DECIZIE nr. 204 din 29 aprilie 2013referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 13 iunie 2013



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorSimina Gagu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Kerekes Karoly în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor conexate nr. 949D/2012 şi nr. 1.100D/2012 ale Curţii Constituţionale.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, directorul Direcţiei juridice, control, relaţii publice şi comunicare, Ioana Lazăr, cu delegaţii depuse la dosare. Lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că dosarele au fost conexate în Şedinţa din 20 noiembrie 2012, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 27 noiembrie 2012 şi, ulterior, pentru datele de 5 decembrie 2012, 11 decembrie 2012 şi 12 decembrie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus repunerea cauzelor pe rol pentru data de 12 februarie 2013, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 13 februarie 2013 şi, ulterior, pentru datele de 28 februarie 2013, 28 martie 2013, 3 aprilie 2013, 4 aprilie 2013 şi 18 aprilie 2013. La această dată, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus repunerea cauzelor pe rol pentru data de 29 aprilie 2013.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse pe larg la termenele anterioare, reţinute în încheierile de şedinţă.Reprezentantul Ministerului Public, menţinând concluziile formulate la termenele anterioare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă în ceea ce priveşte prevederile art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte celelalte prevederi ale aceleiaşi legi, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 aprilie 2012, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 17 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 340/43/2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010.Excepţia a fost ridicată de Kerekes Karoly într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.Prin Încheierea din 2 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.049/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010.Excepţia a fost ridicată de Cornelia Brînduşa Novac într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia formulează, pe de o parte, critici de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit cărora modul de adoptare a Legii nr. 176/2010 contravine art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 13-19 şi art. 27-32 au fost adoptate de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, deşi domeniul de reglementare al acestor texte de lege este de instituire a unor fapte ca având natură contravenţională, a unor proceduri de soluţionare a plângerilor contravenţionale şi de incriminare a unor fapte ca infracţiuni. Or, potrivit art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. h), m) şi art. 44 din Constituţie, aceste legi de natură organică se supun spre dezbatere Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În cauza de faţă, textul adoptat de Camera Deputaţilor a suferit o serie de modificări la Senat, inclusiv în ceea ce priveşte art. 13-19 şi art. 27-32 din lege, astfel încât revenirea acestor texte de lege la Camera sesizată era obligatorie, Camera Deputaţilor având competenţa de a decide în mod definitiv, în procedură de urgenţă.De asemenea, autorii susţin că la adoptarea textului Legii nr. 176/2010 nu au fost avute în vedere dispoziţiile obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010. Textul Legii nr. 176/2010, în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 2 septembrie 2010, este o reproducere fidelă a textului legii care a fost declarată neconstituţională prin decizia menţionată. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995), Parlamentul nu este îndreptăţit să confirme o normă neconstituţională, care îşi păstrează acest caracter cât timp legiuitorul nu a modificat-o. Tot astfel, nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare şi completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.Pe de altă parte, autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă, referindu-se, în principal, la faptul că Agenţia Naţională de Integritate, prin natura ei, reprezintă, în continuare, o structură paraconstituţională, nepermisă de Legea fundamentală. Prin activitatea şi procedurile specifice, aceasta reprezintă o instituţie cu caracter jurisdicţional, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 116 alin. (2) şi art. 126 alin. (1). Astfel, procedura de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de inspectorii de integritate, prezintă elemente specifice activităţii organelor de cercetare penală sau instanţelor judecătoreşti, astfel: în cadrul activităţii de evaluare, inspectorii de integritate administrează şi evaluează probe, solicită informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public ori privat, solicită efectuarea de expertize, în urma cărora apreciază, printr-un raport de evaluare, dacă averea este nejustificată sau dacă există conflicte de interese ori incompatibilităţi. Aşadar, raportul de evaluare are efecte similare unui rechizitoriu/hotărâri judecătoreşti, inspectorul de integritate având, în realitate, competenţa legală de "a spune dreptul", activitate permisă numai instanţelor judecătoreşti.Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situaţia de a-şi dovedi nevinovăţia sau neîncălcarea dispoziţiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, dar şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010. Împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunţă, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspect specific activităţii de jurisdicţie. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenţia Naţională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicţie.Totodată, autorii susţin că prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 contravin art. 26 din Constituţie, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, deoarece prevăd, în continuare, obligaţia publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate şi a instituţiei unde persoanele vizate de lege au obligaţia de a le depune. Or, expunerea nejustificată şi repetată pe pagina de internet sau la avizierul instituţiei a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor cărora legea le este aplicabilă încalcă dreptul la viaţă privată. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar şi numai prin indicarea locului situării, încalcă dreptul persoanelor vizate de Legea nr. 176/2010 la imagine proprie şi la viaţă privată şi produce, totodată, noi criterii de discriminare, în baza situaţiei materiale, în contradicţie cu art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 şi nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Stafford împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 2002.Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege contestate nu contravin dispoziţiilor constituţionale, întrucât activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicţional, atâta vreme cât această autoritate nu pronunţă hotărâri cu putere de lucru judecat, nu are competenţa de a soluţiona în mod irevocabil litigii şi nici de a sancţiona încălcările legii, ci doar, prin intermediul inspectorilor de integritate, evaluează anumite situaţii, în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noţiunilor de incompatibilitate sau conflict de interese. De asemenea, consideră că prevederile Legii nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată, iar acest act normativ conţine dispoziţii care reglementează situaţia probelor administrate şi a actelor procesuale efectuate la instanţe şi organele de urmărire penală înainte de data publicării deciziei Curţii, astfel că această decizie are putere numai pentru viitor, neinfluenţând situaţia respectivelor acte. Prin urmare, Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată în sensul celor constatate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la criticile de neconstituţionalitate privind procedura de legiferare, precizează că, prin Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, Curtea Constituţională a stabilit că legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Arată că o iniţiativă legislativă poate fi modificată ori completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma depusă de iniţiator, după cum tot astfel, Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză.De asemenea, legea supusă controlului de constituţionalitate este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în condiţiile în care obiectul de reglementare al iniţiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, iar în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a aceloraşi texte (acelaşi conţinut şi aceeaşi formă ale iniţiativei legislative) şi nu la obligativitatea adoptării unor soluţii identice. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 şi nr. 710 din 6 mai 2009.Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Guvernul arată că Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înfiinţată prin lege organică, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere activităţile administrative desfăşurate de Agenţie, pe baza unei proceduri administrative stabilite de lege şi supuse controlului judecătoresc, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, deoarece nu soluţionează cazuri litigioase, nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicţională.Totodată, apreciază că este respectat principiul constituţional privind separaţia puterilor în stat, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate poate fi contestat la instanţa judecătorească competentă, conform procedurii prevăzute de lege, acest raport neproducând efecte juridice până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii instanţei judecătoreşti.Cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, consideră că reglementarea criticată nu conţine dispoziţii discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul nr. 1.528D/2011 al Curţii Constituţionale, prilej cu care a apreciat că prevederile din Legea nr. 176/2010 supuse controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale, deoarece anumite soluţii legislative prevăzute de aceste texte legale sunt similare celor declarate neconstituţionale prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi nr. 1.018 din 19 iulie 2010.Astfel, precizează că art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, care reglementează afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de internet a instituţiei ori la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acestora, art. 12, potrivit căruia Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice, art. 15, care dă posibilitatea inspectorului de integritate să solicite tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, alte persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare şi, corelativ, obligaţia acestora de a le transmite, în termen de cel mult 30 de zile, precum şi art. 16 din legea criticată, care reglementează posibilitatea de a se dispune efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, menţin soluţiile legislative declarate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, astfel încât contravin art. 147 alin. (4) din Constituţie. Dată fiind puterea de lucru de judecat de care se bucură, alături de actele jurisdicţionale, şi deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, dar şi al considerentelor pe care se sprijină acesta, Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 23 alin. (11), art. 26, art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare de Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ansamblul său, şi prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-19 şi art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 stabilesc atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate de desfăşurare a activităţii de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuţiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, constând în afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 10 enumeră activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate; art. 12 alin. (1) şi (2) reglementează îndeplinirea, de către Agenţie, a activităţii de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice; art. 13-19 cuprind reguli privind evaluarea averii, iar art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia de liceitate a averii şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii numai în condiţiile legii, art. 75 alin. (4) şi (5) privind procedura adoptării unor prevederi de către prima Cameră sesizată şi de către Camera decizională, art. 116 alin. (2) privind organizarea altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, precum şi dispoziţiilor cuprinse în art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Din analiza actelor aflate la dosare, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în cauze având ca obiect anularea rapoartelor de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a identificat elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese.În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 13-19 cuprinse în secţiunea a 2-a "Evaluarea averii" din Legea nr. 176/2010 nu au legătură cu soluţionarea cauzelor câtă vreme litigiile deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti se circumscriu sferei de incidenţă a prevederilor art. 20-26 cuprinse în secţiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" din Legea nr. 176/2010. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia aceasta "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei", Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010.2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi de lege criticate, Curtea constată următoarele:Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 176/2010, Curtea reţine că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituţionalitate a priori, exercitat prin raportare la dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, invocate şi în cauza de faţă (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Cu acel prilej, Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie şi că, "în practică, [...], se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie prevăd că, «În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă», respectiv «Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.»"În aceste condiţii, întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art. 75 din Constituţie.Considerentele reţinute în Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, citată mai sus, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea reţinând, din urmărirea procesului legislativ, desfăşurat în cele două Camere ale Parlamentului ulterior acestei decizii, că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării, Legea nr. 176/2010.În continuare, referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicţional al activităţii desfăşurate de Agenţia Naţională de Integritate, Curtea constată că acestea au mai fost examinate de instanţa de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori. Astfel, Curtea a statuat că Agenţia desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, şi Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.Totodată, Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală. De asemenea, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice faţă de un cetăţean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, în condiţiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de interese, Curtea subliniază că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, ci, în anumite condiţii, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).În acelaşi sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar, pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În sfârşit, Curtea constată că, în raport de criticile formulate, prevederile de lege nu contravin celorlalte dispoziţii din Legea fundamentală invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Kerekes Karoly în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Cornelia Brînduşa Novac în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi criticate din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu-------