LEGE nr. 95 din 1 iulie 2014pentru modificarea art. 86 din Legea audiovizualului nr. 504/2002
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICArticolul 86 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 86. - (1) Oricare radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene are acces, în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii, la evenimente de mare interes pentru public, transmise în exclusivitate de către un radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României, în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri, cu respectarea prevederilor art. 85. (2) În cazul radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia aceluiaşi stat membru al Uniunii Europene cu radiodifuzorul care a obţinut drepturi de exclusivitate asupra evenimentului, accesul în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri se solicită radiodifuzorului respectiv."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAp. PREŞEDINTELE SENATULUI,IOAN CHELARUBucureşti, 1 iulie 2014.Nr. 95.
EMITENT |