NORME METODOLOGICE din 26 ianuarie 2006 (*actualizate*)de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate(actualizate până la data de 6 ianuarie 2014*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 6 ianuarie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 978 din 2 august 2006; HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009; HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011; HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prezentele norme metodologice stabilesc actele necesare, procedura, condiţiile şi termenele de soluţionare a cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 248/2005privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, emise de autorităţile române, precum şi procedurile pentru îndeplinirea condiţiilor privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, necesare exercitării dreptului la libera circulaţie.-------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 2Circulaţia cetăţenilor români în străinătate este permisă în baza documentelor de călătorie emise în condiţiile prezentelor norme metodologice, de autorităţile competente române, precum şi în baza altor documente stabilite prin acordurile internaţionale la care România sau, după caz, Guvernul României este parte.  +  Capitolul II Documente de călătorie în străinătate  +  Secţiunea 1 Paşaportul diplomatic electronic şi paşaportul de serviciu electronic------------Titlul secţ. 1 a cap. II a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 3 (1) Paşaportul diplomatic electronic şi paşaportul de serviciu electronic sunt documentele de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu, la solicitarea instituţiilor sau a autorităţilor publice interesate ori, după caz, a organismelor interesate, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. (2) Solicitările privind eliberarea paşapoartelor diplomatice electronice sau a paşapoartelor de serviciu electronice trebuie să fie însoţite de documente justificative în care se precizează scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate, întocmite de instituţiile sau autorităţile ori, după caz, de organismele interesate. (3) Procedurile de eliberare şi de anulare, documentele necesare şi termenele de emitere a paşapoartelor diplomatice electronice şi a paşapoartelor de serviciu electronice se stabilesc prin instrucţiuni ale Ministerului Afacerilor Externe, care se comunică instituţiilor, organismelor şi autorităţilor interesate.-------------Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Secţiunea a 2-a Paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar------------Titlul secţ. a 2-a a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 4 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare se depun de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. (2) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (3) respectiv, art. 17^1 alin. (4) din lege, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice sau a paşapoartelor simple temporare pot fi depuse, în ţară, la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple.------------Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 5 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice se depun personal de către solicitanţi, însoţite de următoarele documente: a) cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original; b) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, completate pe numele titularului, în original; c) paşaportul anterior, dacă acesta există. (2) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (4) din lege, cererile pentru eliberarea paşaportului simplu electronic trebuie însoţite de documentele prevăzute la alin. (1), precum şi de hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 însoţită, după caz, de actul de desemnare a reprezentantului legal.------------Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 6 (1) Abrogat.-----------Alin. (1) al art. 6 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (2) La depunerea cererii pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, solicitantului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facială.-----------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (3) Impresiunile digitale se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini. În cazul în care calitatea impresiunilor digitale este necorespunzătoare şi/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz. În situaţia în care calitatea amprentelor de la aceste degete este necorespunzătoare sau preluarea amprentelor este temporar imposibilă, solicitantului i se poate elibera un paşaport simplu temporar, în condiţiile legii. Atunci când preluarea amprentelor este temporar imposibilă din motive medicale, este necesară prezentarea documentelor emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte motivele şi perioada pentru care este imposibilă prelevarea amprentelor.-------------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011. (4) La preluarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit şi ochii închişi, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepţie, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptaţi în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre şi nu au porţiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio porţiune a ochilor. Fundalul utilizat pentru preluarea imaginii faciale trebuie să fie neutru, deschis la culoare, astfel încât fotografia preluată să reprezinte cât mai fidel trăsăturile şi fizionomia celui în cauză.-------------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011. (5) Impresiunile digitale şi imaginea facială colectate în scopurile prevăzute la art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre se includ în mediul de stocare electronică a paşaportului simplu electronic şi se stochează în baza de date a Sistemului naţional informatic de evidenţă a paşapoartelor simple şi în bazele de date de producţie gestionate potrivit art. 4 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.319/2008privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice. (6) După personalizarea paşaportului simplu electronic şi transmiterea acestuia la organul competent să îl elibereze, datele biometrice stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată. (7) Impresiunile digitale stocate în baza de date a Sistemului naţional informatic de evidenţă a paşapoartelor simple se şterg prin procedură automată imediat după ridicarea paşaportului simplu electronic în condiţiile art. 14 sau, dacă nu a fost ridicat în astfel de condiţii, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acestuia.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 7 (1) Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către: a) ambii părinţi; b) părintele împuternicit de celălalt părinte printr-o procură specială ori care are acordul scris al celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului; c) părintele căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă sau în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013; d) părintele în favoarea căruia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului; e) părintele supravieţuitor; f) reprezentantul legal al minorului; g) persoana împuternicită printr-o procură specială de persoanele prevăzute la lit. a), c), d), e) şi f). (2) Cererile formulate de persoanele prevăzute la alin. (1) se depun însoţite de următoarele documente: a) certificat de naştere al minorului, în original; b) document(e) de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal ori, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original; c) hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, în original, numai pentru cererile formulate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau f) ori pentru cele formulate de persoana împuternicită de către acestea potrivit alin. (1) lit. g); d) hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului, în original, numai pentru cererile formulate de părintele prevăzut la alin. (1) lit. d) ori pentru cele formulate de persoana împuternicită de către acesta potrivit alin. (1) lit. g); e) actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicţie nu se află sub ocrotirea părinţilor; f) act de deces al părintelui, pentru cererile formulate de părintele supravieţuitor prevăzut la alin. (1) lit. e) ori pentru cele formulate de către persoana împuternicită de acesta potrivit alin. (1) lit. g), în original; g) procură specială sau declaraţie privind acordul celuilalt părinte, pentru cererile formulate de părintele prevăzut la alin. (1) lit. b), în original sau duplicat de pe actul original pentru procura specială şi declaraţia celuilalt părinte, autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013: h) procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită potrivit alin. (1) lit. g), în original sau duplicat de pe actul original pentru procurile speciale autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013; i) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, completate pe numele minorului, în original; j) paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există. (3) La depunerea cererilor care privesc eliberarea unui paşaport simplu electronic, prezenţa minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani este obligatorie. (4) Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu electronic pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de aceştia numai cu acordul: a) ambilor părinţi; b) părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013; c) părintelui în favoarea căruia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului; d) părintelui supravieţuitor; e) reprezentantului legal al minorului. (5) Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu electronic pot fi formulate şi de minorul căsătorit în condiţiile legii, fără a mai fi necesar acordul părinţilor sau al reprezentantului legal. (6) Cererile formulate de persoanele prevăzute la alin. (4) sau (5) se depun însoţite de următoarele documente: a) cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie, precum şi cartea de identitate având forma şi conţinutul stabilite potrivit Hotărârii Guvernului nr. 839/2006privind forma şi conţinutul actelor de identitate, ale autocolantului privind stabilirea reşedinţei şi ale cărţii de imobil, cu modificările ulterioare, trebuie însoţite de certificatul de naştere, în original; b) declaraţie, hotărâre judecătorească sau act de stare civilă, astfel:1. declaraţie privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor dată de ambii părinţi, în original sau duplicat de pe actul original pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013; sau2. declaraţie privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor dată de părintele căruia i-a fost încredinţat minorul ori care exercită singur autoritatea părintească sau reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013, însoţită de hotărârea instanţei, în original, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013; sau3. declaraţie privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor dată de părintele supravieţuitor, în original, însoţită de actul de deces al celuilalt părinte, în original sau duplicat de pe actul original pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013; sau4. declaraţie privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor dată de un părinte, în original sau duplicat de pe actul original pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013 şi hotărâre judecătorească prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, în original; sau5. certificat de căsătorie al minorului căsătorit în condiţiile legii, în original. c) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului, completată pe numele minorului, în original; d) paşaportul anterior, dacă acesta există.------------Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 8 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare se depun personal de către solicitanţi, însoţite de următoarele documente: a) documentele prevăzute la art. 5 alin. (1); b) dovada achitării tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, în condiţiile prevăzute de lege.-------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.(1^1) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 17^1 alineatul (4^1) din lege, cererile pentru eliberarea paşaportului simplu temporar trebuie însoţite de documentele prevăzute la alin. (1) şi, după caz, de următoarele: a) hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 însoţită, după caz, de actul de desemnare a reprezentantului legal; sau b) documente privind situaţia medicală a titularului pe numele căruia se solicită eliberarea paşaportului simplu temporar, care să ateste imposibilitatea depunerii personale a cererii emise sau avizate de autorităţile medicale române; c) două fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, numai pentru situaţiile în care titularul nu este prezent la depunerea cererii.------------Alin. (1^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (2) În cazul cererilor depuse în străinătate, pentru dovedirea identităţii, solicitantul paşaportului simplu temporar poate prezenta şi documente eliberate de autorităţile române care îi atestă identitatea, expirate de cel mult 6 luni, însoţite de declaraţia pe propria răspundere că nu a pierdut cetăţenia română. (3) În situaţia în care solicitantul nu posedă documente eliberate de autorităţile române care să îi dovedească identitatea, funcţionarul consular are obligaţia de a efectua la autorităţile române competente verificările necesare pentru stabilirea identităţii persoanei pentru care se solicită eliberarea paşaportului simplu temporar, precum şi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare soluţionării cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare. În acest sens, Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe încheie protocol de colaborare cu Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.-------------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.-------------Art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 8^1 (1) Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu temporar pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către: a) persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1); b) unul dintre părinţi, chiar dacă nu există acordul celuilalt părinte, numai pentru situaţiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. e) din lege. (2) Cererile formulate de persoanele prevăzute la alin. (1) se depun însoţite de următoarele documente: a) documentele prevăzute la art. 7 alin. (2); b) documentele emise de instituţia care organizează studiile sau concursul, documente emise ori avizate de o autoritate administrativă română cu competenţe în domeniu sau, după caz, documente emise ori avizate de o autoritate medicală română, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile, concursurile oficiale ori tratamentul medical, numai pentru cererile formulate de părintele prevăzut la alin. (1) lit. b) ori pentru cele formulate de persoana împuternicită de acesta, în original; c) dovada achitării tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, completată pe numele minorului, în original; d) două fotografii color identice ale minorului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, numai pentru situaţiile în care acesta nu este prezent la depunerea cererii. (3) Cererile care privesc eliberarea paşaportului simplu temporar pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de aceştia numai cu acordul: a) persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (4); b) unui părinte, chiar dacă nu există acordul celuilalt părinte, doar în situaţiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. e) din lege. (4) Cererile formulate de persoanele prevăzute la alin. (3) se depun însoţite de următoarele documente: a) documentele prevăzute la art. 7 alin. (6); b) declaraţie privind acordul de eliberare a paşaportului pentru minor dată de un părinte, chiar dacă nu există acordul celuilalt părinte, în original, însoţită de documentele emise de instituţia care organizează studiile sau concursul, documente emise ori avizate de o autoritate administrativă română cu competenţe în domeniu sau, după caz, documente emise ori avizate de o autoritate medicală română, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile, concursurile oficiale ori tratamentul medical, în original; c) dovada achitării tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, completată pe numele minorului, în original. (5) Dispoziţiile art. 7 alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi cererilor care privesc eliberarea paşapoartelor simple temporare minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani.-------------Art. 8^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 9 (1) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare sunt acceptate numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii:------------Partea introd. a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. a) au fost completate corespunzător, prin parcurgerea tuturor rubricilor; b) datele înscrise corespund cu datele din documentele care însoţesc cererea; c) sunt însoţite de toate documentele corespunzătoare cerute potrivit prezentelor norme metodologice; d) preluarea imaginii faciale a fost posibilă, în cazul cererilor care privesc eliberarea paşaportului simplu electronic.(1^1) La completarea formularelor de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare, funcţionarul care primeşte cererea înscrie numele şi prenumele fără trunchiere, astfel încât, în cazul în care structura numelui şi prenumelui depăşeşte numărul de caractere alocat câmpurilor respective, se completează componentele întregi de nume şi prenume în ordinea în care apar în documentele ce însoţesc cererea, în limita numărului de caractere alocat câmpurilor respective.-------------Alin. (1^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011. (2) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare depuse în străinătate pot fi acceptate fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă în urma verificărilor realizate potrivit art. 8 alin. (3) a fost posibilă stabilirea identităţii solicitantului, iar acesta îndeplineşte condiţiile necesare soluţionării cererii. (3) Declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic şi a paşaportului simplu temporar pentru minor se dau în faţa funcţionarului care primeşte cererea, caz în care este obligatorie prezentarea documentelor de identitate ale părinţilor, al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, aflate în termen de valabilitate, în original.------------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (4) Declaraţiile privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic şi a paşaportului simplu temporar pentru minor, date în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi procura specială trebuie să fie autentificate, în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de autorităţile străine competente.-----------Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (5) Hotărârile pronunţate în străinătate trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaştere şi punere în executare.-----------Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (6) Actele de stare civilă ale cetăţenilor români eliberate de autorităţi străine trebuie să fie înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române, potrivit legii. (7) Declaraţiile şi procura specială prevăzute la alin. (4), precum şi actele de stare civilă ale străinilor şi ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Confederaţiei Elveţiene şi Spaţiului Economic European emise de autorităţile străine trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) documentele eliberate de autorităţile statelor semnatare ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, se apostilează; b) documentele eliberate de autorităţile statelor cu care România a încheiat tratate de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau de orice altă formalitate, potrivit prevederilor cuprinse în tratatele respective; c) extrasele eliberate de autorităţile străine potrivit Convenţiei nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976, la care România a aderat prin Legea nr. 65/2012, sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau de orice altă formalitate; d) documentele care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-c) se supralegalizează în condiţiile prevăzute la art. 1.092 din Codul de procedură civilă.-----------Alin. (7) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (8) Declaraţiile şi procura specială prevăzute la alin. (4), autentificate de autorităţile străine competente, hotărârea pronunţată în străinătate care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaştere şi punere în executare, precum şi documentele emise de instituţia străină care organizează studiile sau concursurile ori care urmează să efectueze tratamentul medical trebuie să fie însoţite de o traducere legalizată.-----------Alin. (8) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (9) Fotografiile prevăzute la art. 8 alin. (1^1) lit. c), art. 8^1 alin. (2) lit. d) şi art. 28 alin. (4) lit. e) se confirmă în faţa funcţionarului care primeşte cererea de către persoana care o formulează şi trebuie să reprezinte fizionomia actuală a titularului, să fie realizate din faţă, pe un fond clar, neutru şi deschis la culoare, astfel încât să permită identificarea conturului capului. Titularul fotografiei nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închişi, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepţie, fotografia poate fi realizată cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptaţi în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre şi nu au porţiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio porţiune a ochilor.-------------Alin. (9) al art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.-------------Art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 10 (1) Declaraţiile date în condiţiile art. 9 alin. (3) şi datele înscrise în formular se certifică de funcţionarul care primeşte cererea. (2) Funcţionarul care primeşte cererea verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9, iar în cazul în care pe baza documentelor prezentate nu se poate stabili cu certitudine dacă datele de identitate ale titularului sunt reale, solicită suplimentar prezentarea oricăruia dintre următoarele documente, după caz: a) certificat de naştere; b) certificat de căsătorie; c) permis de conducere auto; d) livret militar; e) alte documente care pot servi la stabilirea identităţii titularului. (3) În situaţia în care se constată îndeplinirea condiţiilor legale pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, autorităţile competente să soluţioneze cererile transmit datele necesare la Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea personalizării acestora. (4) În cazul cererilor depuse în ţară, documentele prezentate în original se scanează şi se restituie solicitantului, cu excepţia procurii speciale, a declaraţiei privind acordul părinţilor, a dovezii achitării taxelor şi tarifelor aferente eliberării paşaportului şi, după caz, a tarifului suplimentar, împreună cu un tichet care conţine menţiuni privind data primirii cererii, numele şi prenumele solicitantului, data programată pentru eliberarea paşaportului şi, după caz, numele şi prenumele persoanei împuternicite să ridice paşaportul. (5) În cazul cererilor depuse în străinătate, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României aplică procedurile de lucru pentru eliberarea paşapoartelor, stabilite prin norme interne, şi restituie solicitantului, după scanare, documentele prezentate în original, cu excepţia procurii speciale şi a declaraţiei privind acordul părinţilor. (6) Paşapoartele se anulează şi se restituie titularului în următoarele situaţii: a) la depunerea cererii, pentru paşapoartele eliberate anterior; b) la înmânarea către titular a paşaportului simplu electronic, în cazul paşapoartelor aflate în termen de valabilitate, dacă există o cerere scrisă a titularului; c) la înmânarea către titular a paşaportului simplu electronic, pentru paşapoartele simple temporare eliberate potrivit prevederilor art. 17^1 alin. (1) lit. a), e) şi f) din lege; d) la predarea de către titular a paşaportului simplu temporar, pentru cele eliberate potrivit prevederilor art. 17^1 alin. (1) lit. b)-d) din lege, cu excepţia situaţiei în care acesta solicită, în scris, păstrarea la autoritatea emitentă, pe perioada valabilităţii documentului, cu scopul de a fi utilizat pentru aceleaşi motive pentru care a fost eliberat; e) la solicitarea scrisă a titularului, în situaţiile prevăzute de art. 26 alin. (3) şi art. 27 alin. (3^1) din lege.------------Art. 10 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 11 (1) În situaţia în care preluarea imaginii faciale nu a fost posibilă în condiţiile art. 6 alin. (4), solicitantul va fi informat despre posibilitatea eliberării unui paşaport simplu temporar. (2) În situaţia în care în urma verificărilor realizate potrivit art. 8 alin. (3) nu a fost posibilă stabilirea identităţii solicitantului, acesta va fi informat despre posibilitatea eliberării unui titlu de călătorie.-------------Art. 11 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 12 (1) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în ţară sau în străinătate şi a paşapoartelor simple temporare depuse în ţară revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază teritorială solicitanţii au domiciliul sau, după caz, reşedinţa. (2) În cazul cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, potrivit art. 4 alin. (2), competenţa de soluţionare îi revine acestuia. (3) În cazul cererilor prevăzute la alin. (1) şi (2) depuse, după caz, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază teritorială solicitanţii au reşedinţa sau la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, eliberarea documentelor solicitate se face numai după consultarea datelor şi a documentelor serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a cărui rază teritorială solicitanţii au domiciliul, din Sistemul naţional informatic de evidenţă a paşapoartelor simple. După înmânarea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar, cererea împreună cu documentaţia care o însoţeşte se transmit la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a cărui rază teritorială solicitanţii au domiciliul. (4) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare depuse în străinătate revine misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României la care au fost depuse cererile.------------Art. 12 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 13Cererile se soluţionează de autorităţile competente, în termene care curg de la data depunerii acestora şi care nu pot depăşi: a) 3 zile lucrătoare, în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple temporare; b) 30 de zile lucrătoare, în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în ţară; c) 90 de zile lucrătoare, în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în străinătate.------------Art. 13 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 14 (1) Paşaportul simplu electronic se ridică de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi de la oficiile consulare ale României în străinătate unde a fost depusă cererea ori, după caz, de la serviciul public comunitar sau de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate pentru care a optat solicitantul. (2) În funcţie de opţiunea solicitanţilor, paşaportul simplu electronic poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reşedinţa titularului ori, după caz, la domiciliul sau la reşedinţa persoanei care a formulat cererea, cu suportarea de către aceştia a cheltuielilor de expediţie. (3) Paşaportul simplu temporar se ridică de la serviciul public comunitar sau, după caz, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate unde a fost depusă cererea. (4) Paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar se ridică de titular sau de persoana care a formulat cererea ori de persoana împuternicită de acesta/aceasta printr-o procură specială care respectă condiţiile prevăzute la art. 9. (5) Paşapoartele neridicate în condiţiile alin. (1) şi (3) se păstrează pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora. (6) La eliberarea paşaportului simplu electronic şi a paşaportului simplu temporar, persoanele prevăzute la alin. (4) prezintă un document de identitate valabil, însoţit, după caz, de certificatul de naştere al minorului sub 14 ani, în original. (7) La ridicarea paşaportului simplu electronic, titularul poate solicita verificarea datelor înscrise în mediul de stocare electronică, sens în care i se asigură condiţiile corespunzătoare de securitate şi confidenţialitate.------------Art. 14 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 15Împotriva deciziei de respingere a cererii, comunicată în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (2) din lege, solicitantul poate adresa plângere prealabilă, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 15^1Autorităţile prevăzute la art. 17^1 alin. (4^3) din lege, abilitate să suporte costurile aferente producerii paşapoartelor simple temporare eliberate de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale României în condiţiile art. 17^1 alin. (4^2) din lege sunt, după caz, Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» pentru paşapoartele simple temporare produse potrivit art. 5 lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», cu modificările şi completările ulterioare, până la epuizarea stocului acestor documente, respectiv Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. pentru paşapoartele simple temporare produse potrivit art. 6 lit. A.b^4) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 15^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Secţiunea a 3-aAbrogată.-------------Secţiunea a 3-a din Cap. II a fost abrogată de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.-------------Art. 16 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.-------------Art. 17 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.-------------Art. 18 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Secţiunea a 4-a Titlul de călătorie  +  Articolul 19 (1) Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă document de călătorie valabil, numai pentru ca titularul să se întoarcă în ţară.------------Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (2) Ministerul Afacerilor Externe stabileşte proceduri pentru stabilirea identităţii cetăţenilor români care solicită titlu de călătorie şi pentru eliberarea acestor documente. (3) În situaţia în care în urma verificărilor realizate potrivit art. 8 alin. (3) nu a fost posibilă stabilirea identităţii solicitantului, se eliberează un titlu de călătorie având menţiunea "identitate incertă", iar solicitantul va fi îndrumat să se deplaseze în România pentru clarificarea situaţiei.-------------Art. 19 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Secţiunea a 5-a Pierderea, furtul şi distrugerea documentelor de călătorie  +  Articolul 20 (1) Soluţionarea cererilor pentru eliberarea unor noi documente de călătorie în cazul pierderii sau furtului documentelor de călătorie este condiţionată de prezentarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului, în condiţiile prevăzute de art. 25 din lege. În cazul declarării furtului paşaportului simplu, al paşaportului simplu electronic sau al paşaportului simplu temporar la cea mai apropiată unitate de poliţie din străinătate, adeverinţa va fi însoţită şi de o traducere a acesteia, efectuată de un traducător autorizat. (2) Obligaţia declarării pierderii poate fi realizată, în cazul paşaportului simplu, al paşaportului simplu electronic sau al paşaportului simplu temporar, şi cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea unui nou paşaport, situaţie în care titularul va declara pe propria răspundere împrejurările producerii evenimentului. (3) În cazul distrugerii parţiale a paşaportului simplu, a paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar, soluţionarea cererii pentru eliberarea unui nou paşaport este condiţionată de prezentarea paşaportului distrus sau a fragmentelor din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente de conţinut care să facă posibilă identificarea documentului. (4) În situaţia în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate au fost înştiinţate de pierderea, distrugerea sau furtul unui document de călătorie, acestea au obligaţia de a comunică situaţia, de îndată, Direcţiei Generale de Paşapoarte. (5) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (3^1) din lege, titularul sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) din lege prezintă documentul găsit, în ţară, la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple sau în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.-------------Alin. (5) al art. 20 a fost introdus de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.-------------Art. 20 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Capitolul III Exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate  +  Secţiunea 1 Aplicarea condiţiilor cu privire la exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate de către cetăţenii români  +  Articolul 21 (1) Pe baza comunicărilor efectuate de autorităţile competente române, cu privire la instituirea, în condiţiile legii, a măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie, organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români împotriva cărora a fost dispusă această măsură numai dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) declară în scris, pe propria răspundere, că nu vor călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura; b) prezintă documente de transport care indică o altă destinaţie decât statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura; c) punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este unul situat la frontiera comună cu statul cu privire la care s-a instituit această măsură. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică cetăţenilor români împotriva cărora s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulaţie, dacă se legitimează în punctul de trecere a frontierei cu paşaport diplomatic sau de serviciu, în condiţiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 248/2005. (3) Cetăţeanului român împotriva căruia a fost dispusă măsura suspendării dreptului la libera circulaţie i se permite ieşirea din România în condiţiile alin. (1), dacă prezintă, în original şi în fotocopie, hotărârea instanţei de judecată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-au dispus suspendarea temporară a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie şi înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie, în condiţiile art. 44 din Legea nr. 248/2005. (4) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3) organele poliţiei de frontieră care au permis ieşirea din România vor aduce la cunoştinţă cetăţeanului că nerespectarea obligaţiei de a nu călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie sau că şederea în statul/statele în care persoana poate călători, peste perioada dispusă de instanţă, poate determina dispunerea instituirii măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de până la 3 ani, în conformitate cu art. 42 alin. (1) din lege.------------Alin. (4) al art. 21 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 22 (1) Atunci când intervine decesul soţului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv, aflată în străinătate, ori în alte situaţii determinate de motive obiective, instanţa poate decide suspendarea, pentru o perioadă limitată, a executării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie. (2) La prezentarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în condiţiile alin. (1), organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară chiar dacă persoana în cauză nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (1).  +  Articolul 23 (1) În vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 29 alin. (4) din Lege, Direcţia Generală de Paşapoarte poate furniza, la cerere, cu achitarea taxelor prevăzute de lege, date privind cetăţenia română cuprinse în Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple. (2) În comunicările prevăzute la alin. (1) se înscriu numai datele deţinute în evidenţele Direcţiei Generale de Paşapoarte, referitoare la solicitant.-------------Art. 23 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 24 (1) Cetăţenilor români minori li se permite ieşirea din ţară numai însoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă sunt prezentate în situaţiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 248/2005, după caz, următoarele documente: a) declaraţia celuilalt părinte din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia; b) documente doveditoare ale decesului celuilalt soţ, precum:(i) certificat de deces valabil şi cu putere doveditoare pe teritoriul României, în condiţiile legii;(îi) hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;(iii) comunicare oficială primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă; c) hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă ori hotărâre judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;------------Lit. c) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.c^1) actul de desemnare a reprezentantului legal, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicţie nu se află sub ocrotirea părinţilor;-------------Litera c^1) a alin. (1) al art. 24 a fost introdusă de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011. d) declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor în statul sau în statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale însoţitorului;-----------Lit. d) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. e) cu privire la însoţitorul împuternicit de părinţi sau, după caz, de reprezentantul legal, certificat de cazier judiciar şi, după caz, documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane; f) documente doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical, dacă sunt cerute de Legea nr. 248/2005; g) documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri în străinătate, avizate de o autoritate administrativă cu competenţe în domeniu, dacă sunt cerute de Legea nr. 248/2005. (2) Declaraţiile prevăzute la alin. (1), redactate în două exemplare, şi certificatul prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (i), însoţite de o fotocopie a acestora, trebuie să fie autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, şi, după caz, să fie însoţite de traduceri legalizate.  +  Articolul 25Declaraţia dată în condiţiile art. 21 alin. (1) lit. a) şi certificatul de cazier judiciar, precum şi oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea îndeplinirii condiţiilor exercitării dreptului la libera circulaţie se păstrează, în copie, de către organele poliţiei de frontieră din punctul de trecere a frontierei prin care s-a efectuat ieşirea din ţară.  +  Articolul 26 (1) În vederea punerii în executare a măsurilor de limitare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, comunicate de instanţe în condiţiile legii, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră procedează la instituirea consemnului în sistemul de evidenţă a traficului la frontiera de stat, cu privire la persoana împotriva căreia a fost instituită măsura, perioada şi, după caz, statul/statele pentru care se aplică. Ridicarea consemnului se face în baza hotărârii instanţei, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, prin care s-a dispus încetarea măsurii sau, după caz, la expirarea perioadei pentru care a fost dispusă măsura. (2) Consemnul instituit cu privire la cetăţeanul român împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului la libera circulaţie în condiţiile art. 42 alin. (1) din lege se înlocuieşte temporar, pe perioada stabilită prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, prin care s-au dispus suspendarea temporară a executării măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie şi înlocuirea, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie. În acest caz, consemnul nominal va conţine referiri la perioada şi statul/statele în care persoana nu poate călători.-------------Art. 26 a fost modificat de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 27În vederea punerii în executare a măsurii suspendării dreptului la libera circulaţie în străinătate, comunicată potrivit legii, autorităţile competente să elibereze paşaportul vor refuza temporar eliberarea documentului de călătorie, iar dacă a fost eliberat, vor întreprinde demersuri pentru a-l retrage.------------Art. 27 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Secţiunea a 2-a Stabilirea domiciliului în străinătate  +  Articolul 28 (1) Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate poate depune cerere pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic sau a unui paşaport simplu temporar, cu menţionarea statului de domiciliu. (2) Cererile prevăzute la alin. (1) se depun personal, în străinătate, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, iar în ţară, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază titularul a avut ultimul domiciliu sau, după caz, reşedinţa. (3) În situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (3), respectiv art. 17^1 alin. (4) din lege, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare cu menţionarea statului de domiciliu pot fi depuse, în ţară, la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple. (4) Cererile prevăzute la alin. (1) trebuie însoţite de următoarele documente: a) paşaportul anterior, dacă acesta există; b) dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului prevăzute de lege, precum şi, după caz, a tarifului suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, completată pe numele titularului; c) certificate de stare civilă, în original; d) documente eliberate de autorităţile statului de domiciliu, în original, împreună cu traducerea în limba română, după caz, din care să rezulte una dintre următoarele situaţii:1. a dobândit un drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;2. a dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;3. a dobândit un drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanentă pe teritoriul statului respectiv;4. a dobândit şi cetăţenia statului respectiv;5. a dobândit un drept de muncă ori este înscris într-o instituţie privată sau publică cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională;6. a dobândit un certificat de înregistrare sau document care atestă rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană; e) două fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, care respectă condiţiile prevăzute la art. 9, numai în cazul cererilor de eliberare a paşaportului simplu temporar pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, respectiv pentru persoanele aflate în situaţia prevăzută la art. 17^1 alin. (4^1) din lege, dacă titularul nu este prezent la depunerea cererii. (5) În cazul în care există diferenţe între numele şi prenumele înscrise în documentele prezentate potrivit alin. (4) şi cele solicitate a fi înscrise în paşaportul simplu electronic sau paşaportul simplu temporar, cu menţionarea statului de domiciliu, ca urmare a schimbării numelui sau prenumelui intervenite în străinătate, cererea poate fi acceptată numai după înscrierea menţiunii privitoare la această schimbare pe actul de stare civilă, potrivit prevederilor Legii nr. 119/1996cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.------------Art. 28 a fost modificat de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 29 (1) Dovada domiciliului în străinătate al minorului se face cu: a) paşaportul acestuia, în care este menţionat statul de domiciliu; b) paşaportul părinţilor, al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, după cum urmează:1. paşapoartele ambilor părinţi, în cazul în care aceştia au domiciliul în acelaşi stat; sau2. paşaportul unuia dintre părinţi şi declaraţia celuilalt părinte, prin care îşi exprimă acordul cu privire la domiciliul minorului sau, după caz, hotărârea judecătorească prin care instanţa a stabilit domiciliul minorului la unul dintre părinţi, rămasă definitivă şi irevocabilă ori rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;3. paşaportul părintelui supravieţuitor;4. paşaportul părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;5. paşaportul reprezentantului legal. (2) În cazul în care intervine schimbarea domiciliului minorului la unul dintre părinţi, eliberarea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar cu menţionarea statului de domiciliu se face numai cu acordul celuilalt părinte privind schimbarea domiciliului minorului. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi în privinţa acordului celuilalt părinte privind schimbarea domiciliului minorului. (3) Emiterea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar cu menţionarea statului de domiciliu pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la stabilirea domiciliului minorului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunţă în condiţiile legii. (4) Dispoziţiile art. 9 se aplică în mod corespunzător şi cu privire la paşapoartele simple electronice sau paşapoartele simple temporare, cu menţionarea domiciliului în străinătate. Documentele originale se restituie solicitantului, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4).-------------Art. 29 a fost modificat de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.------------Art. 30 a fost abrogat de pct. 11 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011.  +  Articolul 31 (1) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşaportului simplu electronic şi a paşaportului simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse în ţară, revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple la care acestea au fost depuse, cu aplicarea, după caz, a dispoziţiilor art. 12 alin. (3). (2) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României revine serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple pe a căror rază titularul a avut ultimul domiciliu sau, după caz, reşedinţa. (3) Cererile pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, certificate de funcţionarul consular, se transmit împreună cu documentele cerute potrivit art. 28 alin. (4) la Direcţia Generală de Paşapoarte în vederea verificării acestora. După verificare, cererile se transmit serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple prevăzute la alin. (2), în vederea soluţionării. (4) Competenţa de soluţionare a cererilor pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, depuse în străinătate, revine misiunilor diplomatice ori oficiilor consulare ale României la care au fost depuse cererile.-------------Art. 31 a fost modificat de pct. 28 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.  +  Articolul 32 (1) Ridicarea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, se face cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 14.------------Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (2) Eliberarea paşaportului simplu electronic sau a paşaportului simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, se face concomitent cu prezentarea următoarelor documente ale titularului: a) actul de identitate care atestă domiciliul în România, emis de autorităţile române competente; b) paşaportul anterior, dacă este cazul.------------Alin. (2) al art. 32 a fost modificat de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014. (3) Actul de identitate prezentat se retrage şi se transmite serviciului public comunitar pentru evidenţa persoanelor competent. Paşaportul anterior prezentat se anulează şi se restituie titularului.-------------Alin. (3) al art. 32 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011.-------------Art. 32 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 33 (1) Cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate îşi poate stabili oricând, în mod liber, domiciliul în România. (2) Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în România poate depune, la serviciul public comunitar pentru evidenţa persoanelor competent potrivit legii, o cerere pentru eliberarea cărţii de identitate, care va face dovada domiciliului în România. (3) Serviciul public comunitar pentru evidenţa persoanelor competent să elibereze cartea de identitate solicită prezentarea paşaportului cu menţionarea domiciliului în străinătate, în vederea anulării şi restituirii acestuia, sau, dacă documentul de călătorie nu există, solicită celui în cauză darea unei declaraţii cuprinzând motivele pentru care nu îl poate prezenta. Comunicarea privind anularea paşaportului sau, după caz, declaraţia solicitantului se transmite structurii de paşapoarte emitente.-------------Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 219 din 9 martie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2011.-------------Art. 33 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 33^1Titularii paşapoartelor simple, paşapoartelor simple electronice şi ai paşapoartelor simple temporare au drept de acces, de intervenţie şi de opoziţie asupra prelucrărilor de date cu caracter personal, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 33^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Articolul 33^2Personalul care prelucrează date cu caracter personal în scopurile prevăzute de lege are obligaţia de a respecta confidenţialitatea şi securitatea datelor cu caracter personal prelucrate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 33^2 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 922 din 12 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 16 septembrie 2009.  +  Capitolul IV Dispoziţii finale  +  Articolul 34Modelul formularelor necesare pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare, modelul declaraţiei privind acordul părinţilor/celuilalt părinte cu privire la eliberarea unui paşaport pentru minor, modelul declaraţiei în cazul pierderii, furtului sau deteriorării paşaportului, precum şi procedura de anulare şi modelul comunicării privind anularea paşapoartelor se stabilesc prin dispoziţie a directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, iar modelul declaraţiei pe propria răspundere, prezentată în punctul de trecere a frontierei, precum şi modelul declaraţiei privind acordul părinţilor pentru ieşirea din ţară a minorului însoţit de o persoană fizică majoră se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.------------Art. 34 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.087 din 11 decembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 6 ianuarie 2014.-------