DECIZIE nr. 394 din 1 octombrie 2013referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) prima teză şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 20 noiembrie 2013



    Augustin Zegrean - preşedinteValer Dorneanu - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorMona-Maria Pivniceru - judecătorTudorel Toader - judecătorFabian Niculae - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) prima teză şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Cristian Cârciumărescu în Dosarul nr. 17.086/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 305D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17.086/303/2012, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) prima teză şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.Excepţia a fost invocată de Cristian Cârciumărescu într-un dosar având ca obiect efectuarea unui partaj judiciar în urma unei succesiuni.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale datorită faptului că împiedică liberul acces la o justiţie independentă prin costurile foarte mari impuse. În acest fel, dreptul său de acces la un tribunal nu mai este real şi efectiv. Prin impunerea obligaţiei de a plăti taxe judiciare şi taxe de timbru, persoanele fără posibilităţi materiale sunt discriminate faţă de cele care au aceste posibilităţi. În sprijinul afirmaţiilor sale, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco şi alţii împotriva României, şi Hotărârea din 24 mai 2006, pronunţată în Cauza Weissman şi alţii împotriva României.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanţa consideră că nu se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, având în vedere că nivelul veniturilor realizabile, care constituie fără dubiu un element obiectiv şi raţional, justifică un tratament juridic diferenţiat.În ceea ce priveşte liberul acces la justiţie, acesta nu este un drept absolut, ci unul relativ, statul beneficiind de o marjă de apreciere în stabilirea condiţiilor în care se exercită acest drept. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu exclude posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiţiei să poată justifica impunerea unei restricţii financiare în accesul unei persoane la justiţie (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavski împotriva Regatului Unit, paragraful 61, şi Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59).Instanţa mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, persoana interesată care realizează venituri peste plafonul menţionat poate beneficia de ajutor public judiciar, cu condiţia dovedirii că obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru este de natură a-i limita accesul la justiţie, prin raportare la situaţia materială şi nevoile concrete ale acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Acesta arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că situaţiile diferite având o justificare obiectivă şi raţională impun un tratament juridic diferit. Legiuitorul este în drept să stabilească reguli speciale în considerarea anumitor categorii de persoane, având în vedere situaţii diferite. Stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului public judiciar, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii în drepturi şi accesul efectiv la justiţie.Analizând critica de neconstituţionalitate din perspectiva accesului liber la justiţie, Avocatul Poporului, citând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, apreciază că prevederile legale criticate constituie o garanţie suplimentară a accesului efectiv la justiţie al unor categorii de persoane prevăzute în ipoteza normei juridice. Totodată, accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate şi nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) prima teză şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, dispoziţii ce au următoarea redactare:- Art. 8 alin. (1) prima teză: "Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.";- Art. 8 alin. (2): "Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale privitoare la principiul egalităţii, liberului acces la justiţie şi dreptului de proprietate. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică numerele articolelor din Constituţie în raport cu care îşi formulează criticile, referindu-se doar la principiile cuprinse în unele dintre acestea, Curtea identificându-le ca fiind art. 16, 21 şi, respectiv, art. 44. Autorul invocă, în schimb, prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe cele ale art. 148 alin. (2) din Constituţie privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, ale art. 20 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 privind nediscriminarea, precum şi ale art. 41 privind buna administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare.Astfel prin Decizia nr. 657 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a reţinut că prevederile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale. Textele legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 şi 20 din Constituţie, precum şi cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât aceste categorii de cauze şi de persoane se deosebesc de altele şi dau dreptul legiuitorului de a institui un anumit tratament. De asemenea, sunt conforme şi prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi art. 6 şi 13 din Convenţie, având în vedere că atât accesul la justiţie, cât şi dreptul la apărare sunt asigurate tuturor persoanelor beneficiare ale ajutorului public de stat. Mai mult, atât prevederile legale criticate, cât şi ordonanţa în întregul ei constituie o garanţie suplimentară a accesului efectiv la justiţie, mai ales pentru persoanele aflate în situaţiile menţionate în cuprinsul ordonanţei de urgenţă.De altfel, chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că, dacă din punctul de vedere al art. 6 paragraful 1 din Convenţie, executarea obligaţiei de a asigura un drept efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă pur şi simplu absenţa unei ingerinţe, ci necesită măsuri pozitive din partea statului, acest lucru nu înseamnă niciun drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.Distinct de cele arătate mai sus, Curtea reţine că dispoziţiile art. 8 alin. (3) prevăd că ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România. Or, aceste dispoziţii permit instanţei de judecată să individualizeze acordarea acestui ajutor în funcţie de nevoile reale ale solicitantului.Analizând criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate raportate la prevederi ale dreptului Uniunii Europene, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă transpunerea Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 26 din 31 ianuarie 2003. Pentru a nu conduce la apariţia unor discriminări între proprii cetăţeni şi cetăţenii celorlalte state membre ori persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi care ar solicita asistenţă judiciară în faţa instanţelor sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române, drepturile prevăzute pentru persoanele aflate în litigii transfrontaliere au fost reglementate similar şi în privinţa cetăţenilor români aflaţi în cadrul unui proces desfăşurat în cadrul intern.Astfel, art. 2 alin. (1) prevede că ordonanţa de urgenţă este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România ori într-un alt stat membru al Uniunii Europene.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât încălcarea dispoziţiilor Directivei 2003/8/CE, cât şi a art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 41 privind buna administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.În ceea ce priveşte dispoziţiile de drept european invocate prin raportare la prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, potrivit căreia folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.Cu toate acestea, în cazul de faţă, se constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit datelor din dosar puse la dispoziţie de instanţa de judecată, se află într-o situaţie pur internă. Deşi legiuitorul delegat a înţeles să aplice beneficiul legii de transpunere a Directivei 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului la justiţie în cazul litigiilor transfrontaliere tuturor cetăţenilor români, chiar dacă nu se află într-un litigiu transfrontalier, acest lucru nu îl îndreptăţeşte pe autorul excepţiei de neconstituţionalitate să invoce prevederi de drept al Uniunii Europene. În aceste condiţii, invocarea prevederilor de drept al Uniunii Europene apare ca fiind lipsită de relevanţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Cârciumărescu în Dosarul nr. 17.086/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) prima teză şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae--------