LEGE Nr. 50 din 29 iulie 1991privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 163 din 7 august 1991



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul 1 Autorizarea executării sau desfiinţării construcţiilor  +  Articolul 1Construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, eliberata în condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.  +  Articolul 2Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigura aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. Autorizaţia de construire se eliberează în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit anexei, care face parte integrantă din prezenta lege.  +  Articolul 3Autorizaţia de construire se eliberează pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare a clădirilor de orice fel; b) lucrări de construire, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, ce urmează a fi efectuate la construcţii reprezentind monumente şi ansambluri istorice, arheologice, de arhitectura, arta sau cultura, inclusiv cele din zonele lor de protecţie; c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare privind cai de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane şi aeriene, împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; d) foraje şi excavari necesare studiilor geotehnice şi ridicarilor topografice, exploatări de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări; e) construcţii provizorii de şantier necesare execuţiei lucrărilor de baza, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea; f) organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote; g) lucrări cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, corpuri şi panouri de afisaj, firme şi reclame.  +  Articolul 4Autorizaţia de construire se eliberează de prefecturi sau primării, după cum urmează: a) prefecturile, cu avizul primăriilor, pentru investiţiile care se aproba de Guvern; pentru lucrările publice, lacasurile de cult, construcţiile pentru industrie, comerţ, prestări de servicii, social-culturale şi speciale, care se executa în sate; precum construcţiile şi lucrările de orice fel care se executa în afară localităţilor, cu excepţia celor de la lit. d); b) primăriile municipiilor sau oraşelor, pentru construcţiile şi lucrările de orice fel din localităţi, cu excepţia investiţiilor care se aproba de Guvern; c) Primăria municipiului Bucureşti, pentru construcţiile şi lucrările prevăzute la lit. a) şi b) şi primăriile sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru construcţiile de locuinţe şi anexele gospodăreşti ale acestora; d) primăriile comunelor, pentru construcţiile de locuinţe şi anexele gospodăreşti ale acestora, din satele componente, precum şi pentru anexele exploatarilor agricole situate în extravilan. Se exceptează de la autorizare anexele cu caracter temporar ale exploatarilor agricole situate în extravilan.  +  Articolul 5Cererea de eliberare a autorizaţiei de construire va fi însoţită de certificatul de urbanism, emis de organele prevăzute la art. 4. Certificatul de urbanism trebuie să cuprindă elemente privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor.  +  Articolul 6Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcţiei, planuri din care să rezulte destinaţia, alcătuirea constructivă, funcţională şi înfăţişarea construcţiei, întocmite la o scara convenabila de către un proiectant autorizat, precum şi dovada titlului solicitantului asupra terenului. Documentaţia trebuie să conţină şi avizele legale necesare, prezentate prin grija solicitantului. În situaţia depunerii unei documentaţii incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 10 zile de la data înregistrării.  +  Articolul 7Pentru autorizarea construcţiilor în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează: a) în rezervaţiile istorice şi de arhitectura, stabilite potrivit legii, sau în cazul lucrărilor care modifica monumentele de orice natura, solicitantul va obţine avizul Comisiei naţionale pentru protecţia monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice sau al Departamentului pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, în zonele de protecţie ale acestora; b) în parcurile naţionale şi rezervaţiile naturale solicitantul va obţine avizul Ministerului Mediului; c) în zonele unde s-a instituit alt tip de restrictie, solicitantul va obţine avizul organismelor competente.  +  Articolul 8Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări: a) reparaţii la acoperisuri, învelitori sau terase, cînd nu se schimba forma acestora şi materialele din care sînt executate; b) reparaţii şi înlocuiri de timplarie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi timplariei; c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit; d) zugraveli şi vopsitorii interioare; e) zugraveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifica elementele de fatada şi culorile clădirilor situate pe arterele principale de circulaţie; f) reparaţii la instalaţiile şi echiparea tehnico-sanitară a clădirilor, fără implicaţii asupra structurii de rezistenta sau a aspectului arhitectural al acestora.  +  Articolul 9Desfiinţarea construcţiilor şi amenajărilor prevăzute la art. 3 se face pe baza autorizaţiei de desfiinţare obţinută în prealabil, eliberata de primării sau prefecturi, după caz.  +  Capitolul 2 Concesionarea terenurilor pentru construcţii  +  Articolul 10Terenurile aparţinînd domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, destinate executării de construcţii, pot fi concesionate prin licitaţie publică în condiţiile respectării documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi, şi realizării de către concesionar a construcţiei. Concesionarea se face pe bază de oferte prezentate de către solicitanţi, cu respectarea prevederilor legale şi a dispoziţiilor prezentului capitol, urmărindu-se valorificarea superioară a potenţialului terenului, pe baza conceptiei urbanistice.  +  Articolul 11Pînă la reglementarea prin lege a situaţiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcţii aflate în administrarea primăriilor şi care pot fi revendicate de foştii proprietari.  +  Articolul 12Prin excepţie de la prevederile art. 10, terenurile destinate executării de construcţii se pot concesiona fără licitaţie publică, în următoarele cazuri: a) pentru construirea de locuinţe, celor deveniti invalizi de gradul I şi II şi familiilor celor decedati ca urmare a participării la victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi familiilor ale căror gospodării proprietate personală au fost demolate fără forme legale de expropriere, cu reducerea taxei de concesiune, stabilită pînă la 95 la suta; b) pentru realizarea de obiective de utilitate publică cu caracter social, fără scop lucrativ, altele decît cele ce se realizează de către colectivitatile locale pe terenurile acestora cu plata taxei de concesiune, stabilită potrivit legii. Concesionarea terenurilor pentru situaţiile prevăzute la lit. a) se face de către primării numai familiilor care nu au în proprietate o locuinta, într-o ordine de prioritate stabilită începînd cu venitul mediu cel mai mic pe membru de familie.  +  Articolul 13Terenurile prevăzute la art. 10, ce fac obiectul licitaţiei, se aduc la cunoştinţa publică de către primăriile în a căror unitate administrativ-teritorială sînt situate, printr-o publicaţie afişată la sediul acestora şi tiparita în cel puţin două ziare de larga circulaţie, cu minimum 20 de zile înainte de data licitaţiei. Publicaţiile privind licitaţia vor cuprinde data şi locul desfăşurării acesteia, suprafaţa şi destinaţia terenului, stabilite prin planul de urbanism sau prin concurs, desfăşurat potrivit legii, şi taxa anuală minimala de concesionare. Oferta solicitanţilor va fi însoţită de un studiu de oportunitate sau de fezabilitate, după caz, cuprinzînd în mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea functionalitatii şi capacităţii construcţiei, a gradului de ocupare a terenului, precum şi a celorlalte elemente cuprinse în certificatul de urbanism. Nu vor fi acceptate decît ofertele care corespund documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobată potrivit legii. Licitaţia se efectuează, în condiţiile legii, de comisiile instituite în acest scop de către prefecturi sau Primăria municipiului Bucureşti. Comisiile funcţionează la sediul primăriilor în a căror unitate administrativ-teritorială sînt situate terenurile.  +  Articolul 14Limita minima a preţului concesiunii se stabileşte, după caz, prin decizia prefecturii sau a primăriei, astfel încît să asigure recuperarea în 25 de ani a preţului de vînzare a terenului, în condiţii de piaţa, la care se adauga costul lucrărilor de infrastructura aferente.  +  Articolul 15Terenurile prevăzute la art. 10, ce se concesioneaza pentru realizarea de locuinţe şi spaţii construite asociate acestora, vor avea următoarele suprafeţe: a) în localităţi urbane: - pînă la 300 mp pentru un apartament într-o clădire cu parter sau parter şi etaj; - pînă la 200 mp pentru un apartament într-o clădire cu parter şi etaj cu 2 apartamente; - pînă la 150 mp pentru un apartament, în cazul clădirilor cu parter şi mai multe etaje, avînd cel mult 6 apartamente; - pentru clădirile cu mai mult de 6 apartamente, suprafaţa de teren va fi stabilită potrivit planurilor urbanistice de detaliu; b) în localităţi rurale, inclusiv în cele 23 de localităţi declarate oraşe potrivit Legii nr. 2/1989 şi menţinute prin Decretul-lege nr. 38/1990, pînă la 1.000 mp pentru o locuinta.  +  Articolul 16Pentru realizarea unei case de vacanta se poate concesiona un teren în suprafaţa de pînă la 250 mp.  +  Articolul 17Împotriva licitaţiei, pînă la momentul adjudecării, se va putea face contestaţie, de către orice persoană interesată, la judecătoria în a carei raza teritorială are loc licitaţia. Contestaţia suspenda desfăşurarea licitaţiei pînă la soluţionarea sa definitivă.  +  Articolul 18Pe baza procesului-verbal de adjudecare a licitaţiei sau a deciziei primăriei, pentru situaţiile prevăzute la art. 12, se va încheia actul de concesiune, care se va inregistra de către concesionar în evidentele de publicitate imobiliară, în termen de 10 zile de la data adjudecării sau emiterii deciziei.  +  Articolul 19Concesionarea terenurilor prevăzute la art. 10-16 se face în conformitate cu prevederile legii, durata acesteia fiind stabilită de către primării, în funcţie de prevederile documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului şi de natura construcţiei; pentru construcţiile de locuinţe concesionarea se face pe durata existenţei construcţiilor.  +  Articolul 20Intravilanul localităţilor se stabileşte prin documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi. Terenurile destinate pentru construcţii evidentiate în intravilan se scot din circuitul agricol, temporar sau definitiv, prin autorizaţia de construire. Suprafeţele de teren scoase din circuitul agricol se comunică de către prefecturi sau primării, în termen de 10 zile de la eliberarea autorizaţiilor, la oficiile teritoriale de cadastru.  +  Capitolul 3 Sprijinul financiar acordat pentru realizarea locuinţelor sau a caselor de vacanta  +  Articolul 21Pentru realizarea de locuinţe sau case de vacanta, băncile cu capital de stat şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni vor acorda, cu prioritate, persoanelor fizice, credite în condiţiile convenite prin contract.  +  Articolul 22Persoanele salariate, taranii şi pensionării care împreună cu membrii familiei nu au în proprietate o locuinta şi o casa de vacanta beneficiază, în cazul în care au contractat credite pentru construirea unei locuinţe sau a unei case de vacanta, de o subvenţie de la bugetul statului echivalenta cu dobinda pentru creditul primit; subvenţia se plăteşte direct băncii.  +  Articolul 23Pentru realizarea locuinţelor proprietate personală se acordă, o singură dată, o subvenţie de la bugetul statului de 30 la suta din valoarea construcţiei autorizate şi nu mai puţin de 50.000 lei, următoarele categorii: a) tinerilor căsătoriti care au fiecare vîrsta de pînă la 30 ani; b) invalizilor de gradul I şi II; c) handicapaţilor; d) răniţilor, familiilor şi părinţilor celor decedati ca urmare a participării la victoria Revoluţiei din decembrie 1989; e) persoanelor şi familiilor care îşi schimba domiciliul din oraşe la sate şi lucrează în agricultura sau silvicultura; de aceeaşi prevedere beneficiază şi personalul calificat din învăţămînt şi sănătate care are sau îşi schimba domiciliul la sate; f) persoanelor şi familiilor care îşi schimba domiciliul dintr-un sat în alt sat pentru a lucra pămîntul cu care au fost improprietarite conform Legii fondului funciar. Persoanele şi familiile care, avînd ca principala sursa de existenta munca în agricultura, îşi schimba domiciliul în condiţiile lit. e) şi f), beneficiază de subvenţia prevăzută la alin. 1, atît pentru locuinta propriu-zisa, cît şi pentru anexele gospodăreşti destinate păstrării produselor agricole şi creşterii animalelor. Subvenţia se acordă numai persoanelor care nu au în proprietate personală o locuinta, iar verificarea folosirii ei se face de către unitatea finanţatoare.  +  Articolul 24În sensul art. 22 şi 23, prin familie se înţelege soţ şi sotie, cu sau fără copii în întreţinere.  +  Articolul 25În cazul înstrăinării prin acte între vii, în decurs de 10 ani, a locuinţelor pentru realizarea cărora s-au acordat subvenţii potrivit art. 22 şi 23, sumele obţinute ca subvenţii se restituie anterior perfectarii actelor de înstrăinare. În cazurile în care dobinditorii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 22 şi 23, subvenţiile se transfera acestora.  +  Capitolul 4 Raspunderi şi sancţiuni  +  Articolul 26Constituie contravenţii la regimul de autorizare a construcţiilor, prevăzut prin prezenta lege, următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a) realizarea de către executant, cu încălcarea autorizaţiei sau a documentaţiei de execuţie care a stat la baza eliberării acesteia, a lucrărilor de construire, reconstruire, transformare, extindere sau reparare prevăzute la art. 3; b) menţinerea, după expirarea termenului din autorizaţie, sau adaptarea în alte scopuri, fără autorizaţie, a lucrărilor cu caracter provizoriu, precum şi menţinerea construcţiilor provizorii de şantier după terminarea lucrărilor de baza; c) executarea, fără autorizaţie, a lucrărilor prevăzute la lit. a); d) executarea, cu încălcarea autorizaţiei sau a documentaţiei care a stat la baza eliberării acesteia, a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, transformare, restaurare, modificare a fatadelor construcţiilor, precum şi a unor construcţii provizorii de şantier în afară incintei acestuia; e) executarea, fără autorizaţie, a lucrărilor prevăzute la lit. d); f) desfiinţarea, parţială sau totală, fără autorizaţie sau cu încălcarea acesteia, a construcţiilor şi instalaţiilor, precum şi a oricăror alte obiective; g) eliberarea de autorizaţie de construire în baza unor documentaţii incomplete sau care nu sînt în concordanta cu certificatul de urbanism eliberat, ori în baza altor acte decît cele stabilite; h) neorganizarea şi neexercitarea controlului, conform legii, de către personalul prefecturilor şi primăriilor cu atribuţii în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. Contravenţiile prevăzute la lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, cele de la lit. c) şi d), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei, iar cele de la lit. e) şi h), cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.  +  Articolul 27Contravenţiile prevăzute la art. 26 se constata de organele de control ale prefecturilor şi primăriilor pentru faptele săvîrşite în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale. Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor încheiate de personalul de control se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului direcţiei care coordonează activitatea de urbanism şi amenajare a teritoriului sau, după caz, prefectului sau subprefectului, primarului sau viceprimarului unităţii administrativ-teritoriale unde s-a savirsit contravenţia. Contravenţiile şi amenzile prevăzute la art. 26 pot fi constatate şi, respectiv, aplicate şi de către personalul din Departamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, împuternicit de conducerea acestuia, pe întreg teritoriul tarii.  +  Articolul 28O dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile constatate potrivit art. 27 se dispune oprirea executării lucrărilor sau desfiinţarea construcţiilor nelegal realizate, pentru încadrarea în prevederile autorizaţiei sau readucerea terenurilor la starea iniţială, după caz.  +  Articolul 29Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvîrşirii faptei.  +  Articolul 30În cazul în care persoanele sancţionate contraventional nu s-au conformat în termen dispoziţiilor din procesul-verbal de contravenţie, primăriile vor sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) desfiinţarea construcţiilor, cînd acestea au fost executate fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia; b) readucerea în stare iniţială a construcţiilor la care s-au executat lucrări fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi a terenului ocupat de construcţii. În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limita de executare a măsurilor de la lit. a) şi b). Persoanele care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe sau a unei case de vacanta, potrivit art. 22 şi art. 23, şi pentru care s-a dispus măsura prevăzută la lit. a) vor restitui subvenţiile primite, cu plata dobinzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.  +  Articolul 31În cazul nerespectării termenelor limita stabilite, măsurile dispuse de instanţa, în conformitate cu art. 30, se vor aduce la îndeplinire prin grija primăriei, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmînd a fi suportate de către persoanele vinovate.  +  Articolul 32În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, se aplică prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.  +  Capitolul 5 Dispoziţii finale  +  Articolul 33Persoanele fizice şi juridice care beneficiază de teren în condiţiile prezentei legi sînt obligate să solicite emiterea autorizaţiei de construire şi sa înceapă construcţia în termen de cel mult 1 an de la data obţinerii actului de concesionare a terenului. În caz de încălcare a obligaţiei prevăzute la alin. 1, concesionarea îşi pierde valabilitatea.  +  Articolul 34Persoanele fizice şi juridice, care realizează construcţii în condiţiile prezentei legi, au obligaţia de a executa integral construcţiile la termenul prevăzut în autorizaţie. Construcţiile se considera terminate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţia de construire. În cazul cînd construcţia nu a fost executată integral la termenul stabilit, autorizaţia se poate prelungi o singură dată, cu cel mult 1 an, de către organul care a emis-o.  +  Articolul 35Toate construcţiile proprietate particulară realizate în condiţiile prezentei legi se declara, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lor completa şi nu mai tirziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire. Cetăţenii care nu deţin în proprietate o alta locuinta sau o casa de vacanta beneficiază de scutire de impozit pe clădiri, pe timp de 10 ani pentru locuinta proprietate particulară construită în condiţiile prezentei legi şi de 5 ani pentru casa de vacanta construită în aceleaşi condiţii.  +  Articolul 36În cazul cînd într-o clădire se realizează mai multe apartamente şi suprafeţe locative cu alta destinaţie, proprietarii acestora dobîndesc şi o cota parte de proprietate asupra tuturor părţilor de construcţie şi instalaţii, precum şi asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decît în comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata proprietatea lor. O dată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în situaţia celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobîndeşte şi o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinînd domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Cotele-părţi prevăzute la alineatele precedente se determina proporţional cu suprafaţa construită a locuinţelor, a caselor de vacanta ori a suprafeţelor cu alta destinaţie din clădire, după caz.  +  Articolul 37Dreptul la concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru realizarea căreia el a fost constituit.  +  Articolul 38Autorizarea construcţiilor cu caracter militar se face în condiţiile stabilite de Ministerul Apărării Naţionale şi Departamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.  +  Articolul 39Guvernul României va reorganiza structurile organizatorice ale prefecturilor şi primăriilor pentru cuprinderea atribuţiilor ce le revin în aplicarea prezentei legi.  +  Articolul 40Formularele, procedura de autorizare şi conţinutul documentaţiilor prevăzute la art. 2 alin. 2 şi art. 6 alin. 1 se vor stabili de Departamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi se publică în Monitorul Oficial al României.  +  Articolul 41Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a dispoziţiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală, publicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasarii construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau unor acţiuni de interes de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2490/1969 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind amplasarea şi autorizarea construirii, repararii şi desfiinţării construcţiilor şi a altor lucrări, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abroga. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iulie 1991. PREŞEDINTELE SENATULUIacademician ALEXANDRU BÎRLĂDEANUAceastă lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 iulie 1991. PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILORMARŢIAN DANÎn temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României. PREŞEDINTELE ROMÂNIEIION ILIESCU  +  Anexa AVIZAREA ŞI APROBAREAdocumentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului
             
      Nr. crt.Categorii de documentaţiiAvizeazăAprobă
      0123
      A. Plan de amenajare a teritoriului
      1.NaţionalGuvernulParlamentul
      2.ZonalDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale interesatePrefecturile interesate sau Primăria municipiului Bucureşti
      3.Judeţean sau al municipiului BucureştiDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale interesatePrefecturile sau Primăria municipiului Bucureşti
      4.Interorăşenesc sau intercomunalDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele teritoriale interesatePrimăriile orăşeneşti sau comunale interesate
      5.MunicipalDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele teritoriale interesatePrimăriile municipale
      6.OrăşenescOrganismele teritoriale interesatePrimăriile orăşeneşti
      7.ComunalOrganismele teritoriale interesatePrimăriile comunale
      B. Plan urbanistic general
      1.Municipiul BucureştiDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale interesatePrimăria municipiului Bucureşti
      2.MunicipiuDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele teritoriale interesatePrimăriile municipale
      3.OraşOrganismele teritoriale interesatePrimăriile orăşeneşti
      4.Staţiune balneară, climaterică, turisticăDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Ministerul Comerţului şi Turismului Ministerul Sănătăţii Organismele teritoriale interesatePrefecturile
      5.SatOrganismele teritoriale interesatePrimăriile comunale
      C. Plan urbanistic zonal
      1.Zona centrală a municipiului BucureştiDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale interesatePrimăria municipiului Bucureşti
      2.Zona centrală a municipiuluiDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele teritoriale interesatePrimăriile municipale
      3.Zona centrală a oraşuluiOrganismele teritoriale interesatePrimăriile orăşeneşti
      4.Zona centrală a satuluiOrganismele teritoriale interesatePrimăriile comunale
      5.Alte zone funcţionale din localităţiOrganismele teritoriale interesatePrimăriile locale
      6.Zone protejateDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale şi teritoriale interesatePrefecturile sau Primăria municipiului Bucureşti
      7.Aşezare de vacanţăDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale şi teritoriale interesatePrefecturile sau Primăria municipiului Bucureşti
      D. Plan urbanistic de detaliu
      1.Investiţii din competenţa de aprobare a Guvernului, a altor organe ale administraţiei centrale de stat şi cele care se amplasează în zone protejateDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului Organismele centrale şi teritoriale interesatePrefecturile
      2.Investiţii din competenţa de aprobare a organelor localeOrganismele teritoriale interesatePrimăriile locale
      E. Regulamente de urbanism
      1.Regulament general de urbanismOrganismele centrale interesateGuvernul
      2.Regulament local de urbanismDepartamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriuluiPrimăriile locale
    -----------------