ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014



    Situaţia extraordinară şi de urgenţă este generată de un complex de factori care justifică prezenta modalitate de reglementare.Guvernul României implementează un program complex de reformare a întreprinderilor de stat menit să înlăture disfuncţionalităţile existente şi impactul negativ asupra bugetului de stat.Îmbunătăţirea performanţei financiare şi economice a sectorului întreprinderilor de stat este vitală pentru susţinerea efortului de creştere economică postcriză susţinută a României, de natură să reducă, treptat, dar sigur, decalajele dintre nivelul de trai al cetăţenilor României şi al cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene.Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" parcurge un proces de eficientizare şi restructurare complex, care a demarat prin crearea cadrului legal pentru vânzarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, cu rezultate mult îmbunătăţite în ultimul an ca urmare a perfecţionărilor legislative adoptate de Guvern şi Parlament.Creşterea performanţelor economice ale Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" trebuie continuată într-un mod susţinut, având în vedere nevoile urgente de susţinere a patrimoniului imobiliar al statului, dar şi cerinţa valorificării la maximum a potenţialului economic al bunurilor administrate de regie în numele statului, care să permită creşterea semnificativă a aportului Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" la realizarea veniturilor bugetului de stat.În acest context se impune cu necesitate şi maximă urgenţă abilitarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în calitate de administrator al bunurilor statului, de a exercita atribuţiile unui administrator cu puteri depline în scopul exploatării în mod profitabil a respectivelor bunuri, demers care este, în mod indubitabil, în interesul întregii societăţi.O mare importanţă pentru funcţionarea în condiţii de eficienţă economică a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" o are reducerea cheltuielilor acestei întreprinderi publice şi eliminarea pierderilor.Astfel este necesară, în regim de urgenţă, restrângerea semnificativă a bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol care, în deplin acord cu necesitatea care a dus la crearea sa, trebuie să cuprindă strict doar acele imobile absolut necesare şi pe care regia, în numele statului, le poate întreţine fără a efectua cheltuieli excesive.Este foarte important de arătat faptul că o parte din sumele care se vor obţine, graţie măsurilor adoptate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, vor putea fi utilizate în scopul reabilitării imobilelor administrate de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" care sunt adevărate simboluri arhitecturale şi a căror stare generală de conservare este necorespunzătoare, chiar critică.O altă justificare a urgenţei rezidă în necesitatea obiectivă a identificării şi transmiterii în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil care să răspundă necesităţilor specifice ale aceste instituţii publice.Totodată, necesitatea modificări urgente a prevederilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se justifică prin faptul că actuala variantă de reglementare, faţă de cea instituită prin art. 7 lit. C pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, act normativ declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014, ar putea determina apariţia unui val de litigii la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice care au ocupat deja, în condiţiile legii, funcţiile publice de conducere, întrucât ar trebui să le desfiinţeze pe unele dintre acestea, ca urmare a faptului că procentul maxim de 12% trebuie raportat la numărul total al funcţiilor publice, şi nu la numărul total al posturilor aprobate, aşa cum prevedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013.Negocierile privind Acordul de Asociere (AA) Uniunea Europeană - Republica Moldova au luat sfârşit după parafarea lui, la 29 noiembrie 2013, în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius. Prin Acordul de Asociere, Republica Moldova şi-a asumat un număr mare de angajamente, respectiv 395 de directive şi regulamente, care trebuie puse în aplicare în legislaţia naţională, care vor contribui la dezvoltarea politică şi social-economică a Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă într-un şir vast de domenii de interes comun, inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiţie, libertate şi securitate, integrare comercială şi cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii şi socială, management financiar, administrare publică şi reforma serviciului public, participarea societăţii civile, dezvoltarea instituţională, reducerea sărăciei şi dezvoltarea durabilă. În acest context au fost încheiate: Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi Protocolul adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010, ambele fiind ratificate de către Parlamentul României prin Legea nr. 12/2011, iar, ulterior, s-a încheiat şi al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011, ratificat prin Legea nr. 66/2012.În acest context se impune luarea unor măsuri urgente care să permită şi autorităţilor administraţiei publice locale din România să încheie acorduri de înfrăţire/cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova pentru realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii, programe comune cultural sportive, de tineret şi educaţionale, stagii de pregătire profesională şi alte acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Măsuri privind activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"  +  Articolul 1 (1) Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" poate să atribuie contracte de concesiune de lucrări publice şi contracte de concesiune de servicii a căror executare presupune exploatarea unor bunuri proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea sa, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor prevăzute la alin. (1) se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului. (3) Din sumele rezultate ca urmare a executării contractelor prevăzute la alin. (1), după deducerea cheltuielilor ocazionate de organizarea procedurilor de atribuire, o cotă de 50% se face venit la bugetul de stat, iar o cotă de 50% rămâne la dispoziţia Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" pentru lucrări de modernizări şi investiţii la imobilele proprietate publică şi la cele proprietate privată a statului pe care le administrează.  +  Capitolul II Măsuri privind valorificarea unor bunuri aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"  +  Articolul 2Bunurile aflate în proprietatea privată a statului în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 763/1997 privind trecerea în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" a unor bunuri devenite proprietate de stat prin confiscare se valorifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 3 (1) În scopul valorificării, bunurile prevăzute la art. 2 vor fi inventariate de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". (2) În cazul bunurilor culturale, acestea vor fi expertizate de către experţi acreditaţi de Ministerul Culturii în vederea stabilirii susceptibilităţii de a fi clasate în patrimoniul cultural naţional.  +  Articolul 4În vederea stabilirii destinaţiei bunurilor prevăzute la art. 2, se constituie o comisie formată din reprezentanţi ai Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", Ministerului Culturii şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, condusă de un secretar de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului.  +  Articolul 5Bunurile culturale care nu sunt susceptibile de a fi clasate trec în proprietatea publică a statului, în condiţiile legii, şi se utilizează pentru dotarea bazei materiale de reprezentare şi protocol aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".  +  Articolul 6Bunurile culturale, susceptibile de a fi clasate, trec în proprietatea publică a statului, în condiţiile legii, şi se transmit, la valoarea de inventar, în administrarea Ministerului Culturii, care le poate utiliza în condiţiile Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată.  +  Articolul 7Bunurile care pot fi utilizate, conform legii, în domeniul asistenţei sociale vor fi atribuite, cu titlu gratuit, serviciilor publice de asistenţă socială, pe baza propunerilor consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 8Bunurile prevăzute la art. 6 se transmit pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data încheierii activităţii comisiei prevăzute la art. 4.  +  Articolul 9Bunurile care nu s-au valorificat potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi bunurile aflate într-o stare avansată de degradare, care nu pot fi valorificate, se distrug de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".  +  Articolul 10 (1) Pentru bunurile prevăzute la art. 9 care urmează a fi distruse, se constituie o comisie de preluare şi distrugere, formată din reprezentanţi ai Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", desemnaţi prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". (2) Distrugerea bunurilor prevăzute la art. 9 se face pe cheltuiala Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în prezenţa şi cu confirmarea prin semnătură a membrilor comisiei de preluare şi distrugere.  +  Capitolul III Măsuri privind schimbarea regimului juridic al unor imobile  +  Articolul 11 (1) Imobilele construite din fondurile proprii ale Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", aflate în proprietatea regiei, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, trec în domeniul public al statului, cu plată, la valoarea de inventar, inclusiv TVA, şi sunt date în administrarea Serviciului Român de Informaţii. (2) Contravaloarea imobilelor prevăzute la alin. (1) se achită din bugetul Serviciului Român de Informaţii, din fondurile alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, în 4 rate anuale egale, începând cu anul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 12 (1) Dotările aferente imobilelor prevăzute la art. 11, achiziţionate din fondurile proprii ale Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", aflate în proprietatea regiei, se transmit, cu plată, în domeniul privat al statului, la valoarea rămasă de amortizat, inclusiv TVA, şi sunt date în administrarea Serviciului Român de Informaţii. (2) Contravaloarea dotărilor prevăzute la alin. (1) se achită din bugetul Serviciului Român de Informaţii, din fondurile alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, în 4 rate anuale egale, începând cu anul intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Lista bunurilor şi valoarea acestora se includ în protocolul de predare-primire.  +  Articolul 13Construcţiile (fundaţii) aflate în domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, se transmit, cu plată, în domeniul public al statului şi administrarea Serviciului Român de Informaţii.  +  Articolul 14 (1) Imobilele prevăzute la art. 11 şi 13, precum şi dotările prevăzute la art. 12 se predau pe bază de protocol de predare-primire încheiat între Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi Serviciul Român de Informaţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera în mod corespunzător modificările datelor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 15 (1) La data prevăzută la art. 14 alin. (1), personalul ce deserveşte imobilele prevăzute la art. 11 se preia pe bază de evaluare în cadrul Serviciului Român de Informaţii. (2) Personalul nepreluat în condiţiile alin. (1) rămâne angajat în cadrul Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".  +  Articolul 16La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informaţii se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în legătură cu activitatea aferentă imobilelor prevăzute la art. 11 şi 13.  +  Articolul 17Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a imobilului, compus din construcţii şi teren aferent, aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul IV Modificarea unor acte normative  +  Articolul 18Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 noiembrie 2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 12^1, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) În cazul în care cumpărătorul nu plăteşte 3 rate consecutive, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate. Sumele achitate de cumpărător până la momentul rezilierii contractului nu se restituie acestuia. Pentru neplata ratei la termenele stabilite, cumpărătorul datorează penalităţi de întârziere calculate la suma restantă conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare."2. La articolul 14^1, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Imobilele din fondul locativ cu destinaţia de locuinţe de serviciu, disponibile, pot fi atribuite persoanelor prevăzute la art. 14^8 pe o perioadă de maximum 1 an, cu posibilitatea de prelungire, în condiţiile prevăzute la art. 14^9 şi 14^10."3. La anexa nr. 3 "Lista imobilelor din domeniul privat al statului aflate în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» şi a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării", după numărul curent 672 se va introduce un nou număr curent, numărul curent 673, cu următorul cuprins:
    Nr. crt. Denumirea imobilului şi adresa Teren aferent rămas - mp -
    "673 Palatul Primăverii nr. 50, compus din următoarele construcţii: A1 - clădire S+P+1E - palat A2 - clădire parter - pavilion A3 - construcţie parter pergola A4 - construcţie parter pergola A5 - clădire adm. S = P+1E+M A6 - clădire parter - cabină poartă A7 - clădire parter magazie A8 - clădire adm. parter A9 - clădire adm. parter A10 - clădire adm. S = P A11 - clădire subsol, cameră tehnică subterană A12 - clădire parter magazie A13 - clădire parter magazie A14 - clădire parter garaj A15 - clădire parter cabină poartă" 14.830 mp
    4. Prin teren aferent construcţiilor, în sensul prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, se înţelege suprafaţa de teren deţinută de proprietarul/coproprietarul construcţiei în baza unui contract de închiriere valabil la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
     +  Articolul 19La articolul 112, alineatul (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:"Art. 112. - (1) Numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, de şef al oficiului prefectural, precum şi a funcţiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de organizare «Anexa M», aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, este de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate."  +  Articolul 20După articolul 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 351, cu următorul cuprins:"Art. 35^1. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte propuse de către autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova, în baza acordurilor de înfrăţire/cooperare încheiate în condiţiile legii pentru: a) obiective de investiţii ale unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova; b) programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale; c) stagii de pregătire profesională; d) alte acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie. (2) Procedurile de finanţare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice."  +  Articolul 21După alineatul (4) al articolului 15 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Autorităţile administraţiei publice locale din România pot încheia acorduri de înfrăţire/cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova pentru realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii ale unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova, programe comune culturale, sportive, de tineret şi educaţionale, stagii de pregătire profesională şi a altor acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie."
     +  Capitolul V Dispoziţii finale  +  Articolul 22La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/1999 privind valorificarea şi transmiterea, fără plată, a unor bunuri confiscate şi a unor bunuri provenite din cadouri, devenite proprietate privată a statului, aflate în administrarea şi, respectiv, în custodia Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 403/2001, precum şi nr. crt. 11 din anexa nr. 2 "Lista bunurilor mobile şi imobile care fac parte din baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol" la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 231/2013, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 23Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Viceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaViceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionaleşi administraţiei publice,Nicolae-Liviu DragneaSecretarul general al Guvernului,Ion MoraruDirectorul ServiciuluiRomân de Informaţii,George Cristian MaiorViceprim-ministru,ministrul culturii,Kelemen HunorMinistrul finanţelor publice,Ioana-Maria PetrescuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul afacerilor externe,Titus Corlăţeanp. Ministrul muncii,familiei, protecţiei socialeşi persoanelor vârstnice,Teodor Codrin Scutaru,secretar de statBucureşti, 16 aprilie 2014.Nr. 18.  +  Anexa 1 DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului care se transmite din proprietateaRegiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocoluluide Stat" în domeniul public al statului şi care estedat în administrarea Serviciului Român de Informaţii
    Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului
    Băile Olăneşti, Aleea Salcâmilor nr. 2, judeţul Vâlcea Proprietatea privată a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" Domeniul public al statului şi administrarea Serviciului Român de Informaţii CF. nr. 35306 (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 286) 1. Construcţii noi (corp gardă, centrală termică, magazie, conductă de alimentare gaze) şi moderni- zări din Băile Olăneşti, Aleea Salcâmilor nr. 2, judeţul Vâlcea, din care: - Corp gardă A, Sc = 168 mp; nr. cadastral 35306 - C13; - Corp gardă B, Sc = 134 mp; nr. cadastral 35306 - C14; - Magazie, Sc = 48 mp; nr. cadastral 35306 - C19; - Centrală termică, Sc = 41 mp; nr. cadastral 35306 - C20. 2. Hotel "Maria" din Băile Olăneşti, Aleea Salcâmilor nr. 2, judeţul Vâlcea, din care: - Teren tenis - 755 mp, nr. cadastral 35306 - C21; - Hotel "Maria", Sc = 1.010 mp; (D+P+3E), nr. cadastral 35306 -C22.
     +  Anexa 2 DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în domeniul privat al statuluişi administrarea Regiei Autonome "AdministraţiaPatrimoniului Protocolului de Stat", care trece îndomeniul public al statului şi administrareaServiciului Român de Informaţii
    Nr. crt. Adresa Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Descriere actuală
    Băile Olăneşti, Aleea Salcâmilor nr. 2, judeţul Vâlcea Administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" Domeniul privat al statului Administrarea Serviciului Român de Informaţii Domeniul public al statului - Fundaţie Corp gardă A, Sc = 168 mp; nr. cadastral 35306 - C13 - Fundaţie Corp gardă B, Sc = 134 mp; nr. cadastral 35306 - C14
     +  Anexa 3 DATELE DE IDENTIFICAREale imobilului aflat în administrarea RegieiAutonome "Administraţia Patrimoniului Protocoluluide Stat", care se transmite din domeniul publicîn domeniul privat al statului
    Locul unde este situat imobilul care se transmite Nr. inv. MFP Caracteristici tehnico-economice ale imobilului transmis şi nr. de identificare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice
    Municipiul Bucureşti, Bd. Primăverii nr. 50, sectorul 1 150296 Palatul Primăverii nr. 50, în suprafaţă măsurată de 14.830 mp, compus din următoarele construcţii: A1 - clădire S+P+1E - palat; A2 - clădire parter - pavilion; A3 - construcţie parter pergola; A4 - construcţie parter pergola; A5 - clădire adm. S = P+1E+M; A6 - clădire parter - cabină poartă; A7 - clădire parter magazie; A8 - clădire adm. parter; A9 - clădire adm. parter; A10 - clădire adm. S = P; A11 - clădire subsol, cameră tehnică subterană; A12 - clădire parter magazie; A13 - clădire parter magazie; A14 - clădire parter garaj; A15 - clădire parter cabină poartă. Nr. cadastral 263350, cf. CF 263350 UAT Bucureşti, sectorul 1.
    -------