DECIZIE nr. 874 din 23 octombrie 2012referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 23 ianuarie 2013



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorDaniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus în Dosarul nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 560D/2012.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate personal şi asistat de avocatul Vasile Briciu, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că, deşi dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost abrogate, ele îşi produc efecte în continuare în speţă, astfel încât trebuie să se facă aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/2011. Arată că în speţa de faţă, deşi a fost săvârşită o singură faptă, au fost luate două măsuri coercitive, o măsură de ordin contravenţional, urmată de una de ordin penal. Prin luarea celor două măsuri sunt afectate drepturile şi garanţiile constituţionale, fiind încălcat principiul non bis în idem. Deducerea paralelismului între conţinutul celor două articole criticate nu duce la aplicarea numai a unuia dintre ele, încălcându-se art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost aplicate într-un dosar contravenţional soluţionat definitiv, iar dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt aplicate într-un dosar penal aflat în curs. Pentru început arată că, în condiţiile în care se consideră că dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 reprezintă o măsură penală interdependentă de cealaltă dispoziţie criticată, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă. În continuare, apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită în esenţă pronunţarea unei decizii interpretative. În realitate, este vorba de o situaţie născută din modul concret în care au fost săvârşite şi din modul de aplicare a legii, nefiind vorba despre o problemă de constituţionalitate. Instanţele de judecată sunt cele în măsură să facă o apreciere asupra situaţiei de fapt, fără ca aceasta să constituie o problemă de constituţionalitate.Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că nu este vorba despre o problemă de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.950/85/2011, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus într-o cauză penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin aplicarea procedurilor contravenţionale în speţă s-a produs automat tergiversarea soluţionării cauzei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume la Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei.Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părţile, prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate şi prin reinstaurarea legalităţii, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce constituie o garanţie a unui proces echitabil.Tribunalul Sibiu - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată. Această dispoziţie reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. Reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că acestea au fost abrogate prin art. I pct. 90 coroborate cu art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte aceste dispoziţii este, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii abrogate prin art. I pct. 90 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011.Textele de lege criticate au următorul cuprins:- Art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005: "Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile."- Art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: "Constituie contravenţii următoarele fapte: (...) k) transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie.Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Prin Sentinţa civilă nr. 5.634 din 24 iunie 2010, Judecătoria Sibiu a respins plângerea contravenţională formulată de autorul excepţiei prin care acesta solicita anularea procesului-verbal prin care s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs autorul excepţiei, recurs respins prin Decizia administrativă nr. 181/CA din 4 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Acestea au făcut obiectul Dosarului nr. 3.134/306/2010.Ulterior, prin rechizitoriul din 5 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Cauza penală face obiectul Dosarului nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.II. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei penale în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.Pe cale de consecinţă, ţinând seama de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora aceasta decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca inadmisibilă.III. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Dispoziţiile legale criticate constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a reglementa infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă. Nu se aduce atingere prin aceasta principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu are semnificaţia uniformităţii, reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de comportamentul făptuitorului fiind expresia acestui principiu constituţional, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferit.În ceea ce priveşte invocarea prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea constată, astfel cum a statuat Curtea şi în Decizia nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 16 decembrie 2009, că acestea se referă la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, fără a se putea extinde aplicarea lor la materii din cadrul dreptului substanţial. Chiar dacă prin aplicarea procedurilor contravenţionale ar rezultă o aparentă tergiversare a soluţionării cauzei, autorul excepţiei nu poate invoca acest aspect în scopul evitării sancţionării sale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus în Dosarul nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu-----