ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 26 mai 2000 (*actualizată*)privind Statutul personalului silvic(aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014*)
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, precum şi ale art. 11 alin. (4) şi ale art. 113 alin. (2) din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic,Guvernul României emite prezenta ordonanţă de urgenţă. + Capitolul 1 Dispoziţii generaleDispoziţii generale + Articolul 1 (1) Personalul silvic, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestata prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscute în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii.-----------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Domeniul silviculturii cuprinde activităţile care au ca obiective gospodărirea fondului forestier naţional, gestionarea durabilă a pădurilor şi a fondului cinegetic şi salmonicol, precum şi cele de cercetare ştiinţifică şi proiectare silvică, la nivel central şi teritorial. (3) Personalul silvic prevăzut la alin. (1) constituie Corpul silvic. + Articolul 2Personalul silvic îşi poate desfăşura activitatea în: a) aparatul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în inspectoratele silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional, precum şi în oficiile cinegetice teritoriale; b) unităţile silvice care administrează fondul forestier proprietate publică a statului, precum şi în cele de cercetare ştiinţifică şi proiectare silvică; c) unităţile care administrează fondul forestier proprietate publică aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale: comune, oraşe, municipii şi în cele care administrează fond forestier proprietate privată indiviză aparţinând foştilor composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitorilor acestora, constituiţi în asociaţii, în condiţiile legii; d) structurile care administrează fondul forestier proprietate privată aparţinând unităţilor de cult, instituţiilor de învăţământ sau altor persoane juridice; e) structurile constituite de către persoane fizice care au în proprietate fond forestier.-----------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 3În exercitarea atribuţiilor pe care le are personalul silvic de toate gradele este investit cu exerciţiul autorităţii publice, potrivit legii. + Capitolul 2Categorii statutare ale personalului silvic------------Titlul cap. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 4Personalul silvic se diferenţiază, în funcţie de nivelul pregătirii profesionale, în următoarele categorii: a) personal silvic cu pregătire superioară, format din absolvenţi ai facultăţii de silvicultura şi ai cursurilor de scurta durata; b) personal silvic cu pregătire medie, format din absolvenţi ai liceului silvic şi ai şcolii tehnice silvice postliceale; c) personal silvic cu pregătire de baza, format din absolvenţi ai şcolii profesionale silvice.-----------Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 5 (1) Admiterea în Corpul silvic se face în baza următoarelor condiţii: a) să fie cetăţean român; b) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi; c) să aibă pregătirea profesională prevăzută la art. 4 şi să fie angajat cu contract individual de muncă; d) sa nu fi fost condamnat penal pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni. (2) Modalitatea de admitere în Corpul silvic, precum şi evidenta membrilor acestui corp se stabilesc prin instrucţiunile aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.-----------Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 6Abrogat.-----------Art. 6 a fost abrogat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 7 (1) Gradele profesionale ale personalului silvic sunt următoarele: a) pentru ingineri: inginer silvic debutant, inginer silvic, inginer-şef silvic, inginer inspector silvic, inginer inspector general silvic şi inginer consilier silvic; b) pentru subingineri: subinginer silvic debutant, subinginer silvic, subinginer silvic principal; c) pentru tehnicieni: tehnician silvic debutant, tehnician silvic, tehnician silvic principal; d) pentru absolvenţii liceelor sau şcolilor profesionale silvice: padurar debutant şi padurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic. (2) Durata corespunzătoare stagiului de debutant la toate categoriile de personal silvic este de minimum un an. Trecerea la următorul grad profesional se poate face din momentul în care este obţinut cel puţin calificativul anual lt; lt;bine gt; gt;.------------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Capitolul 3Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale------------Cap. 3 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001, după art. 7. În forma iniţială, cap. 3 începea de la art. 9. + Articolul 8 (1) Angajarea personalului silvic în unităţile silvice centrale şi teritoriale se face prin concurs, iar promovarea în grade profesionale superioare se face prin examen.------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Gradele profesionale constituie un criteriu obiectiv pentru ocuparea unor funcţii în structurile create pentru gestionarea fondului forestier naţional.------------Art. 9 iniţial a fost renumerotat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001 şi, în urma renumerotării, a devenit art. 8. + Articolul 9 (1) Personalului silvic i se va acorda pentru fiecare dintre gradele profesionale prevăzute la art. 7 câte 3 gradatii, I, II şi III, gradatia I fiind cea superioară. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) gradele: inginer silvic debutant, inginer silvic, subinginer silvic debutant, tehnician silvic debutant, padurar debutant, brigadier silvic debutant, precum şi cel de inginer consilier silvic, care nu au gradatii.------------Art. 8 iniţial a fost modificat şi renumerotat de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 10 (1) Salarizarea va fi corelată cu gradul profesional în care se afla încadrat fiecare angajat.------------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Personalul silvic aflat în activitate la data intrării în vigoare prezentei ordonanţe de urgenţă va fi încadrat pe noile grade profesionale şi gradatii, prin corelarea încadrării şi a funcţiilor actuale cu noile grade şi gradatii. Modul de corelare a gradelor profesionale şi de acordare a gradatiilor se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 11 (1) Pentru încadrarea personalului silvic pe grade profesionale, pentru promovarea în grade superioare şi pentru acordarea de gradatii, potrivit prevederilor art. 7 şi 9, se înfiinţează comisiile de încadrare şi promovare:------------Partea introd. a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. a) în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, pentru personalul silvic din structura acesteia, precum şi pentru conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor. Comisia de încadrare şi promovare va fi formată din 3 membri şi va fi numita prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura; b) în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor, pentru personalul silvic din aparatul central al acesteia, precum şi pentru personalul silvic cu pregătire superioară de la unităţile silvice din teritoriu. Comisia de încadrare şi promovare va fi formată din 5 membri şi va fi numita prin decizie a conducătorului regiei; c) în cadrul direcţiilor silvice, pentru personalul silvic cu pregătire medie şi de baza. Fiecare comisie de încadrare şi promovare va fi formată din 3 membri şi va fi numita prin decizie a directorului direcţiei silvice. (2) Constituirea, funcţionarea şi atribuţiile ce revin acestor comisii de încadrare şi promovare se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 12 (1) Promovarea în gradul de inginer inspector silvic, de subinginer silvic principal şi de tehnician silvic principal se va face în funcţie de condiţiile de vechime prevăzute în anexa, precum şi de rezultatele obţinute la susţinerea unui examen şi la prezentarea unei lucrări de specialitate. (2) Examenele şi susţinerea lucrărilor de specialitate pentru promovarea în gradele profesionale prevăzute la alin. (1) se organizează anual şi se desfăşoară sub coordonarea comisiilor de încadrare şi promovare prevăzute la art. 11. + Articolul 13 (1) Promovarea în gradele de inginer inspector general silvic şi inginer consilier silvic se face prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, la propunerea comisiilor de încadrare şi promovare competente. (2) Propunerile de promovare vor fi avizate, în prealabil, de conducerea direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura sau de conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor, fiecare pentru personalul silvic aflat în subordine. + Articolul 14 (1) Acordarea unei gradatii superioare se face, de regula, după un stagiu de 3 ani. (2) Pentru activitate profesională deosebită şi numai pentru cei care au calificativul anual lt; lt;foarte bine gt; gt;, stagiul se poate reduce cu un an.-----------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (3) Dacă într-un an unui salariat nu i se acordă cel puţin calificativul "satisfăcător", acel an nu se va lua în considerare la numărul anilor de stagiu prevăzuţi la alin. (1) pentru acordarea gradatiei. + Articolul 15Pentru persoanele care poseda actul legal de absolvire a unei forme de învăţământ prevăzute la art. 4, dar care şi-au desfăşurat activitatea în alte domenii decât silvicultura sau în alte activităţi din domeniul silviculturii şi care solicită încadrarea pe grade profesionale, în vederea participării la concurs pentru ocuparea unui post vacant dintr-o unitate silvică se va proceda astfel: a) cei care provin din activităţi desfăşurate în afară domeniului silviculturii vor fi încadraţi la nivelul de baza al categoriei profesionale ce corespunde pregătirii pe care o au; b) cei care au desfăşurat activităţi silvice şi forestiere în învăţământ, în cercetarea ştiinţifică de specialitate şi în proiectarea silvică, în unităţi de exploatări forestiere, precum şi în structurile administrative din domeniul privat al silviculturii vor fi încadraţi pe grade profesionale în baza propunerilor făcute de comisiile de încadrare şi promovare prevăzute la art. 11. Propunerile comisiilor se fac pe baza datelor prezentate în curriculum vitae şi a interviului susţinut de candidat.-------------Art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 16 (1) Personalul silvic din cadrul unităţilor silvice de stat, care se angajează la unităţi de administrare din domeniul privat al silviculturii, îşi păstrează gradul profesional pe care îl are la data angajării. (2) Promovarea personalului silvic angajat în domeniul privat, în grade profesionale superioare, se va face, de asemenea, în funcţie de pregătirea profesională şi de vechimea în silvicultura, prevăzută în anexa. (3) Modul de desfăşurare a examenelor de promovare prevăzute la art. 12, precum şi validarea rezultatelor obţinute la aceste examene, pentru personalul silvic din sectorul privat, se vor stabili prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.------------Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 17Funcţiile de conducere din unităţile silvice care administrează fondul forestier proprietate publică aparţinând statului se ocupa prin concurs de către personalul cu pregătire de specialitate silvică având cel puţin următoarele grade profesionale şi gradatii: a) în direcţia de specialitate în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura:- pentru funcţia de director general, director general adjunct, director sau inspector de stat-şef: gradul de inginer inspector general silvic, gradatia I;- pentru funcţia de director adjunct sau de inspector de stat-şef adjunct: gradul de inginer inspector general silvic, gradatia a II-a;- pentru funcţia de şef serviciu sau inspector-şef: gradul de inginer inspector silvic, gradatia a II-a;- pentru funcţia de şef birou: gradul de inginer inspector silvic, gradatia a III-a; b) în Regia Naţionala a Pădurilor:- pentru funcţia de director general: gradul de inginer inspector general silvic, gradatia a II-a;- pentru funcţia de director general adjunct: gradul de inginer inspector general silvic, gradatia a III-a;- pentru funcţia de director tehnic: gradul de inginer inspector silvic, gradatia I; c) în direcţia silvică:- pentru funcţia de director: gradul de inginer inspector silvic, gradatia a III-a;- pentru funcţia de director tehnic: gradul de inginer-şef silvic, gradatia a II-a; d) în ocolul silvic:- pentru funcţia de şef ocol: gradul de inginer-şef silvic, gradatia a III-a;- pentru funcţia de inginer-şef ocol silvic: gradul de inginer silvic, gradatia I;- pentru funcţia de şef district: gradul de tehnician silvic, gradatia I;- pentru funcţia de ajutor şef district: gradul de tehnician silvic, gradatia a II-a. + Articolul 18Funcţiile de conducere în structurile silvice teritoriale, cu atribuţii privind controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier, precum şi al activităţii cinegetice, se ocupa de personal silvic având cel puţin următoarele grade profesionale şi gradatii: a) la inspectoratul silvic teritorial:- pentru funcţia de inspector-şef: gradul de inginer inspector silvic, gradatia I;- pentru funcţia de inspector-şef adjunct: gradul de inginer inspector silvic, gradatia a II-a; b) la oficiul cinegetic teritorial:- pentru funcţia de şef oficiu: gradul de inginer inspector silvic, gradatia a II-a. + Articolul 19Activitatea de silvicultura ce se desfăşoară la unităţile care administrează fondul forestier proprietate privată este coordonata de personal cu pregătire de specialitate din categoria inginerilor silvici. + Capitolul 4 Drepturi şi îndatoririDrepturi şi îndatoriri + Secţiunea 1 Prevederi generale-----------Titlul secţ. 1 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 20Personalul silvic de toate gradele, angajat pentru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii acestuia, are drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia în vigoare, din prevederile prezentului statut, precum şi din prevederile contractului colectiv de muncă, în unităţile în care acesta se încheie. + Articolul 21 (1) Pentru personalul silvic angajat în unităţile silvice se întocmeşte în prima luna a fiecărui an, de către şeful ierarhic superior, caracterizarea activităţii pe care a desfăşurat-o în anul precedent. Calificativul ce urmează să fie acordat, pe baza aprecierii activităţii şi a comportării în serviciu, poate fi: lt; lt;nesatisfăcător gt; gt;, lt; lt;satisfăcător gt; gt;, lt; lt;bine gt; gt; şi lt; lt;foarte bine gt; gt;.-----------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Caracterizarea şi calificativul propus de comisii se analizează şi se definitivează de conducerea unităţii sau subunitatii silvice din care face parte personalul silvic pentru care s-a întocmit caracterizarea şi se aproba prin rezoluţia conducătorului împuternicit sa emita decizii de angajare. Notările au caracter confidenţial, se aduc la cunoştinţa persoanei respective sub semnătura şi se păstrează la dosarul profesional.------------Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (3) Personalul silvic nemulţumit de caracterizarea şi/sau calificativul ce i s-a acordat poate face contestaţie în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţa, sub semnătura. Contestaţia va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la înregistrare de către organul ierarhic superior celui care a aprobat caracterizarea şi/sau calificativul. Notarea definitivă va fi cea care va rezultă în urma soluţionării contestaţiei. (4) În situaţia în care se constată că notările privind caracterizarea activităţii s-au făcut superficial sau cu reacredinta, aceasta atrage răspunderea celor ce le-au propus, fapta fiind considerată abatere disciplinară. + Articolul 22La stabilirea drepturilor salariale se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor; funcţia; gradul profesional; titlul ştiinţific; absolvirea cursurilor de perfecţionare profesională; vechimea în domeniul silviculturii; calificativul anual obţinut; locul şi condiţiile specifice de desfăşurare a activităţii profesionale. + Articolul 23 (1) Personalul silvic cu atribuţii de paza a pădurilor, stabilit de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, este dotat cu armament de serviciu. Dotarea se face cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. (2) Personalul silvic poate face uz de arma pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii. + Secţiunea a 2-a Drepturile personalului silvicDrepturile personalului silvic + Articolul 24 (1) Personalul silvic cu rezultate foarte bune în activitatea profesională poate primi distincţii, acte de multumire şi premii.------------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura va acorda, pentru merite deosebite, următoarele distincţii sau acte de multumire: a) Diploma "Marin Dracea", cu 3 clase, respectiv:- clasa I pentru personalul silvic cu pregătire superioară;- clasa a II-a pentru personalul silvic cu pregătire medie;- clasa a III-a pentru personalul silvic cu pregătire de baza; b) scrisoare de multumire publică. (3) Acordarea de distincţii sau de acte de multumire şi premii se face pentru personalul din structurile prevăzute la art. 2, la propunerea direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura sau a conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor, fiecare pentru personalul pe care îl are în subordine.-----------Alin. (3) al art. 24 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (4) Premiul poate fi până la 20% din suma salariilor primite în ultimele 12 luni de angajatul premiat şi se acordă de unitatea la care este încadrat din fondul constituit în acest sens.-----------Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (5) Distincţiile şi premiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4) se acordă anual, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei silvicultorului. + Articolul 25Padurarii, brigadierii silvici, şefii de district sau ajutorii sefilor de district, care locuiesc în locuinţe de intervenţie, nu plătesc chirie atâta timp cat sunt angajaţi ai unităţii silvice care deţine aceste locuinţe. + Articolul 26În cazul în care reşedinţa sau domiciliul personalului silvic de teren - padurari, brigadieri silvici, ajutori şef district, şefi district - se afla în afară perimetrului unei localităţi, acesta beneficiază de un spor de izolare, care variaza, în funcţie de distanta, între 10% şi 30% din salariul negociat, în condiţii negociate cu angajatorul. + Articolul 27Personalul silvic transferat în interesul serviciului la o alta unitate silvică situata în alta localitate are dreptul la plata cheltuielilor de transport pentru el şi membrii familiei, precum şi pentru bunurile personale. De asemenea, are dreptul la plata unei indemnizaţii impozabile, egala cu salariul brut pe 3 luni. Plata acestor drepturi se face de unitatea la care se transfera. + Articolul 28 (1) Personalul silvic de execuţie poate fi detaşat la un alt loc de muncă din aceeaşi sau din alta unitate silvică teritorială pentru executarea unor lucrări care necesita urgenta, specifice funcţiei şi pregătirii sale profesionale, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. (2) Pe perioada detaşării personalul silvic îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale. Dacă salariul corespunzător funcţiei pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe perioada detaşării în alta localitate unitatea silvică beneficiara este obligată sa îi suporte costul legal al transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe luna, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare. (3) Detaşarea poate fi refuzată de cel în cauza, dacă unitatea nu respecta prevederile alin. (1) şi (2). + Articolul 29Personalul silvic cu studii superioare poate presta prin cumul o activitate în învăţământ, cu condiţia de a nu perturba activitatea pe care trebuie să o desfăşoare în unitatea silvică la care este angajat. + Articolul 30Personalul silvic care frecventează o formă de învăţământ postuniversitară în domeniul silviculturii, la cursurile de zi, are dreptul la rezervarea postului pe care îl ocupa, pe toată perioada în care frecventează acele cursuri. Durata acestor cursuri este stabilită prin programul de învăţământ. + Articolul 31Inginerii silvici care îşi exercită profesiunea în structurile prevăzute la art. 2 au dreptul de a executa măsurători topografice, expertize şi lucrări tehnice din domeniul silviculturii, precum şi hotarnicii, potrivit reglementărilor legale.------------Art. 31 a fost modificat de pct. 19 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 32 (1) Personalul silvic de teren - şefi district, ajutori şef district, brigadieri şi padurari - are dreptul, pe durata angajării la o unitate silvică, sa folosească gratuit un teren apt pentru culturi agricole - arabil sau fâneaţa cu suprafaţa de maximum 5.000 mp, în limita terenurilor existente în fondul forestier, destinat unor asemenea culturi. (2) Este interzisă defrişarea de pădure pentru crearea de terenuri agricole, care să fie date în folosinţa personalului silvic. (3) Terenurile atribuite personalului menţionat la alin. (1) vor fi în mod obligatoriu cultivate, folosindu-se tehnologii de lucru care să asigure protecţia solului. (4) Terenurile prevăzute la alin. (1) nu pot fi arendate sau închiriate. (5) În situaţia în care nu se acoperă necesarul de terenuri pentru personalul prevăzut la alin. (1), se poate acorda în schimb o cantitate de material lemnos pentru construcţii sau pentru foc, care să echivaleze valoric producţia medie a principalelor culturi agricole din zona. + Articolul 33Personalul silvic de toate gradele profesionale are dreptul sa primească anual, gratuit, lemn pentru încălzirea locuinţei, într-o cantitate care va fi stabilită cu angajatorul. De acest drept beneficiază şi personalul silvic care şi-a încetat activitatea prin pensionare, cu condiţia să îşi fi desfăşurat activitatea profesională într-o unitate silvică cel puţin 15 ani. + Articolul 34Personalul silvic de toate gradele profesionale, cu o vechime minima de 5 ani în domeniul silviculturii, care îşi desfăşoară sau şi-a desfăşurat activitatea profesională în unităţile silvice care administrează fond forestier aflat în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, are dreptul sa primească gratuit, o singură dată în timpul activităţii, un volum de 10 mc lemn de lucru pentru construcţii. De acest drept poate beneficia şi personalul silvic ieşit la pensie, cu condiţia sa fi activat cel puţin 15 ani într-o unitate silvică şi sa nu fi primit gratuit asemenea material lemnos în timpul cat a fost angajatul unităţii silvice respective.-----------Art. 34 a fost modificat de pct. 20 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Secţiunea a 3-a Îndatoririle personalului silvicÎndatoririle personalului silvic + Articolul 35Personalul silvic este obligat sa cunoască şi să aplice întocmai prevederile Codului silvic, precum şi cele cuprinse în actele normative în vigoare, specifice domeniului silviculturii.-----------Art. 35 a fost modificat de pct. 21 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 36 (1) În executarea sarcinilor de serviciu personalul silvic din cadrul unităţilor silvice care administrează şi gestionează fondul forestier naţional, proprietate publică a statului, are obligaţia sa cunoască şi să respecte dispoziţiile prevăzute la art. 35, precum şi prevederile actelor cu caracter normativ emise de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. Personalul silvic angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor este obligat sa cunoască şi să aplice întocmai deciziile conducerii acesteia. (2) Personalul silvic angajat în unităţile menţionate la alin. (1) este obligat sa păstreze secretul de serviciu. + Articolul 37Comportamentul personalului silvic trebuie să se caracterizeze prin disciplina şi prin respectarea întocmai a dispoziţiilor legale, scrise sau verbale, date de organele ierarhice superioare, referitoare la executarea sarcinilor de serviciu. În relaţiile cu cetăţenii personalul silvic trebuie să dea dovadă de solicitudine şi să aibă o atitudine corecta şi demna.------------Art. 37 a fost modificat de pct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 38 (1) Personalul silvic de toate gradele are îndatorirea de a participa la formele şi la programele de perfecţionare a pregătirii profesionale, care se desfăşoară periodic, în funcţie de evoluţia activităţilor din silvicultura, precum şi de necesităţile şi interesele proprii de perfecţionare. (2) Activitatea de perfecţionare a personalului silvic este coordonata de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura şi se realizează prin: a) facultăţi de silvicultura acreditate în condiţiile legii, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a inginerilor silvici; b) colegii forestiere acreditate în condiţiile legii, pentru perfecţionarea pregătirii subinginerilor silvici; c) case ale silvicultorului, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a personalului silvic de toate gradele. (3) Regia Naţionala a Pădurilor şi direcţiile silvice, împreună cu unităţile prevăzute la alin. (2) asigura organizarea şi realizarea activităţilor de perfecţionare a personalului silvic propriu. (4) Pentru personalul silvic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi de control de la nivelul unităţilor silvice teritoriale şi al aparatului propriu al Regiei Naţionale a Pădurilor şi pentru personalul din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura se organizează centralizat stagii de pregătire şi de perfecţionare atât pentru activităţile din domeniul silviculturii, cat şi din domeniul managementului forestier. + Articolul 39Personalul silvic de toate gradele din unităţile silvice este obligat ca în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu sa poarte uniforma şi însemnele distinctive de ierarhizare, stabilite prin regulament aprobat de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura. Uniforma de serviciu se atribuie gratuit personalului silvic; valoarea uniformei nu se impozitează. + Articolul 40 (1) Personalului silvic aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu îi este interzis să execute lucrări sau sa desfăşoare activităţi care contravin regimului silvic. (2) Personalul silvic care deţine o funcţie de conducere răspunde pentru legalitatea dispoziţiilor pe care le da celor aflaţi în subordinea sa. (3) Calitatea de personal silvic angajat al unei unităţi silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurentiala sau cu care sunt stabilite relaţii contractuale. Incompatibilitatea are loc şi atunci când membrii de familie ai personalului silvic se afla în una dintre situaţiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi comerciale. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin familie se înţelege: soţul, sotia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.------------Art. 40 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Capitolul 5 Protecţia personalului silvicProtecţia personalului silvic + Articolul 41Abrogat.------------Art. 41 a fost abrogat de pct. 1 al art. 85 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Articolul 42Abrogat.------------Art. 42 a fost abrogat de pct. 1 al art. 85 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Articolul 43Abrogat.------------Art. 43 a fost abrogat de pct. 1 al art. 85 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Articolul 44Abrogat.------------Art. 44 a fost abrogat de art. 45 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. + Articolul 45Abrogat.------------Art. 45 a fost abrogat de pct. 1 al art. 85 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Articolul 46 (1) Personalul silvic asigurat în condiţiile legii, care în timpul sau în legătură cu serviciul şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă datorită săvârşirii împotriva sa a infracţiunii prevăzute la art. 182 din Codul penal, va primi pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare, şi va beneficia şi de drepturile prevăzute la art. 33 şi 34. (2) Pierderea capacităţii de muncă prin fapta prevăzută la art. 182 din Codul penal săvârşită asupra personalului silvic asigurat, în timpul sau în legătură cu serviciul, se asimilează cu accidentul de muncă. (3) Personalul silvic pensionat în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) va beneficia pe lângă pensia de invaliditate şi de o gratificatie egala cu de 5 ori salariul pe ultima luna de activitate, care se va suporta din fondurile unităţii angajatoare. + Articolul 47 (1) Urmaşilor personalului silvic decedat în condiţiile prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. f) şi la art. 183 din Codul penal li se acordă o pensie de urmaş egala cu salariul lunar pe care salariatul l-a avut la data comiterii infracţiunii, aceştia beneficiind şi de facilităţile prevăzute la art. 33 şi 34. (2) În cazul în care nu exista urmaşi şi nici soţ, respectiv sotie, vor beneficia, în condiţiile legii, de jumătate din pensia de urmaş, stabilită potrivit prevederilor alin. (1), părinţii celui decedat, dacă acesta era unicul lor sprijinitor. + Capitolul 6 Măsuri disciplinare. SancţiuniMăsuri disciplinare. Sancţiuni + Articolul 48 (1) Personalul care încalcă legile şi regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii şi prestigiului instituţiei pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie de natura şi de gravitatea faptei săvârşite.-----------Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Pentru abaterile disciplinare se aplică una dintre următoarele sancţiuni: a) mustrare; b) avertisment scris; c) diminuarea salariului şi, după caz, a indemnizaţiei de conducere cu 5%-30% pe o durată de 1-3 luni; d) retrogradarea în funcţie pe o durată de 1-6 luni; e) suspendarea din funcţie pe o durată de 1-12 luni; perioada de suspendare nu se ia în considerare ca vechime pentru acordarea gradatiei; f) prelungirea cu 1-3 ani a duratei de acordare a unei gradatii sau de promovare în grad; g) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. (3) Constatarea abaterilor disciplinare se face de şeful ierarhic sau de personalul cu atribuţii de control al activităţii pe care o desfăşoară personalul silvic, pe linie de serviciu; prezentarea fiecărui caz constatat va conţine toate datele necesare în vederea luării unei decizii obiective. Stabilirea sancţiunii se va face numai în urma anchetarii şi analizării împrejurărilor în care s-a comis abaterea disciplinară şi a audierii persoanei în cauza. (4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) nu exclud aplicarea celorlalte forme de răspundere prevăzute de lege şi nu înlătura obligaţia recuperării despăgubirilor pentru pagube produse fondului forestier sau economiei vânatului. (5) Persoana sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pierde calitatea de membru al Corpului silvic şi dreptul de a-şi exercită profesiunea de silvicultor în cadrul structurilor prevăzute la art. 2.------------Alin. (5) al art. 48 a fost modificat de pct. 2 al art. 85 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. + Articolul 49 (1) Analizarea cazului şi aplicarea sancţiunii, în cazul abaterilor pentru care organele constatatoare propun sancţiunile prevăzute la art. 48 alin. (2) lit. a), b) şi c), se fac de conducătorul unităţii silvice la care este angajata persoana sancţionată. Împotriva sancţiunii respective persoana în cauza poate face contestaţie la forul ierarhic superior, în termen de 15 zile de la data comunicării sancţiunii. După analizarea contestaţiei soluţia adoptată se transmite persoanei în cauza sub forma de hotărâre definitivă; totodată soluţia se aduce la cunoştinţa şi unităţii silvice la care este angajata persoana sancţionată. (2) În cazul abaterilor disciplinare pentru care se propun sancţiunile menţionate la art. 48 alin. (2) lit. d), e), f) şi g), consiliul de disciplina analizează fapta/faptele săvârşită/săvârşite, în vederea adoptării hotărârii de aplicare a uneia dintre sancţiunile respective. + Articolul 50 (1) În cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, al Regiei Naţionale a Pădurilor şi al direcţiilor silvice se constituie şi funcţionează câte un consiliu de disciplina. (2) Consiliile de disciplina îşi desfăşoară activitatea conform procedurii prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aproba prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) În baza hotărârilor adoptate de consiliile de disciplina se transmit administraţiei silvice propunerile privind sancţiunile disciplinare ce trebuie aplicate personalului silvic găsit vinovat de abaterile săvârşite. (4) În cazul săvârşirii unor infracţiuni, consiliul de disciplina încunoştinţează conducerea instituţiei/unităţii silvice din care face parte personalul silvic care a săvârşit infracţiunea, în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. + Articolul 51 (1) Consiliul de disciplina al direcţiei de specialitate în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, precum şi cel al Regiei Naţionale a Pădurilor sunt formate fiecare din 5 membri şi 2 supleanţi. Din aceste consilii vor face parte consilieri şi inspectori generali silvici, un consilier juridic, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative, iar în atribuţiile lor intra, pe lângă analizarea cazurilor de abateri disciplinare, şi cazurile care privesc retragerea calităţii de membru al Corpului silvic.-----------Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 26 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (2) Consiliile de disciplina din cadrul direcţiilor silvice teritoriale sunt formate din câte 4 membri, respectiv 2 ingineri silvici de diverse grade profesionale, consilierul juridic al direcţiei silvice respective şi un reprezentant al sindicatului. Aceste consilii de disciplina analizează cazurile prezentate de comitetele directoare ale direcţiilor silvice, cu excepţia celor care fac obiectul sancţiunii privind retragerea calităţii de membru al Corpului silvic.-----------Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de pct. 26 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. (3) Membrii consiliilor de disciplina se numesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, pentru o durată de 3 ani. Nominalizarea membrilor acestor consilii se va face în baza propunerilor conducerii direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, respectiv ale conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor. + Articolul 52 (1) Faptele supuse analizei consiliilor de disciplina se vor dezbate şi se vor finaliza numai în baza unei cercetări prealabile din care trebuie să rezulte fără echivoc dacă cel anchetat este vinovat sau nu. Fiecare consiliu de disciplina este obligat să asigure celui anchetat posibilitatea de a lua cunoştinţa de acuzatiile ce i se aduc, astfel încât acesta să îşi poată susţine în cunoştinţa de cauza punctul de vedere în şedinţa de dezbatere a cazului sau. (2) Hotărârile consiliilor de disciplina se iau cu majoritate de voturi. Împotriva acestor hotărâri se poate introduce contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii. Contestaţia se va adresa, în funcţie de locul de muncă al persoanei sancţionate, fie demnitarului care coordonează activitatea în domeniul gospodăririi pădurilor, fie conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor. Analizarea contestaţiei soluţionarea şi comunicarea hotărârii ce se va lua se vor face în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei. Dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor de contencios administrativ este garantat. (3) Partea nemultumita de hotărârea consiliului de disciplina poate face plângere la instanţele de contencios administrativ, în condiţiile legii, în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţa. (4) Hotărârea rămasă definitivă după analizarea contestaţiei/judecarea plângerii se transmite conducerii instituţiei/unităţii silvice la care îşi desfăşoară activitatea cel care a săvârşit fapta incriminata, pentru a se aplică sancţiunea propusă. Pentru retragerea calităţii de membru al Corpului silvic se aplică prevederile art. 51. + Articolul 53Aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 48 alin. (2) se va face de către: a) conducerea direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, a Regiei Naţionale a Pădurilor şi a inspectoratelor silvice teritoriale, care aplica personalului silvic aflat în subordine directa sancţiunile prevăzute la lit. a)-g) inclusiv; b) directorii direcţiilor silvice care aplica personalului silvic din cadrul acestor direcţii, precum şi personalului silvic cu pregătire superioară din cadrul ocoalelor silvice din subordine sancţiunile prevăzute la lit. a)-g) inclusiv; pentru personalul silvic cu pregătire medie şi de baza vor aplica sancţiunile prevăzute la lit. a)-g); c) şefii ocoalelor silvice care aplica personalului silvic cu pregătire medie şi de baza din subordine sancţiunile prevăzute la lit. a)-c) inclusiv.------------Art. 53 a fost modificat de pct. 27 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 54 (1) Retragerea calităţii de membru al Corpului silvic se face numai în baza hotărârii prealabile a consiliului de disciplina prevăzut la art. 51 alin. (1). Consiliul de disciplina comunică autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura hotărârea rămasă definitivă, pentru a fi pusă în aplicare. (2) Pe baza acestei hotărâri conducerea direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura sau a Regiei Naţionale a Pădurilor, fiecare pentru salariaţii pe care îi are în subordine, propune retragerea dreptului de a mai fi angajaţi în unităţile silvice prevăzute la art. 2, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5). (3) Retragerea calităţii de membru al Corpului silvic se face prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura. + Capitolul 7 Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale + Articolul 55Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică personalului silvic şi membrilor Corpului silvic, respectiv celor cu pregătire de specialitate de nivel superior, mediu şi de baza din întregul sistem de administrare şi gestionare a fondului forestier naţional, precum şi celui care face parte din direcţia de specialitate cu atribuţii în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura. + Articolul 56Ziua silvicultorului, zi aniversara a întregului personal silvic din ţara, se organizează anual, în a doua săptămâna din luna iunie, la nivel central şi teritorial. + Articolul 57Abrogat.-----------Art. 57 a fost abrogat de pct. 28 al art. unic din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001. + Articolul 58 (1) Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel. (2) Pentru categoriile de personal silvic care are şi calitatea de funcţionar public corelarea gradelor profesionale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă cu categoriile, gradele, clasele şi treptele aferente carierei funcţionarilor publici, prevăzute în Legea nr. 188/1999, se face prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.p. PRIM-MINISTRU,VALERIU STOICAContrasemnează:---------------p. Ministrul apelor,pădurilor şi protecţiei mediului,Anton Vlad,secretar de statMinistrul muncii şiprotecţiei sociale,Smaranda Dobrescup. Ministrul funcţiei publice,Marian Parjol,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistru de interne,Constantin Dudu Ionescu + Anexă Încadrarea pe grade profesionale a personalului silvic ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Vechimea minimacrt. Gradul necesară*1) - ani - ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── A. Personalul silvic cu pregătire superioară 1. Inginer silvic debutant - 2. Inginer silvic 1 3. Inginer-şef silvic 5 4. Inginer inspector silvic 13*2) 5. Inginer inspector general silvic 19 6. Inginer consilier silvic 25 7. Subinginer silvic debutant - 8. Subinginer silvic 1 9. Subinginer silvic principal 7*2) B. Personalul silvic cu pregătire medie10. Tehnician silvic debutant -*3)11. Tehnician silvic 112. Tehnician silvic principal 9*2) C. Personalul silvic cu pregătire de baza13. Brigadier silvic debutant -*3)14. Brigadier silvic 115. Padurar debutant -*3)16. Padurar 1 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *1) Se referă la vechimea în activitatea desfăşurata în unităţile silvice. *2) Acordarea gradelor profesionale de inginer inspector silvic, de subinginer silvic principal şi de tehnician silvic principal se face pe baza unui examen şi a unei lucrări de specialitate, potrivit art. 10 şi 11 din prezenta ordonanţă de urgenţă. *3) Acordarea gradului şi încadrarea ca padurar debutant sau brigadier silvic debutant se fac prin concurs, în limita posturilor vacante, cu respectarea condiţiilor de studii şi vechime.-----------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa din LEGEA nr. 427 din 18 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 23 iulie 2001, conform modificării aduse de pct. 29 al art. unic din acelaşi act normativ.-----------
EMITENT |