ORDIN nr. 31 din 22 martie 2013pentru modificarea anexei nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 3 aprilie 2013



    Văzând Referatul de aprobare nr. 205 din 28 ianuarie 2013, întocmit de Direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:  +  Articolul IAnexa nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale de fermă şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 109/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 16 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Preşedintele Autorităţii NaţionaleSanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,Vladimir Alexandru MănăstireanuBucureşti, 22 martie 2013.Nr. 31.  +  Anexa (Anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară)TARIFEA. Tarife pentru evaluarea unităţilor cedesfăşoară activităţi în domeniul hraneipentru animale în vederea autorizării sanitare veterinare
    *Font 8*
     
    Nr. crt. Unitatea Activitatea Codul CAEN Tariful de evaluare în vederea autorizării sanitare veterinare -lei/unitate-
    1. Unitate de producere a aditivilor şi/sau a preamestecurilor de aditivi furajeri, a preamestecurilor conţinând aditivi furajeri şi alte materii prime destinate hranei animalelor de fermă - aditivi destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi încap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena furajelor, cu modificările şi completările ulterioare, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă 1091 574
    2. Unitate de producere a hranei destinate animalelor de fermă pentru punerea pe piaţă sau pentru nevoile exclusive ale propriei exploataţii, cu utilizarea aditivilor furajeri, a preamestecurilor de aditivi sau a preamestecurilor conţinând aditivi - menţionaţi în cap. 3 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă 1091 574
    3. Magazin de furaje pentru animalele de fermă - aditivi destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate 4778 369
    4. Depozit produse destinate hranei pentru animale de fermă - aditivi destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare Depozitări 5210 471
    5. Unitate pentru ambalarea produselor destinate hranei animalelor de fermă - aditivi destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare Activităţi de ambalare 8292 522
    6. Unitate de producere a furajelor medicamentate Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă 1091 574
    7. Unitate comercială care pune pe piaţă aditivi şi/sau preamestecuri de aditivi furajeri, preamestecuri conţinând aditivi furajeri şi alte materii prime destinate hranei animalelor de fermă - aditivi destinaţi hranei pentru animale, menţionaţi în cap. 1 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinaţi hranei pentru animale menţionaţi în cap. 2 din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 183/2005, cu modificările şi completările ulterioare, fără a deţine produse în incintele lor Intermedieri în comerţul cu produse diverse 4619 318
    B. Tarife pentru înregistrarea unităţilor cedesfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animaleşi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale
    *Font 8*
     
    Nr. crt. Unitatea Activitatea Codul CAEN Tariful pentru înregistrarea sanitară veterinară -lei/unitate-
    1. Unitate pentru producerea aditivilor şi/sau preamestecurilor de aditivi furajeri, preamestecurilor conţinând aditivi furajeri şi alte materii prime destinate hranei animalelor de fermă - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă 1091 212
    2. Unitate de producere a hranei destinate animalelor de fermă, pentru punerea pe piaţă sau pentru nevoile proprii ale exploataţiei - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă 1091 212
    3. Magazin de furaje pentru animalele de fermă - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate 4778 212
    4. Depozit de aditivi furajeri, preamestecuri de aditivi/conţinând aditivi furajeri sau alte furaje, furaje combinate pentru animalele de fermă - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare Depozitări 5210 212
    5. Unitate pentru ambalarea produselor destinate nutriţiei animalelor de fermă - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare Activităţi de ambalare 8292 212
    6. Unitate comercială, care pune pe piaţă aditivi şi/sau preamestecuri de aditivi furajeri, preamestecuri conţinând aditivi furajeri şi alte materii prime destinate hranei animalelor de fermă, furaje combinate - altele decât cele care se supun autorizării sanitare veterinare, fără a deţine produse în incintele lor Intermedieri în comerţul cu produse diverse 4619 212
    7. Transportator al hranei pentru animale, al aditivilor furajeri, al preamestecurilor de aditivi/conţinând aditivi furajeri sau alte furaje, al furajelor combinate Transporturi rutiere de mărfuri 4941 6024 212
    8. Unităţi, altele decât cele din sectorul hranei pentru animale care furnizează produse/subproduse destinate utilizării în hrana animalelor de fermă Activităţi din industria biogazului, farmaceutică, chimică, precum şi din alte domenii de activitate, cu excepţia activităţilor din industria alimentară Codurile CAEN speci- fice activi- tăţilor desfăşu- rate 212
    9. Mijloc de transport al hranei pentru animale, al aditivilor furajeri, al preamestecurilor de aditivi/conţinând aditivi furajeri sau alte furaje, al furajelor combinate Transport exclusiv al hranei pentru animale 131
    ----