LEGE nr. 205 din 26 mai 2004 (*republicată*)privind protecţia animalelor*)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 30 aprilie 2014
----- Notă *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 205/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004 şi a mai fost modificată şi completată prin Legea nr. 9/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2008. Notă **) Conform art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se înfiinţează prin reorganizarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor, a Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor servicii care funcţionează în structura aceluiaşi minister. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Prezenta lege reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără deţinător. (2) Gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială. + Articolul 2În sensul prezentei legi, prin deţinător de animale se înţelege proprietarul, persoana care deţine cu orice titlu valabil, precum şi orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul. + Articolul 3Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura aplicarea normelor sanitare veterinare şi de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, reproducţia, exploatarea, protecţia şi bunăstarea animalelor. + Articolul 4Deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona şi/sau izgoni. + Articolul 5 (1) Deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: a) un adăpost corespunzător; b) hrană şi apă suficiente; c) posibilitatea de mişcare suficientă; d) îngrijire şi atenţie; e) asistenţă medicală. (2) Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi. + Articolul 6 (1) În sensul prezentei legi, prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1). (2) În sensul prezentei legi, prin cruzime faţă de animale se înţelege: a) omorârea animalelor, cu intenţie; b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive; c) organizarea de lupte între animale sau cu animale; d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; e) folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri; f) abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului; g) administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului; h) maltratarea şi schingiuirea animalelor; i) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor; j) provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace; k) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă; l) capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege; m) folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor. + Articolul 7Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical. + Articolul 8Animalele folosite în scopuri experimentale sunt supuse unor reguli de protecţie specifice, fără a li se provoca suferinţe inutile. + Articolul 9 (1) Este interzisă eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale realizată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege. (2) Prin excepţie, animalele cu boli incurabile constatate în condiţiile legii de medicul veterinar vor fi eutanasiate de îndată. + Articolul 10 (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor**) reprezintă autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor. (2) Condiţiile de deţinere, adăpostire şi întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. + Capitolul II Condiţii privind deţinerea animalelor + Articolul 11 (1) Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizaţi de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. (2) Condiţiile privind deţinerea animalelor sălbatice se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. (3) Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice, pentru animalele aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. + Articolul 12 (1) Deţinătorii de animale au obligaţia de a îngriji şi trata în mod corespunzător un animal bolnav sau rănit. (2) Autoritatea sanitară veterinară poate dispune tăierea sau uciderea, după caz, a unui animal bolnav ori rănit, pentru a-l scuti de suferinţe fizice şi psihice inutile, în condiţii stabilite prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale. + Articolul 13Deţinătorii de animale care selecţionează un animal pentru reproducţie au obligaţia de a respecta caracteristicile anatomice, fiziologice şi comportamentale ale speciei şi rasei respective, astfel încât să nu fie compromise performanţele, sănătatea şi bunăstarea descendenţilor. + Articolul 14Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligaţia de a folosi mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice, precum şi de a folosi metode care să nu prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului. + Capitolul III Condiţii privind comerţul cu animale, transportul animalelor, precum şi folosirea acestora în scop publicitar, în spectacole, expoziţii, competiţii şi manifestări similare + Articolul 15Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, din considerente privind protecţia animalelor sau conservarea speciilor de animale existente pe teritoriul ţării, poate impune anumite condiţii, precum şi limita sau interzice importul, exportul, tranzitul şi comerţul cu animale, ţinând cont de reglementările comunitare. + Articolul 16 (1) Transportatorii au obligaţia de a transporta animalele în condiţii corespunzătoare, în funcţie de specie, stare fiziologică, sex, vârstă, categorie de producţie, pentru a evita rănirea ori epuizarea fizică şi/sau psihică a acestora. (2) Condiţiile privind transportul animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. + Articolul 17Animalele pot fi folosite în scop publicitar, în spectacole, expoziţii, competiţii sau alte manifestări similare numai dacă: a) organizatorul asigură condiţiile prevăzute la art. 5; b) sănătatea şi bunăstarea animalelor nu sunt puse în pericol. + Articolul 18 (1) În cursul competiţiilor sau cu alte ocazii este interzis să se administreze animalelor substanţe ori să fie supuse unor procedee pentru creşterea sau diminuarea nivelului natural al performanţelor. (2) Comisia de organizare a competiţiilor şi/sau de arbitraj va cuprinde obligatoriu şi un reprezentant al organizaţiilor de protecţie a animalelor. + Capitolul IV Intervenţii chirurgicale + Articolul 19 (1) Animalele sunt supuse intervenţiilor chirurgicale numai în cazurile motivate. (2) Intervenţiile chirurgicale se efectuează sub anestezie locală sau, după caz, generală, numai de către medici veterinari. (3) Intervenţiile chirurgicale se efectuează în spaţii autorizate, cu excepţia situaţiilor în care intervenţia se impune la faţa locului. (4) Manoperele medicale care pot provoca suferinţă animalului trebuie efectuate de către medicul veterinar. + Articolul 20Prin excepţie de la dispoziţiile art. 19 alin. (2), în cazul animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale, intervenţiile chirurgicale ori alte tratamente pot fi efectuate şi de alte persoane care au calificarea necesară. + Capitolul V Sacrificarea şi uciderea animalelor + Articolul 21Animalele nu vor fi supuse unor suferinţe inutile în cazul sacrificării sau uciderii. + Articolul 22Sacrificarea şi uciderea animalelor se vor efectua cu respectarea prevederilor legale specifice în vigoare. + Articolul 23Prevederile art. 22 nu se aplică animalelor care, din cauza unor accidente sau boli, trebuie sacrificate ori ucise imediat. + Capitolul VI Folosirea animalelor în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale + Articolul 24Animalele pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică, diagnosticarea de boli, producerea unor medicamente sau produse biologice, atunci când obiectivul activităţii nu poate fi atins prin alte metode ce nu implică folosirea animalelor. + Capitolul VII Sancţiuni + Articolul 25 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept; b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; c) organizarea de lupte între animale sau cu animale; d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; e) rănirea sau schingiuirea animalelor; f) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor. (2) În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. + Articolul 26 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1); b) nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) lit. e)-g), k) şi m); c) nerespectarea dispoziţiilor art. 14; d) nerespectarea dispoziţiilor art. 30 alin. (3). (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 de lei. + Articolul 27În cazul săvârşirii de două ori a faptelor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) şi b) de către proprietarul animalelor, pe lângă amenda contravenţională se aplică şi măsura confiscării animalelor. În acest caz, toate animalele vor fi cazate în adăposturi care funcţionează pe lângă consiliile locale, în vederea adopţiei sau a valorificării, în condiţiile legii. + Articolul 28În cazul constatării unei infracţiuni, instanţa poate dispune pe seama proprietarului interdicţia de a deţine animale pe o perioadă de 5 ani. + Articolul 29 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 26 se fac de persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al Ministerului Afacerilor Interne. (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 26, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 26 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. + Capitolul VIII Dispoziţii finale + Articolul 30 (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Afacerilor Interne, prin organele abilitate, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor, monitorizează aplicarea prezentei legi. (2) Pentru îndeplinirea prevederilor prezenţei legi, persoanele împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al Ministerului Afacerilor Interne au acces în clădiri, adăposturi şi alte locuri unde sunt ţinute animalele, precum şi dreptul de a solicita orice informaţie şi documente necesare controlului şi de a preleva probe pentru cercetări şi analize de laborator. (3) În situaţia în care locul unde sunt ţinute animalele se află la domiciliul sau reşedinţa deţinătorilor de animale, accesul persoanelor prevăzute la alin. (2) în acest spaţiu se face cu acordul deţinătorului. În lipsa acordului, deţinătorul de animale are obligaţia de a face dovada respectării dispoziţiilor art. 5. + Articolul 31Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă în termen de 60 de zile, prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor*), cu consultarea reprezentanţilor organizaţiilor de protecţie a animalelor.----- Notă *) A se vedea Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 31/523/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor (în prezent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are titulatura Ministerul Afacerilor Interne). + Articolul 32Ordinele prevăzute la art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) se emit în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 33 (1) Radiodifuziunea şi Televiziunea Română promovează programe de protecţie a animalelor. (2) Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul orelor de educaţie civică, va promova acţiuni de protecţie a animalelor. + Articolul 34Prezenta lege intră în vigoare la 10 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I**).----- Notă **) Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.-----
EMITENT |