reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.  +  Articolul 15Întreruperea călătoriei (1) Legitimaţia de călătorie dă dreptul, de regulă, la o singură întrerupere a călătoriei, care trebuie să se încadreze în minimum 24 de ore de la plecarea trenului cu care a sosit călătorul sau de la plecarea primului tren de legătură de acelaşi rang. Excepţiile sunt prevăzute în reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar. (2) Condiţiile în care se acordă întreruperea călătoriei sunt stabilite prin reglementări proprii ale operatorilor de transport feroviar.  +  Articolul 16Reguli pentru călători (1) În incinta staţiilor, agenţiilor şi în trenuri trebuie respectate prevederile prezentului regulament. (2) Sunt interzise şi constituie contravenţii, în măsura în care nu constituie infracţiuni, următoarele fapte: a) călătoria pe acoperişul vagoanelor, pe scări, pe tampoane, între vagoane şi în alte locuri care nu sunt destinate călătorilor; b) urcarea şi călătoria în trenuri de marfă, de lucru, de intervenţie, în vagoane cu afectare anumită afişată pe ele, în vagoane de bagaje, de mesagerie, de coletărie, poştale şi în cabina locomotivei, automotorului sau a ramei electrice; c) fumatul în vagoane, săli de aşteptare, holuri, cu excepţia locurilor unde fumatul este permis şi acest lucru este afişat; d) urcarea sau coborârea din trenuri în mişcare, aplecarea în afară sau rezemarea de uşi, respectiv deschiderea uşilor în timpul mersului trenului; e) aruncarea obiectelor pe ferestrele sau uşile vagoanelor; f) urcarea sau coborârea bagajelor şi a persoanelor pe ferestrele vagoanelor; g) deteriorarea vagoanelor, clădirilor sau a instalaţiilor prin distrugere sau sustragerea pieselor ori dotărilor din inventarul acestora; h) neeliberarea locului ocupat în vagon, care nu corespunde cu cel prevăzut în legitimaţia de călătorie, la solicitarea celui îndreptăţit; i) exercitarea comerţului în trenuri sau în staţii de cale ferată fără autorizaţie eliberată de operatorul de transport feroviar sau de administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare, după caz; j) lipirea de afişe în trenuri sau în staţii fără acordul scris al operatorului de transport feroviar sau al administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare, după caz; k) traversarea liniilor prin alte locuri decât cele special amenajate pentru călători; l) intrarea sau staţionarea în incinta unităţilor, acolo unde accesul publicului este interzis prin afişe sau pictograme corespunzătoare; m) practicarea cerşetoriei sau practicarea jocurilor de noroc în trenuri sau în staţii de cale ferată; n) tulburarea liniştii călătorilor prin producerea de zgomote; o) provocarea de scandal în trenuri sau în incinta staţiilor de cale ferată; p) staţionarea în vagonul-restaurant după ora de închidere a acestuia; r) acţionarea semnalului de alarmă sau a frânei de mână pentru motive nejustificate; s) murdărirea vehiculelor şi a spaţiilor afectate publicului, inclusiv a celor dintre linii, inscripţionarea neautorizată a pereţilor vagoanelor sau ai clădirilor staţiilor de cale ferată, dezlipirea fără drept a afişelor; ş) transportul în vagoanele de călători al obiectelor sau al substanţelor inflamabile, explozibile, radioactive, otrăvitoare şi rău mirositoare, care, potrivit legii şi reglementărilor operatorului de transport feroviar, nu sunt permise la transport; t) prejudicierea intereselor celorlalţi călători, împiedicarea liberei circulaţii a acestora, încălcarea normelor de protecţie a mediului şi a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor. (3) Călătorilor care contravin prevederilor alin. (2) operatorul de transport feroviar sau administratorul/ gestionarul infrastructurii feroviare nu le recunoaşte nici un drept, de nici o natură, şi nu răspunde de nici o daună pe care, eventual, ar suferi-o. (4) Călătorul care prin faptele sale a adus prejudicii de orice fel operatorului de transport feroviar sau administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare este obligat la plata despăgubirilor corespunzătoare. (5) Constatarea abaterilor de la regulile de călătorie se face de către agenţii împuterniciţi de operatorul de transport feroviar sau de către administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare ori de către organele de ordine publică, după caz, şi se sancţionează conform legii.  +  Articolul 17Bagaje de mână (1) Călătorul poate să ia cu el în vagoanele de călători, în mod gratuit, bagaje de mână. Bagajele de mână trebuie să fie uşor de manipulat şi bine ambalate, astfel încât să nu fie posibilă scurgerea conţinutului, avarierea sau murdărirea vagoanelor ori incomodarea celorlalţi călători. (2) Fiecare călător dispune pentru bagajele sale de mână doar de spaţiul situat deasupra locului pe care îl ocupă sau de un spaţiu echivalent în boxa pentru bagaje a vagoanelor. Masa totală a bagajelor de mână admisă pentru fiecare loc ocupat este de 30 kg. (3) În vagoanele de călători nu pot fi introduse ca bagaje: a) materiile şi obiectele excluse de la transportul de bagaje; b) obiectele de natură să stânjenească sau să incomodeze călătorii ori să cauzeze o pagubă călătorilor, operatorului de transport feroviar sau administratorului/ gestionarului de infrastructură feroviară; c) obiectele interzise prin actele normative ale autorităţilor administrative; d) vietăţile, potrivit art. 18. (4) Operatorul de transport feroviar are dreptul să se asigure pentru motive întemeiate, în prezenţa călătorului, de natura obiectelor introduse în vagoanele de călători sau în spaţiile acestuia. Aceasta nu dă dreptul operatorului de transport feroviar să percheziţioneze bagajele călătorului, decât cu acordul acestuia din urmă. Dacă nu este posibil să se identifice persoana deţinătoare a obiectelor supuse verificării, operatorul de transport feroviar efectuează verificarea în prezenţa organelor de ordine publică. (5) Supravegherea obiectelor pe care călătorul le ia cu el în vagon revine acestuia. (6) Călătorul este răspunzător de orice pagubă cauzată de obiectele şi vietăţile pe care le ia cu el în vagon. (7) Aceste dispoziţii nu influenţează răspunderea pe care o poate avea operatorul de transport feroviar, potrivit art. 22. (8) Bagajele de mână care depăşesc condiţiile impuse prin alin. (2) se tratează conform reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar. (9) Reglementările privind bagajele uitate în tren vor fi cuprinse în Normele uniforme, precum şi în reglementările proprii ale operatorului de transport feroviar, care vor fi aduse la cunoştinţă călătorilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 18Transportul vietăţilor în vagoanele de călători (1) Animalele, păsările, reptilele, peştii şi insectele vii nu pot fi transportate, de regulă, în vagoanele de călători. (2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin Normele uniforme.  +  Articolul 19Alte forme de contractare a transporturilor de călători (1) Operatorul de transport feroviar poate face servicii de transport combinat şi/sau multimodal. (2) Normele uniforme reglementează modul de executare a acestor servicii.  +  Capitolul II Dispoziţii comune pentru transportul călătorilor  +  Articolul 20Informarea călătorilor. Mersul trenurilor de călători (1) Administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare va afişa la loc vizibil în staţii Mersul trenurilor de călători. Administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare va anunţa pentru călători, prin staţiile de amplificare, sosirea, staţionarea şi plecarea trenurilor din staţie. Operatorul de transport feroviar va afişa la loc vizibil tarifele de transport pentru călători. (2) În staţiile de călători trebuie să existe ghişeu de informaţii, panouri de informaţii care afişează compunerea trenurilor, principalele legături între trenuri şi alte informaţii utile călătorilor. Staţiile cu ghişeu de informaţii se stabilesc de operatorul de transport feroviar sau de administratorul/ gestionarul infrastructurii feroviare, după caz. (3) Trenurile care circulă cu ordin special, care se pun sau se retrag din circulaţie în condiţiile stabilite de operatorul de transport feroviar se afişează în spaţiul rezervat Mersului trenurilor de călători. (4) În staţiile în care fluxul de călători este mare trebuie să existe cel puţin un ghişeu special de eliberare a legitimaţiilor de călătorie pentru: femeile gravide, femeile cu copii în braţe, persoanele care din motive de sănătate nu pot aştepta la rând pentru eliberarea legitimaţiei, călătorii al căror tren pleacă în mai puţin de 20 de minute. Operatorul de transport feroviar va aduce la cunoştinţă călătorilor, prin mijloace specifice de informare, existenţa acestor ghişee speciale.  +  Articolul 21Restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parţialRestituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parţial se face conform prevederilor Normelor uniforme şi reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar.  +  Capitolul III Răspunderea operatorului de transport feroviar  +  Articolul 22Baza răspunderii (1) Operatorul de transport feroviar răspunde de paguba care rezultă din decesul, rănirea sau orice altă vătămare a sănătăţii călătorului, provocate printr-un accident în legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul cât călătorul se află în trenuri sau în spaţii aferente operatorului, respectiv când intră sau iese din acestea. (2) Operatorul de transport feroviar este de asemenea răspunzător de paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială ori din avarierea obiectelor pe care călătorul, victimă a unui astfel de accident, le avea asupra sa. (3) Operatorul de transport feroviar este scutit de această răspundere: a) dacă accidentul a fost provocat de împrejurări străine de exploatarea feroviară, pe care operatorul de transport feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului respectiv, nu le putea evita şi ale căror consecinţe nu le putea preveni; b) total sau parţial, în măsura în care accidentul este imputabil călătorului; c) dacă accidentul se datorează comportamentului unui terţ pe care operatorul de transport feroviar, cu toate diligenţele cerute de particularităţile cazului respectiv, nu îl putea evita şi ale cărui consecinţe nu le putea preveni. (4) Regulamentul nu înlătură răspunderea pe care o poate avea operatorul de transport feroviar pentru cazurile neprevăzute la alin. (1).  +  Articolul 23Daune-interese în caz de deces al călătorului (1) În cazul decesului călătorului, în condiţiile alin. (1) al art. 22, daunele-interese cuprind: a) cheltuielile rezultate în urma decesului, în special cele pentru transportul cadavrului, pentru înmormântare sau pentru incinerare; b) dacă decesul nu s-a produs imediat, daunele-interese sunt cele prevăzute la art. 24. (2) Dacă în urma decesului rămân lipsite de susţinător persoane faţă de care călătorul avea sau are în viitor obligaţia de întreţinere în virtutea legii, aceste persoane au dreptul să primească o indemnizaţie sau o rentă, după caz, pentru această pierdere. (3) Acţiunea în daune-interese a persoanelor pe care călătorul le întreţinea fără a fi obligat prin lege se exercită în condiţiile legii.  +  Articolul 24Daune-interese în caz de rănire a călătoruluiÎn caz de rănire sau de orice vătămare a călătorului, daunele-interese cuprind: a) cheltuielile necesare pentru tratament şi pentru transport; b) repararea prejudiciului cauzat prin incapacitatea de muncă totală sau parţială.  +  Articolul 25Repararea altor prejudiciiOperatorul de transport feroviar va plăti daune-interese şi pentru alte prejudicii decât cele prevăzute la art. 23 şi 24, potrivit prevederilor legale referitoare la răspunderea civilă.  +  Articolul 26Forma şi limitarea daunelor-interese în caz de deces sau de rănire a călătorului (1) Daunele-interese prevăzute la alin. (2) al art. 23 trebuie acordate sub formă de sumă globală, în cazul indemnizaţiei. (2) Alocarea unei rente în cazul prevăzut la alin. (2) al art. 23 se poate acorda, la cerere, în condiţiile legii. (3) Totalul daunelor-interese care urmează a fi acordate potrivit alin. (1) se stabileşte în conformitate cu prevederile legale. În aplicarea prezentului regulament se fixează pentru fiecare călător o limită maximă în lei a echivalentului de 190.000 euro în sumă globală sau sub formă de rentă anuală corespunzătoare acestei sume globale.-----------Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de art. unic din ORDONANŢA nr. 26 din 28 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 29 august 2014.  +  Articolul 27Interzicerea de a limita răspundereaDispoziţiile tarifare şi cele ale înţelegerilor speciale încheiate între operatorul de transport feroviar şi călător, care urmăresc să scutească dinainte, total sau parţial, operatorul de răspunderea sa ori care au ca efect să răstoarne sarcina probei ce revine operatorului sau care stabilesc limite mai mici decât cele stabilite la alin. (2) al art. 26, sunt nule de drept. Această nulitate nu o atrage şi pe cea a contractului de transport.  +  Articolul 28Transporturile mixte (1) Când trenurile sau vagoanele de călători execută manevra de îmbarcare, debarcare sau poziţionare pe feribotul sub pavilion român, dispoziţiile referitoare la răspunderea operatorului de transport feroviar, în caz de deces sau de rănire a călătorului, sunt aplicabile pagubelor prevăzute la alin. (1) al art. 22, cauzate de un accident în legătură cu exploatarea feroviară, survenit în timp ce călătorul se afla în trenurile sau în vagoanele de călători menţionate ori în timpul în care intră sau iese din acestea. (2) Dacă operatorul de transport feroviar utilizează sau dispune utilizarea în executarea procesului de transport şi a altor mijloace de transport decât cele feroviare, acesta răspunde potrivit reglementărilor aplicabile acelui mijloc de transport.  +  Capitolul IV Reclamaţii administrative. Acţiuni. Prescripţii  +  Articolul 29Reclamaţii administrative (1) În cazurile în care se aplică prezentul regulament, acţiunea privind răspunderea, cu orice titlu ar fi, se poate întemeia şi pe dispoziţiile dreptului comun. (2) Reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport sunt obligatorii şi trebuie adresate în scris operatorului de transport feroviar în termen de 3 luni de la termenele prevăzute la alin. (3)-(5) ale art. 33, în afara cazurilor prevăzute la alin. (1) al art. 33. (3) Dreptul de a reclama aparţine persoanei care are dreptul de a acţiona operatorul de transport feroviar, conform art. 30. (4) În cazul restituirilor sau despăgubirilor privind transportul feroviar de călători, cel îndreptăţit anexează la reclamaţie legitimaţiile de călătorie, în copii. În caz de aprobare a reclamaţiei, documentele se vor preda în original operatorului de transport feroviar, la lichidarea drepturilor, înainte de efectuarea plăţilor. (5) Reclamaţiile trebuie să fie motivate.  +  Articolul 30Persoanele care pot exercita dreptul de acţiune împotriva operatorului de transport feroviar (1) Acţiunea juridică împotriva operatorului de transport feroviar aparţine persoanei care posedă legitimaţia de călătorie, asimilată contractului de transport. (2) În caz de rănire, acţiunea juridică aparţine persoanei rănite, iar în caz de deces prin accident, moştenitorilor ei legali. (3) Solicitarea de restituire a unei sume plătite în virtutea contractului de transport aparţine aceluia care a efectuat această plată.  +  Articolul 31Operatorii de transport feroviar care pot fi acţionaţi în instanţăAcţiunea judecătorească pentru restituirea unei sume plătite în temeiul contractului de transport poate fi exercitată împotriva operatorului de transport feroviar de călători care a încasat această sumă sau împotriva celui în folosul căruia a fost încasată.  +  Articolul 32Stingerea acţiunii izvorâte din răspunderea operatorului de transport feroviar de călători în caz de deces şi de rănire a călătorilor (1) Orice acţiune întemeiată pe răspunderea operatorului de transport feroviar de călători în caz de deces sau de rănire a călătorului este stinsă dacă cel îndreptăţit nu semnalează în scris pretenţiile, în termen de 3 ani de la momentul luării la cunoştinţă despre producerea accidentului. (2) Totuşi, dreptul la acţiune nu se stinge dacă: a) accidentul nu a fost semnalat sau a fost semnalat cu întârziere de către operatorul de transport feroviar, ca urmare a unor împrejurări care nu sunt imputabile celui îndreptăţit; b) cel îndreptăţit dovedeşte că accidentul a avut drept cauză o culpă a operatorului de transport feroviar.  +  Articolul 33Prescripţia dreptului la acţiune privind transportul feroviar de călători (1) Acţiunile pentru daune-interese, întemeiate pe răspunderea operatorului de transport feroviar de călători în caz de deces şi de rănire a călătorilor, se prescriu: a) pentru călători, în termen de 3 ani socotiţi din ziua următoare celei în care s-a produs accidentul; b) pentru celelalte persoane îndreptăţite, în termen de 3 ani socotiţi din ziua următoare celei în care s-a produs decesul călătorului. (2) Celelalte acţiuni care izvorăsc din contractul de transport sunt prescrise după trecerea unui an. (3) Prescripţia prevăzută la alin. (2) curge pentru acţiunea: a) privind plata sau restituirea tarifului de transport, a tarifelor accesorii ori a tarifelor suplimentare sau privind rectificarea în caz de aplicare incorectă a unui tarif ori de greşeală de calcul sau de încasare, din ziua plăţii ori, dacă nu s-a făcut plata, din ziua în care plata ar trebui să fie făcută; b) privind plata unui supliment de tarif reclamat de organele vamale sau de alte organe abilitate prin lege, din ziua cererii acestora; c) în toate celelalte cazuri privind transportul călătorilor, din ziua expirării valabilităţii legitimaţiei de călătorie. (4) Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este niciodată cuprinsă în termen. (5) În caz de reclamaţie adresată operatorului de transport feroviar, în conformitate cu art. 29, însoţită de documentele justificative necesare, prescripţia se suspendă până la rezolvarea reclamaţiei sau până la expirarea termenului de 30 de zile în care ar fi fost obligat să o rezolve: a) în ziua în care operatorul de transport feroviar respinge în scris reclamaţia, acesta îi restituie documentele. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, prescripţia reîncepe să curgă pentru partea de reclamaţie care rămâne în litigiu; b) dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului, precum şi a restituirii documentelor revine în sarcina părţii care invocă acest fapt; c) după încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul curs înainte de suspendare; d) prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de suspendare. (6) Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspendă prescripţia. (7) Dacă un termen trebuie să ia sfârşit într-o sâmbătă ori duminică sau într-o zi de sărbătoare legală, expirarea lui se prelungeşte până la prima zi lucrătoare care urmează.  +  Titlul III Transportul mărfurilor  +  Capitolul I Contractul de transport. Generalităţi  +  Articolul 34Condiţiile de acceptare la transport (1) Operatorul de transport feroviar poate accepta la transport orice mărfuri al căror transport nu este interzis prin dispoziţii legale. (2) Mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale prin dispoziţii legale pot fi transportate în condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii. (3) Mărfurile periculoase sunt admise la transport în condiţiile Regulamentului privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID) - Apendice C la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF).  +  Articolul 35Comandarea transporturilor (1) Transportul va fi solicitat prin comandă scrisă, adresată operatorului de transport feroviar, conform reglementărilor proprii ale operatorilor de transport feroviar. (2) Comanda trebuie să conţină cel puţin următoarele indicaţii: staţia de expediere, staţia de destinaţie, felul mărfii, cantitatea, data şi locul unde are loc încărcarea, tipul mijloacelor de transport, rechizitele de încărcare necesare. (3) Locul unde se depune comanda şi condiţiile de depunere şi executare a acesteia se stabilesc de către operatorii de transport feroviar prin reglementări proprii. (4) Acceptarea comenzii de către operatorul de transport feroviar se confirmă prin semnătură şi ştampilă sau prin mijloace electronice. (5) Prin convenţii încheiate cu clienţii, operatorii de transport feroviar pot stabili condiţii specifice privind comandarea transporturilor.  +  Capitolul II Încheierea şi executarea contractului de transport  +  Articolul 36Predarea la transport, încărcarea şi descărcarea mărfurilor (1) Prin expediţie se înţelege marfa încărcată în mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, însoţită de scrisoarea de trăsură. Expediţie este şi vehiculul feroviar care circulă pe roţi proprii, însoţit de scrisoare de trăsură. (2) Predarea-primirea expediţiilor se va efectua în cadrul programului de lucru al operatorului de transport feroviar, în locul şi în condiţiile stabilite prin comandă sau prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar şi clienţi. (3) Expeditorul răspunde de exactitatea şi identitatea mărfurilor ce se expediază în raport cu datele înscrise în actele de livrare şi în scrisoarea de trăsură, precum şi de integritatea mărfurilor încărcate de el în mijloacele de transport. (4) Expeditorul şi operatorul de transport feroviar convin cine execută încărcarea şi descărcarea mărfii. În lipsa unei convenţii, încărcarea şi descărcarea revin operatorului de transport feroviar pentru colete, în timp ce pentru vagoane complete şi unităţi de transport intermodal încărcarea îi incumbă expeditorului şi descărcarea, destinatarului. (5) Cu excepţia cazului în care încărcarea se face de către operatorul de transport feroviar, expeditorul mărfii răspunde de toate consecinţele unei încărcări defectuoase a mijloacelor de transport şi trebuie să repare prejudiciul suferit din această cauză, chiar dacă încărcarea s-a făcut de altă persoană în numele expeditorului. (6) Încărcarea vagoanelor de marfă, dimensiunile încărcăturii, modul de încărcare şi stivuire a încărcăturii, asigurarea încărcăturilor şi transporturile excepţionale se efectuează conform prevederilor Acordului asupra schimbului şi utilizării vagoanelor de marfă între întreprinderile feroviare (RIV) - anexa nr. II "Încărcarea vagoanelor de marfă (prescripţii de încărcare)". (7) Transportul mărfurilor perisabile şi al vietăţilor se face în conformitate cu prevederile legilor speciale în vigoare. Condiţiile speciale şi tehnologia de transport pe calea ferată sunt cele stabilite prin Normele uniforme. (8) Expediţiile transportate în condiţii speciale se pot tarifa după tarife speciale. (9) Vagoanele, unităţile de transport intermodal şi rechizitele de încărcare care aparţin operatorului de transport feroviar ce se pun la dispoziţia expeditorului pentru încărcare trebuie să fie în bună stare, curate şi corespunzătoare cu natura mărfii ce urmează a fi încărcată. (10) Expeditorul trebuie să verifice dacă mijloacele de transport şi rechizitele de încărcare puse la dispoziţia sa corespund transportului în bune condiţii. (11) Dacă expeditorul încarcă mijlocul de transport sau foloseşte rechizitele de încărcare fără obiecţiuni, operează prezumţia că acestea au fost corespunzătoare. Expeditorul răspunde de consecinţele utilizării unor mijloace de transport nepotrivite cu felul mărfii şi cu modul de prezentare a acesteia, chiar după predarea acestora către operatorul de transport feroviar. (12) Operatorul de transport feroviar îi avizează pe expeditori sau destinatari despre punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport pentru încărcare, respectiv descărcare. Modul şi condiţiile de avizare se stabilesc de către operatorul de transport feroviar prin reglementări proprii. Operatorul de transport feroviar nu este obligat să obţină de la clienţi o confirmare a avizării punerii mijloacelor de transport la dispoziţie, cu excepţia cazurilor în care a convenit contrariul. (13) Mijloacele de transport încărcate trebuie să fie predate de expeditor operatorului de transport feroviar cu uşile, clapele sau gurile de golire închise, părţile mobile şi rechizitele montate. (14) În cazurile şi condiţiile prevăzute în Normele uniforme, operatorul de transport feroviar se îngrijeşte de dezinfectarea, dezinsecţia, curăţarea şi spălarea vagoanelor care aparţin acestuia, pe cheltuiala clientului. (15) Transbordarea/transvazarea mărfurilor între vagoane de ecartament diferit ori în cazul defectării vagoanelor sau în orice altă împrejurare impusă de condiţiile de exploatare se execută de către operatorul de transport feroviar ori agenţi autorizaţi, în baza unei convenţii încheiate cu operatorul de transport feroviar. Transbordarea/transvazarea mărfurilor care necesită mijloace sau condiţii speciale ori care prezintă un pericol deosebit pentru cei care le manipulează se efectuează, la cererea operatorului de transport feroviar, de către expeditor, destinatar sau de către agenţi autorizaţi. (16) În cazul în care operaţiile de încărcare, descărcare sau transbordare/transvazare a mărfurilor se efectuează de către expeditor, destinatar ori de către agenţi autorizaţi, aceştia răspund pentru degradarea mărfurilor, a mijloacelor de transport, a rechizitelor sau a instalaţiilor operatorilor de transport feroviar produsă din culpa lor, precum şi pentru pierderea părţilor mobile datorită nemontării lor după încărcare, descărcare sau transbordare/transvazare.  +  Articolul 37Încheierea contractului de transport (1) Contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client, prin care primul se angajează să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului. (2) Contractul de transport se consideră încheiat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, sau în vehiculul feroviar care circulă pe roţi proprii, după caz, însoţit de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate şi semnată de către acesta; b) operatorul de transport feroviar a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii de trăsură; data imprimată prin alte mijloace tehnice echivalează cu ştampila operatorului de transport feroviar. (3) Inexactităţile din scrisoarea de trăsură sau pierderea acesteia nu afectează existenţa şi nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor prezentului regulament.  +  Articolul 38Scrisoarea de trăsură (1) Pentru expediţiile de vagoane, unităţi de transport intermodal şi coletărie, documentul de transport este scrisoarea de trăsură. (2) Modelele scrisorii de trăsură şi modul de completare a acestora se stabilesc prin Normele uniforme. (3) Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii: a) data întocmirii; b) numele şi adresa expeditorului; ca expeditor trebuie să fie înscrisă o singură persoană fizică sau juridică; c) denumirea staţiilor de expediţie şi destinaţie, conform nomenclatorului staţiilor de cale ferată; d) numele şi adresa destinatarului; se admite numele unei singure persoane fizice sau juridice; e) numărul şi seria sigiliilor aplicate; f) denumirea mărfii şi a modului de ambalare, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea prevăzută de RID - Apendice C la COTIF; g) enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de trăsură, necesare formalităţilor administrative în parcurs; h) numărul mijlocului de transport şi, după caz, şi al unităţii de transport intermodal; i) masa brută a mărfii şi alte elemente de calcul care să permită determinarea cantităţii de marfă a expediţiei exprimată sub alte forme; j) menţiunea privind modul de plată; k) indicaţia că transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrarii, prezentului regulament; l) numele şi adresa operatorului de transport feroviar care a încheiat contractul de transport. (4) Nu este permisă utilizarea altui document de transport decât scrisoarea de trăsură. (5) Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o singură scrisoare de trăsură. Dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi operatorul de transport feroviar, una şi aceeaşi scrisoare de trăsură se referă numai la încărcătura unui singur vagon, a unei unităţi de transport intermodal sau a unei expediţii de coletărie. (6) Totuşi, cu o singură scrisoare de trăsură pot fi predate la transport: a) obiecte indivizibile şi de dimensiuni excepţionale, a căror încărcare necesită mai mult de un vagon; b) mărfuri încărcate în mai multe vagoane, dacă dispoziţiile speciale ale traficului şi ale tarifelor permit aceasta pentru întregul parcurs. În acest caz grupul de vagoane constituie o expediţie distinctă. Dispoziţiile ulterioare date de expeditor nu trebuie să aibă ca efect despărţirea vagoanelor predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură. (7) Nu pot fi predate la transport cu o singură scrisoare de trăsură: a) mărfurile care, datorită naturii lor, nu pot fi încărcate în comun cu alte mărfuri în acelaşi vagon; b) mărfurile admise la transport în anumite condiţii, când încărcarea lor în comun cu alte mărfuri este interzisă prin RID - Apendice C la COTIF; c) mărfurile a căror încărcare în comun ar contraveni normelor legale în vigoare; d) mărfurile a căror încărcare este efectuată de operatorul de transport feroviar cu cele a căror încărcare este în sarcina expeditorului. (8) Pentru expediţiile care circulă de pe linii cu ecartament normal pe linii cu ecartament îngust şi invers, numărul scrisorilor de trăsură este cel determinat de numărul vagoanelor de ecartament normal. (9) Modul de lucru şi răspunderile în cazul utilizării scrisorii de trăsură electronice se stabilesc prin Normele uniforme.  +  Articolul 39Răspunderea pentru menţiunile din scrisoarea de trăsură (1) Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi pagubele suportate de operatorul de transport feroviar pentru următoarele cauze: a) înscrierea de către expeditor în scrisoarea de trăsură a unor menţiuni incorecte, inexacte, incomplete sau înscrise în altă parte decât în locul rezervat fiecăreia dintre ele; b) omiterea de către expeditor a unor menţiuni prevăzute de RID Apendice C la COTIF. (2) Pentru expediţiile încărcate de expeditor, menţiunile din scrisoarea de trăsură referitoare la masa mărfii sau la numărul coletelor nu fac dovada împotriva operatorului de transport feroviar decât în condiţiile prezentului regulament.  +  Articolul 40Plata prestaţiei de transport (1) Tarifele de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale, tarifele suplimentare şi alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de transport pentru prestaţia de transport sunt plătite de către expeditor, dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi operatorul de transport feroviar. (2) Atunci când pe baza unei convenţii între expeditor şi operatorul de transport feroviar tarifele sunt puse în sarcina destinatarului şi când destinatarul nu a ridicat scrisoarea de trăsură şi nici nu a modificat contractul de transport, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor. (3) Dacă preţul de transport nu poate fi stabilit exact în momentul predării mărfii la transport, operatorul de transport feroviar are dreptul să pretindă drept garanţie depunerea unei sume reprezentând aproximativ aceste cheltuieli. Decontarea cu expeditorul se face după eliberarea expediţiei în staţia de destinaţie. (4) Plata către operatorul de transport feroviar se face, după caz: a) cu ocazia încheierii contractului de transport; b) la eliberarea expediţiei; c) periodic, prin facturare, atunci când există o convenţie în acest sens. (5) În cazul întârzierii plăţii prestaţiei de transport, operatorul de transport feroviar este în drept: a) să perceapă majorări de întârziere, conform tarifelor proprii sau convenţiilor încheiate; b) să refuze transporturile. (6) Expeditorul sau destinatarul este obligat să plătească operatorului de transport feroviar sumele plătite de acesta din culpa expeditorului sau destinatarului, reprezentând amenzi aplicate de autoritatea vamală sau de alte autorităţi administrative.  +  Articolul 41Declararea interesului la eliberareExpeditorul şi operatorul de transport feroviar pot conveni ca expediţiile să facă obiectul unei declaraţii a interesului la eliberare, înscrisă în scrisoarea de trăsură de către expeditor, pentru aceasta percepându-se tarif. Condiţiile de declarare a interesului la eliberare se stabilesc în Normele uniforme.  +  Articolul 42Ramburse şi deburse (1) Expeditorul poate încărca expediţia sa cu un ramburs până la o valoare egală cu valoarea mărfii. (2) Valoarea rambursului trebuie pusă la dispoziţie expeditorului în termen de 30 de zile de la achitarea lui de către destinatar. (3) Dacă marfa a fost eliberată destinatarului fără să se fi încasat în prealabil rambursul, operatorul de transport feroviar este obligat să plătească expeditorului valoarea pagubei până la maximum suma rambursului, păstrându-şi dreptul de acţiune contra destinatarului. (4) Debursele se efectuează pentru executarea unor operaţiuni legate de marfa transportată. (5) Transporturile încărcate cu ramburse şi deburse sunt supuse perceperii unor tarife. (6) Rambursele şi debursele se admit în conformitate cu prevederile Normelor uniforme.  +  Articolul 43Starea, ambalarea şi marcarea mărfii (1) Când natura mărfii, conform reglementărilor în vigoare, cere ca aceasta să fie ambalată, expeditorul trebuie să o protejeze astfel încât să fie ferită de pierderea totală sau parţială, precum şi de avarii în timpul transportului şi să nu poată pricinui pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor căii ferate ori celorlalte mărfuri. Expeditorul trebuie să folosească ambalajele care corespund standardelor ori altor norme tehnice sau legale în vigoare. (2) Când marfa prezentată la transport sau ambalajul acesteia prezintă semne vizibile de deteriorare sau degradare, operatorul de transport feroviar poate pretinde expeditorului să ia asupra sa răspunderea, făcând menţiuni în acest sens în scrisoarea de trăsură. (3) Ambalajul se consideră suficient în cazul în care se apreciază că acesta protejează marfa, de la predarea ei la transport până la eliberarea ei destinatarului, de riscurile inerente la transport şi de consecinţele acestora. (4) Dacă, ţinând seama de dispoziţiile alineatelor precedente, se apreciază că ambalarea este necesară, operatorul de transport feroviar poate să refuze expediţia chiar şi atunci când expeditorul recunoaşte, sub semnătură în scrisoarea de trăsură, lipsa, insuficienţa sau defectuozitatea ambalajului. (5) Expeditorul este răspunzător de consecinţele lipsei, insuficienţei sau defectuozităţii ambalajului, conform menţiunilor din scrisoarea de trăsură, inclusiv de viciile ascunse ale ambalajului. Expeditorul este obligat să repare paguba suferită de operatorul de transport feroviar din această cauză. (6) Mărfurile care prin natura lor nu au nevoie de ambalaj se primesc la transport neambalate. Operatorul de transport feroviar poate să pretindă ca aceste mărfuri neambalate să fie prezentate la transport în unităţi de manipulare mai mari, respectiv legături, pachete, palete, containere, o anumită masă pe colet şi alte modalităţi care facilitează operaţiile de manipulare. (7) La expediţiile de vagoane complet acoperite sau de unităţi de transport intermodal, expeditorul trebuie să introducă în interiorul acestora datele de identificare a expediţiei, care să corespundă cu cele din scrisoarea de trăsură. (8) La expediţiile de coletărie, expeditorul este obligat să aplice pe fiecare colet etichete de identificare sau inscripţii exterioare distincte, care nu se pot şterge, fixate rezistent, care să nu permită confuzii şi să corespundă datelor din scrisoarea de trăsură. Fiecare colet va avea înscris cât mai vizibil un număr de ordine, masa netă şi brută. (9) La expediţiile de vagoane sau unităţi de transport intermodal, expeditorul este obligat să aplice pe ambele părţi ale acestora, în locurile special stabilite, etichete care să permită identificarea transportului. Operatorul de transport feroviar poate pretinde folosirea unor etichete tipizate, conform Normelor uniforme. (10) Dacă la transportul unor mărfuri sunt necesare măsuri speciale de manipulare, depozitare şi precauţie, în funcţie de natura lor, expeditorul trebuie să aplice etichete sugestive care să indice modul de manipulare şi depozitare a mărfurilor. Operatorul de transport feroviar poate pretinde folosirea unor etichete tipizate. (11) Coletele, paletele, unităţile de transport intermodal şi vagoanele cu etichete sau inscripţii vechi neîndepărtate nu se primesc la transport. (12) Mărfurile ce se transportă în vrac în vagoane descoperite trebuie astfel însemnate sau marcate de expeditor încât sustragerea din conţinut să nu fie posibilă fără urme vizibile. (13) Expeditorul este obligat să se conformeze prescripţiilor vamale sau ale altor autorităţi administrative privitoare la ambalaj şi la acoperirea cu prelate a mărfurilor.  +  Articolul 44Aplicarea sigiliilor (1) Expeditorul trebuie să aplice sigilii proprii la toate sistemele de închidere-deschidere care permit accesul în interiorul vagoanelor acoperite, al unităţilor de transport intermodal, al boxpaletelor cu capac, al mijloacelor acoperite cu prelate şi al altor dispozitive ce se sigilează, încărcate de acesta. Pentru expediţiile însoţite nu este obligatorie sigilarea. (2) Sigiliile trebuie astfel confecţionate şi aplicate încât să nu permită înlocuirea sau violarea lor fără urme vizibile. (3) Operatorul de transport feroviar aplică sigiliile sale ori de câte ori consideră că este în interesul său să execute sigilarea. (4) Operatorul de transport feroviar acceptă numai sigiliile aplicate de expeditor care au fost omologate de Autoritatea Feroviară Română AFER. (5) Operatorul de transport feroviar poate să refuze la transport expediţiile ale căror sigilii aplicate de expeditor sau de alte organe abilitate prin lege sunt deteriorate sau incorect aplicate. (6) Operatorul de transport feroviar poate admite folosirea de către expeditor a unor încuietori speciale, omologate de AFER.  +  Articolul 45Dreptul operatorului de transport feroviar de a efectua verificări (1) Operatorul de transport feroviar are dreptul să verifice, în orice moment al derulării contractului de transport, dacă au fost respectate condiţiile de transport şi dacă expediţia corespunde cu menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură de către expeditor. Atunci când verificarea se referă la conţinutul expediţiei, aceasta se face, pe cât posibil, în prezenţa celui în drept. În cazul în care acest lucru nu este posibil, verificarea se face în prezenţa organelor de poliţie sau a unui specialist autorizat ori a doi martori care nu sunt salariaţi ai operatorului de transport feroviar. (2) Dacă expediţia nu corespunde cu menţiunile făcute în scrisoarea de trăsură sau dacă prevederile referitoare la transportul de mărfuri admise în anumite condiţii nu au fost respectate, rezultatul verificării trebuie menţionat pe fila scrisorii de trăsură care însoţeşte marfa şi pe duplicatul scrisorii de trăsură, dacă aceasta se mai află în posesia operatorului de transport feroviar. În acest caz, cheltuielile ocazionate de verificare grevează marfa, dacă acestea nu au fost plătite imediat. (3) În cazul în care se constată la colete, la mijlocul de transport, la sigilii, la semnele de marcaj sau la mărfuri urme de violare, pierderi, scurgeri, alterări, avarieri, substituiri, diluări, diferenţe de masă peste toleranţele legale, se verifică conţinutul expediţiei. Expeditorul sau destinatarul trebuie să fie invitat la verificarea conţinutului expediţiei, astfel cum aceasta are loc în staţia de expediere, în parcurs sau în staţia de destinaţie. Dacă cel invitat nu se prezintă, verificarea se face de către operatorul de transport feroviar în prezenţa organelor de poliţie sau a unui specialist autorizat ori a doi martori care nu sunt salariaţi ai operatorului de transport feroviar. Rezultatul verificării se consemnează într-un proces-verbal de constatare. Cheltuielile făcute cu verificarea se suportă, după caz, de expeditor sau destinatar, în afară de cazul în care verificarea se face din culpa operatorului de transport feroviar. (4) Când în urma verificării se constată o altă masă, o altfel de marfă sau elemente care modifică preţul prestaţiei de transport, operatorul de transport feroviar are dreptul să recalculeze tarifele şi să perceapă diferenţele. (5) Masa constatată de către operatorul de transport feroviar rămâne determinantă pentru calcularea preţului prestaţiei de transport. (6) Când, cu ocazia verificărilor, se constată pagube, se precizează toate elementele necesare calculului despăgubirilor.  +  Articolul 46Supraîncărcături (1) Se consideră supraîncărcătură cantitatea de marfă care depăşeşte limita de încărcare admisă în funcţie de caracteristicile constructive ale vagonului, respectiv de sarcina admisă pe osie ori pe metru liniar de vagon. Se consideră de asemenea supraîncărcătură depăşirea limitei de încărcare a unităţilor de transport intermodal, a paletelor care aparţin operatorului de transport feroviar sau a celor aparţinând clienţilor pe care le manipulează operatorul de transport feroviar. (2) Supraîncărcătura constatată în staţia de expediere trebuie să fie descărcată de expeditor. (3) Supraîncărcătura constatată în parcurs se descarcă de expeditor sau de operatorul de transport feroviar, pe cheltuiala expeditorului. Supraîncărcătura descărcată se pune la dispoziţia expeditorului. (4) Dacă cel îndreptăţit dispune ca supraîncărcătura să fie expediată la staţia de destinaţie a încărcăturii principale, la o altă staţie de destinaţie sau să fie înapoiată la staţia de expediere, aceasta se tratează ca o expediţie distinctă.  +  Articolul 47Tarife suplimentare (1) Operatorul de transport feroviar poate percepe tarife suplimentare pentru diverse acţiuni sau inacţiuni ale expeditorului ori destinatarului, după caz, cum ar fi: a) declararea incorectă, inexactă sau incompletă a mărfurilor acceptate la transport; b) depăşirea limitei de încărcare, când mijlocul de transport a fost încărcat de expeditor; c) necurăţarea mijloacelor de transport după descărcare sau nemontarea părţilor mobile ale acestora la locul lor ori neînlăturarea etichetelor şi sigiliilor; d) falsa declarare a masei mărfurilor; e) alte cauze prevăzute în tariful operatorului de transport feroviar. (2) Nu se percep tarife suplimentare în cazul în care supraîncărcarea a intervenit în parcurs din cauza influenţelor atmosferice, dacă se dovedeşte că încărcătura nu depăşea limita de încărcare în momentul predării la transport.  +  Articolul 48Documente pentru formalităţile administrative (1) Expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, fiscale, de poliţie, sanitar-veterinare, fitosanitare sau reglementate de alte autorităţi administrative, care trebuie îndeplinite înainte de eliberarea mărfii. Aceste documente trebuie să se refere numai la mărfurile care fac obiectul aceleiaşi scrisori de trăsură, dacă normele autorităţilor administrative nu dispun altfel. (2) Dacă expeditorul asistă el însuşi la îndeplinirea formalităţilor cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative ori este reprezentat printr-un mandatar, este de ajuns ca aceste documente să fie prezentate cu ocazia îndeplinirii formalităţilor menţionate. În acest caz expeditorul va înscrie în rubrica corespunzătoare din scrisoarea de trăsură cine şi unde îndeplineşte formalităţile. (3) Operatorul de transport feroviar nu este obligat să verifice dacă documentele prezentate sunt suficiente şi exacte, cu excepţia cazurilor prevăzute în reglementările în vigoare. (4) Expeditorul răspunde faţă de operatorul de transport feroviar pentru orice pagube care rezultă din lipsa, insuficienţa sau inexactitatea acestor documente şi pentru neefectuarea menţiunilor în scrisoarea de trăsură, în afară de cazul în care operatorul de transport feroviar este în culpă. (5) Operatorul de transport feroviar este răspunzător pentru consecinţele pierderii sau utilizării incorecte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care îi sunt înmânate, cu excepţia cazului când pierderea sau paguba ocazionată de utilizarea incorectă a documentelor a fost cauzată de împrejurări pe care operatorul de transport feroviar nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preîntâmpina.  +  Articolul 49Îndeplinirea formalităţilor administrative (1) În cursul transportului, formalităţile cerute de organele vamale sau de alte organe abilitate prin lege se îndeplinesc de operatorul de transport feroviar fără garantarea plăţii taxelor vamale. Operatorul de transport feroviar poate să încredinţeze această sarcină unui mandatar. (2) În îndeplinirea acestor formalităţi operatorul de transport feroviar răspunde de culpa sa sau a mandatarului său. Totuşi, eventuala despăgubire nu poate să o depăşească pe cea prevăzută în caz de pierdere a mărfii. (3) Expeditorul, printr-o menţiune făcută în scrisoarea de trăsură, sau destinatarul, în cazul în care are dreptul să modifice contractul de transport, poate cere: a) să asiste el însuşi la aceste formalităţi sau să fie reprezentat de un mandatar; b) să îndeplinească el însuşi aceste formalităţi sau să fie îndeplinite de un mandatar; c) să plătească taxele vamale, alte tarife şi cheltuieli, când asistă, el însuşi sau mandatarul său, la formalităţi ori le îndeplineşte, în condiţiile legii. Nici expeditorul şi nici destinatarul, care au dreptul la dispoziţie, nici mandatarul lor nu pot lua în primire marfa decât în condiţiile legii. (4) Dacă pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de autorităţile vamale sau de alte autorităţi administrative expeditorul a desemnat un loc în care prescripţiile în vigoare nu permit să fie îndeplinite sau dacă a indicat pentru aceste formalităţi orice alt mod de a proceda care nu poate fi executat, operatorul de transport feroviar procedează în modul pe care îl consideră cel mai favorabil intereselor persoanei în drept şi comunică expeditorului măsurile luate. (5) Dacă, în termenul fixat la art. 59, în staţia de destinaţie cel în drept nu a îndeplinit formalităţile vamale şi nu a ridicat scrisoarea de trăsură, expediţia se consideră împiedicată la eliberare, procedându-se conform prezentului regulament. (6) Expediţiile sosite în staţia de destinaţie nevămuite se avizează către destinatar şi stau la dispoziţia lui în condiţiile art. 51, până ce acesta obţine liberul de vamă, conform legii. Pentru executarea în staţia de destinaţie a altor formalităţi administrative se procedează similar. (7) Destinatarul poartă răspunderea integrală pentru prejudiciile produse operatorului de transport feroviar ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor care îi revin conform reglementărilor vamale.  +  Articolul 50Termenul de executare a contractului de transport (1) Expeditorul şi operatorul de transport feroviar convin asupra termenului de executare a contractului de transport. În lipsa unei convenţii se aplică prevederile de mai jos. Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la ora 00,00 a zilei următoare celei de primire a mărfii la transport şi însumează: a) termenul de expediere, care este de 24 de ore; b) termenul de transport pentru fiecare fracţiune indivizibilă de 400 km, care este de 48 de ore; c) termenul suplimentar de 24 de ore care se aplică, o singură dată, pentru trecerea de pe liniile principale pe liniile secundare sau înguste şi invers; liniile principale se publică de către operatorul de transport feroviar; d) alte termene suplimentare, stabilite prin Normele uniforme. (2) Distanţele se raportează la itinerarul convenit, iar în lipsa acestuia, la itinerarul cel mai scurt posibil. (3) Termenul de executare a contractului de transport se prelungeşte, cu excepţia cazurilor imputabile operatorului de transport feroviar, cu durata staţionării necesare pentru: a) verificarea expediţiei; b) îndeplinirea formalităţilor cerute de organele vamale sau de alte autorităţi administrative; c) modificarea contractului de transport; d) tratamente speciale ce trebuie acordate mărfii; e) transbordarea sau refacerea unei încărcături efectuate defectuos de către expeditor; f) continuarea transportului pe mare, pe căi navigabile interioare sau cu mijloace rutiere, dacă nu există legătură feroviară; g) pentru alte cazuri prevăzute în Normele uniforme; h) orice întrerupere a traficului care împiedică în mod temporar începerea sau continuarea transportului, cum ar fi: calamităţi naturale, evenimente de cale ferată, incendii, greve şi alte situaţii excepţionale. Cauza şi durata acestor prelungiri trebuie să fie menţionate de operatorul de transport feroviar în scrisoarea de trăsură. Dacă este cazul, ele pot fi dovedite şi prin alte mijloace. (4) Termenul de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători legale, atunci când operatorul de transport feroviar nu lucrează în aceste zile, dacă acest fapt a fost făcut public şi dacă nu a fost prevăzut altfel în contractul de transport. (5) Când termenul de executare a contractului de transport ia sfârşit după ora de terminare a programului de lucru al operatorului de transport feroviar din staţia de destinaţie, expirarea acestui termen se amână până la trecerea a două ore de la ora când se reîncepe programul de lucru şi dacă nu a fost prevăzut altfel în contractul de transport. (6) În cadrul termenului de executare a contractului de transport, expediţia trebuie să sosească în staţia de destinaţie şi să fie avizată destinatarului. Pentru expediţiile care nu pot ajunge în staţia de destinaţie, deoarece liniile de descărcare ale destinatarului sunt inaccesibile din culpa sa, termenul de executare a contractului de transport se încheie odată cu avizarea destinatarului asupra opririi din această cauză a transportului în parcurs. În acest caz mijloacele de transport stau la dispoziţia clienţilor în condiţiile art. 51. Durata staţionării trebuie să fie menţionată de operatorul de transport feroviar în scrisoarea de trăsură. Dacă este cazul, aceasta poate fi dovedită prin alte mijloace. (7) Pentru expediţiile de coletărie, mărfuri perisabile şi vietăţi, precum şi pentru alte tipuri de expediţii, prin Normele uniforme se pot stabili şi alte termene de executare a contractului de transport.  +  Articolul 51Tarife de utilizare a mijloacelor de transport aflate la dispoziţia clientului (1) Pe durata cât mijloacele de transport şi rechizitele stau la dispoziţia clientului pentru încărcare, descărcare, transbordare, aranjarea încărcăturii, pentru dispunerea măsurilor privind împiedicarea la transport, împiedicarea la eliberare, executarea dispoziţiilor ulterioare, executarea operaţiilor administrative, vămuire, operatorul de transport feroviar are dreptul să perceapă tarife de utilizare. (2) Pentru mijloacele de transport şi rechizitele de încărcare aparţinând operatorilor de transport feroviar străini se pot percepe tarife de utilizare, ţinând seama de chiriile stabilite în traficul internaţional. (3) Modul şi condiţiile de aplicare şi percepere a tarifelor de utilizare se stabilesc de către operatorul de transport feroviar. (4) Dacă nu există o convenţie contrară, tarifele de utilizare se plătesc de expeditor sau destinatar astfel cum mijloacele de transport au stat la dispoziţia acestora. (5) Evidenţa mijloacelor de transport puse la dispoziţie clienţilor în vederea calculării tarifului de utilizare se ţine de către operatorul de transport feroviar.  +  Articolul 52Eliberarea expediţiei (1) Prin eliberarea expediţiei la destinaţie se înţelege îndeplinirea cumulativă a următoarelor: a) predarea mărfii încărcate în mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, sau a vehiculului feroviar care circulă pe roţi proprii; b) plata creanţelor ce decurg din contractul de transport; c) remiterea scrisorii de trăsură destinatarului. (2) Eliberarea expediţiei la destinaţie se face pe baza semnăturii de primire a destinatarului. (3) Sunt asimilate eliberării expediţiei la destinaţie, când sunt efectuate conform normelor legale: a) predarea mărfii către autorităţile vamale sau fiscale, în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza operatorului de transport feroviar; b) antrepozitarea la operatorul de transport feroviar a mărfii sau depozitarea sa la expediţionari, comisionari ori într-un antrepozit public. (4) Prin convenţii operatorul de transport feroviar stabileşte împreună cu destinatarul locul şi condiţiile de predare-primire a expediţiei. (5) După sosirea în staţia de destinaţie, destinatarul poate cere operatorului de transport feroviar să-i remită scrisoarea de trăsură şi să îi elibereze expediţia. Dacă este constatată pierderea mărfii sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului de executare a contractului de transport, destinatarul poate să îşi valorifice în nume propriu, faţă de operatorul de transport feroviar, drepturile care derivă din prevederile contractului de transport. (6) Destinatarul trebuie să descarce complet mijloacele de transport, să le cureţe de orice resturi care provin de la marfa descărcată, să îndepărteze sigiliile şi etichetele vechi, să închidă uşile şi clapele, să monteze părţile mobile ale vagoanelor înainte de a le preda operatorului de transport feroviar. Operatorul de transport feroviar poate face aceste operaţii pe cheltuiala destinatarului. (7) Dacă o parte din mărfurile menţionate în scrisoarea de trăsură lipseşte sau sunt mărfurile avariate la eliberare, totalul sumelor care rezultă din scrisoarea de trăsură trebuie să fie plătit. Destinatarul are dreptul de a reclama restituirea tarifelor pentru mărfurile nelivrate. (8) Operatorul de transport feroviar are asupra mărfurilor transportate drepturile unui creditor gajist pentru totalitatea creanţelor ce i se cuvin din executarea transportului respectiv, precum şi pentru creanţe provenite din transporturi anterioare. Aceste drepturi subzistă atât timp cât marfa se găseşte în posesia operatorului de transport feroviar sau a unei terţe persoane care o deţine în numele său.  +  Articolul 53Constatarea pierderii sau a avarierii mărfii (1) Când o pierdere parţială sau o avariere este descoperită ori presupusă de operatorul de transport feroviar sau când ea este susţinută cu probe de către cel îndreptăţit, care o invocă, trebuie să se întocmească fără întârziere şi, dacă este posibil, în prezenţa celui îndreptăţit un proces-verbal prin care se constată starea mărfii, masa şi, pe cât posibil, mărimea pagubei, cauza acesteia şi momentul când s-a produs. O copie a acestui proces-verbal trebuie să fie înmânată gratuit celui îndreptăţit. (2) Când cel îndreptăţit nu acceptă constatările din procesul-verbal, acesta poate cere ca starea şi masa mărfii, precum şi cauza şi valoarea pagubei să fie constatate de un expert sau de un specialist numit de părţi ori de un expert desemnat pe cale judecătorească. (3) Cel îndreptăţit poate, fără să facă nici o dovadă, să considere marfa ca pierdută când expediţia nu a fost eliberată destinatarului sau nu a fost pusă la dispoziţia sa în 30 de zile care urmează termenului de executare a contractului de transport. (4) Pierderile totale descoperite sau invocate se cercetează de operatorul de transport feroviar, rezultatul investigaţiilor comunicându-se celor interesaţi. (5) Dacă cel îndreptăţit a primit plata despăgubirii pentru marfa pierdută, acesta poate să ceară să fie avizat imediat în cazul în care marfa este găsită, dar nu mai târziu de 12 luni de la data primirii despăgubirii. (6) În termen de 30 de zile de la primirea avizului de găsire a mărfii, cel îndreptăţit poate să ceară ca marfa să îi fie livrată, fără cheltuieli, fie în staţia de expediere, fie în staţia de destinaţie prevăzută în scrisoarea de trăsură, în schimbul restituirii despăgubirii pe care a primit-o şi sub rezerva acordării tuturor drepturilor care decurg din eliberarea cu întârziere a mărfii. (7) Când termenele prevăzute la alin. (3), (5) şi (6) nu sunt respectate, operatorul de transport feroviar poate dispune de marfă fie prin utilizarea în interes propriu, fie prin valorificare conform prevederilor legale. (8) Sumele obţinute din valorificarea mărfurilor conform alin. (7) se fac venit al operatorului de transport feroviar.  +  Articolul 54Rectificarea încasărilor (1) În caz de aplicare greşită a unui tarif sau de greşeală de calcul la încasarea tarifelor, ceea ce nu s-a încasat trebuie plătit şi ceea ce s-a încasat în plus trebuie restituit. (2) Suma neîncasată se plăteşte către operatorul de transport feroviar de către cel care are obligaţia de plată, conform contractului de transport. (3) Pentru sumele datorate în temeiul prezentului articol curg majorări de întârziere a plăţii din ziua punerii în întârziere pentru plată sau din ziua reclamaţiei ori, dacă nu a avut loc nici punerea în întârziere sau nu există reclamaţie, din ziua chemării în judecată. Sumele încasate în minus din culpa salariaţilor operatorilor de transport feroviar se vor achita de clientul care a efectuat plata iniţial, fără dobândă. Dacă cel îndreptăţit nu prezintă operatorului de transport feroviar documentele justificative necesare pentru tratarea definitivă a reclamaţiei, într-un termen acceptabil care i s-a fixat, dobânzile nu curg de la expirarea termenului fixat şi până la prezentarea efectivă a documentelor.  +  Capitolul III Modificarea contractului de transport  +  Articolul 55Modificarea contractului de transport de către expeditor (1) Expeditorul poate să modifice contractul de transport prin dispoziţii ulterioare, indicând: a) retragerea mărfii la staţia de expediere; b) oprirea mărfii în parcurs; c) amânarea eliberării mărfii; d) eliberarea mărfii unei alte persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trăsură; e) eliberarea mărfii la o altă staţie decât staţia de destinaţie înscrisă în scrisoarea de trăsură; f) înapoierea mărfii la staţia de expediere. (2) Operatorul de transport feroviar poate extinde dreptul expeditorului privind modificarea contractului de transport cu următoarele: a) stabilirea unui ramburs; b) majorarea, micşorarea sau anularea unui ramburs; c) preluarea în sarcina sa a tarifelor unei expediţii nefrancate sau majorarea celor luate în sarcina sa. (3) În nici un caz dispoziţiile expeditorului nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei. (4) Aceste dispoziţii trebuie să fie date printr-o declaraţie în forma prevăzută de Normele uniforme. Menţiunile din declaraţie trebuie efectuate şi semnate de expeditor pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de transport feroviar. Orice dispoziţie dată într-o altă formă decât cea prevăzută este nulă. (5) Când operatorul de transport feroviar dă curs dispoziţiilor expeditorului fără să ceară prezentarea duplicatului, este răspunzător faţă de client pentru paguba care ar rezulta din această cauză. Eventuala despăgubire nu trebuie să depăşească despăgubirea prevăzută în caz de pierdere a mărfii. (6) Dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport, chiar dacă este în posesia duplicatului scrisorii de trăsură, se stinge în cazul în care expediţia a fost eliberată destinatarului sau destinatarul şi-a valorificat drepturile prevăzute la alin. (7) al art. 52.  +  Articolul 56Modificarea contractului de transport de către destinatar (1) Când expeditorul nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a făcut în scrisoarea de trăsură menţiunea "destinatar neautorizat să dea dispoziţii ulterioare", destinatarul poate, prin dispoziţii ulterioare, să modifice contractul de transport, indicând: a) oprirea mărfii în parcurs; b) amânarea eliberării mărfii; c) eliberarea mărfii în staţia de destinaţie unei alte persoane decât destinatarul înscris în scrisoarea de trăsură; d) modul de îndeplinire a formalităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative. (2) Aceste dispoziţii trebuie să fie date printr-o declaraţie în forma prevăzută de Normele uniforme. Menţiunile din declaraţie trebuie efectuate şi semnate de destinatar pe duplicatul scrisorii de trăsură ce trebuie prezentat operatorului de transport feroviar. Orice dispoziţie dată într-o altă formă decât cea prevăzută este nulă. Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se stinge în cazul în care: a) a ridicat scrisoarea de trăsură; b) a acceptat marfa; c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu alin. (5) al art. 52; d) a indicat o persoană şi aceasta a ridicat scrisoarea de trăsură sau şi-a valorificat dreptul, în conformitate cu prevederile alin. (5) al art. 52. (3) Dacă destinatarul a dispus ca marfa să fie eliberată unei alte persoane, aceasta nu este autorizată să modifice contractul de transport.  +  Articolul 57Executarea dispoziţiilor ulterioare (1) Operatorul de transport feroviar nu poate refuza executarea dispoziţiilor ulterioare date de expeditor sau destinatar, nici nu poate întârzia executarea lor, în afară de cazurile în care: a) executarea nu mai este posibilă în momentul în care dispoziţiile sosesc la staţia care trebuie să le execute; b) executarea este de natură a perturba serviciul programat al exploatării; c) executarea este contrară actelor normative în vigoare; d) valoarea mărfii, când este vorba de o schimbare a staţiei de destinaţie, nu acoperă, după aprecierea operatorului de transport feroviar, tarifele care vor greva marfa la sosirea la noua destinaţie, cu excepţia cazului în care aceste tarife se plătesc sau plata lor se garantează imediat; e) plata prestaţiei de transport se face printr-un terţ şi acesta nu şi-a dat acceptul în scris. (2) Cel care a dat dispoziţii este înştiinţat cât mai curând posibil despre piedicile care se opun executării lor. Când operatorul de transport feroviar nu este în măsură să prevadă aceste piedici, cel care a dat dispoziţiile suportă toate consecinţele care rezultă din începerea executării lor. (3) Tarifele şi cheltuielile care se ivesc din executarea unei dispoziţii, cu excepţia celor care rezultă din culpa operatorului de transport feroviar, trebuie să fie plătite de expeditor sau de destinatar, în conformitate cu menţiunea de francare. (4) Operatorul de transport feroviar este răspunzător, în cazul când este vinovat, de consecinţele neexecutării sau executării inexacte a unei dispoziţii. Eventuala despăgubire nu trebuie să fie niciodată mai mare decât cea prevăzută în caz de pierdere a mărfii. (5) Tarifele de transport se calculează pe distanţele parcurse efectiv, ca urmare a executării dispoziţiei ulterioare. Tarifele aplicabile sunt cele în vigoare pe fiecare dintre aceste parcursuri. Dispoziţiile de mai sus sunt aplicabile prin analogie tarifelor accesorii şi altor cheltuieli, care survin ca urmare a executării dispoziţiei ulterioare.  +  Articolul 58Împiedicarea la transport (1) Constituie împiedicare la transport faptul că începerea sau continuarea transportului este împiedicată ori nu mai este posibilă pe itinerarul prevăzut. Pot constitui împiedicări la transport calamităţile naturale, cum ar fi: inundaţii, înzăpeziri şi alte fenomene naturale, care pot opri continuarea transportului, perturbări în serviciu, cum ar fi: deraieri, accidente şi alte evenimente asemănătoare din cauza cărora transportul se opreşte în parcurs, sechestrarea mărfii, lipsa documentelor însoţitoare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale sau administrative, grevele şi alte cazuri similare. (2) În caz de împiedicare la transport, operatorul de transport feroviar poate hotărî: a) să transporte din oficiu marfa, modificând itinerarul, caz în care nu percepe tarife suplimentare de la expeditor pentru modificarea itinerarului; b) să ceară instrucţiuni de la expeditor, comunicându-i informaţiile utile de care dispune, pentru ca acesta să decidă. (3) În afară de cazul în care operatorul de transport feroviar este în culpă, el poate să perceapă tariful de transport aplicabil pe itinerarul parcurs efectiv şi poate modifica termenul de executare a contractului de transport corespunzător acestui itinerar pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b). (4) În cazul în care continuarea transportului nu este posibilă, operatorul de transport feroviar cere instrucţiuni de la expeditor. (5) Dacă instrucţiunile primite modifică destinatarul sau staţia de destinaţie ori sunt date staţiei unde se găseşte marfa, expeditorul trebuie să le înscrie pe duplicatul scrisorii de trăsură şi să prezinte acest duplicat operatorului de transport feroviar. (6) Când operatorul de transport feroviar dă curs instrucţiunilor primite fără a pretinde prezentarea duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător pentru paguba care rezultă din această cauză. Eventuala despăgubire nu trebuie să o depăşească niciodată pe cea prevăzută pentru pierderea mărfii. (7) Dacă expeditorul, înştiinţat de o împiedicare la transport, nu dă în termen de 72 de ore instrucţiuni executabile, operatorul de transport feroviar procedează potrivit prevederilor art. 59. (8) Când împiedicarea la transport încetează înaintea sosirii instrucţiunilor, marfa este îndrumată la destinaţia sa, fără a aştepta instrucţiunile, expeditorul fiind înştiinţat despre aceasta în cel mai scurt timp posibil. (9) Când împiedicarea la transport intervine după ce destinatarul a modificat contractul de transport, operatorul de transport feroviar trebuie să înştiinţeze despre aceasta destinatarul. Dispoziţiile de la articolele anterioare se aplică în mod corespunzător. (10) În afară de cazul în care operatorul de transport feroviar este vinovat, el poate, în caz de împiedicare la transport, să perceapă tariful de utilizare a mijlocului de transport.  +  Articolul 59Împiedicarea la eliberare (1) Se consideră împiedicare la eliberare dacă, în termen de 120 de ore de la ora avizării, destinatarul refuză primirea expediţiei, nu poate fi găsit, nu ridică scrisoarea de trăsură sau expediţia nu poate fi eliberată din alte cauze, cum ar fi: sechestru, hotărâri judecătoreşti, marfă grevată de un ramburs neadmis sau alte situaţii similare. (2) După curgerea termenului prevăzut la alin. (7) al art. 58 împiedicarea la transport va fi tratată conform prevederilor prezentului articol. (3) În caz de împiedicare la eliberare, operatorul de transport feroviar trebuie să îl înştiinţeze pe expeditor fără întârziere, pentru a-i cere instrucţiuni. (4) Când împiedicarea la eliberare încetează înainte de sosirea instrucţiunilor expeditorului la staţia de destinaţie, expediţia se eliberează destinatarului. Expeditorul trebuie să fie înştiinţat despre aceasta fără întârziere. (5) În cazul în care destinatarul refuză marfa, expeditorul are dreptul să dea instrucţiuni, chiar dacă nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trăsură. (6) Expeditorul poate, de asemenea, să ceară, printr-o menţiune în scrisoarea de trăsură, ca marfa să îi fie înapoiată din oficiu, dacă se iveşte o împiedicare la eliberare. În afară de acest caz, este necesar consimţământul său scris. (7) Dacă marfa a fost împiedicată la eliberare şi a fost vândută în conformitate cu prevederile legale, atunci suma obţinută după scăderea preţului de transport care grevează marfa şi a cheltuielilor ocazionate de valorificare trebuie să fie ţinută la dispoziţia expeditorului. Dacă suma este mai mică decât aceasta, expeditorul trebuie să plătească diferenţa. (8) Dacă împiedicarea la eliberare se iveşte după ce destinatarul a modificat contractul de transport, operatorul de transport feroviar trebuie să înştiinţeze destinatarul despre această împiedicare. (9) În nici un caz marfa nu se va înapoia expeditorului fără consimţământul său scris.  +  Capitolul IV Răspunderea operatorului de transport feroviar  +  Articolul 60Responsabilităţi (1) Operatorul de transport feroviar este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii survenită din momentul încheierii contractului de transport şi până la eliberarea expediţiei, precum şi pentru paguba care rezultă din depăşirea termenului de executare a contractului de transport. (2) Când operatorul de transport feroviar a cântărit mărfurile, el răspunde de cantitatea constatată pe cântarul său, în limita toleranţelor stabilite la art. 61 alin. (3) lit. b). (3) Operatorul de transport feroviar are dreptul să facă dovada că în realitate a primit mai puţin de la expeditor sau că marfa sosită la destinaţie corespunde cu masa netă ori cu specificaţiile din actele de livrare sau din scrisoarea de trăsură. (4) Operatorul de transport feroviar nu răspunde pentru lipsurile cantitative, până la proba contrară, dacă mijlocul de transport închis a ajuns la destinaţie fără urme de violare, sustragere, scurgere, avariere şi cu sigiliile intacte, iar mărfurile încărcate în mijlocul de transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte.  +  Articolul 61Întinderea răspunderii (1) Sarcina probei că avarierea mărfii s-a produs în timpul transportului şi din culpa operatorului de transport feroviar revine celui care reclamă. (2) În cazul în care însă coletul sau mijlocul de transport a fost violat pe parcurs sau poartă urme de violare ori marcajele de pe mărfurile transportate într-un mijloc de transport deschis poartă, de asemenea, urme de violare, se presupune, până la proba contrară, că mărfurile au fost avariate din culpa operatorului de transport feroviar. (3) Operatorul de transport feroviar este scutit de răspunderea prevăzută la art. 60 alin. (1) dacă: a) pierderea, avarierea sau depăşirea termenului contractului de transport a avut drept cauză o culpă a clientului, o dispoziţie a acestuia care nu a rezultat dintr-o culpă a operatorului de transport feroviar, un viciu propriu al mărfii, cum ar fi: deteriorare anterioară, pierdere de masă sau de calitate şi altele similare sau alte împrejurări care nu pot fi puse în culpa operatorului de transport feroviar; b) se constată diferenţă între cântarul folosit la primirea mărfurilor spre transport şi cel folosit la eliberarea către destinatar, atunci când lipsa este evident nereală, se datorează expeditorului sau se încadrează în toleranţa de +/-2%. (4) Operatorul de transport feroviar este scutit de răspunderea prevăzută la art. 60 alin. (1) şi în cazul în care pierderea, avarierea mărfii sau depăşirea termenului contractului de transport este provocată din vina clientului, în următoarele cazuri: a) cauzele naturale inerente transportului în vehicule deschise, fie şi acoperite cu prelate, potrivit dispoziţiilor aplicabile sau înţelegerilor încheiate între expeditor şi operatorul de transport feroviar şi menţionate în scrisoarea de trăsură; b) lipsa sau ambalajul necorespunzător pentru mărfurile care, prin natura lor, sunt expuse la pierderi din masă sau la avarii, dacă nu sunt ambalate ori sunt necorespunzător ambalate; c) operaţiile de încărcare, transbordare/transvazare sau de descărcare executate de expeditor ori de destinatar; d) îndeplinirea de către expeditor, destinatar, comisionar vamal sau de către alt mandatar a formalităţilor cerute de organele vamale ori de alte autorităţi administrative; e) din cauze inerente înseşi naturii mărfii, la pierderea totală sau parţială şi la avariere, îndeosebi prin spargere, ruginire, deteriorare interioară şi spontană, uscare, împrăştiere, scăderea naturală a masei; f) declararea incorectă, inexactă sau incompletă a mărfurilor excluse de la transport ori admise în anumite condiţii sau nerespectarea de către expeditor a măsurilor stabilite pentru mărfurile admise în anumite condiţii; g) transportul care, potrivit dispoziţiilor aplicabile sau înţelegerilor încheiate între expeditor şi operatorul de transport feroviar şi menţionate în scrisoarea de trăsură, trebuie să fie efectuat cu însoţitor, dacă pierderea sau avarierea rezultă dintr-un risc pe care însoţirea avea drept scop să îl evite; h) transportul de animale sau de păsări vii. (5) Operatorul de transport feroviar are aceeaşi răspundere ca pentru vehicule deschise fără prelată şi atunci când se transportă în astfel de vehicule mărfuri care, conform dispoziţiilor aplicabile, nu se transportă în vehicule deschise. (6) Dovada că pierderea, scăderea din masă, avarierea sau depăşirea termenului de executare a contractului de transport se datorează cauzelor prevăzute la alin. (4) cade în sarcina operatorului de transport feroviar. (7) Clientul păstrează dreptul de a face dovada că paguba, în întregime sau în parte, nu a avut drept cauză unul dintre riscurile prevăzute la alin. (4). (8) Pentru mărfurile care, datorită naturii lor, suferă în mod obişnuit o pierdere din masă în timpul transportului, operatorul de transport feroviar nu răspunde, oricare ar fi parcursul efectuat, decât de acea parte din lipsă care depăşeşte toleranţele prevăzute mai jos: a) 2% din masă pentru mărfurile lichide sau predate la transport în stare umedă; b) 1% din masă pentru mărfurile uscate. (9) Limitarea răspunderii prevăzute la alin. (8) nu poate fi invocată dacă se face dovada, după împrejurările de fapt, că pierderea nu rezultă din cauzele care justifică toleranţa. (10) În cazul când se transportă mai multe colete cu o singură scrisoare de trăsură, pierderea din masă în timpul transportului se calculează pentru fiecare colet, dacă masa acestuia, la predare, a fost indicată separat în scrisoarea de trăsură sau dacă poate fi constatată în alt mod. (11) În caz de pierdere totală a mărfii, la calcularea despăgubirii nu se face nicio scădere pentru pierderea din masă în timpul transportului.  +  Articolul 62Răspunderea în caz de reexpediere şi prezumţia de pierdere a mărfii (1) Prin reexpediere se înţelege operaţiunea prin care, printr-o cerere scrisă, destinatarul solicită, după eliberarea expediţiei, încheierea unui nou contract de transport care are ca obiect aceeaşi expediţie şi în care el devine expeditor. (2) Termenul şi condiţiile reexpedierii sunt stabilite de operatorul de transport feroviar. (3) Marfa ce face obiectul expediţiei rămâne încărcată în acelaşi vagon, cu aceleaşi marcaje de siguranţă şi sigilii. (4) Când un transport predat în conformitate cu prezentul regulament a făcut obiectul unei reexpedieri supuse aceloraşi reguli şi când o pierdere parţială sau o avariere este constatată după această reexpediere, există prezumţia că ea s-a produs în cursul executării ultimului contract de transport, dacă transportul a rămas în paza operatorului de transport feroviar şi a fost reexpediat în aceeaşi stare în care a sosit la staţia de reexpediere. (5) Clientul poate, fără a avea de făcut alte dovezi, să considere marfa ca fiind pierdută când ea nu a fost eliberată destinatarului sau ca fiind ţinută la dispoziţia sa, în cele 30 de zile care urmează după împlinirea termenelor contractului de transport. (6) Clientul, primind plata despăgubirii pentru marfa pierdută, poate cere în scris să fie înştiinţat fără întârziere în cazul în care marfa este găsită în curs de un an de la plata despăgubirii. În cazul cererii, operatorul de transport feroviar eliberează o dovadă scrisă. (7) În termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării clientul poate pretinde să-i fie eliberată, la una dintre staţiile din parcurs, marfa pierdută. În acest caz el trebuie să plătească tarifele aferente transportului de la staţia de expediere şi până la cea unde are loc eliberarea şi să restituie despăgubirea primită, din care se vor scădea tarifele care au fost cuprinse în această despăgubire. Cu toate acestea, el păstrează drepturile sale la despăgubire, pentru depăşirea termenelor contractului de transport prevăzute la art. 63. (8) În lipsa fie a cererii prevăzute la alin. (6), fie a instrucţiunilor date în termenul prevăzut la alin. (7) sau dacă marfa este regăsită după mai mult de un an de la data despăgubirii, operatorul de transport feroviar va dispune de marfă fie prin utilizarea în interesul propriu, fie prin valorificare, conform dispoziţiilor legale.  +  Articolul 63Despăgubiri (1) Operatorul de transport feroviar este obligat să plătească despăgubiri pentru pierderea totală sau parţială, avarierea mărfii sau depăşirea termenului de executare a contractului de transport. Când se încasează tarife necuvenite, operatorul de transport feroviar este obligat să le restituie. (2) În caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, operatorul de transport feroviar trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după factură sau după preţul curent al mărfii, iar în lipsa acestora, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport. Despăgubirea nu poate depăşi valoarea pe kilogram brut de marfă lipsă, stabilită prin Normele uniforme. În afară de aceasta, operatorul de transport feroviar trebuie să restituie tariful de transport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client cu ocazia transportului mărfii pierdute. (3) De asemenea, operatorul de transport feroviar trebuie să plătească o despăgubire echivalentă cu avarierea mărfii, fără alte daune-interese. Suma se calculează aplicând la valoarea mărfii stabilite potrivit alin. (2) procentul de avariere constatat. Despăgubirea nu poate depăşi: a) dacă marfa este integral avariată, suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală; b) dacă numai o parte din marfă este avariată, suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere a părţii avariate. Operatorul de transport feroviar trebuie să restituie, în plus, în proporţia determinată de procentul de avariere, tarifele prevăzute la alin. (2). (4) În caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, operatorul de transport feroviar este obligat să plătească 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de transport. Dacă se face dovada că a rezultat un prejudiciu din cauza întârzierii, se va plăti pentru acesta o despăgubire ce nu poate depăşi tariful de transport. Despăgubirile pentru depăşirea termenului de executare a contractului de transport nu se pot cumula cu cele care trebuie plătite în caz de pierdere totală sau parţială a mărfurilor. În caz de pierdere parţială, ele se vor plăti, dacă este cazul, numai pentru marfa nepierdută. Despăgubirile pentru depăşirea termenului de executare a contractului de transport, în caz de avariere, se cumulează, dacă este cazul, cu despăgubirea prevăzută la alin. (3). Numai depăşirea termenului total de executare a contractului de transport dă dreptul la despăgubire. Operatorul de transport feroviar poate să stabilească cu clienţii săi, prin convenţii, alte modalităţi de despăgubire pentru depăşirea termenului de executare a contractului de transport. (5) Operatorul de transport feroviar este supus decăderii din dreptul de a invoca limitele de responsabilitate prevăzute în prezentul articol, dacă s-a dovedit că prejudiciul a rezultat dintr-un fapt comis de acesta cu intenţia de a provoca un astfel de prejudiciu. (6) În caz de declarare a interesului la eliberare, în afară de despăgubirile prevăzute în prezentul articol, se poate cere o despăgubire pentru paguba suplimentară dovedită până la concurenţa sumei declarate. (7) Clientul poate cere dobânzi la despăgubire, calculate la nivelul stabilit prin tariful de transport feroviar, începând cu ziua înregistrării reclamaţiei administrative prevăzute la art. 64. Dacă clientul nu prezintă operatorului de transport feroviar, într-un termen convenabil care îi este fixat, documentele justificative necesare pentru lichidarea definitivă a reclamaţiei, dobânzile nu curg între expirarea termenului fixat şi prezentarea efectivă a documentelor.  +  Capitolul V Reclamaţii administrative. Acţiuni. Prescripţii  +  Articolul 64Reclamaţii administrative (1) În toate cazurile în care se aplică prezentul regulament, orice acţiune privind răspunderea, cu orice titlu ar fi, poate fi exercitată împotriva operatorului de transport feroviar numai în condiţiile şi limitele prezentului regulament. (2) Aceleaşi reglementări se aplică şi pentru orice acţiune exercitată împotriva agenţilor şi altor persoane pentru care operatorul de transport feroviar răspunde potrivit art. 3. (3) Reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii şi trebuie adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamaţia se depune separat pentru fiecare expediţie. (4) Dreptul de a reclama aparţine persoanei care are dreptul de a acţiona operatorul de transport feroviar, conform prevederilor art. 65. (5) În cazul expediţiilor de marfă, pentru despăgubiri privind pierderea sau avarierea, când reclamaţia este făcută de expeditor, acesta trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. Când este făcută de destinatar, acesta trebuie să prezinte unicatul scrisorii de trăsură. (6) Reclamantul este obligat să depună, odată cu reclamaţia şi exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură, şi celelalte acte doveditoare, necesare pentru a justifica temeinicia reclamaţiei, inclusiv cele de constatare a pagubei, în original sau în copii legalizate. Proba valorii, de regulă, se face cu factura de cumpărare. (7) În momentul soluţionării reclamaţiei, operatorul de transport feroviar va cere să i se prezinte, în original, unicatul scrisorii de trăsură sau, după caz, duplicatul, pentru a menţiona pe el modul cum s-a soluţionat reclamaţia. (8) Reclamaţiile trebuie să fie motivate. (9) În cazul restituirilor privind expediţiile de marfă, cel îndreptăţit trebuie să anexeze la cererea sa de restituire scrisoarea de trăsură, alte documente susceptibile de a justifica temeinicia ei şi, în special, justificarea şi devizul cheltuielilor. Cel îndreptăţit trebuie să anexeze la cererea sa de despăgubire pentru pierdere sau avariere toate documentele susceptibile de a justifica temeinicia ei şi de a proba valoarea mărfii, în special cu factura de cumpărare, valabilă la data încheierii contractului de transport. (10) Reclamaţiile privind expediţiile de marfă, prezentate de alte persoane decât cele îndreptăţite conform prevederilor art. 65, nu sunt luate în considerare decât dacă sunt însoţite de o împuternicire legalizată, prin care cel îndreptăţit consimte ca suma de plată să fie vărsată reclamantului.  +  Articolul 65Persoanele care pot exercita dreptul la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar (1) Acţiunea juridică împotriva operatorului de transport feroviar, care se naşte din contractul de transport, aparţine persoanei care posedă scrisoarea de trăsură sau care, în lipsa acesteia, dovedeşte dreptul său în alt mod. (2) Acţiunea de restituire a unei sume plătite în baza contractului de transport nu aparţine decât celui care a efectuat această plată. (3) Acţiunea referitoare la rambursele prevăzute de prezentul regulament aparţine numai expeditorului. (4) Celelalte acţiuni împotriva operatorului de transport feroviar, care derivă din contractul de transport, aparţin: a) expeditorului, atât timp cât el are dreptul să modifice contractul de transport; b) destinatarului, din momentul în care fie că a primit scrisoarea de trăsură, fie că şi-a valorificat drepturile care îi aparţin. (5) Pentru a exercita aceste acţiuni, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa duplicatului, el nu poate acţiona operatorul de transport feroviar decât dacă destinatarul l-a autorizat pentru aceasta sau dacă face dovada că destinatarul a refuzat marfa. (6) Pentru a exercita acţiunile sale, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trăsură, dacă aceasta i-a fost predată.  +  Articolul 66Operatorii de transport feroviar care pot fi acţionaţi în justiţie (1) Acţiunea în justiţie pentru restituirea unei sume plătite în temeiul contractului de transport poate fi exercitată împotriva operatorului de transport feroviar care a încasat această sumă sau împotriva celui în folosul căruia a fost încasată. (2) Acţiunea în justiţie, referitoare la ramburs, nu poate fi exercitată decât împotriva operatorului de transport feroviar de la expediere. (3) Celelalte acţiuni în justiţie, care izvorăsc din contractul de transport, pot fi exercitate împotriva operatorului de transport feroviar de la expediere, împotriva operatorului de transport feroviar de la destinaţie sau împotriva operatorului de transport feroviar pe parcursul căruia s-a produs faptul care a dat naştere acţiunii. Operatorul de transport feroviar de la destinaţie poate fi acţionat în judecată chiar dacă nu a primit nici marfa, nici scrisoarea de trăsură. (4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă reclamantul are de ales între mai mulţi operatori de transport feroviar, dreptul său de opţiune se stinge de îndată ce acţiunea a fost intentată împotriva unuia dintre aceştia. (5) Acţiunea în justiţie poate fi exercitată împotriva unui alt operator de transport în cazurile menţionate la alin. (1)-(3), când aceasta este formulată în instanţă, pe cale de cerere reconvenţională sau de excepţie, în legătură cu acelaşi contract de transport.  +  Articolul 67Stingerea dreptului la acţiune împotriva operatorului de transport feroviar (1) Acceptarea fără obiecţiuni a mărfii de către client stinge orice drept la acţiune izvorât din contractul de transport împotriva operatorului de transport feroviar, în caz de pierdere parţială, de avariere a mărfii sau de depăşire a termenului de executare a contractului de transport. (2) Dacă sunt obiecţiuni, dreptul la acţiune nu se stinge în următoarele cazuri: a) în caz de pierderi parţiale sau de avariere a mărfii, dacă:1. pierderea sau avarierea mărfii a fost constatată înainte ca cel îndreptăţit să fi primit marfa, în conformitate cu prevederile art. 60;2. constatarea care trebuia să fie făcută în conformitate cu art. 53 a fost omisă numai din culpa operatorului de transport feroviar; b) în caz de reclamaţie pentru pagube neaparente a căror existenţă este constatată după primirea mărfii de către cel îndreptăţit, dacă acesta:1. cere constatarea în conformitate cu prevederile art. 53, de îndată ce a descoperit paguba şi cel mai târziu în 5 zile de la acceptarea mărfii;2. dovedeşte, în plus, că paguba s-a produs în intervalul dintre încheierea contractului de transport şi eliberarea expediţiei; c) în caz de depăşire a termenului de executare a contractului de transport la expediţiile de marfă, dacă cel îndreptăţit, în termen de 60 de zile de la data încheierii execuţiei acestui contract, şi-a valorificat drepturile la unul dintre operatorii de transport feroviar indicaţi la art. 66 alin. (3); d) dacă se dovedeşte că paguba are drept cauză un dol sau o culpă gravă imputabilă operatorului de transport feroviar ori administratorului/gestionarului de infrastructură, după caz. (3) Dacă marfa a fost reexpediată în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1), acţiunile în caz de pierdere parţială sau de avariere izvorâte din unul dintre contractele de transport anterioare se sting, ca şi când ar fi vorba de un singur contract.  +  Articolul 68Prescripţia dreptului acţiunii privind expediţiile de mărfuri (1) Dreptul la acţiune izvorât din contractul de transport se prescrie în termen de un an. (2) Cu toate acestea, prescripţia este de 2 ani în ceea ce priveşte acţiunea: a) pentru plata unui ramburs încasat de operatorul de transport feroviar de la destinatar; b) pentru plata unui rest din preţul unei vânzări efectuate de operatorul de transport feroviar; c) întemeiată pe o pagubă rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune comisă fie cu intenţia de a provoca o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea rezulta o astfel de pagubă şi acceptând producerea ei; d) întemeiată pe unul dintre contractele de transport anterioare reexpedierii, în cazul prevăzut la art. 62 alin. (1); e) pentru recuperarea preţului de transport sau a unor părţi din preţul de transport, precum şi pentru restituirea unor sume încasate în plus de operatorul de transport feroviar. (3) Prescripţia curge pentru acţiunea: a) în daune pentru pierderea totală, din a 30-a zi care urmează expirării termenului de executare a contractului de transport; b) în daune pentru pierderea parţială, avariere a mărfii sau depăşirea termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc eliberarea expediţiei; c) în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul poate fi exercitat. Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este cuprinsă în termen. Dacă un termen trebuie să ia sfârşit într-o sâmbătă, duminică sau într-o zi de sărbătoare legală, expirarea lui se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. (4) În caz de reclamaţie administrativă, formulată în conformitate cu prevederile art. 64, adresată operatorului de transport feroviar, prescripţia se suspendă până la soluţionarea acesteia, dar nu mai mult de 3 luni de la data introducerii ei. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, prescripţia reîncepe să curgă pentru partea de reclamaţie care rămâne în litigiu. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului, precum şi cea a restituirii documentelor sunt în sarcina părţilor care invocă acest fapt. Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspendă prescripţia. (5) Acţiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată nici chiar pe cale de cerere reconvenţională sau de excepţie.  +  Capitolul VI Raporturile dintre operatorii de transport feroviar  +  Articolul 69Operatorii de transport feroviar succesivi (1) Doi sau mai mulţi operatori de transport feroviar pot conveni să deruleze în condiţiile prezentului regulament una şi aceeaşi expediţie sub acelaşi contract de transport. (2) Operatorii de transport feroviar care derulează un contract de transport, în condiţiile specificate la alin. (1), sunt denumiţi operatori de transport feroviar succesivi. (3) Modul de încheiere şi derulare a contractelor de transport se stabileşte prin convenţii încheiate între operatorii de transport feroviar succesivi.  +  Articolul 70Decontul între operatorii de transport feroviar succesivi (1) Când un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai mulţi operatori de transport feroviar succesivi, fiecare operator de transport feroviar luând în sarcină expediţia participă la contractul de transport conform prevederilor din scrisoarea de trăsură şi îşi asumă obligaţiile care decurg din acestea. În acest caz, fiecare operator de transport feroviar succesiv răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la eliberarea expediţiei. (2) Oricare operator de transport feroviar succesiv care a încasat fie la expediere, fie la destinaţie tarifele sau alte creanţe care rezultă din contractul de transport ori care ar fi trebuit să încaseze aceste tarife sau alte creanţe trebuie să plătească operatorilor de transport feroviar interesaţi partea care le revine. Modalităţile de plată sunt stabilite prin convenţii, încheiate între operatorii de transport feroviar succesivi.  +  Articolul 71Dreptul de regres (1) Operatorul de transport feroviar care a plătit o despăgubire în baza prezentului regulament are dreptul de regres împotriva operatorilor de transport feroviar succesivi care au participat la transport, în conformitate cu următoarele prevederi: a) operatorul de transport feroviar care a cauzat paguba este singurul răspunzător pentru aceasta; b) atunci când paguba a fost cauzată de mai mulţi operatori de transport feroviar succesivi, fiecare dintre ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă diferenţierea este imposibilă, despăgubirea este repartizată între ei, în conformitate cu prevederile lit. c); c) dacă nu se poate dovedi care dintre operatorii de transport feroviar a cauzat paguba, despăgubirea este repartizată între toţi operatorii de transport feroviar care au participat la transport, cu excepţia celor care dovedesc că paguba nu a fost cauzată de ei. Repartiţia este făcută proporţional cu partea lor din preţul prestaţiei de transport. (2) În caz de insolvabilitate a unui operator de transport feroviar succesiv, partea care îi revine, conform alin. (1) lit. c), şi nu este plătită de el este repartizată între toţi ceilalţi operatori de transport feroviar succesivi care au participat la transport, proporţional cu partea din preţul prestaţiei de transport care îi revine fiecăruia dintre ei. (3) Operatorii de transport feroviar pot conveni între ei prevederi care derogă de la prezentul articol.  +  Articolul 72Procedura acţiunii în regres (1) Valabilitatea plăţii efectuate de operatorul de transport feroviar care exercită una dintre acţiunile în regres prevăzute la art. 71 nu poate fi contestată de operatorul de transport feroviar împotriva căruia se exercită acţiunea în regres, când despăgubirea a fost stabilită de o autoritate judecătorească şi când acestui ultim operator de transport feroviar i s-a dat posibilitatea să intervină în proces. Judecătorul sesizat cu acţiunea principală stabileşte termenele acordate pentru înştiinţare şi pentru intervenţie. (2) Operatorul de transport feroviar care îşi exercită dreptul de regres împotriva tuturor operatorilor de transport feroviar cu care nu a căzut de acord trebuie să formuleze o singură cerere de chemare în judecată la una şi aceeaşi instanţă, sub sancţiunea de a-şi pierde dreptul de regres împotriva acelora pe care nu i-a inclus în această cerere. (3) Judecătorul trebuie să se pronunţe prin una şi aceeaşi hotărâre asupra tuturor capetelor de cerere cu care este sesizat. (4) Cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanţa de la sediul principal al oricăruia dintre operatorii de transport feroviar sau de la sediul agenţiilor ori sucursalelor acestuia.  +  Titlul IV Transportul mesageriei  +  Articolul 73Condiţii de transportTransportul de mesagerie se supune prevederilor legale privind serviciile poştale.  +  Articolul 74Transportul mesageriei (1) Transportul mesageriei pe căile ferate române se face în vagoane speciale, de către societăţile comerciale care au în obiectul de activitate transportul mesageriei pe căile ferate române. (2) Vagoanele speciale pentru transportul mesageriei se ataşează la trenurile în circulaţie ale operatorilor de transport feroviar de marfă sau de călători. (3) Ataşarea vagoanelor la trenurile de călători se face pe bază de contract, încheiat între societatea comercială şi operatorul de transport feroviar de călători. (4) Prin Normele uniforme se vor stabili condiţiile minimale de desfăşurare a activităţii de mesagerie, obligaţiile operatorilor de mesagerie şi ale clienţilor.  +  Articolul 75Limitarea răspunderii operatorului de transport feroviarSe vor aplica, prin similitudine, prevederile privind limitarea răspunderii operatorului de transport feroviar de la transportul călătorilor şi bagajelor sau, după caz, transportul mărfurilor, în raport cu situaţia în care vagonul special pentru transportul mesageriei se ataşează la trenurile de călători sau, după caz, la trenurile de marfă.  +  Titlul V Alte dispoziţii  +  Articolul 76ContravenţiiCuantumul contravenţiilor săvârşite de persoanele fizice şi juridice şi prevăzute în prezentul regulament se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.  +  Anexa la regulamentÎNŢELESUL TERMENILOR DIN REGULAMENT1. Agent - salariatul operatorului de transport feroviar sau al administratorului/gestionarului de infrastructură care execută operaţii în legătură cu transportul feroviar ori în legătură cu activităţile specifice administratorului/ gestionarului de infrastructură.2. Client - persoana fizică sau juridică ce expediază sau primeşte marfa este parte la contractul de transport sau care aderă la acest contract.3. Coletărie - marfa pentru transportul căreia nu este necesară punerea unui vagon la dispoziţia exclusivă a unui expeditor.4. Deburs - procedeul prin care expeditorul încasează contravaloarea mărfii transportate de la operatorul de transport feroviar care, la rândul său, are posibilitatea să încaseze suma respectivă de la destinatar în momentul eliberării mărfii.5. Declararea interesului la eliberare - modalitatea de angajare a răspunderii operatorului de transport feroviar, prin care expeditorul declară în scrisoarea de trăsură o anumită sumă, iar în caz de pierdere, avariere în parcurs sau de depăşire a termenului de executare a contractului de transport, în afară de despăgubirile stabilite conform regulamentului, se poate cere o despăgubire pentru paguba suplimentară dovedită, până la concurenţa sumei declarate.6. Destinatar - persoana fizică sau juridică desemnată de expeditor în contractul de transport pentru a i se elibera expediţia.7. Expeditor - persoana fizică sau juridică care a încheiat cu operatorul de transport feroviar contractul de transport şi care este înscrisă ca atare în acesta.8. Marfă - produse şi bunuri care se transportă pe calea ferată.9. Mijloace de transport - vagoanele şi unităţile de transport intermodal.10. Ramburs - procedeul prin care expeditorul foloseşte serviciile operatorului de transport feroviar pentru încasarea de la destinatar a contravalorii mărfii transportate.11. Rechizite - mijloace folosite pentru fixarea sau protejarea mărfurilor încărcate în vagoane, şi anume: prelate, frânghii, grilaje, pene, lanţuri şi altele similare.12. Tariful de transport feroviar - reglementarea emisă de operatorul de transport feroviar care cuprinde, după caz, principii tarifare, dispoziţii tarifare, condiţii de aplicare a acestora, distanţe tarifare, clasificarea mărfurilor sau alte informaţii necesare tarifării.13. Tarif suplimentar - tarif perceput pentru situaţiile în care menţiunile făcute de client, în condiţiile prezentului regulament, nu sunt conforme cu realitatea, iar operatorul de transport feroviar probează acest fapt.14. Unitate de transport intermodal - containerele, cutiile mobile şi semiremorcile care sunt folosite pentru transportul intermodal.15. Vagon complet - vagonul încărcat cu marfă de către un singur expeditor, într-o singură staţie de expediere, pentru un singur destinatar dintr-o singură staţie de destinaţie.----