INSTRUCŢIUNI din 14 iulie 2009 (*actualizate*)privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale(actualizate până la data de 15 noiembrie 2012*)
--------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 15 noiembrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012; ORDINUL nr. M.137 din 9 noiembrie 2012.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor + Titlul I Dispoziţii generale + Capitolul I Consilierii juridici din Ministerul Apărării Naţionale + Articolul 1 (1) Activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale este desfăşurată de către consilierii juridici încadraţi în Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, denumită în continuare Direcţia, unităţi, instituţii şi formaţiuni militare fără personalitate juridică, precum şi în alte structuri cu personalitate juridică. (2) Activitatea legislativă şi de asistenţă juridică se realizează, în principal, prin reprezentarea şi apărarea intereselor Ministerului Apărării Naţionale în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, acordarea consultanţei de specialitate şi avizarea juridică a actelor şi măsurilor dispuse de comandanţi/şefi în scopul asigurării legalităţii actului de comandă/conducere, precum şi prin participarea la procesul de elaborare şi adoptare a actelor normative. + Articolul 2 (1) Activitatea legislativă şi de asistenţă juridică se realizează de către consilieri juridici: ofiţeri şi personal civil. (2) Dobândirea şi încetarea calităţii de consilier juridic se face în condiţiile legii. (3) Încadrarea şi promovarea ofiţerilor în funcţii de consilieri juridici se fac potrivit prevederilor Statutului cadrelor militare şi ale actelor normative care reglementează profesia de consilier juridic. (4) Dreptul de primire în profesie a consilierilor juridici civili se obţine pe baza unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii. (5) La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative, perioadă în care, din punct de vedere profesional, are calitatea de consilier juridic stagiar. (6) Consilierul juridic stagiar îşi desfăşoară activitatea coordonat de un consilier juridic îndrumător din Ministerul Apărării Naţionale. Consilier juridic îndrumător este fie şeful structurii juridice în care consilierul juridic stagiar este încadrat, fie consilierul juridic definitiv cu funcţia cea mai înaltă din garnizoană, cu excepţia consilierilor juridici cu atribuţii pe linie procesuală. În situaţia în care aceştia nu există, consilier juridic îndrumător este consilierul juridic definitiv de la eşalonul superior la care există consilier juridic. Coordonarea activităţii consilierului juridic stagiar cu atribuţii pe linie procesuală se realizează potrivit dispoziţiei şefului Direcţiei.-------------Alin. (6) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (7) Examenul de definitivat se organizează şi se desfăşoară în condiţiile legii. + Articolul 3 (1) În vederea cunoaşterii specificului activităţii juridice, la începutul exercitării profesiei în Ministerul Apărării Naţionale, consilierul juridic efectuează o pregătire de specialitate cu durata de două luni, în baza unui program şi în coordonarea consilierului juridic îndrumător prevăzut la art. 2 alin. (6). (2) În perioada prevăzută la alin. (1) consilierul juridic nu poate semna documente pe linie de specialitate fără confirmarea consilierului juridic îndrumător. + Articolul 4 (1) Consilierul juridic stagiar împuternicit poate pune concluzii la judecătorii şi la tribunale ca instanţe de fond, la organele de urmărire penală, precum şi la celelalte organe cu activitate jurisdicţională. (2) Consilierul juridic definitiv împuternicit poate pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toate gradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate organele cu activitate jurisdicţională.-------------Art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 5 (1) Consilierii juridici îşi exercită profesia în cadrul unităţilor militare unde sunt încadraţi, subordonându-se nemijlocit comandanţilor/şefilor acestora. Consilierii juridici din Ministerul Apărării Naţionale, indiferent de structura în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, sunt coordonaţi din punct de vedere profesional de Direcţie, în condiţiile stabilite prin dispoziţie a şefului acesteia.-------------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (2) Consilierii juridici asigură asistenţa juridică şi unităţilor militare din subordinea structurii din care fac parte sau eşalonului superior, dacă acestea nu au consilier juridic încadrat sau acesta nu îşi poate îndeplini temporar atribuţiile. (3) În situaţia în care eşalonul superior este dislocat în altă garnizoană, asistenţa juridică pentru unităţile militare care nu au consilier juridic încadrat sau acesta nu îşi poate îndeplini temporar atribuţiile se asigură de către un consilier juridic din garnizoana respectivă sau din cea mai apropiată garnizoană, în urma unei cereri scrise adresate comandantului/şefului unităţii militare din care face parte acesta. Sunt exceptaţi de la această prevedere consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală. (4) Consilierul juridic stabilit conform prevederilor alin. (2) sau (3), precum şi perioada în care acesta asigură asistenţa juridică se consemnează în ordinul de zi al unităţii militare deservite. + Articolul 6 (1) Consilierii juridici au autonomie profesională în exercitarea atribuţiilor funcţionale şi trebuie să asigure apărarea cu fermitate, onestitate şi principialitate, în limitele prevăzute de lege, a drepturilor şi intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi ale actelor normative. (2) Orice imixtiune din partea oricăror persoane, indiferent de calitatea pe care o au, făcută în activitatea consilierului juridic cu scopul de a-l determina să adopte o poziţie sau o soluţie contrară legii ori intereselor Ministerului Apărării Naţionale sau să renunţe la aplicarea legii este interzisă şi va fi adusă de îndată, pe linie ierarhică, la cunoştinţa şefului Direcţiei şi a conducerii Ministerului Apărării Naţionale. + Articolul 7Consilierii juridici nu pot fi sancţionaţi şi nu poate fi angajată răspunderea acestora pentru acţiunile întreprinse cu bună-credinţă în exerciţiul atribuţiilor şi în limita acestora sau pentru inacţiunile lor, cu excepţia cazurilor în care au manifestat gravă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor funcţiei. + Articolul 8 (1) Consilierii juridici au dreptul de a se constitui în colegii sau asociaţii profesionale, în condiţiile stabilite de lege şi de regulamentele militare. (2) Abrogat.-------------Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (3) Abrogat.-------------Alin. (3) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (4) Abrogat.-------------Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (5) Abrogat.-------------Alin. (5) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (6) Abrogat.-------------Alin. (6) al art. 8 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 9 (1) Pentru încadrarea, promovarea în funcţie, înaintarea în gradul următor sau trimiterea la cursurile de carieră a consilierilor juridici militari, până la gradul de colonel inclusiv, la nivelul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică funcţionează Comisia de selecţie nr. 14, compusă din: a) locţiitorul şefului Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică; b) şeful Direcţiei; c) locţiitorul şefului Direcţiei; d) şefii de servicii din Direcţie; e) şeful structurii juridice a Statului Major General; f) un reprezentant al Direcţiei management resurse umane; g) un reprezentant al categoriei de forţe ale armatei/structurii centrale/structurii de specialitate în care urmează să fie încadrat sau în care va fi promovat candidatul. (2) Secretariatul Comisiei de selecţie nr. 14 este asigurat de către Direcţie. (3) Membrii Comisiei de selecţie nr. 14 vor avea gradul militar cel puţin egal cu cel al cadrelor militare analizate. (4) Comisia de selecţie nr. 14 îşi desfăşoară activitatea potrivit normelor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de selecţie şi ierarhizare în vederea evoluţiei în carieră a cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale. + Capitolul II Direcţia + Articolul 10 (1) Direcţia este structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale în domeniu şi are, în principal, următoarele responsabilităţi: a) reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale în raporturile cu autorităţile publice, instanţele de judecată, alte organe cu activitate jurisdicţională, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină; b) analizarea şi avizarea, sub aspectul legalităţii, a proiectelor de acte normative specifice şi a documentelor înaintate ministrului apărării naţionale, care implică angajarea răspunderii patrimoniale a ministerului; c) coordonarea întocmirii proiectelor de acte normative de către structurile centrale sau de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale; d) susţinerea proiectelor de acte normative elaborate de Ministerul Apărării Naţionale în faţa autorităţilor publice şi în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentului; e) participarea la elaborarea regulamentelor, ordinelor, instrucţiunilor, precum şi a oricăror alte acte normative specifice; f) avizarea, în colaborare cu structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniul ce se doreşte a fi reglementat, a proiectelor de acte normative întocmite de autorităţile publice, pentru care s-a cerut avizul Ministerului Apărării Naţionale; g) asigurarea asistenţei juridice conducerii ministerului, precum şi structurilor centrale care nu au consilier juridic încadrat sau acesta nu îşi poate îndeplini temporar atribuţiile; h) gestionarea, din punct de vedere juridic, a măsurilor întreprinse la nivelul Ministerului Apărării Naţionale privind prevenirea şi combaterea terorismului; i) coordonarea procesului de armonizare a prevederilor proiectelor actelor normative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale cu acquis-ul NATO şi UE; j) coordonarea asigurării asistenţei juridice în relaţiile cu forţele armate străine; k) participarea în comisiile permanente de specialitate, care funcţionează la nivelul structurilor centrale ale ministerului, în vederea asigurării legalităţii măsurilor adoptate sau propuse; l) informarea operativă sau prin rapoarte periodice a conducerii Ministerului Apărării Naţionale asupra principalelor probleme privind asistenţa juridică, precum şi a măsurilor ce se impun a fi luate; m) elaborarea instrucţiunilor privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale;m^1) coordonarea din punct de vedere profesional a consilierilor juridici din Ministerul Apărării Naţionale, indiferent de structura în care aceştia îşi desfăşoară activitatea;-------------Litera m^1) a art. 10 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012.m^2) avizarea înfiinţării, desfiinţării sau transformării, după caz, a funcţiilor de consilieri juridici din Ministerul Apărării Naţionale;-------------Litera m^2) a art. 10 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. n) acordarea avizului în vederea confirmării în arma "Justiţie Militară" a ofiţerilor în activitate numiţi în funcţii de consilieri juridici în cadrul Ministerului Apărării Naţionale; o) ţinerea evidenţei consilierilor juridici din Ministerul Apărării Naţionale; p) transmiterea la Direcţia management resurse umane a propunerilor privind echivalarea cursurilor de carieră, în funcţie de formele de pregătire cu specific juridic absolvite de consilierii juridici ofiţeri; q) consultarea cu reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul apărării, în vederea stabilirii unor programe sau activităţi comune în procesul de elaborare a actelor normative şi în procesul de luare a deciziilor; r) ţinerea evidenţei asociaţiilor şi fundaţiilor care se adresează Ministerului Apărării Naţionale şi formularea răspunsurilor la solicitările acestora; s) ţinerea evidenţei privind constituirea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul apărării; ş) analizarea documentelor transmise de către asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul apărării, care solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică, şi formularea de propuneri ministrului apărării naţionale. (2) În scopul îndeplinirii responsabilităţii prevăzute la alin. (1) lit. o), comandanţii/şefii structurilor Ministerului Apărării Naţionale sunt obligaţi să-l informeze ierarhic, în prealabil, în scris, pe şeful Direcţiei cu privire la orice situaţie care presupune absenţa de la serviciu a consilierului juridic din structura pe care o comandă/conduce, pentru o perioadă mai mare de 60 de zile.-------------Alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 11 (1) Avizul pentru confirmarea în arma "Justiţie Militară", prevăzut la art. 10 lit. n), se acordă după parcurgerea perioadei de pregătire stipulate la art. 3 alin. (1). (2) Titlul de specialist de clasă în specialitatea "Justiţie Militară" se acordă/menţine/confirmă de şeful Direcţiei. (3) Examenul de acordare/menţinere a titlului de specialist de clasă în specialitatea "Justiţie Militară" se organizează de către Direcţie pentru toţi consilierii juridici din Ministerul Apărării Naţionale, conform prevederilor actelor normative specifice în vigoare. + Titlul II Activitatea de consultanţă şi avizare juridică + Articolul 12Consilierul juridic din Ministerul Apărării Naţionale îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii pe linia activităţii de consultanţă şi avizare juridică: a) analizează şi avizează, sub aspectul legalităţii, proiectele de acte normative specifice ce se aprobă de conducătorii structurilor cărora le asigură asistenţă juridică; b) colaborează la întocmirea proiectelor de acte normative iniţiate de structurile Ministerului Apărării Naţionale; c) colaborează la analizarea proiectelor de acte normative întocmite de autorităţi publice, pentru care s-a cerut avizul Ministerului Apărării Naţionale; d) reprezintă şi apără interesele Ministerului Apărării Naţionale în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, cu excepţia instanţelor judecătoreşti; e) consiliază, pe linie de specialitate, comandanţii/şefii unităţilor militare în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină; f) avizează, la cererea comandanţilor/şefilor unităţilor militare, legalitatea măsurilor ce urmează a fi luate în desfăşurarea activităţii lor, precum şi a oricăror acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităţilor militare; g) asigură asistenţă juridică la încheierea contractelor în care este parte unitatea militară, le avizează şi participă la concilierea litigiilor rezultate în urma derulării acestora; h) asigură asistenţa juridică comisiilor de specialitate care funcţionează la nivelul structurilor centrale ale ministerului şi unităţilor militare, în vederea asigurării legalităţii măsurilor pe care acestea le adoptă sau le propun; i) colaborează cu organele de resort din unităţile militare şi cu parchetele militare, în vederea stabilirii exacte a cuantumului pagubelor produse patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale; j) acordă asistenţă juridică de specialitate consiliilor de onoare sau consiliilor de judecată, după caz, prin participarea în calitate de membri ai acestora, potrivit regulamentelor militare; k) acordă asistenţă juridică de specialitate cadrelor militare trimise în faţa consiliilor de onoare sau consiliilor de judecată, după caz, atunci când sunt aleşi apărători ai acestora, potrivit regulamentelor militare; l) informează operativ conducerea unităţii militare căreia îi asigură asistenţă juridică asupra principalelor probleme constatate privind asigurarea legalităţii, precum şi a măsurilor ce se impun a fi luate; m) colaborează la întocmirea documentaţiei necesare promovării acţiunilor la instanţele judecătoreşti; n) participă, la cerere, la convocările în care se analizează modul de executare a contractelor economice, abaterile sau accidentele de circulaţie ori de muncă, starea şi practica disciplinară, precum şi la alte convocări şi face propuneri pentru luarea măsurilor impuse de reglementările legale în vigoare; o) sprijină acţiunile organizate în unităţile militare pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei; p) participă la planificarea şi executarea controlului şi evaluării asistenţei juridice în Ministerul Apărării Naţionale; q) participă la misiuni de cooperare internaţională în domeniul juridic, în ţară sau în străinătate; r) prezintă rapoarte de activitate comandantului/şefului unităţii militare în care este încadrat; s) asigură documentarea juridică şi ţine evidenţa actelor normative pentru pregătirea sa profesională, precum şi a celor privind organizarea şi funcţionarea structurii din care face parte. + Articolul 13În raport cu eşalonul în care activează, consilierul juridic din structurile operative are şi următoarele atribuţii specifice: a) consiliază comandanţii/şefii unităţilor militare în aplicaţii şi antrenamente de stat major, prezentând date, concluzii şi propuneri privitoare la respectarea şi aplicarea legilor şi obiceiurilor războiului în procesul elaborării hotărârilor; b) asigură asistenţa juridică de specialitate comandanţilor/şefilor unităţilor militare pentru respectarea prevederilor actelor normative în vigoare ce reglementează modul de intervenţie a Ministerului Apărării Naţionale în situaţii de criză, îndeosebi în cazurile de exercitare a dreptului de folosire a forţei militare; c) participă la iniţierea şi negocierea înţelegerilor tehnice pentru cooperarea cu forţele armate străine în îndeplinirea unor misiuni comune pe teritoriul României sau al altor state; d) consiliază comandanţii/şefii şi contribuie la pregătirea efectivelor de militari participante la misiuni în afara teritoriului statului român; e) avizează sub aspectul legalităţii contractele încheiate, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi uzanţelor locale, în zonele de operaţii, cu persoane juridice sau fizice, după caz. + Articolul 14 (1) Comandanţii/şefii unităţilor militare solicită în mod obligatoriu avizul consilierului juridic, în următoarele situaţii: a) la întocmirea proiectelor de acte normative specifice care se aprobă de conducătorii structurilor cărora consilierul juridic le asigură asistenţă juridică; b) la încheierea actelor juridice care vizează patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale; c) la acordarea de drepturi băneşti sau de altă natură personalului Ministerului Apărării Naţionale; d) la încheierea contractelor în care este parte Ministerul Apărării Naţionale, prin unitatea militară respectivă; e) la scoaterea din funcţiune a activelor fixe, declasarea şi casarea activelor fixe şi a bunurilor materiale, altele decât activele fixe; f) la stabilirea răspunderii materiale în sarcina personalului Ministerului Apărării Naţionale; g) la încheierea/desfacerea contractelor de muncă/angajare ale personalului contractual civil/soldaţilor şi gradaţilor voluntari, precum şi la numirea/încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici; h) la încheierea contractelor de exercitare a profesiei de cadru militar în activitate, precum şi la trecerea în rezervă a cadrelor militare din motive imputabile acestora; i) la întocmirea sesizării necesare promovării unei acţiuni în justiţie, în condiţiile art. 69; j) în alte situaţii prevăzute de actele normative în vigoare. (2) Solicitarea avizului este în sarcina comandantului/şefului unităţii militare care are dreptul de a lua măsura respectivă. (3) Avizul prevăzut la alin. (1) este prealabil şi consultativ. + Articolul 15 (1) Termenul de acordare a avizului juridic este de minimum 24 de ore de la solicitare, durata urmând a fi majorată în funcţie de complexitatea problematicii analizate. (2) Avizul juridic se formulează în scris, iar cel nefavorabil sau cu observaţii se motivează. (3) Consilierul juridic este obligat să semneze avizul juridic şi să aplice ştampila specifică. (4) Avizele juridice se înregistrează într-un registru special, în ordinea acordării. + Articolul 16 (1) În cazul speţelor complexe sau cu caracter de noutate, consilierii juridici se pot adresa în mod direct structurii juridice/consilierului juridic de la eşalonul imediat superior, în vederea formulării unui punct de vedere juridic. (2) Structura juridică/consilierul juridic căreia/căruia i s-a adresat solicitarea are obligaţia să răspundă, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1) al art. 15, cu luarea în considerare a soluţiei/soluţiilor propuse de solicitant. (3) Opiniile formulate în condiţiile alin. (2) au caracter consultativ şi nu înlătură răspunderea consilierului juridic solicitant. + Articolul 17 (1) Consilierul juridic care face parte din comisia de evaluare a ofertelor sau care este cooptat ca expert într-o procedură de achiziţie publică nu poate aviza contractul de achiziţie publică aferent acesteia. (2) În cazul unităţilor militare în care este încadrat un singur consilier juridic şi acesta face parte din comisia de evaluare a ofertelor ori este cooptat ca expert în cadrul aceleiaşi comisii, avizarea contractului de achiziţie publică se va face în condiţiile art. 5 alin. (2) şi (3). (3) Situaţia consilierului juridic prevăzută la alin. (2) este asimilată celei în care acesta nu îşi poate îndeplini temporar atribuţiile. + Articolul 18 (1) Documentele prezentate spre avizare trebuie să fie analizate în prealabil de structurile de specialitate din unitatea militară/Ministerul Apărării Naţionale, potrivit domeniilor de competenţă ale acestora, acordarea avizului juridic urmând a avea loc după anexarea punctelor de vedere formulate, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel. (2) Consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de acesta. + Titlul III Activitatea legislativă şi relaţia cu Guvernul şi Parlamentul + Capitolul I Dispoziţii introductive + Articolul 19Prin activitatea legislativă, în sensul prezentelor instrucţiuni, se înţelege parcurgerea fazelor de elaborare, dezbatere, adoptare şi publicare a actelor normative cu forţă juridică egală sau superioară unei hotărâri a Guvernului, prin care se reglementează relaţii sociale specifice domeniului militar, precum şi avizarea de către Ministerul Apărării Naţionale a proiectelor de acte normative cu incidenţă în domeniul apărării, iniţiate de autorităţile publice. + Articolul 20 (1) Activitatea legislativă a Ministerului Apărării Naţionale este coordonată de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, prin Direcţie, structură specializată în acest domeniu. (2) Direcţia pregăteşte şi proiectele răspunsurilor, fundamentate juridic, la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari, pe baza informaţiilor comunicate de structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale ale căror domenii de responsabilitate sunt incidente cu obiectul întrebărilor/interpelărilor. + Articolul 21Proiectele de acte normative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale se elaborează în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului, ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, denumit în continuare Regulament, cu respectarea principiilor ordinii de drept, precum şi cu prevederile prezentelor instrucţiuni. + Articolul 22Proiectele de acte normative se elaborează de structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, potrivit domeniilor de competenţă ale fiecăreia, şi se înaintează, ierarhic, numai sub semnătura şefilor structurilor centrale. + Capitolul II Elaborarea, consultarea, avizarea şi supunerea spre adoptare/aprobare în cadrul şedinţei Guvernului a proiectelor de acte normative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale + Secţiunea 1 Elaborarea şi consultarea + Articolul 23 (1) Elaborarea proiectelor de acte normative este precedată, în funcţie de importanţa şi de complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică pentru cunoaşterea temeinică a domeniului ce urmează a fi reglementat, a istoricului legislaţiei interne, precum şi a unor reglementări similare din legislaţia altor state. (2) La elaborarea proiectelor de acte normative, structura iniţiatoare urmăreşte ca acestea să se integreze organic în sistemul legislaţiei în domeniu, să se armonizeze cu acquis-ul NATO şi UE, după caz, şi să respecte normele de tehnică legislativă. (3) Structurile iniţiatoare solicită, pentru documentare legislativă, informaţii suplimentare la Direcţie. (4) În activitatea de documentare şi elaborare a proiectelor de acte normative este consultat în mod obligatoriu consilierul juridic care asigură asistenţa juridică a structurii respective. + Articolul 24 (1) Proiectul de act normativ, în formă iniţială, însuşit de către şeful structurii centrale în subordinea căruia se află structura iniţiatoare, se transmite pentru consultare şi formulare a unor puncte de vedere structurilor care sunt interesate în aplicarea sa. (2) Proiectul de act normativ, revizuit în urma analizării punctelor de vedere formulate de structurile prevăzute la alin. (1), însuşit de către şeful structurii iniţiatoare, se transmite, în vederea obţinerii avizelor de specialitate, structurilor centrale sau de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, ale căror domenii de competenţă intră sub incidenţa dispoziţiilor acestuia. (3) Dacă proiectul de act normativ a fost avizat favorabil cu observaţii şi propuneri de către structurile care sunt interesate în aplicarea sa, atunci structura iniţiatoare întocmeşte o notă justificativă, în care sunt menţionate şi motivate toate observaţiile neînsuşite din avizul de specialitate şi care însoţeşte documentul respectiv. (4) În situaţia în care proiectul de act normativ este iniţiat împreună cu alte autorităţi publice, înaintea promovării acestuia, structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale colaborează, în vederea optimizării lui, cu structurile corespondente ori similare din aceste instituţii, astfel încât proiectul propus să fie însuşit fără observaţii. + Articolul 25 (1) Proiectele de acte normative sunt avizate, din punctul de vedere al legalităţii, de către Direcţie, care încheie etapa avizării de către structurile Ministerului Apărării Naţionale. În acest scop, structura iniţiatoare transmite Direcţiei următoarele documente: a) raportul de prezentare a proiectului de act normativ adresat ministrului apărării naţionale; b) instrumentul de prezentare şi motivare; c) proiectul de act normativ; d) tabelul comparativ cuprinzând reglementarea în vigoare şi reglementarea propusă, în situaţia în care proiectele de acte normative conţin modificări şi/sau completări ale actelor normative în vigoare, având rubricile: număr curent, text actual, text propus, cu evidenţierea modificărilor sau completărilor propuse, prin îngroşarea caracterelor cu care acestea sunt înscrise; e) tabelul de concordanţă între actul normativ comunitar propus să fie transpus şi proiectul de act normativ naţional care îl transpune, elaborat conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Regulament, dacă este cazul; f) materialul documentar necesar, care conţine şi datele de identificare ale specialiştilor implicaţi în întocmirea acestuia: gradul, numele şi prenumele, structura din care fac parte, precum şi numărul de telefon de contact. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se transmit în mod obligatoriu şi pe suport magnetic sau optic ori pe e-mail, după caz. + Articolul 26 (1) Raportul prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. a), semnat de şeful structurii iniţiatoare, cuprinde prezentarea succintă a reglementării propuse, necesitatea adoptării, precum şi aspecte relevante privind oportunitatea demersului legislativ. (2) Raportul este însoţit de fişa cu avize/avizele structurilor de specialitate menţionate la art. 24 alin. (2). + Articolul 27Instrumentele de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative se elaborează în conformitate cu prevederile incidente ale Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.361/2006. + Articolul 28 (1) În cazul proiectelor de ordonanţă de urgenţă, structura iniţiatoare are obligaţia de a motiva urgenţa, inclusiv în cuprinsul acestora. (2) Direcţia are obligaţia ca, înaintea promovării proiectelor de ordonanţă de urgenţă, să ceară avizul de oportunitate al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul din subordinea Guvernului. + Articolul 29Adresele către conducătorii autorităţilor/instituţiilor publice coiniţiatoare şi/sau avizatoare, precum şi către Secretariatul General al Guvernului se redactează pe formulare tipizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ministerului Apărării Naţionale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 118/2007*), cu modificările şi completările ulterioare.------------*) Ordinul nr. M.S. 118/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece este clasificat potrivit legii. + Articolul 30 (1) Materialul documentar prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. f) cuprinde orice element necesar fundamentării deciziei ce se propune a fi adoptată, în legătură cu proiectul de act normativ promovat. (2) În mod obligatoriu se anexează, în original sau în copie, documentele la care se face referire în raport. + Articolul 31Tratatele internaţionale care se supun Parlamentului pentru ratificare sau Guvernului pentru aprobare, însoţite de raportul adresat ministrului apărării naţionale, sunt prezentate Direcţiei pentru avizare de către Direcţia cooperare internaţională în domeniul apărării din cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, în toate etapele încheierii acestora, respectiv negociere, semnare şi ratificare/aprobare, cu respectarea procedurilor stabilite prin Legea nr. 590/2003 privind tratatele. + Articolul 32 (1) În situaţia avizării nefavorabile sau avizării favorabile cu observaţii, documentele prevăzute la art. 31 se restituie Direcţiei cooperare internaţională în domeniul apărării. (2) În cazul avizării favorabile sub aspect juridic, documentele se înaintează ministrului apărării naţionale pentru semnare şi transmiterea acestora la autorităţile publice coiniţiatoare sau avizatoare, după caz. + Articolul 33Pentru încheierea tratatelor internaţionale, activităţile specifice se desfăşoară astfel: a) negocierea şi semnarea acestora sunt coordonate de Direcţia cooperare internaţională în domeniul apărării din cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare; b) procedura de ratificare/aprobare prin acte normative este gestionată de Direcţie, în cooperare cu Direcţia cooperare internaţională în domeniul apărării. + Articolul 34Textele tratatelor internaţionale se transmit Secretariatului General al Guvernului, ştampilate pe fiecare pagină, iar pe ultima pagină se înscriu explicit numele persoanelor semnatare şi se atestă, prin semnătura persoanei autorizate şi prin aplicarea ştampilei, conformitatea documentului cu originalul. + Articolul 35 (1) Direcţia înregistrează în evidenţa proprie proiectele de acte normative şi le finalizează în colaborare cu iniţiatorul. (2) În acest sens, Direcţia formulează avize de specialitate în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, în cazul proiectelor de acte normative cu procedură obişnuită, şi de cel mult 48 de ore, pentru proiectele de acte normative promovate în regim de urgenţă. Termenul se calculează de la data înregistrării documentului în evidenţa Direcţiei. (3) Direcţia se pronunţă asupra aspectelor juridice, de tehnică legislativă şi în legătură cu modul de armonizare a proiectelor cu legislaţia internă şi internaţională. + Articolul 36 (1) Proiectele de acte normative prezentate pentru aprobare ministrului apărării naţionale se expertizează de către Secretariatul general, care verifică îndeplinirea condiţiilor de promovare prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare. (2) Proiectele de acte normative care nu îndeplinesc condiţiile de promovare se înapoiază, de către Secretariatul general, Direcţiei, care, împreună cu iniţiatorul/iniţiatorii, le reanalizează şi ia măsuri pentru corectarea, refacerea, îmbunătăţirea sau completarea conţinutului acestora. + Articolul 37Asupra oportunităţii promovării proiectelor de acte normative se pronunţă ministrul apărării naţionale sau înlocuitorul său de drept, pe timpul absenţei acestuia. + Articolul 38 (1) În situaţia în care, pentru reglementarea unui domeniu de activitate, este necesară adoptarea simultană a mai multor acte normative, proiectele acestora se transmit Direcţiei. (2) Este interzisă promovarea unui proiect de act normativ care conţine norme de trimitere la alt proiect care nu a parcurs încă procedura reglementată în această secţiune. + Articolul 39 (1) După însuşirea proiectelor de acte normative de către ministrul apărării naţionale, Direcţia le supune concomitent consultării publice, în condiţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum şi consultării preliminare interinstituţionale. (2) Prevederile alin. (1) referitoare la consultarea publică nu se aplică proiectelor de acte normative care privesc elementele şi situaţiile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 52/2003, precum şi altor situaţii prevăzute expres de lege. (3) În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun aprobării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare. (4) Direcţia analizează sugestiile şi opiniile transmise în scris cu privire la proiectul de act normativ supus consultării publice. (5) Direcţia organizează dezbateri publice asupra proiectului de act normativ la sediul Ministerului Apărării Naţionale, în situaţia în care acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică. (6) Consultarea preliminară interinstituţională se realizează în urma afişării proiectului de act normativ, însuşit de ministrul apărării naţionale, de către Direcţie, pe site-ul ministerului, pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, precum şi prin transmiterea concomitentă în format electronic/pdf către Secretariatul General al Guvernului de către Secretariatul general, însoţită de o adresă de înaintare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la Regulament, în vederea includerii la lit. d) a agendei reuniunii de lucru pregătitoare. (7) Observaţiile şi propunerile formulate de autorităţile publice consultate se analizează şi se soluţionează de către structura iniţiatoare, care procedează, ulterior, la definitivarea proiectului, şi după caz, a instrumentelor de prezentare şi motivare iniţiale. La operaţiunea de definitivare participă şi reprezentanţi ai Direcţiei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice avizatoare, după caz. (8) Pentru observaţiile şi propunerile care nu au fost reţinute, structura iniţiatoare întocmeşte o notă cu motivarea neînsuşirii acestora. + Secţiunea a 2-a Avizarea + Articolul 40 (1) La terminarea perioadei de consultare interinstituţională preliminară, după operaţiunea de definitivare, în situaţia când au fost formulate observaţii sau propuneri, proiectul de act normativ însuşit de ministrul apărării naţionale şi de coiniţiatori, după caz, se transmite Secretariatului General al Guvernului, atât pe suport hârtie, în copie, cât şi în format electronic/pdf, împreună cu o adresă de înaintare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la Regulament, însoţită de documentele prevăzute la art. 25 alin. (1), de către Secretariatul general, pus la dispoziţie de către Direcţie. (2) În ziua în care a fost înaintat către Secretariatul General al Guvernului, proiectul de act normativ, în original, însoţit de o adresă de înaintare elaborată conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Regulament, se transmite de către Direcţie autorităţilor publice avizatoare. (3) În această etapă, proiectul de act normativ care urmează să fie avizat de Ministerul Finanţelor Publice şi/sau de Departamentul pentru Afaceri Europene şi/sau de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în copie, se transmite acestora de către Direcţie, în vederea analizei. (4) După primirea avizelor solicitate potrivit alin. (2), proiectul de act normativ, în original, se transmite de către Direcţie succesiv pentru avizare autorităţilor publice prevăzute la alin. (3), precum şi în copie la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. (5) În situaţia în care proiectul a fost avizat favorabil cu observaţii şi propuneri sau avizat negativ, Direcţia va întocmi, împreună cu structura iniţiatoare, o notă justificativă care să cuprindă modalitatea de însuşire sau, după caz, argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor. O copie a notei justificative se transmite de către Direcţie autorităţii publice care a avizat favorabil cu observaţii şi propuneri sau a avizat negativ. + Articolul 41 (1) Derularea procedurii de avizare, precum şi susţinerea punctului de vedere al Ministerului Apărării Naţionale în faţa autorităţilor publice semnatare/avizatoare sunt în competenţa Direcţiei, care, după caz, poate solicita asistenţă de specialitate structurii iniţiatoare. (2) După finalizarea procedurii de avizare, Direcţia întocmeşte fişa circuitului de avizare, elaborată conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la Regulament. + Secţiunea a 3-a Supunerea spre adoptare/aprobare în cadrul şedinţei Guvernului a proiectelor de acte normative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale + Articolul 42 (1) După finalizarea procedurii de avizare interministeriale, forma finală a proiectului de act normativ, însoţită, dacă este cazul, de observaţiile autorităţilor publice avizatoare şi de nota justificativă privind nepreluarea acestora, se transmite de către Direcţie autorităţilor publice prevăzute la art. 22 din Regulament, în vederea obţinerii avizelor, dacă obţinerea acestora este obligatorie. (2) După obţinerea avizelor autorităţilor publice prevăzute la alin. (1), Direcţia va transmite Secretariatului General al Guvernului atât pe suport hârtie, în original, cât şi în copie certificată, precum şi pe e-mail, în fişier electronic certificat, forma finală a proiectului de act normativ, însoţită de eventualele observaţii şi propuneri ale tuturor autorităţilor publice avizatoare, precum şi de nota justificativă privind însuşirea sau neînsuşirea acestora, dacă este cazul, în vederea includerii la lit. a) a agendei reuniunii de lucru pregătitoare, însoţit, după caz, de documentele prevăzute la art. 28 din Regulament. + Articolul 43 (1) Direcţia analizează avizul Consiliului Legislativ, precum şi, după caz, nota cuprinzând observaţiile formulate de Secretariatul General al Guvernului, reanalizează şi, dacă este necesar, reface, împreună cu structura iniţiatoare, proiectul de act normativ. (2) În situaţia în care Ministerul Apărării Naţionale nu acceptă total sau parţial observaţiile şi propunerile formulate în documentele prevăzute la alin. (1), Direcţia va întocmi, împreună cu structura iniţiatoare, o notă justificativă cuprinzând argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor respective, pe care o va transmite Secretariatului General al Guvernului. + Articolul 44Direcţia analizează documentele incluse pe agenda reuniunii de lucru pregătitoare şedinţei Guvernului şi pe agenda de lucru a şedinţei Guvernului înaintea desfăşurării acestora şi prezintă, la solicitarea secretarului general, puncte de vedere referitoare la reglementările cu implicaţii asupra activităţii Ministerului Apărării Naţionale. + Articolul 45Dacă apreciază că se impune, după adoptarea de către Guvern a proiectelor de acte normative cu implicaţii asupra activităţii Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia informează structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniul reglementat despre necesitatea elaborării unor proiecte de acte normative subsecvente. + Capitolul III Consultarea şi semnarea/avizarea proiectelor de acte normative iniţiate de alte autorităţi publice + Articolul 46 (1) Lista proiectelor de acte normative iniţiate de alte autorităţi publice, pentru care Ministerul Apărării Naţionale are calitatea de autoritate publică avizatoare, este comunicată Direcţiei de către Secretariatul general în urma reuniunii de lucru pregătitoare a şedinţei Guvernului. (2) Proiectele prevăzute la alin. (1), obţinute de pe site-ul autorităţilor publice iniţiatoare sau al Secretariatului General al Guvernului, şi cele primite de Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de autoritate publică coiniţiatoare, sunt luate în evidenţă de Direcţie, iar aceasta, în funcţie de obiectul reglementării, le transmite în copie structurilor de specialitate în vederea formulării unor puncte de vedere autorizate. (3) Pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate de structurile consultate, precum şi a analizei proprii, Direcţia întocmeşte un punct de vedere fundamentat, care este prezentat ministrului apărării naţionale pentru a aproba conţinutul şi expedierea acestuia autorităţii publice iniţiatoare/avizatoare. (4) Adresa de răspuns către autoritatea publică iniţiatoare/avizatoare, însoţită, după caz, de nota cuprinzând observaţiile şi propunerile Ministerului Apărării Naţionale, se expediază de către Direcţie. + Articolul 47 (1) La primirea în original a proiectului de act normativ pentru care Ministerul Apărării Naţionale are calitatea de autoritate publică coiniţiatoare/avizatoare, Direcţia verifică modul de însuşire a observaţiilor şi propunerilor comunicate potrivit art. 46 alin. (3) şi propune ministrului apărării naţionale semnarea/nesemnarea sau avizarea favorabilă/avizarea favorabilă cu observaţii/avizarea negativă, după caz. (2) Adresa de restituire a proiectului de act normativ către autoritatea publică iniţiatoare/avizatoare, întocmită potrivit uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), se expediază de către Direcţie în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrare la această structură. + Capitolul IV Susţinerea proiectelor de legi în comisiile permanente şi în plenul Camerelor Parlamentului + Articolul 48Direcţia ţine permanent legătura cu Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul din subordinea Guvernului, în vederea monitorizării procesului legislativ pentru proiectele de legi iniţiate sau avizate de Ministerul Apărării Naţionale. + Articolul 49La şedinţele comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond sau pentru aviz cu proiecte de legi iniţiate sau avizate de Ministerul Apărării Naţionale, participă reprezentanţii Direcţiei şi specialiştii în domeniu din structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniul ce se doreşte a fi reglementat. + Articolul 50Cu ocazia supunerii pentru dezbatere şi adoptare plenului celor două Camere ale Parlamentului a proiectelor de legi iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale, la care participă ministrul apărării naţionale sau secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, aceştia sunt asistaţi de reprezentantul Direcţiei şi de un specialist din structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniul ce se doreşte a fi reglementat. + Articolul 51 (1) În cazul constatării neîntocmirii unor proiecte de acte normative care ar fi trebuit elaborate de către Ministerul Apărării Naţionale în baza prevederilor unor acte normative de nivel superior, Direcţia propune ministrului apărării naţionale, prin secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, structurile care să iniţieze aceste proiecte. (2) Direcţia îşi exercită competenţa şi pentru iniţierea măsurilor necesare republicării actelor normative în situaţiile stabilite de lege, asanării legislaţiei căzute în desuetudine sau abrogate implicit ori indirect, precum şi rectificării eventualelor erori apărute la publicarea actelor normative în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Capitolul V Răspunsuri la întrebări şi interpelări + Articolul 52Întrebările şi interpelările adresate ministrului apărării naţionale de către deputaţi sau senatori sunt luate în evidenţă de către Direcţie care, în funcţie de domeniul vizat, solicită de urgenţă structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale date relevante pentru formularea răspunsurilor. + Articolul 53Pe baza informaţiilor comunicate de structurile consultate, Direcţia întocmeşte proiectul de răspuns pe care îl va supune aprobării ministrului apărării naţionale şi, ulterior, îl transmite, în termenul legal, Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din subordinea Guvernului. + Articolul 54La prezentarea răspunsurilor la întrebări şi interpelări, în plenul Senatului ori al Camerei Deputaţilor, ministrul apărării naţionale sau, după caz, secretarul de stat desemnat de acesta este asistat de un reprezentat al Direcţiei şi de specialişti din structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniu. + Capitolul VI Alte dispoziţii + Articolul 55Direcţia ţine evidenţa, pentru fiecare proiect de act normativ iniţiat sau avizat de Ministerul Apărării Naţionale, a tuturor modificărilor şi completărilor de formă sau de fond făcute textului iniţial, în parcurgerea fazelor procesului de legiferare, a motivaţiei schimbărilor survenite, precum şi a autorilor propunerilor/observaţiilor respective. Pe lângă acestea se păstrează şi variantele proiectelor actelor normative neînsuşite în procesul de elaborare, dezbatere şi adoptare/aprobare. + Articolul 56Pentru definitivarea, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a unor proiecte de acte normative se pot constitui colective/grupuri de lucru conduse de secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, compuse din 4-5 reprezentanţi ai Direcţiei, precum şi din 1-2 reprezentanţi ai structurilor Ministerului Apărării Naţionale cu atribuţii în domeniul ce se doreşte a fi reglementat prin proiectul de act normativ respectiv. + Articolul 57În situaţia în care Direcţia solicită exprimarea unor puncte de vedere structurilor Ministerului Apărării Naţionale, răspunsurile trebuie să fie comunicate în termenul specificat în cerere sau, dacă acesta nu este menţionat, în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Neîncadrarea în termenele precizate anterior se interpretează în sensul că structura respectivă nu are propuneri sau observaţii ori, după caz, opinii în contradictoriu cu fondul sau forma materialelor transmise pentru analiză. + Articolul 58 (1) În situaţia în care parcurgerea fazelor activităţilor legislative reclamă urgenţă, iar propunerile de modificare sau completare a proiectului de act normativ, însuşite de către şeful structurii centrale iniţiatoare, nu pot fi făcute cu respectarea procedurii prevăzute de prezentele instrucţiuni, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului stabileşte o singură persoană, de regulă şeful structurii iniţiatoare a proiectului actului normativ respectiv, care să răspundă de hotărârile luate asupra oportunităţii schimbărilor de fond ale textului. (2) Şeful structurii iniţiatoare consultă obligatoriu, în situaţia prevăzută la alin. (1), compartimentul juridic propriu. + Titlul IV Asistenţa juridică în relaţiile cu forţele armate străine + Articolul 59 (1) În relaţiile cu forţele armate străine, asistenţa juridică a comandanţilor/şefilor forţelor armate române este asigurată de către consilierii juridici ai structurilor respective sau, în lipsa acestora, de consilierul juridic al eşalonului superior. (2) Asistenţa juridică în acest domeniu a şefilor structurilor centrale este asigurată de către consilierii juridici din structurile respective sau de către Direcţie, potrivit art. 10 lit. g). + Articolul 60Direcţia coordonează acţiunile pentru asigurarea asistenţei juridice în relaţiile cu forţele armate străine. În acest scop, Direcţia are următoarele atribuţii: a) avizează memorandumurile necesare obţinerii aprobărilor legale pentru participarea forţelor armate române la misiuni; b) asigură asistenţă, împreună cu alţi specialişti în domeniu din structurile centrale, conducerii Ministerului Apărării Naţionale, cu ocazia susţinerii în Parlament a propunerilor de trimitere a forţelor armate române în afara teritoriului naţional; c) avizează proiectele înţelegerilor tehnice de cooperare cu forţele armate străine supuse semnării ministrului apărării naţionale, precum şi pe cele a căror negociere este aprobată de acesta; d) avizează memorandumurile pentru aprobarea încheierii în numele Guvernului României a înţelegerilor tehnice de cooperare cu forţele armate străine; e) participă cu specialişti la negocierea înţelegerilor tehnice privind cooperarea cu forţele armate străine, la solicitarea structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale şi în limita personalului disponibil; f) coordonează acţiunile pentru soluţionarea, din punct de vedere juridic, a problemelor rezultate din aplicarea tratatelor privind statutul forţelor. + Articolul 61La solicitarea structurilor de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia iniţiază măsurile necesare pentru îmbunătăţirea cadrului juridico-normativ necesar cooperării forţelor armate române cu cele străine. + Articolul 62Structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale implicate în activităţi NATO îşi pregătesc specialiştii din domeniul lor de responsabilitate, care să fie în măsură să acţioneze operativ, în cooperare cu Direcţia, pentru soluţionarea problemelor privind aplicarea statutului forţelor. + Titlul V Activitatea procesuală + Capitolul I Dispoziţii introductive + Articolul 63 (1) În Ministerul Apărării Naţionale activitatea procesuală se realizează de către Direcţie şi structurile din teritoriu subordonate acesteia, de regulă, prin consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală. (2) Organizarea activităţii procesuale în Ministerul Apărării Naţionale se realizează prin dispoziţii ale şefului Direcţiei. + Articolul 64 (1) Se deleagă şeful Direcţiei din cadrul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică să exercite toate drepturile procedurale şi să reprezinte Ministerul Apărării Naţionale, precum şi structurile care nu au personalitate juridică în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională. (2) Structurile Ministerului Apărării Naţionale care au personalitate juridică, potrivit legii, pot fi reprezentate în justiţie de către Direcţie, la cererea conducătorilor acestora şi cu aprobarea şefului Direcţiei, pe baza împuternicirii semnate de conducătorul persoanei juridice reprezentate. Cererile de chemare în judecată, cele pentru exercitarea căilor de atac, recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, iniţierea sau acceptarea procedurilor de mediere ori de arbitraj, precum şi propunerile pentru tranzacţii se depun sub semnătura conducătorului persoanei juridice reprezentate.-------------Alin. (2) al art. 64 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (3) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), şeful Direcţiei poate împuternici sau desemna, după caz, pe oricare dintre consilierii juridici din subordine.-------------Alin. (3) al art. 64 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (4) Consilierii juridici aflaţi, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1), în coordonarea profesională a Direcţiei îşi desfăşoară activitatea procesuală în domeniul de responsabilitate al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică referitor la reprezentarea intereselor Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională.-------------Alin. (4) al art. 64 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (5) Consilierii juridici prevăzuţi la alin. (4) asigură reprezentarea intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată, pe baza împuternicirii date de şeful Direcţiei şi în coordonarea consilierilor juridici cu atribuţii pe linie procesuală, în responsabilitatea cărora se află dosarele respective. Împuternicirea dată de şeful Direcţiei vizează, în principiu, litigiile în care este implicată unitatea militară căreia îi asigură asistenţa juridică consilierul juridic respectiv, unităţile militare subordonate acesteia sau eşaloanele superioare şi se transmite consilierului juridic prin intermediul comandantului/şefului unităţii militare în care este încadrat.-------------Alin. (5) al art. 64 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 65În desfăşurarea activităţii specifice, consilierii juridici împuterniciţi în condiţiile prevăzute la art. 64 sunt obligaţi:-------------Partea introductivă a art. 65 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. a) să respecte dispoziţiile legale privitoare la interesele contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe ori la conflictul de interese pe care Ministerul Apărării Naţionale îl poate avea; b) să susţină cu demnitate şi competenţă drepturile şi interesele legitime ale Ministerului Apărării Naţionale în concluziile orale sau scrise; c) să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Statutul profesiei de avocat; d) să respecte secretul şi confidenţialitatea activităţii sale, în condiţiile legii. + Articolul 65^1 (1) Comandantul/Şeful unităţii militare sesizează organele de urmărire penală când ia cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni prin care se aduce atingere intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale. (2) Plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale se formulează de către comandantul unităţii militare, cu respectarea strictă a termenelor prevăzute de lege. (3) La solicitarea comandantului unităţii militare care apreciază ca nelegală rezoluţia emisă de procurorul-şef în soluţionarea plângerii prevăzute la alin. (2), Direcţia formulează o plângere la instanţa competentă potrivit legii.-------------Art. 65^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Capitolul II Atribuţiile specifice ale consilierilor juridici cu atribuţii pe linie procesuală + Articolul 66Consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală, din cadrul Direcţiei şi din structurile din teritoriu subordonate acesteia, reprezintă interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată. Aceştia îndeplinesc următoarele atribuţii specifice: a) formulează şi promovează acţiuni civile, comerciale, în contencios administrativ, în materia litigiilor de muncă, a asigurărilor sociale şi de altă natură, potrivit legii; b) formulează şi promovează apărările, căile de atac ordinare şi extraordinare, precum şi orice alte acte procesuale de natură să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale; c) formulează şi susţin cererile de constituire ca parte civilă în procesele penale în care inculpaţii au produs prejudicii patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale; d) apără, prin mijloace procesuale specifice, interesele Ministerului Apărării Naţionale atunci când este chemat în judecată în calitate de parte responsabilă civilmente; e) motivează propunerile de renunţare la drepturile aflate în litigiu şi la judecată, precum şi la căile de atac exercitate; f) colaborează cu unităţile militare în vederea întocmirii documentaţiei necesare exercitării şi susţinerii acţiunilor şi apărărilor în faţa instanţelor de judecată; g) examinează şi avizează, sub aspectul legalităţii, titlurile executorii, în vederea punerii în executare a acestora; h) îndeplinesc orice alte atribuţii pe linie procesuală prevăzute de lege ori stabilite de şeful Direcţiei. + Capitolul III Raporturile de subordonare/colaborare pe linia activităţii procesuale + Articolul 67 (1) Pentru susţinerea drepturilor şi intereselor legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală împuterniciţi colaborează cu structurile juridice ale unităţilor militare din compunerea ministerului.----------------Alin. (1) al art. 67 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (2) Abrogat.-------------Alin. (2) al art. 67 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 68 (1) În exercitarea atribuţiilor, consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală solicită direct, în scris, comandanţilor/şefilor unităţilor militare, indiferent de eşalon, informaţii, puncte de vedere, înscrisuri, precum şi orice alte mijloace de probă deţinute de unităţile militare, iar comandanţii/şefii acestora sunt obligaţi să le pună la dispoziţie până la termenul indicat. (2) Comandanţii/Şefii unităţilor militare sunt obligaţi să transmită de îndată consilierului juridic cu atribuţii pe linie procesuală în a cărui zonă de responsabilitate teritorială se află unitatea militară în cauză toate actele de procedură comunicate de organele de urmărire penală, instanţele de judecată sau executorii judecătoreşti, după caz. (3) Documentele clasificate care se constituie în mijloace de probă se depun la instanţă de către consilierul juridic împuternicit, după declasificarea acestora, în condiţiile legii, prin grija unităţii militare deţinătoare. (4) Documentele prevăzute la alin. (3), a căror declasificare nu este aprobată de emitent, se depun la instanţă ca documente clasificate, cu respectarea legislaţiei în vigoare, de către consilierul juridic împuternicit. (5) La efectuarea expertizei tehnice de specialitate dispuse de instanţa de judecată, comandanţii/şefii unităţilor militare sunt obligaţi ca, la cererea consilierului juridic cu atribuţii pe linie procesuală, să asigure participarea specialiştilor în domeniul respectiv, încadraţi în structura pe care o comandă/conduce. (6) Executarea hotărârilor judecătoreşti este obligaţia unităţilor militare reprezentate în proces. (7) Executarea obligaţiilor băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti executorii se realizează, potrivit legii, astfel: a) de către unitatea militară reprezentată în proces, al cărei comandant/şef are calitatea de ordonator de credite; b) de către unitatea militară al cărei comandant/şef are calitatea de ordonator de credite şi asigură financiar unitatea militară reprezentată în proces; c) de către Direcţia financiar-contabilă, în cazurile prevăzute la art. 43 alin. (7) lit. m) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Apărării Naţionale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 118/2007*), cu modificările şi completările ulterioare.---------*) Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 118/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, întrucât este clasificat, potrivit legii.-------------Alin. (7) al art. 68 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. M.137 din 9 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 15 noiembrie 2012. (8) Pentru evitarea plăţii unor penalităţi şi/sau cheltuieli suplimentare, executarea obligaţiilor băneşti stabilite prin hotărâri judecătoreşti executorii se face, în condiţiile legii, imediat şi în integralitate din fondurile existente cu această destinaţie, de către structurile militare prevăzute la alin. (7), iar în situaţia în care aceasta nu poate începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, structurile militare respective au obligaţia să facă de îndată demersuri în vederea obţinerii sumelor necesare de la eşaloanele superioare.-------------Alin. (8) al art. 68 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. M.137 din 9 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 15 noiembrie 2012. (9) Comandanţii/Şefii unităţilor militare prevăzute la alin. (7) lit. a) şi b) raportează imediat ordonatorilor de credite în finanţarea cărora se află, precum şi Direcţiei despre îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.-------------Alin. (9) al art. 68 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. M.137 din 9 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 15 noiembrie 2012.-------------Art. 68 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 69 (1) În situaţia în care se constată un prejudiciu produs patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale ori unul pe cale de a se produce, pentru a cărui acoperire/prevenire este necesară promovarea unei acţiuni în justiţie, comandantul/şeful unităţii militare, al eşalonului superior sau al structurii cu atribuţii de control, după caz, este obligat să sesizeze, în scris, în cel mai scurt timp, consilierul juridic cu atribuţii pe linie procesuală, în a cărui zonă de responsabilitate teritorială se află unitatea militară în cauză sau Direcţia. (2) Sesizarea, avizată în mod obligatoriu de consilierul juridic care asigură asistenţa juridică a unităţii militare, va fi însoţită de documentaţia necesară pentru formularea şi susţinerea acţiunii în justiţie, certificată "conform cu originalul".(2^1) Îndeplinirea activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se comunică de îndată, ierarhic, până la structura centrală în subordinea căreia se află unitatea militară în cauză. Structurile centrale au obligaţia ţinerii evidenţei tuturor cazurilor semnalate de unităţile militare din compunere şi/sau subordine.-------------Alin. (2^1) al art. 69 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. M.137 din 9 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 15 noiembrie 2012. (3) Arondarea consilierilor juridici cu atribuţii pe linie procesuală pe zone de responsabilitate teritorială se stabileşte prin dispoziţie a şefului Direcţiei, care se va publică în Buletinul Informativ al Armatei. + Articolul 70 (1) Consilierii juridici cu atribuţii pe linie procesuală înaintează şefului Direcţiei cererile de chemare în judecată, precum şi memoriile pentru exercitarea recursurilor în interesul legii, în vederea aprobării acestora pentru a fi promovate la instanţele de judecată sau la celelalte instituţii abilitate de lege. (2) Întâmpinările, cererile reconvenţionale, cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, altele decât recursul în interesul legii, precum şi orice alte acte procesuale prevăzute de lege vor fi înaintate instanţelor de judecată, sub semnătura şefului Direcţiei sau a consilierilor juridici cu atribuţii pe linie procesuală împuterniciţi.-------------Alin. (2) al art. 70 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (3) Abrogat.-------------Alin. (3) al art. 70 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 71 (1) Iniţierea sau acceptarea procedurilor de mediere ori arbitraj, renunţarea la drepturile aflate în litigiu şi la judecată, precum şi la căile de atac exercitate se aprobă de către ministrul apărării naţionale, la propunerea motivată a şefului Direcţiei.-------------Alin. (1) al art. 71 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (2) Neexercitarea căilor de atac se aprobă de către şeful Direcţiei, la propunerea consilierului juridic cu atribuţii pe linie procesuală împuternicit în cauză, înaintată ierarhic.-------------Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (3) În litigiile care au ca obiect imobile aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, aprobarea prevăzută la alin. (1) şi (2) se acordă numai cu avizul prealabil al Direcţiei domenii şi infrastructuri. (4) În procesele şi cererile civile şi penale ale căror obiect este evaluabil în bani, aprobarea prevăzută la alin. (1) şi (2) se acordă numai cu avizul prealabil al Direcţiei financiar-contabile. + Capitolul IV Alte dispoziţii + Articolul 72 (1) Pentru desfăşurarea optimă a activităţilor consilierilor juridici din teritoriu cu atribuţii pe linie procesuală, comandanţii/şefii unităţilor militare în care aceştia îşi au sediul au obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea următoarelor condiţii: a) spaţiu de lucru corespunzător cu dotare aferentă-mobilier, post telefonic interurban şi militar conectat la reţeaua telefonică a Armatei României, acces la servicii de internet/intranet; b) facilităţi de tehnoredactare şi multiplicare a documentelor specifice, de registratură şi de evidenţă a documentelor clasificate; c) acces la abonamente la Monitorul Oficial al României, Partea I, şi la alte publicaţii cu caracter juridic; d) drepturi de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în natură sau sub formă bănească. (2) În situaţia în care unităţile militare în care îşi au sediul consilierii juridici din teritoriu cu atribuţii pe linie procesuală se desfiinţează, comandanţii de garnizoană au obligaţia de a asigura spaţiu corespunzător, precum şi celelalte condiţii prevăzute la alin. (1) la o altă unitate militară din garnizoana respectivă. (3) Plata drepturilor de natură salarială şi a altor drepturi băneşti, cu excepţia contravalorii echipamentului, cuvenită consilierilor juridici din teritoriu cu atribuţii pe linie procesuală, se asigură de către Direcţia financiar-contabilă sau altă structură centrală stabilită să asigure financiar Direcţia, pe baza documentelor transmise de această structură. (4) Plata indemnizaţiei de delegare/detaşare şi decontarea cheltuielilor de cazare şi transport efectuate în interesul serviciului se fac pe baza ordinelor de serviciu şi a conturilor nominale emise de unităţile militare în care îşi au sediul consilierii juridici din teritoriu cu atribuţii pe linie procesuală, iar sumele cuvenite vor fi virate în conturile personale ale acestora. (5) Fondurile băneşti necesare desfăşurării activităţii specifice de către consilierii juridici din teritoriu cu atribuţii pe linie procesuală, inclusiv pentru plata taxelor judiciare de timbru, timbre judiciare, onorarii pentru experţi şi/sau executori judecătoreşti se asigură de către Direcţia financiar-contabilă sau de altă structură centrală stabilită să asigure financiar Direcţia, pe baza documentelor transmise de Direcţie. (6) Activităţile de analize şi sinteze de jurisprudenţă incidentă Ministerului Apărării Naţionale, evidenţa consilierilor juridici, registratură şi arhivarea dosarelor, asigurare tehnico-materială a activităţii procesuale în teritoriu, protecţia informaţiilor clasificate şi altele asemenea, se realizează de către o microstructură constituită în acest sens în subordinea Direcţiei.-------------Alin. (6) al art. 72 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Titlul VI Dispoziţii finale + Articolul 73Pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate, Direcţia poate organiza convocări ale consilierilor juridici din cadrul Ministerului Apărării Naţionale aflaţi în evidenţă. + Articolul 74Structurile juridice/Consilierii juridici desfăşoară întâlniri cu consilierii juridici de la eşalonul direct subordonat, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, în vederea îndrumării activităţilor acestora şi monitorizării nivelului de performanţă al activităţii de asistenţă juridică desfăşurată. + Articolul 75 (1) Consilierii juridici nu pot primi spre rezolvare alte lucrări decât cele cu specific juridic, care decurg din atribuţiile ce le revin. Aceştia nu se planifică pentru executarea serviciului interior şi/sau a serviciului de control în garnizoană. (2) În situaţii temeinic motivate, pentru îndeplinirea unor misiuni specifice stabilite de şeful Direcţiei, ministrul apărării naţionale deleagă secretarului de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului competenţa de a detaşa la Direcţie consilieri juridici, ofiţeri, din alte unităţi militare.-------------Alin. (2) al art. 75 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (3) Detaşarea prevăzută la alin. (2) se realizează în urma unei discuţii prealabile între şeful Direcţiei şi comandantul/şeful unităţii militare în care este încadrat consilierul juridic, iniţiată cu cel puţin 7 zile înainte.-------------Alin. (3) al art. 75 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. (4) În perioada detaşării consilierilor juridici prevăzuţi la alin. (2), asistenţa juridică a unităţilor militare din care provin aceştia se asigură potrivit dispoziţiilor art. 5.-------------Alin. (4) al art. 75 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. M.97 din 30 august 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 4 septembrie 2012. + Articolul 76În exercitarea atribuţiilor, consilierii juridici pot solicita date, acte şi înscrisuri deţinute de structurile cărora le acordă asistenţă juridică, iar comandanţii/şefii acestora sunt obligaţi să le pună la dispoziţie în timp util. + Articolul 77Consilierii juridici sunt obligaţi să îşi perfecţioneze permanent pregătirea de specialitate în vederea îndeplinirii cu bune rezultate a atribuţiilor funcţionale. + Articolul 78Pentru desfăşurarea optimă a activităţii consilierilor juridici, comandanţii/şefii unităţilor militare au obligaţia să asigure condiţiile prevăzute la art. 72 alin. (1) lit. a)-c), precum şi prezenţa consilierului juridic la activităţile organizate în plan profesional. + Articolul 79Consilierii juridici încadraţi în structurile cu personalitate juridică pot participa la activităţile de pregătire profesională organizate de către Direcţie, fără a face obiectul prezentelor instrucţiuni. + Articolul 80În aplicarea prezentelor instrucţiuni, şeful Direcţiei poate emite dispoziţii şi precizări.-----------
EMITENT |