ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 26 iunie 2014pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2014



    Având în vedere că prin Legea nr. 109/2009, România a ratificat Protocolul opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984,luând în considerare că, prin ratificarea Protocolului opţional, România şi-a asumat obligaţia de a înfiinţa, la nivel naţional, Mecanismul naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie în vederea consolidării protecţiei persoanelor private de libertate în locurile de detenţie şi că termenul pentru înfiinţarea acestui mecanism în România a fost de 3 ani de la data ratificării Protocolului opţional, precum şi faptul că statul român a obţinut două prelungiri succesive ale termenului de implementare a Protocolului opţional, astfel încât, în prezent, termenul-limită este august 2014,ţinând cont de împrejurarea că în anul 2013 a fost aprobat de Guvernul României Memorandumul cuprinzând reafirmarea soluţiei legislative privind preluarea atribuţiilor Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie de către o autoritate independentă deja existentă, şi anume, Avocatul Poporului,având în vedere că, în aplicarea art. 2 din Legea nr. 109/2009, pentru respectarea Protocolului opţional ratificat, se impune crearea cadrului normativ intern care să asigure funcţionarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, în condiţiile prevăzute de Protocolul opţional,văzând situaţia extraordinară reprezentată, pe de o parte, de necesitatea îndeplinirii de către România a obligaţiei asumate prin ratificarea în anul 2009 a Protocolului opţional şi, pe de altă parte, de apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor aflate în locuri de detenţie, măsuri de natură a ajuta statul român să evite eventualele critici/recomandări cuprinse în rapoartele Mecanismului de cooperare şi verificare pentru România (MCV), ale Subcomitetului ONU privind prevenirea torturii şi altor pedepse sau tratamente crude (SPT) şi ale Comitetului european pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CTP);având în vedere că extinderea competenţelor instituţiei Avocatul Poporului în materia contenciosului constituţional, contenciosului administrativ şi a recursului în interesul legii nu a fost însoţită de măsuri concomitente de suplimentare a personalului, situaţie care a condus la un deficit de personal şi, implicit, la încărcarea personalului de specialitate existent cu noi sarcini;ţinând seama de faptul că la atribuţiile anterioare se adaugă cele specifice Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, măsurile preconizate prin adoptarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, fiind menite să contribuie la asigurarea funcţionării eficiente a activităţii întregii instituţii pentru realizarea intereselor generale pe care aceasta le ocroteşte, în condiţiile în care activitatea de prevenire a torturii urmează a fi desfăşurată, de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi până la 1 ianuarie 2015, de personalul de specialitate existent, în caz contrar, înfiinţarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, neînsoţită de minima suplimentare a personalului şi de reorganizarea structurii instituţiei Avocatul Poporului, ar conduce la perturbarea profundă a activităţii acesteia.Ţinând seama că situaţia extraordinară şi caracterul urgent al demarării activităţii de prevenire a torturii în locurile de detenţie impun o serie de măsuri pregătitoare menite să asigure constituirea şi funcţionarea structurilor din cadrul instituţiei Avocatul Poporului care efectuează vizitele anunţate sau inopinate în locurile de detenţie, prin îndeplinirea activităţilor specifice Mecanismului de prevenire a torturii în locurile de detenţie de către personalul existent al instituţiei Avocatul Poporului, precum şi prin selectarea specialiştilor, colaboratorilor externi şi a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale a căror prezenţă în cadrul echipelor de vizitare este absolut necesară,luând în considerare faptul că implementarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie impune autorităţilor române luarea măsurilor necesare pentru asigurarea adoptării de urgenţă a modificărilor Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, în ansamblul său, sub aspectul completării atribuţiilor şi a modului de exercitare a acestora: reconfigurarea structurii organizatorice, suplimentarea adecvată a bugetului instituţiei şi a personalului acesteia atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, precum şi atribuirea unui sediu corespunzător desfăşurării activităţii,observând că, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, funcţionează de facto o structură care îndeplineşte atribuţiile privind controlul de constituţionalitate, contenciosul administrativ şi recursul în interesul legii. Constituirea Serviciului contencios constituţional, recurs în interesul legii, contencios administrativ şi juridic, analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare se impune ca o măsură necesară pentru a delimita sarcinile personalului de specialitate din cadrul instituţiei Avocatul Poporului şi a eficientiza activitatea acesteia, cu atât mai mult cu cât în structura instituţiei va fi integrat un nou domeniu de activitate, cu atribuţii specifice privind prevenirea torturii,observând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia ordonanţele de urgenţă nu pot afecta instituţiile fundamentale ale statului - cu privire la oricare din componentele care definesc regimul juridic al acestora: structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc., însă pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Referitor la domeniile care pot fi reglementate prin ordonanţă de urgenţă, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că "se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, cum este cazul în speţă, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin" (Decizia nr. 55/2014, Decizia nr. 94/2011 şi Decizia nr. 1.189/2008). Prin modificările propuse prin prezentul act normativ nu este afectat regimul juridic al instituţiei Avocatul Poporului în înţelesul dezvoltat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte structura organizatorică se urmăreşte, în primul rând, integrarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie ca domeniu de activitate în cadrul instituţiei Avocatul Poporului şi, în al doilea rând, eficientizarea funcţionării instituţiei în ansamblul ei. Pe cale de consecinţă, toate dispoziţiile prezentului act normativ au efecte pozitive, cum ar fi: pe plan internaţional, se îndeplinesc obligaţiile asumate de România; pe plan intern, contribuie la îmbunătăţirea activităţii instituţiilor care au în subordine locuri de detenţie şi a celor ce constituie locuri de detenţie în sensul Protocolului, şi, respectiv, în domeniul protecţiei drepturilor omului, prin activitatea specifică desfăşurată de Mecanismul naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie,văzând recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene împotriva rasismului şi intoleranţei - ECRI, publicat în data de 3 iunie 2014, şi anume: sporirea resurselor disponibile pentru Avocatul Poporului şi luarea măsurilor ca fondurile repartizate Avocatului Poporului să fie suficiente pentru a asigura o mărire a personalului,ţinând seama de necesitatea ca cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale cu o pondere în unităţile administrativ-teritoriale de peste 20% din numărul locuitorilor să beneficieze efectiv de protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin mijloacele legale aflate la dispoziţia Avocatului Poporului prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată,în considerarea art. 10 pct. 2 din convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg, la 1 februarie 1995, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995, potrivit căruia "În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă aceste persoane solicită acest lucru şi acolo unde această cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative" şi în conformitate cu pct. 64 din Raportul explicativ, anexă la Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, potrivit căruia "Această prevedere nu reglementează toate relaţiile dintre indivizii aparţinând unei minorităţi naţionale şi autorităţile publice. Într-adevăr, nu sunt vizate decât autorităţile administrative. Acest din urmă termen trebuie totuşi înţeles în sens larg, ca înglobând, de pildă, instituţia ombudsman-ului". Or, scopul instituţiei Avocatul Poporului este acela de a media între autorităţile administrative şi cetăţeni, inclusiv cei aparţinând minorităţilor naţionale,având în vedere necesitatea eliminării riscului nerespectării obligaţiei asumate de România prin ratificarea Protocolului opţional, precum şi cerinţa asigurării funcţionalităţii instituţiei Avocatul Poporului, se impune adoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul ILegea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 15 aprilie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Instituţia Avocatul Poporului, prin Domeniul privind prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie, denumit în continuare Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, îndeplineşte atribuţiile specifice de Mecanism naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, în sensul Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, ratificat prin Legea nr. 109/2009, denumit în continuare Protocol opţional."2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - Autorităţile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, să pună la dispoziţia instituţiei Avocatul Poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele sau actele pe care le deţin în legătură cu petiţiile care au fost adresate instituţiei Avocatul Poporului, precum şi cele referitoare la sesizările din oficiu şi la vizitele anunţate sau inopinate pe care aceasta le efectuează pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, acordându-i sprijin pentru exercitarea atribuţiilor sale."3. La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Perioada de îndeplinire a funcţiei de Avocat al Poporului constituie vechime în magistratură şi vechime în specialitate juridică."4. La articolul 10 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e)prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie."5. La articolul 13 alineatul (1), după litera a) se introduc trei noi litere, literele a^1)-a^3), cu următorul cuprins:"a^1) coordonează activitatea de prevenire a torturii în locurile de detenţie, desfăşurată prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie;a^2) aprobă rapoartele de vizită întocmite în cadrul activităţii de prevenire a torturii;a^3) aprobă recomandările care însoţesc rapoartele de vizită întocmite în cazurile în care, în urma vizitelor efectuate, sunt sesizate neregularităţi;"6. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice, precum şi inopinat, prin efectuarea vizitelor în locurile de detenţie, potrivit legii."7. La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, cu domiciliul sau reşedinţa în unităţi administrativ-teritoriale în care au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, pot prezenta petiţii în limba maternă şi primesc răspuns în limba română şi în limba maternă."8. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:"Art. 17^1. - (1) Conducerea locurilor de detenţie prevăzute la art. 29^2 este obligată să permită, fără nicio restricţie, persoanelor care sunt private de libertate, în baza unei decizii a unei autorităţi, să se adreseze, în orice mod, instituţiei Avocatul Poporului cu privire la lezarea drepturilor şi libertăţilor lor, cu excepţia restrângerilor legale. (2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor ce revin instituţiei Avocatul Poporului, administraţia locurilor de detenţie prevăzute la art. 29^2 este obligată să asigure accesul Avocatului Poporului, adjunctului de la Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, precum şi al reprezentanţilor instituţiei, fără nicio restricţie, în toate locurile de detenţie supuse monitorizării, pentru efectuarea vizitelor, anunţate sau inopinate, precum şi a anchetelor dispuse în vederea soluţionării petiţiilor primite. (3) Petiţiile cu privire la actele de tortură, tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie se soluţionează, în funcţie de problematica sesizată, de către Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie în colaborare cu celelalte structuri ale instituţiei Avocatul Poporului. (4) Prevederile prezentei legi sunt puse la dispoziţia persoanelor private de libertate, în limba română sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în locurile de detenţie."9. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. - (1) Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia au acces, în condiţiile legii, la informaţiile clasificate deţinute de autorităţile publice, în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea petiţiilor care le-au fost adresate, precum şi a sesizărilor din oficiu şi vizitelor anunţate sau inopinate pe care le efectuează pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie."10. La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Recomandările Avocatului Poporului în Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie emise în cazul constatării unor neregularităţi au ca scop înlăturarea acestora, îmbunătăţirea tratamentului şi a condiţiilor de detenţie ale persoanelor private de libertate, prevenirea torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante."11. La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Birourile teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului care îşi au sediul sau îşi desfăşoară activităţile de audienţă în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale au pondere de peste 20% din numărul locuitorilor asigură şi folosirea limbii minorităţilor naţionale respective, în scris şi oral, în relaţiile cu petiţionarii."12. După capitolul IV - Atribuţiile Avocatului Poporului, se introduce un nou capitol, capitolul IV^1 - Activitatea în Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, alcătuit din articolele 29^1-29^19, cu următorul cuprins:"CAPITOLUL IV^1Activitatea în Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţieSecţiunea 1 Dispoziţii generaleArt. 29^1. - (1) Instituţia Avocatul Poporului este singura structură naţională desemnată să exercite atribuţiile prevăzute de Protocolul opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, ratificat prin Legea nr. 109/2009. (2) În sensul prezentei legi, prin Subcomitetul de prevenire se înţelege Subcomitetul de prevenire a torturii şi a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, înfiinţat prin Protocolul opţional.Art. 29^2. - (1) În înţelesul prezentei legi, prin loc de detenţie se înţelege orice loc în care persoanele sunt private de libertate în baza unei decizii a unei autorităţi, la cererea acesteia sau cu acordul expres ori tacit al acesteia. (2) Privare de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reţinere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin decizia oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură. (3) În sensul prezentei legi, sunt locuri de detenţie sau, după caz, locuri în care instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile privind prevenirea torturii următoarele: a) penitenciarele, inclusiv penitenciarele-spital; b) centrele educative, centrele de detenţie; c) centrele de reţinere şi arestare preventivă; d) serviciile de tip rezidenţial pentru minorii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal; e) spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, spitalele de psihiatrie; f) centrele de tranzit; g) centrele de cazare a străinilor luaţi în custodie publică, aflate în subordinea şi administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări; h) centrele speciale de primire şi cazare a solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, având regimul juridic al zonei de tranzit; i) centrele în care se acordă servicii de asistenţă pentru consumatorii de droguri, în regim închis; j) orice alt loc care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) sau face parte din sistemul de sănătate sau sistemul de asistenţă socială.Secţiunea a 2-a Atribuţiile Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţieArt. 29^3. - Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie monitorizează în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor aflate în locuri de detenţie în vederea consolidării protecţiei acestora împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane sau degradante şi a exercitării fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora, prin: a) vizitarea, anunţată sau inopinată, a locurilor de detenţie în scopul verificării condiţiilor de detenţie şi a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate; b) formularea de recomandări conducerilor locurilor de detenţie vizitate în urma vizitelor efectuate; c) formularea de propuneri de modificare şi completare privind legislaţia în domeniu sau observaţii privind iniţiativele legislative existente în domeniu, în condiţiile art. 27; d) întocmirea proiectului părţii componente referitoare la prevenirea torturii a raportului anual de activitate al Avocatului Poporului; e) formularea de propuneri şi observaţii privind elaborarea, modificarea şi completarea de strategii şi politici publice în domeniul prevenirii torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, în condiţiile legii; f) menţinerea legăturii cu Subcomitetul de prevenire; g) analizarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea, sub conducerea Avocatului Poporului, a programelor internaţionale de asistenţă tehnică şi financiară pentru realizarea scopului Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie; h) coordonarea organizării campaniilor de informare, de educare şi instruire în scopul prevenirii torturii şi a pedepselor sau tratamentelor aplicate cu cruzime, inumane sau degradante; i) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Avocatul Poporului, în limitele legii.Secţiunea a 3-a Organizarea activităţii de prevenire a torturii şi tratamentelor cu cruzime, inumane şi degradante în cadrul locurilor de detenţieArt. 29^4. - (1) Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie este organizat în structura centrală şi structura teritorială. (2) Structura centrală cuprinde şi Centrul zonal Bucureşti. Structura teritorială este constituită din 3 centre zonale. (3) Avocatul Poporului stabileşte prin ordin locurile în care sunt amplasate centrele zonale şi judeţele care intră în aria de competenţă a acestora, precum şi criteriile de selectare a personalului din cadrul Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie. (4) La desfăşurarea activităţii de prevenire a torturii vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul protecţiei drepturilor omului, selectate pe baza activităţii, de către Avocatul Poporului.Art. 29^5. - (1) Pentru desfăşurarea activităţilor Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, la nivelul structurii centrale, sunt cooptaţi şi colaboratori externi de alte specialităţi decât cei angajaţi permanent, în baza unor contracte de prestări de servicii. Colaboratorii externi sunt selectaţi de către Avocatul Poporului, pe baza propunerilor primite de la Colegiul Medicilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Societatea Sociologilor din România, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali sau de la alte asociaţii profesionale din care fac parte. (2) Pe perioada îndeplinirii atribuţiilor, colaboratorii externi se supun îndatoririlor personalului instituţiei în ceea ce priveşte păstrarea confidenţialităţii lucrărilor şi a celorlalte reguli de disciplină internă ale instituţiei. (3) În desfăşurarea activităţilor specifice Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, membrii echipelor de vizitare sunt independenţi.Art. 29^6. - (1) Pentru desfăşurarea activităţilor Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, la nivelul structurii teritoriale, sunt cooptaţi şi colaboratori externi de alte specialităţi decât cei angajaţi permanent, în baza unor contracte de prestări de servicii. Colaboratorii externi de la nivel teritorial sunt selectaţi de către Avocatul Poporului, pe baza propunerilor primite de la Colegiul Medicilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Societatea Sociologilor din România, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali sau de la alte asociaţii profesionale din care fac parte. (2) Dispoziţiile art. 29^5 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi colaboratorilor externi cooptaţi la nivelul structurii teritoriale.Secţiunea a 4-a Desfăşurarea vizitelor în locurile de detenţieArt. 29^7. - (1) Echipele de vizitare desfăşoară vizite anunţate sau inopinate în locurile de detenţie care intră sub incidenţa prezentei legi. (2) Echipa de vizitare are în componenţa sa cel puţin un medic, în funcţie de specializarea necesară, şi un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale dintre cele prevăzute la art. 29^4 alin. (4). (3) Vizitele sunt desfăşurate din oficiu, pe baza unui plan anual de vizitare, propus de adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie şi aprobat de către Avocatul Poporului ori inopinat sau pe baza sesizării oricărei persoane sau a luării la cunoştinţă pe orice cale despre existenţa unei situaţii de tortură ori tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante în cadrul unui loc de detenţie. (4) În vederea elaborării planului anual de vizitare sunt avute în vedere cel puţin următoarele criterii: a) tipurile locurilor de detenţie existente; b) repartizarea geografică a locurilor de detenţie; c) sesizările primite asupra existenţei unei situaţii de tortură ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante; d) vulnerabilitatea cunoscută a anumitor tipuri de locuri de detenţie; e) rapoartele anterioare ale Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie şi ale celorlalte domenii de activitate din cadrul instituţiei.Art. 29^8. - (1) Instituţiile vizitate sunt obligate să pună la dispoziţia reprezentanţilor echipei de vizitare, în condiţiile legii, înainte, în timpul sau după efectuarea vizitei, orice documente sau informaţii care se află la dispoziţia lor sau pe care le pot procura, solicitate de aceştia în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. (2) Conducerea locurilor de detenţie vizitate este obligată să acorde asistenţă şi să se întâlnească cu membrii echipei de vizitare, în vederea realizării scopului vizitei.Art. 29^9. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, membrii echipei de vizitare pot avea întrevederi în condiţii de confidenţialitate cu orice persoană privată de libertate în cadrul instituţiei vizitate. (2) La solicitarea membrilor echipei de vizitare, instituţia vizitată este obligată să pună la dispoziţie un loc adecvat pentru desfăşurarea întrevederii. (3) Întrevederile au loc doar cu acordul persoanei private de libertate sau al reprezentatului legal al acesteia şi sunt confidenţiale. (4) La întrevedere nu pot participa reprezentanţi ai locului de detenţie decât la solicitarea expresă a membrilor echipei de vizitare şi doar în scopul asigurării protecţiei acestora. În acest caz, reprezentanţii locului de detenţie vor asigura numai supraveghere vizuală, cu respectarea confidenţialităţii întrevederii. (5) Numele şi alte date personale ale persoanei intervievate nu pot fi făcute publice decât cu acordul scris prealabil al acesteia sau al reprezentantului legal al acesteia. (6) Pentru desfăşurarea întrevederilor cu persoane care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română se va asigura prezenţa unui interpret, costurile interpretării fiind suportate din fondurile alocate activităţii Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie. (7) Membrii echipei de vizitare pot solicita întrevederi cu orice altă persoană despre care apreciază că poate furniza informaţii pertinente, cu acordul acesteia.Art. 29^10. - Nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţiile comunicate membrilor echipei de vizitare.Art. 29^11. - (1) Constatările rezultate în urma vizitelor sunt cuprinse într-un raport de vizită care, în cazurile în care sunt sesizate neregularităţi, este însoţit de recomandări motivate în vederea îmbunătăţirii tratamentului şi condiţiilor persoanelor private de libertate şi a prevenirii torturii şi pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante. (2) Raportul de vizită se întocmeşte de către membrii echipei de vizitare în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării acesteia şi este aprobat de Avocatul Poporului.Art. 29^12. - (1) Instituţia vizitată are obligaţia de a transmite în termen de 30 de zile un răspuns motivat privind propunerile şi recomandările cuprinse în raportul de vizită, cu indicarea punctului de vedere faţă de cele constatate, a termenului motivat în care vor fi luate măsuri pentru conformarea cu conţinutul acestora sau, dacă este cazul, a motivelor pentru care nu se poate conforma. (2) Pentru motive întemeiate, termenul de 30 de zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu încă 30 de zile, cu aprobarea adjunctului Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie. (3) În cazul în care instituţia vizată nu se conformează, Avocatul Poporului sau, după caz, adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie va informa asupra acestui aspect autoritatea ierarhic superioară ori autoritatea administraţiei publice locale sau centrale care a emis autorizaţia de funcţionare, în cazul locurilor de detenţie private, şi poate acţiona potrivit prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiei Avocatului Poporului.Art. 29^13. - Raportul de vizită, precum şi răspunsul motivat prevăzut la art. 29^12, atunci când acesta a fost transmis, sunt publice şi se afişează pe pagina de internet a instituţiei vizate de către acesta, a autorităţii ierarhic superioare ori autorităţii administraţiei publice locale sau centrale care a emis autorizaţia de funcţionare, precum şi a Avocatului Poporului, cu excepţia acelor părţi care privesc date personale ori informaţii clasificate.Art. 29^14. - (1) În cazurile în care se constată o încălcare a drepturilor omului prin tortură ori tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante care produc un risc iminent de afectare a vieţii sau sănătăţii unei persoane, se elaborează un raport preliminar în regim de urgenţă. (2) Termenul pentru întocmirea şi adoptarea raportului preliminar este de 3 zile şi poate fi prelungit pentru motive întemeiate cu încă 3 zile. (3) Instituţiile vizate sunt obligate să se conformeze de urgenţă propunerilor şi recomandărilor sau să formuleze un răspuns în condiţiile prevăzute la art. 29^12 în termen de maximum 3 zile calendaristice.Art. 29^15. - Avocatul Poporului are obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare atunci când, în exercitarea atribuţiilor sale, constată existenţa unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.Art. 29^16. - (1) Adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie elaborează proiectul raportului anual privind activitatea domeniului, parte componentă a raportului anual al instituţiei Avocatul Poporului, pe care îl supune spre aprobare Avocatului Poporului. (2) Raportul anual cuprinde: analiza şi concluziile vizitelor desfăşurate pe parcursul acelui an; propunerile şi recomandările formulate; măsurile luate de autorităţile naţionale cu privire la acestea; propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul de activitate, precum şi orice alte date sau informaţii relevante pentru activitatea Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie. (3) Raportul de activitate a Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie este parte componentă a Raportului anual pe care Avocatul Poporului îl prezintă în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.Secţiunea a 5-a Menţinerea legăturii cu Subcomitetul de prevenire a torturiiArt. 29^17. - În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului sau, după caz, adjunctul Avocatului Poporului pentru prevenirea torturii menţine legătura cu Subcomitetul de prevenire a torturii, trimite acestuia informaţii şi se întâlneşte cu membrii acestuia.Art. 29^18. - Personalul de execuţie de specialitate cu studii juridice şi specialiştii pot beneficia de pregătire profesională şi asistenţă tehnică din partea Subcomitetului de prevenire a torturii, în condiţiile protocolului opţional.Art. 29^19. - Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale activităţii de prevenire a torturii şi a tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante se asigură de la bugetul de stat, iar fondurile destinate acestuia fac parte din bugetul instituţiei Avocatul Poporului."13. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 33^1, cu următorul cuprins:"Art. 33^1. - În cadrul instituţiei Avocatul Poporului se organizează, pe lângă domeniile de activitate, următoarele: a) Serviciul contencios constituţional, recurs în interesul legii, contencios administrativ şi juridic, analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare, în subordinea directă a Avocatului Poporului, condus de un şef serviciu, care coordonează: Biroul contencios constituţional şi recurs în interesul legii, Biroul contencios administrativ şi juridic şi Biroul analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare. b) Biroul financiar, salarizare şi resurse umane şi Biroul administrativ. Directorul coordonator îndrumă şi răspunde de activitatea Biroului financiar, salarizare şi resurse umane şi a Biroului administrativ."14. La articolul 36, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:"(3^1) Activitatea desfăşurată de personalul de execuţie de specialitate cu studii juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului constituie vechime în specialitatea studiilor absolvite şi în magistratură, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."(3^2) Personalul de conducere şi execuţie de altă specialitate decât cea juridică din cadrul instituţiei Avocatul Poporului beneficiază de vechime în specialitatea studiilor absolvite."15. La articolul 36, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Avocatul Poporului şi adjuncţii Avocatului Poporului care nu au domiciliu şi nici locuinţă proprietate personală în municipiul Bucureşti beneficiază, de la data numirii în funcţie, de decontarea cheltuielilor de cazare şi transport de la localitatea de domiciliu până la locul de muncă din municipiul Bucureşti, în condiţiile legii."  +  Articolul II (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Avocatul Poporului aprobă, prin ordin, noul stat de funcţii şi de personal al instituţiei. (2) Prin derogare de la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, personalul de execuţie de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei Avocatul Poporului sau în cadrul birourilor teritoriale ale instituţiei Avocatul Poporului poate trece la cerere, cu aprobarea Avocatului Poporului, în structura centrală a Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie sau în structura teritorială a Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie. (3) În urma aprobării noului stat de funcţii, Avocatul Poporului adoptă, prin ordin, metodologia de promovare în funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului instituţiei şi promovează, prin ordin, personal din cadrul instituţiei. Celelalte posturi vacante se ocupă prin concurs sau examen organizat în condiţiile legii. (4) Numărul de personal finanţat potrivit legii se suplimentează cu 8 posturi, dintre care: 1 adjunct al Avocatului Poporului, 4 angajaţi pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie, 3 angajaţi la Serviciul contencios constituţional, recurs în interesul legii, contencios administrativ şi juridic, analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare. (5) Asigurarea fondurilor necesare acestor modificări se va face cu data de 1 ianuarie 2015.  +  Articolul III (1) Centrul zonal Bucureşti preia în sfera sa de competenţă judeţele arondate Biroului teritorial Slobozia, nefuncţional la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Până la 1 ianuarie 2015, dată la care devine funcţională schema completă de personal prevăzută de prezentul act normativ, activitatea privind prevenirea torturii este desfăşurată de personalul de specialitate, existent la nivelul instituţiei Avocatul Poporului, inclusiv de cel de la nivelul birourilor teritoriale şi de specialişti colaboratori.  +  Articolul IVLa articolul 24 alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:"g)achiziţiile efectuate de către instituţia Avocatul Poporului, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin ca urmare a înfiinţării, în cadrul acestei instituţii, a Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie."  +  Articolul VLa articolul III alineatul (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 12 iunie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2013, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) organizate, în condiţiile legii, la nivelul preşedintelui României, Preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, prim-ministrului, viceprim-ministrului, preşedintelui Curţii Constituţionale, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Curţii de Conturi, Avocatului Poporului, miniştrilor, miniştrilor delegaţi şi celorlalţi conducători ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale cu rol de ordonator principal de credite;"  +  Articolul VILegea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 15 aprilie 2014, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul justiţiei,Robert Marius Cazanciucp. Ministrul afacerilor externe,George Ciamba,secretar de statViceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaMinistrul finanţelor publice,Ioana-Maria Petrescup. Ministrul delegat pentru buget,Gheorghe Gherghina,secretar de statp. Ministrul muncii, familiei, protecţiei socialeşi persoanelor vârstnice,Teodor Codrin Scutaru,secretar de statMinistrul educaţiei naţionale,Remus PricopieMinistrul sănătăţii,Nicolae BănicioiuBucureşti, 26 iunie 2014.Nr. 48.-------