HOTĂRÂRE nr. 239 din 8 mai 2013privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Bucureşti, Craiova şi Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 16 mai 2013



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Bucureşti, Craiova şi Timişoara, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, respectiv a elementelor constitutive, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. îşi va actualiza corespunzător datele din evidenţa contabilă.  +  Articolul 3 (1) Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. (2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în calitate de concesionar, se modifică/actualizează în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul transporturilor,Relu FenechiuViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaBucureşti, 8 mai 2013.Nr. 239.  +  Anexa 1 Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF BucureştiDATELE DE IDENTIFICAREale mijloacelor fixe - fără terenuri - care trec dindomeniul public al statului în domeniul privat al statuluişi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate"C.F.R." - S.A., aflate în administrarea MinisteruluiTransporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionalede Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în vederea reutilizării şirefolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casăriişi valorificării, după caz, a căror menţinere în funcţiunenu se mai justifică, ca urmare a lucrărilor de modernizare(Coridorul IV şi instalaţii)     CS MT: 13633330    CUI CNCF "C.F.R." - S.A.: R 11054529                                                                                               (lei) Tabelul 1.1
      (lei)
      Nr. crt.Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
      Nr. M.F.Codul de clasificareDenumirea mijlocului fixDatele de identificareAnul dobândirii/ Anul PIFValoarea de inventarSituaţia juridicăSituaţia juridică actualăTipul bunului
      Descrierea tehnicăVecinătăţiAdresabaza legalăîn administrare/concesiuneconcesiune/ închiriat/dat cu titlu gratuit
      0123456789101112
      1Total 147766 -parţial8.10.01Linii ferate de circulaţie, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare interoperabileLungimea totală a liniilor c.f. = 181,540 km; nr. aparate de cale echivalente = 184 buc; lungime linii c.f. simple =20,940 km;lungime linii c.f. duble (desfăşurate) = 160,60 km; lungime linii c.f.electrificate = 160,60 kmSucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Craiova, Braşov, Galaţi, ConstanţaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti199819.403.493,72 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998ConcesiuneConcesiuneImobil
      2Total 147768 -parţial8.10.02Poduri care au legătură cu liniile ferate deschise circulaţiei acestora, inclusiv terenurile aferente acestora interoperabileTotal, din care:nr. poduri = 78 buc., nr. podeţe = 21 buc., treceri la nivel = 6 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Craiova, Braşov, Galaţi, ConstanţaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti19984724340,59 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/98, Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998ConcesiuneConcesiuneImobil
                                                                                                                                  Tabelul 1.2
      1Total 147766 -parţial8.10.01Linii ferate de circulaţie, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare interoperabileLungimea totală a liniilor c.f. = 3,625 km; nr. aparate de cale echivalente = 14 buc.; lungime linii c.f. simple = 3,625 km; lungime linii c.f. duble (desfăşurate) = 0 km; lungime linii c.f. electrificate = 0 km; treceri la nivel = 4 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Craiova, Braşov, Galaţi, ConstanţaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti1998581039,85 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesionatConcesionatImobil
                                                                                                                                  Tabelul 1.3
      0123456789101112
      1Total 147772 -parţial8.10.07Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă, linii interoperabileAnsamblul de echipamente mecanice, electrice, electronice şi de tehnică de calcul; ansamblul de echipamente electromecanice; instalaţiile automate; moderatoare de viteză; liniile de contact cu toate instalaţiile aferente, instalaţiile din substaţiile de tracţiuneSucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Craiova, Braşov, Galaţi, ConstanţaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Bucureşti1998805182,53 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesiuneConcesiuneImobil
     +  Anexa 2 Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF CraiovaDATELE DE IDENTIFICAREale mijloacelor fixe - fără terenuri - de pe raza de activitatea Sucursalei Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şiReparaţii CF Craiova, aflate în administrarea MinisteruluiTransporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale deCăi Ferate "C.F.R." - S.A., care trec din domeniul publical statului în domeniul privat al statului, în vedereascoaterii din funcţiune, casării şi valorificării     CS MT: 13633330    CUI CNCF "C.F.R." - S.A.: R 11054529
        Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
      Nr.NR. MF.Codul de clasificareDenumireaDescriere tehnicăVecinătăţiAdresaAnul dobândirii/ dării în folosinţăValoarea de inventar în leiSituaţia juridicăSituaţia juridică actualăTipul bunului
      baza legalăîn administrare/ concesiuneconcesiune/ închiriat/dat cu titlu gratuit
      0123456789101112
      1147786 - parţial8.10.07Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabileInstalaţii CED = 1 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Timişoara, Braşov, BucureştiSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova199811823 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesionatConcesionatImobil
      2Instalaţii energoalimentare Staţii de transformare Substaţii de tracţiune19981309214 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesionatConcesionatImobil
        Total 147786 - parţial8.10.07Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabileInstalaţii CED = 1 buc. Instalaţii energoalimentare Staţii de transformare Substaţii de tracţiuneSucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Timişoara, BucureştiSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova19981321037 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesionatConcesionatImobil
        Total 121326 - parţial8.10.08Triajele de reţea ale căilor ferate, inclusiv terenurile aferente acestora Triaj de reţea CraiovaInstalaţii energoalimentare Staţii de transformare Substaţii de tracţiuneSucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Timişoara, BucureştiSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova19982471 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998, Hotărârea Guvernului nr. 581/1998ConcesionatConcesionatImobil
     +  Anexa 3 Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF TimişoaraDATELE DE IDENTIFICAREale mijloacelor fixe - fără terenuri - care trec din domeniulpublic al statului în domeniul privat al statului şi înadministrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.,aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şiîn concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.,în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii dinfuncţiune, casării şi valorificării, după caz, a căror menţinereîn funcţiune nu se mai justifică, ca urmare a lucrărilorde modernizare (Coridorul IV)     CS MT: 13633330    CUI CNCF "C.F.R." - S.A.: R 11054529
        Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
      Nr. crt.Nr. M.F.Codul de clasificareDenumireDatele de identificareAnul dobândirii/dării în folosinţăValoarea de inventar (în lei)Situaţia juridicăSituaţia juridică actualăTipul bunului
      Descrierea tehnică (pe scurt)Vecinătăţi (după caz, pe scurt)Adresabaza legalăîn administrare/ concesiuneconcesiune/ închiriat/dat cu titlu gratuit
      0123456789101112
      1Total 147792 -parţialCarte funciară nr.: 595N,645N, 60008, 60009, 605N, 450N, 1721N, 1735N8.10.01Linii ferate de circulaţie, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare interoperabileLungime totală linii = 50,040 km reali, din care lungime linii electrificate = 50,040 km reali, lungime linii simple = 3,354 km reali, lungime linii duble = 23,343 km reali Nr. aparate cale echivalente = 28 buc.; Treceri la nivel = 9 buc.; Peroane = 1 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Cluj, Braşov, CraiovaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Timişoara19983366294 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 140/2010;ConcesionatConcesionatImobil
      2Total 147794 -parţialCarte funciară nr.: 595N,60009, 60008,605N, 450N,1735N8.10.02Poduri care au legătură cu liniile de cale ferată deschise circulaţiei acestora, inclusiv terenurile aferente acestora, interoperabilePoduri = 8 buc., podeţe = 46 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Cluj, Braşov, CraiovaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Timişoara1998243147 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 140/2010;ConcesionatConcesionatImobil
      3Total 147796 -parţial Carte funciară nr.: 450N8.10.05Lucrări geotehnice, de protecţie şi de consolidare,plantaţii de protecţie a liniilor ferate interoperabileDrenuri = 2 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Cluj, Braşov, CraiovaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Timişoara19981270200 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 140/2010;ConcesionatConcesionatImobil
      4Total 147798 -parţial8.10.07Instalaţii fixe de siguranţă şi conducerea operativă a circulaţiei feroviare interoperabileInstalaţii BLA: 10,924 km;instalaţii CED: 2 buc.; fir linie de contact: 69,671 km; grupuri electrogene: 2 buc.; PS, PSS: 4 buc.Sucursalele centre regionale de exploatare, întreţinere şi reparaţii CF Cluj, Braşov, CraiovaSucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Timişoara19985848084 mijloace fixe, exclusiv terenuriLegea nr. 219/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 581/1998; Hotărârea Guvernuluinr. 140/2010; Hotărârea Guvernului nr. 618/2008ConcesionatConcesionatImobil
    ---------