LEGE nr. 178 din 18 octombrie 2012privind completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 19 octombrie 2012
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICDupă articolul 24 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 25, cu următorul cuprins:"Art. 25. - (1) Termenul final de solicitare a constatării calităţii menţionate la art. 19 alin. (1) sau (3) şi de depunere a documentelor menţionate la art. 19 alin. (2) ori (4) este de 31 decembrie 2012. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUIGEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCUBucureşti, 18 octombrie 2012.Nr. 178.-----
EMITENT |