LEGE nr. 162 din 15 mai 2013privind formalitățile de raportare aplicabile navelor la sosirea în și/sau la plecarea din porturile românești
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 17 mai 2013



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Obiectul de reglementare al prezentei legi îl constituie simplificarea și armonizarea procedurilor administrative aplicate în domeniul transportului maritim, prin standardizarea transmiterii electronice a informațiilor și prin raționalizarea formalităților de raportare.  +  Articolul 2(1) Prezenta lege se aplică formalităților de raportare aplicabile în domeniul transportului maritim, navelor la sosirea în și/sau la plecarea din porturile românești.(2) Prezenta lege nu se aplică navelor exceptate de la formalitățile de raportare potrivit art. 10 alin. (1).  +  Articolul 3În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) autoritate competentă - Autoritatea Navală Română, denumită în continuare ANR, autoritatea centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, în domeniul siguranței navigației și al securității navelor, care gestionează interfața electronică unică;b) autorități relevante - ANR, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța - societate comercială pe acțiuni, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați - societate comercială pe acțiuni sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Autoritatea Națională a Vămilor - organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, Poliția de Frontieră Română - instituția specializată a statului care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, structurile organizatorice din cadrul Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice ce își desfășoară activitatea în porturi, orice altă entitate care este, conform reglementărilor în vigoare, implicată în circuitul formalităților de raportare;c) Convenția FAL - Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional, adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 de Conferința internațională privind facilitarea voiajului și transportului maritim, în versiunea sa actualizată;d) formalități de raportare - informațiile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, informații care, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, trebuie furnizate în scopuri administrative și procedurale atunci când o navă sosește într-un port românesc sau pleacă dintr-un port românesc;e) formulare FAL - formularele standardizate prevăzute în Convenția FAL;f) navă - orice navă maritimă sau ambarcațiune maritimă, așa cum sunt definite de Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;g) SafeSeaNet - sistemul Uniunii Europene de schimb de informații maritime, astfel cum este definit în Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare și monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naționale navigabile ale României, cu modificările și completările ulterioare;h) transmitere electronică a datelor - procesul de transmitere de informații codate în format digital prin utilizarea unui format structurat revizuibil ce poate fi folosit în mod direct pentru stocarea și prelucrarea informatică.  +  Articolul 4Fiecare autoritate relevantă adoptă măsuri pentru a asigura faptul că formalitățile de raportare sunt solicitate într-un mod armonizat și coordonat.  +  Articolul 5Sub rezerva unor dispoziții specifice privind notificarea transmisă de nave, prevăzute de actele juridice ale Uniunii Europene sau de instrumentele juridice internaționale aplicabile transportului maritim și obligatorii în România, inclusiv a dispozițiilor privind controlul persoanelor și bunurilor, ANR se asigură că comandantul sau orice altă persoană pe deplin autorizată de operatorul navei notifică ANR și autorităților relevante implicate, după caz, înaintea sosirii într-un port românesc informațiile cerute prin formalitățile de raportare, astfel:a) cu cel puțin 24 de ore în prealabil; saub) cel târziu în momentul în care nava părăsește portul anterior, în cazul în care durata voiajului este mai mică de 24 de ore; sauc) dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul voiajului, de îndată ce această informație este disponibilă.  +  Articolul 6(1) Autoritățile relevante vor asigura măsurile necesare îndeplinirii formalităților de raportare în format electronic și transmiterea acestora printr-o interfață electronică unică, în condițiile prezentei legi, până cel mai târziu la 1 iunie 2015.(2) Această interfață electronică unică, care conectează SafeSeaNet, e-Customs și alte sisteme electronice utilizate de autoritățile relevante constituie locația în care, în conformitate cu prezenta lege, toate informațiile sunt raportate o singură dată și sunt puse la dispoziția tuturor autorităților relevante și a statelor membre ale Uniunii Europene.(3) Fără a aduce atingere formatului relevant prevăzut în Convenția FAL, formatul menționat la alin. (1) respectă prevederile art. 7.(4) Atunci când formalitățile de raportare sunt cerute de actele juridice ale Uniunii Europene și în măsura necesară pentru buna funcționare a interfeței electronice unice instituite în conformitate cu alin. (1), sistemele electronice menționate la alin. (2) trebuie să fie interoperabile, accesibile și compatibile cu sistemul SafeSeaNet stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările și completările ulterioare, și, dacă este cazul, cu sistemele informatice prevăzute în Decizia nr. 70/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind crearea unui mediu informatizat pentru vamă și comerț.(5) Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice privind controlul vamal și la frontieră stabilite în Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar și în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), ANR consultă operatorii economici și informează Comisia cu privire la progresele obținute folosind metodele stabilite în Decizia nr. 70/2008/CE .  +  Articolul 7(1) ANR se asigură că informațiile primite în conformitate cu formalitățile de raportare prevăzute în temeiul unui act juridic al Uniunii Europene sunt disponibile în sistemul național SafeSeaNet și pune la dispoziția altor state membre ale Uniunii Europene părțile relevante din aceste informații prin intermediul sistemului SafeSeaNet.(2) Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel, prevederile alin. (1) nu se aplică informațiilor primite în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 , al Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, al Regulamentului (CE) nr. 562/2006 , precum și al Regulamentului (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat).(3) ANR se asigură că informațiile primite în conformitate cu alin. (1) sunt accesibile, la cerere, autorităților relevante.(4) Formatul digital de bază al mesajelor, ce urmează a fi folosit în sistemul național SafeSeaNet în conformitate cu alin. (1), se stabilește în conformitate cu art. 29 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările și completările ulterioare.(5) ANR poate facilita accesul la informațiile relevante menționate la alin. (1) fie printr-o interfață electronică națională unică prin intermediul unui sistem de schimb de date electronic, fie prin intermediul sistemului național SafeSeaNet.  +  Articolul 8(1) Autoritățile relevante vor utiliza formularele FAL pentru îndeplinirea formalităților de raportare.(2) Autoritățile relevante pot accepta ca informațiile solicitate în temeiul unui act juridic al Uniunii Europene să fie furnizate pe suport de hârtie numai până la 1 iunie 2015.  +  Articolul 9(1) Autoritățile relevante, în conformitate cu actele juridice aplicabile ale Uniunii Europene sau cu legislația națională, adoptă măsurile necesare pentru a asigura confidențialitatea informațiilor comerciale și a altor informații confidențiale care fac obiectul schimburilor în conformitate cu prevederile prezentei legi.(2) Autoritățile relevante acordă atenție specială protejării datelor cu caracter comercial colectate în temeiul prezentei legi.(3) În ceea ce privește datele personale, autoritățile relevante garantează respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 10(1) Navele aflate sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările și completările ulterioare, care operează între porturi situate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, dar care nu vin dinspre, nu fac o escală sau nu se îndreaptă către un port situat în afara acestui teritoriu ori a unei zone libere supuse controalelor de tip I în sensul legislației vamale, sunt exceptate de la transmiterea informațiilor ce figurează în formularele FAL.(2) Prevederile alin. (1) nu trebuie să aducă atingere actelor juridice ale Uniunii Europene aplicabile și posibilității ca autoritățile relevante să solicite datele prevăzute în formularele FAL prevăzute la lit. B pct. 1 lit. a)-f) din anexă, necesare pentru protejarea ordinii și securității interne și pentru aplicarea actelor legislative în domeniul vamal, fiscal, al mediului sau sanitar.  +  Articolul 11Amendamentele ulterioare la Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind formalitățile de raportare aplicabile navelor la sosirea în și/sau la plecarea din porturile statelor membre și de abrogare a Directivei 2002/6/CE vor fi transpuse în legislația internă prin hotărâre a Guvernului.
    *
    Prezenta lege transpune Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind formalitățile de raportare aplicabile navelor la sosirea în și/sau la plecarea din porturile statelor membre și de abrogare a Directivei 2002/6/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 283 din 29 octombrie 2010.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    MIRON TUDOR MITREA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU
    București, 15 mai 2013.Nr. 162.  +  ANEXĂ
    LISTA
    cuprinzând formalitățile de raportare
    A. Formalități de raportare în temeiul actelor juridice ale Uniunii EuropeneAceastă categorie de formalități de raportare include informații care sunt furnizate în conformitate cu următoarele dispoziții:1. Notificarea pentru navele care sosesc și pleacă în/din porturile româneștiArt. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare și monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naționale navigabile ale României, cu modificările și completările ulterioare2. Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelorArt. 7 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)3. Notificarea mărfurilor periculoase sau poluante transportate la bordArt. 14 și 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările și completările ulterioare4. Notificarea deșeurilor și a reziduurilorArt. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2012 privind instalațiile portuare de preluare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii5. Notificarea informațiilor în materie de securitateArt. 6 din Regulamentul (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind consolidarea securității navelor și a instalațiilor portuarePână la adoptarea unui formular armonizat la nivel internațional, pentru transmiterea informațiilor solicitate în temeiul art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 725/2004 se utilizează formularul prevăzut în apendicele care face parte integrantă din prezenta anexă. Formularul poate fi transmis electronic.6. Declarația sumară de sosireArt. 36a din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar și art. 87 din Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat)B. Formulare FAL și formalități în temeiul instrumentelor juridice internaționale1. Această categorie de formalități de raportare include informațiile care sunt puse la dispoziție în conformitate cu Convenția FAL și cu alte instrumente juridice internaționale relevante.a) Formularul FAL nr. 1: Declarație generală;b) Formularul FAL nr. 2: Declarație de marfă;c) Formularul FAL nr. 3: Declarație privind proviziile navei;d) Formularul FAL nr. 4: Declarație privind efectele și bunurile echipajului;e) Formularul FAL nr. 5: Lista cuprinzând echipajul;f) Formularul FAL nr. 6: Lista cuprinzând pasagerii;g) Formularul FAL nr. 7: Mărfuri periculoase;h) Declarația maritimă de sănătate.2. Formularele FAL menționate la pct. 1 sunt cele prevăzute în anexele la Ordinul ministrului transportului și infrastructurii nr. 1.413/2012 pentru publicarea acceptării unor amendamente la anexa la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), 1965, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția FAL.8(32) a Comitetului de Facilitare din 7 iulie 2005 și prin Rezoluția FAL.10(35) a Comitetului de Facilitare din 16 ianuarie 2009.C. Legislația națională relevantăÎn plus față de informațiile prevăzute la lit. A și B, ANR solicită următoarele informații:a) informații privind conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 417/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 februarie 2002 privind accelerarea introducerii cerințelor referitoare la coca dublă sau a unor standarde de proiectare echivalente pentru petrolierele cu cocă simplă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.978/94 al Consiliului;b) informații privind conținutul de sulf în combustibili, conform Hotărârii Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi, cu modificările și completările ulterioare;c) cargoplan, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.335/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Convenției privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965 de Conferința internațională privind facilitarea voiajului și transportului maritim, modificată și completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993 și 1994, precum și a standardelor și procedurilor specifice României;d) certificat de scutire de la controlul sanitar al navei/certificat de control sanitar al navei;e) declarație sanitar-veterinară și declarație fitosanitară, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.335/2000.Informațiile sunt transmise prin mijloace electronice.  +  APENDICE
    Formular pentru informații de securitate anterior sosirii navei,
    valabil pentru toate navele înaintea sosirii
    într-un port românesc

    Ship pre-arrival security information form for all ships
    prior to entry into the port of România
    Regula 9 capitolul XI-2 din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS) și articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 725/2004 1974 International Convention for the Safety of Life at Sea (SOLAS) Regulation 9 of Chapter XI-2 and Article 6(3) of Regulation (EC) No 725/2004
    Date despre navă și date de contact
    Particulars of the ship and contact details
    Număr IMO IMO number Denumirea navei Name of ship
    Portul de înmatriculare Port of registry Statul de pavilion Flag State
    Tipul navei Type of ship Indicativ radio Call sign
    Tonaj brut Gross tonnage Numere de apel Inmarsat (dacă există) Inmarsat call numbers (if available)
    Denumirea companiei și numărul de identificare al companiei Name of company and company identification number Persoană desemnată cu securitatea companiei (CSO) și detalii de contact 24 din 24 ore CSO name and 24 hour contact details
    Portul de sosire Port of arrival Facilitatea portuară de sosire (dacă este cunoscută) Port facility of arrival (if known)

    Informații despre port și facilitatea portuară
    Port and port facility information
    Data și ora estimată pentru sosirea navei în port (ETA) Expected date and time of arrival of the ship în port (ETA)
    Scopul principal al escalei Primary purpose of call

    Informații solicitate prin regula 9.2.1 din capitolul XI-2 din Convenția SOLAS
    Information required by SOLAS Regulation 9.2.1 of Chapter XI-2
    Nava deține un certificat internațional de securitate a navei (ISSC)? Does the ship have a valid International Ship Security Certificate (ISSC)?DA YESISSC ISSCNU - de ce nu? NO - why not?Emis de [denumirea administrației sau a organizației de securitate recunoscută (RSO)] Issued by (name of Administration of RSO)Data expirării (zz/ll/aaaa) Expiry date (dd/mm/yyyy)
    Nava are la bord un plan de securitate (SSP) aprobat? Does the ship have an approved SSP on board?DA YESNU NOGradul de securitate la care operează nava în prezent? Security level at which the ship is currently operating?Grad de securitate 1 Security Level 1Grad de securitate 2 Security Level 2Grad de securitate 3 Security Level 3
    Poziția navei la momentul întocmirii prezentului raport Location of ship the time this report is made
    Enumerați ultimele 10 escale la facilitățile portuare, în ordine cronologică (începând cu cea mai recentă):List the last 10 calls at port facilities in chronological order (most recent call first):
    Nr. No Data sosirii (zz/ll/aaaa) Date from (dd/mm/yyyy) Data plecării (zz/ll/aaaa) Date to (dd/mm/yyyy) Portul Port Țara Country UN/LOCODE (dacă este disponibil) UN/LOCODE (if available) Facilitate portuară Port facility Grad de securitate Security level
    1. GS = SL =
    2. GS = SL =
    3. GS = SL =
    4. GS = SL =
    5. GS = SL =
    6. GS = SL =
    7. GS = SL =
    8. GS = SL =
    9. GS = SL =
    10. GS = SL =
    Nava a luat măsuri de securitate suplimentare sau speciale, în plus față de cele din SSP aprobat? Dacă răspunsul este DA, indicați mai jos măsurile de securitate suplimentare sau speciale luate de navă. Did the ship take any special or additional security measures, beyond those in the approved SSP? If the answer is YES, indicate below the special or additional security measures taken by the ship.DA YESNU NO
    Nr. (idem anterior) No (as above)Măsuri de securitate suplimentare sau speciale luate de navă Special or additional security measures taken by the ship
    1. 
    2. 
    3. 
    4. 
    5. 
    6. 
    7. 
    8. 
    9. 
    10. 
    Enumerați operațiunile navă-navă, în ordine cronologică (începând cu cea mai recentă), desfășurate în timpul ultimelor 10 escale la facilitățile portuare menționate mai înainte. Extindeți tabelul de mai jos sau continuați pe o pagină separată dacă este cazul - introduceți numărul total al activităților navă-navă: List the ship-to-ship activities, în chronological order (most recent first), which were carried out during the last 10 calls at port facilities listed above. Expand table below or continue on separate page if necessary - inserst total number of ship-to-ship activities:
    În timpul tuturor acestor operațiuni navă-navă, au fost menținute procedurile de securitate a navei specificate în SSP aprobat? Dacă NU, prezentați în ultima coloană de mai jos detalii cu privire la măsurile de securitate alternative aplicate. Were the ship security procedures specified în the approved SSP maintained during each of these ship-to-ship activities? If NO, provide details of the security measures applied în lieu în the final column below DA YES NU NO
    Nr. No Data, de la (zz/ll/aaaa) Date from (dd/mm/yyyy) Data, până la (zz/ll/aaaa) Date to (dd/mm/yyyy) Poziție sau longitudine și latitudine Location or longitude and latitude Activitate navă-navă Ship-to-ship activity Măsuri de securitate alternative aplicate Security measures applied în lieu
    1.
    2.
    3.
    4.
    5.
    6.
    7.
    8.
    9.
    10.
    Descrierea generală a mărfurilor de la bordul navei General description of the cargo aboard the ship
    Nava transportă substanțe periculoase ca marfă încadrată în una dintre clasele 1, 2.1, 2.3, 3, 4.1, 5.1, 6.1, 6.2, 7 sau 8 din codul IMDG? Is the ship carrying any dangerous substances as cargo covered by any of Classes 1, 2.1, 2.3, 3, 4.1, 5.1, 6.1, 6.2, 7 or 8 of the IMDG Code? DA YES NU NO Dacă DA, confirmați că "Manifestul privind mărfurile periculoase" (sau un extras relevant) este anexat. If YES, confirm Dangerous Goods Manifest (or relevant extract) is attached.
    Confirmați că este anexată o copie a listei cuprinzând echipajul. Confirm a copy of the ship's crew list is attached. DA YES Confirmați că este anexată o copie a listei cuprinzând pasagerii. Confirm a copy of the ship's passenger list is attached. DA YES

    Alte informații privind securitatea
    Other security-related information
    Există vreun aspect de securitate pe care doriți să îl raportați? Is there any security-related matter you wish to report? DA YES Prezentați detalii: Provide details: NU NO

    Agentul navei la portul de destinație propus
    Agent of ship at intended port of arrival
    Nume: Name: Detalii de contact (nr. tel): Contact details (Tel. No):

    Identificarea persoanei care furnizează informațiile
    Identification of person providing the information
    Titlul sau funcția (bifați mențiunea care nu se aplică): Comandant/SSO/CSO/Agentul navei (idem anterior) Title or Position (delete as appropriate): Master/SSO/CSO/Ship's agent (as above) Nume: Name: Semnătură: Signature:
    Data/ora/locul completării formularului Date/time/place of completion of report
    ------