HOTĂRÂRE nr. 975 din 23 octombrie 2012pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 28 noiembrie 2012



    Având în vedere dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:  +  Articolul IRegulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- Articolul 22^1 va avea următorul cuprins:"Art. 22^1. - (1) În exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. b^1), criteriul principal care va fi avut în vedere de colegiul de conducere constă în solicitarea expresă a unor judecători, iar în lipsa unor astfel de solicitări, în acordul celor în cauză. (2) Dacă mai mulţi judecători decât este necesar solicită mutarea la altă secţie sau, după caz, îşi exprimă acordul în acest sens ori niciun judecător nu este de acord cu repartizarea la altă secţie, vor fi avute în vedere, în ordine ierarhică, următoarele criterii de selecţie: a) experienţa profesională anterioară în domeniul de activitate al secţiei la care se doreşte mutarea; b) absolvirea cursurilor de formare profesională în domeniul respectiv; c) pregătirea profesională realizată prin doctorat, masterat, studii postuniversitare, susţinere de referate sau lucrări în congrese, seminare, alte forme de dezbatere, articole sau studii apărute în publicaţii de specialitate, precum şi specializarea pentru care s-a optat la concursul de promovare în funcţii de execuţie; d) vechimea în funcţia de judecător. (3) În cazul aplicării criteriului prevăzut la alin. (2) lit. d), va fi avută în vedere vechimea cea mai mare în funcţia de judecător, dacă mai mulţi judecători decât este necesar solicită mutarea la altă secţie sau, după caz, îşi exprimă acordul în acest sens, ori vechimea cea mai mică în funcţia de judecător, în situaţia în care niciun judecător nu este de acord cu repartizarea la altă secţie. (4) În aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi avute în vedere, cu prioritate, în măsura posibilului, secţiile cu un domeniu de activitate apropiat de cel al secţiei la care se doreşte repartizarea şi, în cadrul acestui criteriu, volumul de activitate al secţiei de la care se intenţionează mutarea. (5) La solicitarea judecătorului ce urmează a fi repartizat la altă secţie, colegiul de conducere poate aproba o perioadă de maximum două luni în care acesta să nu participe la şedinţele de judecată şi să aibă posibilitatea formării profesionale, în funcţie de specializarea noii secţii."  +  Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PreşedinteleConsiliului Superior al Magistraturii,judecător Alina Nicoleta GhicaBucureşti, 23 octombrie 2012.Nr. 975.________