DECIZIE nr. 328 din 12 iunie 2014referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 21 iulie 2014



    Augustin Zegrean - preşedinteValer Dorneanu - judecătorToni Greblă - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorDaniel Marius Morar - judecătorMona-Maria Pivniceru - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorIngrid Alina Tudora - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Szentkiraly Antoniu-August şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 356/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 644D/2013.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 646D/2013, având un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Radu Dumitru şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 4.380/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 644D/2013 şi nr. 646D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 646D/2013 la Dosarul nr. 644D/2013, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate formulate în cauză, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 şi art. 35 din acelaşi act normativ, având în vedere că aceste texte de lege nu au legătură cu soluţionarea cauzelor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 26 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 356/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Szentkiraly Antoniu-August şi Societatea Comercială Real Grup Invest - S.A. într-o cauză având ca obiect Legea nr. 10/2001.10. Prin Încheierea din 26 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.380/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Radu Dumitru şi Societatea Comercială Real Grup Invest - S.A. într-o cauză având ca obiect Legea nr. 10/2001.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, autorii acesteia susţin că raporturile juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor, sunt rezultatul unei conduite pe care subiecţii acestor raporturi juridice au adoptato sub protecţia art. 1.391 şi art. 1.392 din Codul civil din 1864, referitoare la cesiunea de creanţă, "în condiţiile în care legile proprietăţii reprezentau o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale". Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice între titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2)] şi dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l cu compensarea prin puncte. Se mai susţine că actele de înstrăinare a drepturilor acordate în temeiul legilor de restituire au fost încheiate în mod legal, în conformitate cu principiul libertăţii contractuale şi fără a aduce atingere intereselor legitime ale altor persoane, dobânditorii drepturilor transmise având speranţa legitimă că vor intra în posesia bunurilor, conform principiului securităţii juridice. Mai mult, apreciază că prevederile de lege criticate creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, sancţionându-i pe cei care au decis să îşi înstrăineze dreptul. De asemenea, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dreptul persoanei fizice de a se folosi de proprietatea sa şi de a dispune liber de aceasta este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care "nesocoteşte libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate", ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică.12. De asemenea, se susţine că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, arată că interpretarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune aplicabilitatea acestor prevederi legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal. Această interpretare este indusă şi de faptul că niciuna din prevederile Legii nr. 10/2001nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, subzistă în continuare. Aşa fiind, autorii excepţiei apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.13. Autorii excepţiei susţin, totodată, că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. În acest sens, apreciază că prin instituirea unor termene diferite de soluţionare a notificărilor se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.14. Autorii excepţiei susţin că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Arată, astfel, că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, arată că Legea nr. 165/2013 nu retroactivează, ci produce efecte pentru viitor, în cauzele care se află pe rolul instanţelor şi nu au fost încă soluţionate. De asemenea, apreciază că legea nu este discriminatorie, aplicându-se tuturor subiecţilor de drept ce intră în sfera sa de aplicare, accesul la justiţie fiind în continuare permis.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.17. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 830/2008.18. De asemenea, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere.19. Totodată, consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece impun ca procesele aflate pe rolul instanţelor în curs de judecată să fie întrerupte, prin respingerea cererilor de chemare în judecată, având în vedere că normele supuse controlului de constituţionalitate au determinat judecătorii ca, în virtutea rolului lor activ, să invoce în unele cauze, din oficiu, excepţia de prematuritate. Este evident că legiuitorul, prin adoptarea unor astfel de norme, a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, ca o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.20. Referitor la celelalte prevederi de lege criticate, respectiv art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, Avocatul Poporului apreciază că acestea sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare.Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, autorii excepţiei critică prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua, art. 24 alin. (2)-(4), precum şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013. Ca atare, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:- Art. 1 alin. (3): "În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...), la data intrării în vigoare a prezentei legi.";- Art. 24 alin. (2), (3) şi (4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6). (3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7). (4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind naţionalizarea şi alin. (8) referitor la averea dobândită licit, precum şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, precum şi cele ale art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, au mai făcut obiect al controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.26. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. În aceste condiţii, Curtea reţine că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.27. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.28. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea observă că, în prezenta cauză, litigiile aflate pe rolul instanţei de judecată în cadrul cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect refuzul nejustificat al entităţii prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată, potrivit Legii nr. 10/2001.29. Curtea reţine că prevederile art. 34 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar prevederile art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013. Ca atare, având în vedere prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 raportate la obiectul cauzelor în cadrul cărora s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzelor, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.30. În ceea ce priveşte art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi de lege, în raport cu criticile formulate.31. Distinct de cele reţinute în decizia amintită, în prezenta cauză, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie trei forme de despăgubire, şi anume: regula este restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], iar, în situaţia în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensările prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege. În urma modificării art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, au fost menţinute măsurile reparatorii în echivalent instituite prin legislaţia anterioară, şi anume compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.32. Singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis, prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Astfel, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.33. Din analiza textelor de lege criticate, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă însă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari. Cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire au dobândit însă doar vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptăţiţi cedenţii, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii prevăzute de legile de restituire a proprietăţii.34. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită prin art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea Europeană a statuat că art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalităţile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).35. În acest context, Curtea Constituţională reţine că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte, a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra anumitor persoane, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularii dreptului sau pe moştenitorii acestora.36. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.37. Referitor la susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate privind contrarietatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, faţă de art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Marii Britanii).38. Prin urmare, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, Curtea constată că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, precum şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.39. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, art. 41 alin. (1) din lege prevede că "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014". De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.40. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, raportată la principiul egalităţii în drepturi, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra acestui text de lege din perspectiva unei critici similare. În acest sens, este Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate în raport cu criticile formulate. Prin această decizie, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în anumite termene şi condiţii.41. Referitor la principiul egalităţii, Curtea a statuat în mod constant că acesta nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit (de exemplu Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). În ceea ce priveşte persoanele ale căror cereri vor fi soluţionate în termene diferite, potrivit textului de lege criticat, Curtea a reţinut că, indiferent de termenele stabilite de lege, acestea se referă la soluţionarea cererilor depuse de persoanele interesate, în termenul legal, potrivit Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Rezultă, deci, că aceste persoane se află în aceeaşi situaţie.42. Totodată, Curtea a constatat că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit. Rezultă, deci, că în cauza dedusă controlului de constituţionalitate prevederile legale criticate instituie un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie.43. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că atât instanţa de contencios constituţional, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu menţionăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013; Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012 pronunţată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, cu aceeaşi ocazie, instanţa europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalităţile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). Referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere" (Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).44. Or, Curtea a reţinut existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să-şi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Szentkiraly Antoniu-August şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 356/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, precum şi de către Radu Dumitru şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. în Dosarul nr. 4.380/3/2012 al aceleiaşi instanţe.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4), precum şi prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora________