HOTĂRÂRE nr. 973 din 3 octombrie 2012privind aprobarea procedurii de acordare a sumelor din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru finanţarea unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 10 octombrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 133 alin. (2) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Centrele de zi şi rezidenţiale înfiinţate în condiţiile legii, denumite în continuare obiective, pot primi finanţare în vederea acoperirii unor cheltuieli cu lucrările de construcţii, reparaţii, amenajări şi modernizări, denumite în continuare lucrări de investiţii. (2) Obiectivele propuse spre finanţare pot fi publice sau private şi asigură servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, conform prevederilor art. 34 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011. (3) Solicitanţii finanţării pentru obiectivele prevăzute la alin. (1) sunt furnizorii de servicii sociale definiţi la art. 37 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 292/2011, denumiţi în continuare beneficiari. + Articolul 2 (1) Solicitările de finanţare se înregistrează şi se evaluează periodic în baza unei metodologii care cuprinde criteriile de evaluare, documentele necesare pentru solicitarea finanţării, tipurile de cheltuieli eligibile, precum şi documentele pentru acordarea efectivă a sumelor. (2) Perioadele de înregistrare şi modalitatea de evaluare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Metodologia prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 3 (1) După evaluarea solicitărilor de finanţare potrivit art. 2, lista obiectivelor, categoria lucrărilor finanţate, precum şi sumele maxime alocate se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. (2) Constituie prioritate la finanţare, dacă îndeplinesc criteriile de evaluare conform metodologiei prevăzute la art. 2 alin. (1), obiectivele care beneficiază de alte finanţări nerambursabile în completarea acestora sau, după caz, cele ale căror lucrări au fost demarate anterior solicitării de finanţare conform prevederilor prezentei proceduri, în vederea finalizării lucrărilor şi punerii acestora în funcţiune. (3) Cheltuielile eligibile pentru finanţarea din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a lucrărilor de investiţii şi reparaţiilor capitale sunt, în principal, cheltuieli pentru lucrări de construcţii şi instalaţii, cheltuieli pentru organizare de şantier, racorduri şi alte tipuri de cheltuieli, inclusiv dotări cu echipamente specifice activităţii din centrul de zi sau rezidenţial, care se stabilesc prin metodologia prevăzută la art. 2 alin. (1). + Articolul 4 (1) După aprobarea solicitării de finanţare şi după încheierea contractului/contractelor de execuţie, beneficiarii încheie un contract de finanţare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca autoritate contractantă, prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, în calitate de reprezentante ale autorităţii contractante. Modelul contractului de finanţare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. (2) Contractul de finanţare cuprinde sumele care fac obiectul acestuia, obligaţiile şi drepturile părţilor, condiţiile de reziliere, precum şi orice alte aspecte considerate relevante în relaţia dintre părţi, iar în cazul beneficiarilor instituţii publice locale, cel puţin elementele prevăzute la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Valoarea contractului de finanţare nu poate fi mai mare decât valoarea contractului de execuţie de lucrări legal încheiat de beneficiar şi nu poate depăşi suma aprobată potrivit prevederilor art. 3 alin. (1). (4) După încheierea contractului de finanţare prevăzut la alin. (1), o copie a acestuia, precum şi a contractului de execuţie se transmit, în termen de maximum 5 zile de la semnarea de către toate părţile, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, denumită în continuare Agenţie, şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. + Articolul 5 (1) În situaţia în care pe parcursul execuţiei se constată necesitatea realizării unor lucrări suplimentare sau neprevăzute din categoria celor aprobate potrivit art. 3 alin. (1) şi care sunt necesare pentru respectarea standardelor de calitate ori intervin majorări justificate ale unor cheltuieli care condiţionează finalizarea obiectivului sau punerea în funcţiune a acestuia, iar valoarea contractului de finanţare este sub nivelul aprobat, beneficiarul poate semna act adiţional la contractul de execuţie şi la contractul de finanţare, cu aprobarea prealabilă a autorităţii finanţatoare, finanţarea de la bugetul de stat acordându-se cu încadrarea în valoarea maximă aprobată. (2) În situaţia în care, în termen de 12 luni de la aprobarea finanţării prin hotărâre a Guvernului, beneficiarul nu a încheiat contractul de execuţie şi nu face dovada demarării procedurilor legale în vederea încheierii acestuia, contractul de finanţare nu mai poate fi încheiat. (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) poate fi făcută o nouă solicitare, dar nu mai devreme de 6 luni de la împlinirea termenului de 12 luni. + Articolul 6 (1) Finanţarea cheltuielilor de investiţii şi reparaţii capitale la centre de zi şi rezidenţiale se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi se acordă beneficiarului în tranşe, în limita creditelor bugetare alocate cu această destinaţie, pe măsură ce sunt efectuate lucrările de investiţii. (2) Sumele se acordă în baza documentelor justificative întocmite de beneficiari, verificate de agenţiile teritoriale, avizate şi prezentate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de Agenţie. (3) Pentru decontarea în luna curentă, documentele prevăzute la alin. (2) se prezintă Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale până cel târziu la data de 15 a lunii. Pentru documentele prezentate după această dată, decontarea se realizează în luna următoare. (4) Finanţarea din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are caracter multianual şi se acordă pe o perioadă de 3 ani de la data aprobării. (5) Beneficiarul are obligaţia ca în termenul maxim prevăzut la alin. (4) să finalizeze obiectivul pentru care a primit finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. + Articolul 7 (1) Răspunderea privind modul de utilizare a sumelor alocate conform destinaţiei aprobate prin contractul de finanţare revine beneficiarilor. (2) Pentru sumele primite din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, beneficiarul are obligaţia ţinerii unei evidenţe contabile separate, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) În situaţia în care în termenul maxim prevăzut la art. 6 alin. (4) beneficiarul nu finalizează obiectivul, acesta va restitui Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sumele încasate, în termen de cel mult 12 luni de la expirarea perioadei de finanţare. (4) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (3) se face pe baza deciziei directorului executiv al agenţiei teritoriale, în condiţiile legii. (5) În cazul în care beneficiarul nu returnează sumele primite în termenul prevăzut la alin. (3), pentru fiecare zi de întârziere se va aplica 0,01% penalitate asupra sumelor datorate. (6) Sumele recuperate în condiţiile alin. (4) şi (5) se fac venit la bugetul de stat. + Articolul 8 (1) Respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice şi sarcina obţinerii tuturor avizelor şi autorizaţiilor prevăzute de lege revin beneficiarilor. (2) Beneficiarii au obligaţia asigurării cheltuielilor neeligibile, a cheltuielilor de funcţionare ulterioară a obiectivelor, precum şi a menţinerii obiectului de activitate al acestora sau, cel puţin, destinaţia socială a obiectivului, pentru o perioadă de cel puţin 10 ani de la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de investiţii finanţate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (3) Schimbarea destinaţiei obiectivului înainte de expirarea perioadei prevăzute la alin. (2) atrage recuperarea de la beneficiar a tuturor sumelor acordate de autoritatea finanţatoare. (4) Recuperarea sumelor în condiţiile alin. (3) se face pe baza deciziei directorului executiv al agenţiei teritoriale în termen de maximum 12 luni. + Articolul 9 (1) Beneficiarul are obligaţia de a transmite agenţiei teritoriale, trimestrial, rapoarte privind stadiul derulării lucrărilor la obiectivul de investiţie, precum şi, la cererea autorităţii contractante, rapoarte cuprinzând informaţiile solicitate de aceasta. (2) În situaţia finalizării obiectivului, în termen de 15 zile de la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, beneficiarul transmite agenţiei teritoriale un raport final privind realizarea investiţiei conform documentaţiei aprobate. În situaţia în care raportul final nu este transmis se consideră că obiectivul nu a fost finalizat şi se vor aplica corespunzător prevederile art. 7 alin. (3)-(5). (3) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) conduce la suspendarea finanţării dacă în termen de 10 zile de la solicitarea expresă a agenţiei teritoriale nu sunt transmise rapoartele solicitate. Reluarea finanţării se face numai în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită. + Articolul 10Directorii executivi ai agenţiilor teritoriale în a căror rază de activitate se află sediul solicitanţilor monitorizează derularea contractului de finanţare, controlează modul de utilizare a sumelor primite şi asigură execuţia bugetară. + Articolul 11Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. + Articolul 12Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică şi solicitărilor de finanţare depuse înainte de intrarea sa în vigoare, luându-se în considerare documentaţia existentă, aceasta urmând să fie completată în conformitate cu prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul muncii, familieişi protecţiei sociale,Mariana CâmpeanuMinistruladministraţiei şi internelor,Mircea DuşaMinistrul delegatpentru administraţie,Radu StroeViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 3 octombrie 2012.Nr. 973.----------
EMITENT |