HOTĂRÂRE nr. 654 din 10 iunie 2013pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 25 iunie 2013



    Având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (6) şi art. 106 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:  +  Articolul IRegulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 şi 814 bis din 29 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 25, alineatul (15) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(15) Efectuarea evaluării activităţii profesionale a judecătorilor sau procurorilor care în cursul perioadei supuse evaluării s-au aflat în concediu pentru creşterea copilului se realizează doar după încetarea perioadei respective, la împlinirea a 2 ani, în cazul primei evaluări de la numirea în funcţie şi după numirea prevăzută de art. 29 alin. (3), iar în cazul celorlalte evaluări, la împlinirea a 3 ani de activitate efectivă ca judecător ori procuror, prin cumularea perioadei anterioare concediului cu perioada ulterioară acestuia."2. La articolul 25, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (15^1), cu următorul cuprins:"(15^1) Prevederile alin. (15) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care judecătorii sau procurorii s-au aflat în alte concedii, cu excepţia concediului de odihnă, care, cumulat, au o perioadă mai mare de 6 luni în perioada supusă evaluării."3. La articolul 26, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Membrii comisiilor şi membrii supleanţi trebuie să urmeze un curs de formare ca evaluatori, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, inclusiv la nivel descentralizat, după ce au fost desemnaţi de colegiile de conducere ale instanţelor sau parchetelor, şi trebuie să aibă, în măsura posibilităţilor, specializări diferite. Până la începerea cursurilor organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, instruirea ca evaluator se poate realiza de către membrii comisiei de evaluare de la curtea de apel sau de către preşedintele instanţei."  +  Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Vicepreşedintele ConsiliuluiSuperior al Magistraturii,judecător Adrian BordeaBucureşti, 10 iunie 2013.Nr. 654.-----