STRATEGIA NAŢIONALĂ din 27 noiembrie 2012pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 6 decembrie 2012



     +  Capitolul I IntroducereViolenţa în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internaţional, cât şi la nivelul României.În ciuda faptului că violenţa în familie şi, în special, violenţa împotriva femeii constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, comunitatea internaţională nu a reuşit, până în prezent, să pună capăt acestei forme de violenţă extrem de distructive. Violenţa în familie este o problemă complexă, care implică atât protecţia integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale comune, precum libertatea şi democraţia.Violenţa pe motive de gen aduce, de asemenea, o gravă atingere democraţiei, pornind de la premisa că femeile supuse violenţelor reprezintă o categorie ale cărei şanse de a participa la viaţa socială şi profesională sunt semnificativ reduse, pe măsură ce viaţa de familie îşi pierde funcţia de a oferi membrilor acesteia securitatea de care ei au nevoie.Datele recente arată că societatea românească contemporană, în lipsa unor modele progresiste, tinde să se orienteze în ceea ce priveşte construirea relaţiilor dintre femei şi bărbaţi în familie către un model patriarhal, influenţat, din păcate, de scăderea nivelului de trai şi de educaţie şi de evoluţiile socialenegative ale tranziţiei româneşti.În acest context, prevenirea violenţei în familie devine o prioritate în ceea ce priveşte promovarea modelelor relaţionale bazate pe egalitatea de gen. Totodată, apare ca o necesitate introducerea în legislaţia naţională a unor referiri concrete la măsuri şi acţiuni menite să confere o protecţie adecvată femeilor, copiilor şi vârstnicilor care se confruntă cu violenţe în cadrul familial, acestea fiind, în fapt, categorii sociale aflate într-un grad ridicat de vulnerabilitate. Adesea, violenţa se manifestă prin controlarea şi izolarea victimelor, acestora fiindu-le greu să accepte necesitatea raportării faptelor către autorităţi, sau, atunci când o fac, adesea sunt supuse unor presiuni puternice din partea autorului violenţelor, a rudelor sau a altor persoane pentru a renunţa la plângere.Prin urmare, protecţia juridică cuprinzătoare şi coerentă a integrităţii victimelor violenţei în familie are o importanţă capitală, autorităţile competente trebuind să acorde prioritate urmăririi penale a faptelor săvârşite cu violenţă în contextul relaţiilor de familie.  +  Capitolul II Informaţii generale relevanteRomânia, ca stat democratic european, promovează o politică publică integrată în materia creşterii eficienţei prevenirii şi controlului infracţionalităţii în domeniul violenţei în familie, bazată pe o atitudine proactivă orientată spre reducerea costurilor violenţei în familie, dezvoltarea serviciilor sociale de calitate pentru victime, precum şi în vederea reabilitării juridice şi sociale a agresorilor familiali, creşterea încrederii publicului în instituţiile de profil şi implicarea societăţii civile în programe de suport.Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie are ca premise asumate politic importanţa asigurării unităţii cadrului legislativ şi instituţional în domeniu şi alocarea resurselor adecvate pentru o funcţionare eficientă a instituţiilor care luptă împotriva acestui flagel, ce afectează viaţa de familie în România.Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice", adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, reiterează recomandarea consolidării politicii comprehensive şi coordonate în vederea prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă în familie, în special prin îmbunătăţirea coordonării la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de violenţă în familie.Prezenta strategie asigură implementarea recomandărilor formulate în Convenţie, încorporând totodată recomandările specifice formulate în Evaluarea privind implementarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie 2005-2007, precum şi contribuţiile provenind de la alţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la elaborarea acestui document. Aceste recomandări subliniază faptul că noul document strategic trebuie să fie unul comprehensiv şi multidisciplinar, care să vizeze puterea executivă, legislativă şi judecătorească, mediul academic, dar şi autorităţile publice locale şi societatea civilă.În conformitate cu convenţia mai sus menţionată, conţinuturile planurilor operative din prezenta strategie ţin cont de următoarele aspecte:- Violenţa familială afectează în mod disproporţionat femeile (conform articolului 2 paragraful 1 din Convenţia Consiliului Europei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor şi Violenţei Domestice).- Violenţa împotriva femeii este favorizată de relaţiile inegale de putere între femei şi bărbaţi, care conduc la dominarea şi discriminarea femeilor.- Copiii sunt afectaţi de violenţa în familie chiar şi atunci când violenţa nu este îndreptată direct împotriva lor, ci sunt doar martori la violenţă.- Standardul european pentru serviciile disponibile victimelor prevede existenţa unui loc în adăpost la fiecare 10.000 de locuitori.Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie şi planul de măsuri aferent vor fi implementate în perioada 2013-2017.Strategia promovează bune practici în domeniu şi instrumente utile în practica activităţii tuturor celor care intră în contact direct cu victimele şi agresorii familiali, specialiştilor din diferite domenii, precum protecţia socială, administraţia locală, justiţia, sănătatea, educaţia, în vederea asigurării unui plan comun de măsuri, care să aibă ca scop reintegrarea în societate a persoanelor afectate de violenţa în familie şi reabilitarea agresorilor familiali. a) Violenţa în familie în România - indicatori de percepţie şi statistici oficialeConform Eurobarometrului 72.3 din 2010 "Violenţa domestică împotriva femeilor" coordonat de Comisia Europeană, în Europa, o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă. Între 6% şi 10% din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an.În ceea ce priveşte percepţia violenţei în familie de către populaţia din România, nu se poate vorbi încă de progrese însemnate. Potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională, în cadrul cercetării asupra cazuisticii în domeniul violenţei din anul 2008, populaţia din România percepe violenţa în familie ca fiind un fapt obişnuit, iar o proporţie destul de însemnată (60%) este tolerantă faţă de comportamentele violente din familie, considerând că astfel de fapte sunt justificate în anumite situaţii sau uneori, în funcţie de context, chiar în toate situaţiile. Prin prisma acestei realităţi, multe victime aleg să nu acţioneze împotriva agresorului, o astfel de abordare fiind bazată pe un întreg complex de factori şi percepţii, justificate de cele mai multe ori prin lipsa mijloacelor materiale care ar permite victimei să ducă o viaţă independentă, teama sau chiar ruşinea de stigmatizare din partea comunităţii, lipsa cunoaşterii legislaţiei şi a serviciilor sociale disponibile de care arputea beneficia.Deşi statisticile oficiale ale autorităţilor publice centrale arată un număr de aproximativ 82.000 de cazuri raportate de violenţă în familie în perioada 2004-2011 şi 800 de decese, aceste valori sunt însă mult subestimate dacă ne raportăm la valorile obţinute prin studii statistice, sociologice, care arată o incidenţă de circa 20% de-a lungul vieţii (21% sondaj Gallup, 2003, realizat în Bucureşti, respectiv 18,4% sondaj CURS, realizat la nivel naţional în cadrul proiectului VIODOM).Numărul cazurilor de violenţă în familie înregistrate şi centralizate la nivel naţional de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu reprezintă dimensiunea reală a fenomenului, ele reprezentând în fapt doar numărul de cazuri care au fost raportate şi înregistrate la nivelul autorităţilor locale.Se estimează că numărul real al cazurilor de violenţă în familie este mult mai mare, pe de o parte, datorită faptului că multe victime nu se prezintă la autorităţile cu atribuţii în domeniu sau nu declară problema reală cu care se confruntă, iar, pe de altă parte, datorită existenţei unei raportări deficitare care se menţine. De asemenea, se folosesc terminologii sau încadrări diferite ale aceloraşi fapte ce corespund caracteristicilor fenomenului violenţei în familie, fiind identificate o serie de deficienţe/dificultăţi privind modul de colectare, înregistrare şi raportare a datelor privind cazurile de violenţă în familie, lipsa corelării datelor înregistrate de diferite instituţii, raportări duble sau lacunare.În consecinţă, suntem în prezenţa unor statistici diferite, care sunt greu de comparat având în vedere că în general fiecare dintre instituţiile vizate centralizează doar propriile date referitoare la cazurile de care a luat cunoştinţă.Analiza dinamicii fenomenului prin compararea rezultatelor sondajului de opinie realizat de CURS în anul 2008 în privinţa fenomenului violenţei în familie cu cele ale unui alt sondaj de opinie pe aceeaşi problematică realizat în 2003 de IMAS în colaborare cu Centrul de Parteneriat pentru Egalitate arată că rata globală de violenţă în familie de-a lungul vieţii a crescut în anul 2008 faţă de cea din 2003 cu 4,1%, iar cea referitoare la ultimele 12 luni a crescut cu 1,6%.Sondajul de opinie CURS realizat în 2008 arată că peste 1,2 milioane de românce cad victime ale violenţei în fiecare an; mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale, ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului. Se arată că în 45% dintre familiile din România există risc de violenţă asupra minorilor, iar în 10% dintre acestea se manifestă forme de abuz asupra minorilor.Un indicator relevant pentru acest fenomen îl reprezintă şi numărul de inculpaţi trimişi în judecată în cauze care privesc fapte ce se circumscriu cazuisticii violenţei în familie, raportul privind activitatea desfăşurată de Ministerul Public în anul 2011 relevând faptul că 469 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul respectiv, ceea ce reprezintă 0,8% din totalul celor trimişi în judecată.În anul 2011, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost sesizate cu 9,46% mai multe infracţiuni de violenţă în familie faţă de anul 2010, ceea ce denotă o creştere a încrederii populaţiei în instituţia poliţiei. Din totalul infracţiunilor de violenţă intrafamilială, 62% (+15,66%) au fost soluţionate de unităţile teritoriale de poliţie.Din totalul infracţiunilor sesizate, în 22,61% din cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale (cu 11,36% mai puţine ca în anul 2010). Acest lucru scoate în evidenţă faptul că, în baza unor temeri, care ţin de aspecte financiare, sentimentale, greutăţi familiale legate de creşterea şi îngrijirea copiilor etc., victimele nu vor să îşi încheie relaţia cu agresorul, astfel încât ele retrag plângerea penală sau nu vor să depună plângere împotriva acestuia.O formă importantă a violenţei în familie este cea manifestată împotriva copiilor, unde au fost înregistrate creşteri faţă de anul 2010 cu 21,15%. Creşteri ale violenţei în familie au fost înregistrate la infracţiunile de vătămare corporală cu 35,23%, loviri sau alte violenţe cu 22,04% şi rele tratamente aplicate minorului cu 21,15%. Totuşi, în anul 2011 au fost înregistrate şi scăderi la infracţiunile de raport sexual cu un minor cu 12%; viol cu 9,26% şi tentativă de omor cu 7,79% faţă de anul 2010. b) Evoluţia cadrului strategic de reformă şi dezvoltare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familieO primă politică publică în domeniu a fost reprezentată de Strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi Planul de măsuri pentru implementarea acestora în perioada 2005-2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2005. Acestea au influenţat evoluţiile din domeniu astfel încât astăzi putem vorbi de o serie de progrese, o parte dintre acestea fiind obţinute prin integrarea conceptului de violenţă în familie cu cea de violenţă asupra copilului:- în anul 2010, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), instituţii aflate în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, s-a înfiinţat câte un compartiment cu atribuţii exprese în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie (în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 967/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului);- au fost elaborate documente de lucru comune pentru instituţiile şi autorităţile cu competenţe în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, documente care cuprind informaţii relevante şi utile în instrumentarea cu celeritate a cazurilor de violenţă în familie (prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 s-a aprobat Metodologia-cadru privind prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă în familie şi s-au înfiinţat, la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, echipele intersectoriale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie integrate cu violenţa asupra copilului);- a fost modificată şi completată Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, instituindu-se o serie de măsuri menite să asigure victimei dreptul la demnitate şi viaţă privată, fiind introdus "ordinul de protecţie", prin care instanţa poate să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri - obligaţii sau interdicţii pentru agresor;- comparativ cu anul 2004, la nivel naţional a crescut numărul de adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi au fost înfiinţate primele centre de asistenţă destinate agresorilor familiali: a) 59 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie, dintre care 38 sunt publice, 2 sunt în parteneriat public-privat şi 19 sunt private; b) 20 centre de prevenire şi combatere a violenţei în familie, dintre care 10 sunt publice, 1 este în parteneriat public-privat şi 9 sunt private; c) 3 centre care oferă servicii sociale adresate agresorilor familiali.Deşi ne confruntăm cu creşterea dimensiunilor fenomenului violenţei în familie, reţeaua de servicii este ineficientă, slab organizată şi insuficient susţinută de către autorităţile locale. De asemenea, este de menţionat faptul că unităţile care acordă servicii victimelor violenţei în familie nu sunt distribuite unitar la nivelul judeţelor. Astfel, în judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Brăila, Maramureş, Mureş, Olt şi Suceava nu există nicio unitate specializată în acordarea de asistenţă victimelor violenţei în familie;- au fost organizate campanii de informare cu privire la gravitatea fenomenului violenţei în familie, al căror scop a fost în principal stimularea unui grad de toleranţă zero faţă de acest tip de violenţă şi respingerea acestui fenomen de către victime sau alte persoane: a) Campania naţională 2004-2005 "Violenţa se învaţă în familie"; b) Campania naţională 2006-2008 de prevenire şi combatere a violenţei în familie (s-a derulat în contextul campaniei paneuropene "Parlamentele unite pentru combaterea violenţei asupra femeilor, inclusiv a violenţei domestice"); c) Expoziţia de fotografie 2007 "La feminin"; d) Campania de sensibilizare a opiniei publice 2008 "Femei în umbră. Umbre"; e) anual au fost organizate la nivel naţional cele 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii.Caracterul neunitar al jurisprudenţei, accesul greoi al victimei la servicii de asistenţă juridică adecvate, toleranţa şi acceptarea socială crescută faţă de comportamentele violente din familie, perpetuarea inegalităţii dintre sexe, statistici diferite, uneori greu de comparat, numărul mic de adăposturi, de centre de consiliere pentru victime şi de centre de asistenţă pentru agresorii familiali raportat la nevoile comunităţii, lipsa măsurilor preventive (ordinul de protecţie şi restricţie), precum şi lipsa fondurilor alocate activităţilor de perfecţionare continuă a practicienilor din domeniu au condus la o tendinţă de înmulţire a actelor repetate de violenţă în cadrul aceleiaşi familii şi la o tendinţă de creştere a gravităţii acestor abuzuri săvârşite în spaţiul familial.  +  Capitolul III Priorităţi, politici şi cadru juridic existentStrategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie este un document de viziune strategică pe termen lung, care oferă coordonatele majore de acţiune în sprijinul promovării drepturilor victimelor, asigurării securităţii şi protejării victimelor abuzurilor familiale.Prezenta strategie cuprinde principiile de acţiune, obiectivele generale şi specifice relevante la nivel naţional. Totodată, documentul include aspecte practice şi instrumente concrete de lucru utile pentru dezvoltarea planurilor de acţiune sectoriale, precum: inventarul privind măsurile preventive şi de combatere obligatorii, indicatori de performanţă asociaţi, structura standard a planului de acţiune, mecanismul de coordonare şi monitorizare.În baza consultării interinstituţionale organizate cu ocazia elaborării acestei strategii, va fi asigurată complementaritatea iniţiativelor deja adoptate la nivel naţional, referindu-ne aici la Strategia naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi a Planului operaţional în perioada 2008-2013, precum şi Strategia naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi a Planului general de acţiune pentru perioada 2010-2012.Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 şi Planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 stabilesc un set de măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violenţă în familie, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei, precum şi să reducă riscul recidivei şi facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă în familie.Prezenta strategie vizează prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care în mod curent afectează viaţa de familie şi comunitatea.Cadrul legislativ naţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie cuprinde:Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată;Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare;● Codul penal al României, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;Legea asistenţei sociale nr. 292/2011;Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2010 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010-2012, cu modificările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;Ordinul nr. 383/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie;Ordinul nr. 384/306/993/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie;Ordinul nr. 304/385/1.018/2004 al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.Lupta împotriva violenţei în familie este plasată în paradigma protecţiei drepturilor fundamentale ale copilului şi ale omului, astfel cum sunt acestea recunoscute de Convenţia ONU privind drepturile copilului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Totodată, există o serie întreagă de recomandări internaţionale bazate pe o cazuistică instrumentată la nivelul instanţelor internaţionale, care plasează violenţa în familie în contextul practicilor şi politicilor ce vizează sănătatea publică şi lupta împotriva tratamentelor discriminatorii.Este de necontestat faptul că prevenirea şi combaterea violenţei în familie se regăseşte în toate normele juridice internaţionale care au stat la baza elaborării legislaţiei româneşti în domeniu, inclusiv a prezentei strategii. Dintre acestea, menţionăm:● Carta Naţiunilor Unite - 24 octombrie 1945;● Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1979 şi ratificată de România în 1981;● Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(85)4 cu privire la violenţa în familie;● Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(87)21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării;● Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989;● Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre R (90)2 privind măsurile sociale referitoare la violenţa în familie;● Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 23 februarie 1994;● Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, în cadrul Conferinţei Mondiale asupra Femeilor, septembrie 1995;● Recomandarea Consiliului Europei nr. R (2002)5 privind protecţia femeilor contra violenţei;● Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite nr. 61/143 privind intensificarea eforturilor în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor din 19 decembrie 2006;● Rezoluţia Consiliului Europei nr. R (2007) 1582 "Parlamentele unite în combaterea violenţei domestice împotriva femeilor";● Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 septembrie 2007;● Rezoluţia Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenţei împotriva femeilor (2010/C 285 E/07);● Rezoluţia Parlamentului European din 5 aprilie 2011 referitoare la priorităţile şi structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenţei împotriva femeilor [2010/2209(INI)];● Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Council of Europe Treaty Series - No. 210/2011).  +  Capitolul IV Definirea problemeiLipsa unui cadru legislativ coerent şi funcţional, absenţa practicilor unitare de lucru, insuficienta dezvoltare a serviciilor, lipsa specialiştilor şi slaba lor pregătire, precum şi lipsa unei culturi nonviolente sunt cele mai importante probleme la care urmăreşte să răspundă prezenta strategie.Având în vedere că multe victime au semnalat lipsa de reacţie a specialiştilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie faţă de actele de violenţă familială, precum şi lipsa de informare a acestora privind serviciile care pot fi accesate de victimele violenţei intrafamiliale, se impune ca fiind deosebit de utilă continuarea demersurilor de implementare a campaniilor de informare care să vizeze aceste categorii de specialişti, pregătirea acestora în sensul de a furniza informaţiile necesare pentru a îndruma victima către următoarea verigă de intervenţie şi crearea reţelelor interinstituţionale şi interdisciplinare la nivel local, atât în mod formal, cât şi informal. În acest context, reţeaua interinstituţională de servicii trebuie direcţionată şi coordonată, pentru a obţine rezultate şi pentru a asista victimele în mod corespunzător. Un aspect la fel de important se referă la necesitatea imperativă de a sprijini dezvoltarea unei capacităţi de intervenţie sistematică la nivel local, în strânsă coordonare cu organele de poliţie şi parchetele, cu personalul medical şi personalul din sistemul de învăţământ, pentru protecţia şi siguranţa victimelor - adulţi şi copii, deopotrivă.Comisia Convenţiei CEDAW, care dispune de un mecanism de raportare din partea guvernelor, a transmis Guvernului României într-un document oficial ce a reprezentat un răspuns la raportul periodic al statului român din 2006 o serie de recomandări prioritare referitoare la violenţa în familie, care s-au referit cu prioritate la asigurarea implementării efective a legislaţiei pentru acces la măsuri de protecţie, finanţarea de către stat a unui număr suficient de adăposturi şi finanţarea unei linii telefonice de urgenţă pentru victimele violenţei familiale.În consecinţă, anumite intervenţii asupra cadrului legislativ şi ajustări ale cadrului instituţional sunt necesare. De asemenea, în cadrul procesului ulterior de implementare a strategiei, vor fi elaborate sau, după caz, actualizate proceduri de lucru intersectoriale unitare şi standardele de calitate privind serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie. Vor fi susţinute eforturi pentru extinderea serviciilor (adăposturi, centre de consiliere, linii telefonice de urgenţă) şi va fi promovat parteneriatul cu societatea civilă.  +  Capitolul V Obiectivele strategieiObiective generale1. Prevenirea violenţei în familie în vederea diminuării fenomenului2. Protecţia victimelor violenţei în familie şi responsabilizarea agresorilor prin constituirea unui cadru instituţional integrat şi adoptarea unor politici şi măsuri specifice3. Promovarea cooperării intersectoriale şi susţinerea parteneriatului cu societatea civilă şi a parteneriatului public-privat în implementarea politicilor în domeniuObiective operaţionale1. Creşterea eficacităţii programelor de prevenire prin implementarea sistematică a măsurilor de prevenire în vederea reducerii toleranţei faţă de violenţa în familie2. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa în familie3. Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei prin adoptarea legislaţiei secundare4. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei în familie corelate cu violenţa asupra copilului5. Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare nediscriminatorie, în particular sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen6. Crearea unui sistem informaţional integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului la nivel naţional7. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie8. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie9. Monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie  +  Capitolul VI Principii generaleFiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie şi în planul de acţiune se subsumează următoarelor principii: a) Principiul legalităţii în desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie; b) Principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în implementarea măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie; c) Principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi - impune actorilor care gestionează cazurile de violenţă în familie adoptarea unui comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau origine socială, faţă de toţi cetăţenii; d) Principiul intervenţiei imediate şi al celerităţii în instrumentarea cazurilor de violenţă în familie; e) Principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie, atât în mod primar, cât şi, în special, al recidivei (caracterului repetabil); f) Principiul securizării şi protecţiei victimei - garantează intervenţia, în limita cadrului legal, prin acţiuni care să asigure inclusiv protecţia fizică a victimei; g) Principiul centrării pe persoană - presupune centrarea pe nevoile persoanei şi implicarea activă a acesteia în toate deciziile ce o privesc; h) Principiul confidenţialităţii şi al normelor deontologice profesionale, fără prejudicierea activităţii de semnalare a situaţiilor de violenţă sau a activităţii de instrumentare a cazurilor; i) Principiul prevenirii revictimizării, prin limitarea interviurilor repetate; j) Principiul finanţării adecvate şi utilizării responsabile a resurselor financiare alocate pentru implementarea măsurilor identificate pentru atingerea obiectivelor de reducere a violenţei în familie; k) Principiul descentralizării în dezvoltarea acţiunilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie; l) Principiul abordării integrate - presupune coordonarea şi cooperarea între toate instituţiile implicate; practicile şi procedurile în domeniul prevenirii, monitorizării şi combaterii violenţei în familie, precum şi cele de implementare a măsurilor de asistenţă socială vor avea la bază o viziune şi o concepţie unitară, cu accent pe parteneriat şi colaborarea în reţea; m) Principiul parteneriatului public-privat - recunoaşte importanţa implicării societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi încurajarea acesteia în cooptarea serviciilor de asistenţă şi sprijin acordate de organizaţii nonguvernamentale.  +  Capitolul VII Direcţii de acţiunePentru anii 2013-2017, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi-a propus atingerea următoarelor direcţii de acţiune, ţinând cont de măsurile prevăzute de prezenta strategie, respectiv:● dezvoltarea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a interveni în prevenirea şi combaterea violenţei în familie;● implementarea la nivel naţional a Sistemului informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie;● creşterea eficienţei în combaterea infracţiunilor de violenţă în familie;● stimularea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în vederea derulării în parteneriat de acţiuni de prevenire a fenomenului violenţei în familie;● formarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul violenţei în familie (de exemplu: asistent social, poliţist, medic/medic legist, psiholog, procuror, judecător);● recuperarea victimei şi/sau a agresorului familial prin activităţi integrate şi complementare, de informare, consiliere, psihoterapie şi alte terapii, derulate în scopul creşterii autonomiei şi conştientizării valorii sociale a individului, a dezvoltării responsabilităţii şi redobândirii abilităţilor sociale;● continuarea procesului de finanţare pentru înfiinţarea de noi unităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie.  +  Capitolul VIII Rezultate aşteptate şi indicatoriCa urmare a implementării eficiente a prezentei strategii în perioada 2013-2017, vor fi atinse următoarele rezultate la nivel naţional:
    Rezultate Indicatori
    1. Reducerea toleranţei faţă de vio- lenţa în familie şi creşterea eficacităţii programelor de pre- venire prin implementarea siste- matică a măsurilor de prevenire Numărul programelor de prevenire implementate Număr de beneficiari ai programelor de prevenire în dinamică Număr de victime în dinamică în zonele de aplicare a programelor de prevenire
    2. Dezvoltarea de atitudini şi compor- tamente nonviolente pentru atinge- rea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa în familie Numărul de campanii de informare implementate Număr de materiale informative diseminate Numărul de persoane informate Număr de sesizări privind violenţa în familie în dinamică
    3. Elaborarea legislaţiei primare şi secundare şi implementarea unitară a acesteia Actele normative care modifică şi completează legislaţia în vigoare Acorduri bilaterale Ghiduri şi proceduri elaborate şi diseminate Modele de bune practici diseminate
    4. Întărirea capacităţii instituţio- nale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei în familie corelate cu violenţa asupra copilului Număr de protocoale de colaborare şi parteneriate semnate între instituţiile implicate Număr de cazuri de victime ale violenţei în familie instrumentate anual Numărul de servicii înfiinţate anual (minimum un adăpost şi un centru de consiliere pentru victime şi agresori pe judeţ până în anul 2017) Creşterea numărului victimelor/ agresorilor care beneficiază de servicii, în funcţie de nevoile identificate
    5. Existenţa unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen Standarde de calitate pentru serviciile destinate victimelor violenţei în familie şi cele destinate agresorilor Metodologia privind procedurile de înregistrare, raportare şi manage- ment al cazurilor de violenţă în familie, aprobată prin ordin comun (MMFPS, MAI, MJ, MS)
    6. Existenţa unui sistem informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazu- rilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului la nivel naţional Formatul soft şi utilizarea acestuia de către autorităţile/ instituţiile implicate în gestio- narea violenţei în familie Numărul instituţiilor care utilizează sistemul
    7. Creşterea numărului de specialişti, în paralel cu dezvoltarea şi con- solidarea competenţelor profesio- nale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi comba- terii violenţei în familie Numărul de cursuri de formare profesională continuă organizate Numărul de profesionişti, pe categorii profesionale, pregătiţi la nivel naţional
    8. Dezvoltarea relaţiilor de cola- borare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale impli- cate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie Număr de protocoale de colaborare şi parteneriate semnate între instituţiile implicate
    9. Monitorizarea şi evaluarea acti- vităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie Rapoartele semestriale şi anuale întocmite şi publicate
     +  Capitolul IX FinanţareActivităţile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie se finanţează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse: a) bugetul de stat; b) bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; c) bugetele fondurilor externe nerambursabile; d) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor; e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.Proiecţiile bugetare de susţinere a măsurilor prevăzute în planul anual de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie sunt elaborate în fiecare an pentru anul următor şi reprezintă o condiţionalitate a implementării strategiei.  +  Capitolul X Proceduri de monitorizare, evaluareActivităţile de monitorizare se vor desfăşura pe toată perioada de implementare şi vor include atât colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate în implementarea strategiei, identificarea şi corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor şi normelor antiviolenţă în familie, precum şi creşterea gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen.În vederea monitorizării prezentei strategii, precum şi în vederea coordonării eforturilor din acest domeniu în corelare şi integrare cu cele din domeniul violenţei asupra copilului, se înfiinţează subcomitetul de lucru permanent pentru violenţaîn familie în subordinea Comitetului Naţional Director (CND) pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă aflat în coordonarea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. Modul de organizare şi funcţionare a subcomitetului de lucru se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. În vederea eliminării eforturilor paralele, scăderii costurilor şi eficientizării acţiunilor din domeniul violenţei, atribuţiile CND se vor extinde pentru toate formele de violenţă asupra copilului şi violenţa în familie, prin modificarea Hotărârii Guvernului nr. 617/2004.Stadiul implementării strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare, elaborate anual, de către subcomitetul de lucru mai sus menţionat. Rapoartele elaborate sunt prezentate şi supuse aprobării ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.Metodologia derulării acestor activităţi de monitorizare va fi elaborată de subcomitet în termen de 3 luni de la adoptarea strategiei şi supusă aprobării ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. De asemenea, evaluarea impactului strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii externi de performanţă antiviolenţă în familie, dar şi la cei vizând costul violenţei în familie.  +  Capitolul XI Etape ulterioare şi instituţii responsabileÎn conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, implementarea strategiei pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie se va realiza sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin structurile de specialitate.Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei vor asigura, potrivit competenţelor lor legale, mediatizarea strategiei, precum şi diseminarea informaţiilor relevante şi bunele practici identificate în implementarea strategiei.Evaluarea ex-post a impactului strategiei va urmări să analizeze modul de folosire a resurselor, realizarea impactului aşteptat şi eficienţa intervenţiilor. Se vor evalua atât factorii de succes sau de eşec, cât şi sustenabilitatea rezultatelor şi impactului strategiei. Pentru o evaluare adecvată a rezultatelor strategiei, evaluarea ex-post trebuie realizată după trecerea unui anumit timp de la implementare. În acest scop pot fi contractaţi evaluatori externi.-----