ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 23 decembrie 2013privind măsurile necesare pentru funcţionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare şi din centrele de reţinere şi arestare preventivă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcţionări a instanţelor pe durata desfăşurării activităţii acestor comisii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 24 decembrie 2013



    Ţinând cont de faptul că, în ceea ce priveşte situaţia persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate şi faţă de care s-ar putea impune, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, fie modificarea pedepselor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, fie chiar punerea în libertate, din perspectiva intrării în vigoare a noilor reglementări, este necesară analizarea situaţiei fiecărui condamnat, fapt ce determină necesitatea prevederii unui temei distinct pentru comisiile constituite la nivelul fiecărui penitenciar şi al fiecărui centru de reeducare de a sesiza instanţele competente în situaţiile în care se apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 sau art. 6 din noul Codul penal, anterior intrării în vigoare a noilor reglementări.Întrucât neadoptarea acestui act normativ ar avea drept consecinţă negativă imposibilitatea funcţionării corespunzătoare a unor instituţii care asigură aplicarea legii penale mai favorabile, cu prejudicierea gravă a unor drepturi fundamentale,ţinând cont de faptul că toate aceste aspecte sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar neadoptarea prezentului act normativ ar avea consecinţe negative şi ar duce la aplicarea neunitară a legii în dosarele aflate în curs de judecată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 1Măsurile reglementate în prezenta ordonanţă de urgenţă sunt complementare celor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi celor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.  +  Articolul 2Pentru analiza cauzelor, formularea din oficiu a contestaţiilor şi soluţionarea lor de urgenţă în cazurile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 255/2013 se pot delega la instanţele în a căror circumscripţie se află locuri de deţinere sau centre educative ori de reeducare şi la parchetele de pe lângă acestea, pe un termen de cel mult 6 luni, judecători şi procurori din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel învecinate, respectiv din cadrul parchetelor de pe lângă acestea.  +  Articolul 3Cererile şi contestaţiile în materia executării pedepselor privative de libertate, date prin lege în competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, se soluţionează de către Judecătoria Sectorului 4, dacă privesc persoane deţinute în Penitenciarul Bucureşti Jilava sau în Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, şi de către Judecătoria Sectorului 5, dacă privesc persoane deţinute în Penitenciarul Bucureşti Rahova sau în Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova.  +  Articolul 4Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, se modifică după cum urmează:1. Articolul 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. - (1) Cererile, contestaţiile şi sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 şi 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluţionează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală. (2) Cererile, contestaţiile şi sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se soluţionează de urgenţă şi cu precădere de către instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi cererilor, contestaţiilor şi sesizărilor privind persoanele aflate în amânarea sau întreruperea executării pedepselor sau a măsurilor educative. (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), dacă, potrivit Codului de procedură penală, competenţa ar reveni mai multor instanţe de grad diferit, competenţa de a soluţiona cauza cu privire la toate incidentele la executare privind aceeaşi persoană revine instanţei superioare în grad. (4) Instanţa sesizată cu privire la situaţiile prevăzute la alin. (2) va examina şi rezolva, din oficiu, referitor la aceeaşi persoană, orice aspecte necesare soluţionării cauzei. (5) Comisiile constituite în baza Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale sesizează instanţa competentă în situaţiile în care cel puţin unul dintre membrii lor apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 sau ale art. 6 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare. (6) În cazurile în care apreciază că executarea pedepsei urmează să înceteze în cursul lunii februarie 2014, comisiile sesizează instanţa competentă potrivit prezentului articol cu cel puţin 15 zile înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură penală. (7) Cererile, contestaţiile şi sesizările privind persoane aflate în stare de libertate se soluţionează de către instanţa de executare. (8) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), procedura se desfăşoară fără participarea procurorului, a condamnatului, căruia i se comunică termenul de soluţionare şi posibilitatea de a formula concluzii scrise, şi fără participarea avocatului condamnatului. Dispozitivul hotărârii se comunică procurorului şi condamnatului în ziua pronunţării. (9) Hotărârea poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (10) Contestaţia se soluţionează de un complet format dintr-un judecător, cu participarea procurorului şi cu citarea condamnatului, în şedinţă publică. (11) Hotărârea prin care se constată aplicabilitatea art. 4 sau a art. 6 din Codul penal şi se dispune punerea în libertate a condamnatului este executorie. Contestaţia nu suspendă executarea şi se soluţionează în termen de 3 zile."2. Articolul 104 va avea următorul cuprins:"Art. 104. - Cu excepţia prezentului articol şi a art. 23 alin. (5) şi (6), care intră în vigoare la 30 decembrie 2013, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 februarie 2014."  +  Articolul 5Prezenta ordonanţă de urgenţă întră în vigoare la 30 decembrie 2013.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:────────────────p. Ministrul justiţiei,Simona-Maya Teodoroiu,secretar de statBucureşti, 23 decembrie 2013.Nr. 116._______