HOTĂRÂRE nr. 460 din 19 mai 2005 privind conținutul, etapele, condițiile de finanțare, publicare și distribuire a Buletinului procedurilor de insolvență**)
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 3 iunie 2005



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. II alin. (2) din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și a altor acte normative cu incidență asupra acestei proceduri, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. (la 10-01-2007, Titlul hotărârii a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Capitolul I Conținutul Buletinului procedurilor de insolvență (la 10-01-2007, Titlul cap. I a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 1(1) Buletinul procedurilor de insolvență, denumit în continuare Buletin, se înființează în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și a altor acte normative cu incidență asupra acestei proceduri, cu modificările ulterioare, și cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, în scopul publicării următoarelor tipuri de acte de procedură:a) citații, însoțite, după caz, de opoziții, recursuri, contestații, alte cereri;b) comunicări și hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul procedurii de insolvență;c) convocări;d) notificări;e) alte acte de procedură prevăzute de lege.(2) Buletinul este structurat pe județe, debitori supuși procedurii de insolvență, organe care aplică procedura de insolvență și pe categorii de acte, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1).(3) În cadrul structurii Buletinului, cu privire la debitor se menționează denumirea acestuia și codul de identificare fiscală, iar cu privire la organele care aplică procedura de insolvență se menționează instanța judecătorească, respectiv administratorul judiciar/lichidatorul.(4) Pentru toate actele prevăzute la alin. (1) publicitatea prin Buletin se efectuează numai după deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 , cu modificările ulterioare.(5) Prin convocări se înțelege și anunțurile pe care administratorul judiciar are obligația să le întocmească, iar în Buletin nu se publică și documentele depuse în susținerea actelor de procedură prevăzute la alin. (1).(6) Formatul Buletinului și conținutul-cadru al actelor care se publică în acesta și al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare, notificare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Oficiului Național al Registrului Comerțului. (la 10-01-2007, Art. 1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 2Citația cuprinde următoarele mențiuni:a) instanța și sediul acesteia;b) numărul dosarului și termenul de judecată;c) data emiterii citației;d) numele și prenumele sau, după caz, denumirea, domiciliul, respectiv sediul social, codul de identificare fiscală și calitatea celui citat;e) anul, luna, ziua și ora de înfățișare;f) obiectul cauzei;g) denumirea, sediul social, codul de identificare fiscală ale debitorului și numărul de ordine în registrul în care este înregistrat;h) mențiuni privind: comunicarea cererii și a documentelor care o însoțesc, dacă este cazul; depunerea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, sub sancțiunea anulării cererii; depunerea întâmpinării cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică;i) alte mențiuni;j) parafa președintelui instanței judecătorești și semnătura grefierului. (la 10-01-2007, Art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 3Convocarea cuprinde următoarele mențiuni:a) numărul și data emiterii convocării;b) numărul dosarului, instanța judecătorească și sediul acesteia;c) după caz, numele și prenumele/denumirea, codul de identificare fiscală, domiciliul/sediul social, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale destinatarilor convocării și numărul de ordine în registrul în care sunt înregistrați;d) numele și prenumele/denumirea, codul de identificare fiscală, domiciliul/sediul social, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale debitorului și numărul de ordine în registrul în care acesta este înregistrat;e) numele și prenumele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale administratorului special și numărul de ordine în registrul în care acesta este înregistrat;f) numele și prenumele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale administratorului judiciar/lichidatorului și numărul de înscriere în Tabloul practicienilor în insolvență;g) temeiul juridic al convocării;h) data, locul și ora ținerii adunării;i) ordinea de zi a adunării;j) posibilitatea reprezentării participanților în adunare, potrivit legii;k) posibilitatea votării prin corespondență, după caz, în condițiile legii;l) alte mențiuni;m) semnătura administratorului judiciar/lichidatorului sau a reprezentantului administratorului judiciar/lichidatorului persoană juridică și ștampila. (la 10-01-2007, Art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 4Notificarea cuprinde următoarele mențiuni:a) numărul și data emiterii notificării;b) numărul dosarului și instanța judecătorească;c) numele și prenumele sau, după caz, denumirea, codul de identificare fiscală, domiciliul, respectiv sediul social, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale debitorului și numărul de ordine în registrul în care acesta este înregistrat;d) numele și prenumele sau, după caz, denumirea, domiciliul, respectiv sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale administratorului special și numărul de ordine în registrul în care acesta este înregistrat;e) numele și prenumele sau, după caz, denumirea, codul de identificare fiscală, domiciliul, respectiv sediul social, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale destinatarilor notificării și numărul de ordine în registrul în care sunt înregistrați;f) numele și prenumele sau, după caz, denumirea, domiciliul, respectiv sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de telefon, de fax, adresa de e-mail ale administratorului judiciar sau, după caz, ale lichidatorului și numărul de înscriere în Tabloul practicienilor în insolvență;g) temeiul juridic al notificării;h) obiectul notificării;i) mențiuni specifice;j) semnătura administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului ori a reprezentantului administratorului judiciar sau a lichidatorului persoană juridică și ștampila. (la 10-01-2007, Art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 5Comunicarea hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești care aplică procedura de insolvență și a altor acte de procedură prevăzute de lege cuprinde următoarele mențiuni:a) instanța și sediul acesteia;b) numărul dosarului;c) obiectul comunicării;d) numărul și data emiterii comunicării;e) numele și prenumele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul de identificare fiscală ale destinatarului comunicării;f) numele și prenumele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul de identificare fiscală ale debitorului și numărul de ordine în registrul în care acesta este înregistrat;g) alte mențiuni;h) parafa președintelui instanței judecătorești și semnătura grefierului. (la 10-01-2007, Art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 5^1Mențiunile pe care trebuie să le cuprindă hotărârile judecătorești și restul actelor de procedură care se publică în Buletin, precum și cele cuprinse în dovada de îndeplinire a procedurii de citare, comunicare, convocare, notificare vor fi stabilite în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (6). (la 10-01-2007, Art. 5^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 5^2(1) Pentru a fi publicate în Buletin, actele de procedură trebuie redactate cu respectarea regulilor de ortografie, ortoepie și de punctuație.(2) În situația în care actele de procedură, cu excepția hotărârilor judecătorești, conțin erori materiale, publicarea în Buletin se realizează numai după îndreptarea erorilor materiale existente. (la 10-01-2007, Art. 5^2 a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 6(1) Instanțele judecătorești, judecătorii-sindici, administratorii judiciari și lichidatorii, desemnați potrivit legii, transmit la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în mod direct sau prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, un exemplar de pe actele de procedură prevăzute la art. 1 alin. (1), în format hârtie și pe suport electronic, în vederea publicării acestora în Buletin, sub sancțiunea nepublicării acestora în situația în care nu se transmit în ambele formate.(2) În situația în care actele de procedură sunt destinate mai multor persoane, se va transmite și o anexă în care vor fi menționate cel puțin: denumirea/numele și prenumele, sediul social/domiciliul și codul de identificare fiscală ale tuturor destinatarilor.(3) Dovada îndeplinirii procedurii de citare, comunicare, convocare, notificare a actelor de procedură, prin publicarea acestora în Buletin, se emite de Oficiul Național al Registrului Comerțului.(4) Dovada prevăzută la alin. (3) se întocmește în două exemplare, un exemplar pentru instanța judecătorească sau, după caz, administratorul judiciar ori lichidatorul desemnat, iar al doilea exemplar, pe care este menționată confirmarea de primire, se arhivează împreună cu actul în cauză.(5) Dovada îndeplinirii procedurii pentru actele emise de instanțele judecătorești se eliberează și se transmite acestora de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, iar dovada îndeplinirii procedurii pentru actele emise de administratorii judiciari și lichidatorii, desemnați potrivit legii, se ridică direct de la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, de către aceștia, sau se transmite cu achitarea tarifelor poștale aferente. (la 10-01-2007, Art. 6 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Capitolul II Etapele premergătoare înființării Buletinului procedurilor de insolvență (la 10-01-2007, Titlul cap. II a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 7(1) În vederea înființării Buletinului și a editării acestuia, Oficiul Național al Registrului Comerțului, sub coordonarea Ministerului Justiției, colaborează cu instanțele judecătorești, judecătorii-sindici, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România.(2) Procedura de comunicare a actelor de procedură care se publică în Buletin se stabilește în urma consultării organelor care aplică procedura de insolvență, prin ordin al ministrului justiției.(3) Periodicitatea și tirajul publicației se stabilesc de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu respectarea dispozițiilor legale privind citarea, comunicarea, convocarea și notificarea actelor de procedură.(4) Activitățile de procesare a documentelor, editare, tipărire și de difuzare a Buletinului se efectuează de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care își modifică în mod corespunzător structura organizatorică și regulamentul de organizare și funcționare, prin înființarea structurilor de specialitate aferente. (la 10-01-2007, Art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 8Abrogat. (la 10-01-2007, Art. 8 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 9Abrogat. (la 10-01-2007, Art. 9 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 10Sistemul informatic necesar publicării Buletinului, precum și formarea profesională a personalului implicat în această activitate se realizează de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu consultarea organelor care aplică procedura de insolvență. (la 10-01-2007, Art. 10 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 11Promovarea Buletinului prin mass-media se realizează de Oficiul Național al Registrului Comerțului. (la 10-01-2007, Art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 12(1) Buletinul se publică în format hârtie și în format electronic de Oficiul Național al Registrului Comerțului.(2) Comercializarea Buletinului se face prin sistemul abonamentelor, contra cost, iar la cererea persoanelor interesate se furnizează și punctual, în format hârtie. Prin excepție, dacă actele de procedură sunt însoțite de liste-anexe privind creditorii, reprezentări grafice, alte anexe, care datorită volumului nu pot fi redate în cuprinsul Buletinului în format hârtie, comercializarea și difuzarea acestora se vor realiza pe suport CD, împreună cu numărul Buletinului în care este publicat actul principal.(3) Tipărirea și difuzarea Buletinului se realizează în regie proprie, precum și de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial", pe bază de contract, cu achitarea costurilor aferente.(4) Persoanele interesate pot solicita Oficiului Național al Registrului Comerțului și oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale eliberarea de copii de pe Buletin, după epuizarea stocului disponibil, cu achitarea tarifelor legale stabilite prin ordin al ministrului justiției.(5) Oficiul Național al Registrului Comerțului publică săptămânal pe pagina sa de internet, cu titlu gratuit, lista persoanelor supuse procedurii de insolvență, care va cuprinde următoarele informații: denumirea debitorului, codul de identificare fiscală, numărul de ordine în registrul în care este înregistrat, numărul dosarului de insolvență și instanța pe rolul căreia este înregistrat dosarul, primul termen de judecată stabilit de instanța judecătorească după deschiderea procedurii, tipul procedurii și numerele Buletinului în care sunt publicate actele de procedură referitoare la debitor.(6) Persoanele interesate pot accesa informațiile menționate la alin. (4) și la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului, respectiv la sediile oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale. (la 10-01-2007, Art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 13(1) Buletinul este numerotat începând cu numărul 1, pentru fiecare an, și se arhivează de Oficiul Național al Registrului Comerțului pe ani, luni și numere.(2) Actele de procedură transmise de instanțele judecătorești, administratori judiciari și lichidatori, desemnați potrivit legii, pentru a fi publicate în Buletin și dovezile privind îndeplinirea procedurilor de citare, comunicare, convocare, notificare se arhivează de Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru fiecare debitor, cu respectarea dispozițiilor legale în materie. (la 10-01-2007, Art. 13 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Capitolul III Modalități de finanțare a publicării Buletinului procedurilor de insolvență (la 10-01-2007, Titlul cap. III a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 14(1) Publicarea actelor de procedură în Buletin se efectuează contra cost, pe bază de tarife aprobate prin ordin al ministrului justiției, actualizate anual în funcție de rata inflației, sub sancțiunea nepublicării acestora în cazul neachitării tarifelor legale.(2) Se exceptează de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) publicarea în Buletin a actelor de procedură pentru care legea prevede în mod expres transmiterea și îndeplinirea acestora de către instanțele judecătorești care aplică procedura de insolvență.(3) În situația în care nu există disponibilități bănești în contul debitorului și instanțele de judecată dispun publicarea în Buletin a unor acte de procedură întocmite de administratori judiciari și de lichidatori, tarifele aferente publicării acestora se rețin de Oficiul Național al Registrului Comerțului direct din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 din Legea nr. 85/2006 , cu modificările ulterioare. (la 10-01-2007, Art. 14 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 15Oficiul Național al Registrului Comerțului furnizează informații din Buletin și eliberează copii certificate de pe actele de procedură publicate în Buletin, la cerere, contra cost, pe bază de tarife stabilite prin ordin al ministrului justiției, actualizate anual în funcție de rata inflației. (la 10-01-2007, Art. 15 a fost modificat de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 16Excedentul bugetar al Oficiului Național al Registrului Comerțului pe anul 2004 va fi folosit în proporție de 78% pentru finanțarea cheltuielilor de înființare, editare și difuzare a Buletinului.  +  Articolul 17Pentru susținerea cheltuielilor de editare și difuzare a Buletinului se constituie un fond la dispoziția Oficiului Național al Registrului Comerțului, prin aplicarea unei cote de 5% la taxele percepute de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale pentru operațiunile de înregistrare, începând cu data publicării primului număr al Buletinului.  +  Capitolul IV Dispoziții finale  +  Articolul 18Instanțele judecătorești, judecătorii-sindici, administratorii judiciari și lichidatorii, desemnați potrivit legii, au obligația de a întreprinde, în conformitate cu prevederile legale în materie, măsurile ce se impun în vederea transmiterii actelor de procedură și a informațiilor cuprinse în acestea către Oficiul Național al Registrului Comerțului prin mijloace electronice, direct sau prin intermediul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, în vederea publicării acestora în Buletin. (la 10-01-2007, Art. 18 a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )  +  Articolul 19Publicitatea actelor de procedură se efectuează conform dreptului comun, în cazul soluționării de către instanțele judecătorești a acțiunilor privind situația juridică a unor acte ale debitorului și a acțiunilor privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului, introduse de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator. (la 10-01-2007, Art. 19 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.881 din 21 decembrie 2006 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 10 ianuarie 2007. )
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul justiției,
    Monica Luisa Macovei
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionel Popescu
    București, 19 mai 2005.Nr. 460.