HOTĂRÂRE nr. 38 din 29 octombrie 1998pentru modificarea componentei nominale a Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, aprobată prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/1997
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 30 octombrie 1998
În temeiul art. 69 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat,Camera Deputaţilor adopta prezenta hotărâre. + Articolul UNICComponenta nominală a Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, aprobată prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 30 mai 1997, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:- Domnul deputat Radu Ghidau, aparţinând Grupului parlamentar Partidul Naţional Taranesc Crestin Democrat - civic-ecologist, se desemnează în calitate de preşedinte al Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor în locul domnului deputat Emil Popescu, aparţinând aceluiaşi grup parlamentar.Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 octombrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,ANDREI IOAN CHILIMAN---------------
EMITENT |