HOTĂRÂRE nr. 13 din 3 iunie 1998privind constituirea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi alegerea membrilor acesteia
EMITENT
  • Parlament
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 10 iunie 1998



    În exercitarea atribuţiilor de control ale Parlamentului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (4) şi ale art. 110 din Constituţia României, ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, precum şi ale art. 86 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se constituie Comisia specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, în componenta prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Comisia este alcătuită din trei deputaţi şi doi senatori, aleşi din cadrul comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea grupului parlamentar reprezentate în aceste comisii.Preşedintele şi secretarul comisiei sunt aleşi de către membrii acesteia.  +  Articolul 2Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe se stabilesc prin hotărâre a Parlamentului României.Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 3 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVASILE LUPUp. PREŞEDINTELE SENATULUICRISTIAN SORIN DUMITRESCU  +  Anexa 1 COMISIA SPECIALĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe 1
             
        Gheorghiu Mihai, deputat-Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat
        Timofte Alexandru Radu, senator-Partidul Democraţiei Sociale din România
        Vilău Ioan Adrian, deputat-U.S.D. - Partidul Democrat
        Boiangiu Cornel, senator-Partidul Naţional Liberal
        Tudor Marcu, deputat-Partidul România Mare.
    -----------