ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 (**republicată**)(*actualizată*)privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă**)(aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------**) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 30 iulie 2007, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 13 septembrie 2007 şi modificată prin Legea nr. 85/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 18 mai 2010.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare voluntară, precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială, sunt conduse de practicieni în insolvenţă compatibili.  +  Articolul 1^1Practicienii în insolvenţă compatibili, autorizaţi în condiţiile legii, pot îndeplini, pe tot teritoriul României, calitatea de administrator judiciar, lichidator, conciliator, precum şi orice altă calitate prevăzută de lege. Îndeplinirea acestor calităţi se face prin preluarea funcţiei şi exercitarea atribuţiilor specifice în condiţiile legii şi ale actului de numire ori a hotărârii de desemnare.---------Art. 1^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 2Administratorul judiciar este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa de judecată, în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare.  +  Articolul 3Lichidatorul este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii de faliment, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată, şi să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau pe cele stabilite de instanţa de judecată.  +  Articolul 3^1Conciliatorul este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanţa de judecată, în cadrul procedurii de concordat preventiv.---------Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 3^2Mandatarul ad-hoc este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanţa de judecată, în cadrul mandatului ad-hoc.---------Art. 3^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Capitolul II Forme de exercitare a profesiei  +  Articolul 4 (1) Practicienii în insolvenţă compatibili îşi pot exercita profesia în cabinete individuale, societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) şi întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajaţi ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei. (2) Un practician în insolvenţă compatibil îşi poate exercita activitatea într-o singură formă de organizare a profesiei şi va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesională sau întreprindere profesională unipersonală, cu excepţia constituirii de filiale ale societăţii profesionale cu răspundere limitată (SPRL), în care este partener. (3) Practicienii în insolvenţă cu studii juridice beneficiază de vechime în specialitate.---------Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Secţiunea 1  +  Articolul 5 (1) Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvenţă compatibil şi se înregistrează în Registrul formelor de organizare.---------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Bunurile constituite de practicianul în insolvenţă ca aport la cabinetul său se supun regulilor patrimoniului profesional de afectaţiune. (3) Cabinetele individuale se pot asocia, prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei. Cabinetele asociate sunt supuse înregistrării în Registrul formelor de organizare. Drepturile şi obligaţiile practicienilor în insolvenţă, titulari ai unor cabinete asociate, îşi păstrează caracterul personal şi independent şi nu pot fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile profesionale.  +  Articolul 6 (1) Cabinetul individual îşi constituie patrimoniul iniţial din aporturile titularului. Patrimoniul cabinetului individual este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimul patrimoniului profesional de afectaţiune. (2) Patrimoniul profesional de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor practicianului în insolvenţă afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia. (3) Creditorii ale căror creanţe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvenţă care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune. Doar în măsura în care aceste bunuri nu sunt suficiente pot fi urmărite şi celelalte bunuri aflate în proprietatea practicianului în insolvenţă.  +  Secţiunea a 2-a  +  Articolul 7 (1) Societatea profesională cu răspundere limitată, denumită în continuare SPRL, se constituie prin contract de societate, prin asocierea practicienilor în insolvenţă compatibili.---------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Aportul social al asociaţilor poate fi în numerar, în natură şi în industrie. (3) Aportul în industrie constă în activitatea profesională a practicianului în insolvenţă asociat. (4) Contractul de societate este supus înregistrării în Registrul formelor de organizare, ţinut de Secretariatul general al UNPIR. (5) SPRL este titulară a unui patrimoniu propriu. Obligaţiile şi răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul propriu. Asociaţii SPRL răspund personal în limita aportului social al fiecăruia. (6) SPRL este supusă regimului transparenţei fiscale, plata impozitului pe venit făcându-se de către asociaţi, şi ţine contabilitatea în partidă simplă potrivit reglementărilor contabile. (7) SPRL îşi poate constitui filiale care se înregistrează în Registrul formelor de organizare. (8) Filiala este constituită cu aportul integral al unei societăţi profesionale sau prin asocierea unei societăţi profesionale cu unul sau mai mulţi practicieni în insolvenţă, cu condiţia ca societatea profesională să deţină calitatea de asociat majoritar. (9) Prevederile prezentului capitol referitoare la SPRL se aplică, în măsura compatibilităţii, şi filialelor.  +  Articolul 8Societatea profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.  +  Articolul 9Societatea profesională cu răspundere limitată se individualizează printr-o denumire specifică. Această denumire poate cuprinde numele unuia sau mai multor asociaţi, urmat de acronimul SPRL, sau o denumire proprie, urmată de acelaşi acronim SPRL.  +  Articolul 10 (1) Contractul de societate al societăţii profesionale cu răspundere limitată este încheiat în formă scrisă. Dacă printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află şi un imobil, contractul de societate va fi încheiat în formă autentică. (2) Contractul de societate al societăţii profesionale cu răspundere limitată va cuprinde: a) numele şi prenumele, numele purtate anterior, codul numeric personal, locul şi data naşterii şi domiciliul asociaţilor; b) data dobândirii calităţii de practician în insolvenţă şi data definitivării în profesie a asociaţilor; c) denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii; d) aportul social, integral vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui asociat; aportul social nu va putea fi inferior sumei de 3.500 lei; e) numărul şi valoarea nominală ale părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său, respectiv participarea la beneficii şi pierderi a fiecărui asociat; f) asociaţii coordonatori care reprezintă şi administrează societatea împreună cu puterile ce li s-au conferit; dacă sunt mai mulţi coordonatori şi aceştia formează un consiliu de coordonare, se vor preciza regulile de organizare şi funcţionare a acestui organism; g) reguli privind transmiterea părţilor sociale şi condiţiile de retragere a asociaţilor. (3) Orice modificare a contractului de societate se poate face numai în scris sau, după caz, în formă autentică.  +  Articolul 11Formele de organizare a profesiei de practician în insolvenţă cu personalitate juridică dobândesc personalitate juridică la data înregistrării în Registrul formelor de organizare ţinut de UNPIR.  +  Articolul 12Pot deţine calitatea de asociaţi 2 sau mai mulţi practicieni în insolvenţă definitivi compatibili.---------Art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 13 (1) Capitalul social al societăţii profesionale cu răspundere limitată, reprezentând minimum 3.500 lei, se varsă la momentul constituirii societăţii. Secretariatul general al UNPIR este obligat să verifice vărsarea integrală a capitalului social la momentul constituirii şi, dacă este cazul, să verifice evaluarea aporturilor în industrie, în natură sau în clientelă. Evaluarea se realizează de către un evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), desemnat de adunarea asociaţilor. (2) În cazul transmiterii părţilor sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei SPRL, aportul social rămâne în proprietatea societăţii dacă prin lege sau contractul de societate nu se prevede altfel.  +  Articolul 14 (1) SPRL este condusă de adunarea asociaţilor. (2) Adunarea asociaţilor se întruneşte la sediul principal al societăţii sau, cu acordul unanim al asociaţilor, în orice alt loc.  +  Articolul 15 (1) Hotărârile adunării asociaţilor se iau prin votul asociaţilor reprezentând majoritatea părţilor sociale, cu excepţia cazurilor prevăzute în contractul de societate. (2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea contractului de societate este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care contractul de societate prevede altfel.  +  Articolul 16 (1) Activitatea executivă este condusă de unul sau mai mulţi asociaţi coordonatori, numiţi, cu majoritatea voturilor asociaţilor, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. (2) Asociaţii coordonatori reprezintă SPRL în raporturile cu terţii.  +  Articolul 17Asociaţii societăţii profesionale cu răspundere limitată pot hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor.  +  Articolul 18 (1) Asociatul care intenţionează să transmită părţile sociale pe care le deţine într-o societate profesională cu răspundere limitată este obligat să notifice această intenţie cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, către toţi ceilalţi asociaţi, indicând persoana sau persoanele către care doreşte să transmită respectivele părţi sociale şi preţul. (2) Transmiterea către terţi nu poate fi efectuată fără acordul unanim, exprimat în scris, al celorlalţi asociaţi şi nu înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1).  +  Articolul 19 (1) Asociatul se poate retrage oricând din societate, cu condiţia de a notifica în scris celorlalţi asociaţi intenţia de retragere, cu cel puţin 3 luni înainte. (2) La împlinirea termenului prevăzut în notificare, UNPIR va lua act de retragerea asociatului, operând modificările corespunzătoare în evidenţele sale. (3) În caz de retragere, desocotirea dintre asociaţi se face în mod amiabil, ţinându-se seama de prevederile din contractul de societate. În caz de neînţelegere, sunt aplicabile dispoziţiile privind arbitrajul prevăzute în Statut.  +  Articolul 20În situaţiile în care, din orice motive, în societate rămâne un singur asociat o perioadă mai mare de 3 luni, acesta este obligat să o transforme în cabinet individual sau în întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, sub sancţiunea radierii.  +  Articolul 21 (1) În mod excepţional, se poate constitui şi o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, denumită în continuare IPURL, fie prin actul de voinţă al unui singur practician în insolvenţă compatibil, fie ca urmare a decesului, incompatibilităţii, retragerii sau excluderii unuia ori mai multor asociaţi dintr-o SPRL, care au ca efect reducerea asociaţilor la unul singur, dacă acest din urmă asociat optează pentru organizarea activităţii sale sub forma IPURL.---------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) O persoană care a optat să îşi exercite profesia ca asociat unic într-o IPURL nu mai poate avea calitatea de asociat în altă IPURL. O IPURL nu poate avea ca asociat unic o altă IPURL şi nu poate constitui filiale.---------Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (3) Prevederile prezentului capitol privitoare la SPRL se aplică şi IPURL, în măsura compatibilităţii lor.  +  Articolul 22 (1) Practicianul în insolvenţă îşi poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea UNPIR. (2) Formele de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă se pot transforma în oricare dintre celelalte forme de exercitare a profesiei, fără a intră în lichidare. (3) Transformarea se poate realiza separat sau odată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă prin fuziune, absorbţie, divizare totală sau parţială. (4) Fuziunea se face prin absorbirea unei societăţi profesionale de către o altă societate sau prin contopirea a două ori a mai multor societăţi pentru a alcătui o societate nouă. (5) Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu, inclusiv a portofoliului de dosare al unei societăţi care îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă. (6) Divizarea parţială reprezintă desprinderea unei părţi din patrimoniul de afectaţiune profesională, astfel cum este reflectat în evidenţele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parţiale. (7) În cazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, practicienii în insolvenţă titulari ai cabinetelor individuale, cabinetele asociate, asociaţii societăţilor profesionale şi ai societăţilor profesionale cu răspundere limitată pot aporta cota-parte indiviză din patrimoniul de afectaţiune profesională. Această operaţiune se face conform evidenţelor financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, aporturile transferate operând la valoarea nominală reflectată în aceste evidenţe. (8) Practicianul în insolvenţă este obligat să înştiinţeze în scris filiala UNPIR din care face parte despre orice modificare intervenită în forma de exercitare a profesiei.  +  Capitolul III Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă  +  Articolul 23Poate dobândi calitatea de practician în insolvenţă persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) deţine diplomă de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept ori ştiinţe economice şi are o experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin 3 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare; b) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 25 alin. (1); c) a promovat examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de Statut.  +  Articolul 24 (1) Persoanele fizice şi juridice străine pot exercita profesia de practician în insolvenţă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă în statele în care îşi au domiciliul sau, după caz, sediul profesional au această specializare, certificată de organismele profesionale recunoscute sau, după caz, de autorităţile publice care le autorizează şi în condiţiile stabilite prin convenţii bilaterale încheiate în acest scop de UNPIR cu organismele similare din statele respective. (2) Persoanele fizice sau persoanele juridice având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European pot dobândi calitatea de practician în insolvenţă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care au dobândit calitatea de practician în insolvenţă în unul dintre aceste state se pot înscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiind exceptaţi de la procedura de examinare. UNPIR recunoaşte automat documentul emis de autoritatea competentă din statul membru al Uniunii Europene, respectiv statul aparţinând Spaţiului Economic European în baza căruia cetăţeanul acestor state exercită legal profesia de practician în insolvenţă. (4) Persoanele juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European unde exercită în mod legal activitatea de practician în insolvenţă se pot înscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fiind recunoscută în mod automat calitatea de practician în insolvenţă dobândită în statul de origine. (5) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), soluţionarea cererii de înscriere în Tabloul UNPIR se va realiza în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete. (6) Persoanele fizice sau juridice practicieni în insolvenţă, având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European, pot exercita profesia de practician în insolvenţă şi în mod temporar sau ocazional. În această situaţie, practicianul în insolvenţă este exceptat de la procedura de înscriere în UNPIR. (7) În cazul în care, în vederea exercitării temporare sau ocazionale a profesiei de practician în insolvenţă, solicitantul prevăzut la alin. (6) se află la prima aplicaţie în România sau dacă intervine o modificare substanţială a situaţiei sale, acesta va înainta UNPIR o declaraţie privind serviciile pe care le va presta, însoţită de următoarele documente: a) dovada cetăţeniei, în cazul persoanei fizice, respectiv a naţionalităţii, în cazul persoanei juridice; b) denumirea şi forma juridică, în cazul persoanei juridice; c) dovada calificării profesionale, în cazul persoanei fizice, şi a autorizării funcţionării, în cazul persoanei juridice; d) o atestare care să confirme faptul că solicitantul persoană fizică este legal stabilit într-un stat membru în scopul desfăşurării profesiei de practician în insolvenţă şi că nu îi este interzis să practice profesia, chiar şi cu caracter temporar, la momentul eliberării atestatului. (8) Declaraţia prevăzută la alin. (7) poate fi înaintată prin orice mijloace şi se reînnoieşte anual, dacă prestatorul intenţionează să exercite, în mod temporar sau ocazional, în cursul anului respectiv, profesia de practician în insolvenţă în România. (9) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi cetăţenilor aparţinând Confederaţiei Elveţiene.  +  Articolul 25 (1) Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă: a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, şi Legea nr. 241/2005pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare; b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în insolvenţă, prin hotărâre judecătorească definitivă.---------Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 1 al art. 191, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. (2) Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă.  +  Articolul 26 (1) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, cu excepţia celor a căror compatibilitate este prevăzută la alin. (2); b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei sau bunele moravuri; c) lipsa sau limitarea capacităţii de exerciţiu, în cazul persoanei fizice; d) exercitarea calităţii de notar public sau executor judecătoresc.(1^1) Practicienii în insolvenţă incompatibili nu pot exercita atribuţiile prevăzute de lege în competenţa lor şi nu pot fi aleşi în organele de conducere ale UNPIR şi filialelor acesteia, pe perioada existenţei stării de incompatibilitate.---------Alin. (1^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este compatibilă cu: a) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior juridic sau economic; b) calitatea de avocat, expert contabil, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator ori expert tehnic judiciar, care lucrează în interiorul profesiei. Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de practician în insolvenţă pot efectua activităţile de expertiză contabilă, evaluare şi audit financiar numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de expert contabil, evaluator sau auditor financiar, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective.---------Lit. b) a alin. (2) al art. 26 a fost modificată de art. V din LEGEA nr. 149 din 30 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 9 mai 2013.  +  Articolul 27 (1) Practicianul în insolvenţă care anterior a îndeplinit funcţia de judecător-sindic, devenind practician în insolvenţă în condiţiile legii, nu poate fi numit în calitate de administrator sau lichidator în raza instanţei în care a funcţionat, decât după trecerea unei perioade de minimum 3 ani de la încetarea activităţii. (2) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunale, tribunalele specializate şi curţile de apel, nici la parchetele de pe lângă aceste instanţe la care soţul practicianului în insolvenţă, ruda sau afinul până la gradul al III-lea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror. (3) Interdicţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se aplică şi practicianului în insolvenţă care se foloseşte de forma de organizare profesională sau de raporturile de conlucrare profesională stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă în scopul eludării interdicţiilor. Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să comunice UNPIR instanţele la care nu îşi pot exercita profesia din motive de incompatibilitate, sub sancţiunea suspendării. (4) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunalele la care rudele sau afinii până la gradul al III-lea îndeplinesc funcţia de judecător-sindic. (5) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată de persoane care în ultimii 2 ani au deţinut funcţii în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al Curţii de Conturi sau al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului din raza teritorială a curţii de apel unde funcţionează.  +  Articolul 28 (1) Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent al unei forme de exercitare a profesiei practicianul în insolvenţă persoană fizică care a avut, într-o perioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de: avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat al persoanei juridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauză privind acea persoană juridică. (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi formei de exercitare a profesiei din care face parte practicianul în insolvenţă respectiv, cu condiţia ca la momentul exercitării calităţii de avocat să fi făcut parte din forma de exercitare a profesiei numite în cauză. (3) Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvenţă la o persoană juridică persoana care a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la acea persoană juridică. (4) Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor şi al creditorului acestuia. (5) Interdicţia prevăzută la alin. (4) nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură creanţa care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracter nelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi dacă în cele două societăţi calitatea de administrator judiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia.  +  Articolul 29În cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă: a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională; b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui prevăzut la art. 27 pct. 7.  +  Articolul 30 (1) Admiterea în profesie se face pe baza unui examen organizat de UNPIR, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Statutului. (2) Pot fi primite în profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu, persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia de avocat, judecător sau notar public. Înscrierea în Tabloul UNPIR se face în termen de cel mult un an de la eliberarea din funcţia de magistrat sau notar public, cu condiţia ca aceasta să nu îi fie imputabilă. (3) După înscrierea în Tabloul UNPIR, practicienii în insolvenţă depun jurământ scris. (4) Jurământul are următoarea formulare:"Jur să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să respect prevederile Statutului, să păstrez secretul profesional şi să aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce îmi revin în calitate de practician în insolvenţă."  +  Articolul 31 (1) Cererea de admitere în profesie formulată potrivit art. 30 alin. (2) se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi Statutului. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial. (3) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau dacă cererea formulată nu este însoţită de actele doveditoare, UNPIR comunică persoanei interesate refuzul de autorizare ori, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.  +  Articolul 32 (1) Deciziile organelor de conducere ale UNPIR de respingere a cererilor formulate potrivit art. 30 alin. (2), precum şi a cererilor de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician trebuie motivate corespunzător şi pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru deciziile de respingere a contestaţiilor formulate în situaţia neadmiterii la examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă.  +  Articolul 33 (1) La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvenţă stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani o profesie juridică ori economică. La calculul perioadei de 10 ani se va ţine cont şi de perioada în care persoanele au fost deputaţi sau senatori, în comisiile de specialitate juridică ori economică, fără ca aceasta să depăşească jumătate din durata celor 10 ani.---------Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.(1^1) Sunt scutite de stagiu persoanele care au promovat examenul de admitere în profesie şi care au avut calitatea de angajat, pe o funcţie economică sau juridică, într-un cabinet individual, într-o SPRL ori într-o IPURL cel puţin 3 ani.---------Alin. (1^1) al art. 33 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate exercita profesia în mod independent, ci numai ca salariat sau colaborator al unui practician în insolvenţă definitiv ori al unei societăţi profesionale. (3) Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate dobândi calitatea de asociat într-o societate profesională. (4) Condiţiile efectuării stagiului, drepturile şi obligaţiile practicianului în insolvenţă stagiar, ale practicianului în insolvenţă îndrumător, precum şi ale UNPIR faţă de aceştia sunt reglementate prin Statut. (5) Stagiul se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de absenţă motivată ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa practicianului în insolvenţă stagiar. Perioada de stagiu efectuată anterior se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului. (6) În Tabloul UNPIR se va constitui o subsecţiune în care vor fi înregistraţi practicienii în insolvenţă stagiari. (7) După efectuarea stagiului, practicianul în insolvenţă stagiar va susţine examenul de definitivare, fiind obligat să susţină şi să promoveze examenul în termen de 5 ani de la primirea în profesie, sub sancţiunea radierii din Tabloul UNPIR. (8) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a examenului de definitivare se stabilesc prin Statut.  +  Articolul 34Dobândesc calitatea de practician în insolvenţă definitiv practicianul în insolvenţă stagiar care a promovat examenul de definitivare, precum şi persoanele care pot fi primite în profesie cu scutire de examen, în condiţiile art. 30 alin. (2).  +  Articolul 35Procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea profesiei de practician în insolvenţă în România pot fi îndeplinite şi prin intermediul Punctului de contact unic electronic (PCU electronic), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010. Prevederile prezentului articol se aplică de la data operaţionalizării PCU electronic.  +  Capitolul IV Suspendarea şi încetarea calităţii de practician în insolvenţă  +  Articolul 36Calitatea de practician în insolvenţă se suspendă: a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări; b) pe perioada în care persoana a fost supusă interdicţiei de a profesa; c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către UNPIR, în condiţiile art. 44 alin. (2); d) la cererea practicianului în insolvenţă, în condiţiile prevăzute în Statut; e) în cazul neplăţii primei de asigurare, în condiţiile art. 42 alin. (8); f) prin decizie a Instanţei de disciplină, în cazurile în care împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura suspendării, ca sancţiune disciplinară conform Statutului UNPIR;---------Lit. f) a art. 36 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. g) pe perioada în care practicianul în insolvenţă se află el însuşi în procedura insolvenţei. h) în cazul în care împotriva practicianului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.----------Lit. h) a art. 36 a fost introdusă de art. 85 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.  +  Articolul 37Calitatea de practician în insolvenţă încetează: a) prin renunţarea la exerciţiul profesiei; b) prin deces; c) dacă împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate; e) dacă împotriva practicianului în insolvenţă a fost deschisă, prin hotărâre irevocabilă, procedura falimentului.  +  Capitolul V Drepturile şi obligaţiile profesionale ale practicienilor în insolvenţă  +  Articolul 38 (1) Practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. (2) La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse: a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare. (3) Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile alin. (2) constituie concurenţă neloială şi se sancţionează conform prevederilor art. 40. (4) Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. (2). Acesta va putea fi modificat de adunarea creditorilor care va ţine seama în mod obligatoriu de prevederile alin. (2). (5) Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă administratori judiciari sau lichidatori ori a cheltuielilor de procedură se va face din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR.  +  Articolul 39 (1) Atunci când practicianul în insolvenţă consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, îi acordă concursul la îndeplinirea efectivă a atribuţiilor sale, stabilite de lege sau dispuse de judecătorul-sindic. (2) Expertizele dispuse de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată în cazurile privind desfăşurarea unor activităţi de genul celor prevăzute la art. 1, inclusiv cele de reorganizare judiciară sau lichidare, sunt efectuate de către practicieni în insolvenţă definitivi şi compatibili. (3) UNPIR va proceda la întocmirea listei cu practicienii definitivi şi compatibili care au dreptul de a întocmi expertize conform alin. (2). Lista practicienilor cu drept de a efectua expertiza se va comunică instanţelor de judecată.  +  Articolul 40În exerciţiul atribuţiilor sale practicianul în insolvenţă se abţine de la orice faptă de concurenţă neloială şi de la orice practică anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute acestea în Statut şi în Codul de etică profesională, sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie.  +  Articolul 41 (1) Atribuţiile legale ale practicianului în insolvenţă, precum şi cele stabilite exclusiv în sarcina sa de judecătorul-sindic în procedurile de insolvenţă nu pot fi exercitate prin reprezentare. (2) Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fi reprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolvenţă compatibil. (3) Practicianul în insolvenţă poate fi totuşi asistat de avocat în exerciţiul acestor atribuţii şi poate da mandat de reprezentare, în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exerciţiul atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă. (4) Sunt atribuţii ale practicianului în insolvenţă care nu pot fi exercitate prin reprezentare, potrivit alin. (3), următoarele: a) notificarea debitorului şi a creditorilor, întocmirea tabelelor de creanţe, formularea contestaţiilor la cererile de admitere a creanţelor; b) verificarea fiecărei creanţe şi a documentelor justificative depuse, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, putând solicita părţilor, atunci când consideră necesar, orice alte explicaţii, informaţii şi documente suplimentare; c) convocarea şi prezidarea adunărilor creditorilor, acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuţii în sarcina altor persoane; d) valorificarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului; e) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege; f) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului; g) conducerea, integrală sau în parte, a activităţii debitorului, atunci când legea ori instanţa fixează această atribuţie în sarcina practicianului în insolvenţă; h) încheierea de tranzacţii şi convenţii arbitrale, descărcarea de datorii, descărcarea fideiusorilor, garanţilor şi avaliştilor, renunţarea la privilegii şi garanţii reale, în condiţiile legii şi sub condiţia confirmării de către instanţa de judecată; i) distribuirea, în condiţiile legii, a sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului după deschiderea unei proceduri colective, precum şi a sumelor rezultate din lichidare; j) semnarea bilanţului final de lichidare; k) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor, introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi a transferurilor cu caracter patrimonial, a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor şi a constituirii de privilegii şi garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor sau, după caz, ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană juridică; l) elaborarea şi susţinerea rapoartelor periodice în procedurile de insolvenţă, concordat preventiv sau mandat ad-hoc; m) elaborarea şi întocmirea de expertize privind activităţile cuprinse în procedurile prevăzute la art. 1, atât la cererea părţilor, a instanţei de judecată, cât şi a altor organe judiciare, inclusiv cele de urmărire penală; n) efectuarea, după caz, a demersurilor pentru soluţionarea oricărei dispute între debitor şi creditori ori între creditori; o) orice alte atribuţii exprese prevăzute prin lege, prin actul de numire, prin hotărârea de desemnare sau stabilite de orice instanţă în sarcina lor.---------Alin. (4) a art. 41 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (5) În cazul societăţilor profesionale, răspunderea pentru neîndeplinirea prevederilor alin. (4) revine administratorilor acestora şi se sancţionează potrivit prevederilor Statutului.  +  Articolul 42 (1) Practicienii în insolvenţă răspund, în desfăşurarea activităţii lor, disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz. (2) Fiecare membru al UNPIR este obligat ca, în termen de 30 de zile de la admiterea în UNPIR, să se asigure profesional, prin subscrierea unei poliţie de asigurare valabile, care să acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecinţa activităţii practicianului în insolvenţă pe perioada exercitării calităţii sale. (3) Este exceptat de la obligaţia prevăzută la alin. (2) practicianul în insolvenţă care este acoperit, în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de o asigurare de răspundere profesională ori de o garanţie echivalentă. Dacă valoarea poliţei de asigurare este mai mică decât cuantumul minim stabilit prin Statut sau dacă echivalenţa este doar parţială, UNPIR poate solicita fie o completare a acesteia, fie o garanţie suplimentară. (4) Proba asigurării de răspundere profesională sau a garanţiei prevăzute la alin. (3) se face cu actul doveditor eliberat de instituţiile de credit sau asigurătorii stabiliţi în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană. (5) Este interzis practicianului în insolvenţă, sub sancţiunea revocării din funcţie şi a reparării eventualelor prejudicii cauzate, să diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare. (6) Limita minimă a valorii poliţei de asigurare profesională este stabilită prin Statut. (7) În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (2), membrului UNPIR i se va putea acorda, după caz, un termen de graţie de 30 de zile de către consiliul de conducere al filialei. (8) Nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională în termenul prevăzut la alin. (2) sau (7) duce la suspendarea calităţii de membru al UNPIR pe o perioadă de maximum 6 luni. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul în care poliţele de asigurare de răspundere profesională nu sunt reînnoite la data expirării lor. (9) Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare profesională până la expirarea sancţiunii suspendării atrage radierea din Tabloul UNPIR. Măsura radierii va fi comunicată practicianului.  +  Articolul 43Membrii UNPIR au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă, organizate în conformitate cu prevederile Statutului. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere şi se va sancţiona cu suspendarea din activitate.  +  Articolul 44 (1) Membrii UNPIR au obligaţia să plătească cotizaţia anuală şi contribuţia pe tranşe de venituri stabilite prin Statut. Societăţile profesionale şi filialele acestora au obligaţia plăţii taxei anuale stabilite prin Statut. (2) Neplata cotizaţiei anuale şi a contribuţiei în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioadă de 3 luni, iar neplata acestora până la încheierea perioadei de suspendare atrage radierea din Tabloul UNPIR. Neplata taxei anuale pentru societăţile profesionale în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioadă de 3 luni a asociatului sau a asociaţilor coordonatori. (3) Practicienii în insolvenţă incompatibili vor plăti cotizaţia anuală redusă cu 33% faţă de cea plătită de practicienii compatibili. (4) Membrii UNPIR aflaţi în situaţia de incompatibilitate îşi pierd dreptul de a desfăşura activitatea de practician în insolvenţă pe întregul teritoriu al României şi dreptul de a fi aleşi în organele de conducere ale UNPIR şi ale filialelor sale, pe perioada existenţei stării de incompatibilitate.---------Alin. (4) a art. 44 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 45Societăţile profesionale de practicieni în insolvenţă, membre ale UNPIR, au obligaţia să comunice filialelor acesteia toate schimbările intervenite în componenţa asociaţilor, colaboratorilor sau a angajaţilor lor care au această calitate, precum şi orice modificare a contractului de societate, în termen de 30 de zile de la modificare. Aceeaşi obligaţie incumbă, în mod corespunzător, şi cabinetelor individuale, respectiv IPURL.  +  Capitolul VI Organizarea şi funcţionarea Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România  +  Secţiunea 1 Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România  +  Articolul 46 (1) UNPIR este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă. Sediul UNPIR se află în municipiul Bucureşti. (2) Utilitatea publică nu se extinde şi asupra formelor de organizare profesională.---------Alin. (2) a art. 46 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 47 (1) UNPIR controlează şi supraveghează activitatea practicienilor în insolvenţă. (2) Autoritatea UNPIR se întinde pe întregul teritoriu al ţării. Se pot constitui filiale locale ale UNPIR, cu personalitate juridică, în municipiul Bucureşti şi în reşedinţele de judeţ, în condiţiile stabilite prin Statut.  +  Articolul 48 (1) În exerciţiul atribuţiilor sale legale, UNPIR beneficiază de competenţă de autoreglementare, putând emite, în condiţiile legii, Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, regulamente, codul de etică al profesiei şi procedura disciplinară. (2) Statutul de organizare şi funcţionare şi Codul de etică profesională şi disciplină al UNPIR se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea de către Congresul UNPIR.  +  Articolul 49Obiectivele UNPIR sunt: a) stabilirea şi menţinerea cadrului reglementar necesar dezvoltării activităţii practicienilor în insolvenţă; b) promovarea încrederii în procedurile de insolvenţă şi în activitatea practicienilor în insolvenţă; c) asigurarea concurenţei loiale între practicienii în insolvenţă şi combaterea practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase pe piaţa procedurilor de insolvenţă; d) asigurarea transparenţei şi informării asupra pieţei procedurilor de insolvenţă; e) asigurarea aplicării standardelor de practică onestă pe piaţa procedurilor de insolvenţă.  +  Articolul 50Principalele atribuţii ale UNPIR sunt: a) reglementează, controlează şi supraveghează activitatea practicienilor în insolvenţă; b) colaborează cu instituţii publice, respectiv cu autorităţile publice centrale şi locale, cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti, cu Parlamentul, având dreptul la consultarea prealabilă din partea acestora în chestiuni cu incidenţă asupra activităţii practicienilor în insolvenţă, putând încheia în acest scop protocoale de colaborare; c) adoptă regulamente şi instrucţiuni privind activitatea şi conduita etică a practicienilor în insolvenţă; d) emite, la cerere sau din oficiu, interpretări oficiale ale reglementărilor emise de UNPIR; e) organizează evidenţa practicienilor în insolvenţă şi a societăţilor profesionale prin înscrierea acestora în Tabloul UNPIR; f) sprijină formarea şi perfecţionarea profesională a practicienilor în insolvenţă; g) apără prestigiul şi independenţa profesională ale membrilor săi în raporturile cu autorităţile publice, organismele specializate, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; h) colaborează cu asociaţii profesionale din ţară şi din străinătate; i) cooperează, prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010; j) editează publicaţii de specialitate; k) administrează fondul de lichidare constituit potrivit legii, în conformitate cu prevederile Statutului. Toate cheltuielile efectuate de UNPIR pentru administrarea fondului de lichidare, atât la nivel central, cât şi la nivelul filialelor, sunt suportate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare; l) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege sau prin Statut.  +  Articolul 51Sumele cuprinse în fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite.  +  Secţiunea a 2-a Organele de conducere centrale ale UNPIR  +  Articolul 52Organele de conducere ale UNPIR sunt Congresul UNPIR, preşedintele UNPIR, Adunarea reprezentanţilor permanenţi şi Consiliul naţional de conducere al UNPIR.  +  Articolul 53Activitatea curentă a UNPIR este coordonată de un secretariat general, ale cărui atribuţii se stabilesc prin Statut.  +  Articolul 54 (1) Congresul UNPIR se constituie din membrii Consiliului naţional de conducere al UNPIR, membrii consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, instanţelor de disciplină, precum şi din câte un reprezentant la 20 de membri din fiecare filială, desemnat de adunarea generală.---------Alin. (1) a art. 54 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Congresul UNPIR şi adunările generale ale filialelor se reunesc o dată pe an şi ori de câte ori se consideră necesar, la convocarea Consiliului naţional de conducere al UNPIR, respectiv a consiliului de conducere al filialei sau a 25% din numărul membrilor săi. Congresul UNPIR este legal constituit în prezenţa majorităţii membrilor prevăzuţi la alin. (1), iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi sau reprezentaţi. Dacă la prima convocare nu se întruneşte cvorumul necesar desfăşurării congresului, acesta se va desfăşura în condiţiile prevăzute de Statut.  +  Articolul 55 (1) Congresul UNPIR are următoarele atribuţii: a) stabileşte coordonatele de bază pentru asigurarea bunei desfăşurări a activităţii practicienilor în insolvenţă; b) adoptă Statutul UNPIR, precum şi modificările şi completările acestuia; adoptă Codul de etică profesională şi Regulamentul privind procedura disciplinară. Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; c) ratifică bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR;---------Lit. c) a alin. (1) a art. 55 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. d) aprobă indemnizaţiile pentru conducerea UNPIR şi a filialelor acesteia; e) alege şi revocă preşedintele UNPIR, membrii Consiliului naţional de conducere al UNPIR şi ai comisiei de cenzori a acesteia; f) examinează activitatea desfăşurată de Consiliul naţional de conducere al UNPIR şi de consiliile de conducere ale filialelor UNPIR şi dispune măsurile necesare; g) hotărăşte sancţionarea disciplinară a membrilor Consiliului naţional de conducere al UNPIR, la propunerea Instanţei superioare de disciplină. Hotărârile Congresului UNPIR sunt definitive. Contestaţiile împotriva sancţiunilor hotărâte de Congresul UNPIR pot fi formulate în termen de 15 zile de la data comunicării, în scris, a hotărârii şi se judecă de către Curtea de Apel Bucureşti, conform procedurii contenciosului administrativ;---------Lit. g) a alin. (1) a art. 55 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. h) aprobă planurile anuale de activitate ale Consiliului naţional de conducere al UNPIR şi ale consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR; i) alege şi revocă membrii Instanţei superioare de disciplină;---------Lit. i) a alin. (1) a art. 55 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. j) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de Statut. (2) Congresul UNPIR poate decide organizarea Casei de Asigurări pentru Răspundere Profesională a Membrilor UNPIR, care dobândeşte personalitate juridică la data constituirii ei, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Statutului. (3) Congresul UNPIR poate decide organizarea Casei de Asigurări Sociale a UNPIR, care dobândeşte personalitate juridică la data constituirii ei, în condiţiile legii şi ale Statutului. (4) Congresul UNPIR poate să delege o parte din atribuţiile sale Adunării reprezentanţilor permanenţi. (5) Congresul UNPIR alege preşedintele UNPIR, precum şi membrii Consiliului naţional al UNPIR de conducere dintre persoanele desemnate de adunările generale ale filialelor şi de Consiliul naţional de conducere al UNPIR în exerciţiu, conform procedurii prevăzute în Statut.---------Alin. (5) a art. 55 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (6) Congresul UNPIR poate hotărî înfiinţarea Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă, denumit în continuare INPPI, care dobândeşte personalitate juridică la data înfiinţării lui, în condiţiile legii şi ale Statutului. Organizarea INPPI se va reglementa prin Statutul său de organizare şi funcţionare.---------Alin. (6) a art. 55 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 55^1 (1) INPPI este persoană juridică de drept privat, nonprofit, care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare. INPPI funcţionează sub autoritatea Adunării reprezentanţilor permanenţi a UNPIR. (2) INPPI are buget propriu, care se aprobă anual de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR. (3) Adunarea Reprezentanţilor Permanenţi a UNPIR adoptă şi modifică Statutul INPPI, prin care se stabilesc organizarea şi funcţionarea acestuia. (4) Conducerea INPPI este asigurată de Consiliul de conducere al INPPI, denumit în continuare Consiliul Institutului. (5) Consiliul Institutului este format din 5 membri desemnaţi pentru o perioadă de 4 ani de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR, conform Statutului INPPI. (6) Preşedintele INPPI este şi preşedintele Consiliului Institutului. (7) Conducerea executivă a INPPI este asigurată de un director executiv numit de Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR. (8) Veniturile INPPI provin din: a) resurse provenite de la bugetul UNPIR; b) donaţii, sponsorizări sau legate; c) venituri realizate din activităţi didactice; d) alte venituri, în condiţiile legii.---------Art. 55^1 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 55^2 (1) INPPI are următoarele atribuţii: a) organizează formarea profesională iniţială şi perfecţionarea profesională a practicienilor în insolvenţă; b) elaborează programele de studiu ale practicienilor în insolvenţă stagiari; c) organizează examenul de definitivat, în conformitate cu regulamentul de organizare şi desfăşurare aprobat de Consiliul naţional de conducere al UNPIR. (2) Cursurile organizate de INPPI sunt obligatorii pentru practicienii în insolvenţă stagiari şi se stabilesc prin Statutul INPPI. (3) Certificatul eliberat absolvenţilor care au promovat examenul de definitivat atestă formarea profesională iniţială în profesia de practician în insolvenţă.---------Art. 55^2 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 56Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR este constituită din membrii Consiliului naţional de conducere al UNPIR şi preşedinţii consiliilor de conducere aleşi ai filialelor UNPIR. Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR se întruneşte semestrial, aprobă situaţiile financiare ale UNPIR şi adoptă hotărâri ce urmează a fi supuse ratificării proximului Congres al UNPIR.---------Art. 56 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 57Adunarea reprezentanţilor permanenţi va stabili tarifele pentru onorarii şi standardele de cost pentru cheltuielile de procedură, atunci când acestea se plătesc din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 58Consiliul naţional de conducere al UNPIR este format din 17 membri titulari, dintre care un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, 2 vicepreşedinţi, 13 membri, precum şi 5 membri supleanţi şi are următoarele atribuţii principale:---------Partea introductivă a art. 58 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. a) organizează în mod unitar, la nivel naţional, examenele de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă şi examenele de definitivare în profesie; b) întocmeşte documentarea profesională şi asigură consultarea şi informarea curentă a membrilor UNPIR; organizează întâlniri profesionale, seminarii, simpozioane pentru toţi membrii UNPIR, în special pentru cei recent intraţi în corpul profesional; organizează, la cerere, cursuri de pregătire pentru candidaţii la intrarea în UNPIR; c) apără interesele legitime ale membrilor UNPIR în faţa organelor administraţiei publice, în faţa instanţelor judecătoreşti, a oricăror alte instituţii şi persoane juridice, precum şi în faţa persoanelor fizice; în acest scop, are calitatea şi dreptul de a interveni în orice litigiu în care sunt puse în discuţie interesele UNPIR; d) veghează la respectarea de către membrii UNPIR a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Statutului, a eticii şi demnităţii profesionale, a drepturilor persoanelor fizice şi juridice; e) organizează activităţi sociale şi culturale pentru membrii UNPIR şi le acordă acestora asistenţă, inclusiv financiară, în caz de nevoie; f) veghează la armonia şi la colaborarea dintre membrii UNPIR şi ia măsuri pentru împiedicarea concurenţei neloiale între ei şi a practicilor anticoncurenţiale; g) intervine pentru a concilia şi, la cerere, pentru a arbitra litigiile profesionale dintre membrii UNPIR; h) verifică, prin membrii săi sau prin alţi membri ai UNPIR, delegaţi în acest scop, activitatea profesională; nu vor putea face obiectul verificării aspectele legate de onorariu; i) face propuneri de modificare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi le transmite Ministerului Justiţiei sau altor persoane ori instituţii care au drept de iniţiativă legislativă; j) reprezintă UNPIR în Parlament, în faţa comisiilor de specialitate sau în plen, cu prilejul discutării proiectelor de lege de modificare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a legilor care reglementează celelalte aspecte, inclusiv cele fiscale, ale desfăşurării activităţii; asigură apariţia şi difuzarea organului de presă al UNPIR; k) convoacă Congresul UNPIR în termen de maximum 30 de zile, în cazul în care numărul membrilor săi a scăzut sub jumătate; l) urmăreşte realizarea obiectivelor UNPIR; m) stabileşte sarcini pentru biroul executiv; n) aprobă distribuirea sumelor din fondul de lichidare către filiale UNPIR, pe baza criteriilor stabilite prin Statut; o) aprobă constituirea filialelor UNPIR, conform prevederilor Statutului; p) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de Statut. r) soluţionează plângerile împotriva membrilor Instanţei superioare de disciplină şi face propuneri de sancţionare a acestora, pe care le supune hotărârii Congresului UNPIR.---------Lit. r) a art. 58 a fost introdusă de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 59 (1) Preşedintele UNPIR este şi preşedintele Consiliului naţional de conducere şi este ales de Congres dintre membrii UNPIR. Mandatul unui preşedinte este de 4 ani şi poate fi reînnoit. (2) Membrii titulari şi membrii supleanţi ai Consiliului naţional de conducere al UNPIR sunt aleşi prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Prim-vicepreşedintele ţine locul preşedintelui în lipsa acestuia şi îl înlocuieşte, în cazul imposibilităţii continuării activităţii, până la un nou congres electiv. (3) Preşedintele UNPIR reprezintă Uniunea în faţa autorităţilor publice, precum şi în raporturile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. Acesta poate delega atribuţiile sale, pe timp limitat, de regulă prim-vicepreşedintelui sau unuia dintre vicepreşedinţi.---------Alin. (3) al art. 59 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (4) Sub rezerva dispoziţiilor art. 37 lit. e), în cazul scăderii numărului de membri ai Consiliului naţional de conducere al UNPIR, locul vacant va fi ocupat de un membru supleant desemnat prin vot secret de Consiliu.  +  Articolul 60 (1) Pe lângă Consiliul naţional de conducere al UNPIR funcţionează Comisia de cenzori. (2) Comisia de cenzori este formată din 5 cenzori, dintre care cel puţin 2 sunt experţi contabili şi 3 practicieni în insolvenţă compatibili. Comisia are ca principală atribuţie supravegherea modului de gestionare a fondului de lichidare prevăzut la art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.---------Art. 60 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 60^1Dobânzile la sumele virate cu titlu de fond de lichidare în contul UNPIR se fac venit la acelaşi fond şi pot fi folosite doar cu acest titlu.---------Art. 60^1 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Secţiunea a 3-a Conducerea filialelor UNPIR  +  Articolul 61În cazul filialelor UNPIR, organele de conducere sunt adunarea generală şi consiliul de conducere.  +  Articolul 62 (1) Adunarea generală a filialelor este formată din membri practicieni în insolvenţă, cu domiciliul, respectiv cu sediul principal stabilit în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti, după caz. Practicienii în insolvenţă incompatibili nu au drept de vot în Adunarea generală a filialei.---------Alin. (1) al art. 62 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Adunarea generală a filialei este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor prevăzuţi la alin. (1), iar hotărârile sunt valabil adoptate cu majoritatea celor prezenţi. (3) Dacă la prima convocare nu se întruneşte cvorumul necesar desfăşurării adunării generale, aceasta va avea loc în condiţiile prevăzute de Statut. (4) Filiala dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării sale legale la UNPIR.  +  Articolul 63Adunarea generală a filialei are următoarele atribuţii: a) examinează şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al filialei şi execuţia acestuia; b) asigură buna desfăşurare a activităţii profesionale pe plan local; c) alege şi revocă preşedintele, membrii consiliului de conducere, ai instanţei de disciplină a filialei;---------Lit. c) a art. 63 a fost modificată de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. d) propune, dintre membrii săi, candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Consiliul naţional de conducere al UNPIR, Instanţa superioară de disciplină, instanţele locale de disciplină şi Comisia de cenzori, în conformitate cu normele de desemnare prevăzute în Statut;---------Lit. d) a art. 63 a fost modificată de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. e) examinează activitatea desfăşurată de consiliul de conducere al filialei şi de comitetul de disciplină care funcţionează pe lângă acesta şi hotărăşte.  +  Articolul 64 (1) Consiliul de conducere al filialei este compus din 3-5 membri, dintre care un preşedinte, precum şi 2 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală a filialei dintre membrii filialei, pe o perioadă de 4 ani. (2) Prevederile art. 59 alin. (1) şi (2), referitoare la alegeri, sunt aplicabile în mod corespunzător şi consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR. (3) Consiliul de conducere gestionează sumele rezultând din cotizaţii şi contribuţii ale membrilor filialei, precum şi sumele din fondul de lichidare aflate la dispoziţia filialei, primite de la UNPIR. Din sumele rezultate din cotizaţii şi contribuţii, 50% se virează către UNPIR. (4) Consiliul de conducere al filialei convoacă adunarea generală a filialei în termen de maximum 30 de zile, în cazul în care numărul membrilor săi a scăzut sub jumătate. (5) În cazul scăderii numărului de membri ai consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, locul vacant va fi ocupat de un membru supleant desemnat prin vot secret de Consiliu.  +  Articolul 65 (1) Abrogat.---------Alin. (1) al art. 65 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) Pe lângă consiliul de conducere funcţionează şi o comisie de cenzori, formată din 3 membri, dintre care cel puţin unul are calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.  +  Articolul 66 (1) Uniunea şi filialele sale îşi acoperă cheltuielile din venituri care se constituie din: a) taxa de înscriere la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă şi la examenul de definitivare în profesie; b) taxa de înscriere în evidenţa Tabloului UNPIR; c) contribuţiile membrilor, stabilite pe tranşe de venituri, precum şi cotizaţiile acestora; d) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; e) alte venituri din activitatea UNPIR şi a filialelor sale, stabilite prin Statut. (2) 50% din veniturile realizate de filiale se varsă la UNPIR, potrivit normelor stabilite în Statut. (3) Taxele de înscriere în evidenţă, taxele de examen de acces în profesie şi taxele de examen de definitivat, taxele de eliberare de certificate, cotizaţia şi contribuţiile pe tranşe de venituri se stabilesc anual de către Congresul UNPIR.  +  Secţiunea a 4-a Organele jurisdicţionale de disciplină ale UNPIR---------Secţiunea a 4-a, capitolul VI a fost introdusă de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 66^1 (1) Pe lângă Consiliul naţional de conducere funcţionează Instanţa superioară de disciplină. (2) Instanţa superioară de disciplină este compusă din 9 membri titulari - preşedintele şi 8 membri - şi 3 membri supleanţi, desemnaţi de Congresul UNPIR pentru o perioadă de 4 ani dintre practicienii în insolvenţă compatibili şi care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită. (3) Instanţa superioară de disciplinăare următoarele atribuţii: a) soluţionează, în complet de 3 membri, contestaţiile împotriva hotărârilor instanţelor locale de disciplină; b) soluţionează, în complet de 3 membri, plângerile împotriva membrilor Consiliului naţional de conducere al UNPIR şi face propuneri de sancţionare a acestora, pe care le supune hotărârii Congresului UNPIR; c) soluţionează, în complet de 3 membri, plângerile împotriva membrilor consiliilor filialelor UNPIR şi ai instanţelor disciplinare locale; d) dispune strămutarea plângerilor disciplinare, în condiţiile stabilite de Regulamentul privind procedura disciplinară şi aplicarea sancţiunilor, sau orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiţiei disciplinare. (4) Împotriva deciziei Instanţei superioare de disciplină persoana lezată poate formula acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare.---------Art. 66^1 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 66^2În localităţile în care îşi desfăşoară activitatea curţile de apel se înfiinţează instanţele locale disciplinare ale UNPIR.---------Art. 66^2 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 66^3 (1) La instanţele locale de disciplină vor fi arondate filialele ale căror membri îşi desfăşoară activitatea în raza tribunalelor aparţinând curţilor de apel respective. (2) Instanţele locale de disciplină sunt compuse din 7 membri titulari - preşedintele şi 6 membri - desemnaţi de adunările generale pentru o perioadă de 4 ani dintre membrii practicieni în insolvenţă, care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită. (3) Preşedintele instanţei locale de disciplină va fi ales de către membrii acestei instanţe. (4) Criteriile de alegere a membrilor instanţelor locale de disciplină sunt stabilite în Statut. (5) Instanţa locală de disciplină soluţionează abaterile, în primă instanţă în complet de 3 membri. (6) Hotărârile instanţei locale de disciplină sunt definitive şi executorii. Executarea poate fi suspendată, la cerere, prin hotărâre a Instanţei superioare de disciplină, care va judeca o astfel de cerere de suspendare de urgenţă şi cu precădere.---------Art. 66^3 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Capitolul VII Înregistrare şi publicitate  +  Secţiunea 1 Tabloul UNPIR  +  Articolul 67 (1) UNPIR are obligaţia să reactualizeze periodic pe site-ul său oficial Tabloul practicienilor în insolvenţă din Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, denumit în continuare Tabloul UNPIR. Informaţiile şi datele care se înscriu în Tabloul UNPIR se stabilesc prin Statut.---------Alin. (1) al art. 67 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (2) În Tabloul UNPIR se înscriu toţi membrii, persoane fizice, precum şi societăţile profesionale de profil. (3) Structura Tabloului UNPIR este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. (4) Tabloul UNPIR se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I bis. (5) Înscrierea în tablou se face după achitarea taxei de înscriere.  +  Articolul 68Se interzice înregistrarea unor societăţi profesionale cu nume identic sau asemănător unei alte societăţi profesionale, care beneficiază de anterioritate.  +  Articolul 69 (1) Înscrierea în Tabloul UNPIR a practicienilor în insolvenţă se face la cererea persoanei interesate adresată filialei judeţene şi a municipiului Bucureşti şi transmisă Consiliului naţional de conducere al UNPIR spre aprobare. La cerere vor fi anexate actele care să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 30. (2) Cererea va fi depusă în termen de cel mult 6 luni de la promovarea examenului de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă. Nedepunerea cererii în acest termen duce la pierderea dreptului de înscriere în Tabloul UNPIR. (3) Contestaţia împotriva deciziei de respingere/admitere a cererii de înscriere în Tabloul UNPIR se depune în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării şi se soluţionează de Consiliul naţional de conducere al UNPIR. Deciziile Consiliului naţional de conducere al UNPIR sunt definitive şi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti. Dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.  +  Secţiunea a 2-a Registrul formelor de organizare  +  Articolul 70 (1) Se constituie Registrul formelor de organizare a practicienilor în insolvenţă, în scopul evidenţei centralizate a acestora, în care sunt înregistrate societăţile profesionale cu personalitate juridică şi cabinetele individuale de insolvenţă. (2) Registrul formelor de organizare se ţine de Secretariatul general al UNPIR, prin compartimentul de specialitate.  +  Articolul 71 (1) În registrul prevăzut la art. 70 vor fi înregistrate cel puţin următoarele elemente pentru societăţile profesionale: a) contractul de societate al societăţii profesionale; b) sediul social; c) lista asociaţilor, cu indicarea numelui şi prenumelui, domiciliului, cetăţeniei, datei şi locului naşterii, codului numeric personal, numărului de înmatriculare în Tabloul UNPIR; d) lista angajaţilor societăţii profesionale, cu sau fără personalitate juridică, cu indicarea numărului de înregistrare în Registrul formelor de organizare şi în Tabloul UNPIR; e) lista angajaţilor şi a colaboratorilor permanenţi, practicieni în insolvenţă; f) în cazul SPRL, filialele şi lista practicienilor, persoane fizice, angajate în cadrul acestora sau având statutul de colaboratori permanenţi; g) pentru societăţile profesionale, numele şi prenumele asociaţilor coordonatori, iar pentru SPRL, componenţa organelor de conducere executive şi/sau de administrare; h) informaţii financiare, prezentate anual, în formatul prevăzut prin Statut; i) menţiuni cu privire la schimbarea formei de exercitare a profesiei. (2) În registrul prevăzut la art. 70 vor fi înregistrate cel puţin următoarele elemente pentru cabinetele individuale: a) decizia de înfiinţare a cabinetului individual; b) sediul social; c) lista angajaţilor şi a colaboratorilor permanenţi, practicieni în insolvenţă; d) informaţii financiare, prezentate anual, în formatul prevăzut prin Statut; e) menţiuni cu privire la schimbarea formei de exercitare a profesiei. (3) Înmatricularea şi înregistrarea menţiunilor sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în Registrul formelor de organizare. (4) Persoana care are obligaţia să solicite o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate.  +  Articolul 72 (1) UNPIR este obligată să elibereze, pe cheltuiala persoanei solicitante, copii certificate de pe înregistrările efectuate în Registrul formelor de organizare şi de pe înscrisurile doveditoare. (2) Înscrisurile prevăzute la alin. (1) pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenţă.  +  Capitolul VIII Răspunderea disciplinară  +  Articolul 73Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) îndeplinirea de activităţi specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare; b) divulgarea secretului profesional, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege; c) nerespectarea obligaţiei de asigurare de răspundere profesională; d) neplata primei de asigurare; e) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională; f) desfăşurarea de activităţi politice în cadrul UNPIR şi cu ocazia manifestărilor organizate de aceasta; g) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor Congresului UNPIR la două congrese succesive la care au fost convocaţi; h) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor adunărilor generale ale filialelor la două adunări generale succesive la care au fost convocaţi; i) neplata cotizaţiei şi a contribuţiei conform art. 44; j) declararea incorectă a veniturilor obţinute ca urmare a desfăşurării activităţii de practician în insolvenţă şi, implicit, plata unei contribuţii anuale pe tranşe de venituri neconforme cu realitatea; k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR şi în Registrul formelor de organizare. l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare;---------Lit. l) a art. 73 a fost introdusă de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. m) necalcularea şi nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4, din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă;---------Lit. m) a art. 73 a fost introdusă de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. n) declanşarea de către practicianul în insolvenţă a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare;---------Lit. n) a art. 73 a fost introdusă de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. o) exercitarea de către practicianul în insolvenţă incompatibil a oricărei activităţi prevăzute la art. 1^1 în competenţa practicienilor în insolvenţă compatibili.---------Lit. o) a art. 73 a fost introdusă de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 74 (1) Sancţiunile disciplinare care se aplică practicienilor în insolvenţă, inclusiv reprezentanţilor formelor de organizare profesională desemnaţi să exercite atribuţiile de administrator judiciar sau lichidator în numele formei de organizare, în raport cu gravitatea abaterilor săvârşite sunt următoarele:---------Partea introductivă a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. a) avertisment scris; b) suspendarea calităţii de practician în insolvenţă pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an; c) sancţiuni pecuniare, care se fac venit la bugetul UNPIR şi al căror cuantum se stabileşte şi se actualizează periodic prin hotărâre a Congresului UNPIR; d) excluderea definitivă din UNPIR, însoţită de pierderea calităţii de practician în insolvenţă; excluderea societăţii profesionale atrage dizolvarea de drept şi lichidarea acesteia. (2) Limitele sancţiunilor aplicabile abaterilor disciplinare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se stabilesc prin Statut. (3) Abrogat.---------Alin. (3) al art. 74 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (4) Abrogat.---------Alin. (4) al art. 74 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (5) Procedura disciplinară se reglementează de către UNPIR prin Statut. (6) Abrogat.---------Alin. (6) al art. 74 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012. (7) Membrii organelor de conducere ai UNPIR şi ai filialelor nu pot asista sau reprezenta alţi membri ai UNPIR, practicieni în insolvenţă, în faţa comisiei de disciplină a filialelor sau a comisiei superioare de disciplină.  +  Capitolul IX Infracţiuni  +  Articolul 75Exercitarea activităţilor prevăzute la art. 1 fără a deţine calitatea de practician în insolvenţă constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.---------Art. 75 a fost modificat de pct. 2 al art. 191, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Capitolul X Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 76 (1) Persoanele fizice care au calitatea de membri compatibili ai Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare, denumită în continuare şi UNPRL, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot să îşi desfăşoare activitatea în forma cabinetelor individuale. (2) Actualele societăţi comerciale de practicieni în reorganizare judiciară şi lichidare pot continua să funcţioneze ca societăţi profesionale de practicieni în insolvenţă, cu sau fără personalitate juridică, inclusiv sub forma IPURL, cu condiţia ca, până la data de 31 decembrie 2006, să se înregistreze în Registrul societăţilor profesionale. (3) Societăţile comerciale de practicieni care nu vor efectua această opţiune în termenul stabilit la alin. (1) vor fi radiate din Tabloul UNPIR.  +  Articolul 76^1Pentru procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 359/2004privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, practicienii în insolvenţă sunt scutiţi de la plata taxelor privind operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Birou Carte Funciară.---------Art. 76^1 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 222 din 21 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012.  +  Articolul 77 (1) Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România este succesoarea de drept a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (UNPRL). (2) În termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se convoacă Congresul extraordinar al UNPIR în vederea aprobării Regulamentului de organizare şi funcţionare a UNPRL.*)--------*) Fost art. 73 alin. (2), nemodificat, reprodus aşa cum a fost redactat în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006. (3) Actualele organe de conducere ale UNPRL îşi vor îndeplini în continuare atribuţiile potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi Regulamentului, ca organe de conducere ale UNPIR, pe întreaga perioadă a mandatului pentru care au fost alese. (4) Mandatul exercitat de membrii organelor de conducere ale UNPRL se consideră parte a mandatului ce se va exercita în continuare potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 78 (1) Membrii UNPRL, persoane fizice compatibile, înregistraţi în Tabloul UNPIR la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor avea statutul de membri ai UNPIR, practicieni în insolvenţă definitivi, şi, în mod similar, membrii UNPRL, persoane fizice incompatibile, vor avea statutul de membri ai UNPIR incompatibili, practicieni definitivi. (2) Membrii UNPRL, persoane juridice, vor putea să funcţioneze ca practicieni în insolvenţă până la expirarea termenului prevăzut la art. 76 alin. (2). Ulterior, societăţile profesionale, respectiv IPURL formate potrivit art. 76 alin. (1), vor succeda în drepturi şi obligaţii societăţilor comerciale transformate. (3) Societăţile comerciale de practicieni în reorganizare şi lichidare îşi pot transmite întreg patrimoniul SPRL sau IPURL înfiinţate conform prevederilor legale, fără lichidare. Portofoliul de dosare se transmite de drept cabinetelor individuale, în cazul practicienilor în insolvenţă persoane fizice, sau SPRL ori IPURL nou-înfiinţate de către asociaţii acestora membri UNPIR, indiferent dacă societăţile comerciale de practicieni în insolvenţă care îl deţineau sunt radiate sau îşi continuă activitatea, fără însă a mai avea în obiectul de activitate reorganizarea şi lichidarea.  +  Articolul 79În cuprinsul anexei nr. 2 la Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cel al oricăror alte acte normative, sintagma "practician în reorganizare şi lichidare" se înlocuieşte cu sintagma "practician în insolvenţă".  +  Articolul 80În cuprinsul anexei nr. 3 la Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cel al oricăror alte acte normative, denumirea "Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare" se înlocuieşte cu denumirea "Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România".  +  Articolul 81 (1) Dispoziţiile art. 19 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice altă dispoziţie contrară prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă. (2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 31 august 1999, aprobată prin Legea nr. 505/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 82În ceea ce priveşte procedura şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru accesul la profesia de practician în insolvenţă, respectiv pentru exercitarea acesteia, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.Art. IIISTRUCTURATabloului UNPIRTabloul UNPIR va fi împărţit astfel:Secţiunea I: Persoane fizice române - date de identificareSubsecţiunea I A: Practicieni stagiariSubsecţiunea I B: Practicieni definitivi organizaţi în cabinete individualeSubsecţiunea I C: Practicieni definitivi asociaţi în societăţi profesionaleSubsecţiunea I D: Practicieni definitivi angajaţi sau colaboratori ai formelor de exercitare a profesieiSecţiunea a II-a: Societăţi profesionale - date de identificareSubsecţiunea a II-a A: Societăţi profesionale cu personalitate juridicăSubsecţiunea a II-a B: Filiale ale societăţilor profesionale cu personalitate juridicăSecţiunea a III-a: Persoane fizice străine - date de identificareSecţiunea a IV-a: Persoane juridice străine - date de identificareSecţiunea a V-a: Persoane incompatibile - date de identificareSecțiunea a VI-a: SancţiuniSecțiunea a VII-a: Radieri.Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 85/2010, care nu sunt încorporate în forma republicată şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:"Art. IIPersoanele care au dobândit calitatea de membru al UNPIR înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi îşi păstrează calitatea de membri ai UNPIR.Art. IIIConsiliul naţional de conducere va fi completat cu 4 membri aleşi prin vot secret al Consiliului dintre membrii supleanţi, iar la următorul Congres, după intrarea în vigoare a prezentei legi, noii membri supleanţi vor fi aleşi prin vot în cadrul lucrărilor acestuia."--------