NORME din 14 august 2003 (*actualizate*)cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman(aplicabile începând cu data de 28 octombrie 2013*)
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR, APELOR ŞI MEDIULUI
  • Nr. 510 din 5 august 2003
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 768 din 14 august 2003
  • AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
  • Nr. 319 din 5 septembrie 2003




  • ----------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 28 octombrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 1.570 din 29 decembrie 2010; ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor  +  Articolul 1Prezentele norme se aplică în cazul produselor definite în anexa nr. 1 care sunt introduse pe piaţa Uniunii Europene în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare. Produsele definite la anexa nr. 1 fac obiectul dispoziţiilor dreptului Uniunii Europene aplicabile alimentelor, cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 178/2002, cu excepţia cazurilor în care prezentele norme prevăd altfel.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013.  +  Articolul 2Abrogat.----------Art. 2 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013.  +  Articolul 3Actele normative în vigoare privind etichetarea alimentelor se aplică în cazul produselor definite în anexa nr. 1, în următoarele condiţii:1.a) Denumirile produselor din anexa nr. 1 se aplică doar în cazul produselor menţionate în prezenta anexa şi se vor utiliza în cazul comercializării acestora, fără a se aduce atingere lit. b), pentru a le desemna. b) Ca o alternativa la denumirea produselor menţionate la lit. a), anexa nr. 3 stabileşte o lista de denumiri speciale. Aceste denumiri pot fi utilizate în limba şi în condiţiile stabilite în anexa nr. 3.2.a) În cazul în care produsul este extras dintr-o singura specie de fructe, denumirea acestei specii înlocuieşte cuvântul "fruct". b) În cazul produselor obţinute din două sau mai multe tipuri de fructe, cu excepţia cazului în care se utilizează suc de lămâie şi/sau suc de lămâie verde, în conformitate cu condiţiile stabilite în anexa nr. 1 partea a II-a pct. 2, denumirea produselor este alcătuită dintr-o listă a fructelor utilizate, enumerate în ordine descrescătoare în funcţie de volumele de suc de fructe sau de piure incluse, astfel cum se menţionează în lista ingredientelor. În cazul produselor obţinute însă din 3 sau mai multe tipuri de fructe, indicarea fructelor utilizate poate fi înlocuită fie cu cuvintele "diverse fructe" sau cu un text similar, fie cu numărul tipurilor de fructe utilizate.----------Lit. b) a pct. 2 al art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013. c) În cazul produselor obţinute din trei sau mai multe specii de fructe, indicarea fructelor utilizate poate fi înlocuită de cuvintele "diferite fructe", de un text similar sau de numărul speciilor de fructe utilizate.3. Abrogat.----------Pct. 3 al art. 3 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013.4.a) Reconstituirea produselor definite la pct. 1 al părţii I din anexa nr. 1, în starea lor originala, cu ajutorul componentelor strict necesare pentru aceasta operaţiune, nu atrage după sine obligaţia de a include în eticheta lista ingredientelor utilizate în acest scop. b) Adaosul de pulpa sau miez de fruct la sucul de fructe, conform anexei nr. 2, se menţionează pe eticheta.5. Pentru amestecurile din sucuri de fructe şi sucuri de fructe obţinute din concentrate, precum şi pentru nectarul de fructe obţinut integral sau parţial din unul sau mai multe produse concentrate, etichetarea trebuie să cuprindă cuvintele "obţinut din suc(uri) concentrat(e)" sau "obţinut parţial din suc(uri) concentrat(e)", după caz. Aceasta informaţie este inclusă lângă denumirea sub care se vinde produsul, putând fi uşor identificata pe orice fond şi având caractere vizibile.6. În cazul nectarului de fructe obţinut atât din suc dintr-o specie de fructe (limite menţionate individual în anexa nr. 4), cat şi din amestecuri de sucuri de fructe, etichetarea trebuie să cuprindă conţinutul minim de suc(uri) de fructe, piure de fructe sau orice alt amestec al acestor ingrediente, prin menţiunea "conţinut de fructe: minimum ...%". Aceasta informaţie se găseşte în acelaşi camp vizual cu denumirea produsului.  +  Articolul 4Etichetarea sucului de fructe concentrat menţionat în anexa nr. 1 partea I pct. 2, care nu este destinat livrării către consumatorul final, include o menţiune care indică prezenţa şi cantitatea adăugată de suc de lămâie, de suc de lămâie verde sau de agenţi acidifianţi autorizaţi de Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari. Această menţiune apare pe unul dintre suporturile următoare:- pe ambalaj;- pe o etichetă aplicată pe ambalaj; sau- într-un document însoţitor.----------Art. 4 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013.  +  Articolul 5Pentru fabricarea produselor definite în partea I din anexa nr. 1, se pot utiliza numai tratamentele şi substanţele cuprinse în partea a II-a din anexa nr. 1 şi materiile prime care sunt în conformitate cu anexa nr. 2.În cazul nectarului de fructe se aplică prevederile din anexa nr. 4.  +  Articolul 5^1 (1) Produsele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 28 octombrie 2013 în conformitate cu Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman pot fi comercializate în continuare până la 28 aprilie 2015. (2) Menţiunea «începând cu 28 aprilie 2015, niciun suc de fructe nu conţine adaos de zaharuri», prevăzută la art. 3(2) din Directiva 2012/12/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 aprilie 2012 de modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman, poate apărea pe etichetă în acelaşi câmp vizual cu denumirea produselor menţionate în anexa nr. 1 partea I pct. 1-4 până la 28 octombrie 2016.----------Art. 5^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013.  +  Articolul 6Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.--------------Art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.570 din 29 decembrie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2011.  +  Anexa 1-------la norme--------DENUMIRILE PRODUSELOR, DEFINIŢII ŞI CARACTERISTICI  +  Partea I Definiţii1. a) Sucul de fructe este produsul fermentabil, dar nefermentat, obţinut din partea comestibilă a fructelor sănătoase şi coapte, proaspete sau conservate prin refrigerare ori congelare, din una sau mai multe varietăţi amestecate, care are culoarea, aroma şi gustul caracteristice sucului fructului din care provine.Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului.În cazul citricelor, sucul de fructe trebuie să fie extras din endocarp. Sucul de lămâie verde poate fi obţinut totuşi din întregul fruct.În cazul sucurilor care sunt obţinute din fructe cu sâmburi, seminţe şi coajă, părţile sau componentele sâmburilor, seminţelor şi cojilor nu sunt încorporate în suc. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care părţi sau componente ale sâmburilor, seminţelor şi cojilor nu pot fi îndepărtate utilizând bunele practici de fabricaţie.La producerea sucului de fructe este autorizat amestecul de suc de fructe cu piure de fructe. b) Sucul de fructe obţinut din concentrat este produsul obţinut prin reconstituirea sucului de fructe concentrat, definit la pct. 2, cu apă potabilă care îndeplineşte criteriile stabilite în Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman. Conţinutul de substanţă uscată solubilă din produsul finit trebuie să respecte valorile Brix minime pentru suc reconstituit, specificate în anexa nr. 5 la norme.Dacă sucul obţinut din concentrat este produs dintr-un fruct nemenţionat în anexa nr. 5 la norme, valoarea Brix minimă a sucului reconstituit este valoarea Brix a sucului extras din fructul utilizat la producerea concentratului.Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului de fructe obţinut din concentrat.Sucul de fructe obţinut din concentrat trebuie să fie preparat prin procedee adecvate, prin care să se păstreze caracteristicile fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective.La producerea sucului de fructe obţinut din concentrat este autorizat amestecul de suc de fructe şi/sau de suc de fructe concentrat cu piure de fructe şi/sau cu piure de fructe concentrat.2. Sucul de fructe concentrat este produsul obţinut din suc de fructe din una sau mai multe specii de fructe prin îndepărtarea fizică a unei anumite părţi din conţinutul de apă. În cazul în care produsul este destinat consumului direct, partea îndepărtată este de minimum 50% din conţinutul de apă.Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului de fructe concentrat.3. Sucul de fructe extras cu apă este produsul obţinut prin difuzia în apă:- a fructului cu pulpă întreg, al cărui suc nu poate fi extras prin mijloace fizice; sau- a fructului întreg deshidratat.4. Sucul de fructe deshidratat/sub formă de praf este produsul obţinut din suc de fructe din una sau mai multe specii de fructe prin îndepărtarea fizică a cvasitotalităţii conţinutului de apă.5. Nectarul de fructe este produsul fermentabil, dar nefermentat, care:- se obţine prin adăugarea de apă, cu sau fără adaosul de zaharuri şi/sau de miere, la produsele definite la pct. 1-4, la piureul de fructe şi/sau la piureul de fructe concentrat şi/sau la un amestec din aceste produse; şi- îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 4 la norme.Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, în cazul nectarurilor de fructe produse fără adaos de zaharuri sau cu o valoare energetică redusă, zaharurile pot fi înlocuite total sau parţial cu îndulcitori, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari.Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite nectarului de fructe.  +  Partea II Ingrediente, tratamente şi substanţe autorizate1. CompoziţieLa prepararea sucurilor de fructe, a piureurilor de fructe şi a nectarurilor de fructe, care poartă denumirea de produs a fructului respectiv sau denumirea comună a produsului, se utilizează speciile corespunzătoare denumirilor botanice enumerate în anexa nr. 5 la norme. În cazul speciilor de fructe neincluse în anexa nr. 5 la norme, se utilizează denumirea botanică sau denumirea comună corectă.Valoarea Brix a sucului de fructe este cea a sucului care se extrage din fruct şi nu poate fi modificată, cu excepţia cazului în care se amestecă sucuri de fructe din aceeaşi specie.Valorile Brix minime stabilite în anexa nr. 5 la norme pentru sucul de fructe reconstituit şi piureul de fructe reconstituit nu ţin seama de conţinutul de substanţă uscată solubilă al ingredientelor şi aditivilor opţionali încorporaţi.2. Ingrediente autorizateDoar ingredientele ce urmează pot fi adăugate la produsele menţionate în partea I:- vitaminele şi mineralele autorizate de Regulamentul (CE) nr. 1.925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare;- aditivii alimentari autorizaţi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008;şi în plus:- în cazul sucurilor de fructe, sucurilor de fructe obţinute din concentrate şi sucurilor de fructe concentrate: aroma, pulpa şi celulele restituite;- în cazul sucului de struguri: sărurile restituite ale acizilor tartarici;- în cazul nectarurilor de fructe: aroma, pulpa şi celulele restituite; zaharuri şi/sau miere, doar în cantităţi de până la 20% din masa totală a produsului finit, şi/sau îndulcitori.Menţiunea conform căreia nu s-au adăugat zaharuri la nectarul de fructe sau orice altă menţiune care i-ar putea da de înţeles acest lucru consumatorului poate fi introdusă doar în cazurile în care produsul nu conţine niciun adaos de mono- ori dizaharide sau orice alt aliment folosit pentru îndulcire, inclusiv îndulcitori, astfel cum prevede Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008. Dacă nectarul conţine zaharuri în mod natural, menţiunea "conţine zaharuri prezente în mod natural" ar trebui să apară, de asemenea, pe etichetă;- în cazul produselor menţionate la lit. a), lit. b) prima liniuţă, lit. c), lit. e) a doua liniuţă şi lit. h) din anexa nr. 3 la norme: zaharuri şi/sau miere;- în cazul produselor definite în partea I pct. 1-5, pentru corectarea gustului acid: suc de lămâie şi/sau suc de lămâie verde şi/sau suc de lămâie concentrat şi/sau suc de lămâie verde concentrat, până la 3 g pe litru de suc, exprimat ca acid citric anhidru;- în cazul sucului de roşii şi al sucului de roşii obţinut din concentrat: sare, condimente şi ierburi aromatice.3. Tratamente şi substanţe autorizateDoar următoarele tratamente pot fi utilizate şi doar următoarele substanţe pot fi adăugate la produsele menţionate în partea I:- procedee de extragere mecanică;- procedee fizice uzuale, inclusiv extracţia "în-line" cu apă (difuzia) a părţii comestibile a fructelor, altele decât strugurii, pentru producerea sucurilor de fructe concentrate, cu condiţia ca sucurile de fructe astfel obţinute să îndeplinească cerinţele prevăzute în partea I pct. 1;- în cazul sucului de struguri, dacă s-a recurs la sulfitarea strugurilor cu dioxid de sulf, este autorizată desulfitarea prin mijloace fizice, cu condiţia ca în produsul final cantitatea totală de SO(2) să nu depăşească 10 mg/l;- preparate enzimatice: pectinaze (pentru descompunerea pectinei), proteinaze (pentru descompunerea proteinelor) şi amilaze (pentru descompunerea amidonului), care îndeplinesc cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.332/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele alimentare şi de modificare a Directivei 83/417/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.493/1999 al Consiliului, a Directivei 2000/13/CE, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului şi Regulamentului (CE) nr. 258/97;- gelatină comestibilă;- taninuri;- gel de siliciu;- cărbune;- azot;- bentonită ca argilă absorbantă;- adjuvanţi de filtrare inerţi din punct de vedere chimic şi agenţi de precipitare (inclusiv perlit, diatomit spălat, celuloză, poliamidă insolubilă, polivinilpolipirolidon, polistiren) care îndeplinesc cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare şi de abrogare a Directivelor 80/590/CEE;- adjuvanţi de adsorbţie inerţi din punct de vedere chimic care respectă cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 şi care se utilizează pentru a reduce conţinutul de limonoid şi de naringin din sucul de citrice fără a afecta în mod semnificativ conţinutul de glucozide limonoide, de acid, de zaharuri (inclusiv de oligozaharide) sau de minerale.----------Anexa 1 la norme a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013, potrivit pct. 9 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 2-------la norme--------DEFINIŢIILE MATERIILOR PRIMEÎn cadrul prezentelor norme se aplică următoarele definiţii:1. Fructele sunt toate speciile de fructe. Roşiile sunt considerate fructe. Fructul este sănătos, suficient de copt şi proaspăt sau conservat prin mijloace fizice ori tratamente, inclusiv tratamente după recoltare aplicate în conformitate cu dreptul Uniunii Europene.2. Piureul de fructe este produsul fermentabil, dar nefermentat, obţinut prin procedee fizice adecvate, precum pasarea, pisarea sau măcinarea părţii comestibile a fructului întreg ori curăţat de coajă, fără a îndepărta sucul.3. Piureul de fructe concentrat este produsul obţinut din piure de fructe prin îndepărtarea fizică a unei anumite părţi din conţinutul de apă. În cazul piureului de fructe concentrat, poate fi restituită aroma obţinută prin mijloace fizice adecvate, astfel cum se prevede în partea II pct. 3 din anexa nr. 1 la norme şi care provine în totalitate de la aceeaşi specie de fructe.4. Aromele destinate restituirii, fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1.334/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele şi anumite ingrediente alimentare şi de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.601/91 al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2.232/96 şi (CE) nr. 110/2008 şi a Directivei 2000/13/CE, cu proprietăţi aromatizante destinate utilizării în şi pe produsele alimentare, se obţin în cursul procesării fructului prin aplicarea unor procedee fizice adecvate. Procedeele fizice respective pot fi utilizate pentru a menţine, a conserva sau a stabiliza calitatea aromei şi includ, în special, stoarcerea, extracţia, distilarea, filtrarea, adsorbţia, evaporarea, fracţionarea şi concentrarea.Aromele se obţin din partea comestibilă a fructului; pot fi însă obţinute şi din ulei de coji de citrice presat la rece sau dintr-un compus de sâmburi.5. Zaharuri:- zaharuri definite în Directiva 2001/111/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind anumite tipuri de zahăr destinate consumului uman;- sirop de fructoză;- zaharuri derivate din fructe.6. Mierea trebuie să corespundă produsului definit în Directiva 2001/110/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind mierea.7. Pulpa sau celulele sunt produsele obţinute din partea comestibilă a fructelor din aceeaşi specie, fără a îndepărta sucul. În plus, în cazul citricelor, pulpa sau celulele constau în veziculele cu suc extrase din endocarp.----------Anexa 2 la norme a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013, potrivit pct. 9 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 3-------la norme--------DENUMIRI SPECIALEpentru anumite produse enumerate în anexa nr. 1 la norme a) "vruchtendrank", pentru nectaruri de fructe; b) "Siiâmost". Denumirea "Siiâ most" se poate utiliza numai în asociere cu denumirile de produs "Fruchtsaft" sau "Fruchtnektar" pentru:- nectarul de fructe obţinut exclusiv din sucuri de fructe, din sucuri de fructe concentrate ori dintr-un amestec al acestor produse care nu pot fi consumate în stare naturală din cauza acidităţii lor naturale ridicate;- sucul de fructe obţinut din mere sau din pere, cu adaos de mere dacă este cazul, dar fără adaos de zahăr;c)"succo e polpa" sau "sumo e polpa", pentru nectarurile de fructe obţinute exclusiv din piure de fructe şi/sau din piure de fructe concentrat; d) "arfblemost", pentru sucul de mere fără adaos de zahăr; e) - "sur...saft", împreună cu denumirea (în limba daneză) a fructului utilizat, pentru sucurile fără adaos de zahăr obţinute din coacăze negre, cireşe, coacăze roşii, coacăze albe, zmeură, căpşuni sau soc;- "sod...saft" sau "sedet...saft", împreună cu denumirea (în limba daneză) a fructului utilizat, pentru sucurile obţinute din acest fruct, cu un adaos de zahăr mai mare de 200 g pe litru; f) "appelmust/applemust", pentru sucul de mere fără adaos de zahăr; g) "mosto", sinonim pentru sucul de struguri; h) "smiltserksku sula ar cukuru" sau "astelpaju mahl suhkruga" sau "stodzony sok z rokitnika", pentru sucuri obţinute din fructe de cătină albă, cu un adaos de zahăr de cel mult 140 g pe litru.----------Anexa 3 la norme a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013, potrivit pct. 9 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 4  +  Anexa 4-------la norme--------DISPOZIŢII SPECIALEprivind nectarurile de fructe ┌──────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │ │ Conţinutul minim │ │ Nectaruri de fructe │ de suc şi/sau │ │ obţinute din │ de piure │ │ │ (% din volumul │ │ │ produsului finit)│ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │I. Fructe cu suc acid, neconsumabil în│ │ │stare naturală │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Fructul pasiunii │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Quito naranjillos │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Coacăze negre │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Coacăze albe │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Coacăze roşii │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Agrişe │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Cătină albă │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Porumbe │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Prune │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Quetsches │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Scoruşe │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Măceşe │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Vişine │ 35 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Alte cireşe │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Afine │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Soc │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Zmeură │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Caise │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Căpşuni │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Dude/Mure │ 40 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Merişoare │ 30 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Gutui │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Lămâi şi lămâi verzi │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Alte fructe din această categorie │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │II. Fructe cu conţinut scăzut de acid,│ │ │cu pulpă abundentă sau foarte aromate,│ │ │al căror suc nu poate fi consumat în │ │ │stare naturală │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Mango │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Banane │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Guave │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Papaya │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Lychee │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Azerole (fructe de moşmon din Napoli) │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Fructele arbustului Annona muricata │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Fructele arborelui Annona reticulata │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Mere dulci (fructele arborelui sau │ 25 │ │arbustului Annona cherimola) │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Rodii │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Nuci de Cajou │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Prune spaniole (Spondia purpurea) │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Fructe Umbu (Spondia tuberosa aroda) │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Alte fructe din această categorie │ 25 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │III. Fructe al căror suc poate fi │ │ │consumat în stare naturală │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Mere │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Pere │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Piersici │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Citrice, cu excepţia lămâilor şi a │ 50 │ │lămâilor verzi │ │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Ananas │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Roşii │ 50 │ ├──────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Alte fructe din această categorie │ 50 │ └──────────────────────────────────────┴──────────────────┘----------Anexa 4 la norme a fost înlocuită cu anexa 4 din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013, potrivit pct. 9 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 5-------la norme--------VALORILE BRIX MINIMEpentru sucul de fructe reconstituit şi pentru piureul de fructe reconstituit ┌────────────────────┬──────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │ Denumirea comună │ Denumirea botanică │Valorile Brix│ │ a fructului │ │ minime │ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Măr (*) │Malus domestica Borkh. │ 11,2│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Caisă (**) │Prunus armeniaca L. │ 11,2│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Banană (**) │Musa x paradisiaca L. (cu excepţia │ 21,0│ │ │bananelor plantain) │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Coacăză neagră (*) │Ribes nigrum L. │ 11,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Strugure (*) │Vitis vinifera L. sau hibrizii acesteia │ 15,9│ │ │Vitis labrusca L. sau hibrizii acesteia │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Grepfrut (*) │Citrus x paradisi Macfad. │ 10,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Guavă (**) │Psidium guajava L. │ 8,5│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Lămâie (*) │Citrus limon (L.) Burm.f. │ 8,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Mango (**) │Mangifera indica L. │ 13,5│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Portocală (*) │Citrus sinensis (L.) Osbeck │ 11,2│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Fructul pasiunii (*)│Passiflora edulis Sims │ 12,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Piersică (**) │Prunus persica (L.) Batsch var. persica │ 10,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Pară (**) │Pyrus communis L. │ 11,9│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Ananas (*) │Ananas comosus (L.) Merr. │ 12,8│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Zmeură (*) │Rubus idaeus L. │ 7,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Vişină (*) │Prunus cerasus L. │ 13,5│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Căpşună (*) │Fragaria x ananassa Duch. │ 7,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Roşie (*) │Lycopersicon esculentum Mill. │ 5,0│ ├────────────────────┼──────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │Mandarină (*) │Citrus reticulata Blanco │ 11,2│ └────────────────────┴──────────────────────────────────────────┴─────────────┘Pentru produsele marcate cu un asterisc (*), produse sub formă de suc, se determină o densitate relativă minimă în raport cu apa la 20/20°C.Pentru produsele marcate cu dublu asterisc (**), produse sub formă de piure, se determină numai o valoare Brix minimă, necorectată (fără corectarea acidităţii).----------Anexa 5 la norme a fost înlocuită cu anexa 5 din ORDINUL nr. 515 din 15 aprilie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 29 mai 2013, potrivit pct. 9 al art. I din acelaşi act normativ.-------